ICCJ. Decizia nr. 2777/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2777/2013

Dosar nr. 8866/30/2012

Şedinţa publică din 19 septembrie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 374/ PI din 12 octombrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 8866/30/2012, Tribunalul Timiş:

1. În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 a condamnat pe inculpatul A.B.G., domiciliat în Lovrin, jud. Timiş, cu reşedinţa în Sânnicolau Mare, la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) a teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

A dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 31 august 2012 şi până la zi.

În temeiul art. 81- 83 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercarea de 4 ani de la data rămâneri definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in interiorul termenului de încercare sau daca nu îşi execută obligaţiile civile.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspenda si executare pedepsei accesorii.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat in altă cauză.

2. În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 a condamnat pe inculpatul T.I., cu domiciliul în Cenad, jud. Timiş, la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) a teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 31 august 2012 şi pană la data de 01 octombrie 2012.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspenda si executare pedepsei accesorii.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea sumei de 200 lei de la fiecare din cei doi inculpaţi.

A dispus virarea acestor sume de bani către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contul deschis la B.C.R.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 1.000 iei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotăra astfel, prima instanţă a constatat :

Prin rechizitoriul nr. 662/ P din data de 24 septembrie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 25 septembrie 2012 sub număr unic de Dosar nr. 8866/30/2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A.B.G. şi T.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în data de 20 iulie 2012, în timp ce supravegheau traficul rutier în localitatea Lovrin, în calitate de lucrători de poliţie, au primit de la investigatorul sub acoperire C.D.F., suma de 400 lei, pentru a nu-l sancţiona contravenţional cu ridicarea permisului de conducere, pentru comiterea unor abateri relative la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În probaţiune a fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 662/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-au administrat probe cu înscrisuri, s-au luat declaraţii inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptei, solicitând ca judecata să se facă după procedura simplificată prev. de art. 320 C. proc. pen. Starea de fapt reţinută de acuzare: în data de 20 iulie 2012, în jurul orelor 18.15, inculpaţii A.B.G. şi T.I., în timp ce supravegheau traficul rutier în localitatea Lovrin, în calitate de lucrători de poliţie, au luat mită suma de 400 lei de la denunţătorul C.D.F. (investigator sub acoperire), conducător auto oprit în trafic, pentru a nu-i aplica acestuia o sancţiune contravenţională, ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice.

Investigatorul sub acoperire C.D.F. a indicat în cadrul procesului verbal întocmit că inculpatul A.B.G. i-a spus că sancţiunea legală pentru contravenţia săvârşită este amenda de paisprezece milioane şi reţinerea permisului de conducere. Investigatorul sub acoperire mai arată că ba rugat pe inculpatul A.B.G. să nu-i suspende permisul, fiind dispus în schimb să plătească amenda, după care inculpatul A.B.G. a primit suma de 400 lei înmânată de investigator, în schimbul neaplicării sancţiunii legale, mai sus indicată.

Inculpatul A.B.G., fund audiat, iniţial nu a recunoscut fapta, ulterior a revenit asupra declaraţiilor şi a admis săvârşirea faptei. El a arătat că nu i-a spus contravenientului, investigatorului sub acoperire cât să plătească, ci doar a zis să plătească, adică să ofere o sumă de bani pentru a fi iertat şi a nu i se aplica astfel sancţiunea contravenţională legală- Inculpatul A.B.G. a precizat că nu-şi mai aminteşte ce sumă de bani a primit, dar ştie că a pus banii în maşină, după ce în prealabil el i-a arătat suma şi colegului de echipaj, inculpatul T.I., care a dat din cap şi a confirmat că este de acord cu suma primită. Inculpatul A.B.G. a declarat că suma primită a împărţit-o în mod egal cu inculpatul T.I.

Inculpatul T.I. a recunoscut săvârşirea faptei. El a declarat că a văzut când inculpatul A.B.G. a primit suma de bani de la investigatorul sub acoperire şi a acceptat implicit primirea. Inculpatul T.I. a precizat că a împărţit suma în mod egal cu inculpatul A.B.G.

