ICCJ. Decizia nr. 1496/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1496/2013

Dosar nr. 3472/114/2011

Şedinţa publică din 30 aprilie 2013

Prin sentinţa penală nr. 116 din 26 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău în baza art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpata B.D., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, în perioada iunie 2005-iunie 2008.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. inculpatei i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpata B.D. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, cu rea- credinţă, a creditului societăţii, în folosul propriu, în formă continuată, în perioada iunie 2005-iunie 2008.

În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86¹ C. pen. cu referire la art. 86²C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 7 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpată.

În temeiul art. 86³ alin. (1) C. pen. inculpata a fost obligată, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, neexecutării obligaţiilor civile sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. inculpatei i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. inculpata, a fost obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.P. SRL să plătească părţii civile A.N.A.F. suma de 126.665,55 RON din care 108.876,32 RON TVA şi 17.789,23 RON impozit pe profit, cu titlu de despăgubiri civile la care se vor adăuga majorările de întârziere legale până la data achitării efective a debitului.

În conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. inculpata a fost obligată să plătească părţii civile SC D.P. SRL, prin administrator B.C., suma de 132.310 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, actul de control din 23 aprilie 2008 al Gărzii Financiare, secţia Buzău, procesul-verbal din 23 aprilie 2008 încheiat de comisarii Gărzii Financiare, secţia Buzău, raportul de inspecţie fiscală din 10 iulie 2009 încheiat de D.G.F.P. Buzău, nota explicativă dată de inculpată, în calitate de administrator al SC D.P. SRL, procesul-verbal încheiate la data de 24 octombrie 2008, 21 noiembrie 2008, 11 noiembrie 2008, 18 septembrie 2008, 14 noiembrie 2008 de D.G.F.P. Buzău, concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de experţii contabili judiciari O.C.V. (în faza de urmărire penală) şi D.B. (în faza de cercetare judecătorească), concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 aprilie 2008, contractul de achiziţie produse din 3 mai 2006, procesul-verbal din 2 mai 2006, contractul de furnizare din 16 martie 2007, facturile şi chitanţele fiscale ataşate la dosar, declaraţiile inculpatei, declaraţiile martorilor precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, a reţinut următoarele:

Inculpata B.D. s-a ocupat de administrarea societăţii şi de realizarea tuturor operaţiunilor, fiind şi împuternicită prin procură notarială de învinuitul B.C. care a avut doar o implicare tangenţială în activitatea societăţii determinată mai mult de relaţiile de căsătorie dintre cei doi decât de calitatea pe care o avea în societate.

În urma controlului efectuat la data de 9 august 2007 de lucrători din cadrul I.P.I. Buză, Serviciul de Investigare a Fraudelor, aflaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu şi în baza planului de acţiune existent la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor pe linia verificării legalităţii activităţilor desfăşurate în domeniile producerii şi comercializării produselor de panificaţie şi a băuturilor alcoolice, la magazinul din satul V.P., comuna S., judeţul Buzău aparţinând SC D.P. SRL, s-au constatat o serie de ilegalităţi, respectiv faptul că societatea a aprovizionat marfă, produse de panificaţie şi băuturi alcoolice fără documente de provenienţă şi că o mare parte din operaţiunile de vânzare efectuate în ziua controlului nu au fost înregistrate în casa de marcat.

De asemenea, cu ocazia aceluiaşi control, au fost identificate în magazinul societăţii două caiete tip studenţesc cu înregistrări extracontabile, completate de vânzătoarele magazinului, martorele S.M. şi M.S., în perioadele 8 iunie 2007-5 august 2007 şi 6 august 2007-9 august 2007, aceste caiete precum şi documentele de evidenţă contabilă fiind ridicate în vederea cercetărilor, toate aceste înscrisuri fiind valorificate împreună cu comisarii Gărzii Financiare, secţia Buzău, efectuându-se în acest sens verificări încrucişate, deplasări la societăţile care figurau ca furnizori ai SC D.P. SRL, interogări ale bazelor de date ale Ministerului Finanţelor, Oficiului Registrului Comerţului şi ale Poliţiei Române, la data de 23 aprilie 2008 finalizându-se actul de control al Gărzii Financiare care a cuprins activitatea desfăşurată de SC D.P. SRL în perioada 2006-2007, activitate ce s-a materializat în proces-verbal de control din 23 aprilie 2008.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în perioada mai 2006-aprilie 2007, au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC D.P. SRL, un număr de 22 facturi fiscale reprezentând aprovizionări cu diverse sortimente de saltele de la diferite firme de pe raza municipiului Bucureşti, în valoare totală de 101.921,15 RON.

La data de 23 martie 2007, SC D.P. SRL s-a aprovizionat cu diferite cantităţi de poliuretan flexibil debitat (burete) de la SC W.I. SRL Bucureşti, conform facturii fiscale, în valoare totală de 6.860,71 RON, care a fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii.

În perioada mai 2006-aprilie 2007, SC D.P. SRL a livrat diferite sortimente de saltele către diverse instituţii bugetare dar, cu prioritate, către Spitalul Judeţean Buzău, valoarea livrărilor către acesta fiind de 84.507,95 RON, valoarea totală a saltelelor livrate în perioada menţionată fiind de 100.712,40 RON.

Astfel, la Spitalul Judeţean Buzău, SC D.P. SRL a livrat burete (poliuretan flexibil debitat) achiziţionat de la SC W.I. SRL Bucureşti, care a fost transportat cu un camion însoţit de inculpata B.D., burete pe care ulterior l-a îmbrăcat cu huse de diferite tipuri şi culori, de dimensiunea buretelui adus, după aceea, procedându-se la recepţia acestuia ca saltele, în total, fiind aduse, în două rânduri, 518 bucăţi de burete.

În consecinţă, SC D.P. SRL nu a comercializat saltele gata confecţionate în valoare totală de 101.921,15 RON, aprovizionate de la diferite societăţi de pe raza municipiului Bucureşti (conform facturilor fiscale identificate înregistrate în contabilitate), ci poliuretan flexibil debitat (burete) în valoare de 36.1696,60 RON, aprovizionat de la SC W.I. SRL Bucureşti pe care l-a îmbrăcat ulterior cu huse de pânză, această situaţie de fapt rezultând cu certitudine din declaraţia martorului A.I., magaziner în cadrul Spitalului Judeţean Buzău, din care a rezultat faptul că această instituţie a primit doar burete şi huse şi nu saltele gata confecţionate; fişa contabilă a clientului SC D.P. SRL, transmisă de SC W.I. SRL Bucureşti şi copiile aferente ale facturilor, chitanţelor cu care s-au achitat aceste facturi, precum şi extrasele bancare ce evidenţiază încasările cu ordin de plată din partea clientului, documente din care a rezultat faptul că, în perioada mai 2006-aprilie 2007, SC D.P. SRL a mai efectuat un număr de 10 operaţiuni de aprovizionare cu poliuretan flexibil debitat, aceste aprovizionări nefiind înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, valoarea totală a poliuretanului flexibil debitat aprovizionat în perioada mai 2006-aprilie 2007, fiind de 36.696,60 RON, inclusiv cel înregistrat în evidenţa contabilă în baza facturii din 23 martie 2007; declaraţiile martorilor I.E. şi O.E.F., din care a rezultat că aceştia au efectuat transporturi de burete pentru SC D.P. SRL atât în cursul anului 2006 cât şi în cursul anului 2007, aprovizionările cu cantităţile de burete efectuându-se atât cu mijlocul de transport aparţinând societăţii (X1) cât şi cu două autocamioane X2 precum şi din faptul că societăţile de la care s-ar fi făcut aprovizionările cu saltele nu au avut niciun fel de relaţii comerciale cu SC D.P. SRL, aceste aprovizionări fiind fictive.

Astfel, au fost întâlnite societăţi care au fost înfiinţate ulterior emiterii facturii de livrare (SC E.T. SRL Bucureşti); documente fiscale emise anterior ridicării lor de la tipografia emitentă (factura fiscală şi chitanţa emise în numele SC N.P.U.T. SRL Bucureşti); unii administratori ai societăţilor furnizoare au declarat organelor de poliţie că nu au derulat relaţii comerciale cu firme din Buzău (SC F.N.A.I. SRL Bucureşti, SC K.D.C. SRL Bucureşti, SC I.C. SRL Bucureşti); unele societăţi nu au ca obiect de activitate comerţul cu saltele ori produse similare, obţinând venituri din închirierea de spaţii, prestări servicii în domeniul imobiliar ori comerţ cu produse alimentare (SC B.M.C.T. SRL Bucureşti, SC V.G. SRL Bucureşti, SC L.M. SRL Bucureşti).

Caracterul fictiv al operaţiunilor de aprovizionare cu saltele rezultă şi din faptul că mijlocul de transport menţionat în facturile de aprovizionare, respectiv autoturismul X1, şi autoturismul X3, raportat la numărul de saltele ce figurează pe factură şi volumul acestora, fiind aproape imposibil ca în aceste autovehicule să încapă atâtea saltele şi, deci, ca aceste aprovizionări să fi avut loc.

Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 4 aprilie 2008, întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Buzău, ce a vizat natura grafoscopică a celor 127 facturi fiscale, aici fiind incluse şi facturile de aprovizionare fictivă cu alt tip de marfă, a rezultat că scrisul depus pe mai multe seturi de facturi aparţinând la societăţi diferite, este acelaşi, indicând aceeaşi persoană care a completat documente fiscale în numele mai multor societăţi, fapt care întăreşte caracterul ilicit al operaţiunilor de aprovizionare cu saltele.

În consecinţă, raportat la considerentele reţinute mai sus, a rezultat cu certitudine faptul că în evidenţa contabilă a SC D.P. SRL au fost înregistrate operaţiuni fictive de aprovizionări cu saltele, pentru a majora cheltuielile societăţii şi, implicit, a reduce masa impozabilă, urmărindu-se sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul statului.

Astfel, prin procesul-verbal încheiat de organele de control din cadrul Gărzii Financiare, s-a concluzionat că SC D.P. SRL s-a sustras de plata unui impozit pe profit în cuantum de 8.607,21 RON şi a unui TVA în cuantum de 10.220,76 RON.

De asemenea, din verificarea actelor contabile ale SC D.P. SRL a mai rezultat că în perioada ianuarie 2006-aprilie 2007, SC D.P. SRL s-a aprovizionat de la un număr de 23 de firme din Bucureşti, cu diferite mărfuri (confecţii, încălţăminte, lenjerii) pe care le-a livrat, în cea mai mare parte unor instituţii publice de pe raza judeţului Buzău, cum ar fi: D.G.A.S.P.C. Buzău, Spitalul Judeţean Buzău, Centre de Plasament din judeţul Buzău.

Pe baza proceselor-verbale puse la dispoziţie de organele de poliţie precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 4 aprilie 2008 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Buzău, s-a stabilit, de asemenea, că relaţiile comerciale cu cele 23 firme sunt fictive, cu toate că livrările de diverse bunuri de la SC D.P. SRL către diverşi beneficiari, instituţii publice au avut loc, însă mărfurile respective au fost achiziţionate fără documente de provenienţă, în actul de control al Gărzii Financiare fiind prezentate pentru fiecare societate comercială în parte, motivele pentru care acestea nu pot fi considerate furnizori reali ai SC D.P. SRL.

Astfel, s-a stabilit că valoarea totală a cheltuielilor evidenţiate în contabilitatea societăţii care nu au avut la bază operaţiuni reale de aprovizionare de la firmele menţionate în documentele justificative se ridică la suma de 410.918,20 RON, din care costul mărfurilor este de 345.307,67 RON, iar TVA deductibil 65.607,86 RON, prin înregistrarea în evidenţa contabilă a acestor operaţiuni care nu reflectă realitatea, bugetul consolidat al statului fiind prejudiciat cu suma de 65.607,86 RON, reprezentând TVA dedus în mod nelegal.

În ceea ce priveşte evidenţa extracontabilă identificată la magazinul societăţii, din compararea datelor înscrise în cele două caiete cu evidenţa contabilă a societăţii, a rezultat faptul că cea mai mare parte a mărfurilor descrise în cele două caiete nu se regăsesc în evidenţa contabilă a societăţii, pentru aceste mărfuri neexistând documente legale justificative de provenienţă.

Astfel, din declaraţia numitei S.M., angajată în calitate de vânzătoare-gestionară la magazinul SC D.P. SRL din satul V.P., comuna B., judeţul Buzău a rezultat că de aproximativ un an de zile de când lucra la magazinul societăţii primea marfă de la furnizori fără documente de provenienţă, iar banii rezultaţi din vânzările zilnice erau ridicaţi de inculpata B.D. la sfârşitul programului.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada 8 iunie 2007-8 august 2007, SC D.P. SRL s-a aprovizionat şi a comercializat marfă, fără documente legale justificative de provenienţă, la preţ de vânzare cu amănuntul, în valoare totală de 68.294,20 RON, prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a veniturilor din vânzarea mărfurilor fără documente legale justificative de provenienţă, SC D.P. SRL, sustrăgându-se de la plata unui TVA în cuantum de 10.906,58 RON şi a unui impozit pe profit în cuantum de 9.182,02 RON.

Prin actul de control întocmit de organele din cadrul Gărzii Financiare s-a concluzionat că, prin metodele descrise mai sus, reprezentanta SC D.P. SRL, judeţul Buzău, inculpata B.D., în calitate de administrator împuternicit, s-au sustras de la plata unui TVA în cuantum de 86.735,20 RON, a unui impozit pe profit de 17.789,23 RON, totodată, fiind folosită în interes personal, contrar intereselor societăţii, suma de 132.310 RON, provenită din veniturile realizate şi neînregistrate în contabilitatea societăţii, aceste sume fiind confirmate şi de inspectorii din cadrul D.G.F.P. a judeţului Buzău în raportul de inspecţie fiscală din 10 iulie 2009.

În conţinutul raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală au fost revizuite anumite sume, considerându-se că TVA-ul sustras prin înregistrarea acelor aprovizionări fictive de saltele este în cuantum de 16.273,15 RON care trebuie diminuat cu suma de 4.763,69 RON reprezentând TVA dedus corespunzător aprovizionărilor reale cu burete de la SC W.I. SRL neînregistrate, astfel încât suma corespunzătoare TVA sustrasă în urma tranzacţiilor cu saltele-burete este de 11.509,46 RON, o diferenţă mai apărând şi la TVA-ul aferent veniturilor realizate în magazinul societăţii şi regăsite pe cele două caiete tip studenţesc, expertul reţinând ca sumă sustrasă 8.647,00 RON.

Concluziile expertului contabil, confirmate şi de expertul contabil judiciar din faza de cercetare judecătorească au valabilitate pentru calcularea impozitului pe profit doar în situaţia în care operaţiunile financiar-contabile sunt înregistrate în totalitate în evidenţa contabilă şi reflectă realitatea activităţii comerciale a societăţii în cauză, însă, experţilor li s-a solicitat să calculeze impozitul pe profit de la plata căruia inculpata s-a sustras ca urmare a operaţiunilor financiar-contabile fictive.

În aceste împrejurări, s-a reţinut că impozitul pe profit sustras este în cuantumul stabilit de către organele de control fiscal ale Gărzii Financiare, secţia Buzău şi ale D.G.F.P. a judeţului Buzău.

La raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală, inculpata, prin apărător ales, a formulat obiecţiuni, solicitându-i expertului să stabilească taxele şi impozitele sustrase, reţinând ca reale toate documentele puse la dispoziţie, această situaţie neputând fi avută în vedere, deoarece toate mijloacele de probă administrate în cauză au condus la concluzia certă că documentele la care se face referire sunt fictive şi la fel şi operaţiunile corespunzătoare.

Inculpata nu a mai formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de cercetare judecătorească, raport de expertiză ce a confirmat concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală.

În ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de cercetare judecătorească, acestea nu sunt relevante în cauză în condiţiile în care expertul contabil a avut în vedere ca fiind reale toate documentele puse la dispoziţie, toate mijloacele de probă administrate în cauză conducând însă la concluzia certă că documentele la care se face referire sunt fictive ca de altfel şi operaţiunile corespunzătoare acestora.

La data de 5 noiembrie 2010, s-au extins cercetările şi s-a început urmărirea penală faţă de inculpata B.D. pentru că în perioada iunie 2005-iunie 2008, au fost înregistrate în evidenţele contabile ale SC D.P. SRL şi alte operaţiuni nereale de aprovizionare cu mărfuri în valoare totală de 144.759,21 RON, de la un număr de şase furnizori de pe raza municipiului Bucureşti, respectiv SC P.T. SRL, SC M. SRL, SC P.B.S. SRL, SC D.M. SRL, SC E.A. SRL şi SC M.C. SRL, în acest fel, cauzând bugetului statului un prejudiciu în cuantum de 23.112 RON, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal.

În consecinţă, prin faptele de evaziune fiscală comise în mod repetat de către inculpata B.D., a fost creat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 126.665,55 RON, din care 108.876,32 RON reprezentând TVA sustrasă şi 17.789,23 RON reprezentând impozit pe profit sustras, fiind folosit în interes personal, contrar intereselor societăţii, suma de 132.310 RON, provenită din veniturile realizate şi neînregistrate în contabilitatea societăţii.

Prima instanţă a apreciat că, în drept, faptele inculpatei B.D., care, în calitatea sa de administrator împuternicit la SC D.P. SRL, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în perioada 8 iunie 2007-8 august 2007, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii veniturile rezultate din comercializarea de mărfuri fără documente legale de provenienţă prin magazinul societăţii din satul V.P., comuna S., judeţul Buzău, în cuantum de 68.294,20 RON, sustrăgându-se în acest fel, de la plata unei T.V.A. în cuantum de 8.647,00 RON, şi a unui impozit pe profit în cuantum de 9.182,02 RON; în perioada mai 2006-aprilie 2007, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale de aprovizionare cu saltele în valoare de 101.921,15 RON, sustrăgându-se astfel, de la plata TVA de 11.509,46 RON şi a unui impozit pe profit în sumă de 8.607,21 RON; în perioada iunie 2005-iunie 2008, a înregistrat în contabilitatea societăţii aprovizionări cu diverse mărfuri (confecţii, încălţăminte, lenjerii, etc.) în valoare totală de 555.677,41 RON de la diverşi furnizori din municipiul Bucureşti (printre aceştia numărându-se şi furnizorii fictivi de saltele din perioada susmenţionată), care nu au avut la bază operaţiuni reale, fapt ce a determinat deducerea în mod nelegal a unei T.V.A. de 88.719,86 RON, totodată, a folosit în interes personal suma de 132.310 RON, reprezentând venituri realizate şi neînregistrate în contabilitatea societăţii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată şi de folosire, cu rea-credinţă, a creditului societăţii, în folosul propriu, în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpată, atitudinea relativ nesinceră a acesteia atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, dar şi faptul că inculpata nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpata B.D., şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău, căi de atac ce au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 189 din 16 noiembrie 2012 a Curţii de apel Ploieşti. Pentru a pronunţa această soluţiei Curtea, examinând sentinţa apelată, în raport, de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 372 şi art. 373 C. proc. pen., a reţinut următoarele:

Cu privire la critica formulată de către apelantă, vizând nemotivarea hotărârii pronunţate de către prima instanţă, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, în condiţiile în care instanţa de fond a respectat integral prevederile art. 356 C. proc. pen., indicând pe de o parte faptele reţinute în sarcina inculpatei, iar pe de alta realizând o amplă analiză a mijloacelor de probă care au servit drept temei al reţinerii faptelor în sarcina inculpatei. În considerentele hotărârii atacate au fost indicate toate mijloacele de probă care au determinat instanţa la reţinerea stării de fapt, iar analiza acestora s-a realizat în mod corespunzător, fiind indicate elementele ce au condus instanţa la formarea convingerii intime cu privire la starea de fapt, precum şi elementele care au determinat-o să respingă anumite probe dintre cele aflate la dosarul cauzei.

Judecătorul fondului, contrar susţinerilor inculpatei a indicat expres care sunt actele materiale care intră în conţinutul constitutiv al fiecărei infracţiuni reţinute în sarcina acesteia, indicând şi timpul când acestea au fost comise, precum şi mijloacele de probă care l-au condus la reţinerea acestora.

Faptul că în considerentele hotărârii atacate sunt reluate o parte din aspectele reţinute în actul de sesizare a instanţei de judecată reprezintă un element obligatoriu al considerentelor sentinţei judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., text legal ce impune acest lucru şi nu un element care să conducă la concluzia analizării cu superficialitate a probelor dosarului aşa cum susţine apelanta.

Totodată s-a arătat nu se poate considera că motivarea sentinţei realizată de către judecătorul fondului nu ar corespunde jurisprudenţei C.E.D.O. invocată de către apelantă, în considerentele sentinţei fiind indicate toate elementele care au condus instanţa la adoptarea soluţiei, elemente care, în opinia Curţii, au fost considerate suficiente pentru a constitui o bază a controlului jurisdicţional exercitat ca urmare a apelării acesteia.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a apreciat că aceasta a fost corect şi complet reţinută, şi că s-a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate, din care a rezultat atât existenţa faptelor pentru care inculpata B.D. a fost trimisă în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege, de către inculpată.

Au fost avute astfel în vedere: procesul-verbal de sesizare din oficiu, actul de control din 23 aprilie 2008 al Gărzii Financiare, secţia Buzău, procesul-verbal din 23 aprilie 2008 încheiat de comisarii Gărzii Financiare, secţia Buzău, raportul de inspecţie fiscală din 10 iulie 2009 încheiat de D.G.F.P. Buzău, nota explicativă dată de inculpată, în calitate de administrator al SC D.P. SRL, procesul-verbal încheiate la data de 24 octombrie 2008, 21 noiembrie 2008, 11 noiembrie 2008, 18 septembrie 2008, 14 noiembrie 2008 de D.G.F.P. Buzău, concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de experţii contabili judiciari O.C.V. (în faza de urmărire penală) şi D.B. (în faza de cercetare judecătorească), concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 aprilie 2008, contractul de achiziţie produse din 3 mai 2006, procesul-verbal din 2 mai 2006, contractul de furnizare din 16 martie 2007, facturile şi chitanţele fiscale ataşate la dosar, declaraţiile inculpatei, declaraţiile martorilor precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosarul de urmărire penală.

Pe baza acestor mijloace de probă în mod corect s-a constatat că inculpata, în calitatea sa de administrator împuternicit la SC D.P. SRL, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în perioada 8 iunie 2007-8 august 2007, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii veniturile rezultate din comercializarea de mărfuri fără documente legale de provenienţă prin magazinul societăţii din satul V.P., comuna S., judeţul Buzău, în cuantum de 68.294,20 RON, sustrăgându-se, în acest fel, de la plata TVA în cuantum de 8.647,00 RON şi a unui impozit pe profit în cuantum de 9.182,02 RON. De asemenea, în perioada mai 2006-aprilie 2007 a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale de aprovizionare cu saltele în valoare de 101.921,15 RON, sustrăgându-se, astfel, de la plata TVA de 11.509,46 RON şi a unui impozit pe profit în sumă de 8.607,21 RON. Mai mult, în perioada iunie 2005-iunie 2008, a înregistrat în contabilitatea societăţii aprovizionări cu diverse mărfuri (confecţii, încălţăminte, lenjerii, etc.) în valoare totală de 555.677,41 RON de la diverşi furnizori din municipiul Bucureşti (printre aceştia numărându-se şi furnizorii fictivi de saltele din perioada susmenţionată), care nu au avut la bază operaţiuni reale, fapt ce a determinat deducerea în mod nelegal a TVA-ului de 88.719,86 RON şi totodată, a folosit în interes personal suma de 132.310 RON, reprezentând venituri realizate şi neînregistrate în contabilitatea societăţii.

Cu privire la criticile formulate de către apelantă în privinţa stării de fapt reţinute de către prima instanţă, Curtea a considerat că acestea sunt nefondate.

În primul rând, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina apelantei, vizând comercializarea în perioada 8 iunie 2007-8 august 2007 a diferitelor produse, în cuantum total de 68.294,20 RON, fără ca veniturile obţinute să fie înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii al cărei administrator era, SC D.P. SRL, Curtea a reţinut, în acord cu prima instanţă, că această faptă a fost stabilită din analizarea datelor înscrise în cele două caiete cu evidenţă extracontabilă descoperite la sediul societăţii.

Descoperirea acestor înscrisuri a fost elementul determinant în analizarea activităţii pe care a desfăşurat-o inculpata.

S-a arătat că, din punct de vedere probator, aceste înscrisuri nu pot fi contestate, în condiţiile în care în mod evident au fost întocmite fără intenţia de a ajunge în posesia organelor statului, nefiind preconstituite, realizând doar o evidenţă paralelă a activităţii societăţii.

Susţinerile martorelor O.M. şi M.S. care au indicat în declaraţiile pe care le-au dat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată că aspectele menţionate în aceste caiete reprezintă doar produsele pe care le solicitau anumiţi clienţi şi care nu se aflau în magazin, sau produse pe care le observau la magazine concurente şi pe care le-ar fi dorit a fi dorit în magazinul unde lucrau, au fost înlăturate, instanţa considerându-le în mod evident nesincere. În nici un caz nu se poate vorbi de necesarul de produse al magazinului, în condiţiile în care însemnările nu menţionează asemenea bunuri, ci produsele erau indicate prin folosirea unor denumiri generice, iar în dreptul fiecăruia se menţiona cantitatea şi preţul aferent.

În opinia instanţei de apel, structura însemnărilor din aceste caiete relevă fără îndoială caracterul de evidenţă contabilă paralelă, în fiecare zi fiind menţionate atât aprovizionările realizate, cât şi vânzările realizate, evidenţiindu-se atât totalul sumelor datorate pentru plata aprovizionării, cât şi sumele rezultate din comercializarea produselor. Faptul că în perioada la care se referă însemnările realizate în cele două caiete, de două luni, punctul de lucru al societăţii al cărei administrator era inculpata a comercializat bunuri de o valoare ridicată nu este un element care să conducă la concluzia că însemnările cuprinse în acestea nu sunt corespondente realităţii. Pe de o parte pentru că nu se poate stabili care au fost condiţiile concrete în care s-a realizat această activitate comercială intensă, iar pe de altă parte pentru că existenţa unei activităţi mai reduse nu poate fi reţinută din probele administrate în cauză, probe pe care inculpata le putea administra atât în faţa primei instanţe, cât şi cu ocazia soluţionării prezentului apel.

Cu privire la faptul că expertizele contabile întocmite în cauză nu au reţinut valoarea bunurilor comercializate şi menţionate în evidenţa extracontabilă ţinută, Curtea a arătat că acest lucru a fost posibil datorită faptului că modalitatea de întocmire şi consemnare a activităţilor s-a realizat după un alt tipar, fără a fi respectate canoanele stabilite prin legea contabilităţii şi normele de aplicare a acestui act normativ.

În fine, cu privire la această critică, instanţa de apel a reţinut că neconstatarea unei diferenţe între mărfurile intrate şi cele ieşite, conform evidenţei contabile a societăţii, este în mod evident rezultatul faptului că, aşa cum rezultă din analiza celor două caiete, omisiunea de a înregistra în evidenţa contabilă a vizat atât mărfurile aprovizionate, cât şi cele comercializate, situaţie în care în mod evident nu se putea constata o diferenţă între soldul mărfurilor intrate în societate şi soldul casei.

În ceea ce priveşte calitatea în care a acţionat în cadrul societăţii inculpata, Curtea a menţionat faptul că aceasta nu a contestat niciodată împrejurarea că era persoana care realiza efectiv administrarea SC D.P. SRL, declaraţia pe care aceasta a dat-o în faţa primei instanţe, neprezentând nici un element sub acest aspect, inculpata menţionând că a realizat toate activităţile reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare.

Pe de altă parte, faptul că procura prin care inculpata a fost împuternicită să realizeze administrarea SC D.P. SRL de către asociatul unic B.C., a fost emisă la 13 ianuarie 2004, atunci când societatea comercială era înregistrată sub o altă denumire, nu este de natură a conduce la concluzia că dreptul de reprezentare ce i-a fost conferit prin aceasta a încetat la momentul modificării denumirii societăţii comerciale, în condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului nu rezultă faptul că această împuternicire a fost retrasă de către emitentul ei şi nici faptul că schimbarea denumirii societăţii ar fi fost însoţită şi de o schimbare a asociatului unic.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că din actele şi lucrările dosarului, rezultă indubitabil faptul că în toate perioada de referinţă în cauză, inculpata a realizat toate actele de administrare a societăţii cu privire la care fusese împuternicită de administratorul acesteia, asociatul unic B.C., mandatul primit de către inculpată prin procura menţionată anterior fiind în mod evident exercitat de către aceasta în limitele împuternicirii primite.

Cu privire la înregistrarea în evidenţele fiscale ale societăţii a unor aprovizionări fictive cu produse, în vederea sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor legale, Curtea a înlăturat apărările inculpatei apelante în sensul că aceste înregistrări consemnează operaţii reale, pe de o parte, iar pe de alta că nu are nici o culpă în faptul că facturile emise pentru o parte dintre produse erau emise de societăţi fictive.

În ceea ce priveşte primul aspect, cu referire la înregistrarea în contabilitatea societăţii a facturilor fiscale care atestau aprovizionarea cu saltele în valoare de 101.921,15 RON, saltele care ulterior au fost livrate Spitalului Judeţean Buzău, în cadrul contractului încheiat cu SC D.P. SRL, Curtea, în acord cu prima instanţă, a reţinut faptul că în realitate ceea ce s-a livrat unităţii bugetare a fost burete debitat şi huse din pânză aferente.

Aprovizionarea cu burete debitat a rezultat fără putinţă de tăgadă din analiza facturilor fiscale emise de către SC W.I. SRL Bucureşti, atât cele înregistrate în contabilitatea SC D.P. SRL, cât şi cele care nu au fost menţionate în această evidenţă. Mai mult, chiar inculpata a recunoscut în declaraţia pe care a dat-o în faţa primei instanţe realizarea acestei aprovizionări. Susţinerile acesteia referitoare la ulterioara degradare a buretului datorită nedepozitării corespunzătoare nu au putut fi reţinute ca fiind sincere, în condiţiile în care nu rezultă din probele dosarului asemenea stare de fapt. De asemenea, în accepţiunea Curţii, faţă de obiectul de activitate al societăţii, aprovizionarea cu o cantitate de buret atât de mare nu ar avea nici o justificare decât în măsura în care teza transformării acestui produs în saltele ar fi acceptată.

Pe de altă parte nu au putut fi ignorate nici declaraţiile martorului A.I., date inclusiv în faţa primei instanţe, în care acesta arăta că atunci când a recepţionat, în calitate de reprezentant al Spitalului Judeţean Buzău, saltelele de la SC D.P. SRL, a constatat că acestea erau în realitate bucăţi de burete care au fost îmbrăcate în husele potrivite chiar la faţa locului, potrivit clauzelor contractuale.

În fine, Curtea a mai reţinut şi faptul că, din materialul probator existent la dosarul cauzei a rezultat că societăţile comerciale menţionate în facturile fiscale ca fiind cele de la care s-a realizat aprovizionarea cu saltele fie nu erau înfiinţate la momentul emiterii facturilor, fie nu au derulat relaţii comerciale cu societatea administrată de către inculpată, fie nu au în obiectul de activitate comerţul cu saltele sau produse similare.

Aceste elemente, alături de cele prezentate şi de instanţa de fond, vizând modul în care s-ar fi realizat aprovizionarea cu saltele, respectiv prin intermediul autoturismelor societăţii, care în mod practic nu ar fi putut transporta cantitatea de produse livrate spitalului, precum şi cele rezultate din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, au condus la concluzia certă că aprovizionarea cu saltele, rezultată din evidenţele contabile ale SC D.P. SRL a avut un cert caracter fictiv, înregistrările în contabilitate realizate având drept scop majorarea cheltuielilor societăţii, în vederea reducerii masei impozabile şi pe cale de consecinţă sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului.

Cu privire la cel de-al doilea aspect al susţinerilor, apelantei, Curtea a apreciat că faptele prezentate, vizând aprovizionarea cu mărfuri din Bucureşti, din complexele comerciale E. sau D.R., de la comercianţi a căror legală funcţionare nu o putea verifica, facturile emise de către aceştia fiind înregistrate în contabilitate în forma în care au fost emise, fără a exista vreo vinovăţie din partea inculpatei cu privire la necorespunderea acestora la starea de fapt, nu pot fi reţinute în forma menţionată.

În condiţiile în care în contabilitatea societăţii au fost înregistrate toate operaţiunile de achiziţionare produse pe baza unor facturi care, în urma constatării tehnico-ştiinţifice menţionate anterior, s-a stabilit că au fost completate de către aceeaşi persoană, chiar dacă proveneau de la societăţi comerciale diferite, nu se poate considera că acestea confirmă operaţii reale de aprovizionare. Aceasta, cu atât mai mult cu cât o parte dintre aceste societăţi comerciale erau fictive, iar în evidenţele contabile al altor societăţi nu figurează relaţii comerciale cu societatea comercială al cărei administrator era inculpata, aşa cum acest lucru rezultă indubitabil din raportul de inspecţie fiscală întocmit de către D.G.F.P. Buzău.

Curtea nu a putut accepta susţinerile inculpatei apelante, în sensul că nu se poate reţine în sarcina sa comiterea infracţiunii de evaziune fiscală întrucât nu a acţionat cu vinovăţie în comiterea faptei, în condiţiile în care în mod evident aceasta a cunoscut că facturile pe care le-a înregistrat în contabilitatea societăţii pentru a justifica aprovizionarea cu produse nu reflectă operaţiuni reale, aşa cum s-a arătat anterior, scopul urmărit fiind acela de a reduce cuantumul obligaţiilor bugetare pe care societatea le datora, prin înscrierea unor cheltuieli mai mari decât cele reale.

În fine, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care prin comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 societatea al cărei administrator era inculpata s-a sustras de la plata unor obligaţii faţă de bugetul de stat, prin modalităţile menţionate, iar sumele astfel obţinute nu au figurat în nici un mod în contabilitatea societăţii, concluzia la care s-a oprit instanţa de fond în sensul însuşirii acestora de către inculpată apare ca fiind una firească, căci în caz contrar sumele obţinute ar fi trebuit să figureze în patrimoniul societăţii comerciale.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatei au fost în mod judicios reţinute, în realitate aceasta înregistrând în evidenţele contabile ale societăţii administrate facturi fiscale care nu reflectă operaţiuni comerciale reale şi nu constituie documente justificative pentru deducerea TVA-ului, fapt care în drept întruneşte elementele constitutive ale mfracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar sumele de bani obţinute în acest mod fiind însuşite de către aceasta, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Aşadar, încadrarea juridică dată faptelor a fost apreciată ca fiind corectă, vinovăţia apelantei inculpată fiind confirmată de mijloacele de probă detaliate anterior, aşa că soluţia de condamnare a acesteia este justă, Curtea considerând că şi individualizarea pedepsei s-a realizat cu respectarea cerinţelor înscrise în art. 52 şi art. 72 C. pen., prima instanţă proporţionalizând pedeapsa la limita minimă specială şi dispunând executarea într-o modalitate non privativă de libertate.

Pe cale de consecinţă, criticile apelantei inculpată privitoare la greşita sa condamnare au fost apreciate ca nefondate, neimpunându-se deci reformarea hotărârii în latură penală, care a fost în mod judicios rezolvată de către prima instanţă.

În ceea ce priveşte criticile vizând greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, critici formulate de apelanta parte civilă, D.G.F.P. Buzău, Curtea a constatat de asemenea că acestea nu sunt fondate în raport de următoarele argumente:

Prima instanţă a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. care reglementează obiectul acţiunii civile, stabilind în concret că, potrivit art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., repararea pagubei să se facă prin plata unei despăgubiri băneşti dat fiind obiectul acţiunii penale şi faptul că infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, dedusă judecăţii este o infracţiune de rezultat.

Din acest punct de vedere s-a observat că potrivit actului de sesizare, inculpata a fost dedusă judecăţii pentru producerea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 1.226.665,55 RON din care 108.876,32 RON TVA şi 17.789,23 RON, impozit pe profit.

Potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, iar sub acest aspect Curtea a reţinut că apelanta-inculpată a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în raport de prejudiciul constatat prin actul de sesizare al instanţei, care este acela evidenţiat în cele ce preced.

În atare situaţie, Curtea a constatat că, nu se poate antrena răspunderea civilă a inculpatei pentru sume superioare celor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, instanţa de fond, în raport de cererea de constituire de parte civilă aflată la dosar, dispunând în plus ca inculpata să achite şi majorările de întârziere legale până la data achitării efective a debitului, ca aplicare a principiului potrivit căruia cel vinovat de producerea unui prejudiciu este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv, cât şi beneficiul nerealizat.

Din analiza raportului de inspecţiei fiscală aflat la dosarul de urmărire penală a rezultat că diferenţa dintre suma pretinsă de partea civilă şi suma la plata căreia instanţa de fond a obligat inculpata este reprezentată tocmai de majorările legale aferente impozitului pe profit de la plata căreia SC D.P. SRL s-a sustras.

În raport de considerentele expuse, Curtea a constatat că prima instanţă a dat o rezolvare justă acţiunii civile alăturate celei penale, stabilind în mod corect întinderea obligaţiilor civile în sarcina de plată a inculpatei, în raport de limitele fixate în art. 317 C. proc. pen., privind obiectul judecăţii, precum şi de principiul reparării integrale a prejudiciului, aşa încât criticile apelantei părţi civile sub acest aspect sunt apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a judeţului Buzău şi inculpata B.D.

Partea civilă a formulat motivele de recurs în scris la data de 26 aprilie 2013, criticând neacordarea în integralitate a despăgubirilor civile solicitate.

Prin motivele de recurs depuse la dosar la 13 martie 2013 inculpata B.D. a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 17², pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., dezvoltarea criticilor formulate din perspectiva dispoziţiilor legale invocate urmând a fi expusă ulterior, cu ocazia analizei acestora.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate şi a cazurilor de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte reţine următoarele:

Asupra recursului declarat de către de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a judeţului Buzău, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, iar în cazul nerespectării acestor dispoziţii, instanţa este obligată să analizeze numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

În cauză, deşi partea civilă a fost citată în mod legal pentru primul termen de judecată ce a fost stabilit la data de 19 martie 2013, primind citaţia încă din 3 ianuarie 2013, aceasta şi-a motivat recursul ulterior primului termen de judecată, respectiv la data de 26 aprilie 2013. În aceste condiţii, Înalta Curte constată că efectul devolutiv al recursului acesteia este restrâns la cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Cum singura critică formulată de partea civilă nu poate fi circumscrisă decât dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., se constată că aceasta nu mai poate face obiectul cenzurii instanţei de recurs, art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. permiţând verificarea hotărârii din perspectiva cazului de casare anterior menţionat doar în ipoteza în care a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul, recurenta tinzând la agravarea situaţiei acesteia din punct de vedere al laturii civile.

În raport de aceste considerente, având în vedere că nu se poate reţine existenţa niciunuia dintre cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă şi o va obliga pe recurentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Asupra recursului declarat de către inculpata B.D.

Analizând prioritar cazurile de casare ce atrag trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată total nefondate criticile formulate.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., inculpata a invocat împrejurarea că instanţa de fond a preluat în integralitate textul rechizitoriului, nefăcând niciun fel de analiză critică a faptelor redate în cuprinsul actului de sesizare, iar instanţa de apel a realizat doar o analiză sumară şi superficială a acestora, astfel încât, în realitate, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată.

În primul rând se constată că recurenta nu invocă o lipsă de motivare, ci insuficienţa acesteia, critică ce, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, nu se circumscrie cazului de casare analizat. Pe de altă parte, nici nu se poate reţine o insuficienţă a motivării, hotărârea recurată satisfăcând toate exigenţele dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen. Astfel, instanţa de apel a răspuns detaliat tuturor criticilor formulate, atât celor vizând aspectele de procedură (lipsa motivării), cât şi celor care ţineau de fondul cauzei, statuând asupra situaţiei de fapt în urma unei ample şi coroborate analize a materialului probator administrat, înlăturând motivat apărările formulate de către inculpată, precum şi susţinerile martorelor O.M. şi M.S., făcând referiri şi la temeiurile de drept care au justificat menţinerea soluţiei de condamnare dispusă de către prima instanţă.

În condiţiile în care, sub aspectul analizat, nu se constată încălcări ale legii de către instanţa de apel, Înalta Curte nu mai poate verifica critica ţinând de nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, respectiv că s-ar fi preluat în integralitate conţinutul rechizitoriului, aceasta fiind verificată de către instanţa de apel, care a considerat că hotărârea apelată, astfel cum a fost motivată, permite exercitarea controlului judiciar în calea de atac.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurenta inculpată a invocat faptul că instanţele nu s-ar fi pronunţat asupra unor probe administrate care au relevanţă asupra situaţiei de fapt, respectiv declaraţiile martorilor I.E. şi O.E.F. cu privire la faptul că buretele transportat de aceştia nu corespunde ca dimensiune cu saltelele necesare unui pat de spital, concluziile raportului de expertiză care statuează că nu se poate stabili dimensiunea buretelui achiziţionat deoarece acesta era vândut pe Kg, facturile fiscale emise de Spitalul Judeţean Buzău din care rezultă că au fost livrate saltele mici şi saltele mari, susţinerile martorului A.I. privind împrejurarea că spitalul avea nevoie de saltele din burete şi huse separate, datorită specificului activităţii. Omisiunea de pronunţare priveşte, în opinia inculpatei, şi concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă faptul că operaţiunile de aprovizionare cu mărfuri au fost reale, mărfurile respective constituind obiectul livrărilor societăţii în baza contractelor de achiziţii publice încheiate cu instituţii publice, precum şi înscrisurile reprezentând contractele de achiziţii publice şi procesele-verbale de recepţie a mărfurilor.

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident cazul de casare invocat de către recurentă, omisiunea trebuie să aibă caracter esenţial, în sensul că probele administrate şi care nu au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei să fie de natură să influenţeze soluţia asupra procesului.

Analizând probatoriul care a impus la concluzia că aprovizionarea cu saltele, menţionată în evidenţele contabile ale SC D.P. SRL a avut un caracter fictiv, înregistrările din contabilitate având drept scop majorarea cheltuielilor societăţii, în vederea reducerii masei impozabile şi pe cale de consecinţă sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, Înalta Curte constată că, deşi instanţele nu au făcut referiri la probele invocate de către recurentă, acestea, în contextul ansamblului probelor administrate nu puteau conduce la o altă concluzie decât cea la care s-a ajuns. Astfel, din analiza facturilor fiscale emise de către SC W.I. SRL Bucureşti, dar şi din declaraţia dată de inculpată în faţa instanţei de fond a rezultat aprovizionarea SC D.P. SRL cu burete debitat, iar faţă de obiectul de activitate al societăţii, aprovizionarea cu o cantitate de buret atât de mare nu ar avea nici o justificare decât în măsura în care teza transformării acestui produs în saltele ar fi acceptată. De asemenea, martorul A.I. a arătat că atunci când a recepţionat, în calitate de reprezentant al Spitalului Judeţean Buzău, saltelele de la SC D.P. SRL, a constatat că acestea erau în realitate bucăţi de burete care au fost îmbrăcate în husele potrivite chiar la faţa locului.

Pe de altă parte, societăţile comerciale menţionate în facturile fiscale ca fiind cele de la care s-a realizat aprovizionarea cu saltele fie nu erau înfiinţate la momentul emiterii facturilor, fie nu au derulat relaţii comerciale cu societatea administrată de către inculpată, fie nu aveau în obiectul de activitate comerţul cu saltele sau produse de acest gen. Totodată, mijloacele de transport menţionate în facturile de aprovizionare, respectiv autoturismul X1 şi autoturismul X3 nu permiteau transportul cantităţilor de saltele ce figurează pe facturi, având în vedere volumul acestora. Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din care rezultă că scrisul existent pe mai multe facturi aparţinând unor societăţi diferite a fost executat de aceeaşi persoană.

În acest context probator, aspectele invocate de către recurentă, respectiv declaraţiile martorilor care fac referire la împrejurarea că buretele transportat de aceştia nu corespunde ca dimensiune cu saltelele necesare unui pat de spital, faptul că s-ar fi livrat saltele mari şi mici sau că spitalul avea nevoie de saltele din burete şi huse separate, sunt total lipsite de relevanţă, nefiind de natură să impună o altă concluzie decât aceea că facturile prin care SC D.P. SRL s-a aprovizionat cu saltele sunt fictive, asemenea operaţiuni comerciale neavând loc, Spitalului Judeţean Buzău fiindu-i livrate saltele din burete debitat.

Referitor la celelalte aspecte invocate de către recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă şi actele la care face referire inculpata, înlăturându-le cu motivarea că expertul contabil a avut în vedere ca fiind reale toate documentele puse la dispoziţie, însă toate mijloacele de probă administrate în cauză au condus la concluzia că documentele la care se face referire sunt fictive, ca de altfel şi operaţiunile corespunzătoare acestora.

În raport de considerentele anterioare, se constată că omisiunea instanţei nu a avut caracter esenţial, astfel că nu este incident în cauză nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cauzei, Înalta Curte reţine că, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹alin. (1) pct. 17² şi pct. 18 C. proc. pen. recurenta învederează faptul că hotărârile sunt contrare legii şi că s-a comis o gravă eroare de fapt prin reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală. În dezvoltarea acestor motive de recurs s-a arătat că nu există probe care să susţină soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, că instanţa de apel comite o gravă eroare de fapt reţinând că în cele două caiete erau înregistrate veniturile realizate din vânzarea produselor, în condiţiile în care din acestea ar rezulta că sunt înregistrate doar anumite bunuri şi preţul acestora, acestea fiind singurele probe care au stat la baza concluziei vinovăţiei inculpatei. Referitor la aprovizionarea cu saltele, s-a arătat că, din analiza întregului material probator administrat a rezultat faptul că Spitalului Judeţean Buzău i-au fost livrate saltele din burete cu husele aferente şi, prin urmare saltelele au fost reale. În ceea ce priveşte înregistrarea în contabilitate de aprovizionări cu diverse mărfuri (confecţii, încălţăminte, lenjerii etc.) s-a susţinut că sunt false numai facturile înregistrate în contabilitate nu şi operaţiunea de aprovizionare cu mărfuri şi că atât în rechizitoriu cât şi în hotărârea de condamnare se reţine împrejurarea că „livrările de diverse bunuri de la SC D.P. SRL către diverşi beneficiari, instituţii publice a avut loc, însă mărfurile respective au fost achiziţionate fără documente legale de provenienţă”.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. a fost invocat referitor la modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, arătându-se că TVA s-a dedus în mod legal, operaţiunile de aprovizionare cu mărfuri nefiind fictive.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor anterior arătate, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 385⁹alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Pentru a reţine acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi controversat contrară probelor existente la dosar. Sfera de acţiune a instanţei de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluţia pronunţată, dacă există discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte prin decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, în care a statuat că incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată. Eroarea gravă de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte cele două caiete studenţeşti găsite de reprezentanţii I.G.P. Buzău Serviciul de Investigare a Fraudelor, în incinta magazinului aparţinând SC D.P. SRL, concluzia că acestea cuprind înregistrări extracontabile este susţinută de verificările efectuate în evidenţa contabilă a societăţii şi cele încrucişate la societăţile care figurau ca furnizori ai SC D.P. SRL, ambele instanţe înlăturând motivat apărările inculpatei, reluate şi în faţa instanţei de recurs, precum şi declaraţiile martorelor O.M. şi M.S.

Probatoriul care justifică reţinerea situaţiei de fapt referitor la aprovizionările fictive cu saltele a fost pe larg expus cu ocazia analizării criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurenta neinvocând aspecte esenţiale care să vină în contradicţie evidentă cu acestea, reluând doar apărările formulate în cadrul primului motiv de recurs. Ceea ce s-a demonstrat cu certitudine în cauză este faptul că SC D.P. SRL nu s-a aprovizionat cu saltele de la societăţile comerciale menţionate în cele 22 de facturi care au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi care s-au dovedit a fi fictive, iar împrejurarea că Spitalului Judeţean Buzău i-au fost livrate saltele din burete debitat îmbrăcat cu huse, este lipsită de relevanţă, având în vedere că în contabilitatea societăţii au fost înregistrate cheltuielile care nu au la baza operaţiuni reale, împrejurare ce a condus reducerea cuantumului obligaţiilor bugetare.

Din expunerea conţinutului probelor ce au fundamentat concluzia în ceea ce priveşte împrejurarea că inculpata a evidenţiat, în contabilitatea societăţii operaţiuni nereale referitoare la achiziţionarea unor mărfuri (confecţii, încălţăminte, lenjerii), Înalta Curte constată, de asemenea, că nu se identifică în cadrul situaţiei de fapt reţinute de către ambele instanţe nici un aspect esenţial care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale. Conţinutul probatoriul atestă cele stabilite, în sensul că, deşi aparent mărfurile erau achiziţionate de la societăţi comerciale diferite, facturile au fost completate de către aceleaşi persoane (concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică). De asemenea, o parte dintre aceste societăţi erau fictive, iar altele nu au avut niciodată relaţii comerciale cu SC D.P. SRL. Ca şi în cazul achiziţiilor de saltele, împrejurarea că SC D.P. SRL a livrat mărfuri către diverşi beneficiari, instituţii publice, (existând deci operaţiunile de aprovizionare cu mărfuri) nu produce consecinţe în ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală, în condiţiile în care probatoriul a stabilit că înregistrările fictive din contabilitate au avut consecinţe asupra taxei pe valoare adăugată deductibilă.

Înalta Curte constată astfel că soluţia de condamnare a inculpatei este în concordanţă cu conţinutul probelor, solicitarea acesteia de reapreciere a materialului probator neputând fi realizată prin prisma dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., astfel cum s-a arătat anterior, criticile vizează modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, fiind strâns legate de cele formulate sub aspectul laturii penale, recurenta învederând legalitatea operaţiunilor efectuate. în condiţiile în care nu s-a constatat incidenţa unei erori grave de fapt, fiind menţinută soluţia de condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Înalta Curte reţine că soluţionarea acţiunii civile prin obligarea inculpatei la plata despăgubirilor constând în impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată, la care s-au adăugat majorările de întârziere este legală, criticile formulate nefiind fondate.

Referitor la cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen. invocat în ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatei, respectiv de folosire, cu rea-credinţă, a creditului societăţii în folosul propriu, prevăzut de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, se constată următoarele:

Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societăţii, care foloseşte, cu rea-credinţă, bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Situaţia de fapt ce a condus la pronunţarea hotărârii de condamnare, astfel cum aceasta a fost stabilită de tribunal şi curtea de apel, constă în aceea că inculpata a folosit în interes personal banii rezultaţi din veniturile neînregistrate în contabilitatea societăţii.

În aceste circumstanţe de fapt, în condiţiile în care suma de bani reţinută de către instanţe că ar fi fost folosită în interes personal nu reprezenta un „credit de care se bucura societatea” în sensul incriminării, ci provenea din săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte constată că nu este întrunită nici măcar situaţia premisă (existenţa unor bunuri, a unor sume de bani care aparţin societăţii) de la care să se pornească în analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Rezultă aşadar că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de folosire, cu rea-credinţă, în folosul propriu, a creditului societăţii, situaţia de fapt reţinută putând ridica eventual problema săvârşirii unei alte infracţiuni, respectiv cea de spălare de bani, dacă ar fi fost îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002 (şi dacă instanţa ar fi fost sesizată sub acest aspect).

Ca atare, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 12 teza I C. proc. pen., astfel că, sub acest aspect recursul inculpatei va fi admis, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

O ultimă critică a inculpatei, formulată din perspectiva art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a vizat atât cuantumul pedepsei cât şi modalitatea de executare, prin aplicarea prevederilor art. 86¹C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare dispusă pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că acesta este egală cu minimul prevăzut de lege, iar în cauză nu au fost învederate nici măcar în calea de atac a recursului aspecte care să poată fi valorificate ca şi circumstanţe atenuante judiciare în condiţiile art. 74 C. pen. şi care să permită coborârea sub minimul special. În acest sens se reţine că inculpata nu a avut o poziţie procesuală de recunoaştere a faptelor şi nici nu a acoperit nici măcar în parte prejudiciul produs, iar împrejurarea că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, aflându-se la prima abatere a fost avută în vedere de către instanţa de fond prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu există argumente de fapt sau de drept care să permită coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, sub acest aspect susţinerile apărării neputând fi primite.

Criticile sunt însă întemeiate în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei. În raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, în prezent în vârstă de 67 de ani, Înalta Curte apreciază că sentinţa de condamnare constituie un avertisment pentru aceasta, inculpata dispunând de resorturi interne suficiente pentru reeducarea sa, fără a fi necesar să existe o supraveghere a comportamentului său de către Serviciul de Probaţiune.

Ca atare, reţinând incidenţa cazului de casare analizat, Înalta Curte urmează a schimba modalitatea de individualizare a executării pedepsei în suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu consecunţe şi asupra termenului de încercare care va fi stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.

În raport de considerentele anterioare, în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va adminte recursul declarat de inculpata B.D., va casa, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 116 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Buzău şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

În baza art. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a judeţului Buzău împotriva aceleiaşi decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpată vor rămâne în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentei inculpate până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata B.D. împotriva deciziei penale nr. 189 din 16 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 116 din 26 iunie 2012 a Tribunalului Buzău şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata B.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a judeţului Buzău împotriva aceleiaşi decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpată rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentei inculpate până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1492/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1653/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1492/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1653/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1735/2013. Penal