ICCJ. Decizia nr. 223/2013. Penal. Infracţiuni privind legea siguranţei naţionale a României (Legea 51/1991). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 223/2013
Dosar nr. 568/57/2012
Şedinţa publica din 23 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara, din data de 4 noiembrie 2011, emis în Dosarul nr. 2/D/P/2010, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, printre alţii, inculpaţii:
1. I.M.S. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de:
- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991
- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
2. D.C. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de:
- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991
- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
3. H.A.I.S. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de:
- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991
- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003
- art. 195 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în esenţă, că inculpaţii au achiziţionat de la inculpatul O.N.D. un program informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice.
Astfel, aceştia:
- au cumpărat, instalat şi utilizat programul informatic destinat interceptării convorbirii telefonice, discuţiilor ambientale şi transmisiilor sms (faptă prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991);
- au deţinut fără drept în program informativ conceput sau adaptat în scopul săvârşirii uneia din infracţiunile prev. la art. 42-45 (art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003);
- au accesat fără drept un sistem informatic ( telefonul mobil ţinta în scopul obţinerii de date informatice (date privind apelurile efectuate/ primite, conţinutul sms-urilor, expediate/ primite şi transmisii G.P.R.S. art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003;
- au interceptat fără drept transmisii de date informatice care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (interceptarea de sms-uri), fapte prev. de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, - au transferat neautorizat date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul www, al listingul apelurilor efectuate/ primite, a conţinuturilor sms-urilor expediate/ primit şi transmisiilor G.P.R.S. din telefonul mobil ţintă, precum şi transferare prin transmiterea de sms-urilor a informaţiei privind iniţierea sau primirea unui apei de către telefonul ţintă (art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003).
În ce-l priveşte pe inculpatul H.A.I.S., acesta a şi interceptat convorbirile telefonice şi comunicaţiile părţii vătămate C.R.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 7 noiembrie 2011 sub Dosar nr. 1189/57/2011.
Având în vedere faptul că inculpaţii I.M.S., D.C. şi H.A.I.S., în termenul legal au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond constatând poziţia procesuală a inculpaţilor care este incompatibilă cu poziţia celorlalţi inculpaţi în cauză, apreciind de asemenea că recunoaşterea integrală a faptelor determină declanşarea procedurii prevăzută de art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., procedură de asemenea incompatibilă cu procedura de drept comun, a dispus în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la cei trei inculpaţi şi formarea unui nou dosar.
Astfel, cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 568/57/2012.
În dosarul format ca urmare a disjungerii cauzei, sub aspectul stării de fapt Curtea a reţinut următoarele:
Inculpatul O.N.D. este administratorul societăţii SC C.C. SRL Orăştie şi care are conturi deschise la Banca Transilvania, sucursala Zorilor din municipiul Cluj Napoca.
Inculpatul O.N.D. deţinea un site www.clikapel.ro prin intermediul căruia oferea spre vânzare mijloace specifice destinate interceptării comunicaţiilor, respectiv programe informatice.
Produsele software comercializate sub numele de C., au o sursă de aplicaţie ce poartă denumirea de F.S., dezvoltată de către compania V.C. cu sediul în Thailanda.
Referitor la inculpatul D.C., Curtea a reţinut că acesta l-a contactat telefonic de la numărul x pe inculpatul O.N.D., în luna ianuarie 2010, primind informaţii despre programul F.S., varianta P.X.
Inculpatul D.C. a ţinut legătura cu inculpatul şi pe e-mail, în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010, folosind adresa de e-mail xxx.
În urma înţelegerii cu inculpatul O., inculpatul a achitat prin bancă suma de 1.460 lei, în data de 08 ianuarie 2010, în contul x, deschis la Banca T. din Cluj-Napoca, Sucursala Zorilor, pe numele soţiei inculpatului, numita O.S.M.
Aplicaţia a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S..
Din conţinutul discuţiilor telefonice şi al e-mail-urilor a rezultat că programul informatic a fost folosit, fiind transmise de pe telefonul ţintă în contul c. de pe site-ul www, configurat la data de 07 ianuarie 2010, informaţii privind numerele de telefon apelate şi cele care au contactat persoana ce folosea acel telefon, precum şi conţinutul SMS-urilor primite/ transmise, împrejurare ce a rezultat şi din datele existente în contul menţionat.
Telefonul ţintă a fost utilizat de către martora D.V., soţia inculpatului D.C., care, potrivit art. 82 C. proc. pen. a precizat că înţelege să nu participe în proces ca parte vătămată, iar în ceea ce priveşte declaraţia de martor s-a prevalat de prevederile art. 80 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor la inculpatul I.M.S., acesta l-a contactat telefonic de la numărul x pe inculpatul O.N.D., în luna septembrie - noiembrie 2009, primind informaţii despre programul F.S., varianta P.X.
Inculpatul I.M.S. a ţinut legătura cu inculpatul şi pe e-mail, în perioada septembrie - octombrie 2009, folosind adresa de e-mail x.
În urma înţelegerii cu inculpatul O., inculpatul I.M.S. a achitat prin bancă suma de 1.717 lei, în data de 24 septembrie 2009, în contul x, deschis la Banca T. din Cluj-Napoca, Sucursala Zorilor, pe numele SC C.C. SRL Orăştie.
Aplicaţia a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S., în care a fost folosită o cartelă SIM cu nr. x.
Inculpatul I.M.S. a folosit pentru realizarea interceptărilor o cartelă telefonică cu nr. y.
Din conţinutul discuţiilor telefonice şi al e-mail-urilor a rezultat că programul informatic a fost folosit, fiind transmise de pe telefonul ţintă în contul E.A. de pe site-ul www, configurat la data de 24 septembrie 2009, informaţii privind numerele de telefon apelate şi cele care au contactat persoana ce folosea acel telefon, precum şi conţinutul SMS-urilor" primite/ transmise, împrejurare ce a rezultat şi din datele existente în contul menţionat, precum şi din listing-ul cartelei folosite în telefonul ţintă.
Telefonul ţintă a fost utilizat de către partea vătămată I.A., aceasta primindu-l cadou, în luna noiembrie 2009, de la inculpatul I.M.S., administratorul SC E.M. SRL Bucureşti, unde lucra partea vătămată.
Partea vătămată a arătat că, după ce a primit telefonul acesta a avut unele probleme, motiv pentru care i l-a dat inculpatului pentru o zi, acesta spunând că îl va repara fiul său ce era în clasa a XII-a şi era priceput la calculatoare.
Partea vătămată nu a avut cunoştinţă despre existenţa programului informatic instalat pe telefonul mobil, arătând însă că a sesizat, în timp, mai multe „disfuncţionalităţi ”. De asemenea, a constatat că inculpatul cunoştea unele împrejurări pe care nu le-ar fi putut afla decât dacă îi asculta convorbirile telefonice.
În declaraţia dată, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte" civilă în cauză.
Referitor la inculpatul H.A.I.S., Curtea a reţinut din ansamblul probatoriu administrat şi declaraţia dată în faţa instanţei că acesta a ţinut legătura cu inculpatul O.N.D., telefonic, în luna ianuarie 2010, folosind cartelele telefonice cu nr. z şi v.
În urma înţelegerii cu inculpatul, inculpatul H.A. a cumpărat programul F.S., varianta P.X.
Aplicaţia a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S., în care a fost folosită o cartelă SIM cu nr. h.
Inculpatul H.A.I.S. a folosit pentru realizarea interceptărilor o cartelă telefonică cu nr. j.
Din conţinutul discuţiilor telefonice a rezultat că programul informatic a fost instalat, fiind configurat contul C. de pe site-ul www, la data de 05 ianuarie 2010.
Din conţinutul listing-ului telefonului ţintă a rezultat că programul informatic a fost utilizat.
Telefonul ţintă a fost folosit de către partea vătămată C.R.A., care a primit telefonul de ia inculpatul H.A.I.S. cu care avea o relaţie de colaborare profesională, fără a ştii că are un program informatic instalat, însă sesizând că aparatul prezenta mai multe „disfuncţionalităţi”.
Partea vătămată C.R.A. a formulat o plângere prealabilă împotriva inculpatului H.A.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 195 alin. (1) C. pen.
Iniţial, în cursul urmăririi penale partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.
În ceea ce privesc mijloacele de probă şi interpretarea lor Curtea a reţinut faptul că:
Starea de fapt enunţată mai sus şi care a fost acceptată de către inculpaţi în modalitatea în care a fost descrisă în actul de sesizare, rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale:
- procesul verbal de sesizare din oficiu;
- procesele verbale de redare a discuţiilor telefonice;
- procesele verbale de redare a conţinuturilor e-mailurilor purtate dintre inculpatul O.N.D. şi cei trei inculpaţi;
- facturi;
- declaraţiilor martorei D.V. (voi. 18, filele 262 - 263), părţii vătămate I.A. (voi. 18, filele 282 - 283), declaraţiile părţii vătămate C.R.A. (voi. 18, fila 273), declaraţiile inculpaţilor din cursul urmăririi penale cât şi în faţa Curţii.
În ce priveşte dreptul intern aplicabil, în actul de sesizare al instanţei faptele săvârşite de către inculpaţi faţă de starea de fapt descrisă mai sus, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:
- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 constând în faptele acestora de a cumpăra, instala şi utiliza programe informatice destinate interceptării convorbirii telefonice, discuţiilor ambientale şi transmisiilor SMS.
- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 constând în faptele acestora de a deţine fără drept programe informatice concepute sau adaptate în scopul săvârşirii uneia din infracţiunile prevăzute la art. 42-45.
- art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a accesa fără drept sisteme informatice (telefoanele mobile ţintă) în scopul obţinerii de date informatice (date privind apelurile efectuate/primite), conţinutul sms - urilor expediate/ primite şi transmisii G.P.R.S.
- art. 43 alin. (1) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a intercepta fără drept transmisii de date informatice care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (inte4rceptarea de sms-uri).
- art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a transfera neautorizat date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul www al listingului apelurilor efectuate/ primite a conţinutului sms-urilor expediate/primite şi a transmisiilor G.P.R.S. din telefonul mobil ţintă precum şi transferarea prin transmiterea de sms-uri a informaţiei privind iniţierea sau primirea unui apel de către telefonul ţintă.
În ce-l priveşte pe inculpatul H.A.I.S. s-a reţinut şi infracţiunea prev. de art. 195 alin. (1) C. pen. constând în aceea că fapta sa de a intercepta convorbirile telefonice şi comunicaţiile părţii vătămate C.R.A. constituie infracţiunea prev. de art. 195 alin. (1) C. pen.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul I.M.S. (f. 17 dosar fond), cerere care a fost însuşită atât de inculpatul H.A.I.S. cât şi de către inculpatul D.C. (prin apărătorul său desemnat din oficiu) din infracţiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în infracţiunea prev. de art. 195 C. pen., Curtea a arătat următoarele:
Infracţiunile supuse discuţiei, respectiv infracţiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 şi infracţiunea prevăzute de art. 195 C. pen. vizează şi ocrotesc valori sociale distincte astfel că în cauză nu există motive suficiente şi raţionale care să convingă asupra faptului că actele materiale ce realizează latura obiectivă specifică faptei incriminate de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 ar coincide cu cele ce definesc latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 195 C. pen.
Prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 incriminează deţinerea/ confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, oricare dintre cele trei modalităţi de săvârşire constituind infracţiune, care se pedepseşte cu închisoarea de la 2-7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Rezultă evident că orice act de deţinere, confecţionare sau folosire ilegală de mijloace de interceptare aduce atingere dreptului fundamental a! secretului corespondenţei prevăzut de Constituţie, că acest articol instituie mai multe acţiuni alternative care fiecare în parte consumă infracţiunea iar inculpaţii au fost trimişi în judecată printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, constând în deţinerea ilegală de mijloace de interceptare a comunicaţiilor.
În ce priveşte subiecţii pasivi a celor două infracţiuni, aceştia diferă. Astfel, în ce priveşte infracţiunea prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, titular al valorilor sociale ocrotite prin incriminarea ca infracţiune a unor fapte, este statul. în cazul infracţiunii prevăzute de art. 195 C. pen., violarea secretului corespondenţei are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica cu alte persoane prin intermediul mijloacelor de transmitere la distanţă (corespondenţă, telefon, telegraf etc.) ia adăpost de orice intervenţie abuzivă din partea altora.
În această situaţie legea ocroteşte orice comunicare pe care o persoană o face alteia prin intermediul unui mijloc de transmitere la distanţă iar infracţiunea de violare a secretului corespondenţei este îndreptată împotriva unui drept personal - libertatea individuală.
Totuşi, datorită modului specific din care se realizează din punct de vedere obiectiv, infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. are în unele modalităţi de săvârşire şi un obiect material.
Astfel, sub aspectul laturii obiective infracţiunea prevăzută de art. 195 C. pen. se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni: deschiderea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia, acţiunea de interceptare fără drept a unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin orice alte mijloace de transmitere la distanţe, acţiunea de sustragere, distrugere sau reţinere a unei corespondenţe sau prin divulgarea conţinutului unei corespondenţe a unei convorbiri sau comunicări interceptate.
În concluzie, având în vedere că cele două infracţiuni aduc atingere unor valori sociale distincte, au obiecte juridice speciale distincte şi se realizează sub aspectul laturii obiective prin acţiuni diferite, Curtea a apreciat că cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi, din infracţiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în infracţiunea prevăzută de art. 195 C. pen. sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
În ce priveşte faptele săvârşite de către inculpaţii I.S.M. şi D.C., precum şi de inculpatul H.A.I.S. cu referire la infracţiunile prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea 161/2003 şi art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003:
În urma examinării efective a probelor esenţiale supuse aprecierii sale, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, la scopul urmărit, la urmarea produsă precum şi la elementele ce definesc persoana şi conduita inculpaţilor, Curtea a constatat că acestea nu ating pragul de gravitate specifică unei infracţiuni, în cauză fiind întrunite exigenţele art. 181 C. pen.
În speţă faptele au fost săvârşite în împrejurări cu totul speciale, aspecte ce justifică în mod rezonabil aprecierea că prin ele însele faptele săvârşite de către inculpaţi aduc o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege şi nu ating pragul de gravitate specific unei infracţiuni.
Argumentele în acest sens vizează atât împrejurările obiective, concrete ale cauzei cât şi elementele subiective, relaţionale dintre inculpaţi şi persoanele care au fost urmărite de către aceştia.
Astfel inculpaţii au achiziţionat programele informatice de spionare a telefoanelor mobile în mod transparent, aparent legal, acestea fiind comercializate aparent legal pe internet, din actele dosarului rezultând că inculpaţii nu aveau cunoştinţă despre consecinţele cumpărării şi utilizării unui astfel de program.
La fel, tranzacţiile au fost efectuate legal prin emiterea de facturi, inculpatul O.N.D. Ie-a dat asigurări inculpaţilor din prezenta cauză că tranzacţiile sunt legale, astfel că Ie-a creat convingerea că acţionează în limitele legii sau cel puţin Ie-a creat o anumită siguranţă referitor la natura^ tranzacţiilor efectuate.
Deşi inculpaţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii, faţă modalitatea concretă în care aceştia au acţionat, coroborată cu urmările produse precum şi cu scopul urmărit, justifică aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, adoptarea unei soluţii de condamnare a inculpaţilor apreciindu-se a fi excesivă şi nerăspunzând unei necesităţi de prevenţie şi reeducare.
În cauză trebuie a fi luaţi în considerare şi factorii subiectivi, respectiv natura relaţiilor dintre inculpaţi şi persoanele urmărite, precum şi poziţia acestora din urmă, raportat la acţiunile desfăşurate de către primii. Astfel, trebuie remarcat faptul că inculpaţii au procedat la săvârşirea faptelor descrise mai sus pentru a se convinge cu privire la conduita unei rude apropiate (soţie în cazul inculpatului Dospinescu, sau pentru a clarifica o relaţie cu o persoană apropiată (martora I.A. în cazul inculpatului I.M.S., sau relaţii de colaborare profesională, în cazul inculpatului H.).
De altfel, nici D.V. şi nici I.A. nu s-au simţit lezate ca urmare a faptelor săvârşite de către inculpaţi, considerent pentru^ care nu au înţeles să participe în proces în calitate de părţi vătămate sau părţi civile.
În ce-l priveşte pe partea vătămată C.R.A., deşi iniţial în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă în cauză, ulterior, prin declaraţia notarială depusă la instanţa de fond, a arătat că nu mai are nici o pretenţie materială sau morală faţă de inculpatul H.A. (filele 6-8 dosar fond).
Faţă de acestea, Curtea a apreciat că nu se poate reţine că faptele inculpaţilor au avut consecinţe semnificative în planul relaţiilor sociale ocrotite de lege, consecinţe care să justifice aplicarea unor pedepse.
La fel, au fost avute în vedere şi elementele ce caracterizează persoana celor trei inculpaţi, cu referire specială la conduita lor socială şi procesuală adecvată, care sunt apreciate de către Curte ca definitorii în aprecierea oportunităţii aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ. Trebuie remarcat faptul că în mod constant pe parcursul procedurilor la urmărire penală, cât şi în faţa Curţii, inculpaţii au recunoscut integral faptele şi au regretat sincer situaţia creată.
Faţă de aceste argumente Curtea arată că în cauză sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 181 C. pen., iar sancţionarea celor trei inculpaţi potrivit legii penale nu este în circumstanţele date nici necesară şi nici oportună.
În raport cu soluţia pe care o va adopta, Curtea apreciază că se impun a fi făcute următoarele precizări cu privire la posibilitatea aplicării disp. art. 181 C. proc. pen. în procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen.: Conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen.: „instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat”.
Conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. „instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege…”.
Din analiza acestor texte de lege, poate fi trasă concluzia că în cadrul procedurii abreviate, întemeiate pe pledoaria de vinovăţie, instanţa este ţinută să pronunţe o hotărâre de condamnare.
În sens contrar, când instanţa ar aprecia că nu dispune de elemente suficiente pentru a pronunţa o hotărâre de condamnare, este nevoită să nu accepte declanşarea procedurii simplificate, ci să urmeze procedura dreptului comun în cadrul căreia să administreze mijloace de probă suficiente care să-i permită adoptarea unei soluţii de achitare.
Curtea a apreciat însă, în urma examinării atente a textelor de lege sus-enunţate şi raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, că situaţia prevăzută la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., reprezintă singura împrejurare care nu exclude adoptarea unei soluţii de achitare în cadrul procedurii instituite de art. 3201 C. proc. pen.
Atâta timp cât s-a demonstrat existenţa unei fapte săvârşite de către un inculpat, fapta se circumscrie textului de lege incriminator, aprecierea asupra gradului de pericol social şi asupra atingerii aduse valorilor sociale ocrotite de lege nu poate impune instanţei limitarea dreptului inculpatului de a urma procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut integral starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei şi a solicitat judecarea în cadrul procedurii simplificate, el nu poate fi privat de acest drept, doar pentru considerentul că fapta sa nu atinge pragul de gravitate al unei infracţiuni şi că în cauză se preconizează adoptarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 18 C. pen.
În speţa de faţă, dacă s-ar fi acceptat că o soluţie de achitare în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen., ar fi impus judecarea procesului penal conform procedurii comune, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei aceasta ar fi fost lipsită de eficienţă, întrucât în mod covârşitor, acuzaţiile se întemeiază pe mijloace materiale de probă a căror administrare nemijlocită şi contradictorie, pe parcursul cercetării judecătoreşti, este superfluă.
Pentru aceste motive, Curtea a considerat că judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută şi reglementată de art. 3201 C. proc. pen. nu exclude adoptarea unei soluţii de achitare într-o situaţie singulară şi anume când aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaţilor I.M.S., D.C. şi H.A.I.S. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prev. de: art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. a aplicat inculpaţilor sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000 lei.
În ce-l priveşte pe inculpatul H.A.I.S. Curtea a reţinut că:
Acesta este acuzat şi de săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenţei prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen., infracţiune constând în aceea că a interceptat convorbirile telefonice şi comunicaţiile părţii vătămate C.R.A. Partea vătămată a formulat plângere penală faţă de inculpat, în faza de urmărire penală constituindu-se şi parte civilă în cauză cu suma de 50.000 euro, daune morale.
Ulterior, înaintea citirii actului de sesizare, la data de 26 ianuarie 2012 a depus la dosarul cauzei (filele 6-8 dosar fond) o declaraţie autentică prin care a arătat că nu mai are pretenţii materiale sau morale faţă de inculpat.
Conform art. 195 alin. (3) C. pen. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar conform art. 195 alin. (4) C. pen., împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Prin declaraţia depusă partea vătămată nu a declarat că înţelege să-şi retragă plângerea prealabilă formulată şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a declara acest fapt.
În consecinţă, plângerea prealabilă a părţii vătămate nefiind retrasă iar partea vătămată şi inculpatul nu s-au împăcat, Curtea a constatat doar faptul că partea vătămată nu mai are pretenţii, declaraţia autentică vizând doar latura civilă a cauzei.
Curtea, constatând că fapta săvârşită de inculpatul H.A. există, constituie infracţiune a fost săvârşită de acesta şi a fost recunoscută de către inculpat aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, l-a condamnat pe inculpat.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului Curtea a avut în vedere fapta săvârşită, modalitatea săvârşirii acesteia, valoarea socială ocrotită, precum şi persoana inculpatului.
Astfel, constatând că inculpatul H.A.I.S. a recunoscut fapta în integralitate şi a dat dovadă de sinceritate, a avut o comportare anterioară bună, nu are antecedente penale şi s-a prezentat în faţa instanţei regretând faptele, Curtea a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Ca efect a reţinerii circumstanţelor atenuante şi având în vedere dispoziţiile art. 76 lit. e) C. pen. Curtea, în baza art. 195 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul H.A.I.S. la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1.000 lei.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen.
Având în vedere că telefoanele mobile pe care a fost instalat programul informatic cu ajutorul căruia s-a efectuat interceptarea telecomunicaţiilor, accesarea terminalelor de telefonie mobilă fără drept, interceptarea fără drept şi transferul neautorizat al traficului de date informatice, au fost identificate şi ridicate de la utilizator, Curtea în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea acestora, astfel se va confisca telefonul marca N. utilizat de numita I.A., telefonul marca N. utilizat de numita D.V. şi telefonul marca N. utilizat de partea vătămată C.R.A.
Faţă de soluţia adoptată, Curtea, în temeiul baza art. 192 pct. l lit. d) C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii I.M.S. şi D.C. să plătească statului cheltuieli judiciare, astfel:
- inculpatul I.M.S. suma de 2.200 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei;
- inculpatul D.C. suma de 2.500 lei din care suma de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 pct. l lit. d) C. proc. pen., art. 191 C. pen. a obligat pe inculpatul H.A.I.S. să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.200 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
În termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia şi inculpaţii H.A.I.S. şi D.C.
În recursul promovat, Parchetul a criticat sentinţa penală nr. 84/2012 din data de 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia pentru nelegalitate şi netemeinicie considerând că aceasta a pronunţat în mod greşit o soluţie de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi art. 46 alin. (2) din Legea 161/2003.
A arătat în esenţă că, instanţa de fond nu putea să facă aplicarea art. 181 C. pen. achitând inculpaţii pentru lipsa pericolului social a! faptelor săvârşite în contextul aplicării procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. deoarece faptele prezintă pericolul social al unor infracţiuni. De asemenea a mai solicitat să se constate încetarea procesului penal faţă de inculpatul H.A.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. având în vedere faptul că la termenul din data de 8 noiembrie 2012 a intervenit împăcarea acestuia cu partea vătămată C.R.A.
Inculpatul H.A.I.S. prin apărător a solicitat respingerea recursului formulat de parchet, a solicitat să se constate încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. ca urmare a împăcării inculpatului cu partea vătămată iar în baza art. art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. d) să dispună încetarea procesului penal, deoarece infracţiunii îi lipseşte unul dintre elementele constitutive.
Inculpatul D.C. prin apărător, a solicitat respingerea recursului formulat de parchet. A solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. şi având în vedere faptul că în cauză, partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
Faţă de recursul formulat de parchet, inculpatul I.M.S. a solicitat respingerea acestuia arătând că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale vizate, inculpatul nu a acţionat cu intenţia calificată de a aduce atingere siguranţei naţionale şi nu a avut cunoştinţă că săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, astfel că inculpatul a fost achitat în mod corect de către instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
La termenul din data de 8 noiembrie 2012, partea vătămată C.R.A. a declarat că s-a împăcat cu inculpatul H.A.I.S. şi că nu mai are pretenţii de nici o natură în raport de acesta. o Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 195 alin. (4) C. pen., Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia şi inculpatul H.A.I.S. cu privire la acest aspect, iar în baza art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., să dispună încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.
În ceea ce priveşte critica Parchetului cu privire la soluţia de achitare pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia cu reţinerea în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. a art. 181 C. pen., respectiv faptele inculpaţilor nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, Înalta Curte o consideră neîntemeiată.
Procedura simplificată prevăzuta de art. 3201 C. proc. pen., presupune judecarea cauzei în baza probelor administrate în cauză în condiţiile recunoaşterii săvârşirii faptelor de către inculpaţi.
Recunoaşterea faptelor astfel cum este reglementată de art. 3201 C. proc. pen., nu determină automat recunoaşterea încadrării juridice stabilită de Parchet în rechizitoriu.
Încadrarea juridică a faptei urmează a fi apreciată de către instanţă în baza elementelor dosarului în condiţiile în care aceste fapte îşi regăsesc reflectarea în materialul probator administrat.
Astfel, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., instanţa soluţionează latura penală în contextul în care din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Faţă de aceste prevederi se constată faptul că instanţa de judecată, în virtutea principiului disponibilităţii poate aprecia asupra laturii penale şi, atunci când consideră just, în raport de probatoriul existent la dosar, poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal în condiţiile în care, ca rezultat al cercetării probelor administrate în cursul urmăririi penale, se constată că fapta reţinută nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, sau fapta a adus o atingere minimă valorilor sociale afectate sau fapta nu a fost săvârşită de inculpat. Recunoaşterea faptelor nu determină o recunoaştere de plano a încadrării juridice şi nici nu poate conduce în mod automat la o condamnare, având în vedere principiile fundamentale ale procesului penal care garantează apărarea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia. Chiar şi în condiţiile procedurii simplificate prezumţia de nevinovăţie funcţionează până la proba contrară,, instanţa putând, în baza principiului disponibilităţii, să aprecieze asupra legalităţii probelor şi asupra încadrării juridice a faptelor.
Alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., prevede că: „Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii”. Dispoziţiile legale enunţate nu trebuie scoase din context ci trebuie interpretate prin raportare la dispoziţiile alin. (1)-(4) din acelaşi articol.
Astfel, în procesul de încadrare juridică a faptei, instanţa va retine existenţa tuturor elementelor constitutive al infracţiunii şi va verifica faptele prin raportare la dispoziţiile art. 17, 18 si 181 C. pen.
În aceste condiţii chiar şi în cadrul procedurii simplificate, dacă instanţa de judecată constată din ansamblul probatoriu existent la dosar, că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu sau că îi lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, în speţă atingerea minimă adusă valorilor sociale,, apărate de legea penală, în virtutea art. 1 si 2 din C. pen., instanţa de judecată este obligată să aplice după caz sancţiunea legală prevăzuta de art. 91 raportat la art. 90 C. pen. astfel cum de altfel a fost reglementat şi prin decizia nr. 35/2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
În speţă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond în mod corect a apreciat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Toţi inculpaţii au achiziţionat, deţinut şi folosit programele informatice destinate interceptării în scopuri care nu au legătura cu siguranţa naţională. Astfel, pentru a reţine în sarcina inculpaţilor un pericol social sporit, starea de fapt trebuie privită în ansamblul, prin raportare la persoanele ţintă şi scopul urmărit prin săvârşirea faptelor respective. Astfel, se poate constata că persoanele ţintă au fost în cazul inculpatului H.A.I.S. partea vătămată C.R.A. cu care acesta avea relaţii profesionale în cazul inculpatului D.C. persoana ţintă a fost soţia sa, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.M.S., persoana ţintă a fost I.A., o angajată a firmei pe care acesta o administra. Din rechizitoriu rezultă că nici D.V. si nici I.A. nu s-a constituit părţi civile şi nici nu au formulat plângere penală împotriva inculpaţilor, iar C.R.A., deşi în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă formulând plângere penală împotriva inculpatului H.A.I.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 195 alin. (1) C. pen., în cursul procesului penal acesta s-a împăcat cu inculpatul, stingând astfel procesul penal în ceea ce priveşte infracţiunea de violare a secretului corespondentei.
În ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 în infracţiunea prevăzută art. 195 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor urmând să respingă această cerere.
Obiectul juridic al infracţiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la inviolabilitatea corespondentei sau a comunicaţiilor unei persoane şi implicit cele privitoare la protecţia vieţii private a persoanei.
Elementul material al infracţiunii de violare a secretului corespondenţei nu circumstanţiază mijloacele prin care se poate săvârşi fapta enumerând la modul general deschiderea unei corespondente adresate altuia şi interceptarea ultimei convorbiri sau comunicări efectuate prin mijloace de transmitere la distanta între alte persoane. Astfel, infracţiunea prevăzuta de codul penal este o infracţiune cadru care va fi reţinută în concurs cu infracţiunile prevăzute de legile speciale şi care tratează în mod specific modalităţile speciale de realizare a interceptărilor precum şi grupurile ţintă care pot determina o periculozitate sporită a faptei, prin valorile sociale cărora li se aduce antigene precum şi modalităţile complexe prin care se desfăşoară activitatea.
În speţă, datorită modalităţii de săvârşire a faptei, infracţiunea de violare a corespondentei nu poate fi reţinută decât în concurs cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Deoarece pentru o astfel de infracţiune acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate or în cauză, cu excepţia părţii vătămate C.R.A. care ulterior şi-a retras plângerea formulată în cursul urmăririi penale, celelalte persoane ţintă nu au formulat astfel de plângere, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. si nici nu poate opera schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor având în vedere elementul material al laturii obiective respectiv mijloacele folosite pentru săvârşirea faptei care sunt specific incriminate în legea specială.
În ceea ce priveşte pericolul social al faptei, trebuie reţinut faptul că informaţiile obţinute ca urmare a interceptărilor efectuate, nu au fost de natură să producă vreun prejudiciu persoanelor ţintă, acestea de altfel neconstituitu-se părţi vătămate, programele au fost achiziţionate prin intermediul unui site care funcţiona cu aparenţă de legalitate ceea ce creează prezumţia că achiziţionarea unor astfel de programe, atâta timp cât pot fi cumpărate fără efort şi fără a interacţiona în mod fraudulos sau ocult cu persoanele care le vând, creează impresia de ilegalitate a activităţii de comercializare a unor astfel de programe software.
Având în vedere faptul că, la aprecierea pericolului social al faptei trebuie verificate valorile sociale cărora li se aduce atingere precum şi urmările faptelor săvârşite, aspectul de moralitate al activităţii desfăşurate nefiind o componentă determinantă în această apreciere, se constată că, prin activitatea lor, inculpaţii nu au săvârşit fapte al căror pericol social să atingă pragul specific pentru caracterizarea faptei ca infracţiune.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor care au fost în mod corect individualizate şi având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de legea penală, se impune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 19 din legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat D.C. referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă.
Instanţa de fond a achitat inculpaţii pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Având în vedere dispoziţiile art. 192 alin. (1), pct. l lit. d) C. proc. pen., inculpaţii care au fost achitaţi în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere faptul că achitarea pentru lipsa pericolului social a intervenit pentru toate infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, este justificată obligarea acestora la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului penal, nefiind întemeiată solicitarea inculpatului D.C. cu privire la plata parţială a acestora.
Faţă de acestea, Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia şi de recurentul intimat, inculpat H.A.I.S.
În ceea ce priveşte constatarea încetării procesului penal faţă de inculpatul H.A.I.S. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. şi va respinge recursul formulat de D.C. deoarece în speţă nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, urmând să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 84/2012 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, ca legale şi temeinice.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat D.C. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 275 lei, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale în sumă de câte 75 de lei, pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat H.A.I.S. şi intimatul inculpat I.M., până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia şi de recurentul intimat inculpat H.A.I.S. împotriva sentinţei penale nr. 84/2012 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului H.A.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. şi rejudecând în aceste limite:
În baza art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva intimatului inculpat H.A.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 195 alin. (1) C. pen. la plângerea prealabilă a părţii vătămate C.R.A. ca urmare a împăcării părţilor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul intimat inculpat D.C.
Obligă recurentul inculpat D.C. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până ia prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale în sumă de câte 75 de lei, pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat H.A.I.S. şi intimatul inculpat I.M.S., până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 224/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
