ICCJ. Decizia nr. 1653/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1653/2013
Dosar nr. 6/118/2012
Şedinţa publică din 15 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95 din 29 februarie 2012 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 71 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. durata executării pedepsei principale.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998-art. 999 C. civ., art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 în referire la art. 34 O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul către partea civilă Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la plata sumei de 3.138,08 RON cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. art. 998-art. 999 C. civ. au fost admise în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile P.C.C., P.I.L. şi M.D.
A fost obligat inculpatul către partea civilă P.C.C. (fiica victimei) la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, daune morale.
A fost obligat inculpatul către partea civilă P.I.L.(fiica victimei) la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, daune morale.
A fost obligat inculpatul către partea civilă M.D. (soţie supravieţuitoare) la plata sumei de 80.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 60.000 RON reprezentând daune morale.
S-au respins ca nefondate restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile.
În baza art. 163 şi urm. C. proc. pen. a fost menţinută măsura sechestrului asigurator instituit asupra imobilului inculpatului situat în localitatea C., judeţul Constanţa, prin ordonanţa nr. 1789/P/2011 din data de 5 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, proces-verbal de aplicare sechestru încheiat la data de 10 octombrie 2011.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 RON reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanţa, avocat N.M.).
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 30 august 2011, lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Rurală C1. au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că în barul din centrul comunei C. a avut loc un scandal.
Deplasându-se la faţa locului, lucrătorii de poliţie l-au identificat, în apropierea localului, pe victima D.M., care era întins la sol, părând că doarme şi prezentând leziuni traumatice la nivelul capului, pe inculpatul B.C. care părea a fi în stare de ebrietate şi care avea ambele antebraţe bandajate precum şi pe martorii T.I. şi G.G.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a stabilit că barul în care se produsese altercaţia, se afla în imediata vecinătate a unui magazin de pompe funebre, accesul în ambele localuri realizându-se prin câte o scară cu trei trepte din beton.
În faţa magazinului de pompe funebre au fost găsiţi doi şlapi, iar lângă un pom din faţa aceluiaşi magazin a fost găsită o şapcă din material textil.
Pe treapta de jos a scării magazinului de pompe funebre a fost identificată o pată de substanţă brun roşcată ce părea a fi de sânge, alte două asemenea pete fiind observate şi pe trotuar, lângă cele trei trepte ale scării.
Organele de poliţie au mai constatat existenţa a patru pete cu aspect de sânge aflate pe trotuar, în dreptul uşii de acces în bar, la o distanţă de cca 15 cm de baza ultimei trepte ale scării.
Victima D.M. a fost examinată cu prilejul internării sale în spital, de către medicul legist, la data de 31 august 2011, ocazie cu care s-a stabilit că acesta suferise leziuni de violenţă care au putut fi produse prin lovire cu corp dur (cele de la nivelul feţei şi toracelui), prin comprimare digitală (cele de la nivelul braţelor) şi prin lovire de corp dur (cele de la nivelul craniului posterior).
Medicul legist a concluzionat că leziunile de la nivelul capului, plaga occipitală şi hemoragia meningo-cerebrală cu fractura de os occipital i-au pus în pericol viaţa victimei, prognosticul fiind unul grav, la momentul examinării. Cu acest prilej a fost încheiat şi un proces-verbal.
La data de 5 septembrie 2011 victima D.M. a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar a doua zi a fost efectuată necropsia.
Cu ocazia efectuării necropsiei, medicul legist a constatat că victima a prezentat o linie de fractură de la partea stângă a protuberanţei occipitale până la gaura occipitală pe osul occipital stâng.
Moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu. S-a stabilit existenţa unei legături directe de cauzalitate între leziunile de violenţă de la nivelul cranio-cerebral şi moartea victimei.
Din cele două declaraţii date de martorul T.I., în faza de urmărire penală, a reieşit, că în seara zilei de 30 august 2011, în jurul orelor 20:00, acesta se afla în barul din centrul comunei C., împreună cu inculpatul B.C., victima D.M. şi martorul G.G.
Declară martorul că atât victima D.M., cât şi inculpatul B.C. se aflau în stare de ebrietate, iar între ei a izbucnit o ceartă, victima lovindu-l pe inculpat cu o sticlă de bere în regiunea capului.
Victima şi inculpatul s-au îmbrâncit şi au căzut amândoi la podea, pe gresie, inculpatul reuşind să o dezarmeze pe victimă de gâtul spart al sticlei de bere pe care acesta o avea în continuare în mână.
Inculpatul şi victima au fost despărţiţi de către martorul G.G., care a intervenit, şi a ridicat-o pe victimă de jos şi a scos-o pe victimă din bar.
Barmaniţa, în interiorul barului, l-a pansat pe inculpat pe mâini, unde acesta avea tăieturi.
Martorul T.I. a mai declarat că în timp ce se afla în interiorul barului, curăţând cioburile şi stropii de bere, l-a auzit pe martorul G.G. strigând de afară şi cerând apă.
În aceste condiţii, martorul T.I. a ieşit din local, cu o sticlă de apă, şi a văzut victima căzută la pământ, orientată uşor lateral către magazinul de pompe funebre, între pom şi un gard de fier forjat. Lângă victimă se aflau martorul G.G. şi inculpatul B.C., şi întrucât victima respira cu greutate şi „părea că îi este rău” a apelat serviciul de urgenţă 112.
În completare, martorul T.I. a mai arătat că a observat că victima D.M. prezenta şi o pată de sânge de 4-5 cm, pe frunte, având forma de scursură. A încercat să-i „dea victimei să bea apă”, dar acesta a scuipat-o amestecată cu sânge.
Martorul G.G. a declarat în faza de urmărire penală, (două declaraţii) că în seara de 30 august 2011, în jurul orelor 21:30, după ce în interiorul barului a avut loc bătaia dintre inculpatul B.C. şi victima D.M., i-a despărţit şi el l-a luat de braţ pe victimă, l-a ridicat în picioare, şi au ieşit împreună din local, în timp ce inculpatul şi martorul T.I. au rămas în interiorul barului.
Imediat, din bar a ieşit, în fugă, inculpatul B.C. care a ajuns-o din urmă pe victima D.M. şi i-a aplicat acesteia o lovitură de pumn în zona feţei, în urma căreia victima a căzut la pământ. La impactul victimei cu solul, s-a auzit un zgomot foarte puternic, după care victima nu a mai mişcat.
Declară martorul G.G. „am coborât scările împreună cu D.M., pe terasa betonată, din faţa barului, şi i-am spus să plece acasă, moment în care, după ce a făcut cca 2-3 paşi, a fost ajuns din urmă de către B.C. care, ieşise în fugă din bar şi l-a lovit cu pumnul în zona feţei, iar ca urmare a acestei lovituri, D.M. a căzut cu capul de beton, auzindu-se o pocnitură puternică, după care acesta nu a mai mişcat, rămânând inconştient, pe aleea betonată, lângă gardul din fier beton. B.C. s-a aşezat pe vine în momentul în care a auzit bubuitura”.
Martorul G.G. a strigat după ajutor, cerându-i barmaniţei şi martorului T.I. să aducă apă pe care a folosit-o pentru a o stropi pe victimă.
L-a ridicat şi spălat pe faţă pe victimă, i-a dat victimei să bea apă, pentru că îi curgea sânge din gură, dar victima a scuipat apa, moment în care acesta şi-a revenit temporar şi a fost ajutată de către martorul G.G. să se deplaseze câţiva paşi, aşezându-se în cele din urmă pe treptele magazinului de pompe funebre.
Martorul G.G. a intrat din nou în bar, unde se afla inculpatul B.C. şi martorul T.I., iar la scurt timp au ieşit cu toţii din local, şi au observat-o pe victimă stând întinsă pe o parte lângă scările magazinului de pompe funebre, şi când s-au apropiat de aceasta au auzit că „horcăia, sforăia”, au încercat să-l trezească şi victima nu răspundea în nici un fel.
Întrucât victima nu-şi mai revenea, martorul T.I. a apelat 112 şi a solicitat un echipaj de ambulanţă.
Martorii R.A. şi B.G.C. au declarat, în faza de urmărire penală, că în noaptea de 30 august 2011, se aflau în parcul situat pe strada principală din comuna C., chiar în faţa barului în care a avut loc altercaţia dintre inculpat şi victimă. Au observat cum martorul G.G., care îl ridicase de pe scări pe D.M., încerca să îl conducă acasă pe acesta, care părea a fi într-o vădită stare de ebrietate.
Deoarece victima refuza să plece din zonă, martorul G.G. a lăsat-o în apropierea pomului din faţa magazinului de pompe funebre şi a intrat în bar.
Cei doi martori au declarat că au observat victima că s-a aşezat pe scările magazinului de pompe funebre, după care au văzut-o întinsă pe o parte, lângă scări.
Martorul R.A. a mai declarat că s-a apropiat de victimă pentru a vedea dacă păţise ceva şi apreciind că aceasta se află în stare de ebrietate şi se ţinea cu mâinile de gard, a plecat din zonă.
Martorul M.C. a declarat în faza de urmărire penală, că în seara de 30 august 2011, în jurul orelor 19:30-20:00, la locuinţa victimei D.M., împreună cu acesta şi cu C.E., au consumat două sticle de ½ litru coniac şi un bidon de bere.
Inculpatul B.C. în declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală a recunoscut şi a regretat comiterea faptei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reţinută în sarcina sa. A susţinut că după ce altercaţia din bar avută cu victima se consumase, iar victima ieşise afară împreună cu martorul G.G., el a urmat-o şi a lovit-o cu pumnul în zona feţei.
În urma acestei lovituri, victima a căzut la pământ şi a căzut pe spate, inculpatul precizând că la impactul victimei cu solul, s-a auzit un zgomot puternic iar victima a rămas nemişcată.
Inculpatul a mai declarat că martorul G.G. a solicitat ajutorul martorului T.I. care a adus o sticlă cu apă, împrejurare în care victima şi-a mai revenit.
În aceste condiţii, inculpatul şi martorii au reintrat în bar, iar când au ieşit din local au văzut victima întinsă pe scările magazinului de pompe funebre.
Inculpatul B.C. a declarat în faţa procurorului „după ce G.G. a ieşit din bar cu victima, am ieşit şi eu în spatele lor, iar T.I. a rămas în bar. M-am îndreptat spre D.M. şi i-am aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feţei. Precizez că atunci când am lovit, victima era în picioare, iar în urma loviturii s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate. În urma impactului, s-a auzit o lovitură puternică, iar victima a rămas nemişcată, în stare de inconştienţă”. Când am ieşit din bar l-am văzut pe D.M. sforăind pe scările magazinului de pompe funebre”.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul B.C. a susţinut că „eu băusem ceva dar nu pot spune cu certitudine că mă aflam în stare de ebrietate şi am lovit victima cu intensitate, cu pumnul, în proiecţia de jos în sus, în zona bărbiei, a feţei, în partea de jos a feţei, o singură lovitură. Victima era în stare avansată de ebrietate şi chiar nu a mai fost servit de fata de la bar, pentru că era băut. În urma loviturii pe care am aplicat-o victimei, aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de beton.” „Când am ieşit din bar, am văzut victima că stătea pe scările de la magazinul de pompe funebre şi sforăia, eu crezând că doarme”.
Declaraţia de recunoaştere a inculpatului s-a coroborat şi cu depoziţiile martorilor T.I., G.G., R.A., B.G.C., concluziile raportului de constatare medico-legală.
Raportul de constatare medico-legală din 31 octombrie 2011 întocmit de către Serviciul de Medicină-Legală Constanţa a concluzionat că numitul D.M. prezintă leziuni de violenţă ce au putut fi produse astfel: - cu corp dur de la nivelul feţei şi a toracelui; - prin comprimare digitală la nivelul braţelor; - prin lovire cu corp dur la nivelul cranio-cerebral cu impact posterior. Leziunile pot data din 30 august 2011. Numărul de zile de îngrijiri medicale va fi apreciat în funcţie de evoluţie cu menţiunea că diagnosticul este grav. Leziunile i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatic.
Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Constanţa a concluzionat că moartea numitului D.M. a fost violentă. Ea s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare digitală. Leziunile de violenţă de la nivel cranio-cerebral au legătură directă de cauzalitate cu moartea. Moartea poate data de 1 zi.
Din analiza materialului probator de la dosar, administrat în faza de urmărire penală, declaraţiile inculpatului, se constată că fapta inculpatului B.C. care, în seara zilei de 30 august 2011 prin lovirea victimei D.M., aflată în stare de ebrietate, cu pumnul şi cu intensitate, în proiecţia de jos în sus, în zona bărbiei, a feţei, în partea de jos a feţei (ca ripostă la lovirea sa anterior), a determinat dezechilibrarea şi căderea acesteia, ce a condus la lovirea victimei cu capul de sol, de beton, plan dur şi care a suferit o fractură de boltă şi bază de craniu, care i-a provocat decesul la data de 5 septembrie 2011, prin contuzie meningo-cerebrală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen., vinovăţia sa îmbrăcând forma intenţiei depăşite (praeterintenţiei).
Inculpatul a lovit victima cu intenţie, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei. Fapta a fost comisă deci cu praeterintenţie, respectiv lovirea s-a realizat cu intenţie directă, inculpatul nu a prevăzut decât o vătămare de un anumit nivel, a aplicat doar o singură lovitură cu pumnul, dar rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei s-a produs din culpa agresorului, acesta neurmărind şi neacceptând posibilitatea producerii morţii victimei .
În beneficiul inculpatului B.C. nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă legală, a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că acesta s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Este adevărat, că anterior victima lovise în incinta barului inculpatul cu o sticlă de bere, dar nu a reieşit că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, când a lovit victima cu pumnul în faţă.
La termenul de judecată din data de 17 februarie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul B.C., în prezenţa apărătorului său ales, a solicitat să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, susţinând că ştie şi cunoaşte conţinutul rechizitoriului şi totodată cunoaşte astfel învinuirea ce i se aduce, şi pentru care a şi fost trimis în judecată, şi recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte faţă de victima D.M., în data de 30 august 2011, reţinută în sarcina sa, prin actul de sesizare a instanţei, astfel cum s-a şi reţinut. Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte în totalitate, învederând totodată că nu solicită administrarea de alte probe. Cererea inculpatului a fost încuviinţată de prima instanţă.
În privinţa laturii civile, se reţine că în declaraţia pe care a dat-o în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată, inculpatul B.C. a achiesat la pretenţiile civile formulate de către părţile civile.
Ţinând seama şi de împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, respectiv victima D.M. aflându-se în stare de ebrietate a favorizat în acest fel dezechilibrarea sa, în urma loviturii cu pumnul primite şi căderea facilă la sol, pe beton, natura infracţiunii şi forma de vinovăţie, intenţie depăşită, praeterintenţie, prin prisma faptului că se tinde spre o îmbogăţire fără just temei a părţilor civile, urmează ca instanţa a cenzurat acordarea sumelor pretinse cu titlu de daune morale, nefiind justificată acordarea acestora în cuantumul pretins.
În privinţa despăgubirilor civile, daune materiale, pretinse de către succesoarea soţie supravieţuitoare M.D., ţinând seama că răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului material cauzat, prin fapta ilicită, în raport şi de înscrisurile justificative depuse la dosar, dar şi faţă de poziţia de achiesare adoptată de către inculpatul B.C., s-a acordat suma de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.
Împotriva sentinţei penale nr. 95 din 29 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6/118/2012 au declarat apel părţile civile M.D., P.C.C., P.I.L. şi inculpatul B.C.
Părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L. au criticat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., întrucât inculpatul contestă starea de fapt şi mijloacele de probă; în subsidiar, au criticat încadrarea juridică a faptei, susţinând că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., în raport de forţa foarte mare a loviturii şi conduita inculpatului după comiterea faptei; s-a mai criticat greşita soluţionare a acţiunii civile, întrucât nu s-au acordat despăgubirile solicitate, deşi inculpatul a achiesat la pretenţiile civile.
Inculpatul B.C. a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a), lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, precum şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 124 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa s-au admis apelurile formulate de inculpat şi părţile civile, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
S-a majorat cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea civilă P.C.C. de la 50.000 RON la 100.000 RON, cu titlu de daune morale.
S-a majorat cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea civilă P.I.L. de la 50.000 RON la 100.000 RON, cu titlu de daune morale.
S-a majorat cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea civilă M.D. de la 80.000 RON la 120.000 RON, din care 20.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale.
S-a redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul B.C. către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa de la suma de 3.138,08 RON la suma de 2.196,65 RON.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Inculpatul B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât în data de 30 august 2011 a aplicat o lovitură cu pumnul victimei D.M., în urma căreia aceasta a căzut la sol, suferind o fractură de boltă şi bază de craniu, leziuni ce i-au provocat decesul în data de 5 septembrie 2011.
Prima instanţă, urmare a cererii inculpatului B.C., a soluţionat cauza potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Procedura de judecată urmată de prima instanţă a fost justificată de poziţia procesuală a inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. este corectă, întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată.
Potrivit art. 3201 C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate, „până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1)-alin. (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest din urmă caz instanţa continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun”.
Din aceste dispoziţii rezultă că pentru a se aplica procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., trebuie îndeplinite mai multe condiţii:
- inculpatul să declare, până la începerea cercetării judecătoreşti, personal sau prin înscris autentic că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei [art. 3201 alin. (1) C. proc. pen.]
- inculpatul să declare că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală [art. 3201 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.]
- inculpatul să nu fie trimis în judecată pentru o infracţiune pedepsită cu detenţiunea pe viaţă [art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.]
- instanţa să aprecieze, din probele administrate în faza de urmărire penală, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat [art. 3201 alin. (4) C. proc. pen.].
Părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L. au susţinut că inculpatul nu a recunoscut fapta şi nu şi-a însuşit mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, ceea ce nu ar permite aplicarea procedurii simplificate, însă această critică nu este întemeiată.
În faţa primei instanţe poziţia procesuală a inculpatului este consemnată în procesul-verbal din data de 17 februarie 2012, din cuprinsul căreia curtea a apreciat că rezultă îndeplinirea tuturor condiţiilor cerute de art. 3201 C. proc. pen.
Inculpatul a declarat că recunoaşte fapta pentru a fost trimis în judecată, respectiv că în data de 30 august 2011 a aplicat o lovitură de pumn victimei D.M., în urma căreia a căzut la pământ şi a suferit o fractură de boltă şi bază de craniu, leziuni ce i-au provocat decesul în data de 5 septembrie 2011; a mai precizat că îşi însuşeşte în totalitate mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală. În continuare, inculpatul a descris circumstanţele în care s-a comis fapta, ce coincid cu starea de fapt reţinută în actul de sesizarea, inclusiv agresarea sa prealabilă de către victimă. Inculpatul a mai făcut referire la percepţii personale, dar care nu infirmă acuzaţiile ce i se aduc; a precizat că nu a auzit zgomot când victima a căzut la sol, nu a văzut ca victima să sângereze, aspecte care nu sunt relevante în asumarea vinovăţiei pentru fapta comisă. În legătură cu mijloacele de probă administrate, inculpatul a exprimat o singură rezervă privind susţinerile martorului G.G., care ar fi declarat că inculpatul i-a tars atenţia asupra a ceea ce va declara în cauză. Aceasta împrejurare este extrinsecă şi ulterioară circumstanţelor de comitere a faptei, astfel că nu influenţează asumarea completă şi totală a vinovăţiei de către inculpat.
Examinând declaraţia inculpatului din faţa primei instanţe se constată că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi şi-a însuşit mijloacele de probă administrate, astfel că sunt îndeplinite cerinţele aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Opoziţia părţilor civile M.D., P.C.C. şi P.I.L. la aplicarea procedurii simplificate este irelevantă, întrucât legiuitorul nu a condiţionat aplicarea sa de acordul părţii vătămate/părţii civile.
În declaraţia dată în faţa instanţei de apel inculpatul B.C. şi-a nuanţat declaraţia, în special privind maniera în care a lovit victima şi consecinţa agresiunii, aceasta fiind parţial diferită de starea de fapt reţinută în actul de sesizare, ceea ce ar fi împiedicat aplicarea procedurii simplificate, însă poziţia procesuală din apel este irelevantă în aprecierea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru procedura simplificată.
Declaraţia inculpatului, deşi declarativ susţine în continuare aplicarea procedurii simplificate, poate avea semnificaţia unei reveniri asupra cererii de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., însă dispoziţiile procesual penale nu prevăd posibilitatea revenirii asupra cererii de aplicare a procedurii simplificate, astfel că nu are relevanţă juridică modificarea poziţiei procesuale a inculpatului. În măsura în care legiuitorul ar fi permis retractarea cererii de aplicarea a procedurii simplificate ar fi prevăzut expres această posibilitate, astfel cum este cazul retragerii căilor de atac ordinare. Pe de altă parte, acceptarea retractării cererii de aplicarea a procedurii simplificate ar putea încuraja abuzul de drept, întrucât simpla revenire a inculpatului ar atrage trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit procedurii dreptului comun, iar în ipoteza unei căi de atac promovate exclusiv de inculpat acesta ar beneficia şi de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, urmând ca la rejudecarea cauzei să aibă practic în continuare beneficiul anterior obţinut, deşi se va judeca potrivit procedurii de drept comun.
În consecinţă, curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., întrucât din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei şi mijloacele de probă administrate. Poziţia procesuală din apel nu are nicio semnificaţie juridică din perspectiva aplicării procedurii simplificate.
Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă starea de fapt descrisă în actul de sesizare a instanţei şi reţinută apoi şi de prima instanţă, respectiv că în data de în seara de 30 august 2011, în jurul orelor 20:00, inculpatul se afla în barul din centrul comunei C., împreună cu victima D.M. şi martorii G.G. şi T.I.
Pe fondul stării de ebrietate între inculpat şi victimă a izbucnit o ceartă, victima lovindu-l pe inculpat cu o sticlă de bere în regiunea capului. Victima şi inculpatul s-au îmbrâncit şi au căzut amândoi la podea, inculpatul reuşind să o dezarmeze pe victimă de gâtul spart al sticlei de bere pe care acesta o avea în continuare în mână. Martorul G.G. a intervenit, a ridicat victimă de jos şi a scos-o din bar.
În scurt timp, din bar a ieşit în fugă inculpatul B.C. care a ajuns-o din urmă pe victima D.M. şi i-a aplicat acesteia o lovitură de pumn în zona feţei, în urma căreia victima a căzut la pământ, s-a auzit o lovitură puternică, iar victima a rămas nemişcată, în stare de inconştienţă.
Prin raportul de constatare medico-legală din 31 octombrie 2011 întocmit de către Serviciul de Medicină-Legală Constanţa s-a concluzionat că numitul D.M. prezintă leziuni de violenţă ce au putut fi produse astfel: - cu corp dur de la nivelul feţei şi a toracelui; - prin comprimare digitală la nivelul braţelor; - prin lovire cu corp dur la nivelul cranio-cerebral cu impact posterior. Leziunile pot data din 30 august 2011. Numărul de zile de îngrijiri medicale va fi apreciat în funcţie de evoluţie cu menţiunea că diagnosticul este grav. Leziunile i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală post traumatic. Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Constanţa a concluzionat că moartea numitului D.M. a fost violentă. Ea s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu. Leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare digitală. Leziunile de violenţă de la nivel cranio-cerebral au legătură directă de cauzalitate cu moartea. Moartea poate data de 1 zi.
Starea de fapt descrisă rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi plaşa foto anexă, declaraţiile martorilor G.G., T.I., M.I., R.A., B.G.C., M.C., raportul de constatare medico-legală din 31 octombrie 2011 întocmit de către Serviciul de Medicină-Legală Constanţa, raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Serviciul de Medicină-Legală Constanţa, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.
Fapta inculpatului B.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cum corect a reţinut prima instanţă, nefiind date obiective privind reţinerea infracţiunii de omor.
Sub aspectul soluţionării laturii penale, curtea a apreciat că singura neregularitate vizează omisiunea reţinerii în favoarea inculpatului B.C. a circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei, opinie însuşită şi de prima instanţă rezultă că între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict verbal, ce a fost escaladat de victimă prin aceea că a lovit inculpatul cu o sticlă de bere în zona capului, ceea ce a determinat spargerea sticlei şi producerea unor leziuni la braţe. Părţile au fost despărţite de martorul G.G., care a scos victima din bar, însă inculpatul a mers după victimă şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul, ce a antrenat căderea la sol a victimei şi producerea leziunilor care în final au condus la deces.
Curtea a apreciat că modalitatea în care s-a produs întregul incident demonstrează că inculpatul a aplicat lovitura părţii vătămate ca o reacţie la lovirea sa anterioară cu sticla în cap, ce avut o intensitate crescută, fapt dovedit prin spargerea sticlei şi tăierea inculpatului la braţe.
Deşi această stare de fapt este reţinută de procuror, nu i se dă nicio semnificaţie juridică, întrucât aceste împrejurări nu au făcut obiectul unei analize explicite în actul de sesizare a instanţei.
Prima problemă care trebuie analizată vizează admisibilitatea reţinerii circumstanţei legale a provocării, în ipoteza în care procurorul nu a reţinut-o în mod explicit, iar cauza este soluţionată potrivit procedurii simplificate. Întrucât această procedură presupune recunoaşterea de către inculpat a faptei reţinută în actul de sesizare, dar şi a mijloacelor de probă invocate, iar instanţa să constate că fapta descrisă în actul de sesizare există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, este evident că nu pot fi ataşate stării de fapt din actul de sesizare împrejurări de fapt suplimentare.
Însă în speţă suntem în prezenţa unei acţiuni a victimei, reţinută în actul de sesizare, dar căreia nu i s-a dat relevanţa juridică adecvată, ce reieşea chiar din rechizitoriu. În mod indubitabil se reţine că victima a lovit inculpatul cu o sticlă, iar după acest episod inculpatul a lovit la rândul său victima. Deşi acţiunea victimei şi consecinţele asupra psihicului inculpatului nu sunt dezvoltate în actul de sesizare, rezultă din derularea stării de fapt că inculpatul a avut reacţia agresivă faţă de victima numai după ce a fost lovit cu sticla în cap de victimă, context în care se desprinde concluzia că lovitura primită a produs inculpatului o stare de surescitare nervoasă în lipsa căreia nu ar fi acţionat violent. Această apreciere a curţii rezultă din chiar starea de fapt reţinută în actul de sesizare, fără a aduce modificări ale stării de fapt, ci doar sunt trase concluzii din starea de fapt reţinută.
Drept urmare, curtea a apreciat că circumstanţa atenuantă legală a provocării poate fi reţinută de instanţă, chiar dacă nu este menţionată în mod explicit în actul de sesizare, atât timp cât aceasta rezultă din starea de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu. Curtea observă că nici nu ar fi echitabil ca omisiunea procurorului să se răsfrângă asupra răspunderii penale a inculpatului, doar motivat de lipsa unei analize explicite asupra incidenţei circumstanţei atenuante legale a provocării, dar care rezultă din starea de fapt ce fundamentează acuzaţie penală adusă inculpatului.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite cerinţele pentru reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă legală „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.”
Circumstanţa atenuantă legală a provocării presupune identificarea unei împrejurări obiective exterioare inculpatului, actul provocator comis prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, dar şi stabilirea modului în care actul provocator poate influenţa comportamentul făptuitorului, dat fiind că reacţia făptuitorului depinde de anumiţi factori psihici interni ce pot induce stări emoţionale diferite.
În cauză, acţiunea violentă a victimei a declanşat reacţia tot violentă a inculpatului, fiind o acţiune de natură a produce în mod real inculpatului o puternică tulburare sau emoţie. Anterior incidentului părţile nu au mai avut alte conflicte, erau din aceeaşi localitate, aveau relaţii bune, astfel că acţiunea violentă a inculpatului nu s-ar fi produs în lipsa actului provocator al victime, aspect ce rezultă din împrejurarea că inculpatul a acţionat doar după ce a fost lovit serios de victimă şi la foarte scurt timp.
Ca atare, curtea a apreciat că acţiunea victimei de a lovi inculpatul în zona capului cu sticla a reprezentat un act provocator al părţii vătămate, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a creat inculpatului o puternică tulburare, deoarece în lipsa acestui act nu sunt date concrete că inculpatul ar fi acţionat violent faţă de victimă.
Nu sunt elemente obiective pentru a reţine în favoarea inculpatului şi circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen. Este adevărat că inculpatul este o persoană integrată în societate, este percepută pozitiv de membrii comunităţii, referinţele din referatul de evaluare îi sunt favorabile, nu este cunoscut cu antecedente penale, desfăşura activităţi lucrative, însă nu se poate face abstracţie de gravitatea faptei comise şi urmarea produsă, constând în suprimarea vieţii unei persoane, astfel că împrejurările favorabile privind persoana inculpatului nu sunt suficiente pentru a primi relevanţa unei circumstanţe atenuante, dat fiind că exprimă a periculozitate mai redusă a faptei şi conduitei inculpatului.
Inculpatul a achiesat la despăgubirile civile solicitate de părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L., însă poziţia sa procesuală nu echivalează cu stăruinţa în repararea prejudiciului, întrucât dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. au în vedere ipoteza unor eforturi practice de acoperire a prejudiciului, care nu se constată a fi fost realizate de inculpat, a cărui disponibilitate s-a manifestat la nivel declarativ.
Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare corespunde criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de gravitatea faptei comise de inculpat, urmarea produsă, forma de vinovăţie, conduita procesuală corectă a inculpatului, datele personale favorabile, starea de provocare sub imperiul căreia a acţionat.
Sub aspectul acţiunii civile se constată că deşi inculpatul B.C. a achiesat la pretenţiile civile formulate de părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L., prima instanţă a acordat în parte sumele solicitate, apreciind că le poate cenzura, pentru a evita îmbogăţirea fără just temei al părţilor civile.
Din declaraţia inculpatului B.C., dată în primă instanţă, rezultă că a achiesat la despăgubirile civile solicitate de părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L. Nu a făcut nicio precizare privind despăgubirile civile solicitate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Achiesarea la pretenţiile civile a fost confirmată de inculpat şi în faţa instanţei de apel.
Conform art. 161 alin. (3) C. proc. pen., în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Dispoziţia enunţată are caracter imperativ şi obligă instanţa să acorde pretenţiile civile care au fost recunoscute, fără a mai fi necesară administrarea de probe care să confirme temeinicia pretenţiilor civile. Textul nu permite instanţei să cenzureze pretenţiile civile motivat că ar fi exagerate sau ar tinde la o îmbogăţire fără justă cauză, întrucât se prevede explicit obligativitatea instanţei de a acorda toate pretenţiile recunoscute.
Dispoziţiile art. 161 alin. (3) C. proc. pen. sunt o expresie a principiului disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile, principiu care se regăseşte şi în dispoziţiile art. 270, art. 271 C. proc. civ. şi de la care instanţa nu poate deroga.
Constatând achiesarea completă a inculpatului B.C. la pretenţiile civile formulate de părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L., făcând aplicarea art. 161 alin. (3) C. proc. pen., urmează ca părţilor civile să le fie acordate integral pretenţiile civile solicitate de la inculpatul B.C., anume câte 100.000 RON cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre părţile civile P.C.C. şi P.I.L., respectiv 120.000 RON, din care 20.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale, pentru partea civilă M.D.
Deşi starea de provocare influenţează răspunderea civilă a inculpatului, fiind necesar a se ţine cont şi partea de culpă a victimei în săvârşirea faptei, în cazul achiesării la pretenţiile civile instanţa nu mai poate interveni pentru a reduce despăgubirile proporţional culpei victimei.
Partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a formulat pretenţii civile în cuantum de 3.138,08 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în favoarea victimei D.M., la care inculpatul nu a achiesat, astfel că în acest caz, deşi inculpatul datorează despăgubirile civile solicitate, potrivit art. 998, art. 999 C. civ. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, stabilirea cuantumului trebuie raportată şi la culpa victimei, având în vedere culpa concurentă a victimei D.M., care prin actul său provocator a contribuit la săvârşirea faptei.
Şi în situaţia producerii pagubei în patrimoniul unităţii sanitare din cauza culpei comune a inculpatului şi a părţii vătămate operează principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, inculpatul urmând a fi obligat a plăti unităţii sanitare cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate numai în raport cu propria sa culpă.
În cauză, ţinând cont de împrejurările în care a fost comisă fapta, de gravitatea actului provocator, dar şi al faptei inculpatului, curtea a apreciat că inculpatul B.C. are o contribuţie de 70%, iar victima de 30%, motiv pentru care despăgubirile civile acordate unităţii medicale au fost reduse de la suma de 3.138,08 RON la suma de 2.196,65 RON.
Împotriva deciziei penale nr. 124 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L. şi inculpatul B.C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa critică hotărârea recurată pentru nelegalitate sub aspectul reţinerii circumstanţei atenuante a scuzei provocării faţă de inculpatul B.C., respectiv a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În motivarea recursului se arată că este cert că victima a lovit pe inculpatul B.C. cu o sticlă de bere în cap, iar inculpatul s-a rănit la mâini în încercarea de a se apăra de gâtul sticlei sparte, însă între acest prim moment şi cel al aplicării de către inculpatul B.C. a loviturii cu pumnul a trecut o perioadă de timp suficientă astfel încât starea de surescitare să dispară.
În subsidiar, în ipoteza reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. este nelegală reducerea operată de instanţa de apel numai în privinţa cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul B.C., respectiv de la 2.138,08 RON la suma de 2.196,65 RON, prin reţinerea contribuţiei de 70% în producerea rezultatului socialmente periculos, iar celorlalte trei părţi civile s-au acordat despăgubiri în sumele solicitate în faţa instanţei de fond.
Însă, dacă se are în vedere primul motiv de recurs, se justifică obligarea inculpatului la plata tuturor despăgubirilor civile solicitate de către toate părţile civile din prezenta cauză.
Părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L., au criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita reţinere în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că acesta s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, chiar dacă anterior între victimă şi inculpat avusese loc un incident, iar în faza apelului nu au fost administrate probe;
- greşita individualizare a pedepsei în raport cu modalitatea în care a acţionat inculpatul, atitudinea acesteia după comiterea faptei, acesta fiind dezinteresat de starea victimei şi contactând martorii pentru a încerca să-i determine să nu spună adevărul.
Inculpatul B.C. a criticat hotărârea recurată pentru netemeinicie apreciind că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ce i-a fost aplicată având în vedere comportamentul său anterior comiterii faptei, persoana sa, faptul că a fost de acord să achite în integralitate pretenţiile părţilor civile şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
În drept, recurenţii au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi pct. 172C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că numai recursurile declarate de procuror şi părţile civile sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează:
În mod greşit instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. întrucât acestea nu erau aplicabile în speţă.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că la data de 30 august 2011, în jurul orei 20:00, pe fondul stării de ebrietate, între inculpat şi victimă a izbucnit o ceartă, context în care victima l-a lovit pe inculpat cu o sticlă de bere în regiunea capului. Cei doi s-au îmbrâncit reciproc şi au căzut la podea, iar inculpatul a reuşit să o deposedeze pe victimă de gâtul spart al sticlei de bere.
Martorul G.G. a fost cel care a intervenit şi a scos victima din bar, îndemnând-o pe aceasta să plece acasă.
Inculpatul B.C. a fost pansat la mâini de către barmaniţa barului, după care a ieşit afară din bar, unde a aplicat victimei o lovitură cu pumnul ce a determinat căderea acesteia şi lovirea cu capul de beton.
Conflictul dintre părţi s-a desfăşurat în două etape, mai întâi în bar, iar apoi în afara acestuia, după un anumit timp, inculpatul urmând victima care plecase spre domiciliul său.
În speţă, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei, faţă de timpul scurs de la primul incident care luase sfârşit.
În actul de sesizare nu s-a reţinut că inculpatul ar fi comis infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de provocarea victimei, iar inculpatul a recunoscut faptele astfel cum acestea au fost reţinute în rechizitoriu, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În această ipoteză s-a făcut aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut greşit în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., hotărârea recurată fiind supusă casării sub acest aspect, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 38515pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul, va casa în parte decizia recurată şi, rejudecând:
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen. va condamna pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, scopul educativ şi preventiv al pedepsei putându-se realiza numai prin executarea acesteia în condiţii de penitenciar, fapta săvârşită de inculpat fiind gravă.
La individualizarea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârşire a acesteia, atitudinea procesuală de recunoaştere a faptei fiind avută în vedere la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Totodată inculpatul este la primul conflict cu legea penală şi este cunoscut ca având o bună comportare în societate după cum rezultă din caracterizările existente la dosar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de părţile civile M.D., P.C.C. şi P.I.L. împotriva deciziei penale nr. 124/P din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală recurată şi, rejudecând:
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1496/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1735/2013. Penal → |
|---|
