ICCJ. Decizia nr. 1130/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1130/2013
Dosar nr. 7085/1/2012
Şedinţa publică din 1 aprilie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 2973 din 8 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2899/87/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ţ.D., A.M., U.V.M. şi T.I. împotriva deciziei penale nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ţ.D. durata prevenţiei de la 12 iulie 2007 la 4 august 2007 şi de la 20 iunie 2011 la 8 septembrie 2011.
A obligat recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 775 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei anterior menţionate, a formulat contestaţie în anulare contestatorul T.I., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 7 noiembrie 2012.
Calea extraordinară de atac a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul făcând referire la cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că, în ceea ce-l priveşte, lipseşte actul de sesizare a organului competent pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac prin care legea permite, în condiţii limitativ prevăzute, înlăturarea erorilor de procedură, dar şi a erorilor de judecată, cu consecinţa schimbării soluţiei din hotărârea atacată.
Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de dispoziţiile art. 391 C. proc. pen. şi obligă instanţa a verifica, în prealabil, dacă cererea de contestaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se fundamentează contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. şi dacă, în sprijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că cererea de contestaţie este fundamentată pe cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., potrivit căruia, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Cazul de contestaţie menţionat priveşte o eroare de judecată, prin care se urmăreşte schimbarea soluţiei date în acţiunea penală. Introducerea acestui caz de contestaţie rezidă în voinţa legiuitorului de a da posibilitatea celui condamnat să atace direct o decizie nelegală şi să obţină aplicarea corectă a legii penale care, în acest caz, înlătură răspunderea penală.
Pentru a putea opera cazul de contestaţie invocat anterior, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1) C. proc. pen.;
b) la dosar să se regăsească probe din care să rezulte existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanţa de recurs în soluţionarea căii de atac, cum ar fi lipsa plângerii prealabile sau a altui mod special de sesizare.
Dovada existenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie să se afle la dosar până la momentul pronunţării instanţei de recurs.
În cauza, de faţă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei.
Pe de altă parte, motivele invocate în contestaţie - în sensul că, pentru contestatorul T.I., lipseşte actul de sesizare a organului competent pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - exced cazului prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. (textul făcând referire la plângerea prealabilă sau la alt mod special de sesizare).
Mai mult, verificând dosarul de urmărire penală, se constată că, prin rezoluţia din 11 iulie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul T.I. şi pentru infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.
Anterior, prin rezoluţia nr. 106/D/P/2006 din 3 aprilie 2008, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman a început urmărirea penală împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
În fine, la fila dosarului de urmărire penală, există fişa infracţiunii sesizate, care face trimitere, în mod expres, şi la inculpatul T.I.
Pentru ambele infracţiuni, legea prevede sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală, nefiind condiţionată începerea urmăririi penale de o plângere prealabilă sau de un mod special de sesizare.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării deciziei contestate şi, respectiv, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul T.I. privind suspendarea executării deciziei penale nr. 2973 din 8 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2899/87/2008.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1165/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
