ICCJ. Decizia nr. 1141/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1141/2013
Dosar nr. 31360/3/2012
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.F. la pedeapsa 4 ani închisoare şi interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 06 iunie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2316,90 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti.
S-a luat act că partea vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 3077/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.F. pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic, art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că, la data de 04 iunie 2011, în jurul orelor 21,00, inculpatul D.F., zis „D.C. ”, în timp ce se afla în faţa blocului cu nr. X situat pe str. Zăbrăuţului, a înjunghiat-o în mod repetat în zona toracelui pe partea vătămată B.F.
În urma agresiunii, victima a fost transportată şi internată în perioada 04 iunie 2011 -14 iunie 2011 la Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar Arseni.
Situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: certificat medico-legal împreună cu actele medicale privind victima; raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 01 iulie 2011 al D.G.P.M.B. - Serviciul criminalistic; declaraţii de martori; procese-verbale de recunoaştere din planşă foto; proces-verbale de conducere în teren împreună cu planşa foto aferentă; procese verbale de redare a convorbirilor de la nr. de urgenţă 112; procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mod autorizat; declaraţii inculpaţi.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul D.F. a declarat că recunoaşte şi regretă comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicitând,conform art. 3201 C. proc. pen., ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Totodată, inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească partea civilă, respectiv Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni.
Partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni a depus la dosar adresa nr. 17577 din 05 septembrie 2012, împreună cu decontul de cheltuieli, prin care a arătat că s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 2.316,90 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată B.F., care a fost internat în secţia chirurgie generală în perioada 04-14 iunie 2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 04 iunie 2011, în jurul orelor 19.30 - 20.00, în faţa blocului cu nr. X situat pe str. Zăbrăuţului, se afla martorul D.F., împreună cu cumnaţii săi - B.F. şi B.A., martora P.V.F. (concubina lui B.A.) şi martora D.E.F., când şi-a făcut apariţia martorul D.I., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care s-a luat de numitul B.A. întrebându-l „de ce se uită urât” şi a început să pretindă de la martorul D.F. restituirea unui împrumut bănesc.
În lipsa unor replici sau riposte, martorul D.I. a urcat şi a revenit din apartamentul său de câteva ori la grupul din care făcea parte martorul D.F. şi fraţii Baltă, însă situaţia conflictuală nu a degenerat, mai mult ca urmare a atitudinii numitului B.A. care se îndepărta la fiecare venire a martorului D.I.
În altercaţie s-a implicat şi soţia martorului D.I., martora D.E., care l-a înjurat pe numitul B.A.
La scurt timp, la locul incidentului şi-au făcut apariţia D.T. zis D. (fiul martorului D.I.) şi inculpatul D.F. Aflând de la D.F. despre încercările de provocare ale martorului D.I., D.T. l-a temperat pe tatăl său, spunându-i: „intră în casă că mă bagi în belea”. Cu toate acestea, martora D.E. a susţinut că soţul ei, martorul D.I. ar fi fost înjurat de către numitul B.A.. În continuare, situaţia a degenerat, D.T. i-a aplicat o lovitură de pumn martorului D.F., după care împreună cu inculpatul D.F. s-au repezit la numitul B.A. pentru a-l lovi. în apărarea acestuia a intervenit fratele său, partea vătămată B.F., care, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut la sol în busculada creată, a fost înjunghiat în zona toracelui şi pe antebraţe de către inculpatul D.F. cu un cuţit cu lama de circa 15-20 de cm. pe care acesta din urmă îl avea asupra sa. In momentul în care partea vătămată B.F. a reuşit să se ridice de la sol încercând să se îndepărteze de inculpatul D.F., acesta i-a mai aplicat din spate o lovitură de cuţit în zona toracelui.
În urma agresiunii, victima B.F. a fost transportată şi internată în perioada 04 iunie 2011 - 14 iunie 2011 la Spitalul Clinic de Urgenţă Dr. Bagdasar Arseni, diagnosticul post-operator al acesteia fiind: Plagă prin înjunghiere hemitorace drept, penetrantă cu plagă pulmonară şi secţiune diafragmatică. Hemopneumotorax drept. Plagă prin înjunghiere hemitorace stâng, nepenetrantă cu secţiune de masă musculară şi sângerare masivă. Şoc hemoragie.
Conform raportului de expertiză medico-legală x, victima B.F. a prezentat următoarele leziuni: (1) plagă prin înjunghiere hemitorace drept cu plagă pulmonară şi secţionarea diafragmului şi hemopneumotorax drept, (2) plagă prin înjunghiere hemitorace stâng, nepenetrantă cu secţiune masă musculară, (3) plagă antebraţ drept şi (4) plagă antebraţ stâng.
În cuprinsul aceluiaşi raport s-a mai menţionat că leziunile traumatice prezentate de victimă au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, pot data din 04 iunie 2011 şi au necesitat 23-25 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu constituie infirmitate posttraumatică. Datele din actele medicale puse la dispoziţie sunt insuficiente pentru a se putea face aprecieri privind punerea vieţii victimei în primejdie.
În raport de situaţia de fapt anterior descrisă, prima instanţă a constatat că, în drept, apta inculpatului D.F., care, la data de 04 iunie 2011, în jurul orelor 21,00, în timp ce se afla faţa blocului cu nr. X situat pe str. Zăbrăuţului, l-a înjunghiat, în mod repetat în zona toracelui şi a antebraţelor, pe partea vătămată B.F., care în urma agresiunii a fost internat la Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni în perioada 04 iunie 2011 - 14 iunie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
În raport de menţiunile din fişa de cazier judiciar a inculpatului din care a rezultat că prin sentinţa penală nr. 1392 din 25 mai 2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1387 din 26 septembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul D.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni pentru săvârşirea art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplic, art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsă care, urmare revocării liberării condiţionate a pedepsei aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 121 din 19 iunie 1996 a Tribunalului Hunedoara, a fost contopită cu restul neexecutat de 1203 zile, pentru ca, în urma aplicării şi a unui spor de 6 luni, inculpatul să execute în final 7 ani închisoare, cu aplic, art. 71, 64 C. pen., pedeapsă din a cărei executare a fost liberat la data de 06 septembrie 2005. prima instanţă a constatat că inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, făcând aplicarea disp. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de disp. art. 72 din C. pen., referitoare atât la gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite şi urmările produse, dar şi la datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut şi regretat fapta comisă.
De asemenea, s-au avut în vedere dispoziţiile cuprinse la art. 3201 C. proc. pen. astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, în ce priveşte reducerea limitei minime şi maxime a pedepsei.
Faţă de aceste elemente de circumstanţiere reale şi personale, Tribunalul a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului este aceea a executării în regim de detenţie, într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.
Totodată, faţă de natura infracţiunii săvârşite, modalitatea în care aceasta a fost comisă şi persoana inculpatului, instanţa de fond a luat faţă de acesta atât pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale, cât şi pe :ea complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale, inculpatul dovedind lipsă de respect faţă de una dintre valorile fundamentale apărate de instituţiile statului şi anume viaţa umană.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia de la 06 iunie 2012 la zi.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a luat act că partea vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă, însă a obligat inculpatul la plata sumei de 2.316,90 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” Bucureşti, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare pentru victima B.F.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpat D.F. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În apelul parchetului, sentinţa apelată a fost criticată sub trei aspecte, respectiv, nemotivarea reţinerii în favoarea inculpatului a disp. art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen., greşita individualizare a pedepsei principale aplicate acestuia şi omisiunea aplicării disp. art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen. cu privire la cuţitul folosit de inculpat la săvârşirea faptei.
În apelul inculpatului, aceeaşi sentinţă a fost criticată sub două aspecte, respectiv, greşita individualizare a pedepsei principale în sensul că nu s-a dat destulă eficienţă disp. art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen., pedeapsa principală putând fi coborâtă până la limita prev. de art. 76 C. pen. şi omisiunea aplicării disp. art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen., cu privire la cuţitul folosit de inculpat la săvârşirea faptei.
Prin Decizia penală nr. 13 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, iar în rejudecare:
A înlăturat aplicarea disp. art. 74 alin. (2) - 76 C. pen., şi, în consecinţă, a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului D.F. prin Sentinţa penală nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., şi art. 3201 C. proc. pen., faptă din data de 04 iunie 2011, parte vătămată B.F., de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, detenţia preventivă, de la 06 iunie 2012, lăzi.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea cuţitului folosit de acesta la săvârşirea faptei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul-inculpat, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Curtea a reţinut următoarele:
Aşa cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2253 din 26 aprilie 2007, „în cazul in care instanţa retine in favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, indicarea in hotărâre a împrejurării care constituie circumstanţa atenuanta, motivarea reţinerii acesteia prin referire la probe si încadrarea împrejurării care constituie circumstanţa atenuanta in prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), b) sau c) ori ale art. 74 alin. (2) C. pen. sunt obligatorii, potrivit art. 79 din acelaşi cod. Prin urmare, este nelegala hotărârea prin care instanţa nu motivează sau motivează prin exprimări generale împrejurările reţinute ca circumstanţe atenuante si le încadrează generic in prevederile art. 74 C. pen. ”
Circumstanţele atenuante constituie, potrivit art. 76 C. pen., împrejurări care atenuează răspunderea penala. împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante sunt prevăzute in art. 74 C. pen., iar potrivit art. 79 din acelaşi cod orice împrejurare reţinută ca circumstanţă atenuantă trebuie arătată în hotărâre. Obligaţia instituita prin art. 79 C. pen. îşi are raţiunea în caracterul de excepţie al unor astfel de împrejurări ce au ca efect reducerea obligatorie a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminator al faptei. In sensul art. 79 C. pen., a arata in hotărâre împrejurările reţinute ca circumstanţe atenuante impune instanţei atât indicarea expresa a textului legal care prevede respectiva circumstanţa atenuanta, după caz, art. 74 alin. (1) lit. a), b) si c) C. pen. ori art. 74 alin. (2) C. pen., cât şi menţionarea expresa a împrejurării respective si motivarea acesteia prin trimiterea la probele, actele şi lucrările dosarului. Exprimările generale, nemotivarea sau motivarea generică a împrejurărilor reţinute ca circumstanţe atenuante şi neîncadrarea acestora în textul legal în care se regăsesc, nu sunt de natură a răspunde exigentelor art. 79 C. pen.
În motivarea sentinţei apelate nu se menţionează cu referire la reţinerea disp. art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen., care sunt acele împrejurări care au determinat prima instanţă să facă aplicarea acestor texte de lege, în condiţiile în care se arată că: „Faţă de aceste elemente de circumstanţiere reale şi personale, Tribunalul apreciază că singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului este aceea a executării în regim de detenţie, într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.”
În consecinţă s-a observat chiar o contradicţie între considerente şi dispozitiv, întrucât în considerente se face vorbire de o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege, iar în dispozitiv această pedeapsă este coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, rezultat din aplicarea disp. art. 3201C. proc. pen.
S-a mai reţinut că datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond, respectiv faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut şi regretat fapta comisă, nu sunt împrejurări care justifică săvârşirea infracţiunii, cu atât mai puţin a infracţiunii de tentativă de omor calificat, si nu sunt de natură a justifica reţinerea lor ca circumstanţe atenuante.
Ca urmare, s-a apreciat că în lipsa unei argumentări bazată pe dispoziţii legale, care să depăşească limita unei simple afirmaţii, este fără temei legal reţinerea disp. art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen., având în vedere că se arată în aceleaşi considerente că „inculpatul a dovedit lipsă de respect faţă de una dintre valorile fundamentale apărate de instituţiile statului şi anume viaţa umană.”
Prima instanţă a reţinut şi sinceritatea inculpatului, aspect ce a fost confirmat şi de către instanţa de apel, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C pen., însă s-a apreciat că această sinceritate nu este de natura a justifica o reducere importantă a pedepsei în condiţiile în care acesta, potrivit fişei de cazier, este cunoscut cu antecedente penale, iar prima instanţă a făcut aplicarea în cauză a disp. art. 3201 C. proc. pen.
De altfel, aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 754 din 15 martie 2012, „În cazul aplicării dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a Ii-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 320 C. proc. peri., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. ”
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat primele două motive de apel ale parchetului ca fiind fondate.
Referitor la al treilea motiv de apel invocat de către Parchet, s-a observat că deşi prima instanţă a reţinut că inculpatul a folosit un cuţit la săvârşirea faptei, care însă nu a fost găsit, în cauză nu s-a făcut aplicarea disp. art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen., astfel încât şi acest motiv de apel a fost apreciat ca fiind fondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul-inculpat D.F., instanţa de apel a arătat că primul motiv de apel, vizând acordarea unei mai mari eficiente disp. art. 76 C. pen., ca urmare a reţinerii disp. art. 74 alin. (2) C. pen., a fost analizat în cele de mai sus, răspunzându-se acestor critici cu prilejul analizării primelor două motive de apel ale pachetului, iar cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului, vizând aplicarea disp. art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) C. pen., cu referire la cuţitul folosit la săvârşirea faptei, coincide cu cel de-al treilea motiv de apel al Parchetului.
S-a mai reţinut că, deşi acest ultim motiv de apel invocat de inculpat este întemeiat, aşa cum s-a arătat anterior, având în vedere principiul prev. de art. 372 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel nu va admite apelul declarat de inculpat, sub acest aspect.
Drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.F. împotriva sentinţei penale nr. 895 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând pe fond, a înlăturat aplicarea disp. art. 74 alin. (2) - 76 C. pen., majorând cuantumul pedepsei aplicată inculpatului D.F., de către prima instanţă, de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.F., fără a motiva în scris recursul, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
La termenul de dezbateri din 2 aprilie 2014, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, susţinând că circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute în favoarea clientului său în fond, se fundamentează în mod just pe aspectele ţinând de contextul în care s-a săvârşit fapta.
În argumentare, apărătorul a învederat că, aşa cum rezultă din actele de urmărire penală, partea vătămată a urmărit să-şi însuşească anumite bunuri în mod nejustificat, primind chiar o garsonieră pentru a-şi retrage plangerea.Ca urmare, a existat o premeditare din partea părţii vătămate, acesta fiind contextul în care a fost săvârşită tentativa de omor calificat.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul declarat de inculpatul D.F. pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei în planul acţiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii şi pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
Trecând în continuare la analiza criticii formulate în recurs, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată lipsa de temeinicie a acesteia, reţinând că pedeapsa stabilită de instanţa de apel, de 5 ani închisoare (ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului de instanţa de fond), egală cu limita minimă stabilită conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., reprezenta expresia unei corecte individualizări judiciare prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite - tentativă la omor calificat, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor - prin aplicarea a numeroase lovituri de cuţit, urmările produse - leziuni multiple ce au necesitat spre vindecare 23 - 25 de zile de îngrijiri medicale, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului - care a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, anterior fiind condamnat tot pentru o faptă de violenţă.
Or, prin raportare la elementele anterior menţionate, se constată că atitudinea inculpatului de recunoaştere a faptelor a fost corect valorificată de instanţe prin aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în favoarea inculpatului neputând fi reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) sau (2) C. pen. întrucât nu a făcut dovada unor elemente circumstanţiale care să se circumscrie dispoziţiilor legale precitate.
Astfel, în acord cu instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte apreciază că prin neindicarea în considerentele hotărârii instanţei de fond a împrejurărilor care constituie circumstanţe atenuante şi nemotivarea reţinerii acestora prin referire la probe, în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 79 C. pen., aspect care a fost just sancţionat în apel prin înlăturarea disp. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen.
Totodată, se constată că aspectele invocate de apărare ca îmbrăcând în conţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv aşa zisul context premeditat în care inculpatul ar fi fost determinat să săvârşească fapta, nu a fost în niciun fel dovedit.
Faţă de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile încadrate în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 13 din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 06 iunie 2012 la 02 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1143/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
