ICCJ. Decizia nr. 1536/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția din 29 august 2011, secția de combatere a corupției, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus:
1. Neînceperea urmăririi penale față de numiții C.V., R.C., M.L., P.A.R., C.F., P.M. (judecători la Curtea de Apel București), I.N. și P.L. (procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a infracțiunii asimilate corupției, prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și a infracțiunilor aflate în legătură directă cu infracțiuni de corupție, prev. de art. 17 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000;
2. Neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc R.C.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pe baza examinării materialului de cercetare penală s-a reținut că, la data de 21 octombrie 2010, numitul A.I., domiciliat în Municipiul București, strada R.S., a sesizat Direcția Națională Anticorupție, prin plângere penală, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni asimilate corupției, prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și, respectiv, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni în legătură directă cu infracțiuni asimilate corupției, prev. de art. 17 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, de către mai mulți judecători de la Curtea de Apel București - C.V., R.C. și M.L.
Ulterior, la datele de 25 octombrie 2010, 18 ianuarie 2011, 14 martie 2011 și 12 mai 2011, numitul A.I. a revenit asupra plângerii formulate, cu completări, în sensul că a solicitat să se efectueze cercetări penale și față de alte persoane: judecătorii P.A.R., C.F. și P.M., judecători la Curtea de Apel București, precum și împotriva lui I.N. și a lui P.L., procuror și, respectiv, procuror general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; de asemenea, susnumitul a solicitat efectuarea de cercetări și pentru alte infracțiuni de corupție: dare de mită și luare de mită.
Din conținutul plângerii penale formulate a rezultat că, prin ordonanța emisă în Dosar (format în baza plângerii numitului A.I. din data de 29 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (procurorul I.N.) a dispus scoaterea de sub urmărire a învinuitului R.C.I. (executor judecătoresc), sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și neînceperea urmăririi penale față de R.C.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 289, 192, 323, 208-209, 217 C. pen., față de U.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 208-209 și 289 C. pen. și față de A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290, 289, 215, 217, 192, 323, 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar prin rezoluția nr. 839/11-2/2010 din 17 mai 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (procurorul P.L.), s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de A.I. împotriva ordonanței din data de 29 martie 2010.
A mai rezultat că împotriva ordonanței din 29 martie 2010 și a rezoluției nr. 839/II-2/2010 din 17 mai 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, A.I. a formulat plângere, în condițiile art. 2781C. proc. pen., la Curtea de Apel București, aceasta fiind respinsă, ca nefondată, prin decizia penală nr. 449 din 29 decembrie 2010 (judecător C.V.) pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Pe de altă parte, a rezultat că prin decizia civilă nr. 216 din 06 februarie 2009, pronunțată în Dosar, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, (judecătorii C.F., P.A.R., P.M.), a respins, ca nefondat, recursul declarat de A.I. împotriva deciziei civile nr. 829 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
De asemenea, a rezultat că prin decizia penală nr. 711 din 05 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, (judecătorii C.V., R.C., M.L.) a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A.I. împotriva deciziei penale nr. 427 din 11 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Contestând legalitatea actelor de procedură și a soluțiilor pronunțate în dosarele anterior menționate, numitul A.I. a considerat că judecătorii C.V., R.C., M.L., P.A.R., C.F., P.M., precum și procurorii I.N. și P.L., au încălcat normele de procedură civilă și penală, în ceea ce privește administrarea și aprecierea probelor ș.a., situație în care petiționarul s-a simțit îndreptățit să bănuiască faptul că acești magistrați ar fi primit foloase materiale, de la partea adversă, pentru a-l favoriza pe numitul R.C.I.
Procedându-se la efectuarea de acte premergătoare, pentru faptele sesizate de către numitul A.I., rezultatul cercetărilor a infirmat situația de fapt prezentată de către acesta din urmă. S-a constatat că, în afara actelor din dosarele penale și civile în care figurează ca parte, A.I. nu deține și nici nu a putut indica dovezi în sensul celor sesizate, neexistând indicii de încălcare a atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult "bănuielile" numitului A.I. neputând constitui, prin ele însele, un indiciu al săvârșirii unor infracțiuni de corupție, respectiv luare de mită, de către magistrații C.V., R.C., M.L., P.A.R., C.F., P.M., I.N. și P.L.
Pe cale de consecință, în absența unor infracțiuni de corupție sau asimilate infracțiunilor de corupție, s-a constatat că nu sunt indicii nici cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni aflată în legătură directă cu infracțiunile anterior menționate.
Ulterior, la data de 28 martie 2012, prin rezoluția Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției nr. 195/II-2/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției pronunțate în Dosar, constatându-se că aceasta este legală și temeinică.
S-a reținut că, deși ar fi trebuit să indice organului de urmărire penală, în mod concret, care sunt mijloacele de probă de natură să susțină acuzele formulate, petiționarul, în considerații de maximă generalitate și afirmații lipsite de suport probator, insistă a susține că magistrații nominalizați în plângere au săvârșit fapte de corupție care ar rezulta, cu pregnanță, din modul în care se desfășoară ședințele de judecată în dosarele aflate pe rol.
Totodată, s-a constatat că, în evaluarea judiciară a probelor strânse în faza investigativ-preliminară, procurorul de caz, în mod corect, a arătat că nu există niciun indiciu cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de corupție în cauză și că, astfel, nu se justifică emiterea unui act de acuzare.
Pe cale de consecință, s-a constatat că în speță există o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, aplicată corect de către procurorul de caz, și anume temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (în sensul că faptele de corupție presupus comise lipsesc în materialitatea lor).
Nemulțumit de soluția procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 2781C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunile reclamate, reiterând motivele de nelegalitate și netemeinicie formulate împotriva soluției dispuse în cauză.
în esență, petiționarul a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor criticate și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale și a trimiterii în judecată a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere, arătându-se nemulțumit de faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2012, petiționarul A.I. a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a disp. art. 387 C. proc. pen. în raport de art. 16 pct. 1 și 2 și art. 21 pct. 1 și 2 din Constituția României, cerere care a fost respinsă de către instanță în baza art. 302 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă, pentru considerentele expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri, respectiv motivat de aceea că dispozițiile art. 387 C. proc. pen., nu au legătură cu obiectul cauzei, care este o plângere formulată de petiționar, în condițiile art. 2781C. proc. pen.
Cu privire la plângerea formulată de petiționar împotriva soluției dispuse de procuror în prezenta cauză, examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține următoarele:
Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
în raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781alin. (8) C. proc. pen.
în prezenta cauză se constată că soluția adoptată de Parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimați, întrucât faptele reclamate nu există.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimații nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.V., R.C., M.L., P.A.R., C.F., P.M. (judecători la Curtea de Apel București), I.N. și P.L. (procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a infracțiunii asimilate corupției, prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și a infracțiunilor aflate în legătură directă cu infracțiuni de corupție, prev. de art. 17 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000 și față de executorul judecătoresc R.C.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rezoluție care va fi menținută.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1525/2012. Penal → |
|---|
