ICCJ. Decizia nr. 659/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 659/2012
Dosar nr. 1737/1/2012
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă constată;
Prin rechizitoriul din data de 30 noiembrie 2011, emis în dosarul nr. 64/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului V.A.O., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000; complicitatea la şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), cu referire la art. 13l din Legea nr. 78/2000, cu art. 194 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., şi a inculpatului C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen.
Inculpatul V.A.O. a fost arestat prin Mandatul de Arestare Preventivă nr. 41/U la data de 16 noiembrie 2011 în dosar nr. 379/43/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Inculpatul C.N. a fost arestat prin Mandatul de Arestare Preventivă nr. 42/U la data de 16 noiembrie 2011 în dosar nr. 379/43/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 408/43/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160 lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor V.A.O. şi C.N. şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de cei doi inculpaţi privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii V.A.O. şi C.N., solicitând casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Târgu Mureş dată în încheierea atacată, constată că recursurile inculpaţilor sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Din actul de sesizare al instanţei se reţine că împotriva inculpaţilor au fost formulate o serie de acuzaţii dintre cele mai grave, faptele pretins săvârşite implicând calitatea de comisar şef poliţie - şeful Poliţiei oraş Borsec, judeţ Harghita a inculpatului V.A.O. şi agent şef poliţie a inculpatului C.N., calitate de care s-au folosit pentru a face acte contrare obligaţiilor de serviciu ce le reveneau.
În concret, s-a reţinut că, în cursul perioadei ianuarie-octombrie 2011, inculpatul V.A.O. în înţelegere cu coinculpatul C.N. au pretins de la denunţătorul C.D. suma de 10.000 Euro, în scopul formulării unor declaraţii care să permită adoptarea unei soluţii favorabile denunţătorului în dosarul nr. l78/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, iar în scopul primirii sumei de bani pretinse, s-au exercitat şi acte de constrângere morală asupra denunţătorului, interesat în soluţionarea favorabilă a dosarului penal în care victimă a infracţiunii de ultraj era inculpatul C.N.
In raport de situaţia de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracţiunilor este de necontestat.
Natura şi gravitatea infracţiunilor de care ambii inculpaţi sunt acuzaţi, modalitatea în care se presupune că ar fi acţionat, dar mai ales calitatea de care s-au prevalat la săvârşirea faptelor şi consecinţele produse asupra imaginii poliţiei, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea actului de serviciu, în contextul mai larg al prevenirii şi combaterii corupţiei, constituie elemente în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice.
De asemenea, este de menţionat că jurisprudenţa în materie a Curţii Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravităţii faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice.
In speţă, interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport gravitatea infracţiunilor, faptul că acestea au fost săvârşite de inculpaţi în cadrul atribuţiilor de serviciu implicând tocmai respectarea legii şi identificarea celor care săvârşesc fapte antisociale şi impactul negativ asupra comunităţii din care fac parte inculpaţii, în situaţia în care ar fi cercetaţi în libertate, prin acreditarea ideii că nu toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că autorităţile judiciare nu reacţionează ferm împotriva persoanelor care săvârşesc asemenea fapte.
Toate aceste elemente au fost corect evaluate de prima instanţă atunci când a decis menţinea stării de arest a inculpaţilor.
Pe de altă parte, probatoriul administrat în cursul anchetei la procuror justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Problema vinovăţiei constituie un aspect ce ţine de soluţionarea pe fond a acuzaţiilor, în timp ce pentru luarea oricărei măsuri preventive, indiferent de momentul procesual la care intervine, în cadrul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, este suficientă realizarea condiţiei prevăzute la art. 143 alin. (1) C. proc. pen. care se referă şi la existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Or, această cerinţă este îndeplinită în cauză.
În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că nu există motive care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, menţinându-se şi în prezent temeiurile de fapt şi de drept iniţiale avute în vedere la luarea măsurii preventive.
In consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. împotriva încheierii din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 408/43/2011.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. împotriva încheierii din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 408/43/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 578/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 767/2012. Penal → |
---|