ICCJ. Decizia nr. 1605/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1605/2013

Dosar nr. 32879/3/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă. constată că,

Prin sentinţa penală nr. 98 din /16 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplic. art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatei B.T. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D.M. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 martie 2012 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a acestora.

S-a făcut aplicarea art. 7 din hegea nr. 76/2008, iar, în baza art. 346 rap. la art. 14 C. proc. pen. şi art. 1357-1382 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de minora parte vătămată B.M., prin reprezentant legal Primarul Sectorului 2 Bucureşti - D.G.A.S.P.C. Sector 2, fiind obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de despăgubiri morale către partea civilă.

În baza art. 163 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 250.000 lei.

În baza art. 346 rap. la art. 14 C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost, totodată, admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 7.115,71 lei cu titlu de despăgubiri materiale către aceasta.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, in fapt, următoarele:

În dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, inculpata B.T. a dat naştere, neasistată medical, în adăpostul de apărare civilă situat la subsolul Spitalului Judeţean Ilfov, unui copil de sex femeiesc, pe care l-a abandonat, nou-născutul fiind introdus într-un sac de plastic şi dus de coinculpatul M.D.M. într-o altă încăpere situată la capătul culoarului de la subsolul spitalului, unde acesta a fost găsit în jurul orei 07,15-07,20, în stare de hipotermie, de către martorul D.V. Potrivit declaraţiei acestuia., coroborată cu documentele întocmite cu ocazia internării nou-născutului, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 07,15-07,20 martorul a iiiural in încăperea situată ia capătul culoarului de la subsolul corpului dezafectat al Spitalului Judeţean Ilfov, încăpere pe care acesta o folosea pentru depozitarea unor unelte, unde a găsit pe podea un sac de plastic înnodat în care se afla un nou-născut de sex feminin cu greutatea de 2.870 grame, cu cordonul ombilical nesecţionat, înfăşai într-un tricou de culoare roşie îmbibat cu sânge şi într-o jachetă de culoare mov. Martorul a chemat în ajutor pe numitul Pandelică Viorel, agent de pază, împreună cu care a dus nou-născutul la camera de gardă, acesta fiind internat la ora 07,35 (filele 12-23 d.u.p., filele 110-140 d.u.p., fila 185 d.u,p. şi 99 d.i.). Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 2012, nou-născutul de sex feminin găsit în subsolul Spitalului de Urgenţă Ilfov a prezentat diagnosticul de hipotermie cu elemente de acidoză metabolică severă şi hipoglicemie, în contextul unei naşteri la termen neasistate medical, cu relativ puţin timp înainte de prezentarea la spital, şi a neacordării de îngrijiri medicale după expulzie. De asemenea, s-a stabilit că, în absenţa îngrijirilor medicale intensive şi precoce, obligatorii pentru un nou născut, decesul nou-născutului ar fi fost iminent, situaţie congruentă cu noţiunea de punere în primejdie a vieţii (fila 106 d.u.p.). în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că minora, ce a primit numele de B.M. (fila 100 d.u.p.), a fost născută în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012 într-o altă încăpere situată la subsolul Spitalului Judeţean Ilfov - un adăpost de apărare civilă, situat la o distanţă de aproximativ 7 metri de încăperea în care a fost găsită. S-a mai stabilit că această încăpere era folosită de inculpatul M.D.M., angajat al spitalului din anul 2009 în funcţia de brancardier, precum şi împrejurarea că minora este fiica biologică a inculpatei B.T., fiind exclus ca inculpatul M.D.M. să fie tatăl biologic al acesteia (raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012, filele 144-148 d.u.p.)

În continuare, instanţa a reţinut că, potrivit declaraţiilor coroborate ale celor doi inculpaţi, între aceştia a început în anul 2010 o relaţie ce implica şi întreţinerea de raporturi sexuale, inculpata B.T. petrecând mai multe nopţi în compania inculpatului M.D.M. în adăpostul de apărare civilă de la subsolul spitalului. întâlnirile dintre cei doi au continuat şi în cursul anului 2011, timp în care ambii s-au implicat şi în alte relaţii, în primăvara anului 2011 inculpata B.T. rămânând însărcinată. Cei doi au continuat întâlnirile şi au întreţinut raporturi sexuale şi ulterior acestui moment, deşi data ultimului contact sexual anterior datei de 30/31 ianuarie 2012 diferă în declaraţiile celor doi (decembrie 2011 în cazul inculpatei, septembrie 2011 în cazul ultimelor declaraţii ale lui M.D.M., în condiţiile în care iniţial arătase că ar mai fi întreţinut raporturi sexuale în luna ianuarie 2012). în seara de 30 ianuarie 2012, inculpata B.T. l-a vizitat din nou pe inculpat în adăpostul de apărare civilă, petrecând noaptea cu acesta şi întreţinând din nou raporturi sexuale. în dimineaţa de 31 ianuarie 2012, în jurul orei 05,00-05,30, inculpata B.T. a intrat în travaliu, comunicându-i, potrivit celor declarate de aceasta, inculpatului M.D.M. doar faptul că o doare stomacul şi solicitând o pastilă ce i-a fost adusă de către inculpat, înainte ca acesta să părăsească încăperea. Inculpata B.T. a susţinut faptul că, după plecarea inculpatului, a născut singură, a pus copilul pe pat, s-a spălat la chiuveta din cameră şi s-a aşezat din nou pe pat, moment în care inculpatul M.D.M. a revenit în cameră şi a lăsat pe una dintre mese cheile de la încăpere. A mai susţinut inculpata că după plecarea lui M.D.M. a aruncat apa din găleata în care se realiza scurgerea de la chiuvetă în toaleta amenajată la subsol, a spălat pe jos cu o mătură, după care a aşteptat să se oprească hemoragia, s-a îmbrăcat, a înfăşat copilul împreună cu placenta într-un tricou de culoare roşie pe care 1-a luat din cuier şi a lăsat copilul pe pat. închizând uşa cu lacătul. în continuare, inculpata a arătat că s-a deplasat la spălătoria unde ştia că se află inculpatul, i-a predat acestuia cheile şi a plecat din spital fără a-i spune acestuia că a născut. Pe drumul spre localitatea Pantelimon, inculpata i-ar fi solicitat telefonic lui M.D.M. să îi cumpere vată, acesta refuzând-o (filele 212, 217 d.u.p., fila 62 d.i.).

A arătat instanţa că varianta susţinută de inculpată cu privire la faptul că nu ea a fost cea care a pus nou-născutul în sacul în care acesta a fost găsit şi nu l-a abandonat în încăperea situată la capătul holului subsolului este susţinută de rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate pentru determinarea comportamentului simulat în cazul ambilor inculpaţi, dar şi de datele ce caracterizează situaţia inculpatului M.D.M., care a formulat apărări contradictorii pe parcursul cercetărilor. Astfel, audiat pentru prima dată la 29 februarie 2012 (fila 254 d.u.p.), inculpatul a precizat că, în cursul nopţii de 30/31 ianuarie 2012, nu a întreţinut raporturi sexuale cu inculpata B.T., recunoscând însă faptul că a întreţinut astfel de raporturi în cursul lunii ianuarie (susţinerea inculpatului că a fost ameninţat să dea această declaraţie a fost apreciată ca lipsita de sens, in condiţiile in care acesta a negat în această primă declaraţie un aspect recunoscut ulterior - raporturile sexuale din noaptea de 30/31 ianuarie). De asemenea, inculpatul a mai precizat că, în cursul zilei de 31 ianuarie, a aflat de la martorul D.V. că în subsolul spitalului a fost găsit un nou-născut şi că, deşi nu ştia ca inculpata B.T. să fi fost însărcinată, a început să bănuiască faptul că aceasta a fost cea care a abandonat copilul în subsol. A mai arătat inculpatul că, din dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 07,00, nu a mai vorbit cu coinculpata. Audiat, însă, ulterior, la data de 02 martie 2012 (fila 258 d.u.p.), inculpatul a arătat că a întreţinut raporturi sexuale cu inculpata B.T. în cursul nopţii de 30/31 ianuarie 2012 şi că aceasta i-ar fi spus „din senin" că „e puţin grasă", că, după ce inculpata i-ar fi dat cheile de la cameră în jurul orei 06,45, aceasta l-ar fi sunat în jurul orei 08,00 spunându-i că are nevoie ca el să îi cumpere vată, însă a refuzat-o având în vedere că avea de lucru. A mai precizat inculpatul că, după discuţia telefonică cu inculpata, a aflat de la nişte infirmiere din secţia ginecologie că în subsolul spitalului fusese găsit un nou-născut, aspect confirmat ulterior şi de D.V., şi că la câteva zile distanţă a început să o bănuiască pe B.T. ca fiind cea care a născut şi a abandonat copilul. în aceeaşi declaraţie, inculpatul a mai arătat că în ziua de 31 ianuarie 2012 a plecat în localitatea de domiciliu – com. Plosca - fără a mai trece prin încăperea de la subsol şi că în următoarele două săptămâni fie a făcut naveta, fie a dormit la martorul B.D., fără a pătrunde în adăpostul de apărare civilă. La data de 08 august 2012 (fila 264 d.u.p.), inculpatul a precizat că a aflat despre nou-născutul găsit în subsolul spitalului pe 31 ianuarie 2012. în jurul orelor 12, fără să aibă cunoştinţă de locaţia exactă în care acesta a fost găsit, că după aproximativ 2 zile a purtat o discuţie cu martorul D.V. aflând locul unde a fost găsit nou-născutul, fără a face însă nicio legătură între acesta şi inculpata B.T. A mai arătat inculpatul că a mai purtat o discuţie cu martorul D.V. la jumătatea lunii februarie şi că doar ulterior acestei discuţii a început să o bănuiască pe B.T. ca fiind cea care a născut şi a abandonat copilul. Şi cu această ocazie inculpatul a susţinut că după noaptea de 30/31 ianuarie nu a mai pătruns în încăperea de la subsol până la jumătatea lunii februarie, făcând naveta către com. Plosca, fără a preciza nici un motiv pentru această decizie bruscă, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor sale, anterior acestui moment ar fi dormit în acea încăpere circa 3 nopţi pe săptămâna. Peste câteva zile, pe 13 august 2012 (fila 269 d.u.p.), inculpatul a oferit detalii cu privire la trenurile folosite pentru a se deplasa din şi înspre com. Plosca, inclusiv în luna februarie 2012, arătând că pleca din Bucureşti la ora 17,00 şi ajungea în localitatea Plosca la ora 20:00.

Referindu-se la poziţia procesuală adoptată de inculpat în faţa instanţei de judecată, Tribunalul a subliniat că, deşi a refuzat iniţial să dea o declaraţie, acesta a susţinut prin apărătorul său ales faptul că după data de 31 ianuarie 2012 ar fi dormit în saloane ale spitalului sau în alte încăperi ale acestuia şi că nu a menţionat acest aspect datorită faptului că îi era teamă să nu fie sancţionaţi colegii care l-au ajutat. Audiat, însă, la data de 01 noiembrie 2012, inculpatul şi-a modificat din nou declaraţiile, arătând că a observat anumite modificări cu privire la corpul inculpatei cu câteva luni înainte de data de 30/31 ianuarie 2012 şi că, la întrebarea sa, aceasta i-a spus doar că s-a îngrăşat, că inculpata i-a predat cheile de la cameră în jurul orei 06,35, că din dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012 nu a mai pătruns în încăperea de la subsol pentru două săptămâni, interval în care a dormit în apropierea vestiarelor datorită frigului din cameră, că nu ar fi spus acest lucru în declaraţiile anterioare datorită faptului că nu dorea să le facă rău colegilor care ar fi putut afla că doarme la subsol, că după acest interval a revenit în cameră şi a făcut curat, ducând cearşaful la spălat. A mai precizat inculpatul că susţine cele arătate la data de 29 februarie 2012 referitor la faptul că în data de 31 ianuarie 2012, după ce a aflat de găsirea copilului abandonat, a bănuit-o pe inculpata B.T., deşi nu avea cunoştinţă că aceasta era însărcinată.

În analiza efectuată cu privire la apărările formulate de inculpat, Tribunalul a verificat, în prealabil, susţinerea acestuia privind pretinsele sale probleme de ordin psihic şi care ar fi determinat modificarea declaraţiilor, constatând, însă, că inculpatul nu a putut prezenta niciun înscris referitor la aceste probleme, deşi, în condiţiile în care lucra într-un spital, acesta ar fi avut posibilitatea de a apela oricând la un medic, că potrivit fişei medicale întocmite cu ocazia plasării acestuia în arest inculpatul nu se află în evidenţă cu afecţiuni de ordin psihic (fila 119 d.i.), că acesta a primit aviz medical necondiţionat atât la data de 21 ianuarie 2010, cât şi la data de 25 februarie 2011, pentru desfăşurarea activităţii de brancardier, nefiind evidenţiate probleme de sănătate mentală (filele 75-76 d.i.). Nu în ultimul rând, în urma audierii nemijlocite a inculpatului de către instanţa de judecată, s-a constatat făptui ca acesta arc capacitate de înţelegere, posibilitatea de a răspunde de îndată întrebărilor ce îi sunt adresate şi de a prezenta explicaţii pentru toate acţiunile sale (a se vedea răspunsurile inculpatului referitoare la motivul pentru care nu a mai intrat în încăperea de la subsol ulterior datei de 31 ianuarie 2012 nici măcar pentru a-şi lua salteaua de pe pat). în aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că modificarea declaraţiilor date de inculpat este consecinţa luării la cunoştinţă a celorlalte elemente probatorii, care contraziceau susţinerile sale - declaraţiile martorului B.D. din data de 02 aprilie 2012 prin care acesta a arătat că nu l-a adăpostit niciodată pe inculpat în locuinţa sa (fila 189 d.u.p., fila 101 d.i.) şi adresa din 25 aprilie 2012 a DGPMB - Serviciul de Analiză a Informaţiilor (fila 280 şi urm. d.u.p.), din care rezultă localizarea inculpatului, pe baza numărului de telefon folosit, în apropierea Spitalului de Urgenţă Ilfov, ulterior datei de 31 ianuarie 2012, după orele 17,00 la care acesta susţinea că ar fi plecat înspre localitatea Plosca, în zilele în care făcea naveta. în plus, argumentele prezentate de inculpat cu privire la motivul pentru care nu a declarat de la început faptul că ulterior datei de 31 ianuarie 2012 ar fi dormit lângă vestiare - teama de a nu fi sancţionaţi de către conducere colegii care ar fi putut cunoaşte acest lucru - nu au putut fi primite de instanţă în condiţiile în care, anterior, acesta nu manifestase nicio temere pentru soarta colegilor care ştiau că folosea adăpostul de apărare civilă încă din cursul anului 2009. Deşi aspectele referitoare la ceea ce a făcut inculpatul ulterior datei de 31.01,2012 nu au o influenţă directă asupra acuzaţiei ce îi este adusă, Tribunalul a apreciat că acestea sunt deosebit de relevante pentru determinarea lipsei sincerităţii inculpatului în declaraţiile date. dar şi pentru sublinierea necesităţii pe care a simţit-o inculpatul de a susţine, prin argumente riesmcere, în toate declaraţiile sale, faptul că nu a mai pătruns în încăperea în care s-a născut minora B.M. dinainte de părăsirea acestei încăperi de către inculpata B.T. în dimineaţa de 31 ianuarie 2012 şi până la peste două săptămâni de la abandonarea nou-născutului.

Având în vedere explicaţiile neplauzibile prezentate cu privire la acest ultim aspect de către inculpat în declaraţia din faţa instanţei - frigul din încăpere care l-ar fi determinat să doarmă, pe holurile subsolului şi să nu mai pătrundă în aceasta, nici măcar pentru a lua aşternuturile de pe pat. până la încălzirea vremii la jumătatea lunii februarie, în condiţiile în care la data de 02 martie 2012 inculpatul arăta că avea un reşou electric în cameră, iar în încăperea respectivă acesta avea amenajate toate cele necesare traiului - s-a apreciat ca singurul motiv pentru care inculpatul a susţinut cele prezentate mai sus a fost acela de a se distanţa de naşterea ce a avut loc în interiorul camerei la data de 31 ianuarie 2012 şi de orice urme ale acesteia care ar mai fi fost vizibile în încăpere imediat după naştere. Chiar acceptând faptul că inculpatul nu a mai pătruns în adăpostul de apărare civilă ulterior datei de 31 ianuarie 2012, Tribunalul a considerat că acest lucru a avut loc doar pentru a se evita stabilirea unei legături între nou-născut şi acuzat, neexistând nicio altă explicaţie pertinentă din partea apărării.

În al doilea rând, Tribunalul a considerat ca neplauzibile susţinerile inculpatului referitoare la faptul că nu avea cunoştinţă de împrejurarea că inculpata B.T. era însărcinată. în ciuda declaraţiilor contradictorii ale coincuîpatei cu privire la vizibilitatea sarcinii sale, generate probabil de dorinţa de a-l proteja pe inculpat, Tribunalul a arătat că modificările produse de o sarcină asupra corpului viitoarei mame sunt de notorietate şi nu aveau cum să nu fie observate de inculpat, deţinător al unei diplome de bacalaureat, a două diplome de calificare profesională şi angajat de la data de 23 aprilie 2009 în cadrul unui spital ce deţinea şi o secţie de obstetrică - ginecologie, pe postul de brancardier, având astfel numeroase ocazii pentru a intra în contact cu persoane însărcinate, după cum a arătat şi acesta. în legătură cu acelaşi aspect, s-a subliniat că, în mod normal, o sarcină devine vizibilă începând cu a 4-a lună, iar posibilitatea ca o sarcină să nu fie vizibilă până în luna a 9-a (potrivit raportului de expertiză medico - legală efectuat cu privire la minora B.M. aceasta a fost născută la termen, având o greutate de 2.870 grame, situată în limitele normale), deşi nu este exclusă, este aplicabilă în cazul persoanelor supraponderale sau cu o constituţie solidă, ceea ce evident nu este cazul inculpatei B.T., persoană cu o constituţie astenică, după cum se poate observa şi din fotografiile judiciare efectuate la o lună de la momentul naşterii. S-a apreciat, de asemenea, că nu poate fi ignorat nici faptul că, potrivit declaraţiilor ambilor inculpaţi, în cursul nopţii de 31 ianuarie 2012, într-un moment în care sarcina se afla în luna a 9-a, cei doi au întreţinut raporturi sexuale normale, condiţii în care modificările fiziologice datorate sarcinii nu aveau cum să nu fie observate de către inculpat, care întreţinuse raporturi sexuale cu B.T. şi anterior rămânerii acesteia însărcinată. Susţinerile apărării referitoare la faptul că nici martorul B.D. nu a remarcat că inculpata era însărcinată au fost calificate de Tribunal ca inculpată doar îmbrăcată cu o geacă, precum şi contradicţiile dintre declaraţiile acestuia cu privire la ultimul moment în care a văzut-o pe aceasta - în primăvara anului 2011 (fila 190 d.u.p.) sau în anii 2011-2012 (fila 101 d.i.). Au fost analizate, totodată, şi explicaţiile date de inculpat cu privire la modificările corporale observate la inculpata B.T. în timpul sarcinii - „în seara de 30 ianuarie . din senin, N. mi-a spus doar că e puţin grasă" (declaraţia din 02 martie 2012) sau „cu câteva luni în urmă (înainte de data de referinţă 30/31 ianuarie 2012) când am observat ceva şi am întrebat-o (inculpata) mi-a spus doar că s-a îngrăşat" (declaraţia din 01 noiembrie 2012) - concluzionându-se că observarea unor astfel de modificări înainte cu câteva luni de data naşterii nu face decât să susţină cele arătate Tribunal referitor la imposibilitatea neobservării sarcinii în contextul relaţiilor intime. în legătură cu acelaşi aspect, instanţa a mai constatat şi caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpatului, acesta arătând, atât la data de 29 februarie 2012, cât şi în faţa instanţei, că după ce a aflat de găsirea nou-născutului, a suspectat-o pe inculpata B.T. de abandonarea acestuia. Or, în condiţiile în care inculpatul nu avea cunoştinţă de sarcina coinculpatei, acesta nu avea niciun motiv pentru a o suspecta pe B.T..

