ICCJ. Decizia nr. 1782/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1782/2013
Dosar nr. 633/1/2013
Şedinţa publică din 24 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 168 din 4 octombrie 2012 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă revizuirea formulată de petentul D.M.G. privind Sentinţa penală nr. 98 din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.
A disjuns şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de petentul D.M.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform art. 42, art. 386 lit. a) şi art. 389 C. proc. pen., cererea aflată la Dosar nr. 834/45/2011 al Curţii de Apel Iaşi.
Conform art. 222 C. proc. pen. a trimis administrativ plângerea formulată de petent împotriva magistraţilor procurori M.B.F. şi C.S.M. pentru săvârşirea faptelor de fals intelectual şi uz de fals, neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, aflată la Dosar nr. 834/45/2011 al Curţii de Apel Iaşi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie competent.
A obligat petentul să achite statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a formulat contestaţie în anulare contestatorul D.M.G.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestator sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractate, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
- când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
- când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar;
- când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
- când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care a fost respinsă ca inadmisibilă revizuirea formulată de petentul D.M.G. privind Sentinţa penală nr. 98 din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.
Întrucât în cauză nu există o hotărâre judecătorească pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care să permită acestei instanţe să verifice condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.M.G. va fi respinsă ca inadmisibilă.
Contestatorul va fi obligat la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.M.G.
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1598/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1785/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
---|