ICCJ. Decizia nr. 2304/2013. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2304/2013
Dosar nr. 4345/2/2013
Şedinţa publică din 28 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013), s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 21 iunie 2006 de Procuratura Stuttgart, sub nr. 123 ARH 728/06 (pe baza mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis de Judecătoria Stuttgart la data de 13 iunie 2006) - Republica Federală Germania, faţă de persoana solicitată G.N.L.
S-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate G.N.L., pe o perioadă de 24 zile, de la 24 iunie 2013, până la data de 17 iulie 2013, inclusiv şi s-a dispus emiterea mandatului de arestare.
S-a constatat că persoana solicitată nu şi-a exprimat consimţământul în vederea predării.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată din data de 18 iunie 2013.
S-a dispus predarea persoanei solicitate G.N.L., către autorităţile judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii.
S-a constatat că persoana solicitată a declarat că, în situaţia în care se va pronunţa împotriva sa o pedeapsă privativă de libertate, doreşte să execute pedeapsa în Republica Federală Germania;
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a solicitat arestarea persoanei solicitate G.N.L. având în vedere semnalarea transmisă prin Sistemul Informatic Schengen, din care rezultă că împotriva persoanei solicitate, autorităţile judiciare germane, au emis un mandat european de arestare la data de 21 iunie 2006 pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare mijloace de plată, prevăzută de art. 220A, 205, 152A alin. (1). alin. (4), 152B alin. (1), alin. (2), alin. (4), 270, 263, 263A, 317 C. pen. german.
Faţă de persoana solicitată s-a luat măsura reţinerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin Ordonanţa nr. 43 din data de 19 iunie 2013, pentru 24 de ore, de la 18 iunie 2013, ora 23,30 până la 19 iunie 2013, ora 23,30.
La dosarul cauzei s-au depus, în susţinerea sesizării, următoarele înscrisuri: Ordonanţa de reţinere nr. 43 din 19 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; procesul - verbal din data de 19 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care este identificată persoana solicitată în baza CI seria x nr. x, eliberată la data de 15 august 2008 de S.P.C.E.P. S4, în care se consemnează aducerea la cunoştinţă a obiectului solicitării autorităţilor germane, se consemnează susţinerile persoanei solicitate cu privire la faptele imputate, se consemnează datele despre situaţia familială şi personală a persoanei solicitate; procesul - verbal din data de 18 iunie 2013 de depistare a persoanei solicitate în trafic, aceasta fiind condusă la sediul D.G.P.M. Bucureşti; copia cărţii de identitate; sesizarea Biroului S.I.R.E.N.E. din Germania, din care reiese că mandatul european de arestare a fost emis la data de 29 iunie 2006; fişa de cazier judiciar.
La termenul din 19 iunie 2013, instanţa a procedat la audierea persoanei solicitate, în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu, persoana solicitată arătând că nu are obiecţiuni cu privire la identitatea sa, cunoaşte motivul reţinerii şi i s-au adus la cunoştinţă motivele pentru care este urmărită şi arată că este de acord să fie predată autorităţilor germane pentru a clarifica situaţia sa judiciară în raport cu infracţiunea de care este acuzată, dar în urma unui demers de bunăvoie, iar nu prin emiterea unui mandat de arestare.
Instanţa de fond a constatat că solicitarea de arestare provizorie s-a făcut în baza unei semnalări S.I.S., conform art. 101 din Legea nr. 302/2004, în regim de urgenţă, această semnalare fiind însoţită de datele cerute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), cu referire la mandatul european de arestare, dar au fost ataşate şi formularele necesare (A şi M) prevăzute de art. 94 şi art. 95 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen, astfel că această semnalare echivalează, în speţă, cu existenţa unui mandat european de arestare, datele comunicate şi ataşate semnalării, fiind suficiente pentru a justifica arestarea în caz de urgenţă, pe o perioadă de 5 zile, aşa cum prevede art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (republicată).
În cauză, s-a solicitat autorităţilor germane transmiterea mandatului european de arestare, motiv pentru care s-a fixat un termen la 20 iunie 2013, pentru ca acesta să fie prezentat Curţii, tradus în limba română.
Pentru termenul fixat la data de 20 iunie 2013, a fost depus la dosar mandatul european de arestare nr. 123 ARH 728/06 emis la data de 21 iunie 2006 de către Procuratura Stuttgart (pe baza mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis la data de 13 iunie 2006 de Judecătoria Stuttgart) - Republica Federală Germania, solicitându-se punerea în executare a acestuia faţă de persoana solicitată G.N.L., arestarea persoanei solicitate în vederea predării şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, motivat de faptul că aceasta este urmărită penal pentru comiterea pe teritoriul Germaniei a infracţiunilor de delicte de spionare de date comise împreună cu alte persoane, prevăzute de art. 202a, 205 C. pen. german, cum şi a infracţiunilor de falsificare de cârduri de plată cu funcţie de garanţie comise împreună cu alte persoane, în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat, de fiecare dată în concurs formal de fraudă informatică comisă împreună cu alte persoane, în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat, prevăzute de art. 152 a alin. (1), alin. (4), 152 b alin. (1), alin. (2), 270, 263, 262 a C. pen. german.
Mandatul european de arestare a fost tradus în limba română de traducător autorizat şi a fost comunicat persoanei solicitate.
Instanţa de fond, verificând actele şi lucrările dosarului, a constatat că cererea parchetului este întemeiată.
S-a reţinut că mandatul european de arestare îndeplineşte cerinţele Deciziei Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 şi ale Legii nr. 302/2004 (republicată) fiind emis de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene (Republica Federală Germania), a fost transmis autorităţilor judiciare române competente, priveşte urmărirea penală a persoanei solicitate pentru comiterea unor fapte penale pe teritoriul Germaniei, dintre cele prevăzute în anexa mandatului european de arestare şi de art. 96 din Legea nr. 302/2004 (pct. 8 - frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; pct. 20 - înşelăciune; pct. 24 - falsificarea de mijloace de plată), situaţie în care acestea nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei încriminări, împotriva persoanei solicitate fiind emis la data de 21 iunie 2006 de către autorităţile judiciare germane, mandatul european de arestare sub. nr. 123 ARH 728/06.
S-a constatat, astfel, că sunt îndeplinite cerinţele de ordin formal prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi nu există nici un motiv de refuz la executare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 (republicată).
La termenul fixat (20 iunie 2013) instanţa a verificat potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată) identitatea persoanei solicitate pentru care nu sunt obiecţii, fiindu-i adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 (republicată), cum şi regula specialităţii, prevăzută de art. 115 din legea menţionată, cu consecinţele aplicării acesteia.
De asemenea, persoana solicitată a fost întrebată dacă îşi exprimă consimţământul la predare, cum prevede art. 103 alin. (3) din aceeaşi lege.
Persoana solicitată, cu asigurarea asistenţei juridice prin avocat ales, a declarat că nu este de acord să fie predată către autorităţile judiciare germane, dar în măsura în care această măsură se va dispune, solicită respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, arătând totodată că în situaţia condamnării privative de libertate, doreşte să execute pedeapsa în Germania.
Cu privire la susţinerile apărării persoanei solicitate, s-a constatat că acestea nu sunt întemeiate şi nu pot constitui un motiv de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare. Astfel, la termenul din data 19 iunie 2013 când s-a judecat în regim de urgenţă solicitarea de arestare a persoanei solicitate, avocatul ales a fost apelat telefonic, cum reiese şi din referatul aflat la dosar şi întocmit de grefier, dar cum avocatul nu a răspuns, i s-a desemnat persoanei solicitate un avocat din oficiu, fiindu-i respectat dreptul la apărare potrivit art. 171 C. proc. pen.
Referitor la susţinerea că mandatul european de arestare a fost emis anterior datei de 01 ianuarie 2007 - data intrării României în Uniunea Europeană, sa constatat că apărarea ignoră dispoziţiile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care prevede că - „Dispoziţiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autorităţile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date”, iar invocarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu are nicio legătura cu cauza, pentru că, instanţa supremă, prin Decizia nr. 3/2008 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a reţinut că sintagma „care se emit ulterior intrării sale în vigoare” din conţinutul art. 108 din Legea nr. 302/2004, se referă la mandatele europene de arestare emise de autorităţile romane după data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autorităţile străine şi transmise României spre executare. în consecinţă, cererile de executare a mandatelor europene de arestare emise de autorităţile competente ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autorităţilor judiciare române sunt admisibile, fiind lipsit de importanţă faptul că mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile competente din statul solicitant la o dată la care România nu era încă membră a Uniunii Europene.
Cât priveşte traducerea mandatului european de arestare, s-a reţinut că aceasta s-a făcut de un traducător autorizat, fiind respectată cerinţa art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
S-a aprecia că invocarea prescripţiei răspunderii penale, în raport cu faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, potrivit legislaţiei penale române, ignoră, de asemenea, menţiunea din mandatul european cu privire la durata maximă a pedepsei aplicabile - 10 ani.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată G.N.L., solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, spre rejudecare, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare la termenul din 19 iunie 2013, când s-a dispus luarea măsurii arestării, iar de la dosarul cauzei lipseşte traducerea în limba română a mandatului european de arestare efectuată de autorităţile emitente din Germania, existând numai o traducere efectuată de un traducător român.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru considerentele următoare:
Criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurentului persoană solicitată, la termenul când s-a dispus arestarea acestuia în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe o perioadă de 5 zile, au constituit obiectul recursului declarat de acesta împotriva încheierii din 19 iunie 2013 pronunţată de instanţa de fond, astfel că nu mai pot fi examinate în cadrul prezentului recurs.
Critica în sensul că de la dosarul cauzei lipseşte traducerea în limba română a mandatului european de arestare efectuată de autorităţile emitente din Germania, a fost invocată şi în faţa instanţei de fond, apreciindu-se corect că este neîntemeiată, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, traducerea mandatului european de arestare fiind efectuată de un traducător român autorizat, neexistând dispoziţii legale care să prevadă că traducerea mandatului european de arestare trebuie să fie efectuată de către statul solicitant.
Analizând sentinţa pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Acest mandat se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce statornicit de dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2007 şi trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 86, 96, 97, 98 şi 99 din Legea nr. 302/2004, judecătorul român hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, acesta neputându-se pronunţa cu privire la vinovăţia persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva persoanei solicitate G.N.L. a fost emis mandatul european de arestare nr. 123 ARH 728/06 din 1 data de 21 iunie 2006 de către Procuratura Stuttgart (pe baza mandatului de arestare nr. 26 Gs 875/06 emis la data de 13 iunie 2006 de Judecătoria Stuttgart) - Republica Federală Germania, solicitându-se punerea în executare a acestuia faţă de persoana solicitată G.N.L., arestarea persoanei solicitate în vederea predării şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, motivat de faptul că aceasta este urmărită penal pentru comiterea pe teritoriul Germaniei a infracţiunilor de delicte de spionare de date comise împreună cu alte persoane, prevăzute de art. 202a, 205 C. pen. german, cum şi a infracţiunilor de falsificare de card-uri de plată cu funcţie de garanţie comise împreună cu alte persoane, în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat, de fiecare dată în concurs formal de fraudă informatică comisă împreună cu alte persoane, în scop lucrativ şi în grup infracţional organizat, prevăzute de art. 152 a alin. (1), alin. (4), 152 b alin. (1), alin. (2), 270, 263, 262 a C. pen. german, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene - Germania, care are la bază un mandat de arestare emis în condiţiile legii germane.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare conţine toate informaţiile necesare, că au fost respectate dispoziţiile legale privind executarea mandatului conform art. 96 şi 97 din Legea nr. 302/2004 şi că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a mandatului cu respectarea regulii specialităţii în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de libertate decât pentru fapte ce fac obiectul acestui mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate G.N.L. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 101 şi 102 din Legea nr. 302/2004, republicată,a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale respectivei persoane.
În raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a admis sesizarea formulată de către parchet, în temeiul art. 103 alin. (5), (6) şi (10) raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile germane pe numele persoanei solicitate G.N.L. şi predarea acesteia, către autorităţile judiciare germane.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.N.L. împotriva Sentinţei penale nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013).
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.N.L. împotriva sentinţei penale nr. 319/F din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4345/2/2013 (2080/2013).
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2299/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2317/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
