ICCJ. Decizia nr. 1081/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1081/2013
Dosar nr. 1897/332/2012
Şedinţa publică din 28 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 165 din data de 12 septembrie 2012 a Judecătoriei Vânju Mare a fost respinsă în principiu, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de către revizuentul M.I. cu domiciliul în comuna Salcia, judeţul Mehedinţi, împotriva sentinţei penale nr. 2 din 17 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare, în Dosarul nr. 3393/332/2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, revizuentul M.I. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 2 din 17 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. 3393/332/2011, având ca obiect „plângere împotriva rezoluţiei procurorului”.
Din cercetările efectuate a rezultat că prin sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2012 a Judecătoriei Vânju Mare pronunţată în Dosarul penal nr. 3393/332/2011 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare la data de 01 iunie 2011 în Dosarul penal nr. 199/P/2011.
Având în vedere că prin sentinţa a cărei revizuire se cere nu a fost soluţionat fondul cauzei, cererea formulată de petent apare ca fiind inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârile definitive pot fi supuse revizuirii, atât pe latură penală cât şi pe latură civilă.
Prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere nu a fost soluţionat fondul cauzei, ci o plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
În dovedirea plângerii a depus la dosar copie adresa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, decizia nr. 440 din 11 aprilie 2001, copie încheiere din data de 15 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, Sentinţa penală nr. 252 din 16 martie 2000, pronunţată de Judecătoria Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, copie titlu de proprietate, adresa din 24 aprilie 2002, Sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Vânju Mare, judeţul Mehedinţi şi Decizia penală nr. 542 din 07 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, judeţul Dolj.
Prin sesizarea nr. 107/111/6/2012 din 14 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, a constatat că cererea revizuentului este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât pe latura penală cât şi pe latura civilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat şi reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Revizuentul M.I. a formulat o cerere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 2 din 17 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul penal nr. 3393/332/2011, având ca obiect „plângere împotriva rezoluţiei procurorului ”.
Din cercetările efectuate a rezultat că prin sentinţa penală nr. 2 din 17 ianuarie 2012 a Judecătoriei Vânju Mare pronunţată în Dosarul penal nr. 3393/332/2011 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare la data de 01 iunie 2011 în Dosarul penal nr. 199/P/2011.
Având în vedere că prin sentinţa a cărei revizuire se cere nu a fost soluţionat fondul cauzei, cererea formulată de petent apare ca fiind inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârile definitive pot fi supuse revizuirii, atât pe latură penală cât şi pe latură civilă.
Prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere nu a fost soluţionat fondul cauzei, ci o plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
Prima instanţă, examinând admisibilitatea în principiu a cererii formulate a constatat că cererea de revizuire formulată de petent împotriva acestei sentinţe este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
S-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi cerută în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege, când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din dispoziţiile art. 393 si 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt. Fiind o cale extraordinară de atac revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. Pen. singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În cauză revizuentul a formulat cerere, solicitând revizuirea unei hotărâri care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 393 C. proc. pen., cu referire, între altele, la condiţia că hotărârea trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existentei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Potrivit Deciziei nr. XVII din 19 martie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate in temeiul art. 278" alin. 8 lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă ”.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că cererea acestuia este inadmisibilă şi în consecinţă potrivit dispoziţiile art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă ca atare. împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul M.I. Prin decizia penală nr. 2136 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 165 din data de 12 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în Dosarul nr. 1897/332/2012.
A fost obligat recurentul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe lit. a) a art. 394 C. proc. pen. este necesar ca aceasta să se îndrepte împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus achitarea, încetarea procesului penal sau condamnarea. In acelaşi sens, prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă, deoarece „în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 278 alin. 8 lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. ” Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai arătat în cuprinsul deciziei că, deoarece „prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, solicitând admiterea cererii de revizuire şi citarea în cauză a intimaţilor.
Recursul declarat este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În cauză, revizuientul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textului menţionat şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuient este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva deciziei penale nr. 2136 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 28 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1116/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1083/2013. Penal → |
|---|
