ICCJ. Decizia nr. 1440/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1440/2013
Dosar nr. 6973/91/2011
Şedinţa publică din 25 aprilie 2013
Prin Sentinţa penală nr. 140 din 28 mai 2012, Tribunalului Vrancea l-a condamnat pe inculpatul I.F., pentru săvârşirea infracţiunilor la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare (3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani şi 6 luni termen de încercare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul să restituie suma de 1.800 RON către martorul denunţător C.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul I.F., în calitate de director al Colegiului Tehnic "V.D.C." din Focşani, în perioada septembrie - octombrie 2009, în schimbul sumei de 1.800 RON primită de la denunţătorul C.G., a promis că va interveni pe lângă martorele R.M. şi S.S.O., profesoare la disciplinele limba şi literatura română, respectiv matematică la clasa a XI-a, în vederea promovării examenelor de corigenţă de către martora C.N., fiica martorului denunţător.
S-a mai reţinut că acelaşi inculpat, fiind membru al comisiei de corigenţă la disciplina matematică, în baza înţelegerii prealabile avute cu denunţătorul C.G., a pretins foloase necuvenite, cu scopul de a-i acorda o notă de trecere fiicei acestuia la susţinerea examenului pentru corijenţa la respectiva disciplină, precum şi de a dispune mutarea elevei din clasa a XII-a X în clasa a XII-a Y.
Situaţia de fapt reţinută s-a constatat că rezultă din coroborarea denunţului formulat de martorul C.G., cu conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu denunţătorul, declaraţiile martorilor C.N., C.S., R.M., S.S.O. şi S.T.A.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului I.F., director al Colegiului Tehnic "V.D.C." din Focşani, de a pretinde şi primi diferite sume de bani pentru a interveni pe lângă profesoarele de la disciplina matematică şi limba şi literatura română din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ în scopul de a asigura promovarea examenelor de corigenţă de către fiica denunţătorului, precum şi pentru a dispune transferarea elevei la o clasă cu un alt profil întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.F., solicitând desfiinţarea acesteia, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate, precum şi a duratei termenului de încercare.
A mai arătat inculpatul că înregistrările convorbirilor telefonice şi procesele-verbale de redare a acestora nu constituie mijloc de probă raportat la prevederile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., iar declaraţiile martorilor C.N., C.G. şi C.S. sunt absolut confuze şi fără nicio legătură cu realitatea.
Prin Decizia penală nr. 248/A din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa penală, şi, rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpatului de la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită şi de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare fiind suspendată pe un termen de încercare de 4 ani, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată, pe baza probelor administrate în cauză, reţinând, în esenţă, că inculpatul, în calitate de director al Colegiului Tehnic "V.D.C." Focşani, în perioada septembrie - octombrie 2009, i-a promis denunţătorului C.G. că va interveni pe lângă R.M. şi S.S.O., profesoare la disciplinele limba şi literatura română şi matematică, la clasa a XI-a X, în vederea promovării examenelor de corigenţă la aceste materii de către martora C.N., primind în schimb suma de 1.800 RON, precum şi că, în calitate de membru al comisiei de matematică, îi va acorda o notă de trecere şi va dispune transferarea ei la o altă clasă, de la alt profil.
Au fost considerate ca relevante în susţinerea vinovăţiei inculpatului convorbirile telefonice interceptate dintre acesta şi denunţătorul C.G., declaraţiile martorilor C.G., C.S. şi C.N., persoane interesate în soluţionarea problemelor şcolare ale celei din urmă şi care au prezentat în detaliu contactele avute cu inculpatul şi acţiunile derulate de acesta, dar şi depoziţiile martorilor Z.M.F. şi Z.S.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 911 - 916 C. proc. pen., motiv pentru care nu sunt lovite de nulitate absolută, sens în care a reţinut că norma procesual penală nu stabileşte ca şi condiţie prealabilă realizării unor asemenea interceptări existenţa urmăririi penale începute "in rem" sau "in personam".
S-a mai apreciat că nu sunt motive de nulitate care să conducă la înlăturarea declaraţiilor martorilor C.G., C.S. şi C.N., aceştia fiind audiaţi sub prestare de jurământ în cauză, ba mai mult, calitatea de martori au dobândit-o ca urmare a dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceştia, măsură luată prin actul de sesizare a instanţei.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că vinovăţia inculpatului în săvârşirea celor două fapte este probată, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În raport de conduita bună avută de inculpat înainte de comiterea infracţiunilor, concretizată atât în lipsa altor condamnări, cât şi în activitatea prestigioasă în învăţământ şi alte domenii conexe, în care a obţinut mai multe distincţii şi diplome, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., motiv pentru care a reţinut această circumstanţă atenuantă cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate inculpatului, precum şi a termenului de încercare pe durata căruia a fost suspendată executarea rezultantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul I.F. care a arătat că soluţia de condamnare se fundamentează pe probe nelegale, respectiv interceptări ale convorbirilor telefonice efectuate în faza actelor premergătoare şi cu depăşirea termenului de 120 de zile, dar şi declaraţiile martorilor denunţători luate sub presiune.
A mai invocat grava eroare de fapt realizată de instanţele inferioare care fără a avea probe l-au condamnat, deşi nu este vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Analizând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul I.F., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârile sunt supuse casării conform art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Legiuitorul a subordonat înregistrarea convorbirilor telefonice unor condiţii strict determinate, aşa cum rezultă din examinarea dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen., şi anume: existenţa de date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; utilitatea pentru aflarea adevărului; existenţa autorizaţiei emise de judecătorul competent pentru o perioadă de maxim 30 zile, prelungirea succesivă a autorizaţiei fiind limitată la o durată totală ce nu poate depăşi 120 de zile.
Redarea într-un proces-verbal a convorbirilor telefonice este obligatorie, în condiţiile art. 91 alin. (1) C. proc. pen., pentru a dobândi valoare de mijloc de probă, iar folosirea lor în altă cauză penală este permisă conform art. 912 alin. (5) C. proc. pen., doar dacă din cuprinsul lor rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni.
Întrucât înregistrările convorbirilor telefonice pot fi autorizate atunci când există date şi despre pregătirea săvârşirii unei infracţiuni, dar şi pentru identificarea ori localizarea infractorilor, în lipsa unui text care să condiţioneze efectuarea acestora de începerea urmăririi penale ca în cazul percheziţiei domiciliare, rezultă că pot fi dispuse şi în faza actelor premergătoare, dar numai dacă sunt încuviinţate în condiţiile legii.
De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat, în mod constant, instanţa de contencios constituţional care a statuat că art. 912 C. proc. pen. este constituţional oferind "suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării", motiv pentru care autorizarea interceptărilor în faza de pregătire a săvârşirii unei infracţiuni, deci într-o etapă premergătoare declanşării procesului penal nu contravine legii fundamentale a ţării.
Prin urmare, împrejurarea că în cauză autorizaţia pentru interceptarea convorbirilor telefonice a fost dată de judecătorul competent din cadrul Tribunalului Galaţi, la 2 octombrie 2009, în Dosarul nr. 5614/121/2009, pe o durată de 30 zile, fiind prelungită succesiv pentru încă 90 zile, iar rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului I.F. a fost dată la 5 iulie 2011 nu poate să constituie un motiv de nulitate a acesteia, în condiţiile în care au fost respectate toate dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Astfel, la data de 1 octombrie 2009, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, în raport de datele constatate cu ocazia cercetărilor efectuate în Dosarul nr. 88/P/2009 al D.N.A - Serviciul Teritorial Galaţi, cu privire la făptuitorul I.F., care a acceptat în schimbul unor sume de bani să intervină pe lângă două profesoare pentru ca fiica unui cunoscut să promoveze examenele de corijenţă, înregistrând pe rolul aceleiaşi unităţi de parchet Dosarul penal nr. 161/P/2009, în care s-a emis rechizitoriul ce face obiectul prezentei cauze.
Într-adevăr, intervalul de timp în care a fost interceptat numărul de telefon utilizat de către inculpatul I.F. a fost mai mare de 120 zile, fără ca acest fapt să constituie o încălcare a dispoziţiilor legale, cu consecinţa atingerii dreptului la viaţă privată. Aşa cum deja s-a menţionat, inculpatul a mai făcut obiectul cercetărilor tot pentru infracţiuni de corupţie şi în Dosarul nr. 88/P/2009 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, în care Tribunalul Galaţi a autorizat, la data de 4 iunie 2009 (Dosar nr. 3090/21/2009) interceptarea postului telefonic utilizat de acesta pentru o durată de 30 zile, perioadă ce a fost prelungită succesiv încă 90 zile.
Ulterior, ca urmare a sesizării din oficiu şi a înregistrării prezentului dosar sub nr. 161/P/2009, D.N.A - Serviciul Teritorial a solicitat şi a obţinut autorizarea, respectiv prelungirea înregistrării convorbirilor telefonice purtate de inculpat pe o durată de 120 zile, începând cu data de 2 octombrie 2009, judecătorul competent apreciind că autorizarea este utilă pentru a strânge informaţii cu privire la comiterea de noi infracţiuni de corupţie de către acesta.
Ca atare, perioada maximă de 120 zile prevăzută de lege pentru înregistrarea convorbirilor telefonice nu a fost depăşită în cauza ce face obiectul prezentului dosar, iar consemnarea lor s-a făcut aşa cum o cere legea în procese-verbale de redare a interceptărilor, ce constituie mijloc de probă. Pe de altă parte, din actele dosarului se constată că persoana care a depus denunţul (C.G.) şi membrii familiei sale (C.S., C.N.) au făcut declaraţii în calitate de martori, pentru aceştia operând cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen. şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, care a condus la luarea soluţiei de neurmărire penală faţă de toţi trei.
În cauză, aceste persoane au fost audiate iniţial în faza actelor premergătoare, ca făptuitori, pentru ca începând cu data de 16 august 2011, să fie citate în calitate de martori, inclusiv după punerea sub urmărire penală a inculpatului I.F., depoziţiile lor testimoniale fiind luate sub prestare de jurământ şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Ca atare, având în vedere că martorii C.G., C.S. şi C.N. au fost ascultaţi cu respectarea legii, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile nulităţile prevăzute în art. 197 C. proc. pen. sau dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.
Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, inculpatul I.F., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris şi în şedinţă publică, nu a fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţele inferioare, fiind neîntemeiate susţinerile acestuia că nu a săvârşit infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.
Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal şi însuşite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti - declaraţiile denunţătorului C.G., ale martorilor C.S., C.N., Z.M.F., Z.S., R.M., S.S.O. şi S.T.A., precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu denunţătorul, membrii familiei acestuia, profesorii şcolii, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului I.F., care în perioada septembrie - octombrie 2009, fiind director de colegiu, a pretins şi primit diferite sume de bani, în valoare totală de 1.800 RON, pentru a interveni pe lângă profesoarele de la disciplina matematică şi limba şi literatura română (martorele S.S.O. şi R.M.) din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ în scopul de a asigura promovarea examenelor de corigenţă de către fiica denunţătorului (martora C.N.), precum şi pentru a dispune transferarea elevei la o clasă cu un alt profil, după ce în prealabil i-a acordat notă de trecere în calitate de membru al comisiei de corigenţe.
De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia inculpatului I.F. ar putea demonstra că nu a comis infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată pentru care a fost condamnat, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct 17 şi 18 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de I.F.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F. împotriva Deciziei penale nr. 248/A din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1542/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1438/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
