ICCJ. Decizia nr. 2624/2013. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2624/2013

Dosar nr. 4264/114/2011

Şedinţa publică din 6 septembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 178 din 31 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a dispus condamnarea inculpatului P.C.L., după cum urmează:

- în baza disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

- în baza disp. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul P.C.L. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

În baza disp. art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.C.L., pe un termen de încercare de 6 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul fiind obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, în conformitate cu art. 86³ alin. (1) C. pen.: să se prezinte de 4 ori pe an, respectiv în prima zi lucrătoare a lunilor ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie la consilierul desemnat cu supravegherea sa din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 86⁴ C. pen. rap. la art. 83, art. 84 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate pe durata termenului de încercare şi a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul P.C.L. prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2012, pronunţată de către Tribunalul Buzău.

Totodată, s-a dispus confiscarea următoarelor substanţe rămase după efectuarea analizelor de laborator, după cum urmează:

- 10 punguţe din material plastic transparent, etichetate, „W.B.O.L.” cu câte 0,5 grame fragmente vegetale, care conţin THC şi JWH-018, rămase din proba nr. 1, după efectuarea analizelor de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr. 50093, ce au fost predate organelor de cercetare penală conform procesului-verbal din 12 martie 2010;

- cantităţile de 3,00 grame substanţă solidă care conţine JWH 018, ambalată în 6 punguţe etichetate G.H. (PROBA NR. 1), 6,50 grame substanţă solidă care conţine JWH 018, ambalată în 13 punguţe etichetată „C.” (proba nr. 4), 7,00 grame substanţă solidă care conţine JWH 018, ambalată în 7 punguţe etichetată „C.” (proba nr. 5), 1,80 grame pulbere care conţine Mefedronă ambalată în 6 punguţe etichetată „FANTASTIC” ( proba nr. 7) 2,10 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018, ambalate în 7 punguţe „BUZZ” (proba nr. 10), 1,2 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018, ambalate în 4 punguţe etichetate „samurai Spirit” ( proba nr. 11), 1,50 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018 şi CP 47, 497, ambalate în 5 punguţe etichetate „Spice TROPICAL SYNERGY” (proba nr. 12), 10 capsule care conţin BZP şi TFMPP, ambalate în 5 recipiente etichetate „Spiritual H.X.p.” (proba nr. 13) şi 1,75 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018 şi CP 47,497 ambalate în 7 punguţe etichetate „Spice ARCTIC SYNERGY” (proba nr. 30), rămase după efectuarea analizelor de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr. 50103 şi predate organului de cercetare penală conform procesului-verbal din 12 martie 2010;

- cantitatea de 3,86 grame substanţă care conţine JWH (proba nr. 2), rămasă după efectuarea analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul tip MI cu nr. 21735 şi predată organelor de cercetare penală conform procesului-verbal din 18 august 2010;

- un grinder din metal în care s-a pus în evidenţă THC şi JWH-250, ambalat şi sigilat cu sigiliul tip MAI, cu nr. 4221, predat organelor de cercetare penală conform procesului-verbal din 11 februarie 2011;

- cantităţile de 0,25 grame (proba nr. 3), 1,00 grame (proba nr. 5), 0,85 grame (proba nr. 7) şi 0,90 grame (proba nr. 8), substanţe de culoare albă în care s-a pus în evidenţă etcatinonă, rămase după efectuarea analizelor de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip MAI, nr. 4221 şi predate organelor de cercetare penală;

- cantităţile de 7,50 grame ( proba nr. 6), 6,50 grame (proba nr. 8), şi 8,50 grame ( proba nr. 9), substanţe de culoare albă, în care s-a pus în evidenţă etcatinonă (RS-2-etilamino-l-fenil-propan-1 -ona), precum şi un cântar ( proba 27) şi o pipă ( proba 29) pe care s-a pus în evidenţă JWH 018, rămase după efectuarea analizelor de laborator, ce au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu nr. 4221 şi predate organului de cercetare penală.

S-a menţinut măsura sechestrului asiguratoriu dispusă prin Ordonanţa procurorului din 28 februarie 2011 cu privire la suma de 1.000 lei ridicată de la inculpatul P.C.L. şi consemnată la CEC Bank Buzău cu recipisa nr. 778482/1 din 1 martie 2011 şi asupra sumei de 340 lei ridicată de la punctul de lucru al SC Active Eclipse SRL Buzău, consemnată la CEC Bank Buzău cu recipisa de consemnare nr. 778488/1 din 1 martie 2011, sume de bani ce urmează a fi folosite, în conformitate cu art. 163 C. proc. pen., pentru repararea pagubei produse prin infracţiunea de evaziune fiscală.

S-a mai dispus confiscarea mărfurilor ridicate de la inculpatul P.C.L., identificate în următoarele procese-verbale din 04 februarie 2010; 15 februarie 2010; 14 octombrie 2010; 12 noiembrie 2010; 11 februarie 2011, menţionate şi în anexa nr. 6 la raportul de expertiză contabilă (f. 207-210 din dosarul de fond).

În latură civilă, inculpatul P.C.L. a fost obligat la plata sumei de 72.019 lei (56.337 lei TVA şi 15.682 lei impozit pe profit) cu titlul de despăgubiri civile către D.G.F.P. Buzău, din care, în solidar cu inculpata SC S.T.S. SRL, cu sediul în localitatea Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău, suma de 49.301 lei (38.198 lei T.V.A. şi 11.103 lei impozit pe profit), iar în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.E. SRL, cu sediul în localitatea Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău, suma de 22.718 lei (18.139 lei TVA şi 4.579 lei impozit pe profit) cu majorările legale de întârziere până la achitarea integrală a debitului; în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Active Eclipse SRL cu sediul în comuna Săgeata, sat Drâmboca, judeţul Buzău la 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnată inculpata SC S.T.S. SRL cu sediul în localitatea Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău, CUI 25519918, J10/391/2009, după cum urmează:

- în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 53¹ alin. (2), cu referire la art. 71⁷ alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 10.000 lei amendă pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc.

- în baza art. 53¹ alin. (3) lit. e) cu referire la art. 53² alin. (2), art. 71⁷ alin. (1), (2) şi (3) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare în extras la sediul societăţii, pe o durată de o lună, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

- în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 53^: alin. (2), cu referire la art. 71¹ alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9.000 lei amendă pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

- în baza art. 53¹ alin. (3) lit. e), cu referire la art. 53² alin. (2), art. 71⁷ alin. (1), (2) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare în extras la sediul societăţii, pe o durată de o lună, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 40¹ alin. (1) şi (3) cu referire la art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpata SC S.T.S. SRL să execute pedeapsa de 10.000 lei amendă şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, în extras, la sediul societăţii pe o durată de o lună, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Totodată, inculpata SC S.T.S. SRL a fost obligată la plata sumei de 11.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 22/D/P/2010 din 31 mai 2011 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.C.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul a deţinut în vederea vânzării şi a pus în vânzare, în numele societăţii pe care o reprezenta, în perioada iulie 2010 - februarie 2011 cantitatea de 6 grame de produse ce conţin substanţe calificate de lege ca droguri de mare risc, camuflate sub denumirea de „grass” (JWH-018) şi 27,75 grame de produse cu diverse denumiri comerciale, cuprinse în 111 pliculeţe, care conţineau substanţa activă „etcatinona”, calificată de către lege ca drog de risc.

S-a mai stabilit prin rechizitoriu că inculpatul nu a înregistrat, cu ştiinţă, în perioada mai 2009 - 31 ianuarie 2011, în evidenţele contabile ale societăţii, venituri în sumă de peste 660.000 lei, cu consecinţa sustragerii de la plata unor obligaţii către bugetul general consolidat al statului, constând în impozit pe profit şi T.V.A.

Prin Rechizitoriul nr. 92/D/2011 din 22 martie 2012 al D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Buzău, înregistrat la Tribunalul Buzău sub nr. 1453/114/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a SC S.T.S. SRL Dâmbroca pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., fapte comise în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în actul de sesizare, că societatea comercială inculpată a deţinut în vederea vânzării şi a pus în vânzare, în cursul lunii iulie 2010, cantitatea de 6 grame de produse ce conţin substanţe calificate de către lege drept droguri de mare risc, camuflate sub denumirea comercială de „grass” (JWH-018).

De asemenea, s-a mai arătat că în cadrul societăţii, nu au fost înregistrate, cu ştiinţă, în evidenţele contabile, în perioada mai 2009-octombrie 2010, veniturile rezultate din vânzarea mărfurilor ce reprezentau produse etnobotanice cu efect psihoactiv, astfel încât societatea s-a sustras de la plata către bugetul de stat a sumei de 403.031 lei reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit, faptă ce constituie infracţiunea de evaziune fiscală, cu încadrarea juridică menţionată anterior.

Prin încheierea de şedinţă din 3 aprilie 2012, s-a dispus conexarea celor două cauze, reţinându-se incidenţa cazurilor de conexitate prev. de art. 34 lit. a) şi d) C. proc. pen., întrucât prima instanţă a fost sesizată cu săvârşirea a două infracţiuni, de către persoana fizică, administrator, şi persoana juridică, reunirea cauzelor impunându-se pentru o bună înfăptuire a justiţiei.

Analizând mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Inculpatul P.C.L. a avut calitatea de administrator la SC S.T. SRL şi SC A.E. SRL, ambele cu sediul în satul Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău.

SC S.T. SRL a fost înfiinţată legal şi autorizată să funcţioneze în conformitate cu Legea nr. 31/1990 cu sediul satul Dâmbroca comuna Săgeata, judeţul Buzău fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Buzău sub nr. J10/391/2009 şi înregistrată la autorităţile fiscale cu CUI 25519918.

Obiectul de activitate al societăţii comerciale 1-a constituit comercializarea de substanţe, plante, produse, uleiuri destinate întreţinerii culturilor horticole, a plantelor de apartament, plantelor de cultură, cum ar fi nutrienţi, îngrăşăminte, vitamine, substanţe ce purtau diverse denumiri comerciale.

Societatea comercială a funcţionat în perioada mai 2009 - octombrie 2010, având trei puncte de lucru, dintre care două în oraşul Buzău pe str. Col. Ion Buzoianu, şi pe B-dul N. Bălcescu, iar unul în oraşul Râmnicu Sărat, B-dul Carol Ferdinand.

Activitatea SC S.T.S. SRL a fost suspendată de către inculpat în luna octombrie 2010, acesta înfiinţând în acelaşi timp SC A.E. SRL, societate care avea acelaşi sediu şi folosea aceleaşi spaţii pentru depozitarea şi vânzarea mărfurilor, SC A.E. SRL având obiect de activitate şi comercializând acelaşi gen de produse ca şi SC S.T.S. SRL

Aprovizionarea cu produse psihoactive care erau denumite în mod uzual substanţe etnobotanice, era realizată de către inculpat fără a respecta dispoziţiile legale.

În declaraţia dată de către acesta pe parcursul urmăririi penale, a precizat că pentru a cumpăra substanţele respective intra în contact, în mediul virtual, cu diferite persoane care pretindeau că distribuie substanţe psihoactive, indicând şi un număr de telefon pentru contact. Inculpatul a susţinut că lua apoi legătura telefonic cu persoanele respective cu care se întâlnea în Bucureşti sau în Galaţi, ori comanda marfa pe internet şi o primea prin firme de curierat în oraşul Buzău.

Inculpatul a pretins că uneori marfa o prelua personal de la persoane care nu îşi declinau identitatea, persoane cu care se întâlnea în parcări auto, staţii de distribuţie a carburanţilor, în faţa unor localuri publice.

Deşi inculpatul a pretins că marfa pe care o cumpăra era însoţită de documente de provenienţă, pe baza mijloacelor de probă administrate, respectiv constatările organelor fiscale, proceselor-verbale de percheziţie domiciliară, s-a constatat, că în marea majoritate a situaţiilor, substanţele psihoactive rulate în gestiunea inculpatului nu aveau documente de provenienţă, nu erau recepţionate legal, iar veniturile obţinute în perioada 2010 - 2011 din comercializarea acestor produse, nu erau reflectate în contabilitate decât în mică parte.

Cu ocazia unui control economic efectuat la data de 23 iulie 2010 la magazinul SC S.T.S. SRL, administrat de către inculpat, au fost depistate 12 pliculeţe a câte 0,50 grame fiecare, având inscripţia „grass”. Potrivit analizei biochimice efectuate la Laboratorul Central de Analiză a Drogurilor şi Precursorilor, în pliculeţele respective se afla o substanţă activă cu denumirea „JWH - 018 - substanţă înscrisă în tabelul anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000, calificată ca fiind drog de mare risc, avându-se în vedere modificarea adusă legii prin O.U.G. nr. 6/2010.

Inculpatul nu a prezentat documente de provenienţă a produselor menţionate, iar după 4 zile a comunicat organelor de urmărire penală o copie a unei facturi al cărei original a susţinut că nu îl mai posedă. Pe baza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că SC A.C.F. SRL Bucureşti, menţionat ca furnizor al acestor produse, este inactiv din 2007,că această societate nu mai funcţiona la sediul social înscris pe factură şi avea reprezentanţii legali schimbaţi faţă de cei iniţiali.

Inculpatul a susţinut că a preluat factura în original de la o persoană anonimă pe baza datelor pe care i le-a pus la dispoziţie în mediul informatic şi apoi telefonic.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 11 februarie 2011 efectuată la locuinţa inculpatului şi la magazinul SC A.E. SRL au fost depistate 311 pliculeţe cu produse psihoactive; 257 dintre aceste pliculeţe au fost găsite la locuinţa inculpatului iar 54 la magazinul deţinut de acesta. Pliculeţele găsite în locuinţă erau ascunse în congelatorul frigiderului, într-un loc dosit în unitatea centrală a calculatorului ori în locuri neexpuse vederii din sertarele mobilierului.

În baza analizei de laborator s-a stabilit că un nr. de 125 de pliculeţe cu produse psihoactive au în componenţă ca substanţă principală „etcatinona”, care este calificată de lege ca drog de risc, fiind înscrisă în tabelul nr. III al Legii nr. 143/2000.

Faţă de aspectele mai sus arătate, prima instanţă a reţinut că inculpatul P.C.L. a comis infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în modalitatea deţinerii în vederea vânzării, constând în aceea că, în mod continuat, în perioada iulie 2010-februarie 2011, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a pus în vânzare produse ce conţineau substanţe interzise prin lege, infracţiunea fiind comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia.

S-a reţinut că, inculpatul a solicitat verificarea dacă s-au respectat dispoziţiile legale cu privire la ridicare produselor găsite la locuinţa sa şi în magazin, dacă eşantioanele restituite în urma analizelor de laborator sunt cele care au fost ridicate de către organele de urmărire penală.

Aşa cum a reieşit din conţinutul încheierii de şedinţă din 6 martie 2012, instanţa de fond a verificat menţiunile şi sigiliile aflate pe plicurile cu care au fost restituite organelor de urmărire penală substanţele psihoactive rămase în urma analizelor de laborator, acestea fiind conforme cu consemnările din concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică.

În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că, în cauză s-au întocmit mai multe rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică de către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul I.G.P.R., cu privire la natura substanţelor puse la dispoziţie de către organele de urmărire penală iar, potrivit conţinutului acestor rapoarte, s-au utilizat ca metode „analiza prin cromatografie în strat subţire” şi „analiza prin gazcromatografie cuplată cu spectrometrie de masă”, metode cu privire la care se precizează că sunt acreditate conform Procedurii specifice de încercare PSI-02. De asemenea, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică au fost însoţite de planşe anexă cu privire la analizele efectuate.

S-a mai reţinut că, prin cererea formulată de către inculpat nu s-au contestat metodele utilizate în efectuarea analizelor de laborator apreciindu-se doar că se impune efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice care este un mijloc de probă superior.

Totodată, s-a motivat că prin art. 64 C. proc. pen. ce reglementează mijloacele de probă în procesul penal, nu se stabileşte o ierarhie a acestor mijloace de probă, aşa încât, prima instanţă, procedând la coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal pentru a stabili forţa probantă a acestora şi constatând că nu s-au invocat motive pertinente şi concludente în vederea administrării mijlocului de probă solicitat, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul P.C.L.

De asemenea, s-a arătat că, la percheziţia efectuată la locuinţa inculpatului au fost identificate şi ridicate un număr mare de înscrisuri private încorporate în agende, repertoare, caiete, blocnotesuri ce conţineau o evidenţă sistematică, în ordine cronologică a stocului de produse psihoactive cu care se aprovizionau magazinele, a mărfii vândute, precum şi a banilor încasaţi. Această evidenţă, pe care o ţineau vânzătorii de la magazine sau inculpatul, funcţiona în paralel celei oficiale ce se reflecta în evidenţele contabile.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, organele de urmărire penală au reţinut că în evidenţa contabilă oficială a societăţilor comerciale administrate de către inculpat nu se reflecta decât în proporţie de 10 - 15 % volumul de marfă ce apărea înscris în evidenţa scriptică personală deţinută de către inculpat sau întocmită de către vânzători pentru acesta.

În acest sens, au fost avute în vedere concluziile raportului de inspecţie fiscală potrivit căruia prin neînregistrarea tuturor veniturilor rezultate din vânzarea produselor psihoactive în evidenţele contabile, inculpatul s-a sustras de la plata unor obligaţii către bugetul general consolidat al statului în cuantum de 465.663 lei, din care 171.759 lei impozit pe profit şi 317.842 lei TVA, sume în care au fost incluse şi majorările de întârziere.

Inculpatul a contestat concluziile şi constatările raportului de inspecţie fiscală, astfel încât, pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a dispus efectuarea unei expertize contabile cu privire la obligaţiile fiscale ale SC S.T. SRL şi SC A.E. SRL administrate de către inculpatul P.C.L., pe baza documentelor fiscale existente la dosarul cauzei, a rapoartelor de inspecţie fiscală încheiate la 29 aprilie 2011 şi la 19 mai 2011 de către D.G.F.P. Buzău, a evidenţelor personale ţinute de către inculpat, urmând să se calculeze taxele şi impozitele datorate de către cele două societăţi comerciale administrate de către acesta, în perioada supusă verificării.

De asemenea, s-a dispus să se verifice, pe baza aceloraşi documente şi înscrisuri, aprovizionările cu mărfuri efectuate de către cele două societăţi comerciale, să se analizeze conţinutul caietelor şi agendelor aparţinând inculpatului şi să se stabilească dacă acestea conţin o evidenţă paralelă de vânzări, fără documente legale.

Constatând că între concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de către prima instanţă şi cele ale raportului de inspecţie fiscală, întocmit de către inspectorii din cadrul D.G.F.P. Buzău existau diferenţe în ceea ce priveşte cantitatea de marfa apreciată ca fiind vândută prin magazinele administrate de către inculpat, fără să existe o evidenţă contabilă cu privire la aceste operaţiuni comerciale, s-a dispus, în conformitate cu art. 124 alin. (2) C. proc. pen., ca expertul să dea explicaţii verbale asupra raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Potrivit evidenţelor ţinute pe caietele ridicate de la domiciliul inculpatului şi de la magazin a rezultat, aspect ce a fost reţinut şi de către expertul contabil, că exista o evidenţă separată (aşa cum este şi cea din caietul „avon”, aflată în dosarul cu nr. 14 de la urmărirea penală, la care a făcut referire şi expertul contabil în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată), ţinută de către aceeaşi persoană, aspect reţinut pe baza faptului că menţiunile făcute prezintă acelaşi scris. în aceste caiete, care sunt mai multe la număr, se făcea o evidenţă a stocurilor de marfa, fără să existe menţiuni cu privire la vânzările zilnice sau la banii încasaţi.

Instanţa de fond a mai constatat că, o evidenţă separată era ţinută şi de către vânzătorii din magazine, evidenţă în care apăreau stocurile zilnice pe care le primea fiecare vânzător la începerea programului de lucru, mărfurile vândute într-o zi şi banii care erau predaţi inculpatului.

În acest sens, s-a dat ca exemplu evidenţa ţinută în caietele aflate în dosarul nr. 15 de urmărire penală, unde fiecare vânzător avea menţiuni riguroase cu privire la marfa primită în ziua respectivă, banii predaţi inculpatului şi marfa rămasă nevândută, predată la sfârşitul zilei, la încheierea programului.

Spre deosebire de organele de inspecţie fiscală, expertul contabil a reţinut ca fiind „marfă vândută”, marfa cu privire la care existau dovezi în acest sens.

Pentru a calcula care au fost mărfurile vândute în perioada supusă controlului, organele de inspecţie fiscală au cumulat toate acele evidenţe în care apăreau stocurile de marfă, adunând menţiunile din caiete, bonulețe şi facturi pe care le-au considerat vânzări.

Aşa cum a rezultat din verificarea caietelor ataşate la dosarul de urmărire penală, aspect confirmat de către expertiza contabilă, inculpatul ţinea o evidenţă separată a stocurilor dar şi o evidenţă a vânzărilor şi banilor primiţi prin intermediul vânzătorilor din magazine.

Expertul contabil a mai susţinut că a apreciat ca fiind „vânzări”, într-o zi în care nu apăreau menţiuni cu privire la mărfurile vândute sau banii predaţi inculpatului, diferenţa dintre marfa primită de către vânzător la intrarea în schimb şi marfa pe care o preda la sfârşitul zilei de lucru (declaraţie expert contabil, dosar fond).

Faţă de evidenţele existente în dosarul de urmărire penală, de concluziile raportului de expertiză contabilă şi de explicaţiile date instanţei de judecată de către expertul contabil, prima instanţă a reţinut că în mod corect a procedat expertul contabil care a reţinut că „mărfuri vândute” au fost numai cele cu privire la care s-a putut stabili în mod indubitabil că au fost valorificate prin magazinele administrate de către inculpat iar nu întreg stocul de mărfuri reţinut de către organele de inspecţie fiscală, despre care s-a reţinut că era evidenţiat atât de către inculpat cât şi de către vânzători.

De asemenea, au fost avute în vedere şi mărfurile ridicate de către organele de urmărire penală, pentru care s-a dispus confiscarea.

Prima instanţă a reţinut că acest aspect este confirmat şi de către expertul contabil care a declarat în faţa instanţei de judecată că organele de inspecţie fiscală au considerat „marfa vândută” tot ce apărea menţionat în caiete într-o zi ca fiind stoc iniţial fără să se scadă ceea ce era marfă vândută sau predată.

Prin metoda utilizată de către organele de inspecţie fiscală s-a mărit în mod nejustificat stocul fiecărei zile şi volumul vânzărilor care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor administrate de către inculpat.

Cu privire la menţiunile efectuate zilnic în legătură cu mărfurile primite, vândute, şi banii predaţi inculpatului, a declarat şi martora Ioniţă Irina, vânzător, audiată de către instanţa de judecată, care a mai susţinut că efectua menţiuni de fiecare dată cu privire la banii obţinuţi pe marfa vândută, pe care îi preda inculpatului personal ori unei persoane de încredere pe care o trimitea acesta.

A mai reţinut instanţa de fond că deşi D.G.F.P. Buzău a invocat prin adresa nr. 3938 din 26 septembrie 2012 că inculpatul datorează bugetului de stat sumele reţinute de către organele de control fiscal, nu a invocat alte aspecte decât cele reţinute pe parcursul urmăririi penale, mijloace de probă ce au fost analizate anterior de către instanţă, motiv pentru care au fost reţinute ca întemeiate concluziile raportului de expertiză contabilă.

Faţă de aceste mijloace de probă administrate, prima instanţă a reţinut că, inculpatul P.C.L. a comis infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în formă continuată, în modalitatea omisiunii evidenţierii, în parte, în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate.

La termenul de judecată din 16 octombrie 2012, instanţa a admis cererea formulată de către parchet, în conformitate cu art. 335 C. proc. pen. şi a dispus extinderea acţiunii penale cu privire la actele materiale de evaziune fiscală săvârşite de inculpat în luna februarie 2011, acte materiale ce intră în conţinutul aceleaşi infracţiuni continuate de evaziune fiscală, cu privire la care s-au descoperit date în cursul judecăţii.

S-a motivat că, această infracţiune este dovedită cu raportul de inspecţie fiscală, raportul de expertiză contabilă, declaraţiile martorilor ce au avut calitatea de vânzători în magazinele administrate de către inculpat, evidenţele ce erau ţinute în mod separat de către inculpat şi vânzători. în acest sens este şi declaraţia martorului M.G., vânzător, găsit cu ocazia percheziţiei la magazin, care a declarat că nota pe un caiet cu coperţi galbene toate produsele vândute, precum şi banii predaţi către inculpat sau Diana (prietena acestuia), fila 378 din dosarul de urmărire penală. Martorul a declarat cu aceeaşi ocazie că nu înregistra vânzările pe casa de marcat întrucât acest lucru îl făcea inculpatul.

Din mijloacele de probă administrate, instanţa de fond a reţinut că inculpatul s-a sustras de la plata sumei de 72.019 lei, din care 56.337 lei TVA şi 15.682 lei impozit pe profit în calitate de administrator al SC S.T.S. SRL şi SC A.E. SRL, sume ce au fost reţinute pe baza raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor comise determinat de următoarele împrejurări: inculpatul a comis acte repetate ale unor infracţiuni prin care au fost vătămate valori sociale cu privire la deţinerea şi punerea în vânzare a unor produse interzise prin lege, a pus în pericol sănătatea unor tineri, aşa cum a rezultat şi din declaraţia martorului G.F., iar prin infracţiunea de evaziune fiscală a cauzat un prejudiciu însemnat bugetului de stat, prejudiciu ce a rămas neacoperit.

De asemenea, au fost avute în vedere şi datele personale ale inculpatului, faptul că acesta este tânăr, că nu a mai fost anterior condamnat iar pe parcursul procesului penal a dovedit că a conştientizat gravitatea faptelor comise, aspecte ce au fost reţinute în favoarea inculpatului ca şi circumstanţe atenuante, în conformitate cu art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Faţă de aceste considerente, s-a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Totodată, în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

în baza disp. art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul P.C.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

S-a aplicat inculpatului P.C.L. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale, pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

Având în vedere cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat, că este tânăr, tribunalul a apreciat că, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel încât, în conformitate cu art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.C.L., pe termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare.

În baza art. 86⁴ C. pen., rap. la art. 83, art. 84 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate pe durata termenului de încercare şi a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi.

Până la data rămânerii definitive a sentinţei, s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul P.C.L. prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2012, pronunţată de către Tribunalul Buzău, măsură necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, în conformitate cu art. 136 şi 145¹ C. proc. pen.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor substanţe rămase după efectuarea analizelor de laborator, după cum urmează:

- 10 punguţe din material plastic transparent, etichetate, „W.B.O.L.” cu câte 0,5 grame fragmente vegetale care conţin THC şi JWH-018, rămase din proba nr. 1, după efectuarea analizelor de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr. 50093, ce au fost predate organelor de cercetare penală conform procesului-verbal din 12 martie 2010;

- cantităţile de 3,00 grame substanţă solidă care conţine JWH 018, ambalată în 6 punguţe etichetate „G.H.” (PROBA NR. 1), 6,50 grame substanţă solidă care conţine JWH 018, ambalată în 13 punguţe etichetată „C.” (proba nr. 4), 7,00 grame substanţă solidă care conţine JWH 018, ambalată în 7 punguţe etichetată „C.” (proba nr. 5), 1,80 grame pulbere care conţine Mefedronă ambalată în 6 punguţe etichetată „FANTASTIC (proba nr. 7) 2,10 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018, ambalate în 7 punguţe „BUZZ” ( proba nr. 10), 1,2 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018, ambalate în 4 punguţe etichetate „samurai Spirit” ( proba nr. 11), 1,50 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018 şi CP 47, 497, ambalate în 5 punguţe etichetate „Spice TROPICAL SYNERGY” (proba nr. 12), 10 capsule care conţin BZP şi TFMPP, ambalate în 5 recipiente etichetate „Spiritual High X-pep” (proba nr. 13) şi 1,75 grame fragmente vegetale care conţin JWH 018 şi CP 47,497 ambalate în 7 punguţe etichetate „Spice ARCTIC SYNERGY” (proba nr. 30), rămase după efectuarea analizelor de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.I . cu nr. 50103 şi predate organului de cercetare penală conform procesului-verbal din 12 martie 2010;

- cantitatea de 3,86 grame substanţă care conţine JWH (proba nr. 2), rămasă după efectuarea analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul tip MI cu nr. 21735 şi predată organelor de cercetare penală conform procesului-verbal din 18 august 2010;

- un grinder din metal în care s-a pus în evidenţă THC şi JWH-250, ambalat şi sigilat cu sigiliul tip MAI, cu nr. 4221, predat organelor de cercetare penală conform procesului-verbal din 11 februarie 2011;

- cantităţile de 0,25 grame (proba nr. 3), 1,00 grame (proba nr. 5), 0,85 grame (proba nr. 7) şi 0,90 grame (proba nr. 8), substanţe de culoare albă în care s-a pus în evidenţă etcatinonă, rămase după efectuarea analizelor de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip MAI, nr. 4221 şi predate organelor de cercetare penală;

- cantităţile de 7,50 grame ( proba nr. 6), 6,50 grame (proba nr. 8), şi 8,50 grame ( proba nr. 9), substanţe de culoare albă, în care s-a pus în evidenţă etcatinonă (RS-2-etilamino-l-fenil-propan-1-ona), precum şi un cântar (proba 27) şi o pipă (proba 29) pe care s-a pus în evidenţă JWH 018, rămase după efectuarea analizelor de laborator, ce au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu nr. 4221 şi predate organului de cercetare penală.

S-a menţinut măsura sechestrului asiguratoriu dispusă prin ordonanţa procurorului din 28 februarie 2011 cu privire la suma de 1.000 lei ridicată de la inculpatul P.C.L. şi consemnată la CEC Bank Buzău cu recipisa nr. 778482/1 din 1 martie 2011 şi asupra sumei de 340 lei ridicată de la punctul de lucru al SC Active Eclipse SRL Buzău, consemnată la CEC Bank Buzău cu recipisa de consemnare nr. 778488/1 din 1 martie 2011, sume de bani ce urmează a fi folosite, în conformitate cu art. 163 C. pr. pen., pentru repararea pagubei produse prin infracţiunea de evaziune fiscală.

S-a dispus confiscarea mărfurilor ridicate de la inculpatul P.C.L., identificate în următoarele procese-verbale: din 4 februarie 2010; 15 februarie 2010; 14 octombrie 2010; 12 noiembrie 2010; 11 februarie 2011, menţionate şi în anexa nr. 6 la raportul de expertiză contabilă (f. 207-210 din dosarul de fond).

În urma analizării mijloacelor de probă administrate în cauză, tribunalul a reţinut şi vinovăţia, inculpatei SC S.T.S. SRL cu privire la infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.

S-a subliniat că potrivit disp. art. 19¹ C. proc. pen., persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru acţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.

Aşa cum s-a menţionat anterior, SC S.T.S. SRL avea ca obiect de activitate „comerţ cu amănuntul al produselor cosmetice şi de parfumerie, în magazine specializate”, (fila.9 d.u.p. vol. l) iar activitatea infracţională a inculpatului P.C.L., în calitate de asociat unic şi administrator al acestei societăţi, a fost înfăptuită în realizarea obiectului de activitate şi în numele societăţii comerciale.

Inculpatul a conceput şi executat activitatea de aprovizionare, deţinere în vederea vânzării şi punerea în vânzare a produselor care conţineau droguri de risc şi mare risc, acţionând în realizarea obiectului de activitate al SC S.T.S. SRL

De asemenea, inculpatul nu a evidenţiat în actele contabile ale societăţii veniturile obţinute în perioada mai 2009 - octombrie 2009, cu consecinţa sustragerii societăţii comerciale de la plata obligaţiilor către bugetul de stat în sumă de suma de 49.301 lei, din care 38.198 lei TVA şi 11.103 lei impozit pe profit, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că fapta administratorului societăţii, comisă în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societăţii comerciale, este însăşi fapta persoanei juridice inculpate, săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia, instanţa de fond a concluzionat că inculpata SC S.T.S. SRL a comis infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora persoana juridică răspunde pentru faptele ilicite ale organelor sale de conducere săvârşite în exerciţiul puterilor ce le-au fost date.

Vinovăţia a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă analizate anterior cu privire la faptele inculpatului P.C.L.

Faţă de aceste considerente, s-a dispus condamnarea inculpatei SC S.T.S. SRL, iar la individualizarea sancţiunilor au fost avute în vedere gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor comise, caracterul continuat al acestora, precum şi consecinţele produse şi prejudiciul cauzat bugetului de stat, rămas neacoperit.

Drept urmare, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 53¹ alin. (2), cu referire la art. 71¹ alin. (3) C. pen. a fost condamnată inculpata SC S.T.S. SRL, cu sediul în localitatea Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău la pedeapsa de 10.000 lei amendă pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc şi conform art. 53¹ alin. (3) lit. e) cu referire la art. 53² alin. (2), art. 71⁷ alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare în extras la sediul societăţii, pe o durată de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pedeapsă ce s-a aplicat motivat de gravitatea şi împrejurările în care au fost comise infracţiunile, instanţa apreciind necesară această pedeapsă pentru a se realiza scopul preventiv al acesteia.

Aceeaşi inculpată a fost condamnată în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 53¹ alin. (2), cu referire la art. 71¹ alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 9.000 lei amendă pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi conform art. 53¹ alin. (3) lit. e), cu referire la art. 53² alin. (2), art. 71⁷ alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi la pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare în extras la sediul societăţii, pe o durată de o lună, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

- în baza art. 40¹ alin. (1) şi (3) cu referire la art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpata SC S.T.S. SRL să execute pedeapsa de 10.000 lei amendă şi pedeapsa complementară a afişării hotărârii de condamnare, în extras, la sediul societăţii, pe o durată de o lună, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În latura civilă, s-a reţinut că D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 403.031 lei, din care 136.694 lei impozit pe profit şi 266.337 lei T.V.A., cu majorările de întârziere aferente până la achitarea integrală a debitului.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a cauzat prin fapta de evaziune fiscală un prejudiciu de 72.019 lei, din care 56.337 lei T.V.A. şi 15.682 lei impozit pe profit în calitate de administrator al SC S.T.S. SRL şi SC A.E. SRL.

Întrucât pentru infracţiunea de evaziune fiscală a fost reţinută şi vinovăţia inculpatei SC S.T.S. SRL, societatea fiind condamnată pentru această infracţiune, răspunderea pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat pentru perioada în care a funcţionat această societate este solidară, în conformitate cu art. 1003 C. civil, respectiv pentru suma de 49.301 lei, din care 38.198 lei T.V.A. şi 11.103 lei impozit pe profit, cu inculpatul P.C.L., avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 998, 999 C. civil şi art. 14 C. proc. pen.

S-a mai reţinut că inculpatul P.C.L. a comis infracţiunea de evaziune fiscală şi în calitate de administrator al SC A.E. SRL, după înfiinţarea acestei societăţi, astfel încât a dispus ca pentru diferenţa de prejudiciu cauzat bugetului de stat prin infracţiunea de evaziune fiscală, de 22.718 lei, din care 18.139 lei T.V.A. şi 4.579 lei impozit pe profit, cu majorările legale de întârziere, până la achitarea integrală a debitului, inculpatul să fie obligat în solidar, în conformitate cu art. 998, 999 C. civil, art. 1003 C. civil şi art. 14 C. proc. pen., faţă de aceeaşi parte civilă D.G.F.P. Buzău, cu partea responsabilă civilmente SC A.E. SRL

Apărarea inculpatului în sensul că răspunderea civilă i-a fost atrasă şi prin sentinţa civilă 1328 din 16 octombrie 2012, pronunţată de către Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, a fost înlăturată de instanţa de fond cu motivarea că din menţiunile referatului întocmit la data de 29 octombrie 2012, aflat la dosarul cauzei, rezultă că această sentinţă nu este definitivă.

Împotriva sentinţei penale nr. 178 din 31 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău au declarat apel, în termen legal, inculpatul P.C.L. şi partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău.