Acceptând susţinerea apărării, Tribunalul a arătat că, într-adevăr, nu există probe directe împotriva inculpatului M.D.M., dar există suficiente probe indirecte pentru a fundamenta convingerea instanţei că acesta este cel care a abandonat nou - născutul în încăperea neîncălzită în care a fost găsit de către martorul D.V. Astfel, în afară de declaraţiile nesincere ale inculpatului cu privire ia necunoaşterea sarcinii numitei B.T., la ceea ce a făcut în cele două săptămâni ce au urmat naşterii, la motivele pentru care nu a mai pătruns în adăpostul de apărare civilă situat în subsolul Spitalului Judeţean Ilfov, Tribunalul a mai reţinut declaraţiile coinculpatei B.T., rezultatele coroborate ale constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate pentru determinarea comportamentului simulat în cazul celor doi inculpaţi (care au concluzionat că răspunsurile negative ale inculpatei B.T. la întrebările „Tu ai mutat copilul în camera din fundul holului?", „în data de 31 ianuarie 2012 ai mutat copilul în camera din fundul holului?" „Ştii dacă M. este cel care a mutat copilul în camera din fundul holului?" nu au determinat modificări specifice comportamentului simulat - filele 244-258 d.u.p. -, clar şi că răspunsurile negative ale inculpatului M.D.M. la întrebările „Tu ai mutat copilul în camera din fundul holului?", „în data de 31 ianuarie 2012 ai mutat copilul în camera din fundul holului?" şi răspunsul afirmativ al acestuia la întrebarea „B.T. este cea care a mutat copilul în camera din fundul holului?" au determinat modificări specifice comportamentului simulat - filele 272-278 d.u.p.), aspectele referitoare la sacul în care a fost găsit nou-născutul, convorbirea telefonică ce a avut loc între cei doi inculpaţi în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, ruperea legăturilor dintre cei doi inculpaţi ulterior datei de 31 ianuarie 2012, îndepărtarea de către inculpat a aşternuturilor ce se aflau pe patul din adăpostul de apărare civilă în noaptea de 30/31 ianuarie 2012.

Astfel, deşi declaraţiile date de cei doi inculpaţi cu privire la felul sacilor ce se aflau în camera de la subsol sunt contradictorii, inculpatul arătând că aceştia erau negri, iar inculpata că erau verzi, prima instanţă a constatat, pe baza declaraţiilor martorului D.V. şi a planşelor foto efectuate în cauză, că nou- născutul nu a fost găsit într-un sac de genul celor ce se aflau în camera locuită de inculpat, ci într-un sac transparent. Cu referire la acelaşi aspect, instanţa a mai reţinut declaraţiile martorului D.V. în sensul că astfel de saci se foloseau în spital pentru gunoi, dar şi faptul că brancardierii erau cei care se ocupau de evacuarea gunoiului, singura concluzie logică fiind aceea că inculpatul M.D.M. a fost cel care a introdus nou- născutul în sacul în care acesta a fost găsit şi l-a abandonat în încăperea din subsol, inculpatul fiind singura altă persoană ce a avut acces în încăperea în care s-a născut minora. în ceea ce priveşte susţinerile apărării referitoare la faptul că, potrivit declaraţiilor numitului D.A., sacii folosiţi în spital ar fi fost de culoare galbenă (fila 198 d.u.p.), Tribunalul a arătat că martorul s-a refent exclusiv la sacii folosiţi la depozitarea materialelor biologice, saci pe care acesta îi topea, aspect care nu contrazice cele arătate anterior.

Totodată, ambii inculpaţi au arătat că, în dimineaţa de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 08,00, între ei a avut loc o convorbire telefonică, B.T. solicitându-i lui M.D.M. să îi aducă vată, iar acesta refuzând-o pe motiv că ar fi avut de lucru. Din analiza conţinutului adresei din 25 aprilie 2012 a D.G.P.M.B. - Serviciul de Analiză a Informaţiilor, rezultă faptul că inculpatul, având numărul de telefon X, localizat pe Bd. x, unde se află sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, a apelat la orele 08:09 numărul de telefon Y, număr ce a. fost folosit în seara de 31 ianuarie 2012 pentru efectuarea unor apeluri telefonice de pe raza oraşului Pantelimon, unde se afla domiciliul inculpatei şi care cel mai probabil îi aparţine acesteia. Relevant a fost apreciat faptul că, la momentul convorbirii menţionate (singura purtată de inculpat la ora 08:00), inculpata a fost localizată în raza releului de pe str. S.N.S., stradă aflată în imediata apropiere a Spitalului Judeţean Ilfov, fiind evident că, pentru ca inculpata să îi fi solicitat coinculpatului să îi aducă vată, era necesar ca acesta să fi ştiut unde se află, cu atât mai mult cu cât inculpatul a arătat că nu ştia unde locuieşte B.T. (fila 255 verso d.u.p.), iar faptul că inculpata a rămas în apropierea spitalului sugerează existenţa unei înţelegeri între cei doi. Tot în apropierea spitalului, a fost identificată inculpata şi pe baza unui telefon primit la ora 11:31, deşi potrivit declaraţiilor sale aceasta ar fi plecat înspre Pantelimon imediat după părăsirea spitalului.

În plus, s-a arătat că singura explicaţie plauzibilă pentru ruperea legăturii dintre inculpaţi după ziua de 31 ianuarie 2012, cei doi arătând că ulterior acestei zile nu au mai vorbit decât în data de 29 februarie 2012, după ce inculpatul M.D.M. fusese citat de organele de urmărire penală, apare ca fiind dorinţa acestora de a evita descoperirea relaţiei dintre ei şi stabilirea legăturii cu nou-născutul găsit în subsolul spitalului. La toate acestea se adaugă şi faptul că, în momentul în care a fost efectuată cercetarea la faţa locului în adăpostul de apărare civilă în care a avut loc naşterea, organele de urmărire penală nu au identificat cearşaful care se afla în mod obişnuit pe pat, nici păturile folosite de către inculpat (filele 52-76 d.u.p.), varianta unei naşteri fără urme de materie pe patul pe care s-a aflat inculpata şi pe care a fost plasat ulterior nou-născutul susţinută de B.T. fiind contrazisă atât de planşele foto efectuate imediat după găsirea copilului, cât si de aspectele notorii referitoare la naştere. Astfel, nou-născutul a fost găsit înfăşurat într-un tricou care era îmbibat cu sânge, la fel ca şi fragmentele de ziar aflate în acelaşi sac cu copilul (filele 13-23 d.u.p.), situaţie în care orice loc în care ar fi fost pus copilul după naştere ar fi prezentat astfel de urme, iar locul cel mai probabil pe care acesta a fost pus. după cum a susţinut şi inculpata B.T., a fost patul, pe care se afla un cearşaf, dat la spălat de către inculpat, potrivit propriilor sale declaraţii. De asemenea, în condiţiile în care nou-născutul a fost găsit cu cordonul ombilical nesecţionat, inculpata B.T. trebuie să fi rămas în acelaşi loc în care a născut până la expulzarea placentei, ce este însoţită de pierderea unei cantităţi de 200-300 ml de sânge şi are loc, în medie, la 5-15 mânute de la expulzarea fătului.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorei E.N.C., invocate de apărare pentru a dovedi faptul că inculpatul nu ar fi avut cum să ducă nou-născutul în încăperea de la subsol, declaraţii potrivit cărora martora s-ar fi aflat împreună cu inculpatul în dimineaţa de 31 ianuarie 2012 de la ora 06,25 până la ora 09,00 şi că ar fi urcat cu acesta la secţia în care lucrau în jurul orei 06,25-06,30, acestea au fost înlăturate de către instanţă întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, nici chiar cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale. Astfel, în niciuna din aceste declaraţii, inculpatul nu a menţionat faptul că în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012 s-ar fi aflat împreună cu această martoră. Nici intervalul de timp menţionat de către martoră nu este confirmat de declaraţiile iniţiale ale inculpatului potrivit cărora ar fi rămas la spălătorie până în jurul orei 07.00 (declaraţia din data de 29 februarie 2012) sau 06,45 (declaraţia din data de 02 martie 2012), când a plecat înspre secţia în care lucra, întâlnindu-se cu inculpata B.T. în incinta spitalului, ocazie cu care aceasta i-a restituit cheia. în al doilea rând, s-a arătat că, dacă s-ar accepta varianta prezentată de această martoră, coroborată cu varianta prezentată de inculpat referitoare la momentul la care a plecat din cameră în aceea dimineaţă, ar rămâne un interval de aproximativ 40 de minute în care inculpata B.T. să fi dat naştere minorei, cu un travaliu declanşat în jurul orei 05,00-05,30, să fi avut loc expulzarea placentei, să-şi fi revenit după naştere, să fi făcut curăţenie în cameră, să se fi spălat şi îmbrăcat şi să fi dus copilul în cealaltă încăpere, în condiţii de luminozitate scăzută, şi să se fi deplasat înspre spălătorie, interval apreciat de instanţă ca fiind insuficient pentru toate aceste activităţi.

