ICCJ. Decizia nr. 279/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 279/2013

Dosar nr. 536/1/2013

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2013

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 302 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat temeinică şi legală măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R.N.G., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, măsură pe care o menţine.

S-a învederat că menţinerea arestării preventive a inculpatului este necesară atât pentru buna desfăşurare a procesului, pentru ca acesta să nu zădărnicească aflarea adevărului prin exercitarea de presiuni, cum se reţine că s-a făcut în cursul urmăririi penale, sau încheierea unor înţelegeri frauduloase cu părţile vătămate, cât şi datele privind persoana inculpatului şi evaluarea de pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.

La termenul de judecată fixat pentru astăzi, 28 ianuarie 2013, inculpatul a solicitat printr-o cerere scrisă dată în faţa autorităţilor din penitenciar, ca instanţa de judecată să ia act de declaraţia sa de retragere a recursului împotriva încheierii de şedinţă din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti.

Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului inculpat R.N.G. în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă, privind soluţionarea cauzei în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., a luat act de retragerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.N.G. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1011/42/2012/a1.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 279/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs