ICCJ. Decizia nr. 2264/2013. Penal. Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2264/2013
Dosar nr. 2529/117/2012
Şedinţa publică din 26 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 363 pronunţată la data de 20 septembrie 2012 de Tribunalul Cluj, s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.V., în temeiul art. 266 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea dreptului prav. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., şi anume acela de 3 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca despăgubiri civile în sumă de 1134,52 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de spitalizarea părţii vătămate C.E.M. la care se adaugă dobânda legală începând cu prima zi următoare externării părţii vătămate, respectiv, data de 03. septembrie 2010 şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 800 lei, în care se include şi suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 30 august 2010 numita C.I., mama părţii vătămate minore C.E.M. a formulat o plângere, în cadrul căreia a sesizat că, în noaptea de 29 august 2010, fiul său în vârstă de 17 ani ar fi fost agresta, în incinta Postului de Poliţie Gârbău, de către inculpatul S.M.V., pentru a-l determina să recunoască furtul unui telefon mobil.
Partea vătămată, care şi-a însuşit plângerea formulată de către mama sa, a declarat, în legătură cu evenimentele pentru care s-a plâns, că în cursul nopţii de 28 august 2010, în timp ce se afla în discoteca din localitatea Aghireşu împreună cu mai mulţi prieteni, în jurul orei 02,00, când au ieşit afară, a venit la el inculpatul, în calitate de agent de poliţie, care i-a cerut să-l însoţească până la autoturismul de serviciu ce era staţionat în apropiere, iar apoi l-a urcat în maşină fără a-i spune motivul, după care lucrătorul de poliţie T.F. ce se afla la volan a pornit maşina şi l-au condus la Postul de Poliţie Gârbău. Ajunşi aici, martorul T.F. a rămas în maşină, iar inculpatul i-a cerut părţii vătămate să-l însoţească în incinta postului, unde după ce l-a aşezat pe un scaun a început să-l lovească cu palmele şi pumnii peste faţă şi în cap, l-a prins de piept şi l-a lovit cu capul de teracotă, iar după circa 20 de minute l-a scos în curte să se spele cu apă rece pe faţă, după care l-a reintrodus înapoi în clădire şi i-a cerut să dea o declaraţie în care să recunoască că el a sustras un telefon mobil de la o persoană, faptă pe care nu a acceptat atunci să o recunoască. Datorită acestui fapt, inculpatul a continuat să-i tragă palme şi pumni peste cap şi l-a mai scos o dată în curte să se spele pe faţă, până a terminat de scris declaraţia în care nu a recunoscut sustragerea telefonului, timp în care a ajuns acolo şi şeful postului de poliţie R.M., ce a stat doar puţin şi a plecat, după care cu acelaşi autoturism condus de martorul T.F. l-au transportat înapoi în localitatea Aghireşu până în faţa postului de poliţie, de unde i-au dat drumul să plece acasă. Partea vătămată a declarat că a rămas în incinta postului de poliţie, aproximativ 4 ore, iar la domiciliul său a ajuns în jurul orelor 6,00-7,00 dimineaţa, când s-a culcat, fără să fie văzut de către părinţi. A doua zi dimineaţa, mama sa văzând că întârzie să coboare să ia micul dejun, a urcat la el în cameră şi a văzut că are pe faţă urme de agresiune, iar atunci partea vătămată i-a povestit ce s-a întâmplat. Mama sa a chemat salvarea să-l ducă la spital, unde a rămas internat circa şapte zile.
Din concluziile certificatului medico-legal emis în cauză de către I.M.L. Cluj-Napoca, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 3-5 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi că pot data de 29 august 2010. De asemenea, prin acelaşi certificat medico-legal, aflat la fila mai sus indicată, se reţine că, potrivit biletului de ieşire din spital F.O. 42293/2010 al Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică Cluj-Napoca, rezultă că a fost internat în perioada 29 august - 02 septembrie 2010 cu dgs.: „Traumatism cranio-cerebral minor prin agresiune. Echimoze periorbitare bilateral. Contuzie piramidă nazală. Hematom buză superioară. Contuzie perete abdominal.” La examenul obiectiv medico-legal din 02 septembrie 2010 au fost evidenţiate: „echimoze violacee periorbitare bilateral, la nivelul pleoapei superioare şi inferioare cu culoare gălbuie verzuie periferică, având dimensiuni între 4 şi 3 cm. Echimoză violacee de 0,8/0,5 cm la nivelul buzei superioare median".
Din adresa nr. 199 din 01 septembrie 2010, reiese că partea vătămată C.E.M. a fost adusă de salvare la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unde a fost internată cu diagnosticul: „traumatism cranio-facial; contuzie de piramidă nazală; hematom buză superioară; contuzie perete abdominal; traumatism toracic închis, în urma unei agresiuni fizice provocate de agentul de poliţie din Gârbău, informaţie pe care cadrele medicale au obţinut-o de la partea vătămată şi familia acestuia.
În legătură cu cercetările penale, al căror subiect a fost partea vătămată, se poate reţine că în dosarul de urmărire penală nr. 729/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, au fost efectuate cercetări penale de către Postul de Poliţie Gârbău cu privire la sustragerea, la data de 27 august 2010, a unui telefon mobil ce aparţinea numitei B.E. În cadrul acestora, se poate reţine din actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, că, în data de 29 august 2010, noaptea, numitul C.E.M., partea vătămată din prezenta cauză, a fost condus la sediul postului de poliţie, de către inculpat, spre a i se lua o declaraţie, în care însă acesta nu a recunoscut că el este autorul sustragerii. Ulterior, inculpatul a început urmărirea penală împotriva părţii vătămate, pentru infracţiunea de furt calificat, însă prin ordonanţa nr. 729/P/2010 din 04 iulie 2011 procurorul a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, şi anume cea a amenzii în cuantum de 300 lei, conform prevederilor art. 262 pct. 2 lit. a), art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.M.V. care a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă vinovăţia sa.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin decizia penală nr. 4/ A din 15 ianuarie 2013, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că vinovăţia acestuia este pe deplin probată în cauză, stabilindu-se cert că la momentul ridicării părţii vătămate de către inculpat, aceasta nu prezenta urme de loviri şi după lăsarea sa în faţa postului de poliţie, partea vătămată s-a deplasat acasă, fără să fie implicată în vreun conflict.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.M.V. care a reiterat criticile formulate în apel, reţinând că s-a comis o gravă eroare de fapt, că probele administrate nu au dovedit că este autorul violenţelor exercitate asupra părţii vătămate, astfel că a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 172 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Deşi inculpatul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, atât în susţinerea orală a recursului, cât şi în motivarea scrisă a acestuia, sunt formulate critici doar cu referire la comiterea unei grave erori de fapt, care a condus la greşita reţinere a vinovăţiei inculpatului, critici ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi în cadrul căruia se solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Nu se formulează critici ce ţin de greşita aplicare a legii, pentru a fi incident şi cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen., singura susţinere a inculpatului referitoare la incidenţa acestui caz de casare fiind aceea că instanţele, reţinând greşit vinovăţia sa „au pronunţat o hotărâre contrară legii”.
În aceste condiţii, Înalta Curte va examina criticile inculpatului doar în cadrul cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., reţinând însă, că nu sunt fondate, în baza probelor administrate în cauză reţinându-se o corectă situaţie de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, din declaraţiile inculpatului S.M.V., ale părţii vătămate C.E.M. şi mamei acestuia, numita C.I., ale martorilor T.F. (agent de poliţie) R.M. (şef de post), A.S., P.D. şi actele din dosarul de urmărire penală nr. 729/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, rezultă cu certitudine că în noaptea de 28 august 2010 inculpatul, în calitate de agent de poliţie, i-a cerut părţii vătămate să-l însoţească la Postul de poliţie Gârbău unde a dat o declaraţie cu privire la comiterea unei fapte penale, aflându-se în custodia organelor de poliţie între orele 0200 – 0500.
Din adresa nr. 199/2010 emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca rezultă că partea vătămată C.E. a fost adusă în data de 29 august 2010 cu salvarea în această unitate sanitară şi internată cu diagnosticul traumatism cranio-facial, contuzie piramidală nazală, hematom bază superioară, contuzie perete abdominal şi traumatism toracic închis.
Apoi, din concluziile certificatului medico-legal emis de I.M.L. Cluj rezultă că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 3 – 5 zile de îngrijiri medicale, că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi că ele pot data din 29 august 2012. În egală măsură, actul medico-legal confirmă mecanismul de vătămare a părţii vătămate,
Curtea reţine că potrivit martorului ocular A.S., partea vătămată C.E.M. nu a fost implicată în conflictul de la discotecă, iar în momentul în care a fost luat de poliţişti cu maşina, intrând în custodia acestora, partea vătămată nu avea urme de lovituri pe faţă.
În egală măsură, martorul P.D. care a participat la discotecă, s-a aflat în apropierea părţii vătămate şi a fost de faţă când aceasta a fost ridicată de inculpat, a declarat că, anterior introducerii părţii vătămate în maşina poliţiei, aceasta „nu a fost implicată în vreun scandal şi de asemenea nu am văzut pe faţa acestuia ceva urme de loviri” şi că nu-şi aminteşte să fi avut loc la discoteca respectivă vreun scandal.
Mai mult, din nicio declaraţie a inculpatului sau alt act efectuat în dosarul de urmărire amintit, nici măcar în procesul-verbal întocmit în noaptea respectivă nu rezultă că la momentul la care partea vătămată a intrat în custodia organelor de poliţie acesta ar fi prezentat urme de lovire de natura celor descrise în actele medicale aflate la dosar.
Faptul că leziunile au fost produse de inculpat rezultă din declaraţiile martorului T.F. care a arătat că în momentul în care a intrat în sediul postului de poliţie a sesizat „că buza inferioară a părţii vătămate era puţin inflamată şi era roşu la faţă” şi ale martorului R.M.A. care a arătat că „partea vătămată avea pe mijlocul frunţii o venă inflamată”, avea de asemenea nasul roşu şi inflamat şi faţa roşie.
Pe de altă parte, declaraţiile părţii vătămate C.E.M. şi ale mamei sale, C.I.M., au fost constante, încă de la internarea în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din aceeaşi zi (29 august 2010), în a susţine că partea vătămată a fost bătută de inculpat în sediul Postului de Poliţie Gârbău.
În legătură cu cealaltă variantă de apărare avansată de către inculpat, şi anume că partea vătămată ar fi fost implicat într-un scandal după ce ar fi părăsit Postul de Poliţie Gârbău, instanţa de fond a apreciat că această apărare este puţin plauzibilă şi lipsită de consistenţă, nefiind avansate nici un fel de date concrete legate de existenţa unui posibil scandal.
În sensul celor de mai sus, trebuie subliniat că în viziunea C.E.D.O., raportat la încălcările art. 3 din C.E.A.D.O.L.F., este necesar ca autorităţile statului să prezinte explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor pe care le prezintă o persoană care a intrat într-o stare bună de sănătate în custodia autorităţilor statului, instituindu-se prezumţia unui raport de cauzalitate între aceste leziuni şi pretinsele rele tratamente din partea agenţilor statului.
Raportat la acest raţionament avansat de bogata jurisprudenţă a Curţii instanţa de fond a subliniat că inculpatul nu s-a asigurat, cel puţin aşa pretinde, că în momentul în care a intrat în unitatea de poliţie partea vătămată nu era rănită, şi dacă era rănită nu a consemnat într-un act oficial rănile pe care le-a constatat. Legea procedural penală română impune ca în cazul cercetării unor persoane minore să fie respectate anumite exigenţe, la a căror aducere la îndeplinire inculpatul nu numai că nu a vegheat, dar nici nu s-a asigurat de faptul că a preluat în custodie o persoană sănătoasă, fără probleme medicale.
Drept urmare, şi ţinând seama de cele mai sus reţinute, instanţa de fond a apreciat că în speţa de faţă există un raport de cauzalitate între leziunile suferite de partea vătămată şi actele de violenţă exercitate de inculpat, prin prisma prezumţiei instituite de jurisprudenţa instanţei europene a drepturilor omului, prezumţie consacrată în mai multe cauze, dintre care amintim două cauze îndreptate chiar împotriva statului român şi anume cauza B. contra României şi cauza P. contra României.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.V. împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2220/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2449/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
