ICCJ. Decizia nr. 929/2012. Penal. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 929/2012
Dosar nr. 1871/1/2012
Şedinţa publică din 18 iunie 2012
Deliberând asupra cererii formulată de inculpatul T.C.V., prin apărător ales, de restituire a cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen.;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 5 aprilie 2011, emis în Dosarul nr. 9/P/2011 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului T.C.V. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen.; parte vătămată S.P.D.;
- ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. - parte vătămată comisar de poliţie V.M.;
- ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. - parte vătămată agent de poliţie D.M.;
- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu, faţă de T.C.V., în baza art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) acelaşi Cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 352 din Legea nr. 188/2000, modificată, privind executorii judecătoreşti.
În rezumat, potrivit rechizitoriului, la data de 4 ianuarie 2011, T.C.V. s-a împotrivit executării silite a sentinţei civile nr. 18.831 din 30 septembrie 2010 - titlu executoriu, el ameninţând şi exercitând acte de violenţă fizică împotriva executorului judecătoresc Ş.P.D., la aceeaşi dată, în aceleaşi împrejurări, a agresat fizic, smulgând cascheta agentului de poliţie D.M., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta făcând parte din efectivele de poliţişti care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru executarea efectivă a titlului executoriu judecătoresc amintit, la fel, la aceeaşi dată, în aceleaşi împrejurări, l-a bruscat şi l-a agresat fizic, pe comisarul de poliţie V.M., şi acesta aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca făcând parte din efectivele de poliţişti care au acordat sprijin legal executorului judecătoresc pentru executarea titlului judecătoresc şi la data menţionată, în public, a adresat expresii şi cuvinte, a comis acte, gesturi, manifestări care au adus atingere bunelor moravuri şi au produs scandal public. Descrisul comportament al inculpatului a fost transmis în public, prin mijloace de informare (televiziune, presă scrisă), cu consecinţa producerii unor stări de indignare şi dezaprobare publică, astfel colectivitatea cunoscând în mod direct şi prin emisiuni informative difuzate şi în zilele următoare datei de 4 ianuarie 2011, despre cele reţinute.
La termenul de judecată 29 septembrie 2011, Dosar nr. 2978/1/2011, inculpatul, prin apărătorul ales, punându-se în discuţie regularitatea actului de sesizare în baza art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a invocat mai multe neregularităţi şi a solicitat, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului.
Prin sentinţa penală nr. 1487 din 24 octombrie 2011, în temeiul art. 300 alin. (2), raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată şi s-a dispus restituirea dosarului, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea rechizitoriului, în esenţă reţinându-se că cererea apărătorului ales al inculpatului privind neregularitatea actului de sesizare în ce priveşte nerespectarea art. 264 alin. (3) C. proc. pen., este întemeiată, procurorul şef de secţie care verificase sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei, rechizitoriul, efectuase personal acte şi luase măsuri procesual penale în acea cauză (autosesizare şi întocmire proces-verbal de sesizare din oficiu, repartizarea, prin rezoluţie, a soluţionării cauzei, unui procuror din cadrul secţiei, participare, în Cameră de consiliu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la examinarea cererii formulată în Dosarul nr. 9/P/2011, de confirmare a ordonanţei procurorului, prin care se dispusese, cu titlu provizoriu, pe o durată de 12 ore, interceptarea şi înregistrarea audio-video, a discuţiilor ambientale purtate de învinuitul C.V.T. cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii, precum şi la examinarea cererii de autorizare a interceptării şi înregistrării pe suport electronic, de imagini şi convorbiri purtate de învinuit cu ocazia audierilor sale, ce vor avea loc la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe durata de 30 de zile (art. 911 C. proc. pen.) instanţa supremă reţinând că în baza art. 264 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de prim-procurorul Parchetului, sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui Parchet, deci verificarea actului de sesizare nu se făcuse de către procurorul căruia îi revenea această obligaţie legală.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară, a declarat recurs împotriva sentinţei considerând-o nelegală şi netemeinică, în esenţă susţinându-se că procurorului care a verificat legalitatea şi temeinicia rechizitoriului, îi revenea această obligaţie legală în calitatea sa de procuror ierarhic superior, el, în cauză nedesfăşurând acte de urmărire penală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia penală nr. 60 din 20 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 10204/1/2011 a admis recursul, a casat, în parte, sentinţa nr. 1487 din 24 octombrie 2011 şi a constatat regularitatea sesizării instanţei, cauza fiind trimisă secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Instanţa de recurs şi-a motivat decizia pe considerentele că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 300 C. proc. pen. în sensul că procedura verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, reglementată de dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. este o condiţie de valabilitate a actului de sesizare, a cărei nerespectare este sancţionată cu nulitate absolută, conform dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi că greşit s-a apreciat că procesul-verbal de sesizare din oficiu sau participarea procurorului şef de secţie, la 12 ianuarie 2011, în Cameră de Consiliu, ar reprezenta acte de urmărire penală, aceasta nefiind decât un procedeu probatoriu, în cauză nefiind încălcată nicio dispoziţie legală în materie.
Dosarul cauzei a fost înregistrat, pe fond, sub nr. 1871/1/2012, la 8 martie 2012, fixându-se termene de judecată 10 aprilie 2012, ulterior, 30 mai 2012 şi 6 iunie 2012.
La 6 iunie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., până la citirea actului de sesizare, persoana vătămată a declarat că participă în procesul penal atât ca parte vătămată Ş.P.D., cât şi ca parte civilă, constituindu-se parte civilă cu suma de 25.000 euro reprezentând daune morale.
Tot la acest termen, în baza art. 322 C. proc. pen. s-a dat citire actului de sesizare a instanţei şi potrivit art. 320 alin. (2) acelaşi Cod, procurorul şi părţile au fost întrebate dacă au de formulat cereri.
Apărătorul ales al inculpatului, în baza art. 301 alin. (1), raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în scris şi oral, a cerut restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale, motivată de următoarele considerente:
- părţile vătămate nu au fost audiate în această calitate, în faza urmăririi penale, cu referire la V.M. şi D.M., aceştia fiind audiaţi, pe formular tipizat, numai în calitate de martori, iar partea vătămată Ş.P.D., deşi a fost audiată în calitate de parte vătămată, calitate în care a declarat că nu se constituie parte civilă, neaudiată însă ca parte civilă, în rechizitoriu este menţionată ca fiind parte civilă;
- inexistenţa procesului-verbal de sesizare din oficiu, denunţ sau plângere, astfel cum prevede art. 221 C. proc. pen. pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., ordonanţa de extindere a urmăririi penale neconstituind o modalitate de sesizare;
- pentru aceeaşi infracţiune, începerea urmăririi penale nu se poate dispune prin ordonanţă ci prin rezoluţie, deci nu s-a început legal urmărirea penală în condiţiile în care la 13 ianuarie 2011, prin ordonanţă, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (1), (2), (5) C. pen. şi art. 271 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 239 alin. (2), (5) C. pen. părţi vătămate D.M. şi V.M., şi de art. 271 alin. (1) C. pen., parte vătămată Ş.P.D., la aceeaşi dată, prin ordonanţă, extinzându-se urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., învinuitul fiind încunoştinţat la 14 ianuarie 2011, dar pentru această faptă nu există rezoluţie;
- nu a fost respectat dreptul la apărare al inculpatului şi dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor, în condiţiile în care, la 14 ianuarie 2011, apărătorul inculpatului a cerut să participe la efectuarea oricărui act de urmărire penală, nu a fost convocat niciodată la efectuarea actelor de urmărire penală, mai ales că după data de 12 ianuarie 2011, cu excepţia schimbării încadrării juridice amintită nu s-a mai efectuat vreun asemenea act, deci, nu s-a mai administrat nici un mijloc de probă, cererea de probatorii, de la 4 februarie 2011, prin care se solicita audierea părţilor vătămate şi a martorilor, în prezenţa avocatului ales, urmare şi schimbării încadrării juridice şi extinderii, fiind respinsă, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., învinuitul nu a fost audiat;
- audierea martorilor s-a făcut de un organ necompetent, delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară, prin ordonanţă, la 11 ianuarie 2011, a părţii vătămate Ş.P.D. şi a lui V.M., Z.S., E.I. fiind efectuate de un organ necompetent, astfel încălcându-se art. 209 alin. (3) C. proc. pen.;
- după emiterea ordonanţei de conexare din 24 ianuarie 2011 a Dosarului nr. 19/P/2011 la Dosarul nr. 9/P/2011, nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, deşi era obligatorie audierea părţilor vătămate şi a făptuitorului;
- procesele-verbale din 13 ianuarie 2011, din 20 ianuarie 2011, din 21 ianuarie 2011 nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 913 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nefiind certificate de procuror;
- procesul-verbal din 11 ianuarie 2011 transcrierea comunicărilor din acea zi, orele 10:30 -11:41 reprezintă o probă administrată ilegal, cu încălcarea art. 6 C. proc. pen., a art. 70 C. proc. pen. şi a art. 6 parag. 1 şi parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, consemnarea audierii inculpatului, a unei declaraţii dată fără consimţământ şi fără respectarea drepturilor acestuia, respectiv fără a fi încunoştinţat cu privire la dreptul de a nu da declaraţie şi fără a fi avertizat asupra dreptului la apărare, este nelegal.
Procurorul a depus în dosar note scrise prin care a argumentat netemeinicia criticilor aduse de apărare activităţii de urmărire penală.
Înalta Curte, analizând criticile inculpatului, formulate prin avocatul său ales, reţine următoarele:
În ce priveşte neaudierea, în faza urmăririi penale, a lui V.M. şi D.M. în calitate de părţi vătămate, această critică nu este fondată şi a mai fost analizată cu ocazia pronunţării sentinţei penale nr. 1487 din 24 octombrie 2011.
Astfel, pentru dobândirea calităţii de parte vătămată, se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: să existe o vătămare (fizică, materială ori morală), vătămarea să fie generată de infracţiune; persoana astfel vătămată să declare că înţelege să ia parte la proces [art. 24 alin. (1) C. proc. pen.]. Sub acest aspect, declaraţia persoanei trebuie să se facă în scris sau oral, în tot cursul fazei urmăririi penale. În faţa instanţei de judecată, deci în faza judecăţii, declaraţia scrisă sau orală se poate face până la citirea actului de sesizare (art. 76 alin. ultim C. proc. pen.). În această materie, organele judiciare au obligaţia de a explica persoanei vătămate că are dreptul să participe ca parte vătămată în proces (art. 76 şi art. 320 C. proc. pen.) chemarea persoanei vătămate însemnând şi chestionarea ei dacă înţelege să participe în calitate de parte vătămată sau, după caz, dacă se constituie parte civilă în procesul penal.
Cu privire la respectarea, în faza urmăririi penale a dispoziţiilor procedural penale indicate, cele două persoane V.M. şi D.M., la 5 ianuarie 2011, în scris, au cerut „faţă de cele raportate, rog dispuneţi”, iar ulterior, în scris, fiecare, a cerut să se ia măsurile legale.
La 20 septembrie 2011 (Dosar nr. 2978/1/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), V.M. şi D.M., au declarat, în scris, că nu doresc să participe, în calitatea procesuală de parte vătămată sau de parte civilă, în cauza privind pe T.C.V.
Audierea celor două persoane menţionate, ca martori, la urmărirea penală, a respectat dispoziţiile art. 82 C. proc. pen., acesta precizând că persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată, art. 78 acelaşi Cod instituind că persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.
Din cuprinsul declaraţiilor date de V.M. şi D.M., la 6 ianuarie 2011, rezultă că cei doi au consimţit să fie ascultaţi ca martori în legătură cu fapte sau împrejurări întâmplate la 4 ianuarie 2011.
Trecând la susţinerea că partea vătămată Ş.P.D., audiată fiind la urmărirea penală în această calitate, a declarat că nu se constituie parte civilă şi deci, nu a fost audiată în calitate de parte civilă, aspectul relevat de apărătorul ales al inculpatului că ea este menţionată în rechizitoriu în calitate de parte civilă, astfel impunându-se refacerea urmăririi penale, problema a mai fost analizată în sentinţa penală nr. 1487 din 24 octombrie 2011, şi sub acest aspect cererea fiind nefondată.
Art. 24 alin. (2) C. proc. pen. prevede că persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în procesul penal, se numeşte parte civilă, prin parte civilă, calitate procesuală, înţelegându-se partea vătămată care a suferit un prejudiciu material, moral sau fizic, prin infracţiune şi care şi-a alăturat acţiunea sa civilă la acţiunea penală în procesul penal.
De asemenea, potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea de parte civilă în procesul penal se poate face în scris sau oral, oricând în cursul urmăririi penale, iar în faza de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Inserarea de către partea vătămată Ş.P.D., în declaraţia olografă de la data de 6 ianuarie 2011, a propoziţiei „nu mă constitui parte civilă în procesul penal” nu constituie pierderea, de către ea, a dreptului de a se constitui în această calitate procesuală, în faza judecăţii, până la citirea actului de sesizare, aceasta uzând de acest drept astfel cum s-a reţinut în încheierea din 6 iunie 2012 (Dosar nr. 1871/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). În fapt, partea vătămată Ş.P.D., în plângerea adresată procurorului, a menţionat că pe latură civilă, îşi va preciza eventualele pretenţii, ulterior, în termenul legal.
Sub aspectul menţionării, de către procuror, a includerii ei ca parte civilă în rechizitoriu, şi acesta a fost soluţionat definitiv de Completul de 5 judecători, constatându-se, prin decizia penală nr. 60 din 20 februarie 2012, regularitatea actului de sesizare.
În ce priveşte critica apărării inculpatului, că ordonanţa de extindere a urmăririi penale pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. nu este modalitate legală de sesizare, nefiind inclusă printre plângere, denunţ, sesizare din oficiu astfel cum prevede art. 221 C. proc. pen., şi aceasta este nefondată.
La urmărirea penală, există plângerea penală a părţii vătămate Ş.P.D., rapoartele din 5 ianuarie 2011, ale lui V.M. şi D.M., în acestea descriindu-se fapte şi împrejurări petrecute la 4 ianuarie 2011, acestea, conform art. 200 C. proc. pen. constituind strângerea de probe necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar conform art. 228 alin. (1) acelaşi Cod, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1).
În cauză, la 6 ianuarie 2011, prin rezoluţie, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (3 fapte), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, faptă prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., şi aceasta cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Potrivit art. 238 C. proc. pen., dacă se constată fapte noi ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, extinderea cercetării penale se poate face şi pentru acestea.
În cauză, la 13 ianuarie 2011, motivându-se că din actele şi lucrările premergătoare existente în Dosarul nr. 9/P/2011, T.C.V., la 4 ianuarie 2011, în faţa reprezentanţilor mass-media, a forţelor de ordine solicitate pentru punerea în executare a hotărârii de evacuare, precum şi a altor persoane, a proferat cuvinte şi expresii prin care a adus atingere bunelor moravuri, provocând un sentiment de insecuritate în sfera relaţiilor de convieţuire socială, atitudinea descrisă stăruind indignare şi dezaprobare publică, amplu redată în numeroase articole de presă, faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., prin ordonanţă, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. (3 fapte), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 271 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) şi art. 271 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum şi extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., iar la 14 ianuarie 2011, lui T.C.V., prezent personal şi asistat de avocat ales, i s-a adus la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice a faptei şi extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
Este de reţinut că potrivit art. 203 C. proc. pen., în desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale, prin ordonanţă, art. 238 acelaşi Cod prevăzând că extinderea cercetării penale sau schimbarea încadrării juridice a faptei se decide prin ordonanţă, astfel procedându-se şi în cauză.
Referitor susţinerii apărării, că pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., T.C.V. nu a fost audiat, la 21 ianuarie 2011 există procesul verbal prin care se atestă că fiind termen stabilit pentru audiere, T.C.V., personal şi asistat de avocat ales, a declarat că nu doreşte să dea nicio declaraţie în faţa organelor de urmărire penală, întrucât beneficiază de imunitate parlamentară, potrivit art. 72 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 9 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.
Procesul-verbal a fost semnat de T.C.V. şi de avocat, poziţia sa fiind, deci, manifestarea proprie asupra inexistenţei obligaţiei de a-şi dovedi nevinovăţia [art. 66 C. proc. pen. şi dreptului de a nu face nicio declaraţie art. 70 alin. (2) C. proc. pen.].
Referitor susţinerii apărării inculpatului, că urmărirea penală este nelegală pentru că audierea martorilor s-a făcut de către un organ necompetent, astfel încălcându-se art. 209 alin. (3) C. proc. pen., aceasta nu este fondată.
În primul rând, art. 209 alin. (3) C. proc. pen., prevede că urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în cazul arătat în art. 29 pct. 1 din Cod (competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) de judecată în primă instanţă. În cauză, urmărirea penală s-a efectuat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dar potrivit art. 135 şi art. 203 acelaşi Cod, drept conferit şi de art. 201, în desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune delegarea către un organ de cercetare penală, în cauză, cel al poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, iar potrivit art. 217 alin. (4) C. proc. pen., este dreptul procurorului care efectuează urmărirea penală să dispună, prin ordonanţă, ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare.
Dispoziţiile procedural penal indicate au fost respectate, procurorul delegând prin ordonanţă, audieri, redări rezumative a interceptărilor discuţiilor, redarea rezumativă a înregistrărilor realizate de posturile media.
În ce priveşte cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, pe considerentul că după ordonanţa din 24 ianuarie 2011, de conexare a dosarului de urmărire penală nr. 19/P/2011 la Dosarul nr. 9/P/2011, nu s-a mai efectuat niciun act de urmărire penală deşi se impunea audierea părţilor vătămate şi a făptuitorului, actul procurorului constată numai că la 11 ianuarie 2011 sub numărul de dosar 19/P/2011 s-a înregistrat plângerea executorului judecătoresc Ş.P.D., împotriva lui T.C.V., M.M., Ş.C. şi G.I., referindu-se la acelaşi eveniment din data de 4 ianuarie 2011, aceasta se înscrie în dispoziţiile art. 45 C. proc. pen. cu referire la art. 32 şi art. 34 acelaşi Cod, respectiv reunirea cauzelor existând cazul de conexitate, reunirea impunându-se pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
De altfel, prin rechizitoriul nr. 9/P/2011, în baza dispoziţiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.M., C.Ş. şi G.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 271 C. pen. şi de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. şi respectiv de art. 352 din Legea nr. 188/2000 modificată şi faţă de G.I., în baza art. 228, raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 51/1995 republicată.
Audierea părţilor vătămate s-a realizat în Dosarul nr. 9/P/2001, faptele şi împrejurările referindu-se la cele întâmplate în 4 ianuarie 2011.
Referitor susţinerii apărării, că procesele-verbale din 13 ianuarie 2011, din 20 ianuarie 2011 şi din 21 ianuarie 2011, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 913 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. în sensul că nu sunt certificate pentru autenticitate de către procuror, acestea au fost întocmite de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare delegate de procurorul care a efectuat urmărirea penală şi au constat din vizionarea unor imagini privind evenimentul din 4 ianuarie 2011, puse la dispoziţie de R.M., A., A.1/A.3, R.Me. şi secţia nr. a poliţie, deci nu au fost făcute la cererea procurorului, ci de către terţi, neexistând, deci, obligaţia legală de a fi certificate sub aspectul autenticităţii. Art. 916 C. proc. pen. instituie obligaţia verificării mijloacelor de probă interceptări şi înregistrări audio sau video, în condiţiile în care acestea se realizează prin telefon, mijloc electronic de comunicare, la cererea procurorului care efectuează urmărirea penală, cu autorizarea motivată a judecătorului, iar potrivit art. 916 alin. (2) C. proc. pen. orice alte înregistrări (exemplu efectuate de alte persoane pot constitui mijloc de probă, dar se analizează cu ocazia dezbaterilor pe fond.
