ICCJ. Decizia nr. 589/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 589/2012
Dosar nr. 5337/2/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300 din 11 august 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 157 alin. (1) lit. a) raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare a recunoscut sentinţa Judecătoriei de Instrucţie nr. 3 din Parla – Audencia Provincial Madrid, secţia 6, din data de 14 februarie 2008, definitivă la data de 09 februarie 2009 privind pedeapsa de 18 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcţii publice implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei şi a dispus transferarea condamnatului Ş.C.–cetăţean român, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
A dedus din pedeapsă perioada 15 noiembrie 2006 la zi.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă.
Recursul este nefondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana transferabilă nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că prin sentinţa penală nr. 65 din 14 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 3 din Parla – Audiencia Provincial Madrid, secţia 6, definitivă la data de 09 februarie 2009 s-a dispus condamnarea cetăţeanului rămân, Ş.C. la o pedeapsă rezultantă de 18 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de agresiune sexuală şi trafic de minori.
În fapt, s-a reţinut că la începutul lunii octombrie 2006 a dus-o pe partea vătămată protejată în Spania sub pretextul oferirii unui loc de muncă ca îngrijitoare, a supus-o prin constrângere la acte sexuale împotriva voinţei sale după ce a introdus-o într-un apartament din localitatea Alcorcon, după ce i-a luat paşaportul şi a constrâns-o să practice prostituţia zilnic, sumele de bani primite de minoră fiind predate condamnatului direct sau prin intermediul altei persoane care o însoţea pe minoră când aceasta ieşea afară din casă, ameninţând-o că dacă va încerca să fugă sau să contacteze familia îi va pune viaţa în pericol, faptele fiind prevăzute şi pedepsite conform art. 188 alin. (1) şi (3), art. 178, art. 179 şi art. 180 alin. (1) şi (3) C. pen. spaniol.
Pentru aceste infracţiuni s-au aplicat două pedepse principale de câte 5 ani închisoare şi amendă de 30 de luni cu o cotă zilnică de 12 euro pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie aşa cum este definită în C. pen. spaniol şi 13 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de viol aşa cum este definită în mod similar infracţiunea şi în C. pen. spaniol fiind aplicată şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa şi exercita funcţii publice pe perioada executării pedepsei principale.
Aşa cum s-a arătat, faptele săvârşite de persoana transferabilă au fost încadrate de autorităţile spaniole în dispoziţiile art. 188 alin. (1) şi (3), art. 178, art. 179 şi art. 180 alin. (1) şi (3) C. pen. spaniol.
Faptele reţinute în sarcina condamnatului sunt incriminate ca infracţiuni şi de legea penală a Statului Român, acestea realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani şi respectiv viol, infracţiune prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 1 la 10 ani.
Situaţia de fapt descrisă este pedepsită inclusiv de legea penală română cu pedeapsa de până la 18 ani închisoare, chiar dacă într-un mod diferit de cuantumul pedepselor prevăzute de C. pen. spaniol.
În raport de situaţia de fapt reţinută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de Legea nr. 302/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 222/2008 şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Legea penală română nu prevede pedeapsa mai mare de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., deşi pentru această infracţiune autorităţile spaniole i-au aplicat condamnatului pedeapsa de 13 ani şi 6 luni închisoare.
Se constată că pentru cealaltă infracţiune concurentă, cea de trafic de persoane, legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani, astfel încât chiar dacă condamnatului i s-a aplicat pentru această infracţiune o pedeapsă de 5 ani închisoare, mai mică decât minimul special prevăzut de legea română, cuantumul total al pedepselor aplicate este situat în limitele prevăzute de legea română, legalitatea calculului pedepselor fiind analizată prin raportare la pedeapsa rezultantă, căci infracţiunile au fost judecate unitar iar pedeapsa aplicată şi dată spre executare este unică fiind legală şi potrivit prevederilor C. pen. român.
Executarea pedepsei de 18 ani şi 6 luni închisoare a început la data de 15 noiembrie 2006 pedeapsa fiind considerată ca executată la data de 06 mai 2020, potrivit datelor primite de la autorităţile spaniole.
Dispoziţiile C. pen. spaniol prevăd şi posibilitatea acordării liberării condiţionate, posibilitate recunoscută şi de legiuitorul român de care condamnatul nu a beneficiat până în acest moment.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Înalta Curte constată că nu există nici o incompatibilitate de executare şi a acesteia alături de pedeapsa principală a închisorii, însă constată că în ceea ce priveşte pedeapsa privind amenda, autorităţile spaniole nu au solicitat în mod explicit recunoaşterea şi executarea şi a acestei dispoziţii din sentinţa penală de condamnare, astfel încât faţă de această împrejurare, prima instanţă nu a dispus recunoaşterea şi a acestei sancţiuni, care nu este oricum prevăzută de legea penală română, care recunoaşte doar amenda penală şi respectiv pe cea administrativă, în măsura dispunerii achitării întemeiate pe dispoziţiile legale prev.de art. 10 lit. b1) C. proc. pen., astfel încât Curtea a apreciat corect că cele 30 de luni amendă cu o cotă zilnică de 12 euro nu sunt compatibile cu dispoziţiile legale române şi în lipsa solicitării exprese de executare a acestora, Curtea nici nu au fost convertite potrivit dispoziţiilor penale române.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară prevăzută de legea penală română pentru infracţiunile care au atras condamnarea, se constată că, prin sentinţa de condamnare nu s-au aplicat astfel de pedepse astfel încât, reţinând că nu poate fi recunoscută sentinţa decât în limitele solicitării şi fără a se putea crea o situaţie mai grea persoanei transferate prin conversiune, chiar dacă aceste pedepse sunt obligatorii potrivit legislaţiei române pentru infracţiunile săvârşite, nu vor fi aplicate.
Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzute de Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetăţean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 18 ani şi 6 luni închisoare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracţiuni potrivit legii penale a statului român, condamnatul consimţind la transfer.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnatul persoană transferabilă Ş.C. nu este fondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă Ş.C. împotriva sentinţei penale nr. 300 din 11 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnatul persoană transferabilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 554/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 620/2012. Penal → |
|---|
