ICCJ. Decizia nr. 2595/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2595/2013
Dosar nr. 30383/211/2010
Şedinţa publică din 5 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 229/A/2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 488 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Cluj.
A fost dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 17 iunie 2010 la 17 august 2011.
A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 843 din 15 octombrie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 39 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Cluj-Napoca şi, în consecinţă, în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 21 din Legea nr. 678/2001 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul C.C., trimis în judecată, în urma schimbării încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. (din infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., în favoarea Tribunalului Cluj.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 122 din 22 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 30383/211/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.C., din infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
De asemenea, în temeiul art. 42 rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul C.C., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Totodată, în baza art. 43 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. tribunalul a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Judecătoria Cluj-Napoca şi a sesizat Curtea de Apel Cluj cu soluţionarea acestuia.
Prin sentinţa penală nr. 39 din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 43 alin. (3) şi (7) C. proc. pen. s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei ce face obiectul prezentului dosar, privind pe inculpatul C.C., în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin sentinţa penală nr. 488 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. 30383/211/2010, a fost condamnat inculpatul C.C., în baza art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 302/2004 şi art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenţiei preventive începând cu data de 17 iunie 2010 şi până la data de 17 august 2011.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpat prin decizia penală nr. 1252/ R din 17 august 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Potrivit art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 lei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut următoarele:
În vara anului 2002, inculpatul C.C. a constituit împreună cu numiţii N.C., T. (fost M.) I.R., A.C. şi M.G. o reţea de racolatori, transportatori şi proxeneţi care au acţionat în colaborare pentru a găsi persoane de sex feminin disponibile a se prostitua, pe care le-au transportat apoi în Spania, unde le-au plasat în diferite baruri de noapte (bordeluri), profitând material de pe urma acestor activităţi de prostituţie. Toată această reţea s-a format pe baza unor relaţii de prietenie care existau între membrii ei.
Numiţii N.C., T. (fost M.) I.R., A.C. şi M.G. au fost trimişi în judecată în cursul anului 2003, fiind găsiţi vinovaţi şi condamnaţi definitiv prin Sentinţa penală nr. 976/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 730/R/2004 a Curţii de Apel Cluj), printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.
Inculpatul C.C., care s-a sustras urmăririi penale, a fost arestat preventiv în lipsă, fiind prins în cursul anului 2010 pe teritoriul Italiei, având asupra sa un paşaport fals, pe numele P.P.
În fapt, activitatea infracţională a inculpatului C.C. şi a celorlalţi membri ai reţelei s-a desfăşurat după cum urmează:
În perioada iunie-iulie 2002, numitul N.C. s-a aflat pe teritoriul Spaniei, unde a ajuns trecând în mod fraudulos frontierele mai multor state, sub altă identitate, prin folosirea unui paşaport falsificat (fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la 26 iunie 2003 în Dosarul nr. 230/P/2003). Acolo, s-a întâlnit cu inculpatul C.C., cetăţean român stabilit de mai multă vreme în Spania, care se ocupa cu plasarea tinerelor fete din România în diferite localuri de noapte din regiunea Catalonia, pentru practicarea prostituţiei. Cu această ocazie, cei doi au convenit ca, după întoarcerea sa în România, numitul N.C. să recruteze tinere care doreau să practice prostituţia în Spania şi să asigure deplasarea lor în această ţară, în schimbul unor foloase materiale, respectiv a unor sume de bani obţinute în urma practicării prostituţiei de către tinerele respective.
La sfârşitul lunii iulie 2002, N.C. s-a întors în România şi a vizitat-o pe A.C., zisă N., soţia unei mai vechi cunoştinţe de-a sa, pe nume A.M., zis A., care se afla şi el în Spania şi care, după cum susţine numitul N.C., l-a rugat să-i duca soţiei sale un pachet. În cursul întâlnirii cu A.C., N.C., i-a propus şi ei să participe la activităţi de recrutare a unor tinere în vederea practicării de către acestea a prostituţiei în Spania. Numita A.C. a acceptat propunerea lui N.C. şi le-a contactat pe D.Z.J. şi M.L. (despre care cunoştea că practică prostituţia în zona străzii Calea Turzii din mun. Cluj-Napoca), propunându-le să „lucreze” ca prostituate în Spania. Cele două tinere au acceptat propunerea numitei A.C. şi după ce M.L. i-a relatat despre această propunere soţului său, T.I.R., la solicitarea lui, s-au întâlnit cu N.C. şi A.C. la domiciliul acesteia din urmă, în localitatea Apahida, jud. Cluj. Cu această ocazie, N.C. şi A.C. le-au adus la cunoştinţă celor două tinere că urmează să lucreze în localuri de noapte în Spania ca dansatoare şi să practice prostituţia cu clienţii localurilor respective, urmând ca sumele obţinute din practicarea prostituţiei să fie împărţite în mod egal cu inculpatul C.C. care organizează aceste activităţi pe teritoriul Spaniei. De asemenea, celor două tinere li s-a spus că toate cheltuielile legate de deplasarea lor până în Spania vor fi suportate de către inculpatul C.C. şi că acesta îşi va recupera sumele respective, după ce tinerele vor începe să „lucreze” în Spania, din sumele obţinute de la clienţii cu care vor practica prostituţia. Înainte de plecarea în Spania, fetele au întrebat-o pe numita A.C. la ce sumă se va ridica datoria lor la clubul din localitatea Vinaros, aceasta afirmând că vor avea de achitat suma de 500 dolari de persoană, reprezentând contravaloarea drumului, sumă care se va scădea din beneficiul rezultat în urma practicării prostituţiei.
După plecarea celor doua fete în Spania, numiţii A.C. şi T.I.R. au continuat activitatea de racolare a tinerelor fete de pe raza mun. Cluj-Napoca, constatând că această activitate este profitabilă material pentru amândoi, având totodată şi promisiunea inculpatului C.C. care le asigura plasarea în cluburile de noapte a fetelor şi, totodată, le trimitea banii necesari pentru cheltuielile făcute în cursul racolării. Astfel, în luna august 2002, susnumiţii au contactat-o pe partea vătămată R.C.L., pe care o cunoscuseră anterior şi i-au propus să plece în Spania pentru a lucra la un club de noapte ca dansatoare, iar pentru a-şi completa consistent veniturile urma să practice şi prostituţia.
După racolarea acesteia, cei doi au luat legătura şi cu părţile vătămate M.L., M.M. şi R.A.I., cărora le-au făcut aceeaşi ofertă cu privire la clubul de noapte din Spania. Acestor fete, le-au spus ca vor lucra la un bar de noapte, unde patron este un român pe nume Costache, că vor trebui sa danseze, iar la solicitarea clienţilor, urma să-i însoţească la camerele din incinta barului, special amenajate în acest scop, unde vor întreţine cu aceştia relaţii sexuale contra cost. Sumele rezultate în urma acestei activităţi, trebuiau sa fie împărţite în mod egal cu numitul Costache care era responsabil atât de plasarea fetelor, cât şi de protecţia lor. Sus-numiţii le-au asigurat pe fete că nu vor fi obligate sau constrânse în nici un fel să practice prostituţia, aceasta fiind lăsata la libera lor alegere, dar că doar în acest mod vor câştiga sume mari de bani, deoarece clienţii plăteau pentru aceste relaţii sexuale, putând câştiga in acest mod aproximativ 300-400 de euro pe noapte. În cursul acestor discuţii, A.C. le asigura pe părţile vătămate că vor fi protejate în mod special de către soţul ei, care se ocupa de protecţia barului respectiv, iar T.I.R. le îndemna să accepte această propunere, spunând că si soţia lui se afla în Spania în barul respectiv, unde lucra ca prostituată, iar condiţiile erau foarte bune şi se câştigau sume mari de bani.
Având acceptul fetelor, ei au luat legătura cu numitul N.C., iar prin intermediul acestuia cu numitul M.G. din mun. Bistriţa, pentru a-i sprijini în demersurile necesare obţinerii paşapoartelor prin intermediul relaţiilor acestuia la autorităţile din mun. Bistriţa. Astfel, la mijlocul lunii august 2002, A.C. şi T.I.R. s-au deplasat împreuna cu părţile vătămate M.L., R.A.I. şi R.C.L. în mun. Bistriţa, unde l-au contactat telefonic pe M.G. care cunoştea, de altfel, deja datele problemei deoarece fusese contactat telefonic de inculpatul C.C. din Spania, care i-a solicitat sprijinul pentru obţinerea paşapoartelor necesare. În continuare, pentru rezolvarea problemelor paşapoartelor, M.G. a luat legătura cu martorul H.S. zis G., căruia i-a zis că are un număr de trei fete pe care urmează să le trimită în Spania pentru practicarea prostituţiei, dar trebuie sa le obţină paşapoartele necesare călătoriei, iar, în acest sens, l-a rugat pe martor sa le primească pe cele trei fete în spaţiul său locativ din Bistriţa, urmând astfel ca acestea să dobândească acte de identitate şi apoi paşapoarte. Pentru acest serviciu, martorul H.S. urma să primească de la M.G. suma de 300 dolari. În baza acestei înţelegeri, martorul H.S. s-a deplasat la un birou notarial din mun. Bistriţa, împreună cu cele trei părţi vătămate sus-menţionate, unde a întocmit actele necesare pe care apoi le-a dus la Biroul Evidenţa Populaţiei în vederea dobândirii cărţilor de identitate. În ziua următoare, inculpaţii au procedat în acest mod la Biroul Paşapoarte, obţinând paşapoarte pentru părţile vătămate M.L., R.A.I. şi R.C.L.
După rezolvarea tuturor problemelor privind actele acestor părţi vătămate, numiţii M.G. şi A.C. l-au contactat pe inculpatul C.C. din Spania, comunicându-i că fetele sunt gata de plecare şi i-au solicitat suma de 300 dolari, pe care aceştia o cheltuiseră în vederea obţinerii paşapoartelor, sumă pe care inculpatul le-a transmis-o prin intermediul „W.U.”.
În ziua următoare, N.C. a sosit în comuna Apahida la domiciliul numitei A.C., unde erau cazate părţile vătămate M.L., R.A.I., R.C.L. şi M.M., explicându-le acestora că drumul până în Spania îl va achita el personal, conform înţelegerii cu inculpatul C.C., care urma să-şi recupereze aceşti bani după ce fetele vor începe să practice prostituţia la bordelul din Spania. Totodată fetele au fost curioase şi în legătură cu datoria care li se va impune la bordelul respectiv, la care N.C. le-a spus că vor datora doar suma de 500 euro de persoană, reprezentând cheltuielile făcute cu ocazia obţinerii paşapoartelor şi a taxelor de transport. Ulterior, N.C. le-a transportat pe cele patru părţi vătămate până în mun. Arad, unde au fost predate unui şofer de microbuz pentru a fi transportate în Spania, achitându-le şi taxele de drum.
În Spania, cele patru fete au fost aşteptate de către inculpatul C.C., care le-a plasat în vederea practicării prostituţiei în bordelul M. din localitatea San Carlos de la R., unde acestea au avut parte de un regim foarte strict, fiind constrânse să practice prostituţia cu clienţi după bunul plac al inculpatului pentru diferite sume de bani, care îi reveneau acestuia în mod integral şi neavând dreptul să părăsească incinta sau posibilitatea de a trimite bani aparţinătorilor din România. În luna noiembrie 2002, inculpatul C.C. le-a comunicat fetelor, că, în realitate, îi datorează suma de 2000 euro fiecare, sumă pe care trebuiau să o plătească integral şi doar ulterior puteau să primească şi ele ceva sume de bani din practicarea prostituţiei. În cazul în care părţile vătămate doreau să calculeze cât au câştigat până în acel moment şi cât mai aveau de achitat, inculpatul C.C. recurgea la metode violente pentru a le constrânge să-şi continue activitatea în beneficiul lui strict.
Din cauza acestor tratamente violente, partea vătămată M.M., după o altă încercare nereuşită, a fugit în cele din urmă în cursul lunii septembrie 2002 din incinta bordelului, revenind în ţară, unde i-a relatat fratelui său, martorul M.E., condiţiile pe care a trebuit să le suporte în Spania. Auzind aceste lucruri, martorul M.E. a luat legătura cu numiţii A.C. şi T.I.R., cărora le-a cerut în mod repetat să o ajute pe partea vătămată R.C.L. să revină în România, spunându-le că aceasta este sechestrată şi exploatată sexual de către inculpatul C.C.. Cei doi au negat însă faptul ca fetele ar fi sechestrate în Spania, susţinând că, dimpotrivă, au condiţii foarte bune şi câştiga sume mari de bani şi chiar l-au ameninţat pe martor că, în cazul în care se va adresa organelor de politie, nu o va mai revedea niciodată pe C. în viaţă. Totodată, martorul a primit şi mai multe apeluri de la persoane necunoscute din Spania, cu ameninţări la adresa părţii vătămate R.C.L. în cazul în care martorul se va adresa organelor de poliţie.
Cu toate acestea, activitatea de racolare a continuat în perioada septembrie 2002-ianuarie 2003, în înţelegere cu M.G., care ulterior a plecat în Spania, T.I.R. racolând mai multe fete tinere de pe raza jud. Cluj, cărora le-a propus să lucreze în diferite bordeluri din Spania, unde urmau sa fie plasate de către M.G.. În acest sens, T.I.R. a pregătit un grup de tinere fete racolate în vederea practicării prostituţiei şi care au fost cerute de către M.G., care de altfel a achitat în luna noiembrie 2002 suma de 100 dolari, suma cheltuită pentru cazarea acestora. Ulterior, M.G. nu a mai trimis nici o sumă de bani, astfel încât inculpatul T.I.R. a fost „nevoit” să le „vândă” pe fete tot inculpatului C.C. care, în luna decembrie 2002, printr-o persoană de contact din mun. Timişoara, i-a trimis lui T.I.R. suma de 1.000 dolari SUA.
În cursul lunii septembrie 2002, prin persoane interpuse, inculpatul C.C. a reuşit să racoleze şi părţile vătămate C.R. (fostă P.), N.C.L. şi B.L.C. (fostă S.), pe care le-a plasat apoi în localurile M. şi respectiv I. din localitatea Benicasim. Acolo acestea au fost supuse la acelaşi tratament strict, neavând voie să părăsească interiorul bordelului, toţi banii obţinuţi fiind luaţi de către inculpat, pe motiv că acestea aveau faţă de el o datorie de 5000 euro fiecare. În momentul în care partea vătămată B.L.C. (fostă S.) a refuzat să predea banii inculpatului, acesta a sunat-o şi a ameninţat-o cu moartea, spunându-i că A.C., zis A., soţul numitei A.C., despre care partea vătămată ştia că este o persoană foarte violentă, va avea grijă atât de ea, cât şi de familia ei.
La rândul lor, T.I.R. şi A.C., la solicitarea lui N.C., au căutat fete tinere pentru a fi racolate şi traficate în Spania, motiv pentru care au dat un anunţ în săptămânalul „Piaţa de la A la Z”, unde tinerele fete erau solicitate ca dansatoare la cluburi de noapte, iniţial promiţându-li-se întocmirea unor contracte de muncă, dar ulterior spunându-li-se că, în realitate, urmau să practice prostituţia. În acest mod şi pentru scopul arătat cei doi au încercat să le racoleze pe martorele C.C., M.I. şi T.A., spunându-le acestora ca vor câştiga sume mari de bani în cazul în care vor fi de acord cu plecarea în Spania, unde vor lucra ca dansatoare sau dame de companie şi numai dacă vor accepta să întreţină relaţii sexuale cu clienţii vor câştiga şi prin practicarea prostituţiei. Cum, între timp, martorele au aflat de la partea vătămată M.M. condiţiile dure în care erau exploatate fetele în Spania, au renunţat să mai plece în Spania.
Faptele descrise mai sus se probează prin: procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare (f. 44-47 d.u.p.), procesele-verbale de consemnare a denunţurilor orale formulate de către părţile vătămate M.M., M.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L., B.L.C. (fostă S.) şi R.C.L. (f. 48-55 d.u.p.), declaraţiile părţilor vătămate M.M. (f. 56-59 d.u.p.), M.L. (f.61-64, 66-67 d.u.p.), R.A.I. (f. 94-101 d.u.p.), C.R., fostă P. (f. 114-119 d.u.p.), N.C.L. (f. 129-143 d.u.p. şi f.130 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), B.L.C. (fostă S.) - (f. 145-161 d.u.p. şi f. 129 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca) şi R.C.L. (f. 73-87 d.u.p.), procesele-verbale de recunoaştere după planşele foto sau din grup (f. 324-337, 342-364 d.u.p.), procesele-verbale de confruntare (f. 365-398 d.u.p.),înscrisuri doveditoare ale remiterii unor sume de bani de către inculpatul C.C. sau de către ceilalţi membri ai reţelei (f. 400-416 d.u.p.), hotărârile de condamnare definitivă a celorlalţi membri ai reţelei (f. 417-435 d.u.p.), paşaportul falsificat pe numele de P.P. găsit asupra inculpatului C.C. (f. 505 d.u.p.), procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în baza autorizaţiilor procurorului (f. 1-151, vol. II d.u.p., Dosarul nr. 4246/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), planşa fotografică cu aspecte din interiorul bordelului M. din localitatea San Carlos de la Rapita (f. 290-295, vol. I d.u.p., Dosarul nr. 4264/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), declaraţiile martorilor H.A.C. (f. 88-91 d.u.p., cu precizarea că această martoră a fost citată, din eroare, în calitate de parte vătămată pe parcursul judecăţii în primă instanţă), G.R.M. (f. 178-181 d.u.p.), M.E. (f. 184-189 d.u.p.), H.V. (f. 190-197 d.u.p.) G.C. (f. 198-199 d.u.p.), T.A.E. (f. 203 d.u.p.), M.I.M. (f. 208 d.u.p.), C.C.M. (f. 212-213 d.u.p.), H.S. (f. 214-221 d.u.p. şi f. 131 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), B.L. (f. 224 d.u.p.), H.S. (f. 225-226 d.u.p.) şi P.P. (458, 462-463 d.u.p.), declaraţiile numiţilor (coinculpaţilor) A.C. (f. 229-243 d.u.p.), M.G. (f. 257-259, 261-264 d.u.p.), T. (fost M.) I.R. (f. 282-297 d.u.p.) şi N.C. (f. 305-307, 310, 315-318 d.u.p.).
De precizat că, pe parcursul întregului procesul penal (f. 165-166, 504 d.u.p., f. 128 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), inculpatul C.C. nu a dorit să dea nici o declaraţie cu privire la acuzaţiile care i se aduc, însă vinovăţia sa rezultă fără putinţă de tăgadă din materialul probator sus-menţionat (cu menţinea că, din motive obiective care rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere aflate la dosar, în faza de judecată nu au putut fi audiate decât părţile vătămate N.C.L. şi B.L.C. (fostă S.), respectiv martorul H.S.), din care se desprinde în mod limpede activitatea de racolare a părţilor vătămate, „modul organizat” în care lucrau inculpatul C.C. şi numiţii (coinculpaţii) A.C., M.G., T. (fost M.) I.R. şi N.C., fiecare „specializat pe sectorul său” (respectiv A.C., T.I.R. şi N.C. - racolatori, acesta din urma asigurând şi transportul fetelor în Spania, M.G. se ocupa de asigurarea actelor necesare plecării, iar inculpatul C.C. se ocupa cu plasarea fetelor în cluburi de noapte din Spania.
Părţile vătămate N.C.L. şi B.L.C. (fostă S.), au arătat că nu formulează pretenţii civile în cauză, în timp ce celelalte părţi vătămate nu s-au prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a fi audiate şi a-şi preciza poziţia cu privire la latura civilă a cauzei.
În drept, fapta inculpatului C.C. care, în perioada august-decembrie 2002, în baza unei înţelegeri prealabile cu numiţii A.C., N.C., T.I.R. şi M.G., direct sau prin persoane interpuse, a îndemnat, înlesnit şi tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către părţile vătămate M.M., M.L., R.C.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L. şi B.L.C. (fostă S.), pe care le-a recrutat şi transportat în Spania în acest scop, părţile vătămate fiind constrânse ulterior de către inculpat, prin violenţă şi ameninţare, să obţină venituri mai mari din prostituţie pentru a returna cheltuielile făcute de inculpat şi a-şi împărţi câştigul cu acesta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faţă de inculpat sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. privind recidiva mare postcondamnatorie, faptele din prezentul dosar fiind săvârşite de acesta după condamnarea definitivă la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea, prin sentinţa penală nr. 25 din 06 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 904 din 14 iunie 1999 a Curţii de Apel Timişoara) şi înainte de începerea executării acestei pedepse (cu menţiunea că prin sentinţa penală nr. 1364 din 29 iunie 1999 a Judecătoriei Arad s-a constatat prescripţia executării pedepsei de 1 an închisoare sus-menţionată, motiv pentru care această pedeapsă, nefiind executabilă, nu a fost contopită, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii care face obiectul prezentului dosar).
Referitor la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză că toate persoanele vătămate care au fost duse să se prostitueze în Spania (şi care, de altfel, efectuau astfel de activităţi şi în România), nu au fost obligate, constrânse sau înşelate în vreun fel de către inculpatul C.C. sau de ceilalţi participanţi la aceste fapte (condamnaţi definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism), ele cunoscând de la bun început natura activităţii pe care urmau să o desfăşoare în Spania. Aşa fiind, activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul C.C. de a suporta cheltuielile cu obţinerea paşapoartelor, cu transportul până la destinaţie şi cu cazarea persoanelor vătămate care, odată ajunse în Spania, au început să se prostitueze atât în folosul lor, cât şi al inculpatului C.C., fiind constrânse ulterior, prin violenţă şi ameninţare, să obţină venituri mai mari din prostituţie pentru a returna cheltuielile făcute de inculpat şi a-şi împărţi câştigul cu acesta, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi nu celui al infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, deoarece în mod evident persoanele vătămate nu au fost recrutate, transportate şi cazate, prin ameninţare, violenţă etc., în scopul obligării la practicarea prostituţiei (a se vedea în acest sens, decizia nr. 675 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Este binecunoscut faptul că, în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată de săvârşire a infracţiunii, într-un asemenea caz recrutarea şi traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituţiei, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, pe când în toate ipotezele de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Prin urmare, atâta timp cât nu se evidenţiază existenţa constrângerii identificate sub vreuna din modalităţile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art. 12 din Legea nr. 678/2001, recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane, în acest scop, trebuie încadrată în varianta agravată a infracţiunii de proxenetism, prevăzute în art. 329 alin. (2) C. pen., după cum şi modalitatea expres prevăzută în acest aliniat, de săvârşire a acestei infracţiuni prin „constrângere la prostituţie”, trebuie supusă aceluiaşi tratament de încadrare juridică (a se vedea în acest sens decizia nr. XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite).
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a luat în considerare gradul de pericol social concret, ridicat, al infracţiunii săvârşite, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale timp de mai mulţi ani, iar după arestarea sa refuzând să facă orice fel de declaraţii cu privire la acuzaţiile care i s-au adus), precum şi faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.
În consecinţă, instanţa a considerat că o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, a fost în măsură să contribuie la reeducarea lui.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 302/2004 şi art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenţiei preventive începând cu data de 17 iunie 2010 şi până la data de 17 august 2011.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpat prin decizia penală nr. 1252/ R din 17 august 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Potrivit art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.C., prin apărătorul său, solicitând, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecând cauza să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipseşte rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale ca şi condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, iar în subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre refacerea urmăririi penale potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. pen.
De asemenea, în subsidiar, dacă instanţa va aprecia că nu se impune admiterea cererii principale, solicită ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatului C.C., fapta nefiind săvârşită de către acesta.
În susţinerea cererii principale, a apreciat că punerea sub învinuire este o condiţie sine qua non fără de care nu se poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, iar în speţa de faţă apreciază că lipseşte o fază importantă a procesului penal, respectiv faza de urmărire penală.
A precizat că soluţia pronunţată de către Tribunalul Iaşi a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde are termen azi - 13 decembrie 2012 - astfel că încă nu se cunoaşte soluţia instanţei de recurs. A depus concluzii scrise şi a făcut referire la aceasta.
Referitor la soluţia Tribunalului Iaşi, a apreciat amplă motivarea acestei instanţe, motivare care vizează atât desfăşurarea urmăririi penale conform art. 228 şi urm. C. proc. pen., cât şi dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 6 CEDO, cuprinzând o argumentaţie raportat la lipsa punerii sub învinuire, situaţie în care ar trebui să primeze soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi prin prisma faptului că art. 6 CEDO se referă la acel termen rezonabil şi la faptul că o persoană nu trebuie să stea sub o stare de incertitudine până se soluţionează un proces penal.
În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei la procuror, învederând totodată instanţei faptul că declaraţiile de părţi vătămate şi de martori au fost administrate în faza actelor premergătoare, adică în afara procesului penal.
În ceea ce priveşte solicitarea principală, a făcut trimitere a prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Codul de procedură penală, precum şi la faptul că niciuna din persoanele audiate nu a făcut referire la inculpatul Carp şi nici nu s-a dovedit că inculpatul pe care îl asistă este aceeaşi persoană cu persoanele „C.M.” sau „C.”.
De asemenea, martorii audiaţi în faţa instanţei au arătat că nu îl cunosc pe inculpat.
Având în vedere aceste aspecte, precum şi principiul in dubio pro reo a apreciat că singura soluţie care se impune este aceea prevăzută de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului, formulată prin apărătorul ales de a se dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât lipseşte rezoluţia procurorului de începere a urmăririi penale iar în subsidiar de a se dispune trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, Curtea a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 18 februarie 2003 (fila 479 dosar de urmărire penală nr. 470/P/2005 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului C.C. pentru infracţiunea de proxenetism prevăzută. de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. a) C. pen.
Atât din cuprinsul ordonanţei amintite cât şi din cuprinsul rechizitoriului nr. 142/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (fila 36 Dosar de urmărire penală nr. 470/P/2005) rezultă că punerea în mişcare a acţiunii penale nu a fost precedată de începerea urmăririi penale faţă de C.C.
De asemenea, prin rechizitoriul din 10 aprilie 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul C.C. având în vedere faptul că, la data respectivă acesta era dispărut din ţară.
Curtea a reţinut că nici o dispoziţie din C. proc. pen. nu impune ca punerea în mişcare a acţiunii penale să fie precedată de începerea urmăririi penale.
Astfel atât literatura de specialitate cât şi jurisprudenţa în materie au statuat că neîntocmirea rezoluţiei de începere a urmăririi penale nu este sancţionată cu nulitate absolută nefiind prevăzută printre cazurile expres enumerate de dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În practica instanţelor de judecată s-a statuat că urmărirea penală poate începe numai în considerarea faptei penale săvârşite (in rem) nefiind necesară cunoaşterea făptuitorului indiferent dacă nu a fost descoperit ca persoană fizică ori, deşi cunoscut ca date fizice, făptuitorului nu i s-a putut stabili identitatea. În aceste condiţii, într-o cauză penală, din moment ce urmărirea penală a fost dispusă in rem ulterior, când făptuitorul a fost identificat nu a mai fost necesar a se întocmi un act procesual distinct prin care să se dispună începerea urmăririi penale in personam.
În cauză, înainte de a-i fi luată prima declaraţie inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a fi asistat de un apărător şi acela de a nu face nici o declaraţie, aspecte consemnate în procesul verbal întocmit cu această ocazie.
Prin ordonanţa din 21 septembrie 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen. noua încadrare fiindu-i adusă la cunoştinţă în prezenţa apărătorului.
Ca atare, în baza considerentelor expuse mai sus nu a putut fi reţinută solicitarea principală a inculpatului de achitare fundamentată pe dispoziţiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. ori de restituire a cauzei la procuror în temeiul art. 322 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de achitare fundamentată pe prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârşită de el Curtea reţine următoarele.
Pe baza materialului probator administrat în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că în perioada august-decembrie 2002, în baza unei înţelegeri prealabile cu numiţii A.C., N.C., T.I.R. şi M.G., direct sau prin persoane interpuse, a îndemnat, înlesnit şi tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către părţile vătămate M.M., M.L., R.C.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L. şi B.L.C. (fostă S.), pe care le-a recrutat şi transportat în Spania în acest scop.
Independent de poziţia manifestată de inculpat în mod constant pe parcursul procesului penal, de susţinere a nevinovăţiei sale, probele existente la dosarul cauzei, la care a făcut referire în mod corect instanţa de fond, au dovedit fără dubiu vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
S-a invocat de către inculpat, prin apărătorul său ales că, în faţa instanţei de fond, respectiv a Tribunalului Cluj, din cei 23 de martori indicaţi în cuprinsul rechizitoriului nici unul nu a fost audiat, în condiţiile în care probele ce au constituit temei al sesizării instanţei prin rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătoreşti în mod nemijlocit, oral şi în condiţii de contradictorialitate, în deplin acord cu prevederile art. 287-289 C. proc. pen.
Curtea a reţinut, contrar celor susţinute de inculpat prin apărătorul ales că, în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, printre alte probe, pe baza depoziţiilor numiţilor (coinculpaţi ) A.C. (f.229-243 d.u.p.), M.G. (f.257-259, 261-264 d.u.p.), T. (fost M.) I.R. (f.282-297 d.u.p.) şi N.C. (f.305-307, 310, 315-318 d.u.p.). Nu s-a putut reţine că a fost încălcat principiul oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii întrucât aceştia au fost audiaţi în calitate de inculpaţi în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, dosar în care, de altfel aceştia au şi fost condamnaţi definitiv prin sentinţa penală nr. 976/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 730/R/2004 a Curţii de Apel Cluj), printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.
De asemenea, anterior admiterii excepţiei necompetenţei materiale şi declinării competenţei la Tribunalul Cluj de către Judecătoria Cluj Napoca, s-a procedat la audierea nemijlocită a martorilor B.L.C. (fila 129), N.C.L. (fila 130), H.S. (fila 131), iar în faţa instanţei de apel au fost audiaţi în mod nemijlocit martorii H.S. şi B.L. şi s-a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. dându-se citire declaraţiilor martorilor H.V., G.C., Ţ.A.E., M.I.M., C.C.M., P.P. şi M.E.
În cauză nu s-a putut face abstracţie nici de împrejurarea că, administrarea nemijlocită a tuturor probelor la care se face referire în actul de sesizare al instanţei a fost îngreunată şi de faptul că, ulterior trimiterii în judecată a coinculpaţilor N.C., T. (fost M.) I.R., A.C. şi M.G. în cursul anului 2003 prin rechizitoriul prin care s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul C.C. acesta s-a sustras urmăririi penale timp de 7 ani făcând astfel imposibilă derularea urmăririi penale şi ulterior, administrarea unora dintre probe în condiţiile nemijlocirii.
Astfel, şi prin prisma dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. pen. dispoziţii potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, în mod corect a fost reţinută vinovăţia inculpatului în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză.
Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate întrucât la aplicarea pedepsei de către instanţă s-a avut în vedere gradul de pericol social concret, ridicat, al infracţiunii săvârşite, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale timp de mai mulţi ani, iar după arestarea sa refuzând să facă orice fel de declaraţii cu privire la acuzaţiile care i s-au adus), precum şi faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat în mod just că o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul C.C., criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru că din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăţia sa.
Nu a fost invocat niciun caz de casare.
Înalta Curte, analizând hotărârea recurată prin prisma cazurilor de casare, care, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. pot fi luate în considerare din oficiu de către instanţă, constată următoarele:
Deşi se află în calea de atac a recursului, inculpatul nu a invocat niciun caz de casare şi nu a formulat critici la adresa hotărârii atacate, mulţumindu-se să afirme doar că nu sunt probe suficiente în cauză care să ateste vinovăţia sa şi să solicite achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Probele administrate în cauză: denunţurile părţilor vătămate, procesele verbale de recunoaştere după planşele foto sau din grup, procesele verbale de confruntare, paşaportul falsificat pe numele P.P. găsit asupra inculpatului C.C., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile părţilor vătămate atestă săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu de către inculpat.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 229/ A din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2449/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2627/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