La dosar se află ataşat C.D. nr. 726.264 din 31 august 2012 care conţine imaginile surprinse de aparatul radar aflat pe maşina de poliţie a inculpaţilor. Din imagini rezultă că aparatul radar nu a înregistrat contravenţia săvârşită de investigatorul sub acoperire, el fiind în stand by, aspect pe care inculpaţii îl cunoşteau, astfel cum rezultă din declaraţiile lor şi, de asemenea, ei ştiau că nu se poate aplica sancţiunea legală în lipsa imaginilor video.

Probele propuse de acuzare:

- Proces verbal de sesizare din oficiu.

- Declaraţii inculpaţi

- Declaraţii martor, având calitatea de investigator sub acoperire. înscrisuri

- Note de redare a convorbirilor in mediul ambiental

- C.D. nr. 726.264 din 31 august 2012 care conţine imaginile surprinse de aparatul radar aflat pe maşina de poliţie a inculpaţilor din care rezultă că aparatul radar nu a înregistrat contravenţia săvârşită de investigatorul sub acoperire, el fiind în stand by, aspect pe care inculpaţii îl cunoşteau, astfel cum rezultă din declaraţiile lor şi de asemenea ei ştiau că nu se poate aplica sancţiunea legală în lipsa imaginilor video.

În faţa instanţei inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor. Au arătat că îşi însuşesc probele administrate în cursul urmăririi penale .şi nu înţeleg .să solicite alte probe. Ambii inculpaţi invocă în favoarea lor, lipsa antecedentelor penale, vechimea pe care o au în calitate de agenţi de poliţie, situaţia familială.

Analizând probatoriul administrat in cursul urmăririi penale instanţa a observat următoarele:

Cei doi inculpaţi, având calitatea de agenţi de poliţie in cadrul I.P.J. Timiş, Poliţia Oraşului Sânnicolau Mare, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În data de 20 iulie 2012 cei doi inculpaţi .supravegheau traficul rutier în localitatea Lovrin folosind autospeciala, prilej cu care au constatat că investigatorul sub acoperire C.D.F. a săvârşit o contravenţie, respectiv a depăşit viteza legală pe un tronson de drum din localitate, respectiv având viteza de 88 KM/oră şi 104 km/oră. În urma discuţiei purtate cu cei doi, a rezultat că se impunea aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.400 lei şi suspendarea permisului de conducere. Cu acest prilej investigatorul sub acoperire a arătat că poate plăti amenda pe loc şi a cerut să nu i se aplice sancţiunea administrativă întrucât are nevoie de permisul de conducere, oferindu-se să plătească cât are la el. Inculpatul A.B. a început să scrie procesul verbal, după care, întrebându-l încă o dată dacă plăteşte pe loc amenda, i-a înmânat asigurarea de la maşină, cu replica,, hai plăteşte-o". Investigatorul sub acoperire arată că s-a întors la maşină, a introdus în asigurare suma de 400 lei în bancnote de 100 lei după care s-a deplasat la autoturismul poliţiei în interiorul căruia se afla inculpatul T.I. în timp ce inculpatul A.B. se afla in exterior. Martorul i-a înmânat inculpatului A.B.G. asigurarea cu suina indicată mai sus. După ce i-a numărat, inculpatul A. a întrebat,, ce sunt ăştia mă?, arătându-se nemulţumit de cuantumul sumei. In momentul în care investigatorul sub acoperire a declarat că ăştia sunt singurii bani pe care ii are, inculpatul A. ba trimis să aştepte la maşină, iar la scurt timp s-a întors înmânându-i actele şi asigurarea fără suma de bani remisă.

Starea de fapt descrisă rezultă din declaraţia investigatorului sub acoperire C.D.F. se coroborează cu notele de redare a convorbirilor in mediul ambiental cu declaraţiile inculpaţilor. Relevant este faptul că, potrivit susţinerilor inculpaţilor, filmarea momentul săvârşirii contravenţiei nu era înregistrată, aspect care demonstrează intenţia inculpaţilor de a nu face aplicarea legii. Acest lucru este probat şi prin C.D. nr. 726.264 din 31 august 2012 care conţine imaginile surprinse de aparatul radar aflat pe maşina de poliţiei care confirmă că nu a fost înregistrată contravenţia săvârşită de investigatorul sub acoperire. De asemenea se apreciază relevantă declaraţia inculpatului A.B., dată in cursul urmăririi penale, care susţine că a început să scrie procesul verbal de sancţionare deşi ştia că nu poate aplica sancţiunea întrucât lipsea filmarea.

De asemenea se apreciază relevant pentru stabilirea corectă a stării de fapt, împrejurarea că, în cauză s-a iniţiat sesizarea din oficiu la data de 29 mai 2012, în condiţiile în care un alt testator a declarat că a fost surprins în trafic de o echipă formată din agentul de poliţie T.I. şi T.M.A., indicând o modalitatea identică de operare. Această activitate nu face obiectul cercetării în prezentul dosar, fiind considerat de organele de anchetă un indiciu care a stat la baza sesizării şi folosirii procedurii de investigare reglementată de art. 26¹ din Legea nr. 78/2000, însă este un element de natură a caracteriza conduita inculpaţilor.

Texte de lege aplicabile art. 254 alin. (1) C. pen.

Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi

Art. 254 alin. (2) C. pen.

Fapta prevăzută la alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

Fapta de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor se sancţionează cu pedeapsa prev. la art. 254 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a considerat că a fost probată vinovăţia inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Activitatea ilicită specifică laturii obiective a infracţiunii a constat, în ce priveşte pe inculpatul A.B.G., în acţiunea de pretindere în mod indirect, aluziv a unor sume de bani şi primirea acestor sume. Instanţa este de părerea că acţiunea de pretindere nu a fost directă, dar a rezultat din mai multe acţiuni care au creat convingerea denunţătorului că poate fi „iertat" dacă achită o sumă de bani . Aceste acţiuni sunt: faptul că încă de la început inculpaţii au intenţionat să nu facă aplicarea legii cu privire la încălcarea regulilor de circulaţie prin neînregistrarea cu aparatul Radar a momentului săvârşirii contravenţiei, încercarea inculpatului A.B. de a crea aparenţa că încheie proces verbal în condiţiile în care el susţine că ştia că nu poate fi sancţionat întrucât nu exista filmarea, faptul că, după repetate afirmaţii ale investigatorului privitor la plata pe loc a amenzii, inculpatul i-a remis formularul privind asigurarea obligatorie, replicându-i „plăteşte!!". Acţiunea de primire a foloaselor, a constat in ce îl priveşte pe acest inculpat din aceea că, la momentul primirii formularului cu asigurarea obligatorie care avea in interiorul său suma de bani acesta a deschis şi i-a numărat, faptul că, l-a întrebat pe investigator „ ce-i asta, mă"? lăsând să se înţeleagă că suma este prea mică şi determinândul astfel pe investigator să se scuze pentru că nu avea mai mulţi bani la el, precum şi faptul că, la scurt timp, după o consultare cu celălalt inculpat i-a remis investigatorului actele fără suma de 400 lei remisă.

Activitatea ilicită specifică laturii obiective a infracţiunii a constat, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.I. în primirea unei sume de bani, prin intermediul inculpatului A.B. Participarea inculpatului rezultă din faptul că încă de la început, în colaborare cu celălalt inculpat, a intenţionat să nu facă aplicarea legii cu privire la încălcarea regulilor de circulaţie prin neînregistrarea cu aparatul Radar a momentului săvârşirii contravenţiei, faptul că a asistat la discuţiile purtate de investigatorul sub acoperire cu inculpatul A.B. iar la momentul remiterii de către investigator a sumei de 400 lei s-a consultat cu inculpatul A.B., acceptând plata acestei sume totale, care ulterior a fost împărţită de cei doi fiecare primind câte 200 lei.

Fapta a fost săvârşită de ambii inculpaţi cu scopul de nu îndeplini un act care intra în atribuţiile de serviciu, respectiv a nu face aplicarea unei sancţiuni contravenţionale privitoare la încălcarea unor reguli de circulaţie. Inculpaţii făceau parte dintr-un echipaj aparţinând Formaţiunii Poliţie Rutieră având atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea normelor rutiere de către participanţii la trafic, iar faptul că suma de bani a fost remisă pentru a nu face aolicarea ore vederi lor legii referitor la sancţionarea unei contravenţii rezultă din întreg materialul probator, nefiind contestată de inculpaţi.

Infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie directă, aceştia prevăzând şi chiar premeditând producerea rezultatului prin neacttvarea aparatului Radar.

Pentru săvârşirea infracţiunii instanţa a dispus condamnarea ambilor inculpaţi la 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator care demonstrează un pericol social crescut al acestui tip de infracţiuni, împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii, respectiv în condiţiile în care inculpaţii au premeditat săvârşirea acesteia. Din procesul verbal de sesizare din oficiu încheiat la data de 25 iunie 2012 de agenţii de poliţie din cadrul D.G.A. a rezultat că, anterior acestui moment, inculpatul T.I., împreună cu un alt coleg, a mai fost testat şi cu acest prilej s-a identificat o modalitate de operare asemănătoare. Acest element, coroborat cu împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii, respectiv faptul că încă de la început inculpaţii nu au înregistrat momentul săvârşirii contravenţiei, au format părerea că această abatere nu este una izolată De asemenea, la individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere calitatea inculpaţilor de agenţi de poliţie însărcinaţi cu aplicarea legii, dar şi faptul că aceştia au recunoscut săvârşirea infracţiunii iar recunoaşterea nu a fost formală întrucât inculpaţii au oferit organelor de anchetă detalii care au stat la baza aflării adevărului. Mai mult, instanţa a constata faptul că inculpaţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc pen. privitoarea la aplicarea procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei, împrejurarea care a impus reducerea cu o treime a pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) a teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., faţă de gravitatea faptelor instanţa a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei instanţa a apreciat că faţă de aceşti inculpaţi aplicarea unei pedepse cu închisoarea chiar în modalitatea suspendării este un avertisment suficient şi că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.

La formularea acestei concluzii instanţa a avut în vederea calitatea inculpaţilor de agenţi de poliţie, faptul că urmare a săvârşirii prezentei infracţiunii şi-au pierdut această calitate precum şi locul de muncă aspect care echivalează cu o sancţiune de natură să îi determine să conştientizeze consecinţele faptelor săvârşite. De asemenea, instanţa a avut in vederea natura infracţiunii săvârşite, respectiv făcând parte din categoria infracţiunilor de serviciu, element care conduce la opinia că, odată cu pierderea calităţii de agent de poliţie dispare posibilitatea săvârşirii altor fapte similare.

De asemenea, la formularea acestei concluzii instanţa a avut in vedere faptul că perioada de arest preventiv a constituit atât un avertisment cu privire la consecinţele încălcării legii de către cei care au atribuţia de a veghea Ia respectarea ei cât şi un mijloc de coerciţie rezonabil raportat la complexitate redusă a cauzei.

În consecinţă, în temeiul art. 81- 83 C. pen. a dispus faţă de ambii inculpaţi suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercarea de 4 ani de la data rămâneri definitive a prezentei hotărâri.

Inculpatul T.I. a fost trimis în judecată in stare de arest preventiv, fiind pus în libertate la data de 01 octombrie 2012. In consecinţă, faţă de acesta, se va deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 31 august 2012 şi până la data de 01 octom10 2012.

Inculpatul A.B.G. a fost trimis in judecată in stare de arest preventiv.

Fată de acesta a dispus in temeiul art. 88 C. pen. a se deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv, din data de 31 august 2012 şi până la zi.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia condamnaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in interiorul termenului de încercare sau daca nu îşi execută obligaţiile civile.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe perioada suspendării executării pedepsei principale se suspenda si executare pedepsei accesorii.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A.B. dacă nu este arestat in altă cauză.

Întrucât, obiectul mitei ii reprezintă suma de 200 lei, primită de. fiecare inculpat, în baza art. 254 alin. (3) C. pen., şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea sumei de 200 lei de la fiecare din cei doi inculpaţi.

Totodată a dispus virarea acestor sume de bani către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contul deschis la B.C.R.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea camerei de consiliu din 31 octombrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 8866/30/2012, Tribunalul Timiş în baza art. 195 şi 196 C. proc. pen., a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei şi a dispozitivului sentinţei penale nr. 374/ PI din 12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 8866/30/2012, în sensul că seva trece la pct. 1 alin. (1) alături de temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 şi art. 320¹C. proc. pen.