Tot în legătură cu apărările formulate de inculpatul M.D.M. prin intermediul apărătorului său ales, referitoare la omisiunea audierii numiţilor „C." şi „D.", Tribunalul a constatat că audierea acestora nu a fost solicitată de niciuna din părţile din dosar şi că, în lipsa unor precizări suplimentare din partea celor care îi cunoşteau pe „C." şi „D." cu privire la identitatea acestora, identificarea lor de către instanţa de judecată este aproape imposibilă.

În ceea ce priveşte referirile apărării la declaraţia făcută de inculpata B.T. în faţa comisiei de primă expertiză medico-legală, cu privire la faptul că s-ar fi dus să nască la concubinul său (fila 92 d.u.p.), Tribunalul a considerat că această afirmaţie întăreşte cele arătate anterior referitor la cunoaşterea de către inculpatul M.D.M. a stării de graviditate.

De altfel, Tribunalul a apreciat ca puţin probabil şi ca inculpatul M.D.M. sa nu fi avut cunoştinţă de ceea ce se întâmpla cu inculpata B.T. în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, având în vedere toate manifestările ce însoţesc travaliul - ruperea apei, contracţiile puternice, faptul că cei doi au dormit în acelaşi pat de o singură persoană şi împrejurarea că inculpatul lucra de 3 ani într-un spital, fiind posibilă, deşi nedovedită, existenţa unei înţelegeri între cei doi cu privire la abandonarea copilului. Totodată, s-a arătat că susţinerile apărării referitoare la lipsa unui mobil în cazul inculpatului M.D.M. ignoră împrejurarea că, la data de 31 ianuarie 2012, inculpatul putea să considere că minora este fiica sa, cu toate consecinţele ce decurgeau din acest fapt, situaţia materială dificilă a acestuia şi implicarea în alte relaţii cu persoane de sex feminin constituind elemente care puteau să determine dorinţa lui de a „scăpa" de nou-născut.

În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatei B.T. care, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, după ce a născut neasistată medical un copil de sex feminin în subsolul Spitalului Judeţean Ilfov, a abandonat nou-născutul în condiţii de natură să pună în pericol viaţa acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. c) (nou-născutul fiind fiica biologică a inculpatei) şi d) (faţă de starea de neputinţă a nou-născutului de a se apăra) C. pen.

De asemenea, s-a apreciat de către Tribunal că fapta inculpatului M.D.M. care, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, după introducerea copilului născut In cursul aceleiaşi dimineţi de inculpata B.T. într-un sac, a abandonat nou-născutul în încăperea de la capătul holului subsolului dezafectat al Spitalului Judeţean Ilfov, unde acesta a fost găsit în jurul orei 07,15-07,20 de martorul D.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. d) (faţă de starea de neputinţă a nou-născutului de a se apăra) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că, prin abandonarea nou-născutului într-o încăpere neîncălzită, situată într-o zonă dezafectată a Spitalului Judeţean Ilfov, într-un sac de plastic, inculpatul M.D.M. a acceptat posibilitatea decesului minorei, acţionând cu intenţie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., precum şi cele ale art. 320⁷ alin. (7) C. proc. pen. în cazul inculpatei B.T., ţinând seama de faptul că aceasta, la termenul din data de 13 septembrie 2012, a recunoscut în întregime acuzaţiile ce i-au fost aduse, precizând că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi că nu solicită administrarea de probe suplimentare. Astfel, în procesul de proporţionalizare a sancţiunilor penale, prima instanţă a avut în vedere împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea (prin abandonarea unui nou-născut, persoană lipsită complet de apărare, de către mama acestuia şi de către o persoană care ia acel moment se putea considera în mod rezonabil tatăl acestuia), ce denotă un grad ridicat de pericol social concret al acesteia, atitudinea procesuală a acuzaţilor pe parcursul desfăşurării procesului penal, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care au mai fost sancţionaţi administrativ pentru săvârşirea de fapte de furt (în cursul anului 2012 în cazul inculpatei B.T. şi în cursul anului 2007 în cazul inculpatului M.D.M.), au un nivel mediu de pregătire, iar inculpatul M.D.M. are un loc de muncă, fiind apreciat de colegi, aspecte în raport cu care Tribunalul a considerat ca neîntemeiată solicitarea acestuia din urmă de reţinere în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., menţionând că reeducarea inculpaţilor se poate realiza numai prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, redus cu o treime în cazul inculpatei B.T., ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. Ca pedeapsă complementară şi accesorie, s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., apreciindu-se că săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui nou-născut, care la acel moment putea fi considerat în mod rezonabil rezultatul relaţiei dintre cei doi inculpaţi, dovedeşte incompatibilitatea acestora cu exerciţiul drepturilor părinteşti, a dreptului de a fi tutore sau curator, dar şi a dreptului de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că acţiunile civile promovate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Ilfov şi de partea vătămată B.M., prin reprezentant legal Primarul Sectorului 2 Bucureşti - D.G.A.S.P.C. Sector 2 sunt întemeiate, dispunând obligarea inculpaţilor în solidar la plata către unitatea spitalicească a sumei de 7115,71 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei B.M. în perioada 31 ianuarie 2012 -28 februarie 2012, precum şi la plata sumei de 250.000 Iei cu titlu de daune morale către aceasta din urină. La stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere suferinţele cauzate şi care vor fi resimţite în continuare de minora B.M. pe parcursul întregii sale vieţi, datorită modului în care inculpaţii au procedat imediat după naşterea acesteia, suma acordată fiind de natură să compenseze într-o oarecare măsură respectivele traume psihice, ce vor fi resimţite de minoră odată cu creşterea în vârstă, în urma aflării împrejurărilor naşterii sale, dându-i posibilitatea acesteia să aibă o dezvoltare cât mai apropiată de normal în împrejurările date.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. în privinţa inculpatei B.T. şi a greşitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, precum şi inculpatul M.D.M., invocând încălcarea în cursul urmăririi penale a dreptului său la apărare, garantat de art. 6 şi art. 171 C. proc. pen., precum şi nerespectarea principiului legalităţii, prevăzut în art. 2 alin. (1) şi art. 64 alin. (2) C. proc. pen., prin valorificarea de către instanţa de fond a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică pentru determinarea comportamentului simulat, deşi această investigaţie nu este admisă de lege ca mijloc de probă, iar la efectuarea ei nu s~a asigurat asistenţa juridică a inculpatului. Ca urmare, s-a solicitai de către recurent restituirea cauzei Ia Parchet, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea sa ori aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special, ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., şi a cărei executare să fie suspendată condiţionat, conform art. 81 sau 86¹ C. pen.

Prin Decizia penală nr. 54/ A din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. cu privire la. inculpata B.T., iar, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) şi d) C. pen., a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa. de S am şi 6 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D.M. şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor şi a dedus prevenţia acestora de la 03 martie 2012 la zi.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a arătat, cu privire ia motivul invocat de inculpatul M.D.M. referitoi la nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, că testarea la poligraf s~a realizat numai după obţinerea consimţământului scris al acestuia şi că rezultatul unei asemenea investigaţii trebuie evaluat în contextul probatoriilor existente la dosarul cauzei, potrivit principiului aprecierii probelor, constituind şi o direcţie principală în efectuarea altor activităţi de urmărire penală (efectuarea percheziţiilor, ascultarea martorilor, a învinuiţilor etc). Totodată, Curtea a menţionat că testarea la poligraf sau biodetecţia judiciară este un procedeu care respectă integral demnitatea, integritatea fizică şi psihică a persoanei examinate, ca valori juridice consacrate prin Constituţia României, precum şi prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 66 C. proc. pen., apreciindu-se că audierea acuzatului prin intermediul acestei tehnici nu reprezintă altceva decât o declaraţie luată în condiţii specifice, înscriindu-se în cadrul mijloacelor de probă prevăzute de art. 69-73 C. proc. pen. referitoare la declaraţiile luate învinuitului sau inculpatului şi, mai precis, o aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. proc. pen., care stabilesc că "după ce învinuitul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce"

Astfel, s-a arătat că, deşi audierea învinuitului şi inculpatului prin intermediul tehnicii poligraf nu este prevăzută, în mod expres, de lege, ca mijloc de probă de sine stătător, nu este nici interzisă, ci se include perfect în cadrul mijloacelor de probă prevăzute de lege, respectiv de art. 69-73 C. proc. pen. Pe de altă parte, s-a considerat că examinarea poligraf este în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 68 C. proc. pen., arătându-se că, în condiţiile în care, prin această examinare se măsoară şi compară simultan mai mulţi parametri psihofiziologici (puls, tensiune arterială, reacţia eledrodermică, respiraţia în varianta abdominală şi toracică şi, uneori, reactivitatea miokinetică - reacţia musculară), parametrii care, cu mare exerciţiu şi efort ar putea fi înşelaţi de persoana audiată şi supusă examinării, se impune respectarea unor condiţii de fond şi de formă care să asigure o examinare corectă şi, deci, o audiere m cadrul legal, care poate fi folosită ca mijloc de probă în procesul penal, întrucât aceasta, fiind o "mărturisire prin negare", ca orice declaraţie a învinuitului sau inculpatului, poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care este coroborată cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, conform art. 69 C. proc. pen.

Relativ la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, invocată de acelaşi apelant inculpat, Curtea a reţinut că, în cauză, organul de urmărire penală a respectat dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, înainte de a fi audiat prin intermediul biodetecţiei, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă acest lucru şi, fiind de acord, s-a consemnat respectivul aspect în declaraţia de consimţământ. Totodată, făcând referiri ample la jurisprudenta instanţei de contencios european (Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo E. Bv versus Olanda, Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa, Hotărârea Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992), Curtea a arătat că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, prin aplicarea principiului egalităţii de arme. Ca atare, constatând că garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate atât din perspectiva dreptului intern, cât relativ la dispoziţiile art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a concluzionat că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În ce priveşte situaţia de fapt, s~a constatat, în esenţă, că aceasta a fost în mod corect reţinută de Tribunal, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză.

Astfel, potrivit depoziţiei martorului D.V., coroborată cu documentele medicale întocmite cu ocazia internării nou-născutului, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012, în jurul orelor 07,15-07,20, intrând în încăperea situată la capătul culoarului de la subsolul corpului dezafectat al Spitalului Judeţean Ilfov, încăpere pe care martorul o folosea pentru depozitarea unor unelte, acesta a găsit, pe podea, un sac de plastic înnodat, în care se afla un nou-născut de sex feminin, cu cordonul ombilical nesecţionat, înfăşat într-un tricou de culoare roşie îmbibat cu sânge şi într-o jachetă de culoare mov. Martorul a chemat în ajutor pe numitul P.V., agent de pază, împreună cu care a dus nou-născutul la camera de gardă, acesta fiind internat la ora 07,30. Conform raportului de expertiză medico-legală din 2012 întocmit în cauză, nou-născutul de sex feminin găsit în subsolul Spitalului de Urgentă Ilfov a prezentat diagnosticul de hipotermie cu elemente de acidoză metabolică severă şi hipoglicemie, în contextul unei naşteri ia termen neasistate medical, cu relativ puţin timp înainte de prezentarea la spital şi a neacordării de îngrijiri medicale după expulzie. De asemenea, s-a stabilit că, în absenţa îngrijirilor medicale intensive şi precoce, obligatorii pentru un nou născut, decesul nou-născutului ar fi fost iminent, situaţie congruentă cu noţiunea de punere în primejdie a vieţii. Naşterea a avut loc. în aceeaşi dimineaţă - inculpata B.T. intrând în travaliu în jurul orelor 05,00-05,30 - într-o altă încăpere situată la subsolul Spitalului Judeţean Ilfov, respectiv într-un adăpost de apărare civilă, aflat la o distanţă de aproximativ 7 metri de încăperea în care a fost găsit nou născutul, adăpost ce era folosit de inculpatul M.D.M., angajat al spitalului din anul 2009, în funcţia de brancardier. Din raportul de expertiză medico-legală - examen A.D.N. din 2012, a rezultat faptul că minora este fiica biologică a inculpatei B.T., fiind exclus ca inculpatul M.D.M. să fie tatăl biologic al acesteia. Potrivit declaraţiilor inculpatei B.T., în dimineaţa de 31 ianuarie 2012, în jurul orei 05,00-05,30, a intrat în travaliu, comunicându-i inculpatului M.D.M. doar faptul că o doare stomacul şi solicitând o pastilă ce i-a fost adusă de către inculpat, înainte ca acesta să părăsească încăperea. După plecarea inculpatului, a născut singură, a pus copilul pe pat, s-a spălat la chiuveta din cameră şi s-a aşezat din nou pe pat, moment în care inculpatul M.D.M. a revenit în cameră şi a lăsat, pe una dintre mese, cheile de la încăpere. După cea de-a doua plecare a lui M.D.M., inculpata B.T. a aruncat apa din găleata în care se realiza scurgerea de la chiuvetă în toaleta amenajată la subsol, a spălat pe jos cu o mătură, după care a aşteptat să se oprească hemoragia, s-a îmbrăcat, a înfăşat copilul împreună cu placenta într-un tricou de culoare roşie, pe care l-a luat din cuier şi a lăsat copilul pe pat, închizând uşa cu lacătul. În continuare, s-a deplasat la spălătoria unde ştia că se află inculpatul, i-a predat acestuia cheile şi a plecat din spital, fără a-i spune că a născut. Pe drumul spre localitatea Pantelimon, inculpata i-ar fi solicitat telefonic lui M.D.M. să îi cumpere vată, acesta refuzând-o.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.D.M., Curtea a reţinut că acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei, dând o serie de declaraţii contradictorii, însă diversele sale susţineri au fost contrazise prin declaraţia martorului B.D. din data de 02 aprilie 2012, prin care acesta a arătat că nu l-a adăpostit niciodată pe inculpat în locuinţa sa, dar şi prin adresa din 25 aprilie 2012 emisă de D.G.P.M.B. - Serviciul de Analiză a Informaţiilor, din care a rezultat localizarea inculpatului, pe baza numărului de telefon folosit, în apropierea Spitalului de Urgenţă Ilfov, ulterior zilei de 31 ianuarie 2012, după orele 17,00, la care acesta susţinea ca ar fi plecat spre localitatea Plosca, în zilele m care făcea naveta. Mai mult, s-a arătat că, deşi în toate declaraţiile sale, inculpatul a susţinut că nu a mai pătruns în încăperea în care s-a născut minora B.M. dinainte de părăsirea acestei încăperi de către inculpata B.T. în dimineaţa de 31 ianuarie 2012 şi până la peste două săptămâni de la abandonarea nou-născutului, motivat de faptul că era frig în locaţia respectivă, Curtea a remarcat faptul că el însuşi s-a contrazis prin propria depoziţie din 02 martie 2012, când a arătat că avea un reşou electric în cameră şi toate cele necesare traiului. Pe de altă parte, s-a mai constatat că inculpatul a susţinut, dând dovadă de o vădită nesinceritate, faptul că nu ştia că inculpata B.T. era însărcinată, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, a rezultat că minora B.M. a fost născută la termen, având o greutate de 2.870 grame, situată în limitele normale, iar inculpata B.T., o persoană cu constituţie astenică, însărcinată în luna a noua, a întreţinut raporturi sexuale normale cu coinculpatul în cursul nopţii de 31 ianuarie 2012, potrivit depoziţiilor ambilor inculpaţi. Totodată, inculpatul, posesor al unei diplome de bacalaureat şi a două diplome de calificare profesională, era angajat de la data de 23 aprilie 2009 în cadrul unui spital ce deţinea şi o secţie de obstetrică -ginecologie, pe postul de brancardier, având, astfel, numeroase ocazii de a intra în contact cu persoane însărcinate, după cum a arătat şi acesta. Or, s-a apreciat de către Curte că toate aceste aspecte exclud ipoteza susţinută de inculpat în sensul că nu ar fi cunoscut/observat starea de graviditate a inculpatei B.T., în condiţiile în care cei doi au întreţinut raporturi sexuale şi anterior rămânerii acesteia însărcinată.

Ca urmare, instanţa de control judiciar a constatat că, în mod corect, Tribunalul a reţinut caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpatului şi în raport de faptul că acesta a arătat, atât la data de 29 februarie 2012, cât şi în faţa primei instanţe, că după ce a aflat de găsirea nou-născutului a suspectat-o pe inculpata B.T. de abandonarea lui, acesta neavând niciun motiv rezonabil să o suspecteze pe coinculpată în condiţiile în care nu ar avut cunoştinţă de existenţa sarcinii. Cu referire ia pretinsele probleme de natură psihică invocate de inculpatul M.D.M. pentru a motiva inconsecvenţa propriilor depoziţii, Curtea a reţinut că, potrivit fişei medicale întocmite cu ocazia plasării acestuia în arest, inculpatul nu se află în evidenţă cu afecţiuni de ordin psihic, acesta a primit aviz medical necondiţionat, atât la data de 21 ianuarie 2010, cât şi la data de 25 februarie 2011, pentru desfăşurarea activităţii de brancardier, ne.fiind evidenţiate probleme de sănătate mentală. Nu în ultimul rând, în urma audierii nemijlocite a inculpatului de către instanţa de apel, sa constatat că nu există îndoială cu privire la starea psihică a acestuia.

Concluzionând, Curtea a reţinut că, în cauză, există suficiente probe indirecte; pentru a fundamenta convingerea instanţei de apel, în acord cu Tribunalul, că inculpatul M.D.M. este cel care a abandonat nou-născutul în încăperea neîncălzită în care acesta a fost găsit de către martorul D.V. şi anume: declaraţiile nesincere ale inculpatului cu privire la necunoaşterea sarcinii inculpatei B.T., la ceea ce a făcut în cele două săptămâni ce au urmat naşterii, la motivele pentru care nu a mai pătruns în adăpostul de apărare civilă situat în subsolul Spitalului Judeţean Ilfov; declaraţiile coinculpatei B.T.; rezultatele coroborate ale constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate pentru determinarea comportamentului simulat în cazul celor doi inculpaţi; aspectele referitoare la sacul transparent în care a fost găsit nou-născutul, sac ce se folosea în spital pentru gunoi, iar brancardierii erau cei care se ocupau de evacuarea gunoiului, conform depoziţiilor martorului D.V.; convorbirea telefonică ce a avut loc între cei doi inculpaţi în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012; ruperea legăturilor dintre cei doi inculpaţi ulterior datei de 31 ianuarie 2012, evident, în scopul de a evita descoperirea relaţiei dintre ei şi stabilirea legăturii cu nou-născutul găsit în subsolul spitalului; îndepărtarea de către inculpat a aşternuturilor ce se aflau pe patul din adăpostul de apărare civilă în noaptea de 30/31 ianuarie 2012, în condiţiile în care, la cercetarea la faţa locului în adăpostul de apărare civilă în care a avut loc naşterea, organele de urmărire penală nu au identificat cearşaful care se afla în mod obişnuit pe pat şi nici păturile folosite de către inculpat.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în mod temeinic, instanţa de fond a înlăturat declaraţiile martorei E.N.C., motivat de faptul că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi nici chiar cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, în care nu a menţionat că în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2012 s-ar fi aflat împreună cu această martoră.

De asemenea, nici intervalul de timp precizat de martoră nu este confirmat de declaraţiile iniţiale ale inculpatului, potrivit cărora ar fi rămas la spălătorie până în jurul orei 07.00 (declaraţia din data de 29 februarie 2012) sau 06,45 (declaraţia din data de 02 martie 2012), când a plecat spre secţia în care lucra, întâlnindu-se cu inculpata B.T. în incinta spitalului, ocazie cu care aceasta i-a restituit cheia.

Ca urmare, Curtea a reţinut că probele administrate în cauză au justificat aprecierea instanţei de fond că nu există mciun dubiu cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor deduse judecăţii, astfel că soluţia de condamnare a acestora a fost apreciată ca fiind corectă.

De asemenea, Curtea a constatat că Tribunalul a dat o corectă încadrare juridică faptelor săvârşite de inculpaţi şi a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate acestora, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii - în condiţiile în care inculpaţii aveau posibilitatea de a depune copilul nedorit undeva în interiorul spitalului, într-un loc încălzit, în care găsirea acestuia să se fi realizat imediat -, gradul de pericol social sporit al faptei săvârşite, împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile - prin abandonarea unui nou-născut, persoană lipsită complet de apărare, de către mama acestuia şi de către o persoană care, la acel moment, se putea considera, în mod rezonabil, tatăl acestuia -, precum atitudinea procesuală oscilantă şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care au mai fost sancţionaţi administrativ pentru săvârşirea de fapte de furt (în cursul anului 2012, în cazul inculpatei B.T. şi în cursul anului 2007, în cazul inculpatului M.D.M.), neputându-se reţine o conduită exemplară anterioară săvârşirii infracţiunii ce face obiectul prezentului dosar, care să facă posibilă reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totuşi, având în vedere faptul că asupra nou-născutului nu s-au exercitat acte de violenţă, ţinând cont de nivelul de pregătire şi de situaţia socială a inculpatului M.D.M., Curtea a constatat că, în mod temeinic, Tribunalul a considerat că este suficientă, în cazul acestuia, aplicarea unei pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, apreciind, cu privire la acest inculpat, ca fiind nefondat apelul declarat de Parchet.

În ce priveşte apelul promovat de procuror cu referire la inculpata B.T., Curtea a arătat că, într-adevăr, procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei nu îşi găseşte aplicabilitate în privinţa acesteia, în condiţiile în care, în cuprinsul declaraţiei dată conform art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., inculpata a declarat că recunoaşte propria contribuţie la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală (reţinând şi declaraţiile sale contradictorii cu referire la anumite aspecte - cunoaşterea stării de graviditate de către coinculpat, culoarea sacilor ce se aflau în camera de la subsol etc), nu şi contribuţia coinculpatului M.D.M., menţionându-se că textul de lege invocat impune cerinţa ca inculpatul să recunoască, în mod necondiţionat, integrai, faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei B.T., ca urmare a înlăturării dispoziţiilor art. 320¹alin. (1) - (3) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere, pe lângă argumentele anterior prezentate, împrejurarea că aceasta este mama biologică a victimei, iar incapacitatea copilului de a se apăra, fragilitatea şi nevoia de ocrotire a acestuia nu au fost în măsură să o sensibilizeze şi să o determine să renunţe la ideea abandonării nou-născutului în acele condiţii, punându-i grav în primejdie viaţa. De asemenea, a reţinut şi activitatea ulterioară a inculpatei care, potrivit propriilor declaraţii, a încuiat cu un lacăt uşa camerei în care a abandonat copilul şi a părăsit incinta spitalului, fără a avea intenţia de a se mai întoarce, întreaga sa conduită manifestată în timpul şi după naşterea copilului reliefând nepăsarea acesteia faţă de viaţa nou-născutei, singurul scop al inculpatei fiind acela de a şterge cât mai repede urmele naşterii şi de a părăsi camera. De altfel, în cauză, s-a constatat că, deşi camera unde a avut loc naşterea se afla într-un spital, inculpata nu a avut, în niciun moment, intenţia de a naşte asistată şi nici de a abandona copilul în condiţii de natură să asigure supravieţuirea acestuia. Ca urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum puţin peste minimul special obţinut în urma aplicării dispoziţiilor art. 21 alin, (2) C. pen. şi a înlăturării prevederilor art. 320¹ alin. (1) - (3) C. proc. pen., cu executare în regim de detenţie, este aptă să asigure satisfacerea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că sunt întrunite, cumulativ, condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 şi urm. C. civ., cuantumul despăgubirilor morale acordate de prima instanţă fiind în mod corect stabilit, în raport de datele cauzei, ţinând cont de suferinţa fizică şi psihică la care a fost supus nou născutul, nefiind de natură a crea impresia unei îmbogăţiri fără just temei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii B.T. şi M.D.M., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, în recursul său, inculpata B.T., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² şi 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei înlăturări a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi a greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunal.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.D.M., acesta a reiterat întocmai în cuprinsul motivelor de recurs criticile formulate conform art. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sau restituirea cauzei la Parchet, conform dispoziţiilor art. 332 C. proc. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al reţinerii prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., şi suspendarea condiţionată a executării ei, în baza art. 81 sau 86¹C. pen.

Astfel, invocând motivul de recurs reglementat de art. 385⁹alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că nu i s-a asigurat, în cursul urmăririi penale, asistenţa juridică la efectuarea investigaţiei cu tehnica poligraf, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6, art. 171 C. proc. pen., art. 24 din Constituţia României şi art. 6 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, în legătură cu aceeaşi investigaţie, a arătat că aceasta excede cadrului legal (art. 64 alin. (2), art. 112 şi 113 C. proc. pen., art. 26 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 218/2002), iar instanţele inferioare, prin valorificarea ca mijloc de probă a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică de detectare a comportamentului simulat, au pronunţat hotărâri contrare legii, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.

De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a menţionat că situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare nu a fost confirmată de probele administrate în cauză, dovezile indirecte invocate de acuzare neputând să demonstreze cu certitudine vinovăţia sa. motiv pentru care se impune aplicarea principiului in dubio pro reo.

Cu referire la sancţiunea penală ce i-a fost aplicată, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385¹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că aceasta a fost greşit individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, fiind excesivă în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta şi datele ce caracterizează persoana sa.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.T. şi M.D.M. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum a.u fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385¹ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât ia lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 25 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aliate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 11 - al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 335¹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie In caic critlcile circumscrise de recurentul M.D.M. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi eroaiea gravă de fapt invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, atât inculpata B.T., cât şi recurentul M.D.M. au criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele lor personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17²C. proc. pen., invocat de ambii recurenţi inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpata B.T. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, iar recurentul M.D.M., prin apărătorul său ales, a depus la dosar memoriul cuprinzând motivele de recurs în şedinţa publică din data de 13 mai 2013 (primul termen de judecată acordat în cauză), încălcându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385¹ C. proc. pen., nu va proceda la exa.min.area criticilor circumscrise de cei doi recurenţi acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.D.M., se constată că şi acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie. Aşadar, potrivit actualei reglementări, în vigoare şi la data pronunţării deciziei atacate, critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în cursul urmăririi penale nu se mai încadrează în motivul de recurs invocat, nemaiputând fi examinată de Înalta Curte prin raportare la dispoziţiile pct. 6 al art. 385⁹C. proc. pen., care au păstrat în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs doar situaţiile în care se invocă lipsa de apărare în cursul judecăţii, când asistenţa juridică era obligatorie.

Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul M.D.M. se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D.M. şi B.T. şi, având in vedere că aceştia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D.M. şi B.T. împotriva Deciziei penale nr. 54/ A din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicatei inculpaţilor durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 martie 2012 la 13 mai 2013.

Obligă recurenta inculpată B.T. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat M.D.M. la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei. reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1473/2013. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1606/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1605/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1605/2013. Penal