ICCJ. Decizia nr. 701/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția din 12 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.R., B.G., D.I.I., judecători la înalta Curte de Casație și Justiție și I.M., prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Pe baza examinării materialului de cercetare penală s-au reținut următoarele:
La data de 12 mai 2011, partea vătămată C.l. a depus la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva magistraților C.R., B.G., D.I.I. și I.M. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu ocazia soluționării Dosarului înaltei Curți de Casație și Justiție și a rezoluției nr. 8807/3915/II-2/2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că, la data de 26 iunie 2010, partea vătămată C.l. a formulat o plângere penală împotriva procurorilor B.G., S.A.M., P.l. și D.F. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care a solicitat cercetarea acestora pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., iar după efectuarea actelor premergătoare, prin rezoluția nr. 849/P/2010 din 21 septembrie 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei patru procurori, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), soluție care a fost menținută prin rezoluția dată de procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, M.I., respectiv rezoluția nr. 8807/3915/II-2/2010 din 22 octombrie 2010.
împotriva soluției, partea vătămată a formulat plângere la instanță, care a făcut obiectul Dosarului înaltei Curți de Casație și Justiție și care, prin sentința penală nr. 489 din 30 martie 2011 pronunțată în dosarul anterior menționat, a fost respinsă ca nefondată, completul de judecată fiind format din judecătorii C.R., B.G. și D.I.I.
Astfel fiind, împotriva celor trei judecători și a procurorului care a soluționat plângerea împotriva soluției dispuse, partea vătămată a formulat o nouă plângere penală.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că magistrații reclamați nu au comis nici o faptă prevăzută de legea penală, reținându-se că simplul fapt că aceștia au soluționat, cu respectarea dispozițiilor de procedură penală, cauzele care intrau în competența lor, nu reprezintă încălcări ale legi penale, atât timp cât nu se poate demonstra că au acționat cu rea credință sau cu o gravă neglijență.
S-a constatat că partea vătămată nu a indicat în cuprinsul plângerii elemente care să demonstreze vinovăția persoanelor reclamate, iar cercetarea penală efectuată în cauză nu a evidențiat astfel de aspecte.
Totodată, s-a reținut că opiniile magistraților folosite la elaborarea soluțiilor dispuse în dosare, care sunt de bună credință și care au la bază legile statului, pot fi combătute doar prin căile de atac prevăzute de C. proc. pen. și nu în mod șicanator, pe calea plângerilor penale.
Ulterior, la data de 02 noiembrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică nr. 2625/II/2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul C.I. împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică, având în vedere că infracțiunea reclamată nu există în materialitatea ei.
S-a reținut că, pentru a se verifica dacă într-o cauză s-a săvârșit sau nu vreo faptă penală, trebuie avută în vedere împrejurarea că magistrații nu pot avea calitatea de subiecți activi ai unei infracțiuni exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluție sau alta, iar pe de altă parte, hotărârile pronunțate de judecători sau soluțiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice, însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.
Nemulțumit de soluția procurorului, petiționarul C.I. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 2781C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunea reclamată, reiterând motivele de nelegalitate și netemeinicie formulate împotriva soluției dispuse în cauză.
în esență, petiționarul a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulțumit de faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține următoarele:
Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
în raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781alin. (8) C. proc. pen.
în prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimații C.R., B.G., D.I.I. și I.M. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații anterior menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta reclamată nu există.
într-adevăr, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistrații anterior menționați, împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile dispuse nefiind de natură a conduce la concluzia că aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu și, în plus, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de către aceștia se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva lor.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații C.R., B.G., D.I.I. și I.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), rezoluție care va fi menținută.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1175/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1586/2012. Penal → |
|---|
