ICCJ. Decizia nr. 894/2012. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 894/2012
Dosar nr. 3307/225/2009*
Şedinţa publică din 7 iunie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 939 din 20 mai 2010, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 322 alin. (2), raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. la o pedeapsă de 9 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani şi nouă luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen.
A aplicat inculpatului C.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată C.D.O. şi a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4.000 RON daune materiale şi 5.000 RON daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu T.L., a fost suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat acelaşi inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la data de 22 iulie 2006, între grupul de băieţi din satul C., din care făceau parte partea vătămată C.D.O. şi numiţii R.G.V., H.R.M., P.C.V., P.M.G., l.O.C., G.M.P. şi grupul de băieţi din satul V., format din inculpatul C.R. şi numiţii S.l., M.I.F., P.C.L., M.M.N., B.l.D., F.V. şi T.D., a izbucnit o încăierare.
La un moment dat, grupul din satul V. s-a retras în curtea martorului F.V., iar cei din satul C. s-au retras cu intenţia de a pleca.
Atunci, la faţa locului au sosit martorii C.R. şi A.N., cu intenţia de a aplana conflictul. Martorul A.N. a fost lovit de unul din băieţii din satul C., fapt ce l-a determinat să lovească la rândul său.
Băieţii din satul C. au devenit din nou violenţi şi a fost generată astfel o nouă încăierare, în care băieţii din cele două grupuri şi-au aplicat lovituri reciproce.
Partea vătămată C.D.O. a fost lovită în faţă cu pumnul de către F.V., a căzut şi atunci a fost lovit cu o scândură în picior de inculpatul C.R.
Din raportul de constatare medico-legală din 28 septembrie 2006 rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu sau de un corp dur, ce necesită pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale şi pot data din 22 iulie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.R.
Prin decizia penală nr. 72/A pronunţată de Tribunalul Mehedinţi la data de 18 aprilie 2011, a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat C.R., a fost desfiinţează integral sentinţa atacată şi, în urma rejudecării, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a dispus încetarea procesul penal faţă de inculpatul C.R., pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., precum şi respingerea acţiunii civile, formulată de partea civilă C.D.O.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi partea civilă C.D.O.
Prin decizia penală nr. 2068 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi partea civilă C.D.O., a fost casată decizia penală nr. 72/A din 18 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 3307/225/2009 şi a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Mehedinţi.
Prin decizia penală din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul penal nr. 3307/225/2009* s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul inculpat C.R. împotriva sentinţei penale nr. 939 din 20 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, la data de 25 noiembrie 2010, s-a abrogat art. 27 pct. 2 C. proc. pen., tribunalul nemaifiind instanţă de apel.
Se mai reţine, de asemenea, că la pct. 3 al art. 27 C. proc. pen. s-a prevăzut că tribunalul, ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate de judecători, privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecători în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecători în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
De asemenea, au fost modificate dispoziţiile privind competenţa materială a curţilor de apel, prin art. 281 pct. 3 C. proc. pen. prevăzându-se competenţa curţilor de apel, ca instanţă de recurs, în judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecători în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Aşadar, prin modificările aduse C. proc. pen. a fost suprimată calea de atac a apelului, astfel că, în opinia tribunalului, calea de atac promovată de inculpatul C.R. poate fi calificată ca fiind recurs.
Cum prezenta sentinţă nu face parte dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 C. proc. pen., se apreciază că Tribunalul Mehedinţi nu este instanţă competentă material.
Sub acest aspect, se reţine că, potrivit art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 „în caz de desfiinţare sau de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi, privitoare la competenţă sunt aplicabile."
Tribunalul reţine că în cauza de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, întrucât dispoziţiile tranzitorii procesual penale sunt de strictă interpretare, astfel că în caz de desfiinţare sau de casare cu trimitere spre rejudecare se aplică noile dispoziţii de procedură, ce nu mai recunosc tribunalelor competenţa de soluţionare a unor cauze în apel.
Faţă de împrejurarea că decizia penală nr. 2068 a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 28 noiembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se apreciază că sentinţa penală nr. 939 din 20 mai 2010, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul penal nr. 3307/225/2009 este susceptibilă doar de recurs, iar nu şi de apel, motiv pentru care, în baza art. 42, raportat la art. 281 pct. 3 C. proc. pen., cu referire la art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, s-a dispus declinarea în favoarea Curţii de Apel Craiova a competenţei de soluţionare a recursului declarat de recurentul inculpat C.R.
Urmare declinării cauzei şi înregistrării ei pe rolul Curţii de Apel Craiova, s-a constituit dosarul penal nr. 3307/225/2009*, iar la termenul de judecată din 04 aprilie 2012 s-a pus în discuţie declinarea competenţei de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Prin decizia penală nr. 834 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. XIV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010, s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelantul inculpat C.R. împotriva sentinţei penale nr. 939 din 20 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul penal nr. 3307/225/2009 în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi.
În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
În speţă, cauza dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 21 septembrie 2007, iar după parcurgerea unui prim ciclu procesual, cauza fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă, fiind pronunţată sentinţa penală nr. 939 din 20 mai 2010.
Această sentinţă penală este supusă apelului şi recursului, în raport cu dispoziţiile în vigoare la data pronunţării hotărârii şi natura infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv art. 322 raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., acţiunea penală punându-se în mişcare din oficiu.
În aceste condiţii este lipsit de relevanţă faptul că în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 tribunalelor nu le mai revine competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva sentinţelor pronunţate de judecători, deoarece noile dispoziţii de procedură, chiar dacă sunt de imediată aplicare, nu pot retroactiva.
De altfel, calea de atac exercitată în cauză nu poate fi calificată drept recurs, atâta timp cât partea interesată avea deschisă calea de atac a apelului la data pronunţării sentinţei, orice interpretare contrară ducând la retroactivitatea legii noi de procedură şi fiind de natură să răpească o cale de atac recunoscută prin lege, cu încălcarea art. 15 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.
Prin urmare, câtă vreme prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 2068 din 28 noiembrie 2011 s-a apreciat că respectiva cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare, instanţa de control judiciar nu a făcut decât să dea eficienţă dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., care prevăd că trimiterea cauzei spre rejudecare se face la instanţa de apel, când numai hotărârea acesteia a fost casată.
În aceste condiţii, neexistând vreun motiv de nulitate care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, dosarul a fost trimis instanţei de apel în vederea rejudecării, astfel încât tribunalul nu se mai putea dezînvesti, în raport de prevederile exprese ale art. 38518 alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte, dincolo de faptul că respectiva cale de atac nu putea fi recalificată drept recurs, este de observat că, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010, curţile de apel judecă numai recursurile declarate împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalelor. Or, această ipoteză nu se regăseşte în situaţia dedusă judecăţii.
Dimpotrivă, dispoziţiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu puteau fi avute în vedere de către Tribunalul Mehedinţi, întrucât ele sunt aplicabile numai cauzelor cu privire la care s-a dispus rejudecarea la prima instanţă, în privinţa rejudecărilor la instanţa de apel găsindu-şi incidenţa prevederile alin. (1) al textului de lege, potrivit gradelor de jurisdicţie şi competenţei de soluţionare a căilor de atac prevăzute sub legea veche.
Cum erorile de judecată nu se pot răsfrânge asupra situaţiei părţilor, prin eliminarea unei căi de atac recunoscute prin lege la data pronunţării sentinţei atacate, este evident că în speţa de faţă calea de atac este apelul, potrivit legii în vigoare la data exercitării sale, iar competenţa de soluţionare a acestuia nu revine curţii de apel, potrivit art. 281 C. proc. pen., ci tribunalului, ca instanţă legal învestită la data sesizării.
De altfel, şi din această ultimă perspectivă dispoziţiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu lasă loc vreunei alte interpretări, deoarece procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor din C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
Prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competentă sunt aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanţa de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, cât şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
În cazul în care curtea de apel, ca instanţă de recurs, dispune după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea deciziei pronunţate de tribunal, ca instanţă de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentinţa judecătoriei fiind pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competenţa de judecată a apelului îi aparţine tribunalului, iar decizia pronunţată de tribunal este supusă căii de atac a recursului, fiind incidente prevederile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 (a se vedea încheierea secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 178 din 1 februarie 2012, publicată pe www.scj.ro).
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 20 mai 2010, aceasta rămâne supusă căilor de atac existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi, ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mehedinţi, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S PU N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect apelul inculpatului C.R. împotriva sentinţei penale nr. 939 din 20 mai 2010, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 785/2012. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1206/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
