ICCJ. Decizia nr. 2119/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2119/2013

Dosar nr. 10232/62/2011

Şedinţa publică din 17 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61 din 13 martie 2012, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei M.M. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice:

- din infracţiunea de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din data del8 februarie 2011 până la data de 13 iulie 2011 şi în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din 13 iulie 2011;

- din infracţiunea de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor .accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prevăzută de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în infracţiunea de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prevăzută de art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 -fapta din 18 februarie 2011 la 13 iulie 2011 şi în infracţiunea de „deţinere de către orice persoană înafara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prevăzută de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - fapta dinl3 iulie 20113.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din 13 iulie 2011 a fost condamnat inculpatul M.V. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - fapta din 13 iulie 2011 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete".

în temeiul art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M.V. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 86 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului M.V. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86 C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul M.V. să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere stabilit de această instituţie; să anunţe în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum și întoarcerea să comunice, şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. A impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să desfăşoare în folosul comunităţii o activitate neremunerată timp de 300 ore. A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 13 iulie 2011 la 10 august 2011.

A fost revocată măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de. inculpatul M.V. prin încheierea de şedinţă din data de 3 noiembrie 2011.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.V. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din data de 18 februarie 2011 până la data de 13 iulie 2011 şi pentru infracţiunea de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prev. de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 -faptadin 18 februarie 2011 la 13 iulie 2011.

În baza art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul M.V. să plătească părţii civile Statul Român - reprezentat prin M.F.P., A.N.A. - prin D.J.A.O.V. Braşov suma de 53740 lei, reprezentând prejudiciu cauzat, astfel cum rezultă din „decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal" din 28 iulie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.J.A.O.V. Braşov care constituie titlu executoriu.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.V. a cantităţii de 875 pachete de ţigarete - 10.040 ţigări, bunuri aflate în custodia D.R.A.O.V. Braşov - serviciul S.O.V.M.A. - Biroul Echipe Mobile şi depunerea acestora la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov.

A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 29 iulie 201 lasupra bunurilor inculpatului M.V., respectiv imobil situat în judeţ Braşov, loc. Braşov, înscris în C.F. până la concurenţa sumei de 53.740 lei.

A fost obligat inculpatul M.V. să plătească statului suma de 1.200 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 629/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, s-a dispus trimiterea în judecată:

- în stare de arest preventiv a inculpatului M.V. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010;

- trimiterea în judecată a inculpatei M.M. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzute de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Ca stare de fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul M.V. la data de 13 iulie 2011 a deţinut în autoturismul de culoare gri un număr de 100.040 ţigarete ambalate în pachete fără marcaje fiscale de accize sau purtând marcaje fiscale de accize de Ucraina, în acest mod sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând un prejudiciu de 53.740 lei, iar în perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011 a comercializat pe teritoriul României către diverşi consumatori astfel de ţigarete.

Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării prevăzute de art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Cu privire la inculpata M.M. s-a reţinut că în perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011, intermediind cu consumatorii finali, a ajutat nemijlocit pe inculpatul M.V., în activitatea de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale referitoare la ţigaretele nemarcate deţinute în afara antrepozitului fiscal achiziţionate şi ulterior comercializate.

Situaţia de fapt a fost stabilită în raport de materialul probator administrat în cursul urmăririi penale respectiv: proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, proces-verbal de sesizare din oficiu, decizie de regularizare emisă de A.N.A.F.-A.N.V.-D.J.A.O.V. Braşov, declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile denunţătorului G.A.M., procese-verbale întocmite de organele de poliţie la datele de 7 iulie 2011, 15 iunie 2011, 21 iunie 2011, 7 martie 2011, 27 aprilie 2011,. proces-verbal pentru prezentare pentru recunoaştere după planşa foto întocmită de organele de poliţie la data de 19 mai 2011, copia rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în Dosar penal nr. 5606/P/2010; copia minutei în Dosar nr. 28443/197/2010 al Judecătoriei Braşov; proces-verbal întocmit de I.P.J. Argeş la momentul depistării în trafic a inculpatului M.V. la data de 13 iulie 2011, însoţit de planşa foto .aferentă; .proces-verbal desigilare a autoturismului; proces-verbal de efectuare a percheziţiilor domiciliare la imobilele aparţinând inculpaţilor M.V., M.M. şi numitului M.G.; Încheierea nr. 58/2011 a Tribunalului Braşov privind autorizarea interceptării telefonice a convorbirilor purtate de inculpaţi; Încheierea nr. 71/2011 a Tribunalului Braşov de reînnoire a autorizaţiilor de interceptare ; proces verbal de certificare a interceptărilor telefonice; fişe de cazier judiciar.

În cursul judecăţii s-a procedat la audierea inculpaţilor M.V. şi M.M., în condiţiile art. 70 al 2 C. proc. pen., a martorului G.A., s-au efectuat referate de evaluare pentru ambii inculpaţi; s-au comunicat, la solicitarea instanţei, declaraţiile numitului C.C. în Dosar nr. 629/P/2011 - Dosar disjuns şi nr. 1260/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov procesele-verbale din data de 7 martie 20122 şi din data de 18 februarie 20122 întocmite de I.P.J. Braşov.

Întrucât din Dosarul penal nr. 629/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov finalizat cu rechizitoriul ce formează obiectul prezentului dosar s-a făcut referire la numitul P.C., instanţa a solicitat Parchetelor de pe lângă Tribunalele Braşov şi Covasna înaintarea în copie a declaraţiei acestuia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a învederat că, în Dosarul penal nr. 168/P/2011 privind pe numitul P.C., dosar disjuns din Dosarul penal nr. 629/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, nu există declaraţia solicitată de instanţă (fila 85 dosar instanţă).

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a comunicat (fila 74dosar instanţă) că nu deţine declaraţia numitului P.C.

La primul termen de judecată, inculpatul M.V. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., învederând că, are cunoştinţă de consecinţele recunoaşterii sale, a recunoscut şi regretat comiterea faptei.

Având în vedere dispoziţiile art. 33 C. proc. pen., instanţa nu a procedat la disjungerea cauzei privind pe cei doi inculpaţi, dat fiind faptul că, acelaşi probatoriu administrat în cauză era contestat de una dintre părţi.

Inculpaţii nu au dorit să dea declaraţii în cauză, iar inculpatul M.V. nici după ce instanţa a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.; de altfel, inculpatul nu a solicitat în apărare administrarea altor probe.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut următoarele:

Deşi prezentul dosar s-a format urmare a surprinderii în flagrant a inculpatului M.V. la data de 13 iulie 2011, iar activitatea infracţională a acestuia şi a coinculpatei M.M. este apreciată ca fiind începută la data de 18 februarie 2011, instanţa a analizat separat cele două perioade-13 iulie 2011 şi perioada 18 februarie 2011 la 13 iulie 2011, dat fiind însuşi materialul probatoriu administrat în cauză şi modalitatea de instrumentare a dosarului, care priveşte în fapt două acţiuni distincte.

Cu referire la fapta petrecută în perioada 18 februarie 2011 - 13 iulie 2011 s-a reţinut că, organele judiciare au deţinut informaţii potrivit cărora inculpaţii M.V. şi M.M. - fiu şi mamă - desfăşoară activităţi ilicite care se pot încadra în dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Astfel, la data de 9 mai 2011 organele judiciare s-au sesizat cu privire la faptul că cei doi inculpaţi şi numitul M.G. pun în circulaţie ţigări netimbrate, „cu timbru de Ucraina şi de Republica Moldova în zona complexului U. din mun. Braşov, sustrăgându-se plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat" (fila 19 dosar u.p.).

Instanţa de fond a constatat faptul că la data de 7 martie 2011 (fila 90 dosar) organele judiciare au consemnat faptul că, urmare a unor activităţi de supraveghere operativă desfăşurate în datele de 18, 23 şi 24 februarie 2011, a fost identificată inculpata M.M. care ar fi distribuit ţigări neînregistrate fiscal pe teritoriul României.

Prin adresa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 1260/P/2011 -fila 74 dosar instanţă - s-a comunicat faptul că procesele - verbale de supraveghere operativă din datele de 18, 23 şi 24 februarie 2011 sunt documente clasificate la nivel „secret". Cum aceste înscrisuri nu pot fi verificate de instanţă, la analizarea probatoriului au fost avute în vedere exclusiv procesul-verbal din data de 07 martie 2011 întocmit de organele judiciare, declaraţia martorului G.A. şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi în perioada critică.

Cu referire la fapta care s-ar fi săvârşit la data de 18 februarie 2011, instanţa de fond a constatat că singurele probe care susţin acuzarea sunt procesul-verbal întocmit de organele judiciare la data de 7 martie 2011 (fila 90 dosar u.p.), precum şi declaraţia numitului G.A.

În ceea ce priveşte depoziţia martorului G.A.- fila 70 dosar instanţă, s-a constatat că aceasta nu face dovada infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, întrucât:

- martorul susţine că s-a deplasat în data de 17 februarie 2011 în piaţa Astra pentru a cumpăra ,,ţigări" mai ieftine, că s-a întâlnit în piaţă cu un fost coleg de liceu - „F." - persoană neidentificată în cursul urmăririi penale, care i-a spus că ştie de unde poate cumpăra astfel de ţigări şi chiar a cumpărat de la un comerciant un cartuş de ţigări despre care susţine că nu are timbru fiscal.

Martorul învederează însă că despre acest eveniment „a anunţat organele de poliţie", care i-au solicitat apoi ajutorul în vederea surprinderii în flagrant a unor potenţial infractori.

S-a reţinut că incidentul din data de 17 februarie 2011 nu priveşte însă pe inculpata M.M., martorul G.A. susţinând că în data de 18 februarie 2011 a primit bani din fondurile M.A.I. (fila 83 dosar instanţă) pentru a cumpăra ţigări comercializate în condiţiile nelegale de către diverşi vânzători.

În acest sens, martorul G.A. s-ar fi deplasat în piaţa Astra unde s-a reîntâlnit cu numitul „F." şi acesta l-ar fi condus la inculpata M.M. care i-ar fi vândut două cartuşe de ţigări, care nu aveau timbru fiscal românesc. Martorul ar fi introdus cele două cartuşe de ţigări într-o pungă, apoi s-ar fi deplasat la „cafe-bar-ul A.";deşi martorul („Sursa") a fost supravegheat de un lucrător din cadrul poliţiei, s-a reţinut că este de remarcat faptul că supravegherea acestuia nu s-a efectuat şi în interiorul localului în care acesta a intrat împreună cu “I.”

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine că martorul G.A. a intrat şi ieşit din localul „A." cu cartuşe de ţigări şi chiar dacă acesta avea cartuşe cu ţigări în plasă la momentul intrării în local ele nu sunt identice cu cele cu care a ieşit din bar (fila 91 dosar u.p.); mai mult decât atât, în cuprinsul procesului verbal încheiat de lucrătorul de poliţie nu se consemnează dacă martorul G.A. a ajuns cu aceleaşi cartuşe de ţigări la organele de poliţie.

Totodată, s-a mai constatat că în situaţia în care martorul G.A. a acceptat să ajute organele judiciare, acesta trebuia supravegheat îndeaproape de lucrătorii de poliţie; în situaţia în care martorul a ieşit din câmpul vizual al lucrătorului, care îl supraveghea, „proba" pe care acesta a furnizat-o organelor judiciare nu poate fi primită de către instanţă, neexistând certitudinea că martorul a cumpărat cartuşele de ţigări de la inculpata M.M. sau din interiorul localului.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a constatat faptul că, în cuprinsul rechizitoriului nici nu se face referire la cele două (conform declaraţiei martorului din faţa instanţei) sau trei cartuşe(potrivit procesului-verbal de la fila 90 dosar u.p.) cumpărate de martor şi nici persoana care îl supraveghea pe martor nu a fost în măsură a stabili ce anume şi în ce cantitate s-a cumpărat (fila 90 dosar u.p.).De altfel, cu referire la aceste cartuşe de ţigări cumpărate de martor, organele judiciare au omis a sesiza partea vătămată pentru a se putea stabili un eventual prejudiciu cauzat statului (fila 104 dosar instanţă).

În ceea ce priveşte procesul-verbal întocmit la data de 7 martie 2011 (fila 90 dosar u.p.) s-a constatat că în cuprinsul acestuia sunt consemnate de către lucrătorul de poliţie judiciară, activităţile de supraveghere ale martorului G.A. din data de 18 februarie 2011, instanţa de fond reţinând că este de remarcat faptul că, lucrătorul de poliţie nu l-a supravegheat îndeaproape pe martorul G.

În ceea ce priveşte procesul-verbal pentru prezentare pentru recunoaştere după planşa foto întocmită de organele de poliţie la data de 19 mai 2011 referitor la indicarea de către martorul G.A. a inculpatei M.M. ca fiind persoana de la care a cumpărat ţigări ce nu fuseseră accizate şi fiscalizate, instanţa a constatat că acest mijloc probatoriu este subsecvent procesului-verbal întocmit la data de 1 martie 2011 şi prin urmare nu poate face dovada comiterii vreunei fapte penale.

De asemenea, instanţa de fond a mai apreciat că nici declaraţiile numitului C.C. nu fac referire la vreo faptă ce ar fi putut ficomisă de inculpaţii M.M. şi M.V. în această perioadă - filele 75-80 dosar instanţă. Prin urmare, cu referire la cele petrecute la data de 18 februarie 2011 instanţa a constatat că probatoriul administrat în cauză este insuficient pentru a releva vinovăţia inculpatei M.M.

S-a mai reţinut că inculpata M.M. este trimisă în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală în forma complicităţii, autorul acestei infracţiuni fiind inculpatul M.V..

S-a constatat că probatoriul administrat în cauză pentru acţiunea din data del8 februarie 2011 nu cuprinde nicio referire la inculpatul M.V.: declaraţiile martorului G.A., proces - verbal încheiat la datele 7 martie 2011; în ceea ce priveşte conţinutul convorbirilor telefonice, acestea au în vedere perioada de după 24 mai 2011.

Totodată, prima instanţă a mai apreciat că, transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii M.M. şi M.V. în perioada 24 mai 2011-13 iulie 2011 nu relevă probe certe că inculpaţii au săvârşit infracţiunile reclamate.

S-a mai constat că materialul probator administrat în cauză nu acoperă şi perioada cuprinsă între 18 februarie 2011-24 mai 2011, deşi cel mai probabil, inculpaţii au desfăşurat şi în această perioadă fapte de comerţ.

Prin urmare, s-a constatat că probatoriul infracţiunilor ce formează obiectul cercetării - „evaziune fiscală" şi „deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000" ţigarete, acţiuni comise în perioada 24 mai 2011-13 iulie 2011, îl constituie doar interceptarea convorbirilor telefonice.

S-a mai reţinut că rolul instanţei este acela de a constata existenţa efectivă a unor activităţi infracţionale care se pot fi reţinute în sarcina inculpaţilor.

Prima instanţă a apreciat că în lipsa oricăror alte probe care să le certifice, procesele-verbale întocmite de organele de poliţie la datele de 7 iulie 2011, 15 iunie 2011, 21 iunie 2011, 27 aprilie 2011 nu fac dovada infracţiunilor comise.

De asemenea, s-a mai constatat că din transcrierea convorbirilor telefonice reiese faptul că:

- inculpata M.M. discută cu diverse persoane referitor la ţigarete despre care nu se face vorbire că nu ar fi deţinute conform dispoziţiilor legale (fila 133 dosar u.p.), or nu rezultă că acestea au intrat în posesia inculpatei (fila 144 dosar penal), or nu reiese că este vorba de marfă nefiscalizată (fila 150, 151 dosar u.p.), instanţa de fond a apreciat că, aceste aspecte constituie doar indicii ale faptului că inculpata M.M. s-ar ocupa cu comercializarea de produse neaccizate sau nefiscalizate; mai mult, s-a apreciatcă nu există probe care să certifice faptul că inculpata a tranzacţionat astfel de produse neaccizate sau că acestea au fost comercializate efectiv de inculpată.

Prima instanţă a mai avut în vedere că faptele de evaziune fiscală şi de deţinere în afara antrepozitului fiscal a unor mărfuri nefiscalizate impun o verificare a celor susţinute în cuprinsul convorbirilor telefonice, nu atât pentru stabilirea prejudiciului, ci pentru dovedirea însăşi a infracţiunii.

De asemenea, s-a apreciat că, împrejurarea că inculpata M.M. comercializează diverse produse în piaţa A. din municipiul Braşov, loc în care este de notorietate că sunt tranzacţionate bunuri a căror provenienţă nu este tot timpul legală, nu este în măsură a face dovada existenţei infracţiunilor ce formează obiectul cercetării. In lipsa unei dovezi materiale - în condiţiile în care aceasta nu este imposibil de obţinut (martorul G. este o persoană care a fost contactată special pentru aproba infracţiunile ce formează obiectul prezentului dosar) - s-a apreciat că probatoriul constând în interceptarea convorbirilor telefonice este insuficient pentru dovedirea infracţiunilor de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de inculpatul M.V. în perioadal8 februarie 2011-13 iulie 2011 constând în aceea că ar fi fost autorul infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a unor mărfuri neaccizate sau nefiscalizate, instanţa de fond a constatat că probatoriul este insuficient:

- împrejurarea că cei doi inculpaţi sunt mamă şi fiu nu constituie o probă şi nici indiciu că între aceştia ar fi existat vreo înţelegere în sensul comiterii unor fapte prevăzute de legea penală;de altfel, din conţinutul convorbirilor telefonice nu rezultă că între cei doi inculpaţi ar exista o legătură cauzală care să conducă la concluzia că inculpatul M.V. procură marfă neaccizată sau nefiscalizată pentru a fi comercializată de inculpata M.M.;

- faptul că inculpatul M.V. a mai fost cercetat pentru acelaşi gen de infracţiuni, că este angajat al unei societăţi comerciale administrate de soţia sa, societate care comercializează diverse produse printre care şi ţigarete, s-a apreciat că nu constituie o probă şi nici măcar un indiciu al comiterii activităţii infracţionale în perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011;

- conţinutul convorbirilor telefonice nu relevă decât indicii ale faptului că inculpatul M.V. ar practica activităţi comerciale, posibil cu caracter ilicit, însă în lipsa unei dovezi certe, a unor probe concludente, instanţa de fond a constatat că faptele imputate acestuia, în perioada indicată anterior, sunt insuficient probate.

De asemenea, .s-amai reţinut că interceptarea .convorbirilor^ telefonice-. se dispune potrivit art. 911 C. proc. pen. pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută cu alte mijloace de probă.

Instanţa de fond a apreciat că nu constituie decât indicii ale comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, conţinutul convorbirilor telefonice.

S-a reţinut că, în lipsa unor probe care să certifice infracţiunile din prezentul dosar, simplele discuţii purtate de inculpaţi cu diverse persoane sau între ei nu fac dovada certă a faptelor care li se impută. Instanţa a încercat să obţină declaraţiile persoanelor sau probatoriul care ar fi condus organele judiciare la concluzia că între inculpaţii din prezenta cauză şi numiţii P.C. şi C.C., cercetaţi iniţial în acelaşi dosar, există o legătură care ar face necesară audierea acestora în calitate de martori

Având în vedere răspunsul organelor judiciare - fila 85 dosar instanţă - în sensul că P.C. nu a fost audiat, iar procesele-verbale întocmite la datele 18, 23 şi 24 februarie 2011 sunt documente clasificate la nivel „secret", instanţa de fond a constatat că pentru activitatea comercială desfăşurată de inculpaţi în perioada 24 mai 2011-13 iulie 2011 materialul probatoriu administrat în cauză este insuficient pentru a se putea dispune condamnarea.

Aşa fiind, prima instanţă a constatat că, în fapt, declaraţia inculpatului M.V. de recunoaştere a faptei, întemeiată pe dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., s-a datorat dorinţei acestuia de a prelua întreaga vină a comiterii faptei şi, în acest fel, de a-şi sprijini mama, pe coinculpata M.M.

Prin raportare la materialul probator administrat în cauzăjnstanţa de fond a constatat că prevederile art. 320 C. proc. pen. nu pot fi repnute, materialul probator administrat în cauză fiind insuficient pentru a proba o parte a faptelor imputate inculpatului, acesta nefiind complinit nici în cursul judecăţii.

Prin urmare, instanţa a analizat probele administrate în cauză în ambele faze procesuale în ceea ce-l priveşte şi pe inculpatul M.V., pentru a nu se ajunge la soluţii care nu se pot concilia - ţinând seama şi de soluţia ce s-ar fi impus a fi aplicată faţă de inculpata M.M.

Cu referire la activitatea infracţională din data de 13 iulie 2011, s-a reţinut că aceasta a fost pe deplin probată, însă doar cu referire la inculpatul M.V.

Astfel, la data de 13 iulie 2011 inculpatul M.V. a fost surprins de organele de poliţie pe raza judeţului Argeş transportând în autoturismul de culoare gri un număr de 10.040 ţigarete.

S-a stabilit de către organele judiciare că, procedând în acest mod, inculpatul s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, prin ascunderea surse impozabile, cauzând un prejudiciu de 53.740 lei.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că fapta este probată prin proces-verbal întocmit de I.P.J. Argeş la momentul depistării în trafic a inculpatului M.V. la data de 13 iulie 2011 însoţit de planşa foto aferentă; proces verbal de sigilarea autoturismului aparţinând inculpatului; decizie de regularizare emisă de A.N.A.F.-A.N.V.-D.J.A.O.V. Braşov, precum şi declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptei.

Apreciind că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului care s-ar fi desfăşurat în perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011 nu a fost probată suficient, instanţa de fond a dispus potrivit art. 334 C. proc. pen., cu referire la inculpatul M.V., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de „evaziune fiscală" prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din data de 18 februarie 2011 până la data de 13 iulie 2011 şi în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din 13 iulie 2011, iar din infracţiunea de„deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prev. de art. 2961 all din Legea nr. 571/2003 (perioada reţinută în actul de sesizare fiind identică cu cea reţinută în cadrul infracţiunii de evaziune fiscală) în infracţiunea de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prev. de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - fapta din 18 februarie 2011 la 13 iulie 2011 şi în infracţiunea de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prev. de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - fapta din 13 iulie 2011.

În ceea ce priveşte acţiunile imputate inculpatului pentru perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011 instanţa a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului M.V. săvârşiteă la data de 13 iulie 2011 când a fost surprins de organele de poliţie pe raza judeţului Argeş transportând în autoturismul de culoare gri un număr de 10.040 ţigarete ambalate în pachete fără marcaje fiscale de accize sau purtând marcaje fiscale de accize de Ucraina, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010.

Instanţa a constatat că nu se pot reţine dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., în condiţiile în care probatoriul nu a fost suficient pentru a conduce la condamnarea inculpatului astfel cum s-a dispus trimiterea sa în judecată.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social generic al faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşire a acestora,precum şi persoana inculpatului.

Astfel, instanţa de fond a constatat că ambele infracţiuni ce formează obiectul cercetării prezintă un pericol social relativ ridicat, evidenţiat în limitele speciale de pedeapsă prevăzute de legiuitor.

Modalitatea şi împrejurările comiterii faptei - prin încercarea de eludare a dispoziţiilor fiscale,valoarea deloc neglijabilă a prejudiciului cauzat statului - imprimă faptelor periculozitate sporită.

S-a constatat că inculpatul, deşi nu este recidivist, nu se află la prima confruntare cu legea penală, anterior fiind cercetat pentru o infracţiune similară pentru care i s-a aplicat însă o sancţiune administrativă, potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005; acest aspect denotă faptul că inculpatul, deşi a beneficiat anterior de clemenţa legii, continuă să comită acelaşi gen de infracţiuni, dovedind un patern infracţional de natură economico-fiscală.

Totodată instanţa a constatat că inculpatul nu a depus nici un efort în a acoperi prejudiciul cauzat statului prin acţiunile, atitudinea sa fiind interpretată prin prisma faptului că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu se mai puteau reţine în cauză - inculpatul repetând fapta la un interval mai mic de 5 ani.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului survine surprinderii acestuia în flagrant de către organele de poliţie, astfel încât o atitudine de negare a faptei nu ar fi condus decât la o întârziere a procedurii.

A mai fost avută în vedere atitudinea procesuală corectă manifestată de inculpat după comiterea faptei, manifestată în prezenţa sa în faţa autorităţii la fiecare termen de judecată, aspect care nu a fost reţinută ca şi circumstanţă atenuantă, însă a condus la aplicarea unor pedepse la limita specială prevăzută de legiuitor pentru infracţiunile ce au impus condamnarea.

S-a mai constatat că inculpatul, deşi nu este la primul contact cu legea penală, are loc de muncă - în cadrul unei societăţi administrate de soţia sa, este căsătorit are copii în întreţinere.

Având în vedere aceste considerente, precum şi cuantumul pedepsei stabilite,constatând că scopul sancţiunii poate fi atins şi fără executare efectivă a pedepsei ca modalitate de executare a pedepsei a-au aplicat dispoziţiile art. 861 C. pen.

Totodată, pentru a schimba atitudinea inculpatului faţă de valorile sociale pe care le-a încălcat, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare să desfăşoare în folosul comunităţii o activitate neremunerată timp de 300 ore.

În ceea ce o priveşte pe inculpata M.M., instanţa de fond a constatat că probatoriul administrat în cauză este insuficient pentru a dovedi că prin. acţiunile sale l-a sprijinit sau ajutat în orice fel pe inculpatul M.V. la comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.

Instanţa a apreciat că interceptarea convorbirilor telefonice nu a condus la surprinderea inculpatei M.M. comercializând produse neaccizate sau nefiscalizate procurate de către inculpatul M.V.; prinderea în flagrant a inculpatului M.V. nu conduce automat la probarea existenţei unei legături între acesta şi inculpata M.M.; faptul că ambii inculpaţi desfăşoară activităţi comerciale, că sunt rude, nu face dovada existenţei unei legături infracţionale între aceştia.

În ceea ce priveşte procesul-verbal întocmit la data de 7 martie 2011 cu referire la activităţile întreprinse de martorul G.A., instanţa a reţinut că proba, deşi a fost legal administrată, a fost viciată datorită modului în care a fost concepută activitatea de supraveghere a martorului -care nu a fost supravegheat în toată perioada cât a durat de la momentul cumpărării produselor de la inculpata M.M. şi până la predarea acestora(sau a altora) organelor de poliţie.

În acelaşi sens, s-a apreciat că nici declaraţia martorului G.A. nu poate fi primită, în condiţiile în care susţinerile sale - în sensul că a cumpărat cartuşe de ţigări neaccizate sau netimbrate de la inculpată - nu pot fi apreciate ca fiind veridice ; în acest sens este de remarcat faptul că martorul,după ce a fost în piaţă (cu o persoană ce nu a fost identificată în cursul procedurii), s-a deplasat la un local din apropiere unde a stat o perioadă de timp, fără a fi supravegheat în interior de către organele de poliţie.

De asemenea, s-a apreciat că nici declaraţiile numitului C.C. - filele 75-80 dosar instanţă - nu fac referire la faptul că inculpata M.M. l-ar fi ajutat în vreun fel pe inculpatul M.V. şi nici nu denotă faptul că între C.C. şi inculpaţii din prezenta cauză ar exista vreo legătură în sensul desfăşurării unor activităţi comerciale. De altfel, această persoană - C.C. - nu a fost propusă ca martor în prezenta cauză, deşi prin actul de sesizare s-a reţinut că ar exista o legătură cauzală între acesta şi inculpaţii M.V. şi M.

Cu privire la fapta din data de 13 iulie 2011 s-a reţinut că inculpatul M.V. a cauzat un prejudiciu în cuantum de 53740 lei, sumă cu care Statul Român - reprezentat prin M.F.P., A.N.A.F. - prin D.J.A.O.V. Braşov s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, inculpatul nu a contestat cuantumul prejudiciului cauzat, sens în care se s-a dispus potrivit art. 346 C. proc. pen. obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat, astfel cum rezultă din,,decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal" din 28 iulie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.J.A.O.V. Braşov care constituie titlu executoriu. Pentru asigurarea reparării pagubei cauzate părţii civile, se va dispune menţinerea sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 29 iulie 2011 asupra bunurilor inculpatului M.V., respectiv imobil situat în judeţ Braşov, loc. Braşov înscris în C.F., până la concurenţa sumei de 53.740 lei. Ţigările descoperite asupra inculpatului la data de 13 iulie 2011 bunuri aflate în custodia D.R.A.O.V. Braşov - serviciul S.O.V.M.A. - Biroul Echipe Mobile, constând în cantitatea de 875 pachete de ţigarete - 10.040 ţigări au fost confiscate şi depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel:

1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând sentinţa pentru:

- nelegalitate, deoarece în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., întrucât instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea de deţinere înafara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, prev. de art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, în două acte materiale, reţinându-se ca interval de săvârşire a faptelor pentru prima din 18 februarie 20llpână în 13 iulie 2011 şi pentru a doua faptă, data de 13 iulie 2011 când a fost prins având asupra sal00.040 ţigarete, purtând marcaje fiscale de accize de Ucraina, deşi din actul de sesizare rezultă căpentru această faptă instanţa a fost sesizată numai pentru actul material din 13 iulie 2011.

- sub aspectul necomunicării dispozitivului sentinţei apelate, către O.N.R.C.

- soluţia de achitare a inculpaţilor M.M. şi M.V. este netemeinică, deoarece la dosarul cauzei mijloacele de probăadrrrinistrate dovedesc fără niciun dubiu, faptul că, cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor astfel cum au fost trimişi în judecată.

2. Înculpatul M.V. a criticat sentinţa apelată pentru netemeinicie, solicitând achitarea pentru faptele din perioada 18 februarie 2011 - 13 iulie 2011 în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi nu art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Inculpatul a criticat şi modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către prima instanţă, în sensul că, a solicitat aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. A invocat faptul că, în ipoteza în care, instanţa de apel va menţine suspendarea sub supraveghere a pedepsei, să îi fie înlăturată obligaţia de a efectua o activitate în folosul comunităţii sau cel puţin reduse numărul de ore la care a fost obligat.

3. Inculpata M.M. prin apărătorul său ales, a solicitat şi ea extinderea efectului apelului declarat de inculpatul M.V. şi pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 100/Ap din 02 octombrie 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 61/S din data de 13 martie 2012 a Tribunalului Braşov, dispunându-se desfiinţarea acesteia:

- sub aspectul încadrării juridice dată infracţiunii prevăzută de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (deţinere de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete), faţă de inculpatul M.V.;

- sub aspectul necomunicării dispozitivului sentinţei apelate, către O.N.R.C.

Rejudecând în aceste limite:

l. S-a constatat că inculpatul M.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 04 august 2011, în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru o infracţiune de deţinere de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003, din data de 13 iulie 2011

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice:din infracţiunile de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prev. de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (fapta din 18 februarie 2011 la 13 iulie 2011 şi fapta din 13 iulie 2011) în infracţiunea de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse,, marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete" prev. de art. 296¹ alin. (1) din Legea nr. 571/2003 fapta din 13 iulie 2011.

În baza art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - fapta din 13 iulie 2011 - a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete".

A fost menţinută pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, aplicate pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - fapta din 13 iulie 2011.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M.V. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,dreptul de a ocupa funcţia de adrninistrator al unei societăţi comerciale.

Au fost aplicate prevederile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului M.V. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul M.V.:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere stabilit de această instituţie;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 863 al 3 C. pen. s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să desfăşoare în folosul comunităţii o activitate neremunerată timp de 300 ore.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către O.N.R.C. pentru a face menţiunile corespunzătoare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul M.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Braşov a sumei de 150 lei, reprezentând două onorarii parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu,sumă ce se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat M.V. la la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut cu privire la inculpatul M.V. că în mod judicios prima instanţă a separat activitatea infracţională de care era bănuit acesta ca urmare a schimbării încadrării juridice,făcând referire la două intervale de timp, respectiv fapta din data de 18 februarie 2011 până la data del3 iulie 2011 şi fapta din 13 iulie 2011, ambele fiind infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute deart. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Analizând mijloacele de probă administrate pe tot parcursul procesului penal, instanţa de prim control judiciar a constatat că pentru infracţiunea de evaziune fiscală de care este acuzat inculpatul M.V. (18 februarie -13 iulie 2011) nu s-au produs dovezi temeinice în susţinerea vinovăţiei acestui inculpat.

S-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut cărasupra acuzaţiei pentru acest interval de timp planează un dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpatul M.V., că nu conturează decât bănuieli cu privire la pretinsa activitate de evaziune fiscală pentru prima perioadă.

Instanţa de apel a apreciat că într-adevăr, există la dosarul cauzei transcrieri ale convorbirilor telefonice purtate de către inculpaţi însă, acestea nu conturează cu certitudine faptul că inculpatul M.V. s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală pentru perioada 18 februarie-13 iulie 2011.

Conţinutul convorbirilor telefonice, evidenţiază între altele că inculpatul se ocupă cu activităţi comerciale având ca obiect printre altele comercializarea de ţigarete, însă nu s-a dovedit caracterul ilicit al ţigaretelor la care se face referire în convorbirile telefonice.

S-a apreciat că în mod judicios a reţinut prima instanţă că menţiunile din convorbirile telefonice la anumite mărci de ţigări, menţiuni făcute de inculpata M.M. reprezintă doar indicii ale unei presupuse activităţi infracţionale de evaziune fiscală, vinovăţia persoanei trebuind să fie stabilită de către organele judiciare, cu certitudine, fără dubiu condiţie care nu este mdeplinită în speţă.

S-a mai reţinut că, rolul de a dovedi vinovăţia unei persoane revine organului de urmărire penală şi instanţelor de judecată, apreciindu-se însă că în cauză, mijloacele de probă nu au avut forţa de a dovedi săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, pentru inculpatul M.V. pentru perioada 18 februarie-13 iulie 2011.

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă şi-a exercitat rolul activ şi a încercat să procedeze la audierea numiţilor P.C. şi C.C., persoane despre care se susţinea iniţial de către acuzare că le-ar fi livrat inculpaţilor ţigări netimbrate, însă din motive obiective, nu s-a putut proceda la audierea acestora.

S-a mai reţinut că, în susţinerea acestui motiv de apel al Parchetului s-au făcut referiri la conţinutul convorbirilor telefonice, însă în mod judicios prima instanţă a apreciat că aceste convorbiri telefonice,- nu constituie decât indicii, ale comiterii unei fapte prevăzute de legea penală. In lipsa unor alte probe care să certifice infracţiunile din prezentul dosar, simplele discuţii purtate de inculpaţi, cu diverse persoane sau între ei, nu fac dovada certă a faptelor care li se impută. Nu s-au făcut referiri concrete, în susţinerea motivelor de apel, la alte mijloace de probă administrate în cauză, care s-ar corobora cu fapte şi împrejurări care se desprind din respectivele convorbiri telefonice, ci doar la anumite presupuneri şi la relaţiile de familie dintre cei doi inculpaţi.

Cu privire la soluţia de achitare a inculpatei M.M., instanţa de apel a constatat că soluţia de achitare a acesteia şi temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală şi îşi găseşte suportul în materialul probator administrat în cauză.

S-a reţinut ca şi în privinţa acestei inculpate prima instanţă a stabilit în mod judicios, faptul că,mijloacele de probă administrate conturează doar indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în forma complicităţii prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legeanr. 241/2005, fiind analizate minuţios toate mijloacele de probă şi în privinţa acestei inculpate.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că materialul probator administrat în cauză nu a reuşit să dovedească în cauză că, ţigaretele la care M.M. făcea referire în convorbirile telefonice ar fi deţinute.

S-a mai avut în vedere că această inculpată deţinea în Piaţa A. din municipiul Braşov un punct de lucru în care comercializa diferite produse, însă în absenţa unei dovezi certe a caracterului ilegal al produselor instanţa de judecată nu poate să constate că activitatea comercială derulată de inculpată era una de natură infracţională. Curtea nu poate, însă, să fie de acord cu constatările făcute de către prima instanţă în ceea ce priveşte declaraţia martorului G., martor care a susţinut că, în data de 17 februarie 2011 s-a deplasat în Piaţa A. pentru a cumpăra ţigări mai ieftine, loc unde la întâlnit pe numitul F., acesta din urmă indicându-i o tarabă de unde poate cumpăra ţigări netimbrate.

În aceste împrejurări martorul a anunţat organele de poliţie, iar în data de 18 februarie 2011 a primit bani din fondurile Ministerului de Interne pentru a cumpăra din Piaţa A. ţigări netimbrate. Martorul a cumpărat la această dată de la inculpata M.M. două cartuşe de ţigări după care a intrat într-un bar iar la ieşirea din bar, martorul avea asupra lui aceleaşi cartuşe de ţigări care ulterior au fost predate organelor de poliţie. Curtea constată că este netemeinică motivarea primei instanţe care înlătură declaraţia acestui martor pe motiv că nu a fost supravegheat îndeaproape de organele de poliţie şi că nu s-a făcut dovada faptului că cele două cartuşe de ţigări cu care a ieşit din bar, sunt cele două cartuşe cumpărate de la inculpata M.M.

Instanţa de apel a constatat că mijlocul de probă administrat în condiţii de legalitate este declaraţia martorului G.A.M., audiat nemijlocit şi de către instanţa de judecată la data de 10 ianuarie 2012.

Nu există nici un motiv de ordin procedural pentru ca declaraţia acestui martor să fie înlăturată din ansamblul materialului probator.

Prin urmare, s-a constatat că acesta a cumpăratîn realitate două cartuşe de ţigări de la inculpata M.M.

Procesul-verbal de supraveghere operativă a martorului G. este un alt mijloc de probă administrat pe parcursul procesului penal, distinct de declaraţia martorului G.A.

Aspectele din cuprinsul acestui proces verbal de supraveghere s-au activităţile pe care organele de poliţie ar fi trebuit să le realizeze temeinic nu se pot răsfrânge asupra declaraţiei martorului G.A.

S-a constatat că, în cauză inculpata M.M. nu poate să fie condamnată pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, atâta vreme cât nu s-a dovedit, activitatea infracţională desfăşurată de autor al infracţiunii de evaziune fiscală faţă de inculpatul M.V.

De asemenea, s-a apreciat că în sarcina inculpatei M.M. nu se poate reţine nici infracţiunea de deţinere înafara antrepozitului fiscal de produse accizabile deoarece nu este depăşită limita de 10.000 ţigarete prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, pentru ca fapta acestei inculpate legată de vânzarea celor două cartuşe de ţigări să fie catalogată ca infracţiune.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de prim control judiciar a constatat că sunt nefondate criticile formulate de către Parchet, privind netemeinicia soluţiilor de achitare a celor doi inculpaţi.

De asemenea, s-a mai constat că apelul formulat de către Parchet este fondat şi în ceea ce priveşte necomunicarea dispozitivului prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către O.N.R.C. pentru a face menţiunile corespunzătoare, urmând a se face,în acest sens aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la apelul inculpatului M.V., s-a constat că acesta este nefondat motivul de apel al acestui inculpat, în, sensul schimbării temeiului de achitare din art. 10. lit. d) în art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece pentru infracţiunile cu care instanţa a fost sesizată şi a pronunţat o soluţie de achitare există bănuieli cu privire la acest inculpat neputându-se reţine temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., aşa cum a reţinut şi prima instanţă nu s-a reuşit probarea fără dubiu a vinovăţiei acestui inculpat.

Rezultă cu certitudine faptul că inculpatul M.V. şi mama sa se ocupau cu comercializarea de ţigarete, însă pentru perioada pentru care a fost achitat inculpatul nu s-a putut proba caracterul ilicit al ţigaretelor comercializate de către cei doi inculpaţi.

Totodată, s-a apreciat că este nefondat şi motivul de apel al inculpatului care vizează schimbarea modalităţii de individualizare a pedepsei, în sensul aplicării prevederilor art. 81 C. pen., deoarece inculpatul nu este la primul impact cu legea penală, a mai fost cercetat anterior pentru fapte similare, s-a implicat în activitatea infracţională pentru care a fost condamnat în această cauză în timp ce se derulau cercetări penale faţă de el, pentru fapte similare.

Anterior, a fost cercetat pentru o infracţiune similară, pentru care i s-a aplicat însă o sancţiune adrninistrativă potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005; acest aspect denotă faptul că inculpatul, deşi a beneficiat anterior de clemenţa legii,continuă să comită acelaşi gen de infracţiuni dovedind un patern infracţional de natură economico-fiscală. Având în vedere că, inculpatul M.V. a înţeles să persiste în comiterea aceleiaşi gen de infracţiuni, să îşi obţină o parte din mijloacele de existenţă în mod ilicit s-a constat că, nu se impune nici înlăturarea şi nici diminuarea obligaţiei impuse acestui inculpat dea desfăşura în folosul comunităţii o activitate neremunerată timp de 300 de ore. Unul dintre scopurile pedepsei este tocmai acela de reeducare a inculpatului şi de formare a unei atitudini corecte a acestuia faţă de muncă. Perseverenţa pe cale infracţională a inculpatului trebuie să fie sancţionată, iar instanţa trebuie să aibă o garanţie că prin aplicarea unei pedepse şi prin modalitatea de individualizare a acesteia se va atinge scopul reglementat de art. 52 C. pen.

Obligarea la muncă neremunerată a inculpatului M.V. este tocmai această garanţie a instanţei că în urma desfăşurării acestor ore de muncă

S-a apreciat că sunt nefondate susţinerile inculpatei M.M., de extindere a efectelor apelului inculpatului M.V. şi de pronunţare faţă de această inculpată a unei soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece aşa cum am arătat anterior, soluţia pronunţată de către prima instanţă a avut în mod temeinic la bază motivarea că mijloacele de probă administrate nu au dovedit cu certitudine vinovăţia inculpatei, neputându-se stabili, fără dubiu, caracterul ilicit al ţigaretelor comercializate de către inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov criticând hotărârile pronunţare în cauză pentru cauzele de casare prevăzut de art. 385 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.V., în mod greşit au fost achitaţi inculpaţii M.V. şi M.M. şi greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.V.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. s-a susţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni şi anume, de evaziune fiscală şi de deţinere în afara antrepozitului fiscal şi comercial de produse accizabile, fiecare faptă reţinută fiind defalcată de instanţa de fond în câte două infracţiuni.

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din :

- infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, (faptă din data de 18 februarie 2011 până la data de 13 iulie 2011) şi infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, (faptă din 13 iulie 2011) şi

- din infracţiune prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 în infracţiune prevăzută de art. 296¹ din Legea nr. 571/2003 în infracţiune pentru fapta prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 (faptă din data de 18 februarie 2011 până la data de 13 iulie 2011) în infracţiunea prevăzută de art. 296¹ din Legea nr. 571/2003, iar instanţa de control judiciar a admis parţial apelul procurorului şi a menţinut dispoziţia de schimbare pentru evaziune fiscală, două fapte distincte, menţinând o singură infracţiune pentru fapta prevăzută de art. 296¹ din Legea nr. 571/2003.

A mai susţinut că încadrare juridică dată faptelor cea corectă este aceea din actul de sesizare a instanţei, fiind vorba de o unitate naturală de infracţiuni.

A mai susţinut că de fapt inculpatul M.V. şi membrii familiei sale se ocupau cu comercializarea ilicită de ţigări.

În motivarea recursului parchetului s-a mai susţinut că, raportat la probele administrate, „schimbarea, încadrării juridice a. faptei de evaziune fiscală este nelegală, aceasta contravenind dispoziţiilor legale, întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, activitate infracţională desfăşurându-se în perioada 18 februarie 2011 până la data de 13 iulie 2011 inclusiv. Având în vedere activităţile pe care le-a întreprins inculpatul M.V. în toată această perioadă, culminând cu prinderea în flagrant la data de 13 iulie 2011, în cauză este vorba de o unitate naturală de infracţiuni săvârşite şi nicidecum a două fapte distincte săvârşite în concurs real.

Cu privire la greşita soluţie de achitare a inculpaţilor M.V. şi M.M., caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere declaraţia martorului G.A.M. care a relatat că la data de 18 februarie 2011 a cumpărat ţigările netimbrate de la inculpata M.M., depoziţia sa coroborându-se cu procesul-verbal de supraveghere operativă a martorului, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi şi numitul M.G., soţul inculpatei M.M. şi tatăl inculpatului M.V.

În motivarea recursului s-a mai susţinut că există dovezi în sensul că inculpatul M.V. aproviziona complexul „U." cu ţigări pe care le comercializa mama lui, existând şi transcrierea convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi, în care inculpatul M.V. este informat de către mama sa, inculpata M.M., că are cerere de ţigări, că i s-a tenriinat stocul. Probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpaţilor, în sensul că inculpatul M.V. şi membrii familiei sale se ocupau cu comercializarea ilicită de ţigări.

Cuprivire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M.V., procurorul a susţinut că, faţă de împrejurarea că în faţa instanţei de fond inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., întrucât recunoaşte faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, este de acord cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi nu solicită administrarea de probe noi, solicită admiterea cererii şi aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. a) C. proc. pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse în limite legale.

S-a solicitat, în temeiul art. 385 pct 1 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, menţinerea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanţei şi condamnarea inculpaţilor M.V. şi M.M. la pedepse în limitele legale prevăzute de textele mcrirninatoare.

Potrivit art. 385 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile pot fi supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Din examinarea actelor dosarului se reţine că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în baza unui amplu şi judicios material probator administrat în cauză, au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor M.V. şi M.M. şi au dat o corectă încadrare juridică faptelor săvârşite de aceştia.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, iar conform art. 63 C. proc. pen., „constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei"; „probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 69 şi art. 75 C. proc. pen., atât declaraţiile inculpatului, cât şi declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, făcute în cursul procesului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanţa de recurs reţine că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la mdeplirhrea obligaţiilor fiscale. Infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.

Prin rechizitoriul nr. 629/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus trimiterea în judecată:

a)- a inculpatului M.V. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, reţinându-se că la data de 13 iulie 2011 a deţinut în autoturismul de culoare gri un număr de 100.040 ţigarete ambalate în pachete fără marcaje fiscale de accize sau purtând marcaje fiscale de accize de Ucraina, în acest mod sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale la bugetul consolidat al statului, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând un prejudiciu de 53.740 lei, iar în perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011 a comercializat pe teritoriul României către diverşi consumatori astfel de ţigarete.

b)- a inculpatei M.M. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzute de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

La data de 9 mai 2011 organele judiciare s-au sesizat cu privire la faptul că inculpaţii M.V., M.M. şi numitul M.G. pun în circulaţie ţigări netimbrate, „cu timbru de Ucraina şi de Republica Moldova în zona complexului U. din municipiul Braşov, sustrăgându-se plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat" (fila 19 dosar u.p.).

Din actele dosarului rezultă că la data de 7 martie 2011 organele judiciare au consemnat faptul că, urmare a unor activităţi de supraveghere operativă desfăşurate în datele de 18, 23 şi 24 februarie 2011, a fost identificată inculpata M.M. care ar fi distribuit ţigări neînregistrate fiscal pe teritoriul României.

Prin adresa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 1260/P/2011 (fila 74 dosar instanţei de fond) s-a comunicat instanţei de fond că procesele - verbale de supraveghere operativă din datele de 18, 23 şi 24 februarie 2011 sunt documente clasificate la nivel „secret".

Cum aceste înscrisuri nu a fost posibil să fie verificate de instanţa de fond, întrucât accesul la aceste informaţii presupuneau deţinerea unor autorizaţii speciale, în mod justificat, la analizarea probatoriului au fost avute în vedere exclusiv procesul - verbal din data de 07 martie 2011 întocmit de organele judiciare, declaraţia martorului G.A. şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii M.V. şi M.M. în perioada 18 februarie 2011-13 iulie 2011.

În ceea ce priveşte fapta care s-ar fi săvârşit la data de 18 februarie 2011, se constatată că singurele probe administrate în susţinerea acuzării sunt procesul verbal întocmit de organele judiciare la data de 7 martie 2011 (fila 90 dosar urmărire penală), precum şi declaraţia martorului G.A.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul G.A. (fila 70 dosar instanţei de fond), a susţinut că s-a deplasat la data de 17 februarie 2011 în piaţa Astra pentru a cumpăra ţigări mai ieftine, că s-a întâlnit în piaţă cu un fost coleg de liceu - „F." - persoană care nu a fost identificată în cursul urmăririi penale, care i-a adus la cunoştinţă că ştie de unde poate cumpăra astfel susţinut că nu avea timbru fiscal.

Acelaşi martor a mai menţionat în depoziţia sa că despre acest eveniment „a anunţat organele de poliţie", care i-au solicitat apoi ajutorul în vederea surprinderii în flagrant a unor potenţiali infractori, iar la data de 18 februarie 2011 a primit bani din fondurile M.A.I. (fila 83 dosar instanţa de fond) pentru a cumpăra ţigări comercializate în condiţiile nelegale de către diverşi vânzători din piaţa A.

În acest sens, martorul G.A. a mai relatat că s-a deplasat în piaţa A. unde s-a reîntâlnit cu numitul „F." şi acesta l-ar fi condus la . inculpata M.M. care i-ar fi vândut două cartuşe de ţigări, care nu aveau timbru fiscal românesc.

A mai susţinut martorul că a introdus cele două cartuşe de ţigări într-o pungă, apoi s-a deplasat la „cafe bar-ul A."

Deşi martorul („Sursa") a fost supravegheat de un lucrător din cadrul poliţiei, această operaţiune nu s-a efectuat şi în interiorul localului „A." în care martorul G.A. a intrat împreună cu “I.”

Se constată că în mod justifcat instanţa de fond şi instanţa de apel au apreciat că nu pot fi valorificate în cauză drept probă cele două cartuşe de ţigări netimbrate, despre care martorul G.A. a susţinut că le-ar fi cumpărat de la inculpata M.M., întrucât deşi lucrătorii de poliţie aveau obligaţia de a asigura supravegherea îndeaproape a martorului G.A., cum acesta a ieşit din câmpul vizual al organelor judiciare, nu există certitudinea că martorul a achiziţionat marfa de la inculpata M.M. sau din interiorul localului (fila 91 dosar urmărire penală).

Pe de altă parte, în conţinutul procesului-verbal încheiat de lucrătorul de poliţie nu s-a consemnat dacă martorul G.A. a ajuns cu aceleaşi cartuşe de ţigări la organele de poliţie, iar în cuprinsul actului de sesizare a instanţei nu se face referire la cele două cartuşe cumpărate de martor şi nici persoana care îl supraveghea pe martor nu a fost în măsură a stabili ce anume şi în ce cantitate de ţigări s-ar fi cumpărat (fila 90 dosar u.p.).

De altfel, cu referire la aceste cartuşe de ţigări cumpărate de martor organele judiciare nu au luat legătura cu partea vătămată pentru a se putea stabili un eventual prejudiciu cauzat statului (fila 104 dosar instanţă).

În ceea ce priveşte procesul-verbal pentru prezentare pentru recunoaştere după planşa foto întocmită de organele de poliţie la data de 19 mai 2011 referitor la indicarea de către martorul G.A. a inculpatei M.M. ca fiind persoana de la care a cumpărat ţigări ce nu fuseseră accizate şi fiscalizate, instanţa a constatat că acest mijloc probatoriu este subsecvent procesului-verbal întocmit la data de 7 martie 2011 şi prin urmare, nu poate face dovada comiterii vreunei fapte penale.

De asemenea, se reţine că un alt mijloc de probă care a fost avut în vedere de organul de urmărire penală la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor pentru activitatea infracţională desfăşurată în perioada de 13 iulie 2011 au fost declaraţiile martorului C.C., însă acesta nu făcut referire la vreo faptă ce ar fi putut fi fost comisă de inculpaţii M.M. şi M.V. în această perioadă, (filele 75-80 dosar instanţă de fond).

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunţă dacă fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, toate aceste concluzii ce fundamentează hotărârea de condamnare trebuind să fie susţinute de probe certe de vinovăţie, prin care să fie răsturnată prezumţia de nevinovăţie prev. de art. 52 C. proc. pen. şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen.

Nevinovăţia este prezumată, inculpatul nefiind dator să-şi probeze nevinovăţia atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regăsindu-se înscris în art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 14.2 din Pactul Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice şi art. 23 din Constituţia României.

În C. proc. pen., prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă".

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes";

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Raportând cauzei aceste texte de lege se constată că în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de inculpaţii M.V. şi M.M. în perioada 18 februarie 2011 - 13 iulie 2011 constând în aceea că ar fi fost autorii infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere în afara antrepozitului fiscal.

Se apreciază că în mod corect au apreciat instanţa de fond şi instanţa de apel că faptele presupus săvârşite de inculpaţi în perioada 18 februarie 2011 -13 iulie 2011, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu există probe care că conducă la concluzia, dincolo orice dubiu rezonabil, că aceştia au săvârşit aceste infracţiuni.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica parchetului în sensul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. şi nu cele referitoare la concursul de infracţiuni,, prevăzut de art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., întrucât din probele, administrate a rezultat că aceştia au săvârşit faptele de evaziune fiscală şi contrabandă cu ţigări doar la data de 13 iulie 2011, aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţa de fond şi instanţa de apel.

Instanţa de recurs apreciază că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de ar.385 pct. 17 C. proc. pen. şi anume, hotărârile sunt supuse casării supusă casării hotărârea care este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că deşi inculpatul M.V. fiind audiat de instanţa de fond la termenul de judecată din 03 noiembrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, a declarat că doreşte să se urmeze procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. şi a solicitat ca soluţionarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând şi regretând săvârşirea faptelor (fila 40 din dosarul instanţei de fond), s-a omis să facă aplicarea acestor dispoziţii legale.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi

Conform art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Pe de altă parte, conform alineatului 8 al aceluiaşi articol, instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar în acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun,

Din conţinutul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii

Se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., inculpatul M.V. la termenul de judecată din 03 noiembrie 2011 declarând în faţa instanţei de fond că recunoaşte faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu şi doreşte să se judece în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 100/Ap din 02 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii M.V. şi M.M.

Va casa, în parte, decizia atacată şi sentinţa penală nr. 61/S din 13 martie 2012 a Tribunalul Braşov, după cum urmează:

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., va condamna inculpatul M.V. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare;

În baza art. 296 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite, inculpatului M.V., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului M.V., pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 4 luni.

În baza art. 863 C. pen. va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul M.V.: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere stabilit de această instituţie; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu.

Conform art. 359 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere menţionate în art. 864 alin. (1), cu referire la art. 83 şi art. 84 C. pen., respectiv în art. 864 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.V. şi M.M., în sumă de câte 300 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 100/Ap din 02 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii M.V. şi M.M.

Casează, în parte, decizia atacată şi sentinţa penală nr. 61/S din 13 martie 2012 a Tribunalul Braşov, după cum urmează:

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., condamnă inculpatul M.V. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare;

În baza art. 296¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele stabilite, inculpatului M.V. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului M.V., pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 4 luni.

În baza art. 863 C. pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul M.V.:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere stabilit de această instituţie;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Conform art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere menţionate în art. 864 alin. (1), cu referire la art. 83 şi art. 84 C. pen., respectiv în art. 864 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.V. şi M.M., în sumă de câte 300 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1665/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 3108/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... →

ICCJ. Decizia nr. 2119/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2119/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs