ICCJ. Decizia nr. 1309/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1309/2013
Dosar nr. 26469/3/2011
Şedinţa publică din 15 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 888 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.C. la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, pe durata căruia s-a impus inculpatului să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 864 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 noiembrie 2010 până la 30 noiembrie 2010.
În baza art. 14 - 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.F. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.622,74 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P. cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare de stat în sumă de 1.200 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În seara de 11 iulie 2010, victima B.I., cunoscut sub porecla "M." a consumat băuturi alcoolice, respectiv bere, împreună cu martorii P.T.V. şi S.S., în zona unui magazin situat pe strada R. din sectorul 2. După închiderea magazinului, victima a pornit către locuinţa sa aflată în zonă, însă a fost întors din drum de către martorul S.S., care i-a comunicat că martorul P.T.V. îl invită să mai bea o bere. În timp ce victima B.I. se îndrepta spre locul unde se afla martorul, respectiv intersecţia străzilor Ro. cu R., în zonă a apărut inculpatul M.M.C., zis "M." care era cu un scuter de culoare albă. Inculpatul M.M.C., observând victima, a coborât de pe scuter, s-a apropiat de aceasta şi a lovit-o puternic cu pumnul în zona feţei. În urma acestei lovituri, victima a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt.
Situaţia de fapt expusă mai sus a fost confirmată de declaraţiile martorilor P.T.V. şi S.S., care au arătat că inculpatul M.M.C., zis "M.", fără motiv, a lovit, o singură dată, cu pumnul în zona feţei pe victima B.I., lovitură în urma căreia victima a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt. În declaraţiile date, inculpatul M.M.C. a susţinut constant că, în seara de 11 iulie 2010, în timp ce se afla pe strada R., s-a apropiat de el victima B.I. şi a început să-i adreseze injurii, situaţie în care, văzând că victima insistă, a lovit-o, o singură dată, cu pumnul în zona feţei, moment în care aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de asfalt. De asemenea, inculpatul a mai relatat că, în momentul în care în zonă a sosit ambulanţa, victima a refuzat să fie transportată la spital, iar la momentul la care a aflat despre decesul victimei, nu a făcut legătură între atitudinea sa agresivă şi deces.
Pe parcursul cercetărilor în cauză, au fost efectuate mai multe prezentări pentru recunoaştere după planşă foto, ocazie cu care martorii S.S., G.C.M. şi P.T.V. l-au recunoscut pe inculpatul M.M.C. zis "M.", ca fiind cel care, în seara de 11 iulie 2010, a lovit cu pumnul în zona feţei pe victima B.I. zis "M.".
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.M.C. zis "M.", constând în aceea că, în seara de 11 iulie 2010, a lovit cu pumnul în zona feţei pe victima B.I. zis "M.", iar în urma loviturii acesta s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de asfalt, situaţie în care a suferit grave leziuni traumatice în urma cărora a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 din C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de proba: proces-verbal de sesizare şi procese-verbale întocmite de organul de poliţie; foaie de observaţie clinică generală (în copie, conform cu originalul) întocmită de Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. P."; ordonanţă de efectuare a necropsiei şi Raport medico-legal de necropsie; planşă foto întocmită cu ocazia efectuării necropsiei; adresă de constituire parte civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. P."; declaraţii parte civilă; declaraţii martori; proces-verbal întocmit cu ocazia constituirii unei planşe foto şi planşa foto; procese-verbale întocmite cu ocazia recunoaşterii după planşă foto şi planşe foto; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate cu Serviciul Unic de Urgenţă 112; declaraţiile inculpatului. De asemenea, s-a mai reţinut că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, a fost ascultat inculpatul M.M.C., care a arătat că recunoaşte parţial fapta reţinută în sarcina sa, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, susţinând că la data de 11 iulie 2010, la ora 21,00, se afla pe str. R. şi conducea un scuter, când s-a întâlnit cu victima pe care anterior o împrumutase cu suma de 1.000 lei vechi şi pe care a întrebat-o când îi va restitui. În replică, victima l-a înjurat şi, pentru că ştia că aceasta poarta de obicei un cuţit asupra sa, s-a gândit că poate vrea să îl lovească şi de aceea, i-a aplicat o singura lovitură cu pumnul în zona feţei, motiv pentru care aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt.
S-a reţinut ca formă a vinovăţiei cu care a acţionat inculpatul forma preterintenţiei, respectiv intenţia în ceea ce priveşte lovirea şi culpa pentru urmarea mai gravă produsă, respectiv moartea victimei.
Prima instanţă a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 4 ani, astfel coborâtă ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, este de natură să asigure scopul educativ, de constrângere şi preventiv, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen. în raport de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, evidenţiat şi prin dorinţa exprimată şi în faţa instanţei de judecată de a acoperi prejudiciul produs familiei rămasă după moartea victimei, asumându-şi consecinţele faptei sale, instanţa de fond a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi infracţiuni, fiind îndeplinite condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pe latură civilă, raportându-se la depoziţia martorului S.S., instanţa de fond a apreciat ca fiind dovedit prejudiciul material în cuantum de 20.000 RON, obligând inculpatul la plata acestei sume către partea civilă B.F.. Cu privire la daunele morale, instanţa de fond a apreciat că se justifică acordarea unei sume de 70.000 RON, sumă stabilită în raport de principiul echităţii şi proporţionalităţii prejudiciului şi cu menţiunea că sumele de bani acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză pentru victimele daunelor, dar nici amenzi excesive pentru autorii daunelor. De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.622,74 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. P. cu titlu de despăgubiri materiale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea victimei până la intervenirea decesului, conform devizului aflat la dosarul de urmărire penală depus de aceasta unitate spitalicească.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea vătămată B.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră insuficientă şi ineficientă pentru reeducarea acestuia, în raport de gravitatea infracţiunii comise, prin care a fost suprimată viaţa victimei B.I., şi de modalitatea de săvârşire a faptei, intempestiv şi cu o brutalitate ieşită din comun.
În apelul său, partea civilă B.F. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, în ceea ce priveşte cuantumului insuficient, dar şi modalitatea de executare a acesteia, care nu asigură reeducarea inculpatului, precum şi pentru greşita soluţionare a acţiunii civile, prima instanţă obligându-l pe inculpat la 70.000 RON, sumă ce nu reprezintă prejudiciul moral suferit prin decesul victimei.
Prin Decizia penală nr. 90 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă B.F., desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, iar, pe fond, a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 29 noiembrie 2010 până la 30 noiembrie 2010 şi au fost majorate daunele morale acordate părţii civile B.F. de la 70.000 RON la 100.000 RON, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate cu privire la despăgubirile materiale acordate şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, că Tribunalul nu a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume nu a evidenţiat corect gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările reale ale comiterii ei şi circumstanţele personale ale inculpatului. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea a fost comisă cu o violenţă extremă, a fost suprimată viaţa unui om în vârstă, lipsit de apărare, iar fapta inculpatului nu a avut nicio motivaţie. Având în vedere acţiunea brutală, fără vreun motiv, a inculpatului, care conferă infracţiunii o gravitate extremă, acesta dând dovadă că nu este adaptat să convieţuiască într-o colectivitate umană, iar, după comiterea faptei, a avut o atitudine de sfidare a ordinii de drept, încercând să spele urmele de sânge rămase pe asfalt, instanţa de apel a apreciat că se impune reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei sancţiuni proporţionale cu gravitatea infracţiunii, eficientă şi descurajantă în plan individual şi general. Totodată, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut greşit, în favoarea inculpatului, circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece împrejurarea că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale nu echivalează cu "conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii". În consecinţă, instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat ca fiind întemeiat apelul părţii civile şi sub aspectul greşitei soluţionări a acţiunii civile, deoarece suma acordată părţii civile de 70.000 RON daune morale nu reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta. În acest sens, s-a reţinut că partea civilă este fiul victimei şi, deci, suferinţele provocate prin moartea tatălui, în condiţii violente, sunt extreme. Fiul şi tatăl său (victima) locuiesc împreună, fiind foarte apropiaţi în ceea ce priveşte desfăşurarea vieţii cotidiene. Totodată, instanţa de apel a apreciat că suferinţele provocate fiului prin pierderea violentă a tatălui sunt de natură a demonstra că majorarea daunelor morale de la 70.000 RON la 100.000 RON nu reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză, aşa cum eronat s-a reţinut în hotărârea primei instanţe.
