ICCJ. Decizia nr. 1542/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1542/2013
Dosar nr. 87/110/2011
Şedinţa publică din 8 mai 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 142/D din 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 87/110/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului B.M., domiciliat în com. Răcăciuni, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen. şi art. 76 lit. a) din C. pen., faptă din 14 august 2010, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore la data de 15 august 2010.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus păstrarea mijloacelor de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău, respectiv plic nr. 1, 2, 3 colet A, B, C şi plic nr. 1, 2.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei furci aflată la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău.
A fost obligat inculpatul la plata unei contribuţii periodice de întreţinere către reprezentantul legal P.M. în favoarea minorilor după cum urmează:
- 100 RON lunar pentru minora U.G.I., născută la data de 2 martie 2000, începând cu data de 14 august 2010 şi până la data de 2 martie 2018;
- 100 RON lunar pentru minorul U.R.I., născut la data de 25 iunie 1995, începând cu data de 14 august 2010 şi până la data de 25 iunie 2013;
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către părţile civile P.M., U.G.I. şi U.R.I. prin reprezentant legal P.M., în sumă de câte 1.000 Euro pentru fiecare, echivalentul în RON la data executării reprezentând daune morale.
S-a luat act că nu s-a mai solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor materiale în sumă de 4.000 RON, suma fiind achitată.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a constatat că la instanţă inculpatul a fost asistat de apărătorul ales.
S-a constatat că părţile civile minore au fost asistate de apărător desemnat din oficiu.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.M. deţine o stână de ovine pentru păşunarea căreia a arendat de la primărie o parte din islazul comunal de pe raza satului Gâşteni, com. Răcăciuni, jud. Bacău.
Victima, U.R.I., era tocmit de către proprietarii de bovine din cătunul Berindeşti al aceluiaşi sat să le păşuneze vitele pe o altă parte a aceluiaşi imaş, însă aceasta (victima) le mai păşuna din când în când şi pe partea de teren deţinută în concesiune de către inculpat, fapt pentru care între cei doi deţinători de animale exista o stare conflictuală latentă.
Victima era o fire violentă atunci când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, anterior fiind în mai multe rânduri condamnat de către instanţele de judecată pentru fapte de violenţă (inclusiv pentru tentativă la omor şi pentru vătămare corporală gravă) şi de aceea era evitat atât de către inculpat, dar mai ales de către ciobanii acestuia.
În ziua de 14 august 2010 inculpatul a cărat paie la stână împreună cu fiica sa şi în jurul orelor 17.00 - 18.00, trecând prin apropierea terenului în cauză ("Dealul Bobeica"), a observat că turma de bovine păzită de către victimă se află pe terenul său, fapt pentru care a luat din căruţă o furcă (cea cu coada mai scurtă, după afirmaţiile martorei B.M.C.) - fiindu-i teamă de victimă şi mai ales de o eventuală reacţie agresivă din partea acesteia - şi s-a deplasat către aceasta cu scopul de a o determina să mâne turma de ovine pe terenul ce i-a fost repartizat.
Inculpatul s-a apropiat la cel mult 2 - 3 m de victimă (care se afla aşezată pe iarbă), i-a solicitat explicaţii pentru prezenţa sa cu vitele pe terenul respectiv şi în timp ce se afla sprijinit în coada furcii (aşezată cu coarnele în pământ) şi era atent la intervenţia verbală a fiului victimei, aflat la mică distanţă de acesta, victima s-a repezit să-i smulgă furca din mâini.
Inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnii în zona feţei, după care s-au luat în braţe şi s-au trântit la pământ, rostogolindu-se de câteva ori, după care inculpatul s-a ridicat primul şi a lovit-o cu furca în zona posterioară a toracelui, iar victima nu s-a mai putut ridica.
Intre cei doi a intervenit fiul victimei şi inculpatul nu a mai lovit-o pe aceasta, iar toţi trei au mânat apoi vitele în partea cealaltă de imaş, peste coama dealului, după care inculpatul a părăsit locul faptei fără a anunţa pe nimeni despre incident.
La scurt timp, victima s-a prăbuşit la pământ şi a decedat.
Potrivit examinării medico-legale de către specialiştii S.M.L. Bacău, rezultă că moartea numitului U.R.I. a fost violentă şi că s-a datorat "şocului traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv şi fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive.
Topografia, intensitatea şi aspectul leziunilor pledează pentru posibila lor producere printr-un mecanism de lovire cu corp contondent - comprimare între suprafeţe dure.
Plaga suprasprâncenară stânga, nespecifică, superficială s-ar putea interpreta în contextul unei loviri cu mijloace contondente, ţinând cont şi de prezenţa hematomului periorbitar stâng asociat şi cu plaga de buză inferioară, şi mai puţin probabil printr-o înţepătură cu furca.
Toraco-lombar posterior a existat echimoză cu aspect patrulater de amprentă prin contact cu corp contondent de formă geometrică, care teoretic ar trebui să reproducă aspectul corpului contondent incriminat.
Concomitenţa leziunilor locale: ruptura hepatică dilacerantă cu plăgi atât pe faţa anterioară cât şi posterioară în hilul hepatic, cu existenţa fracturilor costale dreapta C8-C9-C10 pe arcul axilar anterior, din aceiaşi regiune corporală, pledează pentru un mecanism de comprimare, victima fiind cel mai probabil culcată la pământ.
Examenul histopatologic a confirmat existenţa unei structuri hepatice patologice anterioare, de tipul steatozei hepatice, precum şi alte modificări patologice preexistente (miocardofibroză, nefroscleroză, pancreatită cronică etc).
Examenul toxicologic a relevat: Alcoolemia O 1,50 g ‰.
Moartea poate data din 14 august 2010, iar între momentul producerii leziunilor traumatice şi deces, s-a apreciat un interval teoretic de supravieţuire variind de la cca. 30 minute la max. 2 ore, timp de constituire a hematomului masiv şi a instalării stării de şoc traumatico-hemoragic.".
Situaţia de fapt descrisă de judecătorul fondului mai sus se probează cu sesizarea organelor judiciare; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă; proces-verbal de conducere în teren şi planşa foto aferentă; declaraţiile părţii civile P.M. - concubina victimei şi mama celor doi copii minori ai acesteia; fotocopia certificatelor de naştere ale minorilor; dispoziţia de efectuare a necropsiei şi solicitarea de alte precizări medico-legale; raportul medico-legal din 15 august 2010 al S.M.L. Bacău, avizat în 31 decembrie 2010, buletinul de analiză toxicologică de alcoolemie din 16 august 2010, concluzii preliminare şi planşa foto aferentă; declaraţiile martorilor: U.R.I., B.A., F.A., F.C. (fostă C.C.), B.M.C., U.N., S.A., J.C., U.M. şi F.D.
Deşi în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta arătând că a lovit victima cu furca după ce a fost provocat de către acesta şi pentru faptul că el cunoştea că fiind o persoană violentă de care se temea, la instanţă a revenit asupra acestei declaraţii spunând că nu a aplicat lovitura cu furca intenţionat ci acea lovitură s-a realizat în căderea sa peste victimă.
Aceste apărări expuse nu au putut fi reţinute de către instanţa fondului ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, considerându-le exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
Astfel, s-a reţinut că din declaraţiile martorilor oculari B.M.C. şi U.R.I., că într-adevăr victima ar fi luat furca din mâna inculpatului după care acesta din urmă i-a aplicat lovituri cu pumnii în zona feţei, apoi au căzut, s-au rostogolit după care inculpatul a luat furca şi l-a lovit pe U.R.I..
S-a arătat că aceste declaraţii sunt susţinute şi de actele medicale astfel că potrivit examinării medico-legale de către specialiştii S.M.L. Bacău, rezultă că moartea numitului U.R.I. a fost violentă şi că s-a datorat "şocului traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv şi fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei apărătorii inculpatului au solicitat în principal aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din C. pen., iar în subsidiar schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 174 din C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 din C. pen.
Instanţa a reţinut că prin art. 174 din C. pen., care încriminează infracţiunea de omor, nu sunt indicate modalităţile de săvârşire a activităţii de ucidere, eventual fiind ca între acţiune şi rezultat să existe raport de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective omorul se caracterizează prin intenţia directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat şi acceptarea posibilităţii producerii lui.
Or, tocmai intenţia de a ucide sub forma intenţiei directe sau indirecte, dedusă între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viaţa victimei, din zona corporală vizată şi intensitatea loviturilor aplicate, este aceea care deosebeşte infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În speţă, producerea morţii victimei nu este doar urmarea unei acţiuni praeterintenţionate.
Faptul de a fi aplicat victimei într-o regiune anatomică vitală, cum este cea toracică, în zona ficatului, o puternică lovitură cu o furcă, obiect apt a produce moartea, provocându-i un şoc traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv şi fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive, care au determinat decesul, constituie infracţiunea de omor, iar nu acea de lovituri cauzatoare de moarte; procedând în modul arătat, în condiţiile în care asemenea acte de violenţă produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul parţial al acţiunii sale şi chiar dacă nu l-a urmat, a acceptat producerea lui, astfel că el a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale, cărora decesul le-ar fi urmat ca un rezultat praeterintenţionat, aşa cum s-a susţinut cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei.
Conform art. 44 alin. (3) din C. pen., se află în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburări sau temeri a depăşit limitele unei apărări proporţionale în care s-a produs actul.
Din probele administrate a rezultat că în momentul săvârşirii faptei inculpatul nu se afla într-o astfel de stare de tulburare şi temere determinate de faptul că după ce victima a încercat să-i smulgă furca din mână inculpatul l-a lovit cu pumnii în zona feţei, au căzut, s-au rostogolit după care inculpatul s-a ridicat primul, încât să fie convins că singura modalitate de a scăpa de un eventual atac era aceea de a lovi cu furca.
Între atac şi apărare trebuie să existe o oarecare echivalenţă; astfel un atac sub forma unei vătămări nu justifică o reacţie atât de energică încât să ducă la uciderea agresorului.
În consecinţă, s-a apreciat că în speţa de faţă, riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de o puternică stare de tulburare sau temere provocată de atac.
Este neîndoielnic, însă, că inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice emoţii determinată de atitudinea violentă a victimei, astfel că s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 73 lit. b) din C. pen., aşa cum de astfel a şi fost trimis în judecată prin actul de sesizare al instanţei.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.
Fiind stabilită vinovăţia inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, avându-se în vedere la individualizarea pedepsei criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită infracţiunea, starea de provocare, urmarea produsă - decesul victimei, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal.
Având în vedere datele cauzei, instanţa de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei se poate realiza numai prin executare într-un loc de detenţie.
Pe latură civilă s-a ţinut cont că partea civilă P.M. nu a mai solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 4.000 RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeniri ulterioare întrucât inculpatul i-a achitat această sumă.
Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă în cuantum de 2.000 euro, cerinţele legii civile impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 C. civ. şi art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de "prejudiciu" fără a distinge în raport cu cuantumul material sau moral al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci şi a celor cu caracter penal.
În raport de gravitatea suferinţelor morale produse părţilor vătămate s-a apreciat că suma de câte 1.000 euro, echivalentul în RON la data executării pentru fiecare cu titlu de daune morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri în sensul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele din C. civ., avându-se în vedere şi reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) din C. pen. în favoarea inculpatului.
În lipsa unor dispoziţii legale care să confere criteriile de cuantificare a prejudiciului de natură morală, instanţa, la stabilirea acestora, a avut în vedere raporturile dintre părţi, aceasta fiind concubina şi copii victimei, în acest context, suferinţa pricinuită fiind apreciată, ca având implicaţii deosebite asupra stării emoţionale a părţilor vătămate.
Victima U.R.I. avea în întreţinere doi minori respectiv G.I. născută la 2 martie 2000 şi Ro.I. născut la 25 iunie 1995.
Din depoziţiile părţii vătămate P.M. şi a martorilor s-a reţinut că victima realiza lunar din păscutul vitelor 900 RON şi existau şi situaţii când construia sobe pe la diferiţi cetăţeni din sat pentru care era plătit cu 600 RON pentru fiecare sobă.
Având în vedere fapta ilicită a inculpatului care a avut drept urmare moartea victimei instanţa de fond a considerat necesară obligarea acestuia la plata unei prestaţii periodice lunare către partea vătămată în favoarea celor doi minori ce se aflau în întreţinerea victimei, până la împlinirea vârstei majoratului.
La stabilirea cuantumului contribuţiei periodice lunare s-a avut în vedere faptul că victima avea un venit lunar stabil de 900 RON, plus bani care îi ridica din când în când pentru sobele construite, precum şi reţinerea în sarcina inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută la art. 73 lit. b) din C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul B.M. şi partea civilă P.M..
Ministerul Public a criticat sentinţa apelată sub aspect de nelegalitate deoarece instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut prevederile art. 76 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 76 alin. (2) C. pen., care reglementează în mod distinct reducerea pedepsei închisorii ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante în cazul infracţiunii de omor.
Apelul inculpatului a vizat greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat de prima instanţă, apreciind că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen., reţinută de prima instanţă în sarcina inculpatului. În dezvoltarea acestui motiv, apărătorul inculpatului a arătat că leziunile constatate pe corpul victimei ca urmare a loviturii aplicate de inculpat, nu a avut aptitudinea de a produce moartea imediată a victimei.
În atare situaţie, apărătorul inculpatului a apreciat că moartea victimei s-a datorat unei cauze străine de actele sale de violenţă fizică comise împotriva acesteia, fiind cauzată de aplicarea unor manevre de comprimare, constatate şi în raportul de constatare medico-legală efectuat în cursul urmărire penală iar nu ca urmare a loviturii active aplicată de inculpat.
În consecinţă, s-a invocat de către inculpat prin apărătorul său, că acţiunile violente comise faţă de victimă nu au avut ca fundament psihic intenţia de a suprima moartea acesteia, rezultatul socialmente periculos (moartea victimei) producându-se ca urmare a unei vinovăţii a inculpatului materializate sub forma culpei.
Apelurile părţii civile P.M. au vizat modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, fiind nemulţumită de cuantumul prea mic al despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale şi prestaţie periodică lunară în favoarea minorilor aflaţi în întreţinerea victimei.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, prin Decizia penală nr. 140 din 13 noiembrie 2012, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 142/D din 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 87/110/2011 numai cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite de inculpat, a desfiinţat sentinţa apelată, a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă P.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanta să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului, însă încadrare juridică a fost considerată eronată.
Curtea a arătat că infracţiunea de omor se deosebeşte de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, infracţiune prevăzută de art. 183 C. pen., sub aspectul laturii subiective. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţie, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, el acţionează cu intenţia de lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depăşeşte intenţia sa. Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte de omor sau loviri ori vătămări cauzatoare de moarte, este de mare însemnătate a se determina poziţia psihică cu care a acţionat făptuitorul.
Analizând situaţia faptică relevată de ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea, în divergenţă cu opinia Tribunalului, a considerat că inculpatul nu a acţionat nici un moment cu intenţia (directă sau indirectă) de a ucide victima -rezultatul mai grav al faptei comise (moartea victimei) producându-se ca o consecinţă a culpei inculpatului.
Din probele administrate în cauză, reţinute şi însuşite şi de instanţa de fond, rezultă că inculpatul B.M., în condiţiile existenţei unei stări de provocare cauzate de atitudinea victimei care s-a repezit să-i smulgă furca din mână pentru a-l lovi, a ripostat şi a lovit la rândul său victima cu pumnii în zona feţei, s-a încăierat cu aceasta rostogolindu-se de câteva ori, după care a lovit-o cu o furcă în zona posterioară a toracelui, aplicând o singură lovitură cu partea metalică a uneltei agricole amintite, lovitură despre care procurorul a susţinut că a cauzat leziuni tanato-generatoare.
În raport cu împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta în stare de provocare, prin lovirea victimei cu pumnii în zona feţei urmată de încăierarea cu aceasta şi aplicarea unei unice lovituri cu o furcă în zona posterioară a toracelui şi cu partea neascuţită- inaptă în această manieră a produce leziuni profunde prin înţepare, Curtea de apel a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi victima sau de a-i produce o vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat mai grav pe care inculpatul l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce.
La stabilirea atitudinii psihice a inculpatului aceea de a urmări lovirea sau vătămarea victimei iar nu suprimarea vieţii acesteia, Curtea a avut în vedere şi comportamentul anterior al victimei care era cunoscută de inculpat şi de întreaga comunitate, ca o persoană violentă, în special atunci când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, care a suferit multiple condamnări penale pentru fapte de violenţă gravă (tentativă la omor şi vătămare corporală gravă).
Curtea nu a dat curs argumentelor primei instanţe care a concluzionat, în acord cu opinia procurorului, că unica lovitură de furcă aplicată de inculpat, a cauzat leziunile grave produse în zona toraco-abdominală răspunzătoare de moartea victimei şi descrise în Raportul de constatare medico-legală necropsie din 15 august 2010 emis de SML Bacău, întrucât, chiar din conţinutul lucrării medico-legale menţionate, rezultă că leziunea creată de lovitura de furcă nu a avut un caracter grav, materializându-se printr-o simplă echimoză cu aspect patrulater de amprentă a corpul contondent folosit.
În pofida susţinerilor inculpatului instanţa de apel a constatat că legătura de cauzalitate directă dintre actele de violenţă fizică comise de inculpat (lovirea activă a victimei cu pumnii şi cu mijloace contondente şi comprimarea părţii toraco-abdominale în cadrul în acţiunilor de încăierare produse imediat subsecvent loviturilor de pumni) şi moartea victimei există, fiind relevată de concluziile raportului de constatare medico-legală necropsie din 15 august 2010 emis de SML Bacău, din care rezultă că moartea victimei s-a datorat şocului traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv şi fracturi costale multiple consecutive, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent-comprimare.
În raport de aceste considerente, Curtea de apel a constatat că moartea victimei s-a produs ca urmare a unor acţiuni praeterintenţionate comise de inculpat iar nu drept consecinţă a intenţiei directe sau indirecte, motiv pentru care sentinţa apelată a fost reformată în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei inculpatului prin actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea de omor, în infracţiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, stabilind ca inculpatul să fie tras la răspundere penală pentru săvârşirea acestei ultime infracţiuni.
Sub aspectul individualizării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului în speţa de faţă, Curtea a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire, descrise detaliat în partea expozitivă a sentinţei apelate (în stare de provocare, împrejurare care constituie totodată şi o circumstanţă atenuantă legală care va fi reţinută în favoarea inculpatului), dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care caracterizează pozitiv persoana sa (buna conduită anterioară săvârşirii faptei - caracterizări dosar fond).
În ceea ce priveşte apelul procurorului, prin care critică reţinerea greşită a temeiului juridic al efectelor circumstanţei atenuante legale reţinute (art. 76 lit. a) C. pen. în loc de art. 76 alin. (2) C. pen.), Curtea l-a apreciat ca fiind întemeiat şi, în consecinţă, fiind aplicabil în cauză şi conform noii încadrări juridice, l-a reţinut şi i-a dat eficienţă prin coborârea pedepsei sub minimului prevăzut de norma incriminatoare.
În ce priveşte modul de soluţionare al laturii civile, contestat de apelanta partea civilă sub aspectul cuantumurilor prea mici al despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale şi prestaţiilor periodice lunare în favoarea minorilor aflaţi în întreţinerea victimei, Curtea l-a apreciat ca fiind lipsit de temei.
A arătat că prin încheierea din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Bacău, partea civilă apelantă P.M. a solicitat sumele de câte 2.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare parte civilă, 4.000 de RON cu titlu de daune materiale şi obligarea inculpatului la plata unor prestaţii periodice lunare în favoarea minorilor aflaţi în întreţinerea victimei.
În raport cu existenţa unei culpe comune atât a inculpatului cât şi a victimei care l-a provocat să săvârşească fapta supusă judecăţii, împrejurare care justifică reducerea despăgubirilor ce se cuvin părţii civile proporţional cu gradul de culpă al inculpatului, Curtea a constatat că prima instanţă a evaluat prejudiciul moral produs părţilor civile la cuantumul solicitat de acestea în declaraţia de constituire de parte civilă, care a fost înjumătăţit.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a luat act că au fost achitate, nemaipunându-se acordarea lor.
În atare condiţii, atât timp cât prima instanţă a acordat daunele morale la cuantumul pretins la prima instanţă de apelanta parte civilă, iar cele materiale au fost achitate voluntar de inculpat în cursul procesului penal, majorarea acestora, astfel cum a solicitat partea civilă apelantă prin motivele de apel, nu este posibilă, întrucât în faza procesuală a apelului, majorarea câtimii pretenţiilor civile este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte prestaţiile periodice lunare acordate de prima instanţă în favoarea minorilor aflaţi în întreţinerea victimei. Curtea a reţinut că întinderea acestora a fost corect determinată în baza veniturilor pe care le realiza victima la momentul premergător decesului, şi care rezultă din probele administrate în dovedirea acţiunilor civile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul B.M..
Reprezentantul parchetului a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond sub rezerva înlăturării dispoziţiilor art. 16 lit. a) şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a mai susţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, acest aspect fiind confirmat chiar de fiica inculpatului. A mai menţionat că cei doi martori oculari au confirmat intenţia inculpatului de a ucide, iar declaraţiile acestora se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, astfel încât aplicarea loviturilor s-a realizat cu intenţia de a ucide.
Recurentul inculpat a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 punctul 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Având în vedere că minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa este de 5 ani închisoare, iar instanţa i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, deşi în considerente deciziei au fost relevate circumstanţele personale, instanţa de apel nu le-a dat eficienţă. Ca urmare, recurentul inculpat a solicitat ca instanţa de recurs să dea eficienţă circumstanţelor personale referitoare la lipsa antecedentelor penale, la conduita sa corectă în în comunitate, solicitând aplicarea unei pedepse reduse, cu executarea în regim neprivativ de libertate prin aplicarea dispoziţiilor suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 861 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile formulate, atât prin prisma cazurilor de casare invocate, constată întemeiat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., constată că, deşi cele două instanţe inferioare au reţinut corect aceeaşi situaţie de fapt, au încadrat juridic diferit fapta.
Distincţia între infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte de infracţiunea de omor se decelează pornind de la poziţia psihică, subiectivă cu care a acţionat inculpatul.
Jurisprudenţa a identificat elementele utile diferenţierii infracţiunii de omor de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte: zona corpului vizată de loviturile aplicate, obiectul vulnerant; numărul şi intensitatea loviturilor; atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei.
Instanţa fondului în mod corect a apreciat că producerea morţii victimei nu este doar urmarea unei acţiuni praeterintenţionate. Faptul de a fi aplicat victimei, într-o regiune anatomică vitală, cum este cea toraco-abdominală, în zona ficatului, o puternică lovitură cu partea metalică a unei furci, urmată şi de compresiune pe plan dur, ce au provocat un şoc traumatico-hemoragic cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv şi fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive, care au determinat decesul, constituie infracţiunea de omor, iar nu acea de lovituri cauzatoare de moarte. Înalta Curte constată că intensitatea loviturilor dovedite de natura şi întinderea leziunilor produse prin lovire cu corp dur şi comprimare pe plan dur, zona anatomică vizată dovedesc că inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul acţiunii sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestuia, astfel că a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce vătămări corporale. Relevantă este atitudinea inculpatului care, după consumarea activităţii infracţionale, la solicitarea victimei de a înceta agresiunea a replicat : "îţi mai dau una şi eşti gata", aspect ce relevă faptul că inculpatul a cunoscut şi înţeles intensitatea loviturilor sale şi a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.
Inculpatul a prevăzut şi acceptat producerea rezultatului mai grav, decesul victimei. Nu se poate susţine rezonabil, faţă de aspectele de fapt arătate anterior, că moartea victimei s-ar fi produs din culpă, inculpatul acţionând cu intenţie exclusiv sub aspectul lovirii victimei.
În acest sens a statuat instanţa supremă în jurisprudenţa sa anterioară, într-o situaţie de fapt similară, ce viza o faptă rămasă însă în faza tentativei, săvârşită cu violenţă: "Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen. acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise -că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.
Fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor, fiind relevată intenţia de ucidere, dacă a fost săvârşită pe fondul unui conflict anterior între infractor şi victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea (cuţit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecinţe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viaţa victimei)" - I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009.
Preexistenta unei stări de boală ori intoxicaţia cu alcool în cazul victimei nu generează scindarea lanţului cauzal dintre acţiunea violentă şi deces şi nu demonstrează o periculozitate redusă a faptei sau făptuitorului.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., invocat de către ambii recurenţi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpat a pedepselor se constată că au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte reţine următoarele aspecte relevante pentru individualizarea judiciară a pedepsei:
- gradul de pericol social al faptei cercetate este relativ ridicat, aspect dedus din modalitatea concretă de săvârşire, în loc public, în prezenţa unui minor, fiul victimei, şi din urmarea produsă constând efectele actului infracţional, fără să fie uitat însă impactul actului violent asupra minorului prezent şi trauma psihică suferită.
- circumstanţele personale favorabile nu sunt suficiente şi eficiente pe aspectul individualizării judiciare şi nu pot conduce la necesitatea reducerii suplimentare a cuantumului pedepsei, deoarece acestea nu subliniază decât elemente de normalitate şi în plus nici nu pot fi privite izolat ci vor fi evaluate numai împreună cu celelalte criterii amintite.
- conduita în cursul procesului penal este concretizată într-o atitudine de recunoaştere parţială a activităţii ilicit penale.
În acest context, pedepsele principale, complementare şi accesorii pot fi apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii şi nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.
În privinţa reţinerii circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la scuza provocării, Înalta Curte constată că aceasta poate fi reţinută dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarelor condiţii:
a) infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare ori de emoţie puternică;
b) starea de puternică tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea părţii vătămate prin infracţiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracţiunii săvârşite de cel provocat;
c) provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă;
d) riposta infractorului la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.
Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin administrarea probelor din timpul urmăririi penale şi judecăţii în faţa primei instanţe reiese că cel care a avut iniţiativa conflictului a fost chiar recurentul inculpat care a abordat într-o modalitate agresivă victima aflată cu turma de vite pe terenul folosit de către inculpat. Reţinerea circumstanţei atenuante legale nu a fost criticată de către nici unul dintre recurenţi, însă inculpatul a solicitat să se da eficienţă mai mare reducerii pedepsei în contextul reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, iar nu în baza circumstanţei atenuante legale valorificate deja în privinţa sa.
Pentru a putea fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. este necesar un comportament meritoriu al inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii. Elementele referitoare la lipsa antecedentelor penale, la conduita sa corectă în comunitate, anterior actului ilicit penal susţin elemente de normalitate care nu sunt apte să conducă la reducerea pedepsei ca urmare a incidenţei circumstanţelor atenuante judiciare. Instanţa supremă în jurisprudenţa sa anterioară a statuat în sensul că: "recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. "Conduita bună" a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale" (I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009).
În ceea ce priveşte reducerea pedepsei sub minimul special ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa aplicată de prima instanţă, în cuantum de 7 ani închisoare, apare ca fiind legală, plasându-se în intervalul 3 ani şi 4 luni - 10 ani închisoare.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 140 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa decizia recurată şi rejudecând va menţine Sentinţa penală nr. 142/D din data de 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău.
În temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 140 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează decizia recurată şi rejudecând menţine Sentinţa penală nr. 142/D din data de 25 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1753/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1440/2013. Penal → |
|---|