Apelantul-inculpat P.C.L. a criticat sentinţa atât în latură penală cât şi în latură civilă.

Cu privire la latura penală a cauzei, inculpatul a susţinut că niciuna dintre faptele imputate acestuia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat din perspectiva formei de vinovăţie, întrucât nu a acţionat cu intenţie directă.

Astfel, referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, a învederat că a comercializat produse care la acea vreme erau legale, în privinţa cărora deţinea certificate de calitate şi provenienţă şi din aceste motive, nu poate" fi atrasă răspunderea sa penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, a susţinut că nu a urmărit prejudicierea bugetului consolidat al statului dat fiind că pe calea separată a procedurii insolvenţei a fost angajată răspunderea sa, în calitate de administrator al societăţii.

Pentru motivele invocate apelantul-inculpat a solicitat, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi în rejudecare, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. l 1 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că vinovăţia sa este dovedită, a solicitat reducerea cuantumului pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, a criticat sentinţa întrucât, în opinia inculpatului, prin expertiza contabilă efectuată au fost desfiinţate rapoartele de inspecţie fiscală şi, prin urmare a apreciat că se impune respingerea acţiunii civile.

Apelanta-parte civilă, A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, a criticat sentinţa în latură civilă, susţinând că în mod greşit prima instanţă a admis parţial acţiunea pe care a formulat-o şi a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor în cuantum de 72.019 lei deşi din adresa nr. 2500 din 14 septembrie 2011 rezultă că prejudiciul creat în perioada infracţională prin nedeclararea veniturilor de peste 660.000 lei, se ridică la suma de 527.853 lei.

Aşa fiind, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate şi obligarea inculpatului la plata sumei de 527.853 lei.

Prin decizia penală nr. 41 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel. Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul P.C.L., a extins efectele asupra inculpatei SC S.T.S. SRL, a desfiinţat în parte, în latură penală şi civilă hotărârea primei instanţe şi în consecinţă:

I.A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.C.L. în componentele sale de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. combinat cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi respectiv 1 an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. combinat cu art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.C.L. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. combinat cu art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

A menţinut pedeapsa aplicată inculpatului P.C.L. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. combinat cu art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., în cuantumul şi modalitatea de executare.

A limitat pedepsele accesorie şi complementară pentru acelaşi inculpat la interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10.000 lei amendă penală aplicată inculpatei SC S.T.S. SRL, cu sediul în localitatea Dâmbroca, comuna Săgeata, judeţul Buzău, în componentele sale de 10.000 lei amendă pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 9.000 lei amendă pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata SC S.T.S. SRL pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A menţinut pedeapsa de 10.000 lei amendă penală aplicată inculpatei SC S.T.S. SRL pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de partea civilă D.G.F.P. Buzău.

În temeiul disp. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul P.C.L. a sumei de 72.019 lei.

A înlăturat aplicarea disp. art. 12 din Legea nr. 241/2005 vizând pe inculpatul P.C.L. şi a disp. art. 7 din Legea nr. 26/1990 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 referitor la inculpata SC S.T.S. SRL

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat apelanta-parte civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Curtea, examinând sentinţa atacată în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., a constatat, în esenţă că, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt care a fost corect încadrată juridic precum şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc pentru care a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, curtea a reţinut că sentinţa instanţei de fond se bazează pe o greşită interpretare a probelor administrate în raport de dispoziţiile legale incidente, întrucât actele contabile sau alte documente legale cu relevanţă fiscală nu privesc venituri din activităţi economice ci privesc venituri rezultate din activităţi infracţionale.

Întrucât inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă pentru fapta de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în opinia instanţei de apel, măsura legală era confiscarea sumelor obţinute din vânzarea acestor produse, conform art. 17 alin. (1) din lege, iar nu condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Referitor la apelul declarat de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, curtea a reţinut că, fată de soluţia de achitare a inculpatului P.C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, acţiunea civilă formulată de apelantă a fost apreciată în totalitate neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.

Împotriva acestei din urmă decizii penale, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Buzău, partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi inculpatul P.C.L.

Reprezentantul Ministerului Public, susţinând oral motivele de recurs formulate în scris în memoriul depus la dosar, (filele 7-19), a arătat că hotărârea instanţei de apel, prin care inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, prin care s-a respins acţiunea civilă formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, a fost confiscată suma de 72.019 lei în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi au fost înlăturate pedepsele accesorie şi complementară prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., este contrară legii. Totodată a apreciat că legalitatea deciziei urmează a fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În susţinerea recursului, cu privire la cazul de casare invocat, procurorul a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., hotărârea este supusă casării atunci când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii. Aşa cum se arată in considerentele Deciziei nr. 783 din 12 mai 2009, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penală, prin care fusese abrogat pct. 17¹ al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., acest text consacră un caz de casare cu caracter general şi armonizează procedura penală cu prevederile legii de procedură civilă, realizându-se astfel o abordare unitară a problematicii recursului.

„Eliminarea posibilităţii criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătoreşti pe motiv ca este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii, închide părţii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie precum şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.” (Decizia nr. 783/2009 a Curţii Constituţionale.)

Astfel, ori de câte ori legea penală sau civilă a fost încălcată, trebuie să se asigure părţii interesate posibilitatea de a cere şi de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale.

Urmare acestei decizii, prin art. XVIII pct. 49 din Legea nr. 202/2010 a fost introdus pct. 17², cu o formulare identică celei pe care o avea pct. 17¹ anterior abrogării.

Procurorul, a apreciat că, în speţă instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii penale, pronunţând o hotărâre vădit nelegală, atât în latură penală cât şi în latură civilă.

Cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, procurorul a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul obiectului şi al laturii obiective, cu motivarea că omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale efectuate vizează veniturile rezultate dintr-o activitate prohibită de lege comercializarea de substanţe psihoactive interzise - iar faptul ca aceste operaţiuni au fost anterioare intrării in vigoare a Legii nr. 194/2011 nu are relevanţă, deoarece, oricum, ele nu se regăsesc in obiectul de activitate al societăţii SC S.T.S. SRL. Aşa fiind, pentru veniturile obţinute din săvârşirea infracţiunii (care, in opinia Curţii pare a fi infracţiunea de trafic de droguri), în opinia procurorului, nu se poate percepe impozit pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, aceste sume fiind supuse în schimb confiscării speciale, in temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Totodată, s-a reţinut de către reprezentantul parchetului că, în mod greşit instanţa de control judiciar a apreciat că nu a fost descrisă în actul de inculpare, distinct de comercializarea produselor interzise, activitatea de comercializare legală a unor produse, pentru care veniturile obţinute nu ar fi fost înregistrate, şi care ar fi putut fi analizată ca infracţiune de evaziune fiscală.

Procurorul a mai apreciat că această motivare a primei instanţe de control judiciar porneşte de la o premisă eronată, este inconsecventă şi în contradicţie atât cu probele administrate in cauză cât şi cu dispoziţiile legale invocate.

Procurorul a reţinut că, inculpaţii au fost trimişi in judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând in aceea că au deţinut în vederea vânzării si au pus in vânzare în perioada iulie 2010 - februarie 2011 droguri de risc (27,75 gr.) şi droguri de mare risc (6 gr.), acesta fiind cadrul procesual şi acestea fiind limitele sesizării instanţei cu privire la infracţiunea de trafic de droguri.

Deosebit de aceasta a mai reţinut că, inculpatul P.C.L., în perioada arătată, prin societatea inculpată, s-a aprovizionat cu produse fără documente de provenienţă, (urmărind cu precădere produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), fără a întocmi documente de recepţie şi fără a evidenţia în actele contabile întreg volumul de vânzări. în schimb, s-a constatat că, inculpatul ţinea o evidenţă separată, de uz personal, a stocurilor reale de marfă, a vânzărilor şi a banilor încasaţi. S-a mai reţinut că, marfa rulată în aceste condiţii depăşea cu mult cantitatea de droguri de risc şi de mare risc care a făcut obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Conform rapoartelor de constatare tehnico ştiinţifică, pe lângă produsele ridicate de la domiciliul inculpatului şi de la sediul societăţii, care conţineau droguri de risc şi de mare risc, au fost găsite şi produse care nu conţineau asemenea substanţe, şi care se încadrează în categoria denumită generic, uzual, „etnobotanice”.

Comercializarea lor nu a fost incriminată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 194/2011, publicată în M. Of. nr. 796 din 10 noiembrie 2011. Societatea comercială inculpată a fost supusă mai multor controale, în cadrul cărora au fost verificate produsele comercializate (04 februarie 2010, 15 februarie 2010, 22 aprilie 2010, 23 iulie 2010), iar analizele au stabilit că numai o parte din produse conţineau substanţe interzise la acea dată. Operaţiunile cu mărfuri în privinţa cărora nu s-a demonstrat că ar fi conţinut substanţe înscrise în tabelele anexă la Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 6/2010, publicată în M. Of. nr. 100 din 15 februarie 2010, în opinia parchetului, făceau obiectul unui comerţ legal, supus rigorilor legislaţiei fiscale comune, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond. Volumul acestor operaţiuni este relevat de documentele şi înscrisurile ridicate de la domiciliul inculpatului şi de la magazinul de pe strada N. Bălcescu din Buzău, în care sunt consemnate atât stocul de marfă preluat cât şi vânzările, comparativ cu evidenţa contabilă oficială a societăţii inculpate. Pe baza documentelor existente la dosar, raportul de expertiză contabilă a stabilit volumul vânzărilor celor două societăţi - SC S.T.S. SRL şi SC A.E. SRL - la suma de 327.354 lei şi a calculat că acestea datorau T.V.A: şi impozit pe profit în sumă de 72.019 lei, precizând că s-a ţinut cont de obligaţiile înregistrate în evidenţa contabilă şi s-au determinat numai obligaţiile suplimentare către buget, (precizări făcute şi în declaraţia expertului). Volumul mărfurilor achiziţionate se ridică la valoarea de 190.503 lei (în care este inclusă şi valoarea mărfurilor ridicate de organele de cercetare), din această cantitate de marfa rulată, numai 33,75 gr., în opinia procurorului, fiind droguri de risc şi de mare risc.

În concluzie, procurorul a apreciat că, infracţiunea de deţinere în vederea vânzării şi de punere în vânzare de droguri de risc şi de mare risc priveşte cantitatea totală de 33,75 gr., stabilită pe baza analizelor efectuate. Comercializarea produselor etnobotanice - care nu figurează în tabelele anexă la Legea nr. 143/2000, s-a opinat de către parchet că, nu a constituit şi nici in prezent nu constituie o acţiune prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru această faptă, care în perioada respectivă nu era incriminată.

Astfel, procurorul a arătat că, inculpatul P.C.L., acţionând în realizarea obiectului de activitate, în numele şi în interesul inculpatei SC S.T.S. SRL, al cărei unic asociat şi reprezentant legal era, a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, prin omisiunea înregistrării întregului volum de marfa şi a veniturilor rezultate din vânzarea produselor pe care le comercializa în mod legal, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În mod cu totul eronat, în opinia procurorului, a fost avut în vedere de către instanţă numai obiectul principal de activitate al societăţii comerciale (comerţ cu amănuntul de produse cosmetice şi de parfumerie, în magazine specializate), nu şi obiectele secundare declarate, printre care se numără şi comercializarea plantelor, seminţelor, vânzarea de produse nealimentare în magazine nespecializate, activităţi auxiliare pentru producţia vegetală.

Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale, procurorul a reţinut că, instanţa de apel a decis că sumele obţinute de inculpat din vânzarea produselor „psihoactive”, provenind dintr-o activitate ilicită, trebuie să facă obiectul măsurii de siguranţă prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În opinia procurorului, din motivarea hotărârii se înţelege că instanţa echivalează comercializarea produselor cu efecte psihoactive („etnobotanice”) cu infracţiunea de trafic de droguri, ceea ce se apreciază de către procuror a fi o nepermisă adăugare la textul art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Totodată procurorul a apreciat că măsura confiscării este nelegală, deoarece produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive nu constituie droguri în accepţiunea Legii nr. 143/2000, astfel că sumele rezultate din vânzarea lor nu puteau fi confiscate în acest temei.

În fapt, procurorul a apreciat că suma respectivă, reprezintă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prejudiciul cauzat D.G.F.P. Buzău, prin neplata T.V.A. şi a impozitului pe profit.

Cu privire la situaţia SC S.T.S. SRL procurorul a subliniat că, instanţa de apel a extins efectele căii de atac declarate de inculpat şi asupra inculpatei SC S.T.S. SRL şi a dispus achitarea acesteia pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. Faţă de împrejurarea că din înscrisurile depuse la dosar de lichidatorul judiciar rezultă că, prin sentinţa civilă nr. 1411/07 din noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6998/114/2011 al Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, s-a dispus închiderea procedurii falimentului SC S.T.S. SRL şi radierea acesteia din Registrul Comerţului, iar la data de 12 decembrie 2012 societatea a fost radiată, în aceste condiţii procurorul a opinat că, în mod corect instanţa de apel ar fi trebuit să dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpată, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni.

Cu privire la pedepsele accesorie si complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., parchetul a reţinut că instanţa de fond a aplicat inculpatului, condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ca pedeapsa complementară, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv a dreptului de a fi administratorul unei societăţi comerciale. Pentru infracţiunea de evaziune fiscală nu a aplicat pedeapsa complementară, nefiind îndeplinită condiţia privind cuantumul minim al pedepsei principale. De asemenea, a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplicarea acestor dispoziţii legale a fost motivată de faptul că inculpatul, la adăpostul comerţului legal pe care îl desfăşura, a deţinut şi a pus în vânzare, prin societăţile comerciale al căror administrator era, droguri de risc şi de mare risc. El putea să-şi cunoască şi să-şi selecteze clienţii printre cumpărătorii de produse etnobotanice iar aceştia aveau un pretext pentru a frecventa magazinele respective şi pe inculpat. Prin urmare, având in vedere natura si gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, înlăturarea acestor pedepse - complementară şi accesorie - este, în opinia procurorului, nejustificată şi nu poate fi motivată prin raportare la achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Faţă de motivele de recurs expuse şi dezvoltate atât în scris în memoriul depus la dosar cât şi oral în faţa instanţei, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei nr. 41 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti şi menţinerea ca legală şi temeinică sentinţei penale nr. 178 din 31 octombrie 2012 pronunţată de instanţa de fond.

Partea civilă, A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, în memoriul conţinând motivele de recurs, depus la dosar, (filele 49 - 50), a arătat că, în mod eronat instanţa de control judiciar l-a achitat pe inculpatul P.C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a învederat instanţei supreme că, din actul de sesizare al instanţei, din sentinţa primei instanţe, din actele de control întocmite de organele fiscale, din plângerea formulată de Garda Financiară şi chiar din decizia instanţei de apel rezultă că, inculpatul a avut calitatea de administrator al celor două societăţi comerciale menţionate, societăţi înfiinţate legal, autorizate să funcţioneze potrivit legii, având un obiect de activitate prevăzut de lege (comerţ cu substanţe, produse, uleiuri destinate întreţinerii culturilor horticole, a plantelor de apartament, diverse plante de cultură ), acesta desfăşurând o activitate economică de vânzare a unor mărfuri. Vânzarea unor mărfuri conduce, în opinia părţii civile, în mod clar, fără putinţă de tăgadă, la venituri din activităţi economice care implică utilizarea de acte contabile cu relevanţă fiscală de tipul facturilor, notelor de intrare recepţie, registrelor obligatorii şi a altor documente obligatorii astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 82/1991, modificată şi completată.

Faţă de aceste considerente, recurenta parte civilă a apreciat că, este greşită opinia instanţei de apel în sensul că inculpatul nu a desfăşurat activităţi economice, întrucât aşa cum s-a arătat şi cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, acesta s-a folosit de societăţile comerciale înfiinţate pentru a desfăşura activităţi de vânzare a substanţelor etnobotanice.

În opinia părţii civile, activitatea desfăşurată de inculpat se încadrează în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât mărfurile de natura produselor etnobotanice nu aveau documente de provenienţă, nu erau recepţionate legal iar veniturile obţinute din comercializarea lor, pe perioada 2010-2011, nu erau reflectate în evidenţa contabilă decât în mică măsură, această situaţie rezultând cu certitudine atât din rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Buzău cât şi din actele de control ale părţii civile încheiate la cele două societăţi comerciale deţinute de inculpat.

Recurenta parte civilă a mai considerat totodată că, în mod greşit instanţa a respins acţiunea privind pretenţiile civile ale acestei instituţii şi obligarea inculpatului la plata sumei de 527.853 lei, întrucât din toate înscrisurile de la dosarul cauzei, din cercetarea efectuată de organele abilitate, rezultă în mod cert că, prin activitatea economică desfăşurată de inculpat acesta s-a sustras de la plata taxei pe valoarea adăugată şi de la plata impozitului pe profit, obligaţii datorate bugetului de stat.

S-a mai învederat de asemenea de către partea civilă că, echipa de control a stabilit că, sumele sunt datorate ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat în cadrul societăţilor administrate de el, iar conţinutul actelor de control a fost însuşit de inculpat, respectivele acte nefiind atacate de acesta la organele competente.

Recurenta parte civilă a mai opinat totodată că, instanţa de apel în mod greşit a obligat această instituţie să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, întrucât apreciază că nu se află în situaţia prevăzută la art. 192 alin. (2) C. proc. pen., procedând doar la formularea de apărări în conformitate cu dispoziţiile legii speciale.

Pentru considerentele expuse detaliat în scris în memoriul depus la dosar, recurenta parte civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a solicitat, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei penale pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi obligarea inculpatului la plata în întregime a pretenţiilor civile cu care s-a constituit parte civilă prin adresa nr. 2500 din 14 septembrie 2011, respectiv obligarea inculpatului la plata sumei de 527.853 lei, reprezentând prejudiciul creat în perioada infracţională prin nedeclararea veniturilor în cuantum de 660.000 lei.

Apărătorul inculpatului, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen. a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, apărătorul a apreciat că lipseşte atât latura subiectivă, respectiv intenţia inculpatului de a săvârşi o infracţiune cât şi latura obiectivă, respectiv conţinutul concret al faptei, acesta neavând reprezentarea conţinutului concret al produselor aflate în plicurile pe care le comercializa.

În subsidiar, dacă se va constata că inculpatul este vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri reţinută în sarcina sa, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., acelaşi apărător a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicată atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare, urmând ca instanţa să se orienteze la un cuantum diminuat fată de sancţiunea de 3 ani aplicată inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, şi conform dispoziţiilor art. 81 C. pen., să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Cu privire la recursul declarat de parchet, a pus concluzii de respingere ca nefondat a acestuia, solicitând menţinerea soluţiei de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispusă de prima instanţă de control judiciar.

De asemenea a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Buzău, partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi inculpatul P.C.L., prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că, acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Prealabil examinării motivelor de recurs formulate în prezenta cauză se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestei căi de atac, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege.

Legea nr. 2/2013 a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.

În cauză se observă că, decizia recurată, nr. 41, a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 27 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ mai sus menţionat.

Critica inculpatului prin care acesta a solicitat în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia săvârşirii infracţiunii faţă de împrejurarea că inculpatul nu a avut reprezentarea conţinutului concret al produselor aflate în plicurile pe care le comercializa, cât şi sub aspectul laturii obiective, întrucât lipseşte conţinutul concret al faptei, este nefondată.

Această critică care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii ” şi nu punctului 13 al aceluiaşi text de lege, invocat din eroare de inculpat în susţinerea recursului, nu poate fi primită favorabil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că, situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, astfel că, în mod pe deplin justificat, prima instanţă şi instanţa de apel au dispus condamnarea inculpatului dar şi a inculpatei SC S.T.S. SRL pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc si de mare risc, săvârşită în modalitatea deţinerii în vederea comercializării şi punerea în vânzare, în mod continuat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., fiind întrunite cumulativ elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

Astfel, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă, în fapt că, în perioada iulie 2010 - februarie 2011 inculpatul a deţinut în vederea vânzării şi a pus în vânzare, în numele societăţii pe care o reprezenta, cantitatea de 6 gr. de produse, descoperite în 12 pliculeţe a câte 0,50 gr. fiecare, ce conţineau substanţe calificate de lege ca fiind droguri de mare risc, fiind menţionate în tabelul anexă I din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 6/2010, camuflate sub denumirea de „grass” (JWH-018) şi 27,75 gr. de produse ce purtau diverse denumiri comerciale, aflate în 311 pliculeţe, care conţineau substanţa activă „etcatinona”, calificată de lege, de asemenea ca drog de risc.

Inculpatul P.C.L., în desfăşurarea activităţii infracţionale s-a folosit de societăţile comerciale legal înfiinţate de acesta, iniţial de SC S.T.S. SRL, a cărei activitate a fost suspendată de inculpat în luna octombrie 2010 şi apoi de SC A.E. SRL, cea din urmă societate, având acelaşi sediu social şi care folosea acelaşi spaţiu de depozitare şi vânzare a mărfurilor ca şi prima, ambele având ca obiect de activitate comercializarea de substanţe, plante, produse, uleiuri destinate întreţinerii culturilor horticole, a plantelor de apartament, plantelor de cultură.

Este de menţionat că, prin O.U.G. nr. 6/2010, publicat în M. Of. din 15 februarie 2010, a fost modificată Legea nr. 143/2000 în sensul că s-a introdus în anexă o nouă secţiune „Plante şi substanţe aflate sub control naţional”, la pct. 16 fiind menţionată JWH - 018 - Naftalen-l-il- (l-pentilindol-3-il) meianona (tabel I),substanţă comercializată de inculpat, iar în art. III din O.U.G. nr. 6/20io s-a stipulat că „în decurs de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute la art. I şi II are obligaţia să distrugă, pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le deţine.

Inculpatul P.C.L. nu s-a conformat acestor din urmă dispoziţii legale şi a continuat să deţină şi să comercializeze, prin intermediul societăţii pe care o administra, substanţele interzise prin Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 6/2010, aşa încât, inculpatul, neputându-se prevala de necunoaşterea legii, nu poate susţine că nu a cunoscut că este interzisă comercializarea respectivelor substanţe, cu atât mai mult cu cât, a recunoscut că a deţinut în vederea vânzării şi a comercializat produse psihoactive. Mai mult, din probele administrate în cauză rezultă că, aprovizionarea cu produse psihoactive, care erau denumite în mod uzual substanţe etnobotanice, era realizată chiar de către inculpat, fără ca acesta să respecte dispoziţiile legale.

Cu ocazia percheziţiei din data de 11 februarie 2011 efectuată atât la locuinţa inculpatului cât şi la magazinul pe care acesta îl deţinea, au fost descoperite 311 pliculeţe cu substanţe psihoactive, dintre acestea 257 la locuinţa inculpatului, ascunse în congelatorul frigiderului, într-un loc dosit în unitatea centrală a calculatorului şi în sertarele mobilierului iar restul de 54, se aflau în magazine.

Dintre acestea, în urma analizelor de laborator au fost descoperite 125 pliculeţe cu produse psihoactive ce au în componenţă ca substanţă principală „etcatinona”, calificată de Legea nr. 143/2000, modificată, ca fiind drog de risc, fiind înscrisă în tabelul III din anexă,aşa cum rezultă din cele ce preced.

Vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei directe pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, rezultă şi din concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică realizate în cadrul Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.; din împrejurarea că la locuinţa inculpatului au fost găsite un cântar şi o pipă pe care s-au relevat, în baza analizei biochimice, urme de substanţă tip JWH-250, calificată de lege ca drog de mare risc; din declaraţiile martorului A.G.I., persoană de încredere a inculpatului care efectua şi activităţi în calitate de vânzător în magazinele inculpatului şi la care apelau cei care doreau să cumpere droguri; din declaraţiile martorului M.A.I. care a susţinut că a cumpărat de la magazinul administrat de către inculpat un produs pe care îl mai consumase şi despre care ştia, sportiv fiind, că ar putea să conţină substanţe ce puteau fi găsite la controalele antidoping; din declaraţiile martorului G.F., care a susţinut că a consumat produse pe care le-a cumpărat de la magazinul inculpatului timp de aproximativ un an de zile în perioada în care era minor şi a fost nevoit să efectueze o cură de dezintoxicare; din împrejurarea că inculpatul nu expunea mărfurile în magazin, acestea fiind aduse, de cele mai multe ori de la locuinţa sa de către inculpat sau de persoane de încredere.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatului au fost identificate şi ridicate un număr mare de înscrisuri private încorporate în agende, repertoare, caiete, bloc - notesuri, ce conţineau o evidenţă sistematică, în ordine cronologică a stocului de produse psihoactive cu care se aprovizionau magazinele, a mărfii vândute, precum şi a banilor încasaţi. Această evidenţă, pe care o ţineau vânzătorii de la magazine sau inculpatul, funcţiona în paralel celei oficiale ce se reflecta în evidenţele contabile, toate acestea dovedind pe deplin activitatea infracţională a inculpatului.

Circumstanţele în care au fost descoperite drogurile de risc şi mare risc păstrate de inculpat în locuinţa sa, ori, chiar în magazin, în acest din urmă loc, în număr limitat, fiind ascunse privirii altor persoane, modalitatea concretă în care avea loc comercializarea acestora precum şi modalitatea de alegere a beneficiarilor unor astfel de achiziţii, fac pe deplin dovada că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, cunoscând natura produselor vândute şi împrejurarea că legea interzice asemenea operaţiuni.

Mai rezultă de asemenea din probele administrate în cauză că, inculpatul P.C.L. se folosea de societăţile comerciale legal înfiinţate de acesta, iniţial SC S.T.S. SRL, a cărei activitate a fost suspendată de inculpat în octombrie 2010 şi apoi, SC A.E. SRL, cea din urmă societate, având acelaşi sediu social şi care folosea acelaşi spaţiu de depozitare şi vânzare a mărfurilor ca şi prima, ambele având ca obiect de activitate comercializarea de substanţe, plante, produse, uleiuri destinate întreţinerii culturilor horticole, a plantelor de apartament, plantelor de cultură.

Critica formulată de inculpat referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, săvârşită în modalitatea deţinerii în vederea comercializării şi punerea în vânzare, în mod continuat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., este de asemenea neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunţată de instanţa de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina sa, pedeapsă considerată de acesta ca fiind excesiv de mare şi neadecvată, atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare, în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de control judiciar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac ordinară a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acest caz de casare a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Buzău, referitoare la greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, criticile referitoare la greşita respingere a acţiunii civile formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, la împrejurarea că în mod greşit a fost confiscată suma de 72.019 lei în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi de asemenea în mod eronat au fost înlăturate pedepsele accesorie şi complementară prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., sunt apreciate de Înalta Curte ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Rechizitoriul nr. 22/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Buzău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada mai 2009 - 31 ianuarie 2011, acesta nu a înregistrat cu ştiinţă, în evidenţa contabilă a societăţii venituri de peste 660.000 lei, cu consecinţa sustragerii de la plata obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului, constând în impozit pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

Separat, prin Rechizitoriul nr. 92/D/P/2011 al aceleiaşi unităţi de parchet, s-a dispus trimiterea în judecată a SC S.T.S. SRL pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că nu s-au înregistrat cu ştiinţă în evidenţele contabile, în perioada mai 2009 - octombrie 2010, venituri realizate din vânzarea mărfurilor ce reprezentau produse etnobotanice cu efect psihoactiv, aşa încât, societatea s-a sustras de la plata sumei de 403.031 lei reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.

Atât inculpatul P.C.L. cât şi SC S.T.S. SRL au fost condamnate de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnare care, în opinia Înaltei Curţi, se bazează pe o greşită interpretare a probelor administrate în cauză în raport de dispoziţiile legale incidente.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, este necesar, în opinia Înaltei Curţi, care este în deplin acord cu opinia primei instanţe de control judiciar, ca omisiunea evidenţierii să vizeze acte contabile sau alte documente legale cu relevanţă fiscală şi, ceea ce este deosebit de important, acestea să privească venituri din activităţi economice iar nu cele rezultate din activităţi infracţionale, cum este situaţia în prezenta cauză, fiind cunoscut faptul că atât impozitul pe profit cât şi taxa pe valoare adăugată, se datorează potrivit normelor cuprinse în titlurile II şi VI din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările ulterioare, exclusiv pentru veniturile obţinute în mod legal.

Din cele anterior arătate rezultă că, inculpatul P.C.L. avea calitatea de administrator şi asociat unic al SC S.T.S. SRL şi SC A.E. SRL, societăţi înfiinţate legal şi autorizate să funcţioneze potrivit legii, că ambele societăţi comerciale aveau ca obiect de activitate comerţul de substanţe, produse, uleiuri destinate întreţinerii culturilor horticole, a plantelor de apartament, diverse plante de cultură şi că, sub masca acestor denumiri comerciale, în fapt, s-au ascuns substanţe psihoactive, comercializate de inculpat în special în magazinul situat în B-dul Nicolae Bălcescu, din Buzău.

În urma efectuării de percheziţii şi de constatări ale organelor fiscale a rezultat că, în majoritatea situaţiilor, produsele psihoactive rulate în gestiune de către inculpat nu aveau documente de provenienţă, nu erau recepţionate legal, contrar susţinerilor din declaraţiile date de acesta, iar veniturile obţinute din comercializarea lor, pe perioada 2010 - 2011, nu erau reflectate în evidenţa contabilă, decât parţial.

Totodată, din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că, inculpatul P.C.L. a pus în vânzare cantităţi foarte mari de produse psihoactive pentru care nu avea documente legale de provenienţă, printre acestea fiind şi cele 125 pliculeţe în privinţa cărora s-a stabilit că au în compoziţie, ca principală substanţă „etcatinona”, calificată de Legea nr. 143/2000 ca drog de risc, menţionată în Tabelul anexă III al acestei legi.

Activitatea celor două societăţi comerciale se materializa prin distribuirea sub masca şi emblema unor denumiri comerciale aplicate pe pliculeţe etalon de diferite gramaje, a unor produse despre care s-a relevat că au în componenţă substanţe calificate de lege ca droguri de risc - cu componenta „etcatinona” ori, de mare risc - cu componenta JWH, activitate infracţională care constituie obiectul material al infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.

La rândul lor, cele două rapoarte ale inspectorilor fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, încheiate la 29 aprilie 2011 şi respectiv 19 mai 2011, şi care au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului P.C.L. şi a inculpatei SC S.T.S. SRL sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, subliniază că activitatea infracţională constă în neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor rezultate din vânzarea produselor psihoactive, cu consecinţa sustragerii de la plata unor obligaţii către bugetul consolidat al statului, respectiv impozit pe profit şi T.V.A., aceleaşi aspecte fiind verificate şi cu ocazia întocmirii expertizei contabile administrată în timpul cercetării judecătoreşti.

Or, atâta timp cât din cuprinsul probelor administrate în cauză rezultă că infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită, constă în neînregistrarea tuturor veniturilor obţinute de inculpat din comercializarea de produse psihoactive prin intermediul societăţii pe care o administra, iar în prezenta cauză s-a stabilit că inculpatul P.C.L. şi SC S.T.S. SRL, sunt responsabile, în condiţiile legii penale, de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în privinţa căreia s-a dispus condamnarea, rezultă că măsura legală ce se impunea a fi luată era cea prev. de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv confiscarea sumelor obţinute din vânzarea nelegală a drogurilor şi nu condamnarea inculpaţilor în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi obligarea acestora la despăgubiri către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, ca fiind despăgubiri rezultate din infracţiunea de evaziune fiscală, aşa cum în mod greşit a stabilit instanţa de fond.

În ceea ce priveşte întinderea sumei rezultate din vânzarea substanţelor interzise, Înalta Curte apreciază că în raport de cadrul procesual de faţă şi pentru respectarea principiului înscris în art. 372 alin. (1) C. proc. pen., aceasta este de 72.019 lei, la care inculpaţii SC S.T.S. SRL şi P.C.L. au fost obligaţi în solidar de prima instanţă cu titlu de despăgubiri iar nu sumele rezultate din cele două rapoarte de inspecţie fiscală ori din expertiza contabilă întocmită de expert, ce reflectă un nivel net superior al acestor sume, şi care, în fapt, s-ar fi impus a fi confiscate.

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală se constată că, procurorul, în faţa instanţei anterioare a susţinut că inculpaţii, persoană fizică şi juridică, nu ar fi înregistrat în totalitate veniturile obţinute din vânzarea substanţelor psihoactive, exprimare din care s-ar putea trage concluzia că pentru o perioadă, ori pentru anumite produse comercializate legal, inculpatul ar fi omis să înregistreze veniturile obţinute.

O asemenea susţinere nu poate fi însă acceptată, întrucât dacă s-ar fi considerat astfel, s-ar fi impus cu necesitate să se descrie această activitate distinct de cea rezultând din comercializarea de produse interzise de lege şi să se probeze asemenea activităţi, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

În plus, este de menţionat că, o activitate licită din vânzarea produselor etnobotanice nu ar putea fi reţinută chiar şi în condiţiile în care presupusa activitate infracţională este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 194/2011, întrucât în obiectul de activitate al SC S.T.S. SRL nu se regăseşte o asemenea activitate.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că, în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor P.C.L. şi SC S.T.S. SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de apel având în vedere soluţia adoptată, a apreciat ca fiind necesară limitarea pedepselor accesorii şi complementare aplicate de prima instanţă, la cele prev. de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., nefiind necesară interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., precum şi înlăturarea disp. art. 12 din Legea nr. 241/2005 vizând pe inculpatul P.C.L. şi a disp. art. 7 din Legea nr. 26/1990 rap. la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 referitor la inculpata SC S.T.S. SRL

Recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău este de asemenea nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din memoriul depus la dosar, recurenta parte civilă a solicitat, modificarea deciziei penale pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi obligarea inculpatului P.C.L. la plata în întregime a pretenţiilor civile cu care recurenta s-a constituit parte civilă prin adresa nr. 2500 din 14 septembrie 2011, respectiv obligarea acestuia la plata sumei de 403.031 lei, din care 136.694 lei impozit pe profit şi 266.337 lei T.V.A., cu majorările de întârziere aferente până la achitarea integrală a debitului.

Pe de o parte, analizând decizia penală recurată, prin prisma motivului invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, întrucât prima instanţă de control judiciar, în mod corect a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, având în vedere soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul P.C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Pe de altă parte, analizând recursul declarat şi prin prisma modificărilor aduse cazurilor de casare după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 la 15 februarie 2013, aşa cum s-a arătat în precedent, prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de legalitate nu şi de temeinicie.

Analizând motivul de recurs invocat de partea civilă, care s-ar putea circumscrie cazului de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este incident în cauză.

Motivul de recurs nu poate fi analizat în limitele acestui caz de casare, întrucât se referă la aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii judecătoreşti şi ar presupune o modificare a situaţiei de fapt, în condiţiile în care judecata în recurs se poate raporta doar la chestiuni de drept. Cuantumul despăgubirilor solicitate de recurenta parte civilă, referindu-se la aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii şi nu la aspecte ce ţin de nelegalitatea acesteia nu mai poate fi cenzurat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin cazurile de casare rămase în vigoare după data de 15 februarie 2013, recursul declarat de partea civilă urmând a fi respins ca nefondat şi cu privire la această critică.

Partea civilă a mai criticat şi faptul că, în mod greşit a fost obligată de prima instanţă de control judiciar să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei.

Şi această critica este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.

Întrucât în cauză, instanţa de prim control judiciar, respectiv Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 41 din 27 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de Direcţia Generală - a Finanţelor Publice Buzău, se constată că în mod corect partea civilă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit textului de lege mai sus menţionat, cheltuielile judiciare fiind suportate de către persoana căreia i s-a respins apelul, recursul sau cererea.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Buzău, partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi inculpatul P.C.L. împotriva deciziei penale nr. 41 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Buzău, partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi inculpatul P.C.L. împotriva deciziei penale nr. 41 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1784/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2902/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2621/2013. Penal