În ce priveşte susţinerea apărării că procesul-verbal din 11 ianuarie 2011, este o probă administrată nelegal pentru că ceea ce a declarat T.C.V. a fost fără consimţământul lui, fără a fi încunoştinţat că are dreptul să nu dea declaraţie şi că nu a fost avertizat că are dreptul de a se apăra, din parcurgerea conţinutului acestui act, întocmit de organul de cercetare al poliţiei judiciare în baza ordonanţei procurorului din 10 ianuarie 2010 acesta a redat, în formă scrisă, convorbirile duse, la 11 ianuarie 2011, între orele 10:30 şi 11:41, la sediul Parchetului, între procuror, învinuit şi apărătorul său ales, cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii, începerea urmăririi penale, a dreptului de a fi asistat de un avocat, a acordului sau dezacordului cu privire la declaraţii, T.C.V. spunând „deci nu este nimic ilegal, şi trebuie să-l semnez acum, deci care sunt paşii următori care să dau o declaraţie”, deci nu s-au încălcat dispoziţiile art. 70 C. proc. pen., art. 6 C. proc. pen. sau a art. 6 parag. 1 şi 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, acest proces-verbal fiind certificat sub aspectul autenticităţii, de către procurorul care a efectuat urmărirea penală.
Dar, în ce priveşte dreptul la apărare, din analiza lucrărilor dosarului de urmărire penală, se reţine că acesta i-a fost încălcat inculpatului, după cum urmează.
În primul rând, este de amintit că dreptul la apărare, drept fundamental, este garantat de Constituţia României, mai multe art. ale legii fundamentale dezvoltându-l şi consacrându-i conţinutul [art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 124 alin. (2), art. 131 alin. (1)].
Corelativ, dreptul la apărare este garantat în art. 6 C. proc. pen., text care instituie obligaţii şi în ce priveşte asigurarea deplinei exercitări a drepturilor procesuale, asigurarea posibilităţii pregătirii şi exercitării lor, astfel încât persoana învinuită sau inculpată să fie pedepsită potrivit vinovăţiei şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Conform art. 65 alin. (1) C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal, în cursul urmăririi penale, revine organului de urmărire penală, aceasta fiind cea mai importantă şi laborioasă activitate a fazei urmăririi penale prin care se tinde la aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele (art. 62 C. proc. pen.).
Art. 6 alin. (3) lit. c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, standard european de protecţie în materia dreptului de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pentru apărare, se aplică, fiind, printre altele, un element al noţiunii de proces echitabil în materie penală care poate juca un rol important, în măsura în care nerespectarea iniţială a acestui drept (asistenţă juridică în faza urmăririi penale) ar putea compromite caracterul echitabil al procesului penal (hotărârile Imbrioscia contra Elveţiei, din 24 noiembrie 1993, John Murray contra Marii Britanii din 28 octombrie 1994).
Raportând la cauză dispoziţiile procedurale, ansamblul dreptului la apărare astfel cum este dezvoltat în Constituţie şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, se reţine că prin rezoluţia din 6 ianuarie 2011, ora 15:00, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul T.C.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La 11 ianuarie 2011, prin proces-verbal, învinuitului i s-a adus la cunoştinţă dispunerea începerii urmăririi penale împotriva sa pentru infracţiunile menţionate, în cuprinsul actului fiind inserată şi menţiunea că are dreptul de a fi asistat de apărător. Procesul-verbal este semnat de apărător şi învinuit.
Prin ordonanţa din 13 ianuarie 2011, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor şi extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale şi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
La 14 ianuarie 2011, prin proces-verbal învinuitului i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa menţionată, procesul-verbal fiind semnat de învinuit şi avocat.
Împuternicirea avocaţială pentru apărătorul ales, este datată 10 ianuarie 2011.
Până la 10 ianuarie 2011, în condiţiile în care rezoluţia de începere a urmăririi penale era din 6 ianuarie 2011, ora 15:00, în Dosarul nr. 9/P/2011, a fost ascultată persoana vătămată Ş.P.D. la aceeaşi dată, 6 ianuarie 2011, martorii D.M. la aceeaşi dată 6 ianuarie 2011, V.M., la aceeaşi dată, 6 ianuarie 2011, Z.S., la aceeaşi dată, 6 ianuarie 2011, I.I.I., la 7 ianuarie 2011, E.I., la 7 ianuarie 2011, iar la 10 ianuarie 2011, martorii M.M., P.M., iar la 11 şi 12 ianuarie 2011 martorii D.C.C.N., D.M.G., G.A.A., P.N.A.
Persoana vătămată şi martorii au fost audiaţi de procuror, cei menţionaţi pentru 6 ianuarie 2011, între orele 18-19, între orele 15:05 -15:40, între orele 16:30 -17:15, între orele 16:05 -16:30.
Apărătorul ales al inculpatului a fost prezent la audierea martorilor C.Ş. şi M.M.
Acelaşi avocat însă, la 4 februarie 2011, după aducerea la cunoştinţă a învinuirii pentru toate infracţiunile, s-a adresat procurorului, cerând, printre altele, reaudierea executorului Ş.P.D., a agentului de poliţie D.M., a comisarului V.M. în prezenţa sa, a martorilor audiaţi în faza actelor premergătoare.
În aceeaşi zi, procurorul, prin ordonanţă a respins cererea, motivând că nu a fost indicat temeiul cererii, nu a fost invocată nicio prevedere procesual penală, aceasta era generică, nu conţinea aspecte punctuale, starea de fapt fiind complet conturată prin audierile martorilor, garanţiile prevăzute de art. 86 C. proc. pen. au fost în totalitate respectate, aspectele legate de faptele reţinute în sarcina învinuitului fiind lămurite, reaudierea părţilor vătămate este inutilă pentru că acestea au dat declaraţii în faţa procurorului.
Considerăm că, deşi art. 172 alin. (1) C. proc. pen. în redactarea dată prin modificarea adusă de Legea nr. 57/2008 instituie dreptul avocatului învinuitului sau inculpatului, ca la urmărirea penală să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, deci după încunoştinţarea despre începerea urmăririi penale, odată ce în chiar 6 ianuarie 2011, data începerii urmăririi penale, s-au administrat cele mai importante audieri de persoană vătămată şi martori în acuzare, iar ulterior cererea avocatului, de reaudiere a acestora a fost respinsă, s-a încălcat o componentă a dreptului la apărare, respectiv cea a egalităţii armelor ca parte a dreptului la un proces echitabil, în aceasta incluzându-se şi faza iniţială a anchetei penale, respectiv plasarea acuzatului într-o poziţie în care să-şi poată prezenta cauza de asemenea natură încât să nu fie dezavantajat faţă de acuzare (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 28 noiembrie 1991 cauza S. contra Elveţiei, hotărârea din 6 iunie 2000, cauza Magee contra Marii Britanii), iar în intervalul 6 ianuarie 2011 - 11 ianuarie 2011, învinuitul nici nu a ştiut că împotriva sa acuzarea începuse urmărirea penală şi efectuase acte, iar apărătorul său a contestat, prin cererea menţionată, această procedură.
Înfrângerea principiului dreptului la un proces echitabil sub aspectul menţionat, nu este justificată nici din perspectiva motivului procurorului, de respingere a cererii apărătorului, că audierile s-au derulat în faţa sa, starea de fapt a fost complet conturată ş.a. cum s-a arătat, acuzatul având dreptul, de care a uzat, de a contesta aceasta şi în condiţiile în care cauza nu se tergiversa, declaraţiile devenind, posibil, elemente cheie ale acuzării.
Art. 197 alin. (1) C. proc. pen., prevede că încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. Alin. (4) al textului prevede că încălcarea altor dispoziţii legale decât cele din alin. (2), atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedură completă.
Nulitatea, sancţiune procesuală, în cazul expus, este relativă, vătămarea operând asupra garantării dreptului procesual al părţii la apărare, ea a fost invocată la primul termen de judecată cu procedură completă şi vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin refacerea urmăririi penale, astfel respectându-se drepturile procesuale ale inculpatului.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 332 alin. (2), raportat la art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., Înalta Curte va restitui cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Admite cererea formulată de inculpatul T.C.V., prin apărător ales.
În temeiul art. 332 alin. (2) rap. la art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen., restituie cauza procurorului, pentru refacerea urmăririi penale, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON‚ se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror, parte civilă şi inculpat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Penal → |
|---|
