ICCJ. Decizia nr. 83/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 83/2012

Dosar nr. 866/45/2010

Şedinţă publică din 17 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 30 din 2 martie 2011 Curtea de Apel Iaşi a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Moldova de recunoaştere şi punere în executare a sentinţei Judecătoriei sectorului Buiucani, municipiul Chişinău din 12 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 1-52/2009, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 2 decembrie 2009, de condamnare a numitului C.M. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) C. pen.

Pentru a hotăra astfel Curtea de Apel a reţinut că prin sentinţa pronunţată la data de 12 iunie 2009 de Judecătoria sector Buiucani, municipiul Chişinău, inculpatul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 190 alin. (4) C. pen. al Republicii Moldova.

Inculpatul nu a fost prezent la judecarea cauzei în fond şi nici în calea de atac a apelului.

La data de 30 martie 2009 inculpatul s-a căsătorit în România, în municipiul Iaşi, luând numele soţiei de G.

Când inculpatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, unde i s-a înmânat copia hotărârii de condamnare, pronunţată împotriva sa de autorităţile judiciare ale Republicii Moldova, acesta a declarat că nu a avut cunoştinţă de existenţa unei asemenea hotărâri.

Urmare a solicitării Curţii de Apel Iaşi, Judecătoria Buiucani a comunicat că inculpatului i-a fost asigurată asistenţa juridică de un apărător din oficiu întrucât acesta, din cauza neprezentărilor la judecată a fost anunţat în căutare de la data de 6 decembrie 2008.

Din acelaşi document rezultă şi informaţia că Judecătoria Buiucani nu are confirmarea faptului că inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă sentinţa de condamnare.

Potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare, printre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru recunoaşterea pe teritoriul României, a unei hotărâri penale străine, la lit. b) este consemnată condiţia să fi fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Curtea de Apel Iaşi a constatat, faţă de precizările făcute de autorităţile judiciare moldovene şi faţă de dispoziţiile Tratatului bilateral încheiat între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în material civilă şi penală, că, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 116 şi art. 117 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare, întrucât hotărârea de condamnare nu a fost adusă la cunoştinţa persoanei condamnate, care, astfel, nu a putut uza de căile de atac şi pe cale de consecinţă, hotărârea nu ar fi definitivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Judecătoria sector Buiucani, municipiul Chişinău.

Prin demersul judiciar efectuat, Judecătoria Buiucani a precizat că, la data de 17 decembrie 2010 persoana condamnată C.M. a luat la cunoştinţă de sentinţa de condamnare fiindu-i adusă la cunoştinţă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, întrucât acesta nu a declarat nicio cale de atac împotriva acestei hotărâri, data de 17 decembrie 2010 este data la care sentinţa Judecătoriei Buiucani a rămas definitivă şi irevocabilă. Ca atare urmează a fi repetată declanşarea procedurii preluării executării pedepsei pe teritoriul României a sentinţei Judecătoriei Buiucani, municipiul Chişinău din data de 12 iunie 2009 în privinţa condamnatului C.M.

Examinând recursul prin prisma prevederilor art. 3856 alin. (3) şi art. 38514C. proc. pen., Înalta Curte constată că, faţă de precizările Judecătoriei Buiucani inserate în adresa din 1 august 2011, existente la dosarul instanţei de recurs, nu a fost învestită cu soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei nr. 30 din 2 martie 2011 pronunţată de Curţii de Apel Iaşi.

În adresa mai susmenţionată, în ultimul aliniat se precizează că: urmează a fi repetată declanşarea procedurii preluării executării pedepsei pe teritoriul României a sentinţei Judecătoriei Buiucani, municipiul Chişinău din data de 12 iunie 2009 în privinţa condamnatului C.M., astfel că, Înalta Curte califică prezentul demers judiciar drept o nouă cerere adresată de autorităţile judiciare ale Republicii Moldova autorităţilor judiciare competente române, pentru recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei Judecătoriei sectorului Buiucani.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată în M. Of., Partea I nr. 377/31.05.2011, competenţa materială, în prima instanţă, pentru recunoaşterea unei hotărâri penale străine aparţine Curţii de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.

Întrucât condamnatul C.M. domiciliază în municipiul Iaşi, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, aparţine Curţii de Apel Iaşi, astfel că, Înalta Curte va trimite cauza acestei instanţe, spre competentă soluţionare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Scoate cauza de pe rol privind pe intimate persoană condamnată C.M. şi o trimite spre soluţionare la Curtea de Apel Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 83/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs