ICCJ. Decizia nr. 1830/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1830/2013
Dosar nr. 8272/2/2011
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra recursurilor penale de faţa:
Prin Sentinţa penală nr. 132 din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei R.E.V.G. din infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnată inculpata R.E.V.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei R.E.V.G., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi lit. b) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă S.P. Bucureşti, iar în temeiul art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., a fost obligată inculpata R.E.V.G. la plata sumei de 4585,81 RON, plus dobânda legală până la data executării efective a plăţii, către partea civilă Spitalul de Urgenţă S.P. Bucureşti.
Totodată, s-a constatat că hotărârea este opozabilă asigurătorului de răspundere civilă delictuală SC G.A. SA.
S-a luat act că părţile vătămate G.V., M.G., M.M. şi S.E. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata R.E.V.G. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 1998/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 15 septembrie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei R.E.V.G. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti) pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie prev de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt în actul de acuzare s-a reţinut, în esenţă, că la data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 9:00, inculpata s-a urcat la volanul autoturismului marca T.A. cu numărul de înmatriculare X, aflat în parcarea situată în faţa blocului de domiciliu.
Efectuând manevra de ieşire cu spatele din parcare, inculpata nu s-a asigurat şi a accidentat victima F.M., ulterior părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. La data de 5 octombrie 2009, urmare leziunilor cerebrale provocate prin lovirea victimei de suprafaţa carosabilă, aceasta a decedat.
Situaţia de fapt descrisă în extenso în actul de inculpare a reieşit din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa accidentului şi planşele foto; declaraţiile inculpatei; declaraţiile martorilor S.V.I., M.F., V.A.; declaraţiile părţilor vătămate M.M., S.E., M.G. şi G.V.; acte medicale privind victima M.F.; raport de expertiză medico-legală; raportul de expertiză tehnică auto; raport lămuriri scrise de expert tehnic auto; proces-verbal privind ascultarea apelurilor la Serviciul de Urgenţă 112 şi CD apeluri; planşe foto extrase de pe G.E.; alte înscrisuri.
În cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiată la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2011, în prezenţa apărătorului ales, inculpata R.E.V.G. şi-a menţinut poziţia procesuală de nerecunoaştere a faptelor şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că nu a lovit victima cu autoturismul şi că a coborât din maşină doar pentru că a auzit un zgomot produs de aceasta.
A mai susţinut că prima reacţie a fost de a acorda ajutor persoanei căzute la pământ, dar, întrucât ajutorul i-a fost refuzat, a plecat.
Coroborând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a apreciat că acuzaţiile aduse inculpatei se confirmă, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată prin coroborarea tuturor probelor, reţinând următoarea situaţie de fapt:
La data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 9:00, inculpata R.E.V.G. s-a urcat la volanul autoturismului marca T.A. cu numărul de înmatriculare X, aflat în parcarea situată în faţa blocului de domiciliu (strada L.B.), cu intenţia de a se deplasa la instanţa unde urma să pledeze.
În timp ce efectua manevra de ieşire cu spatele din parcare, inculpata nu s-a asigurat corespunzător şi nu a observat că prin spatele maşinii se deplasa victima F.M., persoană în vârstă, sprijinită în baston şi care trăgea după el un cărucior de cumpărături. Deşi victima a bătut cu palma în geamul din spatele maşinii, strigând la conducătorul auto "Unde te duci, bă dobitocule?" pentru a-l determina să oprească, inculpata a continuat deplasarea cu spatele foarte încet, circa 1 metru, suficient pentru a-l atinge pe bătrân cu partea din spate şi a-l dezechilibra. Urmare acestui fapt, victima M.F. a căzut şi s-a lovit la cap, scăpând bastonul şi căruciorul de cumpărături.
În urma impactului, inculpata a coborât din autoturism fără a opri motorul, s-a aplecat asupra victimei spunându-i "tataie, tataie", după care s-a urcă la volanul maşinii şi a părăsit locul accidentului, crezând că nu a fost observată de nimeni şi fără a anunţa organele de poliţie.
S-a mai reţinut că deşi obişnuia să parcheze autoturismul în mod frecvent pe locul de parcare din preajma blocului, inculpata R.E.V.G. nu a putut fi găsită timp de circa trei săptămâni, fiind depistată la data de 5 octombrie 2009, în aceeaşi zi în care victima a decedat ca urmare a accidentului.
Accidentul a fost sesizat prin Serviciul de Urgenţă 112 de către martorii oculari M.F. şi S.V.I., la faţa locului deplasându-se echipa operativă a Brigăzii de Poliţie Rutieră - Serviciul Accidente şi Cercetări Penale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Victima M.F. a fost identificată la Spitalul S.P. de către echipa operativă a Brigăzii de Poliţie Rutieră, fiind internată cu diagnosticul traumatism cranio cerebral minor. Fiind întrebată de către lucrătorii de poliţie în ce împrejurări a suferit leziunile constatate, victima a declarat că, în timp ce se deplasa pe Aleea L.B., a fost lovită de o maşină care efectua manevre în parcare.
La locul accidentului, pe str. Aleea L.B. nr. 1, în spatele bl. B2, cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată la data de 18 septembrie 2009, între orele 10:30 - 11:15, în prezenţa martorului M.F. s-a constatat că: "Pe partea carosabilă, în spatele imobilului anterior menţionat, la 6,50 m faţă de nivelul bordurii din dreapta şi la 3,50 m până la nivelul scării IV a bl. B2, situat pe strada P.C. nr. 1, se găsesc o pată de culoare brun roşcată sânge şi un cărucior de mână pentru piaţă".
În procesul-verbal de cercetare la faţa locului s-a mai consemnat declaraţia martorului M.F. care a arătat că "în momentul când a coborât din bloc, lângă victimă se aflau doi tineri care lucrează în bloc ca zilieri şi care au relatat că acesta a fost lovit de autovehiculul X, condus de o persoană de sex feminin, care a manevrat autovehiculul în marşarier din parcarea ce se afla în spatele blocului sus-menţionat, iar după accident conducătoarea şi-a continuat deplasarea într-o direcţie necunoscută".
În urma verificărilor efectuate în aceeaşi zi s-a stabilit că autoturismul implicat în accident aparţinea numitei R.E.V.G. din Bucureşti, iar la examinarea autovehiculului marca T.A., cu numărul de înmatriculare X, nu s-au descoperit avarii vizibile asupra autoturismului.
Prima instanţă a apreciat că o probă indirectă, dar relevantă, o constituie declaraţia martorului M.F., persoană care locuia în blocul B2 str. P.C., imobil în spatele căruia s-a produs accidentul, care a arătat că, în ziua de 18 septembrie 2009, în jurul orei 09:30, se afla în apartamentul său de la parter şi a observat în timp ce închidea geamul de la balcon "faptul că autoturismul care parchează de obicei în dreptul geamului de la dormitor executa manevra de plecare de pe locul de parcare cu spatele".
Martorul a arătat că autoturismul respectiv era marca T.A., cu terminaţia numărului de înmatriculare X, dar nu a observat cine era la volan. Când a coborât la maşină împreună cu soţia pentru a merge la piaţă, a observat în spatele maşinii sale, la o distanţă de aproximativ 3 - 4 m, un bătrân căzut pe spate, căruia îi curgea sânge din cap şi care avea lângă el un cărucior cu produse.
Martorul M.F. a mai arătat că a sunat la 112 şi a solicitat intervenţia salvării, pentru că bătrânul pierdea mult sânge. Până la sosirea salvării, la faţa locului s-au strâns mai multe persoane, dintre care a remarcat doi tineri, unul dintre aceştia cu urme de vopsea pe haine, iar celălalt cu vârsta între 25 - 30 de ani, tuns scurt, brunet, care povesteau cum s-a întâmplat, susţinând că au văzut cum bătrânul a fost lovit de un autoturism marca T., condus de o femeie blondă, care a coborât de la volan şi după ce l-a întrebat ceva pe bătrân, şi-a continuat deplasarea cu autoturismul într-o direcţie necunoscută.
Cu privire la acelaşi martor, prima instanţă a reţinut că, deşi acesta nu a văzut momentul impactului dintre autoturismul condus de inculpată şi victima M.F., este esenţial faptul că a perceput momentul anterior accidentului, respectiv începerea manevrei de plecare din parcare cu spatele şi ulterior accidentului, când a ieşit din bloc şi a observat victima căzută pe caldarâm. De asemenea, martorul M. a confirmat prezenţa celorlalţi doi martori oculari (S.V.I. şi V.A.), de la care a aflat modul de producere a accidentului.
Martorul M.F. a confirmat în faţa instanţei cele declarate în cursul urmăririi penale.
S-a mai reţinut de către instanţă că modul de producere al accidentului a fost perceput în mod direct, nemijlocit, de către martorii S.V.I. şi V.A., martori obiectivi care nu o cunoşteau pe inculpată şi nici pe victimă şi care au anunţat Serviciul Unic de Urgenţă prin apelarea la telefonul 112.
Astfel, martorul S.V.I. a declarat că, în ziua de 18 septembrie 2009, în jurul orelor 09:30 - 10:00, se afla în apartamentul din str. P.C. cu vedere pe Aleea L.B. şi lucra la glaful ferestrei de la bucătărie, când atenţia i-a fost atrasă de un motor de maşină care accelera. S-a uitat către locul de unde venea zgomotul respectiv şi a observat o maşină care avea sigla T., dar caroseria mică, de culoare gri închis spre albastru, care ieşea cu spatele din parcare şi care s-a smucit, probabil având frâna de mână trasă. În acest timp, prin spatele maşinii, trecea un bătrân îmbrăcat cu o haină albă cu mai multe insigne, care trăgea după el un cărucior de piaţă.
Acelaşi martor a mai susţinut că, atunci când maşina s-a zgâlţâit, bătrânul ar fi spus "Unde te duci, bă dobitocule?", iar după aceasta, şoferiţa a manevrat autoturismul şi a plecat cu demaraj în forţă; dând cu spatele şi virând apoi la dreapta, l-a lovit pe bătrân; maşina s-a oprit şi din aceasta a coborât o femeie blondă, cu părul lung, care s-a dus în spatele maşinii unde era căzut bătrânul, a pus mâna pe el şi l-a mişcat de câteva ori strigând "tataie, tataie!", apoi şi-a pus mâinile în cap, s-a urcat în maşină şi a plecat.
A mai arătat că după ce l-a lovit pe bătrân, şoferiţa a dat circa 1 m maşina mai în faţă. Aceasta se afla singură în maşină. În timpul producerii accidentului martorul a sunat la 112 şi a comunicat tot ce a văzut, apoi a coborât la locul accidentului, unde erau mai multe persoane; apoi a sosit şi echipajul SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale bătrânului.
Martorul a mai arătat că a remarcat în grupul de persoane un tânăr care relata cum s-a petrecut accidentul şi care locuia la etajul 1 al scării unde lucra martorul.
Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a păstrat în esenţă cele relatate la urmărirea penală.
Deopotrivă, martorul V.A., care locuia în imobilul în spatele căruia s-a produs accidentul, la etajul 2, a arătat că "în dimineaţa zilei de 18 septembrie 2009, se afla în bucătărie, unde lucra la calculator, cu fereastra larg deschisă către spatele blocului, şi a auzit un sunet pârâit, care l-a dus cu gândul că cineva parchează, dar nu s-a ridicat să vadă de unde provine zgomotul" "La foarte scurt timp după primul pârâit s-a mai auzit încă unul care l-a făcut să se ridice de pe scaun şi să se uite pe fereastră. De la fereastră a văzut o maşină T., monovolum, de culoare gri închis metalizat, care efectua un marşarier paralel cu axul drumului. Acesta mergea foarte încet, iar în spatele maşinii un bărbat cu vârstă înaintată încerca să se ferească, cu paşi mărunţi de mers înapoi de maşină, care, practic, îl împingea cu spatele. Bărbatul în vârstă a fost răsturnat până la urmă de maşină din picioare, moment în care maşina s-a oprit. Bărbatul respectiv a căzut pe spate şi a rămas întins în această poziţie nemişcat pe o parte sub maşină".
A mai arătat că din maşină a coborât o doamnă tânără, blondă, nu foarte înaltă, care s-a dus în spatele maşinii, s-a uitat la bătrânul inert întins pe drum, i s-a adresat cu "tataie, tataie", şi văzând că nu primeşte niciun răspuns, s-a uitat de jur împrejur, după care s-a urcat la volan şi a plecat de la locul accidentului.
Martorul V.A. a arătat că în acel moment a încercat să reţină numărul de înmatriculare al maşinii, reţinând X sau Z, iar când a apărut echipajul SMURD i l-a comunicat. Acesta a mai arătat că accidentul l-a impresionat şi nu a avut prezenţă de spirit să sune imediat la 112, iar când a coborât nu a putut să o facă imediat, întrucât se afla singur acasă cu băiatul său de 10 luni.
A mai arătat că la scurt timp a apărut echipajul SMURD şi mai multe persoane, iar el a coborât mai târziu cu staţia de supraveghere, după ce s-a asigurat că fiul său era bine. Când a coborât în stradă a întrebat dacă bătrânul avusese ceva asupra sa de tip căruţ de cumpărături, iar cineva din mulţime i-a arătat un căruţ de acest gen.
Martorul a mai arătat că trotuarul din zona accidentului, de pe partea dreaptă a drumului, este mai tot timpul impracticabil din cauza modului de parcare al autoturismelor, dar că nu poate preciza care era starea acestuia în ziua respectivă.
A mai reţinut prima instanţă că, deşi nu a adus vreo probă care să infirme depoziţiile celor trei martori, inculpata R.E.V.G. a negat constant acuzaţiile aduse, susţinând, în declaraţia iniţială, că, după ce s-a asigurat la plecarea cu spatele şi a parcurs circa 1 metru, a intenţionat să plece de pe loc, însă a auzit un zgomot în exteriorul maşinii. A oprit maşina, a tras frâna de mână, a coborât şi a văzut la o distanţă de un metru şi ceva, în spatele maşinii, o persoană în vârstă, în jur de 70 de ani, care era căzută, dar conştientă, care încerca să se ridice.
A mai declarat că s-a dus la acea persoană şi a întrebat-o "Ce ai păţit tataie, vrei să te ajut să te ridici?", iar acesta i-ar fi spus că a căzut şi că se descurcă. A întins mâna să-l ajute, dar faţă de refuzul acestui ajutor, s-a urcat la volan şi a plecat la tribunal, pentru că avea proces.
Inculpata a mai susţinut că nu a văzut lângă bătrân decât un baston şi că nu l-a lovit pe bătrân cu autoturismul.
Totodată, a arătat că a respectat toate regulile de circulaţie şi că nu are alte persoane care să confirme cele declarate.
A mai reţinut prima instanţă că deşi în prima declaraţie a arătat că a fost singură în autoturism şi că a auzit un zgomot la efectuarea manevrei de mers înapoi, ulterior, inculpata a arătat că ar fi fost însoţită de o persoană care s-ar fi aflat pe stradă, dar nu a indicat datele de contact ale acesteia şi nici nu a solicitat audierea acesteia, nefiind sigură dacă aceasta ar fi văzut ceva.
În declaraţia dată în faţa instanţei fondului, inculpata a susţinut că a ieşit din autoturism nu ca urmare a lovirii victimei, ci pentru că a auzit un zgomot în exteriorul maşinii, acreditând ideea că victima s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut datorită vârstei înaintate şi stării precare de sănătate, împrejurare care a determinat zgomotul ce i-a atras atenţia.
În concluzie, a susţinut faptul că nu a produs un accident de circulaţie, astfel că putea pleca nestingherită de la locul faptei, neavând obligaţia de a anunţa organele de poliţie.
Prima instanţă a reţinut că apărarea inculpatei, în sensul că martorul S.V.I. nu avea cum să perceapă evenimentul rutier de la o distanţă de 200 metri şi că vizibilitatea era împiedicată din cauza copacilor, este infirmată prin depoziţia martorului care a apreciat eronat distanţa de la geamul bucătăriei şi locul de parcare.
De asemenea, s-a apreciat că starea precară de sănătate a victimei, confirmată prin depoziţia soţiei acesteia şi a martorei C.E., nu conduce automat la concluzia că a căzut pe caldarâm datorită faptului că i s-a făcut rău, atâta vreme cât cei trei martori (V.A., S.V.I. şi M.F.) au arătat care a fost cauza certă a căderii victimei la pământ. Mai mult, audiată fiind în spital în ziua producerii accidentului, victima a declarat în faţa lucrătorilor de poliţie că a fost lovită de o maşină care se deplasa cu spatele.
În acelaşi sens, s-a apreciat că reacţia inculpatei după ieşirea din autoturism este elocventă în a aprecia că nu avea cum să nu-şi dea seama de faptul că a accidentat victima, atâta vreme cât s-a aplecat asupra acesteia, s-a luat cu mâinile de cap şi a strigat " Tataie, tataie!" (depoziţia martorului S.V.I.), după care a părăsit locul accidentului având convingerea fermă că nu a fost văzută de vreo persoană.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că poziţia procesuală a inculpatei, total nesinceră, este infirmată de materialul probator anterior dezvoltat, respectiv declaraţiile martorilor V.A., S.V.I. şi M.F. care se coroborează între ele şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto şi cu conţinutul apelurilor efectuate la 112.
În acest sens s-a reţinut că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a concluzionat că "moartea numitului M.F., de 84 de ani, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacefării meningo-cerebrale complicate în evoluţie cu insuficienţă funcţională pluriorganica consecutivă unui traumatism cranio-cerebral obiectivat primfractură de bază de craniu, contuzie şi dilacerare cerebrală, hemoragie meningee cerebrală şi cerebeloasă, hematom subdural compresiv de emisfer cerebral drept, pentru care s-a intervenit chirurgical". Leziunile cerebrale constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, posibil în condiţiile unui accident rutier şi au legătură directă de cauzalitate cu decesul, survenit în data de 05 octombrie 2009".
Totodată, s-a reţinut că prin raportul de expertiză tehnică auto s-a stabilit că: "1. Dinamica producerii accidentului este următoarea: în momentele imediat premergătoare producerii accidentului autoturismul marca T.A., înmatriculat cu nr. X, condus de numita R.E.V.G. se deplasa în mers înapoi pe Aleea L.B. din municipiul Bucureşti, ieşind din poziţia de parcare prin viraj la dreapta, iar victima se deplasa pe carosabil prin zona din spatele autoturismului, pe direcţie de la dreapta la stânga în raport de poziţia în care fusese parcat autovehiculul; contactul dintre autoturism.şi victimă este confirmat explicit şi direct de martorul ocular S.V.I.; analiza corelativă a petei de sânge găsite la faţa locului, a poziţiei în care a rămas victima căzută pe carosabil şi a manevrelor descrise de inculpată pe parcursul ieşirii din parcare indică faptul că autoturismul a lovit cu partea din spate pietonul care a căzut apoi pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt; absenţa leziunilor de pe corpul victimei, de pe partea de contact cu caroseria şi lipsa avariilor la autoturism se pot explica prin faptul că autoturismul era în mers, la scurt timp după pornirea de pe loc, a avut o viteză redusă, dar suficientă pentru a dezechilibra o persoană în vârstă în de 84 de ani care trăgea un cărucior cu produse; impactul dintre autoturism şi victimă s-a produs pe carosabilul Aleei L.B. (în spatele blocului B2 cu adresa poştală în str. P.C. nr. 1), aproximativ la o distanţă de circa 5 metri după nivelul intrării în scara a VI-a a imobilului menţionat şi la o distantă de cca. 6 m de nivelul bordurii trotuarului situat pe partea cu imobilul respectiv.
În cadrul aceluiaşi raport s-a mai stabilit că "2. Numitul M.F. a creat o stare de pericol potenţial prin deplasarea pe carosabilul drumului public într-o zonă unde avea posibilitatea să circule pe trotuar.
Numita R.E.V.G. a creat o stare de pericol prin manevrarea în mers înapoi a autoturismului fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
Momentul apariţiei stării de pericol a fost cel în care inculpata a pus în mişcare, în mers înapoi, autoturismul din poziţia în care fusese parcat. Din acest moment şi până la impact putea parcurge o distanţă de cca. 2 m într-o durată de timp de cca. 2 secunde.
3. Victima M.F. a avut posibilitatea prevenirii accidentării sale dacă ar fi circulat pe trotuarul existent în zonă sau cât mai aproape de marginea din stânga drumului în direcţia sa de mers, respectând astfel dispoziţiile art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Numita R.E.V.G.. putea să prevină producerea accidentului dacă se asigura corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi că o poate face fără să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, respectând astfel dispoziţiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr..195/2002".
S-a mai reţinut că în referatul cuprinzând lămuriri suplimentare întocmit în cauză potrivit disp. art. 124 alin. (2) C. proc. pen., expertul şi-a menţinut concluziile reţinute prin raportul de expertiză tehnică, arătând că: "Poziţia petei de sânge, care arată locul unde a rămas căzută victima după producerea accidentului, indică faptul că aceasta nu circula cât mai aproape de marginea stânga a părţii carosabile în direcţia sa de mers. Din fotografiile efectuate de poliţie la data accidentului, cel puţin din dreptul scării VI, anterioară locului impactului, victima putea să utilizeze trotuarul.
Prin manevrarea de mers înapoi a autoturismului fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic inculpata a creat o stare de pericol".
Totodată, s-a reţinut că din analiza apelurilor efectuate la data de 18 septembrie 2009, la Serviciul de Urgenţă 112, în legătură cu accidentul produs în str. L.B. a rezultat faptul că martorul S.V.I. a fost primul care a anunţat că s-a produs un accident, chiar imediat după producerea acestuia, iar apoi martorul M.F.
În consecinţă, pe baza materialului probator anterior prezentat, prima instanţă a concluzionat că, la data de 18 septembrie 2009, inculpata R.E.G.V. nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi cu autoturismul, l-a accidentat pe numitul M.F., iar după ce a luat cunoştinţă de faptul că această persoană, în vârstă de 84 de ani, se afla căzută în spatele autoturismului său, deşi ar fi trebuit să anunţe organele de poliţie şi salvarea, întrucât exista posibilitatea ca accidentarea respectivei persoane să o fi produs chiar ea, inculpata, prin manevrarea autoturismului, a părăsit locul accidentului, ulterior evocând un presupus dialog cu victima, neconfirmat de probe.
Totodată, s-a reţinut că forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpata este culpa cu prevedere întrucât aceasta a prevăzut faptul că manevrele sale de mers înapoi au întâlnit un obstacol care putea fi o persoană, dar nu a acceptat că poate fi vorba despre un participant la trafic şi că îl poate accidenta, dacă nu se asigură suficient, continuându-şi deplasarea de mers înapoi cu autoturismul, socotind fără temei că nu se va produce un accident.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat faptul că nici victima nu a respectat dispoziţiile art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd că pietonii trebuie să circule pe trotuar sau cât mai aproape de marginea din stânga a drumului în direcţia sa de mers.
În acest context, s-a constatat că inculpata R.E.V.G. a avut o culpă comună, concurentă cu a victimei M.F., la producerea accidentului, reţinându-se în acest sens că potrivit expertizei tehnice auto şi a celorlalte probe administrate în cauză şi aceasta din urmă a creat o stare de pericol atunci când nu a circulat pe carosabil la marginea părţii din stânga direcţiei de deplasare. Ca urmare, s-a reţinut o culpă de 58% a inculpatei R.E.V.G. şi o culpă de 42% a victimei M.F., avându-se în vedere faptul că trotuarul era impracticabil datorită maşinilor parcate pe acesta.
Deopotrivă, apărarea inculpatei R.E.V.G. în sensul că nu a existat contact direct între victimă şi autoturismul său întrucât în raportul medico-legal de necropsie medicul legist a notat că pe corpul victimei nu există leziuni traumatice, iar pe autoturism nu a prezentat avarii, a fost înlăturată cu argumentarea că declaraţiile martorilor, expertizele tehnică auto şi cea medico-legală, precum şi apelurile la serviciul de Urgenţă 112 au demonstrat că lovirea victimei de asfalt s-a produs prin împingerea exercitată de autoturismul manevrat neglijent de inculpată, urmată de dezechilibrare, şi nu prin impact violent. În acest sens, prin expertiza tehnică auto s-a reţinut că "absenţa leziunilor de pe corpul victimei, de pe partea de contact cu caroseria, şi lipsa avariilor la autoturism se pot explica prin faptul că autoturismul în mers, la scurt timp după pornirea de pe loc, a avut viteză redusă, dar suficientă pentru a dezechilibra o persoană în vârstă de 84 de ani, care trăgea un cărucior de produse".
În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, prima instanţă a reţinut săvârşirea de către inculpată a acestei fapte cu intenţie directă, rezultând din faptul că a văzut că victima M.F. era căzută în spatele maşinii sale şi a auzit anterior sunetele care indicau că a lovit cu autoturismul un obiect.
În sprijinul aceleiaşi concluzii au mai fost reţinute, pe lângă declaraţiile concludente ale martorilor oculari, şi faptul că inculpata nu s-a prezentat la poliţie atunci când a fost înştiinţată că este suspectată de accidentarea unei persoane, şi, de asemenea, precum şi faptul că a prezentat autoturismul pentru examinare abia după trei săptămâni de la data producerii accidentului.
Pe baza argumentelor anterior prezentate, prima instanţă a reţinut că, în drept, fapta inculpatei R.E.V.G. care, la data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 09:00, a condus autovehiculul marca T. cu numărul de înmatriculare X, iar la ieşirea din parcarea locului de domiciliu (str. L.B.), efectuând neregulamentar (prin încălcarea art. 35 şi art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., precum şi a prevederilor art. 128 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep.) o manevră de mers înapoi printre celelalte autoturisme staţionate, a lovit cu partea din spate victima M.F., în vârstă de 84 ani, care prin cădere şi lovire de asfalt a suferit leziuni cerebrale care i-au provocat moartea la data de 05 octombrie 2009, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.
La stabilirea acestei încadrări juridice, prima instanţă a avut în vedere faptul că infracţiunea de ucidere din culpă, în formele agravate, nu poate fi reţinută fără forma de bază a infracţiunii, sens în care s-a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.
Fapta aceleiaşi inculpate care, la data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 09:00, după ce a provocat prin manevrarea necorespunzătoare a autoturismului marca T. cu numărul de înmatriculare X vătămarea corporală a numitului M.F., a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea "organelor de poliţie prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.".
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă, gradul de pericol concret al faptelor reflectat prin modul şi mijloacele de comitere a faptelor, atitudinea inculpatei după comiterea faptelor, precum şi circumstanţele personale ale acesteia.
Astfel, s-a avut în vedere lipsa de antecedente penale a inculpatei, culpa concurentă a inculpatei şi a victimei la infracţiunea de ucidere din culpă, situaţia familială a inculpatei care a născut un copil pe parcursul procesului penal, dar şi atitudine nesinceră a acesteia, apreciată ca dând dovadă de cinism în raport de faptul că a lăsat victima căzută pe caldarâm, lăsând-o practic fără ajutor în mijlocul străzii şi fără să anunţe Serviciul Unic de Urgenţe.
În raport de aceste criterii, prima instanţă a aplicat inculpatei pedepse orientate spre minimul special, apreciind că acestea sunt apte să conducă la realizarea dublului scop al acestora, nefiind necesară executarea efectivă a pedepselor.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, constatând întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în sarcina inculpatei, prima instanţă a admis, în parte, acţiunea civilă a unităţii spitaliceşti, corespunzător gradului de culpă stabilit în sarcina inculpatei, hotărârea fiind opozabilă sub acest aspect asigurătorului SC G.A. SA.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata R.E.V.G.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, parchetul a invocat, în principal, nulitatea absolută a hotărârii atacate ca urmare a lipsei încheierii de dezbateri din 16 martie 2012, motiv de recurs care nu a mai fost susţinut de procurorul de şedinţă, la termenul de dezbateri din 28 mai 2013, urmare depunerii la dosarul cauzei a încheierii anterior menţionate.
În subsidiar, parchetul a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatei în fond, susţinând că, în raport de modul de comitere a faptei, urmările produse, atitudinea inculpatei ulterioară producerii accidentului şi faptul săvârşirii de către inculpată a două infracţiuni în concurs real, se impune o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate inculpatei, în sensul orientării acestora către cuantumul mediu al pedepselor prevăzute de lege(3 ani şi 6 luni) şi al dispunerii executării pedepsei rezultante în regim penitenciar sau în condiţiile art. 861 C. pen.
În cuprinsul motivelor scrise, apărarea inculpatei a solicitat achitarea acesteia sub aspectul săvârşirii ambelor infracţiuni, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, cu argumentarea că inculpata nu a lovit victima cu autoturismul, aceasta dezechilibrându-se singură, respectiv pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 89 lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, cu argumentarea că lipseşte intenţia directă a inculpatei care a plecat de la locul unde se afla victima având convingerea fermă că nu a lovit-o şi că aceasta nu are nevoie de ajutorul său.
Aceleaşi argumente, detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii, au fost susţinute de apărătorul inculpatei şi la termenul de dezbateri, elementul de diferenţiere fiind temeiul legal pentru care s-a solicitat achitarea pentru infracţiunea de ucidere din culpă, care a fost invocat ca fiind cel prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În cursul judecării cauzei în recurs, inculpata a refuzat să dea declaraţii, apărarea acesteia susţinând, deopotrivă, că nu are cereri probatorii de formulat.
Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile, apreciind cazurile de casare ca nefondate:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărarea inculpatei R.E.V.G., Înalta Curte reţine că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta intimată inculpată a invocat eroarea de fapt în ceea ce priveşte greşita sa condamnare pentru săvârşirea ambelor infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate, în sensul că la dosar există o anumită probă, când, în realitate, aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, şi nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente şi utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.) sau din interpretarea unor probe.
Instanţa de recurs apreciază că în cauză nu se poate vorbi despre stabilirea greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.
Instanţa de fond, a cărei hotărâre este criticată în motivele de recurs, a analizat infracţiunile pentru care este acuzată inculpata conform rechizitoriului, dar şi apărarea referitoare la inexistenţa infracţiunilor.
Poziţia inculpatei de nerecunoaştere a faptelor este infirmată de declaraţiile victimei M.F. care, fiind întrebat, în ziua producerii accidentului, de către lucrătorii de poliţie, în ce împrejurări a suferit leziunile constatate a declarat că "în ziua de 18 septembrie 2009, în timp ce se deplasa pe Aleea L.B. a fost lovit de o maşină care manevra înapoi în parcare", declaraţiile martorului S.V care a declarat constant că, în ziua de 18 septembrie 2009, în jurul orelor 09:30 - 10:00, se afla în apartamentul aflat la etajul 5 al blocului B2 din str. P.C., cu vedere pe Aleea L.B. şi lucra la glaful ferestrei de la bucătărie, când atenţia i-a fost atrasă de un motor de maşină care accelera. S-a uitat către locul de unde venea zgomotul respectiv şi a observat o maşină care avea sigla T., dar caroseria mică, de culoare gri închis spre albastru, care ieşea cu spatele din parcare şi care s-a smucit, probabil având frâna de mână trasă. În acest timp, prin spatele maşinii, trecea un bătrân îmbrăcat cu o haină albă cu mai multe insigne, care trăgea după el un cărucior de piaţă. Atunci când maşina s-a zgâlţâit, bătrânul ar fi spus "Unde te duci, bă dobitocule?", iar după aceasta, şoferiţa a manevrat autoturismul şi a plecat cu demaraj în forţă; dând cu spatele şi virând apoi la dreapta, l-a lovit pe bătrân; maşina s-a oprit şi din aceasta a coborât o femeie blondă, cu părul lung, care s-a dus în spatele maşinii unde era căzut bătrânul, a pus mâna pe el şi l-a mişcat de câteva ori strigând "tataie, tataie!", apoi şi-a pus mâinile în cap, s-a urcat în maşină şi a plecat; declaraţiile martorului V.A., care locuia în imobilul în spatele căruia s-a produs accidentul, scara 7, la etajul 2 şi care a arătat, deopotrivă, că "în dimineaţa zilei de 18 septembrie 2009, se afla în bucătărie, unde lucra la calculator, cu fereastra larg deschisă către spatele blocului, şi a auzit un sunet pârâit, care l-a dus cu gândul că cineva parchează, dar nu s-a ridicat să vadă de unde provine zgomotul" "La foarte scurt timp după primul pârâit s-a mai auzit încă unul care l-a făcut să se ridice de pe scaun şi să se uite pe fereastră. De la fereastră a văzut o maşină T., monovolum, de culoare gri închis metalizat, care efectua un marşarier paralel cu axul drumului. Acesta mergea foarte încet, iar în spatele maşinii un bărbat cu vârstă înaintată încerca să se ferească, cu paşi mărunţi de mers înapoi de maşină, care, practic, îl împingea cu spatele. Bărbatul în vârstă a fost răsturnat până la urmă de maşină din picioare, moment în care maşina s-a oprit. Bărbatul respectiv a căzut pe spate şi a rămas întins în această poziţie nemişcat pe o parte sub maşină".
De menţionat faptul că prezenţa celor doi martori anterior menţionaţi şi a veridicităţii relatărilor acestora rezultă cu certitudine din declaraţiile martorului M.F. care a arătat că "în momentul când a coborât din bloc, lângă victimă se aflau doi tineri care lucrează în bloc ca zilieri şi care au relatat că acesta a fost lovit de autovehiculul X, condus de o persoană de sex feminin, care a manevrat autovehiculul în marşarier din parcarea ce se afla în spatele blocului sus-menţionat, iar după accident conducătoarea şi-a continuat deplasarea într-o direcţie necunoscută".
Veridicitatea susţinerilor martorului S.V. este confirmată şi prin procesul-verbal cuprinzând transcriptul convorbirilor purtate de Serviciul Unic de Urgenţă 112, la data de 18 septembrie 200, , în cuprinsul discuţiilor cu dispecerul purtate imediat după producerea accidentului, martorul descriind modalitatea de producere a acestuia, precum şi participanţii.
În acest context, este evident că susţinerile apărării referitoare, pe de o parte, la imposibilitatea obiectivă în care s-ar fi aflat martorul S.V. de a vedea desfăşurarea accidentului, iar pe de altă parte, la lipsa de obiectivitate a depoziţiilor acestuia sunt lipsite de substanţă, martorul prezentând în cuprinsul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în fond aceleaşi aspecte care rezultă şi din conţinutul convorbirii cu dispecerul 112, purtată chiar imediat după producerea accidentului.
De altfel, varianta prezentată de inculpată, respectiv aceea că victima s-a dezechilibrat singură, urmare stării precare de sănătate, iar nu ca urmare a impactului cu autoturismul pe care îl conducea, nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, însăşi reacţia inculpatei, atât imediată momentului la care a constatat că victima se afla căzută pe carosabil, aşa cum a fost descrisă de aceasta, cât şi ulterioară acestui moment - deşi a fost identificată şi invitată la organele de poliţie la data de 29 septembrie 2009, inculpata a amânat succesiv momentul depoziţiei, audierea acesteia realizându-se abia la data de 6 octombrie 2009 - fiind inadecvată comportamentului unei persoane care se ştie nevinovată şi cu atât mai mult unui avocat care are reprezentarea gravităţii şi consecinţelor faptelor de natura celor care i se impută.
În plus, aşa cum just a reţinut şi prima instanţă, afirmaţiile inculpatei sunt contrazise şi de concluziile expertizelor efectuate în cauză, prezentate în extenso în cuprinsul hotărârii atacate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că soluţia dată în cauză corespunde probelor administrate, atât în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art 178 alin. (1) şi (2) C. pen., cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 98 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, argumentele anterior prezentate găsindu-şi valabilitatea şi în ceea ce priveşte ultima acuzaţie adusă inculpatei.
Cu privire la această ultimă infracţiune se constată cu susţinerile apărării privind lipsa intenţiei inculpatei de a părăsi locul accidentului, argumentată pe aspectul nedovedit că victima, întrebată fiind de inculpată, a refuzat transportul la spital, precum şi pe existenţa unor multiple şi imediate posibilităţi de identificare ale inculpatei ca urmare a faptului că locuia în zonă şi parca în mod obişnuit în locul de referinţă, sunt deopotrivă neîntemeiate.
Astfel, potrivit probatoriului administrat în cauză, după ce a luat cunoştinţă de faptul că victima, o persoană în vârstă, se afla căzută în spatele autoturismului său, deşi ar fi trebuit să anunţe organele de poliţie şi salvarea, întrucât exista posibilitatea ca accidentarea respectivei persoane să o fi produs chiar ea, inculpata, prin manevrarea autoturismului, a părăsit locul, accidentului, încălcând astfel obligaţiile legale care revin unui şofer într-o astfel de situaţie.
Faptul nedovedit al unui dialog purtat cu victima care a refuzat transportul la spital nu o exonera pe inculpată de obligaţia legală de a anunţa şi aştepta organele de poliţie, respectiv de obligaţia morală de a se asigura că starea victimei, o persoană în vârstă de 84 de ani, îi permitea acesteia să se deplaseze spre casă.
Deopotrivă, nici multiplele şi imediatele posibilităţi de identificare ale inculpatei, care, în final, s-au dovedit a fi ineficiente tocmai datorită comportamentului acesteia, nu pot constitui o dovadă a lipsei de intenţie a inculpatei, obligaţia care îi incumba fiind aceea de a nu părăsi locul accidentului, iar nu de a se asigura că putea fi găsită.
În consecinţă, în raport de argumentele invocate, Înalta Curte constată cazul de casare vădit nefondat.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de Ministerul Public este nefondat.
Ministerul Public a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, susţinând că, în raport de modul de comitere a faptei, urmările produse, atitudinea inculpatei ulterioară producerii accidentului şi faptul săvârşirii de către inculpată a două infracţiuni în concurs real, se impune o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate inculpatei, în sensul orientării acestora către cuantumul mediu al pedepselor prevăzute de lege (3 ani şi 6 luni) şi al dispunerii executării pedepsei rezultante în regim penitenciar sau în condiţiile art. 861 C. pen.
Instanţa de recurs constată însă că pedepsele aplicate inculpatei în fond, de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 89 alin. (1) din O.U.G.nr. 195/2002, orientate spre minimul special prevăzut de lege, sunt just individualizate prin raportare la circumstanţelor reale în care au fost săvârşite faptele, dar şi la circumstanţelor personale ale inculpatei, criteriile privind atitudinea oscilantă a inculpatei pe parcursul procesului penal şi faptul săvârşirii a două infracţiuni în concurs real fiind corect evaluate în contrapondere cu aspectele favorabile privind lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatei şi posibilităţile reale de integrare socială ale acesteia.
Pedepsele aplicate inculpatei reflectă prin cuantumul stabilit, atât poziţia procesuală a acesteia, cât şi faptul săvârşirii a două infracţiuni în concurs real, fiind apte, inclusiv prin modalitatea de executare stabilită, să conducă la realizarea scopurilor pedepsei reglementate de art. 52 C. pen., ca măsură de constrângere, mijloc de reeducare şi de prevenire a comiterii de noi infracţiuni.
Rezultă, aşadar, că nu poate fi primită critica invocată în recurs referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatei, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum şi faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurenta intimată inculpată la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata R.E.V.G. împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta intimată inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 mai 2013.
Procesat de AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1567/2013. Penal. Neglijenţa în serviciu... → |
|---|
