ICCJ. Decizia nr. 1480/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1480/2013
Dosar nr. 12/104/2012
Şedinţa publică din 29 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110 din 18 iunie 2012, Tribunalul Olt, a fost condamnat inculpatul D.I, domiciliat în municipiul Slatina, jud. Olt, cunoscut cu antecedente penale, la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 257 alin. (1) C. pen. în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul D.I. suma de 15.000 lei.
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de martorul denunţător P.P.
A fost obligat inculpatul la 700 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I., reţinându-se în sarcina acestuia că, în luna februarie 2010, prin intermediul martorului R.I., a pretins de la martorul denunţător P.P. suma de 15.000 lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina şi poate intermedia angajarea martorei P.A.M. pe postul de asistent medical în cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina.
În luna februarie 2010, prin intermediu martorului R.I., inculpatul D.I. l-a cunoscut pe martorul denunţător P.P., care i-a precizat că are două fiice care au absolvit cursurile de asistent medical şi ar dori să găsească loc de muncă pentru acestea.
Inculpatul, la rândul său, a menţionat că este instalator în cadrul Spitalului de Urgenţă din Slatina şi, în discuţia purtată şi în prezenţa martorului R.I., a lăsat să se înţeleagă că are influenţa necesară pentru a interveni pe lângă organele de conducere, în scopul de a le determina pe acestea să faciliteze angajarea uneia dintre fiicele martorului denunţător, respectiv a numitei P.A.M., avansând chiar numele lui D.R., şeful Secţiei Neurologie.
În continuare, inculpatul a creat convingerea martorului denunţător cât şi a celorlalte persoane prezente la discuţii că, datorită influenţei pe care o are asupra unor cadre medicale cu funcţii de conducere, care vor face parte din comisia de examinare, o poate favoriza pe aceasta la susţinerea examenului ce ar fi urmat să fie organizat.
În schimbul traficării influenţei sale, inculpatul a pretins şi primit în numerar suma de 15.000 lei, despre care a afirmat că o va da la rândul său şefului Secţiei Neurologie şi altor persoane care vor facilita angajarea numitei P.A.M. pe postul de asistent medical, fără a se fi încheiat însă vreun înscris privind remiterea efectivă a sumei de bani pretinsă.
Toate aceste discuţii au avut loc în locuinţa martorului denunţător P.P. situată în com. Curtişoara, sat. Proaspeţi, judeţul Olt.
S-a reţinut că, împrejurarea remiterii sumei de 15.000 lei de către martorul denunţător inculpatului, pentru ca acesta să-şi folosească influenţa în scopul angajării martorei P.A.M., rezultă fără echivoc din declaraţiile martorilor oculari, P.P., R.I., P.V., P.M.E., P.A.M. şi R.C.N., chiar dacă unii dintre aceştia au afirmat că suma de bani a fost remisă încă de la prima întâlnire, iar alţii au precizat că remiterea sumei a avut loc la a doua întâlnire, semnificaţie juridică având, în special remiterea efectivă a sumei de 15.000 şi scopul acestei remiteri.
Pentru că familia denunţătorului nu a mai fost ulterior contactată de către inculpat, în luna mai 2010 martorul denunţător P.P. împreună cu martorul R.I. l-au contactat telefonic pe acesta şi, întrucât inculpatul nu a răspuns la telefon, aceştia au decis să se deplaseze la locul de muncă al inculpatului, respectiv la Spitalul de Urgenţă Slatina.
Cu acest prilej inculpatul a motivat că nu s-a mai organizat examen şi că banii au fost daţi „cui nu trebuia", fără să avanseze efectiv numele vreunei personae, iar în final a menţionat că va restitui suma de 15.000 lei pe care o datora martorului denunţător, precum şi o altă datorie în sumă de 500 lei, pe care o avea la martorul R.I., după 25 septembrie 2010, întrucât atunci ar fi urmat să contracteze un împrumut financiar.
După data de 25 septembrie 2010, atât martorul denunţător P.P. cât şi martorul R.I. l-au contactat din nou pe inculpat, prilej cu care acesta a devenit nervos şi l-a ameninţat pe martorul R.I. că dacă îl mai caută la serviciu îl va bate. S-a mai arătat că inculpatul a recunoscut că a folosit suma de 15.000 lei în interes personal şi că nu are de unde să restituie banii, chiar dacă fapta sa va fi reclamată organelor de cercetare penală.
Din declaraţia martorului D.R., medic şef de secţie la Secţia de Neurolgie din cadrul Spitalului de Urgenţă din Slatina, despre care inculpatul a lăsat să se înţeleagă că ar fi una dintre persoanele asupra căreia ar avea influenţă, a rezultat că inculpatul nu l-a contactat niciodată în scopul facilitării angajării vreunei persoane şi oricum nu are atribuţii în legătură cu efectuarea de angajări de personal, fiind eventual doar membru al comisiei de examinare.
Prin adresa din 27 octombrie 2011, Spitalul Judeţean Slatina a precizat că în perioada 2010-2011 nu s-au organizat concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, cu excepţia posturilor de medici şi a funcţiilor specifice Comitetului Director al Spitalului (fila 64 - 65 dosar u.p.).
Inculpatul D.I. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de judecată, pretinzând că plângerea martorului este o răzbunare personală a acestuia şi că de fapt nu a mers niciodată în locuinţa acestuia situată în com. Curtişoara şi nici nu i-a solicitat suma de 15.000 lei în copul de a-şi trafica influenţa pentru ca fiica acestuia să fie angajată pe post de asistent medical în cadrul Spitalului de Urgenţă din Slatina.
Inculpatul a precizat că îl cunoaşte pe martorul denunţător dar din cu totul alt context, şi anume acela că a condus autoturismul pentru a-l transporta pe acesta în oraşul Moldova Nouă în scopul achiziţionării unei cantităţi de ţigări, pretinzând pentru acest serviciu suma de 500 lei, iar la drumul de întoarcere au fost opriţi de un echipaj de poliţie care a procedat la confiscarea pachetelor de ţigări, fără a încheia însă şi un proces-verbal în acest sens, fapt pentru care nu poate dovedi cele susţinute.
S-a mai reţinut că martorii V.R. şi G.M. au susţinut versiunea inculpatului, dar aceştia nu au cunoştinţă în mod direct de cele relatate, ci au povestit la rândul lor ceea ce le-a povestit inculpatul, fapt pentru care nu au fost avute în vedere la stabilirea adevăratei stări de fapt, cu atât mai mult cu cât nici declaraţia inculpatului nu se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori.
În vederea verificării sincerităţii şi realităţii celor declarate în cauză s-a dispus testarea inculpatului şi a martorului denunţător P.P. cu aparatul poligraf.
În concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 septembrie 2011 s-a menţionat că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante au determinat modificări specifice comportamentului simulat, comportament caracteristic persoanelor care încearcă disimularea adevărului.
În ce priveşte pe martorul denunţător, acesta nu a putut fi testat la testul poligraf, deoarece suferă de afecţiuni care fac incompatibilă efectuarea acestui test (fila 51 verso).
S-a constatat că fapta inculpatului D.I., care în luna februarie 2010 a pretins martorului denunţător P.P. suma de 15.000 lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina şi poate intermedia angajarea martorei P.A.M., pe postul de asistent medical în cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C. pen., fapta fiind însă săvârşită de o persoană care nu are vreuna din funcţiile precizate de art. 1 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a ţinut seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei, precum şi de pericolul social concret al faptei şi făptuitorului.
Din fişa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta are antecedente penale, chiar dacă acestea nu se subsumează vreunei situaţii de recidivă ori pluralitate de infracţiuni, aspect care subliniază perseverenţa infracţională a acestuia, fapta care formează obiectul cauzei de faţă fiind una periculoasă în actualul context economico - social, în care societatea are nevoie de încredere în organele statului.
Instanţa de fond a apreciat că este oportună aplicarea unei pedepse de patru ani închisoare în regim privativ de libertate, astfel realizându-se nu doar scopul educativ al pedepsei, dar mai ales scopul coercitiv al acesteia, necesar în raport de atitudinea inculpatului, antecedentele sale penale şi perseverenţa infracţională manifestată.
În ce priveşte solicitarea martorului denunţător P.P., de a i se restitui suma de 15.000 lei, pe care a remis-o inculpatului în scopul cumpărării de influenţă, s-a reţinut că, potrivit art. 257 alin. (2) C. pen. se aplică corespunzător dispoziţiilor art. 256 alin. (2) C. pen., în sensul că „banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt s-a precizat că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de martorul P.P. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 59 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii sunt aplicabile numai infracţiunilor prevăzute de legea specială, iar dispoziţiile art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen. sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000.
În motivare, s-a menţionat că art. 256 alin. (2) şi ale art. 257 alin. (2) C. pen. nu au fost înlocuite cu dispoziţiile corespunzătoare din legea specială şi mai mult, în vreme ce în art. 61 din Legea nr. 78/2000 s-a reglementat o cauză specială de nepedepsire, în C. pen. nu a fost reglementată o asemenea cauză specială de nepedepsire pentru infracţiunile de trafic de influenţă, „în cazul acestora fiind aplicabilă în toate situaţiile în care se constată existenţa infracţiunilor, măsura confiscării bunurilor ce au făcut obiectul lor."
În raport de cele mai sus arătate şi observând că inculpatul D.I. este judecat în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., s-a dispus respingerea cererii de restituire a sumei de 15.000 formulată de martorul denunţător P.P., care oricum a manifestat rea-credinţă prin încercarea de cumpărare de influenţă, urmând ca aceasta să fie supusă regimului juridic prevăzut de art. 257 alin. (2) prin raportare la dispoziţiile art. 256 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel martorul denunţător P.P. şi inculpatul D.I.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale, în sensul pronunţării unei soluţii de achitare, în temeiul art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, lipsind, sub aspectul laturii obiective, condiţia ca fapta să se refere la atribuţiile de serviciu ale persoanei faţă de care se pretinde influenţa, în condiţiile în care medicul D.R., pe lângă care se pretinde că inculpatul a promis că va intervene, nu are ca atribuţii de serviciu angajarea personalului în unitatea spitalicească. S-a mai arătat că, din adresa din 27 octombrie 2011 a Spitalului Judeţean Slatina rezultă că, în perioada 2010-2011, nu s-au organizat concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, posturile fiind blocate prin hotărâre de guvern încă din anul 2008.
În motivarea apelului, s-a mai arătat că săvârşirea faptei de către inculapt nu este dovedită, solicitatându-se achitarea, în temeiul art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în acest sens, s-a arătat că nu s-a ţinut cont de depoziţiile martorilor propuşi de inculpat în apărare, fiind avute în vedere numai depoziţiile martorilor propuşi de denunţător, care sunt subiectivi, fiind în relaţii de rudenie şi respectiv de prietenie cu inculpatul, respectiv soţia şi fiicele denunţătorului şi martorul R.C. care este viitorul ginere al denunţătorului. De asemenea, s-a mai susţinut că depoziţiile martorilor sunt contradictorii în legătură cu persoanele care au fost de faţă la momentul predării banilor. S-a mai arătat că, nu se impunea a se avea în vedere raportul de constatare tehnico-ştiinţifică pentru depistarea comportamentului simulat, având în vedere că inculpatul suferă de boli cronice şi nu i s-a solicitat acordul pentru efectuarea testului. în subsidiar, au fost invocate critici sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitându-se reducerea pedepsei aplicate şi stabilirea ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Apelul formulat de denunţătorul P.P. a vizat dispoziţia de confiscare a sumei de bani, care a constituit obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, arătându-se că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 privitoare la restituirea sumei de bani către. denunţător, întrucât denunţarea faptei a avut loc înainte de începerea urmăririi penale, nefiind aplicabile în această situaţie dispoziţiile legale referitoare la confiscare prevăzute de art. 257 alin. (2) C. pen.
În acest sens a fost invocată şi practica judiciară, respectiv Deciziile penale nr. 3008 din 26 septembrie 2008 şi nr. 3132 din 04 octombrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 103 A din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia penală nr 24 din 06 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău.
Prin Decizia penală nr. 379 din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul inculpatului D.I. împotriva sentinţei penale nr. 110 din 18 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 12/104/2012.
A fost desfiinţată sentinţa apelată, în parte, pe latura penală.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor masuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de munca;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarant de apelantul denunţător P.P.
A fost obligat apelantul - denunţător la plata a 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare din faza de apel, reprezentând 50% din onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, examinând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, pe baza unui material probator just administrat şi apreciat, reţinând corect că, în luna februarie 2010 inculpatul a pretins martorului denunţător P.P. suma de 15.000 lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina şi poate intermedia angajarea martorei P.A.M. (fiica denunţătorului) pe postul de asistent medical în cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul s-a apărat susţinând că nu a comis fapta reclamată, iar denunţătorul a formulat plângerea în scop de răzbunare, ca urmare a unor neînţelegeri anterioare cu denunţătorul pe care l-ar fi însoţit în Serbia în vederea aprovizionării cu ţigări, acestea fiind confiscate de organele de poliţie, întrucât marfa nu era însoţită de documente legale. A mai susţinut că denunţătorul l-a acuzat cu acea ocazie că ar fi fost în înţelegere cu echipajul de poliţie şi pentru acest motiv i-a solicitat suma de 10 000 lei, reprezentând contravaloarea ţigărilor, inculpatul nefiind de acord cu această solicitare a denunţătorului.
Martorul R.I. a declarat că el este cel care a făcut cunoştinţă denunţătorului şi inculpatului, ocazie cu care inculpatul a promis denunţătorului că poate facilita angajarea fiicei acestuia la Spitalul Judeţean Slatina, invocând în acest sens că are cunoştinţe prin rândul cadrelor medicale cu funcţie de conducere în cadrul unităţii spitaliceşti, menţionând numele unui medic şef de secţie respectiv medicul D.R. A mai precizat martorul că a doua zi a revenit cu inculpatul la domiciliul martorului denunţător, ocazie cu care acesta i-a remis inculpatului suma de 15 000 lei, prezente fiind şi soţia şi cele două fiice ale denunţătorului. în acelaşi sens au declarat şi martorele P.V., P.M.E., P.A.M., care, de asemenea, au precizat că au fost prezente în momentul în care martorul denunţător a remis suma de bani inculpatului în scopul promis.
Instanţa de apel a reţinut că, împrejurarea invocată de inculpat în motivele de apel, în sensul că depoziţiile acestor martori sunt contradictorii, este nefondată, având în vedere că depoziţiile martorilor sunt concordante cu privire la aspectele esenţiale, respectiv predarea-primirea banilor şi discuţiile care au avut loc între inculpat şi denunţător, între depoziţiile acestora existând numai diferenţe nesemnificative, în sensul că unul dintre martori (R.I.) a susţinut că suma de bani a fost remisă la a doua întâlnire care a avut loc a doua zi, iar ceilalţi martori au susţinut că suma de bani a fost predată după câteva zile, fiind explicabilă această contradicţie între declaraţii, datorită trecerii timpului. Ceea ce are însă semnificaţie juridică este faptul că toţi martorii au declarat că au fost prezenţi şi au văzut când inculpatul a primit suma de bani de la denunţător, în scopul arătat anterior.
S-a apreciat că, celelalte critici formulate de inculpat, în sensul că nu s-a ţinut cont de depoziţile martorilor propuşi în apărare, V.R. şi G.M., sunt de asemenea neîntemeiate, depoziţiile acestora neputând servi la stabilirea situaţiei de fapt, în condiţiile în care nu cunosc în mod direct nimic din cele întâmplate, prezentând numai versiunea inculpatului, astfel cum le-a fost relatată de acesta.
Apărarea inculpatului, în sensul că persoana faţă de care s-a promis traficarea influenţei nu avea competenţa directă de angajare a personalului în unitatea spitalicească, este de asemenea neîntemeiată, întrucât, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este suficient ca inculpatul să lase să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, respectiv să inducă părţii vătămate falsa impresie că se bucură de o legătură strânsă cu funcţionarul avut în vedere, pentru realizarea scopului promis, fiind suficientă indicarea funcţiei şi autorităţii, respectiv a instituţiei ce are competenţa de a îndeplini un act în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.
În speţă, inculpatul a promis că va facilita angajarea fiicei denunţătorului în cadrul Spitalului Judeţean Slatina şi pentru aceasta a nominalizat o persoană din conducere pe lângă care a promis că îşi va trafica influenţa, şi anume şeful Serviciului Neurochirurgie, medicul D.R.. Este adevărat că acesta nu avea competenţa de angajare directă a personalului, însă inculpatul nu a promis că acesta va realiza în mod direct angajarea, ci a susţinut că are cunoştinţe în rândul conducerii şi cadrelor medicale ce vor face parte din comisia de examinare, pentru ca fiica denunţătorului să poată fi promovată la concurs, solicitând în acest sens denunţătorului să îi pună la dispoziţie şi un C.V. însoţit de documente privind studiile efectuate de fiica acestuia.
Împrejurarea că, în cursul anului 2010, respectiv 2011, nu au fost organizate concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Spitalului Judeţean, fiind suspendată prin O.U.G. nr. 34/2009 ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sistemul public, nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, cât timp denunţătorului i-a fost creată convingerea că acest lucru se va realiza, fiind totuşi posibilă angajarea în sistemul public pentru situaţii speciale, prevăzute expres de dispoziţiile ordonanţei sus menţionate, în limita posturilor finanţate şi în limita cheltuielilor de personal aprobate în buget.
Referitor la condiţiile în care s-a efectuat raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 septembrie 2011, care a concluzionat că la întrebările relevante, privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, răspunsurile inculpatului au înregistrat modificări specifice comportamentului simulat (fila 44-47 dosar urm. pen.), s-a constatat că, la dosarul de urmărire penală, fila 48, există declaraţia de consimţământ la examinare a inculpatului, fiind astfel neîntemeiate susţinerile inculpatului, în sensul că nu i s-ar fi solicitat consimţământul şi nu i-ar fi fost adus la cunoştinţă dreptul de a refuza efectuarea testului. De asemenea, susţinerea acestuia, în sensul că la acea dată prezenta afecţiuni medicale care împiedicau efectuarea testului, s-a apreciat că este neîntemeiată, în condiţiile în care la data efectuării testului a declarat pe propria răspundere că se află într-o stare psihomedicală normală (fila 48 dos. urm. pen.), aspect constatat, de altfel, şi de către specialist cu ocazia examinării.
Criticile formulate de inculpate, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, au fost appreciate de instanţa de apel ca fiind întemeiate.
Astfel, s-a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului, de 4 ani închisoare, a fost just individualizată de instanţa de fond sub aspectul cuantumului, având în vedere gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise de inculpat, atitudinea nesinceră a inculpatului, împrejurarea că este cunoscut cu antecedente penale, ceea ce demonstrează perseverenţă infracţională, nefiind justificată reducerea pedpsei aplicate de instanţa de fond şi nici reţinerea în cauză a circumstanţelor atenuante.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel a reţinut că, întrucât inculpatul este o persoană vârstnică, cu multiple afecţiuni medicale, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar (filele 33-43), scopul pedepsei se poate realiza şi fără privarea de libertate, prin stabilirea ca modalitate de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsă care, prin obligaţiile impuse conform dispoziţiilor legale, pe durata termenului de încercare de 6 ani stabilit conform dispoziţiilor art. 862 C. proc. pen., asigură un control strict asupra conduitei viitoare a inculpatului, de natură să inhibe un eventual comportament infracţional viitor.
Cu privire la apelul formulat de denunţător, s-a constatat că sunt nefondate criticile referitoare la restituirea sumei de bani confiscate, instanţa de fond dispunând în mod corect confiscarea sumei de 15 000 lei, în raport de prevederile art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit căruia în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la echivalentul lor în bani.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 privind restituirea sumelor de bani nu se aplică în cauză, întrucât dispoziţiile acestei legi privesc o categorie de persoane limitativ prevăzută în art. 1 din Lege, astfel că, neexistând identitate de situaţie juridică nu poate exista nici identitate de tratament juridic, în acest sens fiind şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia 3420 din 25 iunie 2007).
Sub acest aspect, s-a constatat că a existat, într-adevăr, o practică judiciară neunitară, unele instanţe dispunând restituirea sumelor de bani către denunţător atunci când fapta a fost denunţată anterior începerii urmăririi penale, în acest sens fiind Decizia Tribunalului Suprem nr. 3/1973 (Decizia penală nr 5/A din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj), însă, încă din anul 2002 s-a statuat prin Decizia nr 112 din 07 octombrie 2002 a Completului de 9 judecători că soluţia de restituire a sumei de bani beneficiarilor traficului de influenţă este contrară legii, „referirea din considerentele hotărârii la Decizia-Tribunalului Suprem nr 3/1973, neputând justifica neconfiscarea sumelor de bani".
De asemenea, s-a mai reţinut că, prin Decizia nr. 59 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii sunt aplicabile numai infracţiunilor prevăzute de legea specială.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs, în termen legal, denunţătorul P.P., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând restituirea sumei de bani remisă inculpatului, întrucât în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticii invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Sfera aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, a fost pe deplin clarificată prin Decizia nr. 59 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în recurs în interesul legii, iar soluţia pronunţată în cauză respectă dispoziţiile acestei decizii.
Astfel, instanţa de fond a dispus în mod corect confiscarea sumei de bani, care a constituit obiectul infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul D.I., având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, banii valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii se confiscă, iar atunci când acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Restituirea sumei de bani aparţinând cumpărătorului, traficului de influenţă, în situaţia în care acesta a denunţat fapta autorităţii mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la această faptă, este posibilă numai în cazul săvârşirii infracţiunii de corupţie prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, când devin aplicabile prevederile art 61 alin. (2) şi (4) din aceeaşi lege.
În consecinţă, deşi organele de urmărire penală au fost sesizate chiar de către denunţătorul P.P. cu privire la săvârşirea faptei de trafic de influenţă de către inculpatul D.I., nu sunt aplicabile prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta de trafic de influenţă nu a fost săvârşită de o persoană având una funcţiile prevăzute în art. 1 din legea menţionată.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de denunţătorul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 379 din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul denunţător la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de denunţătorul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 379 din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul denunţător la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3862/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
