ICCJ. Decizia nr. 2627/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2627/2013
Dosar nr. 2220/1/2013
Şedinţa publică din 6 septembrie 2013
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 aprilie 2013 a fost înregistrat pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, un memoriu olograf formulat de M.Z. prin care, în esenţă, acesta arată că din eroare s-a reţinut că şi-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, că s-a făcut un abuz, că este nevinovat şi doreşte ca instanţa de judecată să facă dreptate în cauza ce îl priveşte.
Înalta Curte a calificat cererea formulată ca fiind o cerere de contestaţie în anulare şi examinând motivele invocate prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi următoarele C. proc. pen., constată că prezenta contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.Z. este inadmisibilă pentru următoarele considerente.
Prin decizia penală nr. 835 din 7 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4305/112/2012 instanţa a luat act de retragerea recursului declarat de revizuientul M.Z. împotriva deciziei penale nr. 196/A/2012 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
A obligat recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Contesta ţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinar ă a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispozi ţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) c ând procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) c ând partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) c ând instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) c ând împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) c ând, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispozi ţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) – c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa verifică dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Prin art. 129 din Constitu ţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispozi ţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obliga ţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodat ă, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penal ă, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Conform dispozi ţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Formularea de critici privind modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de recurs nu poate constitui un temei pentru constatarea admisibilităţii contestaţiei în anulare, printre cele 5 cazuri prevăzute de art. 386 C. proc. pen., negăsindu-se criticile formulate de contestator astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.Z.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.Z. împotriva deciziei penale nr. 835 din 7 martie 2013 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4305/112/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2595/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 27/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
