ICCJ. Decizia nr. 2719/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2719/2013
Dosar nr. 41777/3/2012
Şedinţa publica din 16 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1095 din data de 21 decembrie 2012, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi în baza art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. inculpatul D.V.B. la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive de la 7 septembrie 2012 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata V.G. la pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei şi s-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare perioada reţinerii şi arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 şi de la 7 septembrie 2012 la zi.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, art. 3201alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi în baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.
În baza art. 861C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, începând de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
În baza art. 863alin. (1) C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri şi obligaţii de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin această hotărâre.
S-a dispus menţinerea măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul D.P. prin încheierea din 2 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 17 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate, în vederea distrugerii, drogurile şi a bunurile cu urme de droguri folosite la proporţionarea heroinei indisponibilizată conform dovezilor din 16 octombrie 2012, din 19 septembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în privinţa inculpatului D.V.B., la data de 18 iunie 2012, a vândut colaboratorului autorizat „D.I.” o cantitate de 0,11 grame heroină pentru suma de 70 RON, la data de 21 iunie 2012 a vândut prin intermediul minorei V.D. (în vârstă de 11 ani) colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,05 grame heroină pentru suma de 35 RON, la data de 26 iunie 2012 a vândut prin intermediul minorei V.D. colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,08 grame heroină pentru suma de 35 RON; s-a mai-reţinut că la data de 6 septembrie 2012 inculpatul a deţinut, fără drept, în vederea consumului propriu cantitatea de 17 comprimate diazepam.
Referitor la inculpata V.G., la data de 29 iunie 2012 a vândut prin intermediul fiicei sale, minora V.D. (în vârstă de 11 ani) colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,04 grame heroină pentru suma de 40 RON, iar la data de 3 iulie 2012 i-a vândut colaboratorului autorizat „D.I.” cantitatea de 0,10 grame heroină pentru suma de 35 RON.
Referitor la inculpatul D.P., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada iunie-iulie 2012 a pus propria locuinţă la dispoziţia inculpaţilor D.V.B. şi V.G. pentru ca aceştia să săvârşească operaţiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc, context în care, la datele de 18 iunie 2012, 21 iunie 2012, 26 iunie 2012, 29 iuie 2012 şi 3 iulie 2012 colaboratorul autorizat „D.I.” a efectuat de la cei doi inculpaţi cinci cumpărări autorizate de heroină; la datele de 26 iunie 2012 şi 3 iulie 2012 inculpatul a înlesnit şi ajutat în mod direct pe inculpaţii D.V.B. şi V.G. să vândă colaboratorului autorizat „D.I.”, nume de cod, diferite cantităţi de heroină, prin supravegherea zonei, introducerea cumpărătorilor de heroină în locuinţă şi sfătuirea acestora cu privire la modul în care să se ferească de poliţie.
Instanţa de fond, a mai reşinut că, inculpaţii D.V.B., V.G. şi D.P. au recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei de fond, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care şi le însuşesc.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: dispoziţiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială pentru infracţiunile săvârşite de inculpaţi, gradul de pericol social al faptelor pe care instanţa de fond l-a apreciat ca fiind foarte ridicat întrucât inculpaţii D.V.B. şi V.G. au vândut în mai multe rânduri diferite cantităţi de heroină, drog de mare risc, ajutaţi de inculpatul D.P., care le-a pus la dispoziţie propria locuinţă pentru desfăşurarea activităţilor infracţionale şi a înlesnit accesul cumpărătorilor de droguri.
De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii nu s-au limitat la a vinde ei înşişi heroina, ci au implicat-o în activitatea infracţională şi pe fiica minoră a inculpatei V.G., V.D., în vârstă de 11 ani. Aceasta nu numai că avea cunoştinţă că mama sa şi concubinul acesteia desfăşoară activităţi de trafic de droguri, heroina fiind depozitată şi porţionată în locuinţa comună, dar a fost determinată să participe în mod activ, în mai multe rânduri, minora predând heroina cumpărătorilor.
În procesul de individualizare, pe lângă elementele indicate mai sus, instanţa de fond a ţinut seama de circumstanţele personale ale inculpaţilor, inculpata V.G. a fost condamnată definitiv în două rânduri şi i-au fost aplicate o serie de sancţiuni cu caracter administrativ toate pentru fapte privind traficul de droguri, inculpatul D.V.B. a suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni de furt calificat, înşelăciune la măsurătoare şi altele şi i-au fost aplicate două sancţiuni cu caracter administrativ pentru delapidare şi încălcarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, fapt ce relevă că pedepsele anterioare orientate către minimul special, respectiv sub minimul special prevăzut de lege şi sancţiunile cu caracter administrativ aplicate nu şi-au atins scopul, nefiind suficiente pentru reeducarea inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii D.V.B., V.G. şi D.P.
Prin decizia penală nr. 97/A din 27 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpata V.G., iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii D.V.B. şi D.P.
A fost desfiinţată în, parte sentinţa, penală nr. 1095 din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând în fond au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., privind pe inculpata V.G. şi s-a făcut aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului D.V.B. pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. pen. de la 10 ani închisoare, la 8 ani închisoare şi în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului D.V.B. pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. proc. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în raport de circumstanţele faptei: prin acte repetate, dar având ca obiect o cantitate mică de droguri de mare risc, heroina era depozitată şi porţionată în locuinţa comună, cu participarea activă a fiicei minore a inculpatei care a fost determinată în mai multe rânduri să predea heroina cumpărătorilor şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor (inculpaţii D.V.B. şi V.G. au antecedente penale, inculpata chiar pentru infracţiuni în legătură cu drogurile, au recunoscut săvârşirea faptei, cooperând cu organele judiciare, sunt la o vârstă tânără, nu au ocupaţie, obţinându-şi veniturile din traficul ilicit de droguri, inculpatul D.P. nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai fost implicat anterior în traficul de droguri, are loc de muncă şi în general o bună conduită în societate, după cum rezultă din înscrisurile depuse în circumstanţiere), dar şi ţinând cont de perioada petrecută în arest preventiv, în care au avut posibilitatea să reflecteze la consecinţele actelor lor, pedepsele au fost just individualizate de prima instanţă cu privire la inculpaţii V.G. şi D.P., dar se impune micşorarea pedepsei aplicate inculpatului D.V.B. pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri, cu aplicarea unei pedepse tot peste minimul special, dar într-un cuantum mai scăzut, aceste pedepse fiind suficiente pentru atingerea scopurilor prevenţiei speciale şi generale prevăzute de art. 52 C. pen., dar şi a celui represiv.
Curtea a apreciat că atitudinea procesuală de recunoaştere a inculpatului D.P. nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanţă juridică.
Împotriva deciziei nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs inculpaţii D.V.B., V.G. şi D.P.
Prioritar, având în vedere data pronunţării deciziei atacate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Privitor la cererea de retragere a recursului inculpatului D.P. a arătat că potrivit art. 3854alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor în instanţa de apel, flecare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat.
Retragerea trebuie să fie făcută personal de părţi sau prin mandat special, iar dacă partea se află în stare de deţinere printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.
Având în vedere că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că, prezent în instanţă, inculpatul şi-a exprimat dorinţa de a retrage recursul declarat, Înalta Curte urmează a lua act de această cerere şi a dispune în consecinţă.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, la data de 27 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenţii-inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut greşită aplicare a legii”, nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarecere redozarea pedepsei nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.”
Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpaţilor a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.V.B., V.G.
Împotriva deciziei penale nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.P.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurenţilor inculpaţi va deduce pentru D.V.B. durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 şi pentru recurenta inculpată V.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 şi de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii inculpaţi D.V.B. şi V.G. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat D.P. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.V.B., V.G. împotriva deciziei penale nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat D.V.B. durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 şi pentru recurenta inculpată V.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 şi de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.P.
Obligă recurenţii inculpaţi D.V.B. şi V.G. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat D.P. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2723/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
