ICCJ. Decizia nr. 881/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.881/2012
Dosar nr.9599/1/2011
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.D.F., pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 31 alin. (2) C. pen.
Totodată, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA Târgovişte, cu sediul în municipiul Târgovişte, Şoseaua Găieşti, judeţul Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate în cauză, în esenţă, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din 23 iulie 2003, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea respectivă deoarece, în calitate de administrator al SC F.C.C. SRL Bucureşti, a emis în prima jumătate a anului 2002, sau a dispus emiterea de către o altă persoană - fără vinovăţie - de instrumente bancare în valoare de 9.285.050.587 lei, în favoarea părţii civile SC C. SA Târgovişte, de la care a achiziţionat produse siderurgice, fără a avea în contul bancar disponibilul necesar acoperirii acestora.
După cercetarea judecătorească, instanţa de fond a pronunţat sentinţa penală nr. 38 din 2 februarie 2004 dispunând achitarea inculpatului pe considerentul că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 31 alin. (2) C. pen.
Prin decizia penală nr. 374 din 3 septembrie 2004 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă SC C. SA, a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a dispus condamnarea inculpatului C.D.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicându-i totodată şi pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 şi 64 C. pen.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C.C. SRL la plata sumei de 9.285.050.587 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC C. SA Târgovişte.
Prin decizia penală nr. 5741 din 5 octombrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi parte civilă SC M.T. SA (fostă SC C. SA Târgovişte) împotriva deciziei penale nr. 131 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, privind pe inculpatul C.D.F.
În baza art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 31 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D.F. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
A făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. şi a obligat pe intimatul inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C.C. SRL la 9.285.050.587 lei către partea civilă SC M. SA (fostă SC C. SA Târgovişte).
A reţinut instanţa că inculpatul a acţionat cu intenţia de a induce în eroare partea vătămată SC C. SA Târgovişte prin emiterea filelor cec şi a biletului la ordin precum şi prin dispoziţia de a se emite file CEC, ştiind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară, producând acesteia un prejudiciu în cuantum de 9.285.050.587 lei.
Împotriva acestei decizii la data de 29 noiembrie 2011 contestatorul a formulat contestaţie la executare în temeiul disp art. 461 lit. c) C. proc. pen. cu referire la art.463 din acelaşi cod.
În motivarea contestaţiei se arată, în esenţă, că la momentul soluţionării recursului nu mai era în vigoare cazul de casare prevăzut la pct. 171 al art. 3859 C. proc. pen., caz de casare invocat în motivele de recurs ale parchetului şi, de asemenea, contestatorul a solicitat să se constate că în mod greşit a fost soluţionată latura civilă, întrucât părţile civile şi-au recuperat prejudiciul.
Verificând motivele invocate de către contestator în raport de dispoziţiile legale în materie, actele dosarului şi soluţia pronunţată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
Dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia la executare împotriva unei hotărâri pronunţată în materie penală se regăsesc în prevederile art. 460-464 C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. stabilesc clar şi limitativ cazurile în care poate fi promovată contestaţia contra executării hotărârii penale, respectiv:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo vătămare cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de atingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
În speţă, motivele invocate de contestatorul C.D.F. nu se regăsesc în cazurile reglementate de prevederile art. 461 C. proc. pen.
Astfel, recursul parchetului la care face referire contestatorul a fost declarat împotriva deciziei penale nr. 131 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti şi viza greşita achitare a inculpatului, la acea dată, C.D.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
La momentul promovării căii de atac, cazul de casare la care face referire contestatorul (pct.171) era în vigoare. Textul de lege la care face trimitere a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006.
Mai mult decât atât, motivele expuse în scris şi susţinute oral de procuror au vizat greşita achitare, iar la termenul de dezbateri procurorul de şedinţă a precizat în mod expres şi cazul de casare prevăzut de legiuitor pentru această critică, respectiv pct. 18 al art.3859 C. proc. pen. (aşa cum reiese din încheierea din 7 septembrie 2006).
Pe cale de consecinţă o simplă eroare materială vizând indicarea în preambulul motivelor de recurs ale procurorului a unui caz de casare (care la acea dată era în vigoare) nu poate conduce la concluzia că recursul a fost soluţionat în baza unei legi care nu era în vigoare.
Referitor la motivele întemeiate pe disp art.463 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că într-adevăr prin Hotărârea nr. 9 din 28 ianuarie 2003 a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa, Comisia de Arbitraj Comercial s-a dispus obligarea SC F.C.C. SA (partea responsabilă civilmente din dosar) să plătească părţii civile SC C. SA sumele de 9.285.050.587 lei şi 2.416.549.857 lei, însă nu există nicio hotărâre definitivă pronunţată de vreo instanţă în acest sens, pe de o parte pentru a se încadra în condiţiile prevăzute de legiuitor, iar pe de altă parte, oricum partea civilă nu mai poate solicita o nouă despăgubire, întrucât ar fi vorba de o îmbogăţire fără just temei, iar contestatorul are deschisă alea acţiunii în regres sau contestaţie la executare în civil.
Avându-se în vedere cele arătate mai sus considerăm că în speţă nu este incident nici unul din cazurile reglementate de lege care ar impune admiterea contestaţiei la executare, nici disp. art.461 lit. c) C. proc. pen. (când se iveşte vreo vătămare cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare), iar faţă de cele de mai sus se va respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul C.D.F. împotriva deciziei penale nr. 5741 din 5 octombrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9806/1/2006.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul C.D.F. împotriva deciziei penale nr. 5741 din 5 octombrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9806/1/2006.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Dispune scutirea de plata amenzii cu 1.000 lei aplicată prin încheierea din 22 mai 2012 apărătorului desemnat din oficiu al contestatorului, avocat S.O.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1871/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
