ICCJ. Decizia nr. 1876/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1876/2013
Dosar nr. 398/3/2013
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 21 din 22 mai 2013 Curtea de Apel Bacău în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat V.B.
Petentul V.B. a solicitat punerea sa în libertate sub control judiciar, invocând prevederile art. 1602 alin. (1), art. 1608 şi urm. C. proc. pen., art. 1601 C. proc. pen., precum şi principiile afirmate în mod constant de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în contextul art. 5 & 3 din Convenţie, coroborate cu dispoziţiile art. 23 pct. 10 din Constituţia României şi dispoziţiile art. 5 alin. (5) C. proc. pen.
A reţinut instanţa că soluţionarea cererii de liberare provizorie nu se rezumă numai la expunerea formală, enunţiativă a dispoziţiilor privind condiţiile pentru formularea unei cereri de liberare provizorie, ci şi prin examinarea naturii infracţiunilor pentru care s-a dispus arestarea inculpatului şi a bunei administrări a probelor de către organul de urmărire penală.
În considerentele încheierii s-a reţinut că atât din textul constituţional, cât şi din celelalte texte C. proc. pen., instanţa poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În considerarea gravităţii faptelor s-a reţinut că inculpatul V.B. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor şi martorilor, dată fiind nerecunoaşterea faptei, dar şi conduita procesuală a acestuia, lipsa unor dovezi convingătoare că într-un timp extrem de scurt de la arestarea sa şi în pofida unei practici constante manifestată pe parcursul mai multor ani, începând cu anul 2004, conduita sa s-a schimbat, în sensul realizării faptului că nu poate îndeplini în condiţiile legii profesia de avocat, conduită pe care ar putea să o reia după punerea sa în libertate, cu consecinţe în perturbarea bunei desfăşurări a procesului penal.
S-a constatat că, în această etapă a soluţionării cauzei penale în care este cercetat recurentul-inculpat, scopul procesului penal şi buna lui desfăşurare, justifică menţinerea acestuia în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul B.V. şi a solicitat admiterea recursului şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul V.B. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de dispoziţiile art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen; folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "UNBR" (...) folosirea însemnelor specifice profesiei, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, rap. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de dispoziţiile art. 281 C. pen. rap. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., înşelăciune, prev. de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în aceea că, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, a introdus în circuitul civil înscrisuri cu conţinut neadevărat, folosind denumiri şi însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, a exercitat activităţi şi acte specifice profesiei de avocat deşi nu avea dobândită această calitate, reuşind astfel să inducă în eroare părţile vătămate C.F.V.A. la 4 iunie 2012, L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie 2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 RON, martorii B.P. la 14 mai 2012, P.C., T.D. la 12 aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27 septembrie 2011, F.P. la 7 ianuarie 2012, C.(V.)C. la 31 martie 2012, C.A. la 30 iunie 2012.
Prin Încheierea nr. 19 din 9 mai 2013 Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 371/32/2013 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău formulată în Dosarul nr. 806/P/2012 de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.V. şi în baza art. 1491 alin. (9) şi (10) C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. c) şi f) a fost dispusă arestarea preventivă a inculpatului B.V.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat B.V. dovedindu-se a fi neîntemeiate.
În concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Astfel, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite. Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Înalta Curte constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B.V. sunt infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, inculpatul fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri privată prev de disp. art. 290 C. pen., folosirea fără drept a denumirilor în alte condiţii decât cele prev. de lege prev. de disp. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, exercitarea fără drept a unei profesii, prev. de dispoziţiile art. 281 C. pen. şi înşelăciune, prev. de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Înalta Curte constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatei este admisibilă.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de "date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii deşi nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia a depăşit o limită rezonabilă.
Raportându-ne la datele speţei, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există "date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul B.V. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanţele cauzei în acest stadiu procesual, faţă de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procedurii judiciare cu privire la inculpat şi faţă de caracterul proporţional al măsurii cu gravitatea acuzaţiei penale formulate împotriva acestuia şi cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunilor, în speţă fiind vorba despre infracţiuni grave, numeroase acte materiale, perioada de timp îndelungată, numărul părţilor vătămate, cât şi rezonanţa faptelor.
Garanţiile de ordin personal, cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate, la acest moment procesual.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul B.V. împotriva Încheierii penale nr. 21 din data de 22 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 398/32/2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii penale nr. 21 din data de 22 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 398/32/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1875/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1877/2013. Penal → |
|---|
