ICCJ. Decizia nr. 1215/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1215/2013
Dosar nr. 521/54/2013
Şedinţa publică din 8 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81 din 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene - Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma - în baza sentinţei emisă la 25 noiembrie 2009 de Curtea de Apel din Roma, secţia a II-a penală, rămasă definitivă la 13 martie 2010, pe numele persoanei solicitate, cetăţeanul român N.M.I., născut la C., jud. Dolj, domiciliat în comuna P., sat P., jud. Dolj.
A dispus predarea persoanei solicitate N.M.I., către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii, prev de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.
A menţinut arestarea persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 24 zile, începând cu 03 aprilie 2013, până la 26 aprilie 2013, inclusiv.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 28 martie 2013 a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin adresa din 28 martie 2013, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de autorităţile judiciare italiene, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate N.M.I., născut la C., jud. Dolj, domiciliat în comuna P., sat P., jud. Dolj, faţă de care s-a emis un mandat european de arestare de către Biroul procurorului general de la Curtea de Apel din Roma.
Totodată, au fost înaintate procesul verbal încheiat la data de 28 martie 2013 de procuror T.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi ordonanţa de reţinere nr. 21/2013 din 28 martie 2013, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate N.M.I., pentru 24 de ore, cu începere de la 28 martie 2013, orele 10.20 până la 29 martie 2013 orele 10.20.
În cuprinsul semnalării s-a arătat că persoana solicitată este căutată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt deosebit de grav şi folosirea ilegală a cărţilor de credit, fapte prevăzute de art. 110, 624, 625 (partea 1, nr. 4-5 şi partea 2) C. pen. italian, art. 110, 56, 55 (partea 9 D.LVO nr. 231/2007).
Prin încheierea din 29 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, începând cu 29 martie 2013 şi până la data de 02 aprilie 2013, inclusiv.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare şi s-a stabilit termen la 02 aprilie 2012, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare tradus în limba română.
La dosar a fost depus mandatul european de arestare tradus în limba română.
În cuprinsul mandatului european de arestare se arată că acesta are la bază sentinţa emisă la 25 noiembrie 2009 de Curtea de Apel din Roma, secţia a II-a penală, rămasă definitivă la 13 martie 2010, pentru executarea pedepsei de 1 an, 4 luni şi 18 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor după cum urmează: 1) art. 110 C. pen.; art. 624 C. pen., 625 C. pen. (partea 1, nr. 4-5 şi partea 2), (concurs în furt calificat, întrucât acţionând în concurs cu numiţii P.I.M. şi I.S.B., în Roma, în data de 25 februarie 2009, în scopul de a a-şi procura profit injust a sustras de la numitul M.A.portofelul ce conţinea diferite documente şi bunuri personale printre care un card bancar F., în timp ce victima călătorea într-un autobuz. S-a reţinut circumstanţa agravantă de a fi acţionat cu dexteritate, întrucât au blocat uşa autobuzului în momentul opririi acestuia şi au acţionat în grup de trei persoane. 2) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 110 C. pen.; art. 56 C. pen.;art. 55 alin. (9) din D.L-tiv nr. 231/2007 (concurs în tentativă de utilizarea ilegală a unei cărţi de credit), întrucât acţionând în concurs cu numiţii P.I.M. şi I.S.B., în Roma, la data de 25 februarie 2009, în scopul de a-şi procura profit injust, a utilizat în mod ilegal, întrucât nu era titularul acestuia, cardul bancomat F., pe numele M.A., încercând să ridice bani în numerar de la ghişeele automate ale băncii U., Banca P. din Brescia şi Banca T. din via Renato Funci, încercând să digiteze un cod de acces pe care îl citea în acelaşi timp de pe o bucăţică de hârtie. Se mai reţine în mandatul european de arestare faptul că, persoana solicitată N.M.I. cunoştea cu siguranţă faptul că împotriva sa era în curs de desfăşurare un proces penal. Acesta a fost arestat în Roma la data de 25 februarie 2009 pentru săvârşirea faptelor pentru care a fost ulterior condamnat şi a dat declaraţii la Judecătorul pentru cercetări preliminare pe parcursul audienţei de convalidare a arestului din data de 26 februarie 2009, fiind liber la primul ciclu procesual. Ulterior, a atacat sentinţa de condamnare emisă de Tribunalul din Roma la data de 27 martie 2009, prin intermediul apărătorului său , fiind lipsă la judecata de la al doilea grad, fiind apărat şi asistat de avocatul din oficiu L.D.M. din cadrul Baroului de Avocaţi din Roma. Pentru faptele descrise, numitul N.M.I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an, 4 luni şi 20 de zile închisoare, având de executat 1 an, 4 luni şi 18 zile închisoare.
Audiată de către instanţă, persoana solicitată şi-a exprimat opoziţia cu privire la predarea lui către autorităţile italiene.
Împotriva sentinţei penale nr. 81 din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, a declarat recurs persoana solicitată N.M.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei penale atacate şi respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare.
În acest sens, a susţinut că a refuzat să execute pedeapsa aplicată prin sentinţa emisă la 25 noiembrie 2009 de Curtea de Apel din Roma, fiind incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât a fost judecată fără a fi citată, astfel că nu avut posibilitatea formulării de apărări şi nu a beneficiat de un proces echitabil, arătând totodată că nu cunoaşte limba italiana şi nu are posibilitatea de a-şi formula şi susţine o apărare efectivă.
Recursul este nefondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţă, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Contrar susţinerilor apărării persoanei solicitate, instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în acesta materie.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008 instanţa română, investită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al UE şi nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autorităţile competente din statul membru al UE.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare, constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Aşa după cum rezultă din mandatul de arestare, persoana solicitată N.M.I. este căutată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt deosebit de grav şi folosirea ilegală a cărţilor de credit, fapte prevăzute de art. 110, 624, 625(partea I, nr. 4-5 şi partea 2) C. pen. italian, art. 110, 56, 55 (partea 9 D.LVO nr. 231/2007). Din descrierea faptelor rezultă că, în înţelegere cu P.I.M., I.S.B., au furat din buzunarului lui M.A. portofelul ce conţinea diferite bunuri personale şi un card bancar F. în timp ce victima călătorea la bordul unui autobuz şi au obstrucţionat ieşirea din autobuz la momentul deschiderii uşilor, mai mult, persoana căutată împreună cu cei mai sus menţionaţi, pentru a obţine un profit ilegal, au folosit cardul F., care a fost introdus în bancomatul de la Banca T..
Referitor la garanţiile procesuale de care ar trebui să beneficieze persoana solicitată în faţa autorităţilor italiene, dată fiind împrejurarea că aceasta nu a fost la prezentă la toate ciclurile procesuale şi se contestă condamnarea, susţinându-se că nu a cunoscut până în prezent de aceasta, aspect invocat de către persoana solicitată şi apărătorul său, aceste menţiuni există la lit. d) din mandatul european depus la dosarul cauzei.
Nu în ultimul rând, din examinarea conţinutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 98 din Legea nr. 302/2004, toate aceste aspecte analizate prin prisma motivului de refuz invocat de persoana solicitată, vizând dispoziţiile alin. (2) lit. c) ale aceluiaşi articol, Înalta Curte constată că acesta nu este de natură a determina instanţa română a refuza executarea mandatului, dispoziţiile acestui alineat lăsând la latitudinea instanţei această apreciere, fiind deci un motiv facultativ şi nu obligatoriu de refuz al mandatului, astfel că în cauză nu este incident nici unul din motive, care sa facă inadmisibilă executarea mandatului.
În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare italiene îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile.
Totodată, aşa după cum anterior s-a precizat, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, aşa încât nu există motive pentru a pune la îndoială susţinerile autorităţii judiciare dintr-o ţară membră a Uniunii Europene.
Pe cale de consecinţă, nu se poate constata existenţa vreunuia din motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din legea de mai sus. Aspectele invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în situaţiile prevăzute în mod expres de dispoziţia legală mai sus menţionată.
Aşa fiind, constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege şi după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen..
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 123/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 1001/2013. Penal → |
|---|
