ICCJ. Decizia nr. 1315/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1315/2013
Dosar nr. 7567/105/2012
Şedinţa publică din 15 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 13 din data de 31 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul T.I. împotriva Sentinţei penale nr. 411/2001 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 5345/2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin Sentinţa penală nr. 411 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, pronunţată în Dosarul nr. 10163/2001, i-a fost aplicată condamnatului T.I. pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., viol, prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., şi omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. d) şi h) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 7 - 8 septembrie 1991, inculpatul T.I. a pătruns fără drept în locuinţa victimei A.D., profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, datorită vârstei înaintate de 84 de ani, a avut raport sexual cu aceasta fără consimţământul său şi i-a suprimat viaţa prin sugrumare cu mâinile, pentru a ascunde violarea de domiciliu şi violul comise asupra sa.
Hotărârea de condamnare a fost pronunţată după audierea martorilor şi a inculpatului, bazându-se pe probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei.
Ulterior, condamnatul a declarat apel şi recurs împotriva sentinţei penale de condamnare, susţinând constant nevinovăţia sa, ultima cale de atac fiind respinsă prin Decizia penală nr. 5345 din 5 decembrie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Prima instanţă a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt. Finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei presupune descoperirea, strângerea şi aducerea în faţa instanţei a unui material probator necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat că revizuientul a mai formulat cereri de revizuire, care au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 344/105/2010 şi nr. 144/105/2008, ambele ale Tribunalului Prahova, cererile fiind de fiecare dată respinse ca neîntemeiate.
Examinând cuprinsul cererilor de revizuire, aflate la Dosar nr. 2600/105/2009 (cerere înregistrată iniţial drept contestaţie în anulare şi recalificată de instanţă drept revizuire) şi, respectiv, Dosar nr. 144/105/2008, instanţa de fond a constatat că, de fiecare dată, condamnatul a arătat că este nevinovat, invocând lipsa probelor de vinovăţie, cererile fiind încadrate în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Prima instanţă a observat, totodată, că şi în cererea de revizuire care face obiectul prezentului dosar, Dosar nr. 5487/105/2012 (cerere înregistrată iniţial drept contestaţie la executare şi recalificată de instanţă drept revizuire), condamnatul a arătat că este nevinovat şi că solicită rejudecarea cauzei sale, fără a învedera motive suplimentare şi fără a-şi întemeia cererea în drept.
Faţă de aceste considerente, în cauză fiind vorba despre cereri de revizuire formulate de aceeaşi persoană şi având acelaşi conţinut, instanţa de fond a constatat, în raport de dispoziţiile art. 403 alin. (3) C. proc. pen., inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, revizuientul, reafirmând nevinovăţia sa, lipsa probelor pentru susţinerea hotărârii de condamnare şi solicitând reaudierea tuturor martorilor din acte.
Prin Decizia penală nr. 206 din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient, dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel, examinând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a reţinut că revizuientul condamnat T.I. a formulat împotriva Sentinţei penale nr. 411/2001 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 5345/2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, trei cereri de revizuire, două dintre acestea fiind soluţionate definitiv (respinse ca neîntemeiate) prin sentinţele penale nr. 236 din 6 mai 2008 şi nr. 177 din 1 iunie 2010 ale Tribunalului Prahova, iar cea de-a treia formând obiectul prezentei cauze, în care condamnatul a invocat acelaşi temei legal şi care conţine aceleaşi motive şi apărări cu primele două, susţinând de fiecare dată că este nevinovat şi că nu există la dosarul cauzei probe care să susţină vinovăţia sa.
De asemenea, s-a mai reţinut că, prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 403 C. proc. pen., fiind introdus alin. (31), care prevede că "cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări".
Instanţa de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut incidenţa acestor dispoziţii legale şi având în vedere că există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări, a respins noua cerere a revizuentului, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuientul condamnat T.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat, solicitând readministrarea unor probe, respectiv reaudierea unor martori care, deşi au fost ascultaţi de instanţă, au dat declaraţii incomplete, şi audierea martorilor pe care s-a propus în apărare, dar care, în mod nejustificat, nu au fost ascultaţi în cauză. În drept, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Analizând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de către recurentul revizuient T.I. este nefondat.
Revizuirea este un mijloc procesual destinat înlăturării erorilor judiciare cuprinse în hotărârile penale definitive. De aceea, revizuirea a fost concepută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat, şi anume înlăturarea erorii judiciare săvârşite de instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.
Pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate, s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat. Puterea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă.
În virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului. Cu toate acestea, în anumite situaţii, limitativ prevăzute de lege, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive se impun a fi cenzurate, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive. În această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt şi prin care se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că dreptul la un proces corect în faţa unui tribunal, aşa cum este garantat prin art. 6 parag. 1, trebuie interpretat în lumina Preambulului la Convenţie, care declară, printre alte lucruri, că domnia legii este o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale domniei legii este principiul certitudinii juridice, care impune, inter alia, ca în situaţiile în care instanţele au decis definitiv asupra unei chestiuni, hotărârea lor să nu poată fi pusă sub semnul întrebării.
În final, Curtea reiterează că nicio parte nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei sentinţe definitive şi executorii numai în scopul obţinerii unei rejudecări şi a unei noi decizii în cauză. Puterea instanţelor de a revizui trebuie exercitată spre a corecta erori judiciare şi aplicări greşite ale legii, dar nu pentru a realiza o nouă examinare.
Procedura de soluţionare a cererii de revizuire la instanţă se desfăşoară în două etape: admiterea în principiu şi rejudecarea în fond a cererii, activităţi care au loc în faţa aceleiaşi instanţe de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, verificându-se, în această etapă, îndeplinirea condiţiilor de formă cerute de legiuitor. După verificare, instanţa poate respinge cererea de revizuire, prin sentinţă, care poate fi atacată cu apel sau cu recurs, după caz.
Etapa examinării în principiu este o procedură premergătoare şi eliminatorie, având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare împotriva sentinţelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condiţiile existenţei vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilităţii ordinii juridice.
În conţinutul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute expres şi limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale, şi anume când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că, împotriva Sentinţei penale nr. 411 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5345 din 5 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, revizuientul condamnat T.I. a formulat anterior cererii din prezenta cauză, alte două cereri de revizuire care au format obiectul Dosarului nr. 144/105/2008 al Tribunalului Prahova, soluţionat definitiv prin Sentinţa penală nr. 236 din 6 mai 2008, şi a Dosarului nr. 344/105/2010 al aceleiaşi instanţe, soluţionat prin Sentinţa penală nr. 177 din 1 iunie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 4230 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Potrivit prevederilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen., în acord cu dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 36/2009 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.
Cum prin cererea de revizuire dedusă judecăţii, condamnatul T.I. a reiterat aceleaşi motive pentru care a solicitat şi anterior revizuirea Sentinţei penale nr. 411 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, aspecte care au fost deja examinate de instanţe, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac fiind legală şi temeinică, în mod justificat fiind menţinută şi de instanţa de apel.
Aşa fiind, se reţine că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul revizuient, conform căruia "hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: ... instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuientul condamnat T.I. este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat T.I. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1438/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1309/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
