ICCJ. Decizia nr. 1235/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1235/2013
Dosar nr. 124/43/2013
Şedinţa publică din 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/ME din 3 aprilie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că persoana solicitată A.V., în prezent reţinut în Centrul de reţinere şi arestare preventivă Mureş, nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare germane;
S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria oraşului Oldenburg-Germania şi predarea domnului A.V. către autorităţile judiciare germane sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse;
S-a mai reţinut că persoana solicitată A.V. nu a renunţat la beneficiile conferite de regula specialităţii, iar potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea în vederea predării, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 4 aprilie 2013, până la data de 2 mai 2013 inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2013, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a sesizat Curtea de Apel Târgu-Mureş cu propunerea de luare a măsurii arestării faţă de persoana solicitată A.V. şi de predare a acestuia în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Germania, Judecătoria oraşului Oldenburg, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile, potrivit dispoziţiilor art. 104 şi art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În fapt, instanţa a reţinut că, persoana solicitată A.V. a comis infracţiunile de viol, trafic de persoane, proxenetism, vătămare corporală, lipsire de libertate, prevăzute de dispoziţiile art. 177 alin. (1) nr. 1 şi 2, alin. (2), nr. 1, 181, alin. (1) nr. 1, 223 alin. (1), 232 alin. (1), teza 1 şi 2 alin. (4), nr. 1, art. 239 alin. (1), 22, 23 alin. (1), 52, 53 C. pen. german, prin faptul că într-un club de noapte din România a abordat o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani, a ademenit-o cu un loc de muncă în Germania după care a dus-o în oraşul B. din Germania, unde a determinat-o prin constrângere fizică şi psihică să practice prostituţia, abuzând totodată de ea.
Totodată, s-a reţinut că prin manifestare expresă de voinţă, exprimată în faţa instanţei la data de 3 aprilie 2013, persoana solicitată A.V., în deplină cunoştinţă de cauză, nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare germane, precizând însă că nu renunţă la beneficiile conferite de regula specialităţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recurs persoană solicitată A.V., solicitând admiterea recursului, prin punerea sa în libertate, având în vedere că persoana solicitată nu a consimţit a fi predat autorităţilor din Germania.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Astfel, s-a reţinut că cetâţeanul roman a fost reţinut şi s-a solicitat predarea acestuia către autorităţile judiciara din Germania în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Germania, Judecătoria oraşului Oldenburg, cu consecinţa predării acestuia către autorităţile judiciare germane în 10 zile de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În fapt, persoana solicitată a comis infracţiunile de viol, trafic de persoane, proxenetism, vătămare corporală, lipsire de libertate, prev. de dispoziţiile art. 177 alin. (1) nr. 1 şi 2, alin. (2), nr. 1, 181,alin. (1) nr. 1, 223 alin. (1), 232 alin. (1), teza 1 şi 2 alin. (4), nr. 1, ari. 239 alin. (1). 22,23 alin. (1), 52, 53 C. pen. german, constând în aceea că a abordat într-un club de noapte din România o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani, a ademenit-o cu un loc de muncă în Germania după care a dus-o în oraşul B. din Germania, unde a determinat-o prin constrângere fizică şi psihică să practice prostituţia, abuzând totodată de ea.
Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004 (republicată) judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost informată despre motivul reţinerii.
Se mai constată că la 3 aprilie 2013, cu ocazia audierii, în condiţiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitata a declarat că nu consimte la predarea sa către autorităţile germane şi că nu renunţă la regula specialităţii.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, se impune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 4 aprilie 2013, până la data de 2 mai 2013 inclusiv în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile germane, în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Germania, asigurându-se astfel condiţii mai bune pentru exercitarea urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului în cauză, precum şi cu condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată sa fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, instanţa de fond a procedat corect, conformându-se dispoziţiilor art. 89 şi urm. din Legea nr. 302/2004, procedând în consecinţă şi luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din aceeaşi lege. Se constată că în mod corect s-a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite întrucât procedurile judiciare prevăd termene foarte scurte şi este necesară ţinerea la dispoziţia organelor judiciare ale statului a persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât acesta nu a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa organelor judiciare ale statului emitent
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 pct. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.
Recurenta-persoană solicitată A.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat persoana solicitată A.V. împotriva sentinţei penale nr. 3/ME din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 820 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătoruiui desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1230/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1328/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
|---|
