ICCJ. Decizia nr. 1230/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1230/2013
Dosar nr. 3367/108/2012
Şedinţa publică din 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 362 din 17 septembrie 2012, Tribunalul Arad, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza II raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.D.T., la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară ia, interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului E.D.T. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2012 până la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că în cursul lunii septembrie 2010, prin înşelăciune, ameninţări şi violenţe, inculpaţii E.D.T. şi N.M.A. le-au recrutat pe victimele minore "G.N." (în vârstă de 16 ani) şi "T.R." (în vârstă de 17 ani), audiate în condiţiile art. 861şi urm. C. proc. pen., din Arad (România), pe care ulterior le-au transportat în Germania în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.
La data de 11 decembrie 2010, în jurul orelor 23:35, inculpatul N.M.A., a condus autoturismul marca A. pe DJ nr. 709 din direcţia Arad înspre Siria, a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens în coliziune frontală cu autoturismul marca S., condus de victima O.D., iar în urma impactului a rezultat decesul acestuia din urmă.
Prin Sentinţa penală nr. 169 din 14 mai 2012 Tribunalul Arad a soluţionat acţiunea penală faţă de inculpatul N.M.A., care a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi a dorit să uzeze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., astfel că s-a aplicat acestuia o pedeapsă de 5 ani închisoare în regim de detenţie, iar prin Decizia penală nr. 173/A din 25 septembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a disjuns acţiunea penală faţă de inculpatul E.D.T.
Instanţa a reţinut că inculpatul E.D.T. nu a recunoscut comiterea faptelor, prezentând mai multe variante. Astfel, în prima declaraţie, a arătat că victima G.N. a fost scoasă din ţară de către inculpatul N.M.A., apoi s-au întâlnit în localitatea Mako din Ungaria şi s-au deplasat cu maşina sa în Germania, precizând că cele două fete i-au însoţit de bună voie, fără a fi ameninţate şi nu a cunoscut modalitatea în care victima G.N. şi-a întocmit cartea de identitate falsă cu care a ieşit din ţară, şi pe care a transportat-o doar pentru a-l ajuta pe inculpatul N. să facă bani. În continuarea acestei declaraţii, inculpatul E. a precizat că a ieşit din ţară, prin vama Turnu, împreună cu inculpatul N., victima G.N. şi o prietenă, cu autoturismul condus de către el, s-au oprit la o pensiune în localitatea Mako din Ungaria unde au rămas inculpatul N. şi victima, iar el s-a întors în ţară însoţit de prietena sa.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul E.D.T. a revenit asupra declaraţiilor anterioare, arătând că nu i-a transportat pe inculpatul N. şi victima G. pe teritoriul României, Ungariei, Germaniei, i-a preluat din gara Frankfurt - Germania, declaraţie pe care a refuzat să o semneze. De asemenea, a arătat că victima G. nu a fost sechestrată niciun moment, având posibilitatea să scape din autoturismul său, în perioada în care aceasta era parcată aproape de peronul gării din Bietheim. În privinţa victimei T.R., inculpatul a menţionat că aceasta a vorbit la telefon cu prietena sa, fără a avea restricţii în acest sens.
Fiind ascultat în faţa instanţei, inculpatul E.D.T. a recunoscut racolarea şi transportarea celor două victime în Germania pentru a se prostitua, cunoscând că G.N. este minoră, dar nu a exercitat ameninţări sau constrângeri asupra acestora, fiecare dintre fete având posibilitatea de a lua legătura cu familia sau prietenii.
La data de 6 ianuarie 2011, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către numiţii E.D.T. şi N.M.A. a infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) şi alin. (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În anul 2004, inculpatul E.D.T. l-a cunoscut pe coinculpatul N.M.A., faţă de care cercetarea judecătorească a fost disjunsă, relaţiile dintre cei doi fiind de cunoştinţe. În anul 2010, inculpatul E. i-a propus coinculpatului N.M.A. să-i găsească un loc de muncă într-o discotecă din Germania, propunere acceptată de acesta din urmă. În acest scop, cei doi urmau să se deplaseze împreună cu autoturismul condus de inculpatul N.M.A., întrucât celălalt inculpat nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul Germaniei.
La data de 27 septembrie 2010, conform înţelegerii anterior precizate, coinculpatul N.M.A. a fost căutat de către inculpatul E. şi i s-a comunicat că vor pleca spre Germania, sens în care acesta s-a deplasat la apartamentul situat în faţa cofetăriei "L." din municipiul Arad. În această locaţie s-a planificat plecarea, astfel că coinculpatul N. a aflat că împreună cu ei va călători o fată - victima G.N. - minoră. Pentru a putea ieşi din ţară fără probleme, inculpatul E. a hotărât să mai ia o fată majoră - martora G.R. - pentru a crea impresia că formează două cupluri. Coinculpatul N. a aflat că victima G.N. urmează să lucreze ca şi dansatoare într-un club din Germania.
Victima G.N. a fost scoasă în mod forţat din apartament, fiind ameninţată să nu ţipe, apoi a fost urcată în maşină, fiind supravegheată de coinculpatul N.M.A. Apoi, toţi patru au urcat în autoturismul de teren aparţinând inculpatului E.D.T., de culoare albă, fetele fiind amândouă instruite ce trebuie să spună la frontieră. La punctul de trecere a frontierei Nădlac, inculpatul E. a prezentat lucrătorului cărţile de identitate ale celor patru pasageri.
În localitatea Mako - Ungaria, victima G.N. a rămas cu coinculpatul N.M.A., (inculpatul E. şi martora G. s-au întors în România) şi au stat circa trei zile la o pensiune, timp în care victima l-a rugat pe coinculpatul N. să-l lase să plece, acesta refuzând.
În această perioadă, prietenul victimei - martorul O.V. a căutat-o la telefon pe aceasta şi văzând că nu răspunde, a luat legătura cu mama acesteia - martora G.R., aflând astfel că victima nu este acasă. Îngrijoraţi, aceştia au apelat la martora G.A., martoră care, la solicitarea inculpatului E., le-a spus acestora că N. este plecată la Cluj cu un băiat, pe nume A.
Între timp, tatăl victimei - martorul G.G., întâmplător, prin intermediul unei cunoştinţe - martorul K.V., a aflat că fiica sa a fost luată şi scoasă din ţară de o persoană care avea o maşină tip J. de culoare albă cu nr. de înmatriculare din Germania. Membrii familiei, discutând şi coroborând cele aflate, au ajuns la concluzia că victima a fost scoasă din ţară, împotriva voinţei sale şi au anunţat organele de poliţie.
După patru zile, inculpatul E.D.T. s-a întors în Ungaria, singur, anunţând că familia victimei a dat-o dispărută, a fost ameninţată din nou, i s-a dat o cartelă şi a fost pusă să sune şi să spună familiei că este bine şi că este la Cluj cu un băiat.
Referitor la martora T.R., s-a reţinut că aceasta s-a mutat cu familia în Germania în anul 2008, şi în vara anului 2009, aflându-se în vacanţă în Arad, l-a cunoscut pe inculpatul E., cu care a stabilit o relaţie de prietenie. În această perioadă, pe parcursul discuţiilor telefonice sau prin messenger, inculpatul E. i-a spus R., că are două cluburi în Germania, afaceri de pe urma cărora câştigă sume considerabile şi i-a propus să danseze în aceste localuri, urmând să câştige 1200 euro pe lună, lucrând două zile în week-end, timp de 3 - 4 ore pe zi. Martora a refuzat propunerea, spunând că este la şcoală dar inculpatul i-a cerut să se mai gândească. În cursul lunilor iulie - august 2010, inculpatul E. a încercat să o convingă pe R. să accepte propunerea sa, dar fără rezultat, martora începând să aibă îndoieli în privinţa activităţilor desfăşurate de acesta, ca urmare a anturajului pe care îl avea. De asemenea, martora a asistat la o scenă în care o fată îl ruga pe inculpat, cu mâinile împreunate ca la rugăciune, să o mai aştepte de bani. În aceeaşi perioadă, martora a văzut asupra inculpatului E. sume importante de bani în euro, despre care acesta a afirmat că îi are din cluburile pe care le deţine în Germania, continuând să insiste în convingerea martorei de a dansa pentru el. După o astfel de discuţie, văzând refuzul constant al R., inculpatul E. s-a enervat şi a început să strige la martoră, spunându-i că este proastă că refuză să danseze.
Deoarece părinţii victimei T.R. s-au dus la poliţie şi au reclamat dispariţia acesteia, inculpatul E. a alungat-o afară din casă, şi după un timp cei doi bărbaţi au plecat din nou pentru a o căuta pe R. În acest timp, victima G.N. a reuşit să deschidă roletele geamului, dar nu a mai apucat să fugă deoarece cei doi s-au întors, spunând că nu au găsit-o pe R., şi N. să nu doarmă deoarece va mai veni un bărbat, iar ea va trebui să îi facă pe toţi trei să se simtă bine. De asemenea, i s-a cerut cartea de identitate falsă pentru a nu putea fi găsită de poliţie în cazul în care venea acolo, şi i s-a spus că în situaţia în care vine poliţia, să declare că R. a venit acolo de bună voie, că nu i-a făcut nimeni nimic şi că R. a plecat din cauză că era geloasă pe ea. Inculpatul E.D.T. şi coinculpatul N. au plecat din nou, victima G.N. a deschis roletele de la geam şi a fugit în stradă, după care a sunat la 112.
Instanţa de fapt a reţinut printre altele că declaraţiile victimelor G.N. şi T.R. se coroborează cu declaraţiile martorilor G.G., G. R.,. O.V., K.V., M.I., G.A. şi S.I., ale coinculpatului N.M.A. şi care confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului E.D.T.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de persoane poate fi săvârşită numai cu intenţie, ca formă de vinovăţie, care poate fi directă, deoarece acţiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2005, scop care trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, dar care nu trebuie să fie şi efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind totodată producerea acestora. În raport de mijloacele de realizare a acţiunilor de traficare, latura subiectivă îmbracă forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum şi persoana inculpatului.
Fapta acestuia este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul a ţinut seama că fapta a avut drept scop obţinerea unor avantaje materiale pe căi nelegale, respectiv prin exploatarea victimelor, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., ce prevăd că "legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept".
Atitudinea sfidătoare avută de inculpatul E.D.T. faţă de instanţa de judecată pe întreg parcursul procesului penal, prin neasumarea răspunderii pentru cele săvârşite, prin încercarea directă de a determina martorii să-şi schimbe declaraţiile, unită cu împrejurarea că nu a manifestat cel mai mic regret faţă de fapta comisă, a îndreptăţit convingerea instanţei că reeducarea acestuia nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
Tribunalul a mai reţinut că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, cu împrejurările comiterii faptelor şi cu importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpatul E.D.T., lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpatul E.D.T., care a arătat că prima instanţă a stabilit o stare de fapt ce nu corespunde realităţii, cu efect asupra încadrării juridice a faptei, precum şi faptul că a reţinut în mod greşit existenţa infracţiunii continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 13/A din 22 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de către inculpatul E.D.T. împotriva Sentinţei penale nr. 362 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Arad, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.D.T. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori în formă continuată, fiind menţinute dispoziţiile hotărârii penale apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că fapta săvârşită de către inculpatul E.D.T. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori în forma prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică fiind corectă în raport cu starea de fapt reţinută atât din punctul de vedere al reţinerii agravantei cât şi cu privire la reţinerea infracţiunii unice, continuate, aspecte criticate în principal prin motivele de apel formulate.
S-a mai arătat că în mod judicios s-a reţinut agravanta prevăzută pentru traficul de minori, respectiv acea situaţie când acest lucru s-a realizat prin violenţă, ameninţări, lipsire de libertate, situaţie care este incidenţă în speţă întrucât din probele dosarului a rezultat fără doar şi poate că inculpatul E.D.T. a folosit violenţa, ameninţarea, lipsirea de libertate împotriva celor două victime, atât în momentul introducerii în autoturism a celor două victime cât şi ulterior la transportul şi apoi cazarea acestora, victimelor fiindu-le interzis să ia legătura telefonic cu aparţinătorii pentru a nu fi depistaţi inculpaţii în activitatea lor infracţională.
Cu privire la critica formulată în ceea ce priveşte reţinerea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa a constatat că acest lucru s-a făcut în conformitate cu starea de fapt reţinută în speţă, întrucât transportul şi cazarea celor două victime s-a petrecut în acelaşi timp, iar recrutarea acestora s-a făcut la un interval de timp foarte scurt, astfel că în mod judicios s-a reţinut că infracţiunea săvârşită de către inculpatul E.D.T. este unică şi continuată, neputând fi aplicate regulile concursului de infracţiuni; de altfel nici inculpatului nu i-ar fi favorabilă o astfel de încadrare, respectiv să i se reţină săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori în loc de una, chiar şi în condiţiile unei infracţiuni în concurs.
Cu privire la săvârşirea de către inculpatul E.D.T. a infracţiunii de trafic de minori, acest lucru s-ar fi realizat chiar şi în lipsa unor ameninţări, lipsire de libertate sau violenţe, traficul de minori fiind incriminat ca fiind infracţiune, chiar dacă acţiunile de recrutare, transportare, găzduire a unui minor în scopul exploatării acestuia nu se realizează prin mijloace de constrângere, întrucât o persoană care nu a împlinit 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimţământ valabil. În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care este un element tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă simplă, a formulat o serie de denunţuri pentru a identifica organul de urmărire penală alte persoane care ar fi comis trafic de persoane, iar niciuna din victime nu a avut pretenţii materiale faţă de inculpat, motiv pentru care nici nu au figurat pe parcursul procesului penal decât ca martori.
Mai mult decât atât, au fost reţinute şi anumite circumstanţe atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere modalitatea în care s-au desfăşurat evenimentele, că inculpatul parţial a recunoscut săvârşirea faptelor chiar dacă nu a uzat de disp. art. 3201 C. proc. pen., că a denunţat o serie de persoane în vederea tragerii la răspundere penală a acestora pentru infracţiuni de trafic de persoane.
Împotriva Deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat recurs inculpatul E.D.T.
Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul E.D.T. prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., instanţa de apel printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei cercetate.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de.comitere a faptei cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În ce priveşte gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, curtea constată că potrivit art. 74 C. pen. şi 76 C. pen., acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv art. 72 C. pen.
Înalta Curte constată ca recunoaşterea faptei şi regretul pe care îl manifestă sunt integrate deja în procesul individualizării şi stabilirea pedepsei la nivelul indicat proporţional cu faptele şi persoana inculpatului.
Verificând toate circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, instanţa a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prev. de art. 52 C. penal.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de apel, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. O sancţionare mai uşoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul şi funcţiile pedepsei, din perspectiva prevenţiei generale şi speciale, având în vedere că suntem în prezenţa săvârşirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancţionare proporţională cu fapta şi urmările acesteia.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi anume că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a arătat că instanţele de fond şi apel au avut în vedere materialul probator constatând vinovăţia inculpatului şi au aplicat în mod corect dispoziţiile legale.
Mijloacele utilizate de traficanţi pentru realizarea acţiunilor de traficare sunt enumerate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, regăsindu-se şi în conţinutul modalităţilor agravate ale infracţiunii de trafic de minori, reglementate în art. 13 din Legea nr. 678/2001 constând în - ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înşelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului unei persoane.
Traficul de minori este incriminat în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 ca infracţiune, chiar dacă acţiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor, în scopul exploatării acestuia, nu se realizează prin mijloace de constrângere, prezumându-se astfel de către legiuitor că în aceste situaţii, victima traficului, respectiv o persoană cu vârsta de până la 18 ani, nu are capacitatea de a exprima un consimţământ valabil.
Înalta Curte a reţinut că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele doua faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect au apreciat cele două instanţe că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Aşadar, critică adusă deciziei şi care vizează greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina recurentului inculpat, - nu este întemeiată.
Suplimentar, s-a invocat şi cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 teza ultima C. proc. pen.
Analizând decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 teza ultima C proc. pen., invocat de inculpatul E.D.T. vizând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Arad pentru motivul că doamna judecător care a pronunţat soluţia de condamnare a inculpatului N.A.C. era incompatibilă, reţinând şi vinovăţia sa, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, analizând Sentinţa penală nr. 169 din 14 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2386/108/2012, Înalta Curte constată că deşi preşedinta completului de judecată a fost doamna judecător C.B.M., aceasta a hotărât următoarele:
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.M.A., fiul lui M. şi R., născut în Arad, cetăţean român, studii 12 clase şi 3 ani colegiul veterinar, agent de pază la Barul R. din Arad, necăsătorit, domiciliat în localitatea Zimandu Nou, jud. Arad, fără antecedente penale, arestat în Penitenciarul Arad, la:
- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) şi 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat - N.M.A., la:
- 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.M.A. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, fără aplicarea unui spor, urmând să o execute în regim de detenţie şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost admise acţiunile civile exercitate de părţile civile, O.C. prin reprezentant legal H.S.M., O.L.V., O.M., O.I. şi G.T.F. şi în consecinţă:
A fost obligat inculpatul N.M.A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să plătească părţilor civile, despăgubiri civile.
A fost disjunsă acţiunea penală privind pe inculpatul E.D.T. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi s-a fixat termen de judecată la 28 mai 2012.
În aceeaşi succesiune logico-juridică, având în vedere şi RIL pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizie nr. 17/2012 din 12 noiembrie 2012 publicat în M. Of. nr. 820/6.12.2012, prin care se arată că judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpaţi (cazul speţei de faţă) nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi (E.D.T.), în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate, motiv pentru care critica adusă nu este întemeiată.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză de inculpatul E.D.T. să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.D.T. împotriva Deciziei penale nr. 13/A din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2012 la 09 aprilie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 09 aprilie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1229/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1235/2013. Penal → |
|---|