De asemenea, la pct. 2 alin. (1) se va trece alături de temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 şi art. 320 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat c[ din eroare în cuprinsul minutei şi a dispoziţiei sentinţei penale nu a fost indicată alături de temeiul de drept ce a stat la baza condamnării dispoziţiile art. 320 C. proc. pen.

Instanţa a apreciat că este evidentă o eroare de redactare în condiţiile în care utilizarea procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei în sensul art. 320 C. proc. pen. rezultă în mod clar întrucât cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată, iar în procesul verbal de şedinţă instanţa a indicat că a fost considerată admisibilă această procedură. De asemenea, faptul că nu a fost indicat acest temei din eroare rezultă şi din împrejurarea că în realitate pedeapsa aplicată celor doi inculpaţi a fost coborâtă cu o treime aşa cum prevăd dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen.

Apreciind că sunt îndeplinite condiţiile pentru a face aplicarea dispoziţiilor art. 195, 196 C. proc. pen. s-a dispus îndreptarea erorii în sensul adăugării alături de pedeapsa aplicată inculpaţilor şi a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii apelanţi A.B.G. şi T.I.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri legale în raport cu motivele de apel dezvoltate prin memoriul depus la dosar. A arătat că hotărârea apelată este nelegală întrucât prima instanţă a omis să se pronunţe asupra corpurilor delicte aflate la dosarul cauzei conform art. 357 alin. (2) C. proc. pen., trebuia să dispună restituirea acestora conform disp. art. 109 C. proc. pen., că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra revocării măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul A.B. încălcând astfel disp. art. 350 C. proc. pen. Ca motive de netemeinicie, se solicită aplicarea unor pedepse cu executare în detenţie, eventual cu aplic. art. 86¹ şi urm. C. pen.

Inculpatul A.B. şi-a însuşit motivele doi şi trei, ale apelului declarat de parchet, respectiv încălcarea disp. art. 334 C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen., criticând sentinţa apelată pentru încălcarea disp. art. 334 C. proc. pen., încadrarea corectă fiind art. 254 alin. (1) C. pen. - forma simplă. Cel de-al doilea motiv de apel vizează netemeinicia hotărârii sub aspectul pedepsei prea mari ce i-a fost aplicată, raportat la criteriile prev. de art. 72 C. pen., întrucât au fost ignorate împrejurările în care a fost comisă fapta, valoarea mică a bunurilor primite, persoana inculpatului - nu poate fi considerat funcţionar cu atribuţii de control. In fine, se solicită, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, depunând la dosar acte în circumstanţiere.

Inculpatul apelant T.I. a solicitat a se constata nulitatea actului de sesizare a instanţei în baza art. 44, art. 263, art. 332 alin. (2) şi art. 380 C. proc. pen. având în vedere că identitatea inculpatului trimis în judecată nu este stabilită cu certitudine, precum şi încălcările de la art. 197 pct. 2 C. proc. pen. referitor la sesizarea instanţei. A arătat că inculpatul T.l. a fost trimis în judecată cu datele de stare civilă ale inculpatului A. şi având în vedere decizia I.C.O. care arată că instanţa de apel nu poate în baza art. 44 C. proc. pen. să stabilească identitatea inculoatului solicită desfiinţarea sentinţei si trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Un alt motiv de nulitate arătat este aceia că prin sentinţa penală apelată s-au încălcat prevederile privind dreptul la apărare a inculpatului, respectiv art. 6 pct. 3 din C.E.D.O., inculpatul fiind trimis în judecată pentru art. 254 alin. (1) C. pen. şi instanţa ha condamnat pentru art. 254 alin. (2) C. pen., fără a se pune la prima instanţă în discuţie schimbarea de încadrare juridică a faptei; nu este vorba de o recalificare, ci de o nulitate absolută. Depune la dosar o decizie C.E.D.O. prin care arată că sa dispus rejudecarea pentru faptul că inculpatul a fost condamnat după pronunţare la o altă faptă decât pentru cea pentru care a fost trimis în judecată.

Prin Decizia penală nr. 38/ A din 18 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii apelanţi A.B.G. şi T.I. împotriva sentinţei penale nr. 374 din 12 octombrie 2012 a Tribunalului Timiş .

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza: In baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpaţii A.B.G. şi T.I. la pedeapsa de câte 2 (doi) ani închisoare, fiecare, pentru luare de mită. S-au mnenţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 109 alin. 4 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul apelant A.B.G. a următoarelor obiecte - corpuri delicte, menţionate în procesul-verbal de predare primire, încheiat la data de 05 septembrie 2012:

- dovezi,

- chitanţier,

- carnet procese verbale de constatare a contravenţiei, exemplarul 3 aferent perioadei 18 iulie 2012 -21 iulie 2012

- agendă de lucru înregistrată din 04 ianuarie 2012

În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., dispune restituirea către inculpatul apelant T.l. a următoarelor obiecte - corpuri delicte, menţionate în procesul-verbal de predare primire, încheiat la data de 05 septembrie 2012:

- dovezi,

- chitanţier,

- carnet procese verbale de constatare a contravenţiei, exemplarul 3 aferent perioadei 18 iulie 2012 -21 iulie 2012

- agendă de lucru înregistrată, din 04 ianuarie 2012

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile procurorului şi al inculpaţilor, au rămas în sarcina acestuia.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, având în vedere că inculpaţii au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prev. de art. 320¹ C. proc.pen, iar din examinarea probelor existente la dosarul cauzei, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, declaraţii inculpaţi, declaraţii martor având calitatea de investigator sub acoperire, înscrisuri, note de redare a convorbirilor în mediul ambiental, C.D. nr. 726.264 din 31 august 2012 care conţine imaginile surprinse de aparatul radar aflat pe maşina de poliţie a inculpaţilor din care rezultă că aparatul radar nu a înregistrat contravenţia săvârşită de investigatorul sub acoperire, el fiind în stand by, aspect pe care inculpaţii îl cunoşteau, astfel cum rezultă din declaraţiile lor şi de asemenea ei ştiau că nu se poate aplica sancţiunea legală în lipsa imaginilor video, din toate aceste probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor date în faţa instanţei, prin care au recunoscut săvârşirea faptelor, arătând că îşi însuşesc probele administrate în cursul urmăririi penale şi nu înţeleg să solicite alte probe rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii apelanţi au comis infracţiunile de reţinute în sarcina lor, probele administrate convergând spre vinovăţia acestora.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A.B.G. şi T.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în data de 20 iulie 2012, în timp ce supravegheau traficul rutier în localitatea Lovrin, în calitate de lucrători de poliţie, au primit de la investigatorul sub acoperire C.D.F., suma de 400 lei, pentru a nud sancţiona contravenţional cu ridicarea permisului de conducere, pentru comiterea unor abateri relative la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Constituie infracţiunea prev. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor se sancţionează cu pedeapsa prev. la art. 254 alin. (2) C. pen.

Noţiunea de,,atribuţii de control" (noţiune care implică şi activitatea de a constata, de a surprinde cazuri de încălcare a regulilor privind circulaţia pe drumurile publice) nu se confundă cu noţiunea de „funcţii de control" aceasta din urmă presupunând ca persoana în cauză să aibă atribuţii funcţionale de control ierarhic al agenţilor de poliţie rutieră din subordine.

S-a arătat că faţă de cele arătate mai sus, pentru acurateţea hotărârii şi în condiţiile în care dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fac trimitere la art. 254 alin. (2) C. pen., prima instanţă trebuia să reţină şi dispoziţiile alin. (2) al art. 254 C. pen., doar în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii, considerând că nu este vorba de o schimbare de încadrare juridică în condiţiile art. 334 C. proc. pen, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, art. 7 alin. (1) clin Legea nr. 78/2000, implicit se referă ia dispoziţiile alin. (2) al art. 254 C. pen.

S-a arătat că cererea inculpatului apelant T.I. de a se constata nulitatea actului de sesizare a instanţei în baza art. 44, art. 263, art. 332 alin. (2) şi art. 380 C. proc. pen. având în vedere că identitatea inculpatului trimis în judecată nu este stabilită cu certitudine, precum şi încălcările de la art. 197 pct. 2 C. proc. pen. referitor la sesizarea instanţei, cu consecinţa de trimitere a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, ne este fondată.

Inculpaţii fiind trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu, pentru aceeaşi infracţiune, faptele lor fiind comise în aceleaşi circumstanţe, chiar dacă s-au trecut datele de stare civilă greşit, nu constituie motiv de nulitate a actului de sesizare al instanţei fiind o evidentă eroare materială, din actele efectuate în cauză putând să se stabilească identitatea inculpatului, cu atât mai mult cu cât în hotărârea pronunţată de instanţă, inculpatul a fost menţionat cu datele corecte de identitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Aspectele privitoare la prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, competenţa materială de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Timiş, la modul de sesizare în sensul de mijloc prin care organele de urmărire penală iau cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni cât şi competenţa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire ia instrumentarea cauzei, sunt în conformitate cu dispoziţiile legii procesual penale, concluzionând că motivele invocate de inculpatul apelant T.I. nu se circumscriu cazurilor de restituire prev. de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Aspectele privitoare la schimbarea încadrării juridice nu constituie un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare, considerând că nu se circumscrie cazurilor de nulitate prevăzute în alin. (2) al art. 197 C. proc. pen., această chestiune de drept putând fi soluţionată în apel, fiind o cale de atac devolutivă.

Faţă de împrejurările concrete de comitere a faptelor-inculpaţii acţionând în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, folosindu-se de calitatea de poliţişti în realizarea activităţii infracţionale, s-a apreciat că faptele acestora prezintă un grad sporit de pericol social, afectând nivelul de încredere al societăţii în reprezentanţii organelor statului, chemate tocmai să vegheze la respectarea legii. In privinţa sancţiunilor, s-a observat că pedepsele principale au fost stabilite în cuantumuri orientate spre minimele prevăzute de lege.

Referitor la persoana fiecărui inculpat, lipsa antecedentelor penale, faptul că în sarcina inculpaţilor s-a reţinut săvârşirea unui singur act material de luare de mită, Curtea a apreciat că scopul de prevenţie specială şi generală al pedepselor, cât şi reeducarea inculpaţilor, se poate realiza şi prin condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea fără executare efectivă, fiind întrunite cerinţele prev. de art. 81 C. pen., considerent pentru care se constată ca fiind neîntemeiate motivele de apel vizând cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii apelanţi A.B.G. şi T.I. au fost admise, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a desfiinţa sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza:

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 320¹ C. proc. pen. inculpaţii A.B.G. şi T.I. au fost condamnaţi la aceeaşi pedeapsă, stabilită de de prima instanţă, respectiv de câte 2 (doi) ani închisoare, fiecare, pentru luare de mită.

Observând nelegalitatea sentinţei sub aspectul nepronunţării asupra confiscării sau a restituirii corpurilor delicte, instanţa de apel, în baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen,, a dispus restituirea către inculpaţi a obiectelor - corpuri delicte, menţionate în procesul-verbal de predare primire, încheiat la data de 05 septembrie 2012, şi predate Parchetului de pe lângă tribunalul Timiş, la data de 5 sept. 2012 (fila 74 dosar fond).

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii A.B.G. şi T.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele invocate în scris la dosar.

Procedând la verificarea motivelor de recurs în raport de dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., privind motivarea recursului, se constată că acestea nu au fost depuse la dosar cu 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Potrivit Legii nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul dm cazurile prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi de încadrează în unul dintre aceste cazuri nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi art., cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că primul termen de judecată a fost fixat în cauză la data de 6 iunie 2013, în timp ce inculpaţii au depus în scris la dosar motivele de recurs la data de 3 iunie 2013 pentru inculpatul A.B.G. şi la 10 septembrie 2013 pentru inculpatul T., încălcându-şi astfel obligaţia ce le revenea potrivit art. 385 alin. (2) C. proc. pen.

Întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute la art. 385 alin. (3) C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând ca în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.B.G. şi T.I. împotriva Deciziei penale nr. 38/ A din 18 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare eăîre stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2013

← ICCJ. Decizia nr. 2769/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2804/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... →

ICCJ. Decizia nr. 2777/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2777/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs