ICCJ. Decizia nr. 1544/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1544/2013
Dosar nr. 2300/116/2012
Şedinţa publică din 08 mai 2013
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139 din 27 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi - secţia penală, în dosarul nr. 2300/116/2012, s-a luat act că latura penală a cauzei a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 129 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 1560/116/2012 şi sub aspectul laturii civile, instanţă a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti şi obligat inculpatul C.M. la plata sumei de 4.116,71 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare plus dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către această parte civilă.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă I.V. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 5.000 lei daune materiale si la 3.000 lei daune morale.
S-a reţinut că, în ceea ce priveşte constituirea de parte civilă a Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti cu suma de 4116,71 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor spitalizare plus dobânda legală până la achitarea debitului, inculpatul C. M. a învederat că este de acord cu acest prejudiciu.
Partea civilă I.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei daune materiale si 10.000 lei daune morale, având în vedere că în urma loviturilor primite a necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale iar leziunile i-au pus în primejdie viaţa.
Inculpatul nu a fost de acord cu întreg prejudiciul solicitat de partea civilă I.V. ci doar cu suma de 1.000 lei daune materiale şi 4.000 lei daune morale.
În dovedirea pretenţiilor materiale partea civilă I.V. a solicitat proba cu martori, probă ce a fost admisă iar din declaraţiile acestora a rezultat cu certitudine că I.V. a cheltuit suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale. Martorii audiaţi au precizat că I.V. a împrumutat bani de la ei fiindu-i necesari pentru refacerea sănătăţii cu ocazia internării, procurându-şi medicamentele necesare.
Prin urmare,sub aspectul daunelor materiale, instanţa a constatat că suma de 5.000 lei a fost dovedită, întemeindu-se pe declaraţiile martorilor care au confirmat împrumutul acordat părţii vătămate cu ocazia refacerii sănătăţii sale.
În cazul infracţiunilor contra persoanei evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama de suferinţele fizice si morale susceptibil în mod rezonabil de a fi cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia relevate în acte medicale ori alte probe administrate.
În speţă, instanţa a apreciat că suma de 3.000 lei daune morale este suficientă pentru acoperirea suferinţelor fizice si psihice suportate de partea civilă I.V. în urma agresiunii inculpatului.
În ceea ce priveşte afirmaţia părţii civile că în urma loviturii a rămas cu deficienţă de vorbire, acest aspect nu a fost probat, nu au fost prezentate acte medicale din care să rezulte acest lucru şi, de asemenea nu a rezultat că s-a produs o incapacitate de muncă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel partea civilă I. V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale şi morale acordate de către prima instanţă.
A arătat apelantul că deşi inculpatul a fost de acord cu suma de 4.000 lei daune morale prima instanţă a acordat doar 3.000 lei, şi a solicitat instanţei de prim control judiciar să constate că în cauză nu este vorba despre o îmbogăţire a sa fără justă cauză în condiţiile în care, în urma comiterii infracţiunii a rămas cu deficienţe de vorbire, fiind supus „oprobiului public", astfel că nu îşi mai poate găsi un loc de muncă stabil.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:
Constatând întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata de daune materiale şi morale către partea civilă I.V. precum şi a despăgubirilor constând în plata cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon.
Critica apelantului în sensul că despăgubirile morale i-au fost acordate într- un cuantum mai mic decât cel cu care a fost de acord inculpatul, nu a putut fi primită întrucât s-a constatat că prima instanţă a stabilit în echitate atunci când a fixat cuantumul acestor daune.
Astfel, s-a avut în vedere împrejurarea că în urma leziunilor suferite părţii vătămate i-a fost afectată capacitatea de muncă, iar pe de altă parte că urmare a leziunilor suferite părţii vătămate i-au fost pricinuite suferinţe fizice şi psihice ce se circumscriu noţiunii de prejudiciu personal nepatrimonial care ca şi cel patrimonial se reclamă a fi reparat.
S-a reţinut că, este mai presus de orice îndoială că leziunile traumatice cauzate acestuia prin acţiunea agresivă a inculpatului i-au pricinuit suferinţe fizice şi chiar traume psihice inerente unor vătămări ce au produs leziuni a căror vindecare a necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei fiind pusă în pericol şi este neîndoielnic că în toată această perioadă de timp partea civilă nu a putut avea un regim de viaţă obişnuit, împrejurări care în mod evident se circumscriu noţiunii de prejudiciu personal nepatrimonial ce se reclamă a fi reparat prin obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, apreciindu-se că suma de 3.000 lei este suficientă şi necesară pentru acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit.
Curtea a constatat că despăgubirile morale prin cuantumul solicitat ar depăşi sfera unei satisfacţii echitabile, juste si proporţionale cu caracterul profund şi ireversibil al prejudiciului suferit de către partea civila.
Având în vedere că prejudiciul moral suferit de parte nu poate fi reparat în natură, devin incidente prevederile art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., potrivit cărora „repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă". Deşi nu există criterii legale şi absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de părţile civile, practica judiciară în materie relevă că instanţele au în vedere consecinţele negative suferite de către cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura lezării lor, evaluarea bănească fiind una aproximativă bazată pe considerente de echitate.
Altfel spus, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie nepărtinitoare fără a se atinge limita superioară a îmbogăţirii fără justă cauză ori la o comercializare a suferinţelor fizice/psihice. Şi cuantumul daunelor materiale a fost just şi corect cuantificat de către prima instanţă, aşa încât nu s-a impus majorarea sa.
Ţinând seama de toate acestea, prin decizia penală nr. 383/A din 07 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - s ecţia a ll-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul părţii civile I. V. împotriva sentinţei penale nr. 139 din 27 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi - Secţia penală, în dosarul nr. 2300/116/2012.
A fost obligat recurentul parte civilă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 300 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.M.
La termenul din data de 8 mai 2013,recurentul inculpat, prezent la instanţa de recurs, aflat în stare de arest şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca instanţa să ia act de retragerea recursului declarat în cauză.
Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului declarat, în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. , va lua act de această manifestare de voinţă expresă şi neechivocă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 383/A din 07 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1559/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 223/2013. Penal. Infracţiuni privind legea... → |
|---|
