ICCJ. Decizia nr. 1085/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1085/2013
Dosar nr. 364/54/2013
Şedinţa publică din 28 martie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată urmăroarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 28 februarie 2013, avocat B.C. - apărător ales al inculpatului B.I.F. - a solicitat liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului precizând în esenţă că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 160 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile de care este acuzat petentul fiind mai mici de 18 ani închisoare, iar pe de altă parte, în raport de stadiul urmăririi penale şi natura probelor ce urmează a se mai administra nu există riscul ca prin lăsarea în libertate a inculpatului să fie periclitată buna desfăşurare a procesului penal.
În cauză s-a dispus ataşarea Dosarului de urmărire penală nr. 147D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova.
S-a procedat la ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorilor aleşi, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
Prin încheierea nr. 16 din 8 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.I.F., cu domiciliul în municipiul Slatina, fără forme legale în com. Coteana, jud. Olt.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 12 din data de 19 din 20 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2380/54/2012, Curtea de Apel Craiova a dispus admiterea în parte a propunerii de arestare preventivă formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar în baza aii. 136 alin. (1), art. 146 alin. (1) si art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului B.I.F. pentru o perioada de 29 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
La data de 03 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2380/54/2012 a decis respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpaţii L.L.I., B.I.F., E.I., B.G. şi P.I.L., menţinându-le starea de arest preventiv. Prin încheierea nr. 6 din data de 15 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 86/54/2013, Curtea de Apel Craiova a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor L.L.I., E.I., B.I.F., B.G. şi P.L.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 ianuarie 2013, până la 16 februarie 2013 inclusiv.
La data de 16 ianuarie 2013 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul încheierii penale nr. 6 din 15 ianuarie 2013, respectiv se va trece „Dispune prelungirea măsurii arestării preventive faţă de fiecare din inculpaţii L.L.I., E.I., B.I.F., B.G. şi P.L.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 ianuarie 2013 şi până la 16 februarie 2013 inclusiv".
Prin încheierea nr. 158 din data de 17 ianuarie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.L.I., E.I., B.G. şi P.L., împotriva încheierii nr. 6 din data de 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova. S-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.I.F. împotriva aceleiaşi încheieri.
Prin încheierea nr. 12 din data de 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 244/54/2013, în baza art. 155 şi art. 159 C. proc. pen. a fost admisă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17 februarie 2013 şi până la data de 18 martie 2013, inclusiv.
Prin încheierea din data de 15 februarie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.L.I., B.I.F., E.I., B.G., P.L.I. împotriva încheierii nr. 12 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 244/54/2013.
Conform art. 160 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În condiţiile art. 160 alin. (1) şi art. 160 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat că este îndeplinită condiţia formală ca pedeapsa prev. de lege pentru infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului, să nu depăşească 18 ani închisoare, având în vedere maximul special prevăzut de textul legal incriminator al fiecăreia dintre infracţiuni.
S-a arătat că îndeplinirea acestei condiţii creează pentru inculpat doar o vocaţie şi nu conduce automat la admiterea cererii şi liberarea provizorie sub control judiciar, fără îndeplinirea condiţiilor legale care privesc fondul cererilor, întrucât din examinarea dispoz. art. 160 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar a unui inculpat, nu este suficient a fi îndeplinită numai condiţia ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii să fie sub un anumit cuantum fiind necesar ca instanţa să facă şi o apreciere a efectului pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatului în contextul activităţii specifice fazei procesului penal în care se află.
Astfel, potrivit art. 160 alin. (2) C. proc. pen. «liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită noi infracţiuni sau că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte».
Aşa cum s-a statuat constant şi în jurisprudenţă, datele la care se referă textul legal nu pot fi înţelese în sensul de informaţii certe care să ateste comportamentul ulterior al inculpatului, în condiţiile în care obţinerea unor asemenea informaţii este în mod obiectiv imposibilă, astfel că instanţa de judecată trebuie să analizeze în ansamblu probele din dosar, atât cele cu caracter obiectiv cât şi subiectiv, referitoare la fapte şi persoana inculpatului, pentru a aprecia asupra pericolului concret pe care îl poate prezenta lăsarea în libertate a acestuia. Folosirea termenului „date" de către legiuitor a fost interpretată nu în sensul de probe, ci informaţii, situaţii, împrejurări concrete din dosar privind atât persoana inculpatului dar şi modul de operare, faptele propriu-zise care să îndreptăţească prezumţia producerii rezultatelor prev de art. 160 alin. (2) C. proc. pen., să o justifice.
O asemenea apreciere nu se poate face în concret decât prin evaluarea situaţiei de fapt, a gravităţii şi naturii infracţiunilor pentru care inculpatul este urmărit penal, cu trimitere în special la modul de comitere al presupuselor fapte, durata în timp a activităţii infracţionale, calitatea în care inculpatul a acţionat, numărul de persoane implicate în derularea acesteia, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce precum şi conduita procesuală a inculpatului petent şi atitudinea avută de acesta faţă de potenţialii martori în ceea ce îl priveşte.
În concret, s-a arătat că în raport de criteriile enunţate în paragraful anterior, instanţa reţine că în cazul inculpatului datele existente la dosar oferă indicii cu privire la derularea unei activităţi infracţionale de amploare, ce a implicat exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice unei funcţii importante în cadrul unei unităţi publice în scopul favorizării activităţii coinculpatului Bădiţă, activitate derulată pe o perioadă semnificativă de timp, în colaborare cu alte persoane cu atribuţii similare în aceeaşi instituţie, şi care a avut ca şi consecinţă producerea unui prejudiciu considerabil la bugetul statului. în acelaşi timp, declaraţiile date de numiţii B.I.S. (12 decembrie 2012 - vol. X d.u.p.) precum şi de A.F. (12 decembrie 2012 vol. X - d.u.p.) coroborate cu concluziile actelor de control întocmite de Curtea de Conturi duc la concluzia că activitatea investigată la acest moment a avut un caracter continuat, a implicat ignorarea unor dispoziţii legale exprese chiar şi după ce în urma unui control au fost semnalate deficienţele, şi totodată influenţarea activităţii unor subordonaţi. respectiv determinarea acestora să întocmească procese verbale de control în sensul dorit de inculpatul B.I.F., şi în sprijinul intereselor coinculpatului B.
Toate aceste date converg spre concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului, chiar şi subsumată unei forme de control judiciar, nu este oportună la acest moment, prezentând riscuri pentru activitatea ulterioară de urmărire penală, care implică audierea altor angajaţi din cadrul instituţiei la care lucra iniţial inculpatul B.
Chiar dacă inculpatul atât personal cât şi prin intermediul apărătorilor aleşi a invocat în permanenţă că prin întreaga sa activitate a demonstrat că nu a încercat niciodată să influenţeze modul în care subordonaţii îşi îndeplinesc atribuţiile, făcându-se trimitere la o cerere adresată procurorului de audiere a 40 de angajaţi, instanţa reţine că activitatea de urmărire penală nu vizează întreaga carieră profesională a inculpatului ci acte specifice, care nu au implicat colaborarea tuturor persoanelor angajate la instituţia la care lucra inculpatul, şi astfel utilitatea probelor invocate în susţinerea cererii de liberare poate fi analizată eventual doar în vederea analizării circumstanţelor personale ale celui din urmă, respectiv activitate profesională, situaţie familială, conduita anterioară la locul de muncă şi în general în comunitate.
Ori, aceste date care îl particularizează pozitiv pe inculpat nu au fost niciodată negate de instanţe, apreciindu-se însă că în contextul faptelor ce fac obiectul urmăriri penale, cu un grad de pericol social deosebit de ridicat şi care afectează în mod semnificativ imaginea unor instituţii cu roluri fundamentale în buna derulare a activităţii statului, nu pot prevala faţă de datele obiective şi nu pot justifica adoptarea unor soluţii care să implice o restrângere mai puţin importantă a dreptului la libertate a individului.
Argumentele expuse de apărătorii inculpatului vizând inexistenţa indiciilor temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunilor ce au stat la baza luării măsurii preventive, condiţie impusă de art. 143 C. proc. pen., nu pot fi analizate de instanţă cu ocazia soluţionării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât în acest cadru procesual nu se poate exercita un control de legalitate sau temeinicie a încheierii prin care s-a dispus măsura arestării preventive, acesta fiind un atribut exclusiv al instanţei de control judiciar, în speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Chiar dacă se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. 886 din 14 decembrie 2011, instanţa constată că acestea, deşi subliniază necesitatea verificării temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, vizează subzistenţa acestor temeiuri la momentul soluţionării cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune şi în nici un caz nu impun şi nici nu justifică o extindere a acestui control pentru momentul la care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. De altfel, o asemenea interpretare a deciziei analizate este mai mult decât evidentă în condiţiile în care se precizează, în continuarea aceluiaşi raţionament juridic că, atunci când se constată că nu mai subzistă temeiurile sunt incidente dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd revocarea măsurii când nu mai există temeiuri care să o justifice. Aşadar instanţa, analizând o cerere de liberare provizorie sub aspectul condiţiilor de fond este chemată să verifice doar dacă de la luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive au intervenit elemente noi, în mod fundamental diferite de cele avute în vedere atunci când s-a dispus arestarea, şi care conduc la concluzia dispariţiei temeiurilor arestării, situaţie care nu este incidenţă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatrul B.I.F., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dându-i-se astfel posibilitatea sa-şi facă în mod eficient apărările.
A arătat că se află arestat de patru luni, situaţia de fapt şi prejudiciul stabilite la acest moment în cauză, nu sunt conforme cu realitatea, iar dacă va fi pus în libertate, va respecta condiţiile impuse de instanţă şi nu va influenţa în vreun fel bunul mers al procesului penal.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculoâpat nu este fondat.
Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul B.I.F. este cercetat în stare de arest pentru derularea unei activităţi infracţionale de amploare, ce a implicat exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice unei funcţii importante în cadrul unei unităţi publice în scopul favorizării activităţii coinculpatului Bădiţă, activitate derulată pe o perioadă semnificativă de timp, în colaborare cu alte persoane cu atribuţii similare în aceeaşi instituţie, şi care a avut ca şi consecinţă producerea unui prejudiciu considerabil la bugetul statului. În acelaşi timp, declaraţiile date de numiţii B.I.S. şi A.F., coroborate cu concluziile actelor de control întocmite de Curtea de Conturi duc la concluzia că activitatea investigată la acest moment a avut un caracter continuat, a implicat ignorarea unor dispoziţii legale exprese chiar şi după ce în urma unui control au fost semnalate deficienţele, şi totodată influenţarea activităţii unor subordonaţi, respectiv determinarea acestora să întocmească procese verbale de control în sensul dorit de inculpatul B.I.F., şi în sprijinul intereselor coinculpatului Bădiţă.
Inculpatul B.I.F. este cercetat alături de alţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 2481 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005.
Aşa cum s-a reţinut şi în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, probele administrate în cauză conferă indicii în sensul că inculpatul B.I.F. şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, având ca rezultat rambursarea nelegală de T.V.A. către SC M. SRL Piatra Olt.
Faţă de pericolul social concret al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit de către prima instanţă că lăsarea în libertate a acestuia, chiar şi subsumată unei forme de control judiciar, nu este oportună la acest moment procesual, prezentând riscuri pentru activitatea ulterioară de urmărire penală, care implică audierea altor angajaţi din cadrul instituţiei la care lucra.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În raport cu actele şi lucrările dosarului, la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în libertate. Deşi în cauză este întrunită condiţia privind pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, instanţa nu poate să nu aibă în vedere efectul pe care l-ar avea punerea în libertate a inculpatului, având în vedere momentul la care se află procesul penal. îndeplinirea acestei condiţii creează pentru inculpat doar o vocaţie şi nu conduce automat la admiterea cererii şi liberarea provizorie sub control judiciar, instanţa urmând să facă şi o apreciere a efectului pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatului în raport activităţile specifice fazei în care se află procesul penal.
Astfel, având în vedere stadiul în care se află cercetările, Înalta Curte apreciază că desfăşurare a procesului penal ar putea fi afectată prin punerea în libertate a inculpatului, întrucât acesta ar putea lua legătura cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii sau experţii, să tergiverseze judecarea cauzei sau să se sustragă de la judecată, aşa încât pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru aflarea adevărului se impune menţinerea în stare de arest a inculpatului.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I.F. împotriva încheierii ni. 16 din 8 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 363/54/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă pubică azi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1081/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1089/2013. Penal → |
|---|
