ICCJ. Decizia nr. 1450/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1450 /20 14

Dosar nr. 15708/3/2013

Şedinţa publică din 25 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 568 din data de 09 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei G.A. din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., inculpata fiind condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei G.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) şi c) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Totodată s-a dispus anularea chitanţei seria B nr. kk din 24 mai 2011 emisă de Asociaţia Liga Naţională şi Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 3200 RON cheltuielile judiciare către stat (3000 RON în cursul urmăririi penale şi 200 RON în cursul judecăţii).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 15 martie 2011 martorul denunţător D.F. (la acea data încarcerat în Penitenciarul Giurgiu) a formulat un denunţ cu privire la inculpata G.A., preşedinta unui O.N.G. - Asociaţia Liga Naţională şi Internaţională pentru apărarea drepturilor omului, care a primit de la martora F.D., concubina acestuia, în mai multe rânduri, sume de bani şi produse (îmbrăcăminte, parfumuri şi alte produse cosmetice) în valoare totală de 2000 euro pentru ca aceasta să intervină la persoane cu funcţii de decizie pentru liberarea sa condiţionată din penitenciar în luna august 2011.

Din interceptările efectuate a rezultat că inculpata promitea martorei denunţătoare că va interveni la persoane din penitenciar pentru mutarea din cameră a martorului D.F., transferul acestuia în alt penitenciar şi că va interveni în luna august 2011 la comisia din penitenciar pentru a fi propus la liberare condiţionată.

La data de 24 mai 2011, inculpata a fost prinsă în flagrant când primea suma de 1000 RON şi două şampoane pentru câini de la martora denunţătoare, produse pe care le solicitase anterior pentru intervenţiile sale în calitate de preşedinte de O.N.G.

La data de 08 iunie 2011 inculpata a depus la dosarul cauzei, în apărarea sa chitanţa seria B nr. aa din data de 24 mai 2011 în care a atestat în mod mincinos că suma de 1000 RON a fost primită de la martora denunţătoare F.D. ca sponsorizare pentru lucrări efectuate de O.N.G.

Tribunalul a reţinut că fapta inculpatei G.A. (preşedinte al O.N.G.-ului „Asociaţia Liga Naţională şi Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului") constând în aceea că, la data de 24 mai 2011, a primit de la martora-denunţătoare F.D. suma de 1000 RON şi două şampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia denunţătorului D.F. (la acel moment deţinut în Penitenciarul Giurgiu) şi sus-numitei (soţia acestuia) că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate, în sensul rezolvării unor probleme legale ale celui dintâi, legate de regimul său de detenţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. nu este fondată, acţiunea inculpatei de a solicita martorei denunţătoare F.D., în calitate de preşedinte al unui O.N.G. sume de banii şi produse pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din penitenciar pentru schimbarea camerei unde era deţinut soţul martorei denunţătoare, numitul D.F., la acea dată aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea, transferul acestuia din penitenciar în alt penitenciar şi respectiv liberarea sa condiţionată, realizează latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte fapta inculpatei G.A. constând în aceea că, la data de 08 iunie 2011, a depus la dosarul penal având drept obiect comiterea infracţiunii de trafic de influenţă descrise mai sus - în fotocopie şi ca duplicat original, aflat în chitanţierul cu seriile de la B nr. aa101 la B nr. xx150 - o chitanţă completată chiar de ea, având seria B nr. kk şi data de 24 mai 2011, prin care s-a atestat, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON primită de la martora-denunţătoare F.D., la data de 24 mai 2011, este o "sponsorizare" şi reprezintă "lucrări cu avocat plătit de noi", Tribunalul a reţinut că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni de corupţie fapte prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Deoarece ambele infracţiuni au fost comise înainte ca pentru vreuna din ele să intervină o condamnare definitivă - infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată fiind comisă pentru a o ascunde pe cea de trafic de influenţă, s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., infracţiunile aflându-se în concurs real.

La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut cont de dispoziţiile art. 72 C. pen., Tribunalul apreciind că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., buna conduită a inculpatei anterior săvârşirii infracţiunilor rezultând din lipsa antecedentelor penale şi faptul că aceasta este integrată în societate, având în vedere faptele săvârşite şi calitatea sa de preşedinte al unui O.N.G., care trebuie să militeze pentru respectarea legii şi îndreptarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

Totodată, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatei, conştientizarea consecinţelor pe care le-ar avea comiterea unei noi infracţiuni fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

La aplicarea pedepsei accesorii, Tribunalul a apreciat în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de faţă, ar constitui o măsură disproporţionată, iar interzicerea drepturilor menţionate la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. este justificată dat fiind că inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii de calitatea sa de preşedinte al unui O.N.G. S-a mai apreciat că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatei nu probează că aceasta ar fi nedemnă să exercite în concordanţă cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata G.A.

Motivele de apel invocate de Parchet, au vizat nelegalitatea termenului de încercare al suspendării condiţionate şi omisiunea pronunţării instanţei cu privire la suma de bani şi a celor două şampoane ce au constituit obiecte ale traficului de influenţă.

Criticile apelantei inculpate au vizat în principal încadrarea juridică a faptei, precum şi individualizarea pedepsei aplicate, inculpata solicitând reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 295/A din 21 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata G.A. împotriva sentinţei penale nr. 568 din 09 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând, în baza art. 82 C. pen. stabileşte ca termen de încercare pentru inculpata G.A. un interval de 4 ani. A constatat că suma de 1000 RON şi cele două şampoane primite de inculpată au fost ridicate conform procesului verbal din data de 24 mai 2011 şi restituite.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Pentru a decide astfel instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin rechizitoriul nr. 2549/P/2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 17 aprilie 2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei G.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni de corupţie, constând în aceea că la data de 24 mai 2011, în intervalul orar 14⁰⁰-17⁰⁰, inculpata, preşedinte al O.N.G.-ului „Asociaţia Liga Naţională şi Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului", a primit de la martora-denunţătoare F.D. suma de 1000 RON şi două şampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia denunţătorului D.F. (la acel moment deţinut în Penitenciarul Giurgiu) şi sus-numitei (soţia acestuia) că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate, în sensul rezolvării unor probleme legate de regimul de detenţie al numitului D.F.

Totodată, s-a reţinut că la data de 08 iunie 2011, inculpata G.A. a depus la dosarul penal având drept obiect comiterea infracţiunii de trafic de influenţă descrise mai sus - în fotocopie şi ca duplicat original, aflat în chitanţierul cu seriile de la B nr. aa101 la B nr. xx150 - o chitanţă completată chiar de ea, având seria B nr. kk şi data de 24 mai 2011, prin care se atesta, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON primită de la martora-denunţătoare F.D., la data de 24 mai 2011, este o "sponsorizare" şi reprezintă "lucrări cu avocat plătit de noi".

În mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpata a săvârşit faptele pentru care a fost cercetată, declaraţia de recunoaştere a inculpatei formulată potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. pen. coroborându-se întrutotul cu declaraţiile martorilor denunţători D.F. şi F.D., dar în principal cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a celor înregistrate în mediul ambiental, precum şi înscrisurile depuse de aceasta.

Astfel, prima instanţă în mod corect a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea procedurii speciale prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

De altfel, apelurile formulate nu vizează în principiu, situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat necesar a analiza cu precădere criticile expuse oral de apărătorul inculpatei, care, dat fiind că antamează indirect situaţia de fapt, se impun a fi cenzurate de instanţa de apel.

Astfel, în susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice, s-a contestat faptul că din înregistrările convorbirilor nu reiese că inculpata a făcut promisiuni de intervenţie asupra vreunei autorităţi „clar determinate", afirmaţiile acesteia fiind contradictorii, în realitate inculpata nu avea nici competenţa şi nici posibilitatea de a interveni, susţinându-se că au fost trimise memorii pentru realizarea intereselor denunţătorilor. S-a mai susţinut că martora denunţătoare a „provocat-o" pe inculpată şi că înscrisul redactat de aceasta în raport de care se reţine infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de corupţie nu avea aptitudinea de a produce efecte juridice.

Toate aceste apărări au vizat de fapt vinovăţia inculpatei în raport de acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, deşi aceasta a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu şi arătând că are cunoştinţă de probele administrate pe care şi le însuşeşte.

Din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., reiese că procedura specială reglementată de acest text de lege presupune, printre alte condiţii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză. Recunoaşterea vinovăţiei în cadrul acestei proceduri are caracter irevocabil şi trebui să fie totală şi necondiţionată sub toate aspectele de fapt, singura contestare posibilă fiind aceea privind încadrarea juridică a faptelor. Cu toate acestea, dat fiind tocmai caracterul acestei recunoaşteri, este evident că prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se poate tinde la schimbarea, chiar şi parţială, a situaţiei de fapt, astfel cum aceasta este expusă în actul de sesizare.

Simpla confruntare a susţinerilor apărării privind încadrarea juridică a faptelor cu descrierea acestora din actul de sesizare este suficientă pentru a constata că prin criticile învederate se tinde la reţinerea unei cu totul alte situaţii de fapt, iar în ceea ce priveşte celelalte susţineri apare evident că acestea vizează însăşi vinovăţia inculpatei, solicitări ce încalcă caracterul irevocabil, total şi necondiţionat al declaraţiei dată în conformitate cu art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen.

Deşi aceste apărări ale inculpatei nu pot fi avute în vedere, din moment ce aceasta s-a prevalat în faţa primei instanţe de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., Curtea a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale converg în sensul susţinerii tezei acuzării, relevante fiind procesele-verbale de redare a înregistrărilor efectuate care confirmă declaraţiile denunţătorilor relativ la activitatea anterioară a inculpatei, aspect ce exclude aşa zisa „provocare" şi care atestă faptul că inculpata i-a promis martorei că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a obţine eliberarea sau măcar transferul martorului D.F. în alt penitenciar, în schimbul unei sume de bani şi a altor bunuri. Dat fiind că aspectele relevante din cuprinsul acestora au fost redate detaliat în cuprinsul actului de sesizare şi însuşite de prima instanţă, reluarea acestora de instanţa de apel apare ca redundantă.

Nu are relevanţă dacă inculpata avea sau nu avea competenţa în virtutea funcţiei pe care o deţinea de a exercita intervenţiile promise, cerinţa esenţială a elementului material fiind îndeplinită atât în situaţia în care făptuitorul are influenţă, cât şi în situaţia în care doar pretinde că are o asemenea influenţă, nefiind necesar pentru existenţa infracţiunii nici ca persoana asupra căreia se pretinde că urmează să se exercite influenţa să fie determinată cu exactitate, fiind suficientă indicarea calităţii acesteia.

Deşi şi apărarea inculpatei vizând cerinţa esenţială ca înscrisul sub semnătură privată falsificat să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice, excede motivelor pentru care inculpata ar putea exercita calea de atac a apelului, dată fiind procedura specială pentru care a optat, Curtea a constatat că înscrisul respectiv, dimpotrivă, are această aptitudine fiind o chitanţă ce constată o plată simulată.

Curtea a apreciat că pedepsele aplicate apelantei inculpate pentru infracţiunile reţinute au fost legal şi temeinic stabilite, în vederea realizării funcţiei represive şi de prevenţie generală şi specială ale pedepsei, pentru ca inculpata să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele activităţii infracţionale şi să fie determinată ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, reduse potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptelor săvârşite reflectat de natura acesteia, valoarea produsului infracţiunii, periculozitatea sporită a inculpatei relevată de natura funcţiei exercitate, modul în care a acţionat şi mijloacele folosite; precum şi din atitudinea oscilantă pe care a avut-o inculpata în faţa autorităţilor.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca cicumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Dacă în cazul altor infracţiuni lipsa antecedentelor penale, precum şi ocuparea unei funcţii de natura celei deţinute de inculpată sunt elemente menite a reliefa un pericol social mai redus, în cazul infracţiunii reţinute în sarcina acesteia calitatea de preşedintă a unui O.N.G. a constituit tocmai premisa săvârşirii infracţiunii, inculpata speculând atribuţiile pe care le deţinea pentru a obţine avantaje materiale, motiv pentru care Curtea apreciază că nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., s-a apreciat că aceasta nu operează în cauză, atitudinea sinceră a inculpatei manifestându-se exclusiv în faţa instanţei cu prilejul solicitării aplicării procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen., împrejurare căreia instanţa i-a acordat semnificaţia cuvenită prin reducerea limitelor de pedeapsă corespunzător disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Sub aspectul circumstanţei atenuante prev. de art. 74¹ C. pen., susţinerea apărării nu poate fi însuşită dată fiind natura infracţiunii reţinute, infracţiunea de trafic de influenţă nefiind o infracţiune de rezultat a cărei urmare imediată să se concretizeze în crearea unui prejudiciu, foloasele materiale reprezentând produsul infracţiunii, iar nu o pagubă în dauna vreunei persoane, aceasta fiind şi raţiunea pentru care în cauză nu poate fi reţinută nici aplicabilitatea art. 74 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte vârsta şi starea de sănătate a inculpatei, Curtea a apreciat că sunt împrejurări de care instanţa de fond a ţinut cont atunci când a aplicat inculpatei pedepse orientate spre minim şi în alegerea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, neimpunându-se modificarea sentinţei penale în considerarea acestor elemente.