Împotriva acestei deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.M.C., criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, atât cu privire la cuantum, cât şi la modalitatea de executare.
Ca urmare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, potrivit art. 861 C. pen., prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul M.M.C. ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Conform art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Totodată, reglementând scopul pedepsei, art. 52 C. pen. stabileşte că aceasta este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, se apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de apel este excesiv de severă, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, se reţine că, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere, în mod corect, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei - inculpatul, fără motiv, aplicând victimei, care se afla în stare avansată de ebrietate, o lovitură cu pumnul în faţă, cu o intensitatea maximă, în urma cărei aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de asfalt -, precum şi urmarea produsă - după o perioadă de 20 de zile survenind decesul victimei -, dar nu a acordat eficienţa cuvenită atitudinii manifestate de inculpat pe parcursul procedurii judiciare şi datelor ce caracterizează persoana acestuia. Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul este tânăr, a avut o atitudine procesuală sinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal, recunoscând şi regretând fapta comisă, nu a intenţionat să suprime viaţa victimei, din fişa de cazier judiciar (dosar urmărire penală) rezultă că acesta se află la primul conflict cu rigorile legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar din fişa de evidenţă emisă de Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (dosar urmărire penală) reiese că acesta este căsătorit şi are doi copii minori.
Pe de altă parte, solicitarea inculpatului privind reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., care i-a fost recunoscută de instanţa de fond şi înlăturată de instanţa de apel, se constată că este neîntemeiată.
Aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. reprezintă o facultate a instanţei. Recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. care să justifice reţinerea unei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului M.M.C., lipsa antecedentelor penale reprezentând starea de normalitate a unei persoane care respectă valorile ocrotite de lege şi nicidecum o situaţie de excepţie, care să impună clemenţa instanţei, prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte pentru care inculpatul M.M.C. a fost trimis în judecată este sancţionată cu închisoarea de la 5 la 15 ani. În raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel cum au fost anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că reducerea pedepsei - de la 10 ani închisoare la limita minimă prevăzută de textul incriminator, respectiv 5 ani închisoare - este îndestulătoare pentru realizarea scopului sancţiunii penale, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, de mijloc de reeducare şi constrângere a condamnatului.
Având, totodată, în vedere cuantumul pedepsei închisorii apreciat de instanţa de recurs ca fiind apt pentru realizarea scopului prevăzut de lege, se observă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru a dispune suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte considerând, prin prisma naturii şi gravităţii faptei săvârşite de inculpat, a modalităţii şi împrejurărilor comiterii ei, a importanţei deosebite a valorii sociale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viaţă al persoanei care a fost lezată prin comiterea infracţiunii, că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, nu pot fi realizate decât prin executarea sancţiunii aplicate în regim privativ de liberate.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că aplicarea faţă de inculpatul M.M.C. a unei pedepse de 5 ani închisoare, situată la limita minimă prevăzută de textul incriminator, cu executare în regim de detenţie, este suficientă şi, totodată, aptă să răspundă scopului preventiv-educativ al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte, şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.M.C., va casa, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei şi, rejudecând în aceste limite, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.M.C.
Împotriva Deciziei penale nr. 90 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1315/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1267/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
