ICCJ. Decizia nr. 3108/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3108/2013
Dosar nr. 11615/30/2012
Şedinţa publică din 14 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12/PI din 11 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 11615/30/2012, au fost condamnaţi inculpaţii:
1) R.F. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. în temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe un termen de 1 an de la data executării pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R.F. în baza mandatului de arestare nr. 114 din 03 noiembrie 2012 şi in temeiul ar. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 02 noiembrie 2012 la zi.
2) P.C. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului o pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 1 an de la data executării pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul ar. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 02 noiembrie 2012 şi până la zi.
În temeiul art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercarea de 4 ani şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor masuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de aceasta instituţie; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş orice schimbare a locului de muncă; să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 863 lit. a) alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 200 ore în atelierul de muncă în folosul comunităţii ce funcţionează în localitatea Timişoara.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare sau daca nu îndeplineşte cu rea credinţa masurile de supraveghere stabilite.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C., dacă nu este arestat in altă cauză.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. f) C. pen. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia cercetărilor, respectiv cantitatea de 479,7 gr rămasă în urma analizelor de laborator, din probele in litigiu care a fost depusă la I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. în baza înscrisului intitulat „ dovadă", urmând ca acesta să fie distrusă.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să achite în favoarea statului suma de câte 1000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele,
Prin rechizitoriul nr. 205/D/P/2012 din data de 23 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timiş şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 27 noiembrie 2012, sub număr unic de Dosar nr. 11615/30/2012, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii R.F. şi P.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Starea de fapt reţinută de acuzare a fost următoarea:
La data de 02 noiembrie 2012, organele de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Timişoara - Serviciul Antidrog, s-au sesizat ex oficii cu privire la A.N. „N.", identificat ulterior în persoană inculpatului P.C., în condiţiile în care acesta intenţiona să valorifice pe raza localităţii Băile Herculane, cantitatea de 500 gr. cannabis în schimbul sumei de 3.000 euro.
în vederea concretizării sub aspect probator a activităţii infracţionale a inculpatului P.C., s-a procedat, în faza preliminară la introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu numele de Cod, M.M. „şi a colaboratorului sub acoperire cu numele de Cod „V.I.D."
La data de 02 noiembrie 2012, s-a realizat surprinderea flagrant de către ofiţerii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Timişoara, a inculpatului P.C. şi a inculpatului R.F., deţinătorul cannabisului.
Anterior datei de 02 noiembrie 2012, inculpatul P.C., zis "N." sau „C." a perfectat verbal cu „V.I.D.", colaboratorul sub acoperire, valorificarea către acesta a cantităţii de jumătate de kilogram de cannabis, deţinut de facto de către inculpatul R.F., zis"B.", din localitatea Maglavit, judeţul Dolj (acest aspect a fost evidenţiat la momentul realizării tranzacţiei de stupefiante).
Transferul stupefiantelor s-a concretizat la data de 02 noiembrie 2012, în localitatea Băile Herculane, judeţul Caraș-Severin, fiind realizat în mod direct, către colaboratorul sub acoperire, de inculpatul P.C.; transferul propriu-zis a avut loc în autoturismul, autoturism cu care cei doi inculpaţi au fost transportaţi din localitatea Maglavit, judeţul Dolj, în localitatea Băile Herculane, de către I.I.D.
Suma de bani oferita de către colaboratorul sub acoperire inculpatului P.C. a fost remisă de acesta, la randu-i, inculpatului R.F., care, ulterior preluării, o înmânase conducătorului auto I.I.D. pentru a fi numărata.
Martorul I.I.D. a susţinut în depoziţiile sale faptul că la preluarea din localitatea Maglavit a inculpatului R.F., acesta deţinea asupra sa sacoşa în care era depozitat cannabisul,sacoşa care, ulterior, a fost preluată şi remisă colaboratorului sub acoperire '"V.I.D." de către inculpatul P.C.
Din tranzacţia,efectuată inculpatului P.C., îi revenea suma de, 200 euro, diferenţa revenindu-i inculpatului R.F., deţinătorul cannabisului.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 03 noiembrie 2012 întocmit de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara a statuat, în urma analizei fizico-chimice efectuate, prezenta T.H.C.-ului, substanţa psihotropa biosintetizată de planta cannabis, în substanţa valorificată.
Tribunalul Timiş a fost sesizat cu judecarea cauzei la data de 27 noiembrie 2012, ce doi inculpaţi fiind trimişi în judecată în stare de arest preventiv.
La primul termen de judecată, înainte de a proceda la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată reglementată de art. 3201 C. proc. pen.
Aceştia au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu, cunosc şi îşi însuşesc probele administrate la urmărire penală, nu solicită administrarea de probe, cu excepţia unor înscrisuri în circumstanţiere şi că doresc ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a face aplicarea acestei proceduri, în condiţiile în care, instanţa a fost legal sesizată cu infracţiunea de mai sus, în cauză nu au fost identificate incidente de natură ca conduce la nulitatea urmăririi penale, inculpaţii şi-au exprimat opţiunea pentru aplicare acestei proceduri anterior declanşării cercetării judecătoreşti, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., că probele sunt suficiente pentru a-şi forma o părere cu privire la latura penală a cauzei, astfel că, în temeiul art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., a admis solicitarea acestora.
Examinând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi însuşit de inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că aceştia sunt acuzaţi pentru traficarea unei cantităţi de 500 gr. canabis.
S-a reţinut că, potrivit declaraţiei dată de inculpatul P.C. în cursul urmăririi penale, acesta a fost contactat telefonic de o persoană numită „D." (colaboratorul sub acoperire V.I.D.) care l-a întrebat dacă are cannabis de vânzarea sau dacă are cunoştinţă că cineva care ar avea acest tip de stupefiante pentru vânzare. După discuţia cu acesta, inculpatul P.C. a avut o discuţie cu inculpatul R.F., care i-a relatat că deţine 500 gr cannabis şi era interesat să o vândă întrucât avea nevoie de bani. Imediat inculpatul P.C. l-a sunat pe V.l.D., respectiv colaboratorul sub acoperire, spunându-i că un prieten de-al său deţine cantitatea de 500 gr cannabis. Cei trei au stabilit să se facă livrarea în localitatea Herculane, în data de 02 noiembrie 2012 ora 1400. Inculpaţii P.C. şi R.F., neavând autoturism, au apelat la martorul I.l.D. să îi transportate până în Iocalitatea Herculane cu un autoturism.
La ora indicată, cei doi s-au întâlnit cu colaboratorul sub acoperire în zona gării din Herculane.
Colaboratorul sub acoperire a fost invitat în autoturismul în care se aflau inculpaţii şi şoferul, prilej cu care colaboratorul a a fost remis suma de 3.000 euro, iniţial, inculpatului P.C. Acesta i-a dat banii inculpatului R.F. care i-a dat şoferului pentru a-i număra, după care i-a fost remisă o pungă care avea o cantitatea de aproximativ 500 grame care s-a dovedit a fi cannabis.
La momentul surprinderii in flagrant, suma de bani se afla pe bancheta din faţă a autoturismului condus de martorul I.l.D.
Iniţial, inculpatul R.F. a relatat că suma de bani aparţinea inculpatului P.C., ulterior, însă, a arătat că el a primit canitatea de droguri de la o altă persoană, că urma să o vândă cu 3.000 euro, din care 2.000 euro urma să îi achite acelui furnizor, 200 euro urma să ii plătească inculpatului P.C. şi diferenţa urma să o păstreze pentru el.
S-a constatat că aceste aspecte au fost confirmate de martorul I.l.D., de colaboratorul sub acoperire V.l.D. şi investigatorul sub acoperire R.M., de notele de redare a convorbirilor telefonice fila 64 şi urm. d.u.p.
Cantitatea de droguri ridicată a fost supusă analizei, astfel că, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 03 noiembrie 2012 întocmit de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara s-a stabilit, prezenta T.H.C.-ului, substanţa psihotropa biosintetizată de planta cannabis.
Prima instanţă a reţinut că textul de lege aplicabil este art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2007 - Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Din starea de fapt expusă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul R.F. a desfăşurat la data de 02 noiembrie 2012 o activitate constând în vânzarea unei cantităţi de 500 gr. cannabis colaboratorului sub acoperire V.l.D., activitatea care se circumscrie conţinutului elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea vânzării.
De asemenea, s-a reţinut că fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, acesta procurând la rândul său drogurile de la un alt fomizor, căruia urma să îi plătească preţul şi aplicând un adaos, deci cu scopul declarat de inculpat de a obţine o sumă de bani.
Pentru această infracţiune prima instanţă l-a condamnat pe acest inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei au fost avute in vederea limitele de pedeapsă prevăzute în conţinutul incriminator, de pericolul, social crescut al faptei care se desprinde din modul cum legiuitorul a stabilit aceste limite, dar şi din împrejurările săvârşirii faptei, respectiv în condiţiile în care inculpatul a înţeles să îşi întregească veniturile prin vânzarea de droguri.
Totodată, instanţa de fond a avut în vedere cantitatea mare de droguri care urma să fie valorificată, conduita anterioară a inculpatului care a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în baza sentinţei nr. 94 din 24 februarie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 362/2005 al Judecătoriei Calafat, fapta fiind săvârşită in condiţiile pluralităţii de infracţiuni sub forma recidivei postexecutorii. Totodată instanţa de fond a avut in vedere incidenţa cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă ca urmare a solicitării inculpatului de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.C., prima instanţă a avut în vederea limitele de pedeapsă prevăzute în conţinutul textului incriminator, pericolul social crescut al faptei care se desprinde din modul cum legiuitorul a stabilit aceste limite, dar şi din împrejurările săvârşirii faptei, respectiv în condiţiile în care inculpatul a înţeles să îşi întregească veniturile prin intermedierea vânzării şi vânzarea de droguri de risc.
Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii în modalitatea intermedierii vânzării, precum şi cea a vânzării.
S-a reţinut că acest inculpat a depus diligente pentru a face posibilă vânzarea, respectiv l-a contactat pe inculpatul R.F. pentru a îi relata că ştie o persoană dispusă să cumpere droguri, l-a contactat ulterior pe colaboratorul sub acoperire, a participat la stabilirea întâlnirii în vederea efectuării tranzacţiei şi a participat efectiv la vânzare, primind suma de bani şi remiţând colaboratorului plasa cu stupefiante urmând să beneficieze de 200 de euro din suma încasată.
Totodată, instanţa de fond a avut în vedere cantitatea mare de droguri care urma să fie valorificată, conduita anterioară a inculpatului care are antecedente penale care însă, nu atrag starea de recidivă, precum şi faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei încă din cursul urmăririi penale, declaraţia sa contribuind la stabilirea completă a stării de fapt.
S-a mai avut în vedere incidenţa cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă ca urmare a solicitării inculpatului de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 02 noiembrie 2012 lăzi.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., pe un termen de 1 an de la data executării pedepsei principale.
Pentru interzicerea drepturilor civile, prima instanţă a reţinut că natura faptei săvârşite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi pedeapsa principală aplicată duc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Instanţa a luat în considerare şi jurisprudenţa C.E.D.O., apreciind că interzicerea exerciţiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfăşurarea instrucţiei penale. De asemenea, luând în considerare natura şi durata pedepsei principale aplicate, instanţa de fond a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii, s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., pe durata prevăzută în art. 71 alin. (2) C. pen., respectiv pe durata executării pedepsei principale.
În ce priveşte modalitatea de executarea a pedepsei relativ la inculpatul P.C., instanţa de fond a apreciat că principiul aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului, îşi găseşte finalitatea prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a reţinut că inculpatul a avut o conduită procesuală corectă, nu are antecedente penale care să atragă starea de recidivă. Prima instanţă a avut in vederea împrejurările săvârşirii faptei şi contribuţia sa de mediator în activitatea infracţională, coroborat cu problemele de sănătate pe care le are, fiind internat în Spitalul Penitenciar Jilava, precum şi nevoia de reeducare şi reintegrare socială în contextul dezvoltării fenomenului infracţional legat de traficul de droguri fiind justificată acordarea acestui beneficiu.
Instanţa de fond a considerat în acest caz că reeducarea inculpatului este posibilă şi că, prin măsurile de supraveghere impuse, se va asigura o proporţionalitate între scopul reeducării inculpatului şi aşteptările societăţii, sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.
În consecinţă, s-a dispus, în temeiul art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercarea de 4 ani şi 4 luni închisoare.
Totodată, în temeiul art. 86 C. pen. pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se următoarelor masuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de aceasta instituţie; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş orice schimbare a locului de muncă să comunice, orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
Suplimentar, având în vedere profilul psihologic al inculpatului, faptul că acesta a relatat că are un copil minor în întreţinere şi că scopul săvârşirii faptei este obţinerea de bani, s-a considerat că este utilă impunerea unei obligaţii suplimentare care ar trebui să fie de natură a asigura o garanţie în plus cu privire la abandonarea comportamentului infracţional şi reintegrarea acestuia in societate, încercându-se orientarea acestuia spre un program normal de muncă şi asimilarea respectului pentru valori esenţiale în societate precum prestarea unei munci licite.
Astfel, în temeiul art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 200 ore în atelierul de muncă în folosul comunităţii, ce funcţionează în localitatea Timişoara.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare, sau dacă nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite.
Întrucât executarea pedepsei nu este efectivă, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., dispunând ca pe perioada suspendării executării pedepsei principale să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 12 din 11 ianuarie 2013 a Tribunalului Timiş a declarat apel, în termen legal, inculpatul P.C., înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 21 februarie 2013.
Prin Decizia penală nr. 66/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul P.C. împotriva sentinţei penale nr. 12/PI/l din 1 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 11615/30/2012.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată, în ceea ce priveşte locaţia de executare a activităţii neremunerate şi instituţia abilitată cu supravegherea inculpatului P.C. şi rejudecând:
S-a dispus ca activitatea neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 200 ore, să fie desfăşurată de către inculpatul P.C. în cadrul serviciilor publice stabilite de Consiliul Local al comunei Cetate, jud. Dolj.
S-a dispus ca organul însărcinat cu supravegherea măsurilor dispuse de instanţă, conform art. 863 C. pen., să fie Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, sens in care toate obligaţiile dispuse inculpatului P.C. vor fi îndeplinite faţă de această instituţie.
Aufost menţinute în restdispoziţiile hotărârii atacate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că sentinţa penală atacată este neîntemeiată în ceea ce priveşte autoritatea căreia îi revine competenţa de exercitare a măsurilor de supraveghere, fiind legală în ceea ce priveşte restul dispoziţiile pe care le conţine.
Instanţa de apel a reţinut că inculpatul a criticat doar modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate.
S-a mai avut în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, respectiv infracţiunea de trafic de droguri de risc, solicitând ca soluţionarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, (fila 35 dosar fond), astfel că doar acest aspect a făcut obiectul analizei instanţei de apel.
În ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aspecte care au fost complet şi judicios evaluate, pedeapsa fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Instanţa de prim control judiciar a avut în vedere că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.
Totodată, s-a apreciat că instituirea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 C. pen., dispuse de instanţa de fond, sunt necesare cu atât mai mult, cu cât inculpatul apelant nu este la primul contact cu legea penală, aşa cum rezultă din evidenţele cazierului judiciar, fiind condamnat definitiv şi executând pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat (fila 68 dosar urmărire penală), ceea ce dovedeşte o nesocotire a valorilor sociale ocrotite de legea penală, nesocotire care impune aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În ceea ce priveşte însă organul judiciar căruia îi revine competenţa de exercitare a măsurilor de supraveghere instituite faţă de inculpatul apelant, instanţa de apel a reţinut că, aşa cum rezultă din datele de la dosarul cauzei, inculpatul P.C. domiciliază în com. Cetate, sat Cetate, domiciliu reţinut în cursul urmăririi penale, atât în rezoluţia de începere a urmăririi penale, cât şi în declaraţia dată de către inculpat, (fila 43 dosar urmărire penală) şi nu s-a făcut dovada că acesta ar avea o reşedinţă sau un domiciliu, stabilit jpejraza de competenţă a Serviciului de Probaţiune, lângă Tribunalul Timiş.
În lipsa unor asemenea menţiuni şi a unor dovezi care să permită concluzia că inculpatul domiciliază pe raza teritorială a organului judiciar menţionat şi faţă de susţinerile apărătorului ales al acestuia, care a arătat că deplasarea inculpatului de la localitatea de domiciliu, respectiv satul Cetate, jud. Dolj la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, ar crea neajunsuri acestuia din lipsa resurselor materiale necesare deplasării la datele fixate, instanţa de apel a apreciat că se impune ca, atât supravegherea, cât şi activitatea neremunerată să se efectueze în judeţul de domiciliu.
Totodată, instanţa de apel a avut în vedere şi actele de stare civilă depuse de inculpatul apelant şi care dovedesc că locul său de domiciliu se află în judeţul Dolj, prezenţa sa în localitatea Băile Herculane unde s-a comis fapta, fiind accidentală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.C.
În motivele scrise de recurs, inculpatul, prin apărătorul său a solicitat admiterea căii de atac exercitată, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, în temeiul art. 81 C. pen.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 28 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În ce priveşte recursul declarat de inculpatul P.C., verificând mdeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa de recurs constată că recurentul a motivat recursul la data de 10 octombrie 2013, încălcând obligaţiile ce îi reveneau potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.: „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată", prin sintagma primul termen de judecată înţelegându-se termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, aşa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menţionate nu poate fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
În cauză, primul termen de judecată a fost stabilit data de 14 octombrie 2013 (procedura de citare fiind legal îndeplinită, apărarea inculpatului fiind asigurată de apărătorul desemnat din oficiu), caz în care, motivele de recurs trebuiau depuse până la data de 08 octombrie 2013.
Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu a motivat recursul în termenul legal de 5 zile, astfel cum impun dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., încălcând obligaţiile ce îi reveneau potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei şi al modalităţii de executare, considerând că un cuantum de 2 ani şi 4 luni închisoare este excesiv de sever în raport cu circumstanţele sale personale care îi sunt favorabile, situaţie care însă este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte, în raport de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Înalta Curte constată că deşi recurentul inculpat şi-a întemeiat recursul pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., acesta nu a invocat în ceea ce priveşte limitele pedepsei aplicată acestuia.
O atare critică ar fi putut fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., anterior modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013.
În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.
Singura posibilitate a instanţei de recurs este de a examina legalitatea pedepselor în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., ce poate fi luat în considerare din oficiu şi care are în vedere situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Şi sub acest aspect, se constată că hotărârile atacate sunt legale, pedeapsa aplicată recurentului inculpat - de 2 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe un termen de 1 an de la data executării pedepsei principale - se încadrează în limitele prevăzute de lege (potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc este de la 3 la 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, iar prin reducerea acestor limite cu 1/3 ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 10 ani închisoare).
În acest context, având în vedere şi împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării recursului declarat în cauză, în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor atacate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului lustiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2119/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 3110/2013. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