S-a constatat întemeiată critica Parchetului referitoare la durata termenului de încercare fixat de prima instanţă, dat fiind că în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, termenul de încercare se compune în mod obligatoriu, potrivit art. 82 C. pen., din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp 2 ani, ceea ce în cazul inculpatei înseamnă o durată de 4 ani, iar nu de 5 astfel cum a fost instituit de Tribunal.

Dat fiind că potrivit dispoziţiilor art. 6¹ alin. (3) din Legea nr. 78/2000 banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, iar potrivit alin. (4): „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în situaţia în care făptuitorul denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă", critica Parchetului în sensul că instanţa trebuia să constate că suma de 1000 RON (înaintată din fondurile Direcţiei Generale Anticoruptie) şi cele 2 şampoane (puse la dispoziţia organelor de urmărire de martora-denunţătoare) au fost recuperate şi restituite cu ocazia flagrantului, a fost apreciată ca întemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata G.A. solicitând, în esenţă, schimbarea încadrării juridice din trafic de influenţă în înşelăciune, aplicarea legii penale mai favorabile şi reindividualizarea sancţiunii.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³ C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurenta a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În legătură cu critica invocată, întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. privind greşita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârşite de către inculpata G.A., în sensul că nu a indicat în niciun mod funcţia şi autoritatea vreunei persoane influente, fapta, fiind, în opinia acesteia, o înşelăciune, se constată că este nefondată.

Infracţiunea de trafic de influenţă, de care este acuzată inculpata, constă în primirea ori pretinderea da bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau angajat, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Din starea de fapt reţinută în cauză de instanţele anterioare, având în vedere şi împrejurarea că inculpata a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., a rezultat faptul că inculpata a solicitat şi primit bani şi bunuri martorei denunţătoare, pentru a facilita liberarea condiţionată a soţului acesteia din urmă, creîndu-i acesteia impresia că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul penitenciarului şi chiar asupra comisiei de liberare condiţionată.

Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că inculpata i-a promis martorei denunţătoare că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a obţine eliberarea sau măcar transferul martorului D.F., soţul denunţătoarei, în alt penitenciar, în schimbul unei sume de bani şi a altor bunuri.

Apărarea inculpatei a învederat că nu a indicat în niciun moment şi în niciun mod funcţia şi autoritatea vreunei persoane influente şi nici nu a indicat vreo instituţie care să aibă legătură cu îndeplinirea unor acte ce ar intra în atribuţiile lor de serviciu, însă acestea sunt aspecte nerelevante atât timp cât pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă intervenţia promisă a şi fost efectuată. De altfel, din înregistrările convorbirilor ambientale existente la dosarul de urmărire penală rezultă cu claritate, că inculpata a lăsat să se înţeleagă că face demersuri fie pentru liberarea condiţionată a soţului martorei denunţătoare, fie pentru mutarea acestuia în alt penitenciar.

Cum inculpata a recunoscut comiterea faptei şi şi-a însuşit probele administrate în faza de urmărire penală, în baza acestora solicitând să fie judecată, apărările acesteia legate de existenţe vreunei provocări nu mai poate face obiectul analizei instanţei, pe de o parte pentru că prin aceasta s-ar tinde la o modificare a situaţiei de fapt, iar, pe de altă parte aceasta critică excede examenului pe care instanţa de recurs îl mai poate face în această cale de atac.

Ca atare, criticile privind schimbarea încadrare juridică a faptei şi reţinerea circumstanţei prev. de art. 73 lit. b) C. pen. sunt nefondate.

În ce priveşte critica inculpatei potrivit căreia instanţa ar fi trebuit să reţină dispoziţiile art. 74¹ C. pen., în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale sunt incidente numai în cazul infracţiunilor de rezultat a căror urmare imediată se concretizează în crearea unui prejudiciu. De altfel, acest dispoziţii ar fi fost incidente în prezenta speţă numai în cazul în care s-ar fi admis cererea de schimbare de încadrare juridică din infracţiunea de trafic de influenţă în infracţiunea de înşelăciune.

Astfel, că nici această critică nu poate fi primită.

În fine, ultima critică invocată de recurenta inculpată vizează individualizarea pedepsei, aceasta solicitând reducerea pedepsei la minimul special prevăzut de legiuitor, este, la rândul ei nefondată.

Această critică ar fi putut fi examinată de către instanţa de recurs în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpată, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţe, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Din perspectiva cazului prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedepsele au fost aplicate în limitele prevăzute de lege, atât cu respectarea sancţiunii prevăzute de norma de incriminare cât şi cu respectarea tratamentului sancţionator aplicabil în cazul concursului de infracţiuni.

Având în vedere modificările legislative intervenite începând cu 1 februarie 2014, instanţa de recurs va examina incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 28 februarie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel 16 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează traficul de persoane, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În aceste condiţii Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influenţa modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracţiunilor şi regimul sancţionator.

Astfel inculpata a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 24 mai 2011 inculpata a primit de la martora denunţătoare F.D. suma de 1000 RON şi două şampoane pentru animale, foloase care i s-au dat după ce, anterior, în mai multe ocazii, aceasta crease impresia că poate interveni pe lângă anumite persoane abilitate pentru rezolvarea unor probleme legate de regimul de detenţie al soţului martorei denunţătoare. La data de 8 iunie 2011 inculpata a depus la dosar o copie a unei chitanţe prin care atesta, în mod mincinos, împrejurarea că suma de 1000 RON era o sponsorizare şi reprezintă „lucrări cu avocat plătit de noi”.

Examinarea încadrării juridice dată faptelor ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Art. 257 C. pen. anterior - trafic de influenţă

Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau angajat, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Art. 6 din Legea nr. 78/2000

Infracţiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 C. pen., şi cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege.

Art. 290 C. pen. anterior- Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei personoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art. 17 din Legea nr. 78/2000

În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie sau cu infracţiunile asimilate acestora, prevăzute la art. 10-13:

c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;

Art. 291 C. pen.- trafic de influenţă

Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau angajat, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 322 C. pen. falsul în înscrisuri sub semnătură privată

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 17 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012.

Sub aspect incriminator se observă că preluarea în noul Cod a conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni astfel că, din acest punct de vedere nu există deosebiri între normele de incriminare.

Abrogarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 după intrarea în vigoare a noului C. pen. nu echivalează cu o dezincriminare a faptei ci, reprezintă o modificare a textului de lege incident în cauză, fiind un element circumstanţial care dădea faptei în legea veche un caracter calificat, cu trimitere expresă la forma de bază care este şi în prezent incriminată.

Sub aspect sancţionator se observă că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă maximul prevăzut de lege a scăzut, minimul păstrându-se acelaşi, iar în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată au crescut limitele de pedeapsă chiar dacă s-a păstrat şi alternativa sancţionatorie cu amenda.

Analiza comparativă a celor două texte de lege evidenţiază faptul că ambele prevăd ca minim special o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani, astfel că raportat la cuantumul pedepsei aplicate, orientate spre minimul special, nu se identifică elemente de aplicare a legii penale mai favorabile.

Aspectele ce se impun a fi reliefate vizează, însă, consecinţele pe care le-ar produce aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni care, potrivit noilor dispoziţii, stabilesc în sarcina instanţelor obligativitatea aplicării unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 38 C. pen.

Raportat la situaţia concretă din speţa de faţă, se constată că recurenta inculpată a fost condamnată pentru trei infracţiuni în concurs, aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.

În ipoteza în care s-ar aprecia că, deşi sub aspectul cuantumului pedepselor prevăzute de textele legal- incriminatoare, aceastea sunt mai reduse în noua lege, sub aspectul regulilor aplicabile concursului de infracţiuni, prin aplicarea obligatorie a sporului menţionat, ar genera o pedeapsă într-un cuantum mult mai ridicat, astfel că şi din acest punct de vedere, legea penală mai favorabilă este legea veche.

Astfel că, instanţa de recurs constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior şi în ceea ce priveşte reglementarea concursului de infracţiuni.

În consecinţă, faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1371/2013. Penal. Mandat european de arestare....		ICCJ. Decizia nr. 1484/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1367/2013. Penal. Mandat european de arestare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1371/2013. Penal. Mandat european de arestare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1480/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1484/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Revizuire - Recurs