ICCJ. Decizia nr. 639/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 639/2012

Dosar nr. 1479/2/2012

Şedinţa publică din 2 martie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 23 februarie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1479/2/2012, a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de inculpaţi prin avocaţi.

I. În baza art. 149¹ pct. 9 C. proc. pen., a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, privindu-i pe inculpaţii C.F., N.A. şi G.S.M.

În baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 143 C. proc. pen., art. 149 C. proc. pen. şi art. 149¹ alin. (10) şi (11) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C.F., N.A. Şi G.S.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

În baza art. 151 C. proc. pen. a emis pe numele fiecărui inculpat mandat de arestare preventivă.

II. În baza art. 149¹ alin. (12) C. proc. pen., art. 145¹ C. proc. pen., a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor G.M. şi S.E.

În baza art. 146¹ alin. (1)1¹ coroborat cu art. 145 C. proc. pen. comb. cu art. 143 alin. (1) C. proc. pen., art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 145 alin. (2) C. proc. pen., a dispus obligarea fiecărui inculpat G.M. şi S.E. de a nu părăsi localitatea Bucureşti, fără încuviinţarea organelor judiciare pe o durată de 29 de zile, de la 23 februarie 2012 la 22 martie 2012, inclusiv.

În baza art. 145 alin. (1¹) C. proc. pen., fiecare dintre inculpaţii G.M. şi S.E., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (1²) C. proc. pen., pe durata măsurii, inculpaţii G.M. şi S.E. au fost obligaţi să respecte următoarele îndatoriri:

- să nu se deplaseze sau să acceadă la sediul Clubului B, sector 2, Bucureşti;

- să nu se apropie de părţile vătămate din prezenta cauză, de membrii familiilor acestora, de persoanele împreună cu care sunt cercetaţi pentru comiterea faptelor expuse în propunerea de luare a unei măsuri preventive, de martori şi experţi, să nu comunice direct sau indirect cu cei menţionaţi.

În baza art. 145 alin. (2)² şi alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia fiecărui inculpat că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive împotriva acestora.

Conform art. 145 alin. (2)¹ C. proc. pen., copie de pe prezenta a fost comunicată fiecărui inculpat, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră în vederea asigurării respectării obligaţiilor mai susmenţionate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului şi onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei (pentru inculpatul G.S.M.) s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:

Prin propunerea de arestare preventivă din data de 22 februarie 2012 din Dosarul nr. 19/P/2012 - Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 23 februarie 2012 până la 22 martie 2012 inclusiv a inculpaţilor C.F., S.E., N.A., G.S.M. şi G.M.

În referatul parchetului, s-a arătat că prin rezoluţia nr. 19/P/2012 din 31 ianuarie 2012 şi ordonanţa cu acelaşi număr emisă la 20 februarie 2012, s-a început urmărirea penală cu privire la mai mulţi inculpaţi, între care şi numiţii:

- C.F., cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată B.M.), art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 174 C. pen. (parte vătămată B.B.) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen., art. 193 C. pen. (parte vătămată G.Ş.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.;

- S.E., avocat stagiar, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi de art. 26 rap la art. 20 rap. la art. 174 C. pen. (partea vătămată B.B.) ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

- N.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 193 C. pen. (parte vătămată G.Ş.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 rap la art. 20 rap la art. 174 C. pen. (parte vătămată B.B.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 rep., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen;

- G.S.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (parte vătămată B.B.), art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 rep. şi art. 32 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. şi

- G.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) cp.

Se susţine în referatul Parchetului că în noaptea revelionului dintre anii 2011 - 2012 (31 decembrie 2011 - 01 ianuarie 2012), în clubul B. de pe str. Ramuri Tei, Bucureşti, a avut loc un incident care a degenerat într-o situaţie conflictuală între partea vătămată B.M., numitul A.M.I. şi I.A. (martori în această cauză) şi numitul C.F. căruia i s-au alăturat D.M., L.N., G.S.M. şi alte două persoane.

S-a reţinut că inculpatul C.F. împreună cu alţi cunoscuţi, trecând în apropierea unui separeu numit sufragerie, a îmbrâncit intenţionat pe partea vătămată B.M., martorul A.M.I. solicitându-i să nu provoace scandal.

La câteva minute după acest moment, C.F. a revenit însoţit de persoanele arătate, la masa părţii vătămate B.M., cerându-i acestuia să-l însoţească; faţă de refuzul lui, se susţine în referatul Parchetului, inculpaţii L. şi D. l-au imobilizat, l-au împins în camera numită sufragerie,unde C.F. l-a apostrofat că nu i-a făcut loc să treacă, după care l-a lovit la nivelul feţei cu pumnul, intervenind şi numiţii L.N. (lovitură cu capul) şi D. care l-a lovit cu pumnul.

Mai rezultă din acest referat că partea vătămată B.M. a fost agresată de către D.M. care l-a lovit cu un scaun în cap, de L.N. care i-a aplicat o lovitură cu pumnul la nivelul feţei şi de C.F. care i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele.

Intervenind în apărarea părţii vătămate B.M., martorii I.A. şi A.M.I., au fost la rândul lor loviţi de inculpatul C.F.

La venirea agenţilor de pază ai clubului, partea vătămată şi cei doi care îl însoţeau, A. şi I. au părăsit încăperea, declarând că nu depun plângere.

Se afirmă prin referatul Parchetului că partea vătămată B.M. a suferit, potrivit certificatului medico-legal din 02 ianuarie 2012, leziuni produse prin lovire cu un corp dur pentru care s-a prevăzut necesitatea a 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Ca urmare a acestui incident, s-au făcut trei apeluri către serviciul de urgenţă 112, solicitându-se intervenţia organelor de poliţie întrucât, în jurul orelor 02.42 - 02.54, a avut loc o bătaie soldată cu victime.

După aplanarea incidentului, ca urmare a intervenţiei personalului care asigura paza clubului, se susţine prin referat de către Parchet că partea vătămată B.B. Paul intrând în încăperea numită „sufragerie", l-a văzut pe inculpatul C.F. dezbrăcat de cămaşă, înconjurat de inculpaţii N.A., G.S.M., S.E., G.M. şi de numitul D.M., proferând ameninţări cu privire la uciderea lui A.M.I. dacă l-ar fi prins.

La afirmaţia lui B.B. că numitul A. este prietenul său, în încăpere rămânând doar câţiva agenţi de pază (martorii R.L., O.G., D.C. şi M.G.), C.F. împreună cu D.M. şi inculpaţii din prezenta cauză, mai puţin G.M., l-au imobilizat pe acesta, l-au împins într-un grup sanitar unde, sub ameninţarea cu cuţitul a fost obligat să se aşeze în genunchi.

Se mai susţine de către Parchet că, apoi, cei numiţi mai sus l-au lovit pe B.B. cu pumnii şi picioarele, iar G.S.M. cu un extinctor la nivelul capului.

S-a apreciat că agresiunea asupra părţii vătămate a durat aproximativ 6 minute. În acest interval inculpaţii menţionaţi au intrat şi au ieşit din grupul sanitar până când, la un moment dat, în faţa uşii acestuia s-au postat inculpaţii N.A. şi D.M. (înarmaţi cu câte un cuţit), L.N., S.E. (cu o sticlă spartă în mână pe post de armă?!) şi C.F. cu o scrumieră în mână, ameninţându-i cu aceste obiecte pe agenţii de pază ai clubului (R.L., P.A., D.C. şi O.G.) şi pe partea vătămată G.Ş., împiedicându-i să pătrundă în grupul sanitar şi să vină în ajutorul părţii vătămate B.B.P.

Prin raportul expertizei medico-legale depus la dosar, s-a stabilit că partea vătămată B.B.P. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 01 ianuarie 2012 prin lovire cu corp dur, necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziuni traumatice care nu au pus în primejdie viaţa acestuia.

Inculpaţii au încetat agresiunea la momentul când au fost anunţaţi că au sosit organele de poliţie.

S-a mai precizat în referatul propunerii de luare a măsurilor de arestare preventivă că s-a dispus faţă de inculpaţi măsura reţinerii preventive pe o durată de 24 de ore, începând din 22 februarie 2012 ora 10.00.

S-a precizat că săvârşirea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii aflaţi în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se probează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică, declaraţiile părţilor vătămate, a martorilor audiaţi, rapoartele de expertiză medico-legală şi de constatare tehnico-ştiinţifică, procese-verbale de redare a convorbirilor persoanelor care au apelat serviciul de urgenţă 112, proces-verbal de vizionare a înregistrării video.

Se mai susţine prin actul de sesizare al instanţei că inculpaţii au avut asupra lor cuţite, bricege, baston telescopic - castet, că întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat într-un loc public, că aceştia au exercitat violenţe, intimidând pe cei care au devenit ulterior martori în prezenta cauză, au distrus bunuri, au produs vătămări corporale, tulburând liniştea publică într-un local aglomerat, cu impact psihologic remarcant la nivelul comunităţii, vizând săvârşirea de fapte antisociale.

Parchetul prin reprezentantul său a solicitat emiterea mandatelor de arestare în temeiul art. 149¹ alin. (8) şi (10) C. proc. pen..

Inculpaţii pe rând, prin avocaţi, au invocat nulitatea absolută privind sesizarea instanţei potrivit art. 197 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., întrucât în cuprinsul ordonanţei de reţinere, împotriva căreia s-a formulat plângere în baza art. 140¹ C. proc. pen., nu se menţionează temeiurile prev. de art. 137 C. proc. pen. De asemenea, s-a invocat necompetenţa Parchetului de pe lângă I.C.C.J. de a instrumenta această cercetare privindu-i pe inculpaţi deoarece calitatea de avocat a unuia dintre coinculpaţi (S.E.), atrage competenţa materială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Preluarea cercetărilor penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut în temeiul unor dispoziţii declarate neconstituţionale, prin decizia nr. 1058 din 14 noiembrie 2007 privind art. 209 alin. (41) C. proc. pen. Situaţia de fapt este descrisă în referatul de propunere de luare a măsurilor de arestare preventivă şi ea este susţinută de materialul probator care contrazice susţinerile inculpaţilor susmenţionaţi, inclusiv în ceea ce priveşte inexistenţa celui de-al doilea incident şi implicarea lor individuală în amploarea lui.

Referitor la inculpaţii C.F., N.A. şi G.S.M., Curtea de Apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile prevăz. de art. 146 C. proc. pen. corob. cu art. 143 C. proc. pen. şi sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitoare la sancţiunea pedepsei cu închisoare mai mare de 4 ani, vizând infracţiunile reţinute în sarcina acestora şi pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea în stare de libertate a acestora cu privire la care există indicii şi probe că au comis faptele pentru care sunt cercetaţi a admis propunerea parchetului şi a dispus luarea măsurii arestării preventive.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.E. instanţa de fond a apreciat că sunt în cauză indicii, chiar şi eventuale probe care ar putea susţine teza acuzaţiilor formulate de Parchet prin încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acestuia.

Din această perspectivă şi fază procesuală, Curtea de Apel a respins propunerea de arestare preventivă şi a dispus luarea unei alte măsuri privative de libertate mai puţin restrictive, dar care îl obligă pe inculpat să nu părăsească localitatea Bucureşti fără încuviinţarea organului judiciar care a luat măsura, cu asumarea şi respectarea obligaţiilor prev. de art. 143 corob. cu art. 145 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi art. (1¹) lit. b) şi C. proc. pen. sub sancţiunea prevederilor art. 145 alin. (2²) şi (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri de către instanţa de fond a propunerii de arestare preventivă a inculpatului S.E., în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. în sensul că, există probe că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, şi inculpaţii C.F., N.A. şi G.S.M. care, au invocat nulitatea absolută privind sesizarea instanţei potrivit art. 197alin. (2) C. proc. pen. întrucât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era competent material să efectueze urmărirea penală, competenţa revenind Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere calitatea de avocat a unuia dintre inculpaţi şi au solicitat respingerea referatului parchetului cu propunere de arestare preventivă sau luarea unei măsuri mai puţin restrictive arătând că nu sunt întrunite cumulativ prevederile art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Referitor la recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte, din examinarea actelor dosarului, constată, cum de altfel a constatat şi instanţa de fond prin hotărârea atacată, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetat, în sensul art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, din actele premergătoare şi probele administrate până în acest moment procesual rezultând suficiente fapte şi informaţii apte să convingă că inculpatul poate să convingă un observator obiectiv că inculpatul poate să fi săvârşit infracţiunile de care este cauzat. Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţie nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.

Sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în cauză nu este îndeplinită una dintre cerinţele a cărei respectare este necesară pentru luarea măsurii arestării preventive, şi anume aceea a existenţei la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lui este închisoarea mai mare de 4 ani.

De altfel, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unui inculpat nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi nemijlocit dovedit, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. impunând existenţa la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber. în acelaşi sens, este de menţionat şi faptul că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face doar prin raportare, în mod abstract, la gravitatea infracţiunii, ci trebuie constatat prin coroborare şi cu celelalte elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanţiază persoana făptuitorului, comportamentul său social, timpul scurs de la săvârşirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigaţiilor.

În speţă, din actele dosarului, rezultă că inculpatul, până la momentul comiterii presupuselor fapte penale de care este acuzat, a dat dovadă de un comportament ireproşabil în cadrul relaţiilor sociale, nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare, îşi exercită profesia ca avocat, are o familie organizată, astfel că profilul socio-moral şi profesional al acestuia nu justifică în nici un fel temerea că, lăsat în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncţii în menţinerea acesteia.

De asemenea, Înalta Curte constată că, la dosarul cauzei nu există nici un indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la cercetări ori ar încerca să influenţeze mersul anchetei sau că ar săvârşi alte infracţiuni dat fiind timpul scurs de la săvârşirea presupuselor fapte, interval de timp în care inculpatul nu a dovedit că este o persoană conflictuală, angrenată în anturaje ce acţionează violent, că de îndată ce a fost chemat la organele de urmărire penală s-a prezentat, nesustrăgându-se sau tergiversând cercetările.

Mai mult, este de menţionat că, în jurisprudenţa sa constantă(spre ex., cauza Calmanovici contra României), C.E.D.O. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune, şi anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei, să comită alte infracţiuni sau să tulbure ordinea publică. Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că desfăşurarea în continuare a urmăririi penale cu inculpatul în stare de libertate, nu ar putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nefiind condiţionată de privarea de libertate a acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere cu privire la neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., nefiind întrunite în speţă condiţiile impuse de art. 149¹ alin. (1) C. proc. pen., respingând ca neîntemeiată propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpatului S.E.

Însă având în vedere actele de urmărire penală ce se impun a fi efectuate în continuare în speţă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi lămurirea cauzei sub toate aspectele, şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în mod corect instanţa de fond a dispus luarea măsurii obligării inculpatului S.E. de a nu părăsi localitatea Bucureşti, fără încuviinţarea organelor judiciare, pe o perioadă de 29 zile, cu asumarea şi respectarea obligaţiilor prev. de art. 143 corob. cu art. 145 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi art. 1¹ lit. b) şi c) C. proc. pen. sub sancţiunea prevederilor art. 145 alin. (2)² şi (3) C. proc. pen.

Suspus rigorilor dispoziţiilor legale prev. de art. 145 C. proc. pen., inculpatul este ţinut să respecte obligaţiile stabilite de instanţă, astfel încât să nu împiedice desfăşurarea procesului, să nu impieteze aflarea adevărului ori să se sustragă cercetărilor.

De asemenea se constată, în raport de precizarea făcută de intimatul inculpat în faţa instanţei de recurs în sensul că locuieşte pe raza municipiului Bucureşti, în mod corect instanţa de fond potrivit art. 145 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea Bucureşti.

În ceea ce priveşte critica formulată de către recurenţii inculpaţi C.F., N.A. şi G.S.M. în sensul invocării necompetenţei materiale de instrumentare a cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respins de instanţa de fond, apreciind că prin efectul dispoziţiilor art. 209 alin. (4)² C. proc. pen. procurorul ierarhic superior poate îndeplini oricare dintre atribuţiile exercitate de procurorul ierarhic inferior, actele acestuia putând fi, la preluarea cauzei, infirmate când se consideră ca fiind contrare legii.

Referitor la celălalt motiv de recurs invocat de recurenţii inculpaţi C.F., N.A. şi G.S.M., Înalta Curte, urmează să-l respingă şi constată că în mod întemeiat, instanţa de fond a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68¹ C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că există indicii temeinice şi probe din care rezultă presupunerea rezonabila că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care sunt cercetaţi.

Indiciile temeinice, aşa cum rezultă din definiţia dată prin art. 68¹ C. proc. pen., reprezintă simple presupuneri sau bănuieli, bazate însă pe deducţii logice, având ca premise datele existente în cauză. Există, deci, indicii temeinice, când din analiza datelor aflate la dosarul cauzei se desprinde, în mod evident, presupunerea că cel faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta pentru care este cercetat. Indiciile temeinice trebuie privite ca o veritabilă punte de legătură între fapta săvârşită şi persoana bănuită de comiterea ei.

Sunt de asemenea îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzute de lege, mai mare de 4 ani închisoare, dar şi a pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea in libertate a inculpaţilor astfel că pentru buna desfăşurare a cercetărilor este necesară arestarea preventivă a inculpaţilor, cunoscuţi ca persoane violente, de care martorii din lucrări se tem.

Deşi este urmarea unei aprecieri subiective, evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică se bazează pe criterii obiective, chiar dacă acestea nu sunt strict cuantificabile. în aplicarea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. stabilesc cu titlu de generalitate criteriile de alegere a măsurii preventive, acestea constituind, implicit, şi criterii de apreciere a pericolului pentru ordinea publică.

Astfel, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen.: „Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura”.

În acord cu susţinerea parchetului, instanţa consideră că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor sunt grave, care pun în pericol viaţa persoanei.

În acest context, se constată lipsa unor motive rezonabile care să poată justifica aplicarea unei măsuri preventive alternative, mai puţin restrictive, cum sunt măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.

Invocarea de către inculpaţi a unor circumstanţe personale favorabile, legate de statutul lor social, mediul familial organizat, problemele de familie sau de sănătate nu poate conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă şi aplicarea unei măsuri restrictive de libertate, mai puţin severe, câtă vreme sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Măsura arestului preventiv este justificată şi de necesitatea unei bune desfăşurări a procesului penal, aşa cum cere art. 136 C. proc. pen., aspect care nu încalcă prezumţia de nevinovăţie garantată de art. 5² C. proc. pen., deoarece cauza este, justificată de gravitatea faptelor, împrejurarea în care s-au consumat, amploarea acestora, numărul de persoane implicate în acţiunile violente, verbale şi fizice, impactul asupra comunităţii.

Faţă de cele menţionate, se apreciază că există motive relevante şi suficiente care justifică necesitatea luării măsurii arestării preventive.

Pentru toate motivele învederate, înalta Curte respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii C.F., N.A. şi G.S.M. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1479/2/2012 (586/2012) urmând ca, recurenţii inculpaţi să fie obligaţi la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, pentru intimatul inculpat, în sumă de 25 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii C.F., N.A. şi G.S.M. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1479/2/2012 (586/2012).

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat S.E., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1545/2012. Penal. Contestaţie la executare...		ICCJ. Decizia nr. 939/2012. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: