ICCJ. Decizia nr. 1008/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1008/2013
Dosar nr. 2523/2/2012
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 338/F din 05 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 10.B.33496/2004/24 din 18 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Central din Pesta, definitivă prin Decizia penală nr. 24.Bf.8100/2005/6 din 13 octombrie 2005 dată de Curtea Metropolitană din Pesta prin care persoana transferabilă M.F.G., a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. ungar ce are corespondenţă în Dispoziţiile art. 20/211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen. român, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării pe o durată de 5 ani de pe teritoriul Republicii Ungaria.
A dispus, luând act şi de consimţământul persoanei transferabile, transferarea lui M.F.G. pentru continuarea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar din România.
A computat prevenţia persoanei transferabile din data de 29 ianuarie 2003 şi data de 30 ianuarie 2009 şi a dedus perioada deja executată de la 29 martie 2011 (data încarcerării) la zi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin Adresa nr. 87015/2011, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept internaţional şi Cooperare judiciară a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autorităţile din Republica Ungaria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate M.F.G. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Hotărârea nr. 10.B.33496/2004/24 din 18 mai 2005 a Tribunalului Central din Pesta, definitivă prin Hotărârea nr. 24. Bf 8100/2005/6 din 13 octombrie 2005 a Curţii Metropolitane din Pesta.
În privinţa condamnatului s-a dispus de asemenea şi expulzarea sa de pe teritoriul Republicii Ungaria pe o perioadă de 5 ani.
La data de 20 martie 2012 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sesizarea formulată în temeiul art. 158 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la transferarea persoanei condamnate M.F.G., în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele judecătoreşti maghiare într-un penitenciar din România.
Cererea formulată de autorităţile maghiare a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg 1983).
S-a mai constatat de prima instanţă că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerinţele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată şi de Convenţia de la Strasbourg (1983) pentru admiterea cererii.
Împotriva sus-menţionatei sentinţei a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă M.F.G. şi, prin apărătorul din oficiu, a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, în raport de procesul-verbal aflat la dosar, din care rezultă că solicită transferul în România.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că acesta nu este de natură a duce la altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţă, hotărârea fiind legală şi temeinică.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.
Se reţine astfel că, în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerinţele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată şi de Convenţia de la Strasbourg (1983) pentru admiterea cererii, în raport de actele aflate la dosar.
Astfel, potrivit informaţiilor reţinute în Rezoluţia nr. 52/II/5/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se constată că cererea formulată de autorităţile maghiare a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea definitivă de condamnare, de pe dovada rămânerii definitive, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia cuprinzând consimţământul la transfer al persoanei condamnate.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin Hotărârea nr. 10.B.33496/2004/24 din data de 18 mai 2005 emisă de Tribunalul Central din Pesta, definitivă prin Hotărârea nr. 24.Bf.8100/2005/6 din data de 13 octombrie 2005 emisă de Curtea Metropolitană din Pesta numitul M.F.G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. maghiar, precum şi la măsura de siguranţă a expulzării pe o durată de 5 ani de pe teritoriul Republicii Ungaria.
Sentinţa de mai sus a rămas definitivă la data de 13 octombrie 2005, astfel încât se constată că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile maghiare a rezultat că persoana condamnată a fost reţinută de pe 29 ianuarie 2003 până pe 30 ianuarie 2003, iar durata executării pedepsei se împlineşte la data de 24 septembrie 2014, iar din durata pedepsei a fost dedusă durata reţinerii preventive. În consecinţă este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, s-a reţinut că în data de 29 ianuarie 2003, împreună cu alte două persoane, în timp ce afla într-o staţie de tramvai au încercat să-l deposedeze, prin ameninţarea cu un cuţit, pe numitul H.A. de un telefon mobil tip S C 35.
Examinând materialul cauzei se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta reţinută în sarcina persoanei condamnate de a sustrage bunuri prin folosirea de violenţe având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen.
Persoana condamnată a arătat că doreşte să fie transferată în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea 302/2004.
În această succesiune juridică, în esenţă, se reţine că:
- persoana condamnată este cetăţean român;
- pedeapsa a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. maghiar, având corespondent în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen.;
- durata executării pedepsei se împlineşte la data de 24 septembrie 2014;
- persoana condamnată a declarat că doreşte să fie transferată într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Ca atare, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege, fiind întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind condiţiile transferării şi de Convenţia de la Strasbourg (1983) şi după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l respinge, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 338/F din data de 05 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1004/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1010/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
