ICCJ. Decizia nr. 2449/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2449/2013
Dosar nr. 1016/2/2013
Şedinţa publică din 7 august 2013
Deliberând asupra recursului de fată,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 136/F din 28 martie 2013 pronunţată în Dosarul penal nr. 1016/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a dispus respingerea ca neîntemeiată a sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 7/2011, nr. Reg. Gen. 93/2010, R.G.N.R. nr. 7682/2010 pronunţată la data de 3 februarie 2011 a Tribunalului Ordinar Veneţia, menţinută prin sentinţa nr. 46/2012 din data de 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Veneţia, secţia 1, rămasă definitivă la data de 8 februarie 2012, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii formulate de autorităţile judiciare din Republica Italia privind transferarea în România a persoanei condamnate L.C.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din data de 31 ianuarie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată la data de 7 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, formându-se Dosarul nr. 1016/2/2013 în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 7/2011, nr. Reg. Gen. 93/2010, R.G.N.R. nr. 7682/2010 pronunţată la data de 3 februarie 2011 a Tribunalului Ordinar Veneţia, menţinută prin sentinţa nr. 46/2012 din data de 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Veneţia, secţia 1, devenită definitivă la data de 8 februarie 2012 şi în vederea punerii în executare a acesteia în cadrul procedurii de transferare în România a persoanei condamnate L.C. în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În cuprinsul rezoluţiei menţionate, se reţine că prin adresa din 9 august 2012 Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie de pe hotărârea de condamnare, cu menţiunea rămânerii definitive; cererea de transferare formulată de către autorităţile italiene nr. TC 033.006.005-2225 RM din data de 8 iulie 2012 a Ministerului Justiţiei, Departamentul Afaceri ale Justiţiei, Direcţia Generală Justiţie Penală, Roma; consimţământul la transfer al condamnatului din 15 mai 2012; certificat privind situaţia executării pedepsei, mandat de executare a pedepsei cu închisoarea şi copia dispoziţiilor legale aplicabile.
Totodată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a efectuat verificări cu privire la persoana condamnată, fiind ataşate din 6 septembrie 2012 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi adresa din 7 septembrie 2012 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, din care rezultă că numitul L.C. este cetăţean român, fiind, astfel, îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, precum şi datele sale de identificare.
După sesizarea instanţei, prin adresa din data de 20 martie 2013 Ministerul Justiţiei, Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a comunicat cererea prin care persoana condamnată şi-a retras consimţământul la transfer.
Potrivit dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii;
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, în cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Legat de condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, curtea de apel a constatat că din documentele transmise de către autorităţile statului de condamnare, precum şi din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi al instanţei, a rezultat îndeplinirea condiţiilor obligatorii instituite prin dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, cu excepţia celei prevăzute de lit. d) din actul normativ menţionat.
Astfel, din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Protocolului adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg Ia data de 18 decembrie 1997, a rezultat că prin sentinţa nr. 7/2011, nr. Reg. Gen. 93/2010, R.G.N.R. nr. 7682/2010 pronunţată la data de 3 februarie 2011 a Tribunalului Ordinar Veneţia, menţinută prin sentinţa nr. 46/2012 din data de 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Veneţia, secţia 1, numitul L.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la tâlhărie calificată şi vătămări corporale calificate, prevăzută de art. 110, art. 628 alin. (1), art. 628 alin. (3) pct. 1, art. 582, art. 585, art. 576 alin. (1) pct. 1, art. 61 pct. 2 C. pen. italian.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 8 februarie 2012, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din datele comunicate de autorităţile italiene a rezultat că numitul L.C. fost arestat preventiv de la data de 3 iulie 2010 şi executarea perdepsei se va finaliza la 2 ianuarie 2014, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentinţa penală nr. 7/2011, nr. Reg. Gen. 93/2010, R.G.N.R. nr. 7682/2010 pronunţată la data de 3 februarie 2011 a Tribunalului Ordinar Veneţia, menţinută prin sentinţa nr. 46/2012 din data de 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Veneţia, secţia 1, rămasă definitivă la 8 februarie 2012, s-a reţinut că L.C., la data de 3 iulie 2010, împreună cu alte persoane, au sustras prin violenţă, făcând uz de armă, suma de 40 de euro de la partea vătămată. în aceeaşi zi, a săvârşit, în mod similar, o astfel de faptă asupra altei părţi vătămate.
Curtea de apel a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului L.C. având corespondent în legislaţia penală română, întrunind elementele constitutive a două infracţiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Potrivit declaraţiei transmise de autorităţile italiene, persoana condamnată L.C. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii, fiind încarcerat în Penitenciarul Veneţia, Italia.
Ulterior, la data de 20 martie 2013 a fost comunicată pe fax comunicat cererea prin care persoana condamnată L.C. şi-a retras consimţământul la transfer, motivul prezentat de către persoana condamnată fiind acela că a formulat cererea de transfer, în urmă cu un an, iar la acest moment i-ar mai rămâne de executat în România doar 6-7 luni din pedeapsă.
Din actele de la dosar rezultă că persoana condamnată nu se află în una din situaţiile în care consimţământul persoanei condamnate nu este necesar în procedura de transfer a peroanelor condamnate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs persoana condamnată, arătând că nu înţelege să mai insiste în cererea de transfer întrucât s-a apropiat de finalul pedepsei.
Înalta Curte, analizând hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite parţial condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv:
- condamnatul L.C. este cetăţean român conform relaţiilor obţinute de la Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- hotărârea pusă în executare este definitivă, conform datelor furnizate de autorităţile judiciare italiene;
- faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate L.C., au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- statul de condamnare şi statul de executare cooperează în vederea efectuării acestei transferări.
- deşi potrivit declaraţiei transmise de autorităţile italiene, persoana condamnată L.C., iniţial, şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii, fiind încarcerat în Penitenciarul Veneţia, Italia, ulterior, la data de 20 martie 2013, a fost comunicată pe fax cererea prin care persoana condamnată şi-a retras consimţământul la transfer, motivul prezentat de către aceasta fiind că a formulat cererea de transfer în urmă cu un an, iar la momentul soluţionării cererii de către instanţa de fond i-au mai rămas de executat doar 6-7 luni din pedeapsă,
În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile impuse de Legea nr. 302/2004, lipsind consimţământul persoanei condamnate, în condiţiile în care din actele de la dosar nu rezultă că persoana condamnată se află în una din situaţiile în care consimţământul persoanei condamnate nu este necesar în procedura de transfer.
Ca urmare, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond prin care s-a dispus respingerea cererii de transfer este legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă L.C. împotriva sentinţei penale nr. 136/F din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi îi va obliga la plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă L.C. împotriva sentinţei penale nr. 136/F din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 august 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2264/2013. Penal. Arestarea nelegală şi... | ICCJ. Decizia nr. 2595/2013. Penal → |
|---|
