ICCJ. Decizia nr. 2738/2013. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2738/2013
Dosar nr. 1673/104/2013
Şedinţa publică din 17 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 52 din 19 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 1673/104/2013 s-a dispus, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului C.S., la 5 ani închisoare privativă de libertate în condiţiile art. 57 C. pen., pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară.
În baza art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. pe durata executării pedepsei s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 11 noiembrie 2013, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 29,02 gr cocaină, în amestec cu fenacetină, procaină şi levamisol.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare statului.
În fapt, prima instanţă a reţinut că la data de 11 februarie 2013 inculpatul a fost depistat pe raza municipiul C. din judeţul Olt, în apropierea, complexului comercial din zona str. P., având asupra sa un pachetde hârtie de culoare albă, în interiorul căruia se afla un pachet din banda; adezivă transparentă; şi în interiorul acestuia se afla o substanţă pulverulentă, de culoare albă, cu aspect cristalin, ce părea a fi cocaină şi-pe care intenţiona să o vândă unei persoane din municipiul Caracal.
Întrebat despre provenienţa acestei substanţe, inculpatul a declarat verbal că a găsit pachetul într-un şanţ de pe marginea unei şosele ce face legătura între localităţile V. şi T., pe raza judeţul Olt şi că de atunci, până la data prinderii în flagrant a încercat să comercializeze substanţa către o persoană din municipiul Caratal, pentru suma de 4.000 euro.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 februarie 2013 al Laboratorului Central de Analiză şi Controlai Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate a rezultat faptul că proba, înaintată în cauză este constituită din 64,76 gr pulbere care conţine cocaină în amestec cu fenacetină, procaină şi levamisol cu o concentraţie în cocaină ele 23,32 % +/-2%.
S-a reţinut că produsul „cocaină” face parte din tabelul la anexa nr. 11 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de drdguri cu modificările şi completările ulterioare.
Cantitatea netă totală deţinută de inculpatul C.S. a fost de 64,76 gr cocaină în amestec cu fenacetină, procaină şi levamisol, iar în urma analizelor fizico-chimice a rămas cantitatea de 29,02 gr cocaină, fenacetină, procaină şi levamisol, la care se adaugă cantitatea de 5,20 gr reţinută ca şi contraprobă.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere probele administrate la urmărirea penală respectiv: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşe fotografice, adresa şi procesul-verbal predare probe, raport de constatare tehnico-ştiinţifică a drogurilor din 22 februarie 2013, dovadă, declaraţii martori, proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, declaraţii inculpat.
S-a reţinut că în faza de judecată inculpatul a recunoscut fapta de deţinere de droguri de mare risc (cocaină) în vederea comercializării, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi a solicitat ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., cerere încuviinţată de prima instanţă.
Prima instanţă a constatat şi faptul că în cauză au fost efectuate cercetări împotriva inculpatului şi sub aspectul infracţiunii de introducere în ţară fără drept, a drogurilor de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, însă din probele administrate în cauză nu s-a putut reţine existenţa unor probe şi indicii temeinice în sensul săvârşirii acestei infracţiuni, motiv pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond, având în vedere limitele ridicate de pedeapsă (închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi) a reţinut circumstanţe atenuante constând în comportamentul anterior bun şi integrarea în societate şi a aplicat o pedeapsă principală de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca şi pedeapsă complementară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul şi a solicitat reducerea pedepsei, iar ca modalitate de executare a solicitat suspendarea sub supraveghere.
Prin decizia penală nr. 143 din 23 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 19 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 1673/104/2013.
S-a desfiinţat sentinţa în parte în sensul că s-au redus pedepsele aplicate inculpatului la 3 ani închisoare pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.
S-a dedus detenţia în continuare, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că la individualizarea judiciară a pedepsei prima instanţă trebuia să ţină cont şi de cantitatea mică de drog, doar 64,76 gr, găsită asupra inculpatului, pe care acesta intenţiona să o comercializeze.
De asemenea, trebuia avut în vedere faptul că, în afară de această cantitate de drog găsită asupra sa, la domiciliul inculpatului nu s-au mai găsit droguri şi nu s-a putut stabili de unde provin acestea, aspecte în raport de care o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie apare ca fiind prea aspră.
Prin urmare, s-a acordat o eficienţă mai mare circumstanţei atenuante reţinute, s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatuluila 3 ani închisoare şi corelativ şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi la 2 ani.
S-a apreciat, referitor la modalitatea de executare, că nu se impune totuşi schimbarea acesteia deoarece este vorba totuşi de un trafic de droguri, iar reacţia autorităţilor judiciare trebuie să fie fermă, pentru stoparea acestui flagel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul C.S. şi invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen., a susţinut că recursul vizează modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că solicită aplicarea suspendării sub supraveghere a pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.S. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta, este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 din acelaşi cod.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 23 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor cţe casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Referitor la critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C.proc. pen., invocată de inculpatul C.G., privind aplicarea dispoziţiilor art. 861C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepselor aplicate, respectiv dacă pedepsele aplicate se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.
Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi apare ca fiind nefondată.
În consecinţă, în baza art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 143 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata prevenţiei de la 11 februarie 2013 la 17 septembrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 143 din 23 aprilie 2013 a Curţii ele Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata prevenţiei de la 11 februarie 2013 la 17 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2238/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2742/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
---|