ICCJ. Decizia nr. 228/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 228/2013
Dosar nr. 15570/225/2011
Şedinţa publică din 26 februarie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 15570/225/2012, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului B.B.G., de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reţinută în rechizitoriu, în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A respins cererea formulată de apărătorul ales al părţii vătămate de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reţinută în rechizitoriu, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (3) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cum a fost reţinută în rechizitoriu, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 182 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.B.G., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
A luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.D.A.
A obligat pe inculpatul B.B.G. la plata către partea civilă S.D.A. a sumei de 7694 RON despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
A obligat pe inculpatul B.B.G. la plata către partea civilă S.D.A. a sumei de 50000 RON despăgubiri civile reprezentând daune morale.
A obligat pe inculpatul B.B.G. la 3500 RON cheltuieli de judecată către partea civilă S.D.A., reprezentând onorariile de avocaţi din faza de urmărire, penală şi din cursul judecăţii, conform chitanţelor nr. 40 din 19 ianuarie 2012 - (avocat A.) şi nr. 19 din 10 iunie 2010 (avocat V.A.).
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu protocolul nr. 113928/2008 privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, a obligat pe inculpatul B.B.G. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând 50% din valoarea onorariului avocatului C.S., desemnat din oficiu pentru inculpat, conform delegaţiei nr. 3463 din 22 noiembrie 2011, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, inculpatul B.B.G. şi partea civilă S.D.A. au declarat recurs.
Cauza a fost înaintată la Curtea de Apel Craiova pentru soluţionarea căii de atac.
Prin Decizia penală nr. 2041 din 12 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova a admis excepţia de necompetenţă materială - invocată din oficiu - şi a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a decide astfel, instanţa reţinut că, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, tribunalul judecă, ca instanţă de recurs, recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecători privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
S-a mai reţinut că, sentinţa recurată este pronunţată ulterior modificării dispoziţiilor legale mai sus citate prin Legea nr. 202/2010 şi în consecinţă aceste dispoziţii sunt pe deplin incidente.
De asemenea, instanţa a mai avut în vedere şi că prin rechizitoriul din data de 11 noiembrie 2011 emis în Dosarul nr. 5188/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, ce constituie actul de sesizare al instanţei, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) C. pen., iar potrivit alin. (2) al art. 181 C. pen. acţiunea penală, în situaţia infracţiunii de vătămare corporală incriminată în această dispoziţie legală, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În consecinţă, s-a apreciat că Tribunalului Mehedinţi este instanţa competentă, atât material cât şi teritorial, să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârii instanţei de fond.
Totodată, Curtea de Apel Craiova a reţinut şi dispoziţiile art. 41 C. proc. pen., din care rezultă că schimbarea încadrării juridice sau a calificării unei fapte nu produce modificări, în ceea ce priveşte competenţa instanţelor în soluţionarea cauzei.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 42 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Tribunalul Mehedinţi, prin Decizia penală nr. 554 din 27 noiembrie 2012, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de recurentul inculpat B.B.G.
A declinat competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de partea civilă S.D.A. şi inculpatul B.B.G., în favoarea Curţii de Apel Craiova.
S-a constatat că a intervenit un conflict negativ de competenţă între Tribunalului Mehedinţi şi Curtea de Apel Craiova şi s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Craiova a reţinut că dispoziţiile art. 27 pct. 3 din C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la 25 noiembrie 2010, prevăd că tribunalul, ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
De asemenea, aceeaşi lege a modificat dispoziţiile privind competenţa materială a curţilor de apel, prin art. 281 pct. 3 C. proc. pen., prevăzându-se că acestea "ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege."
S-a mai reţinut, din interpretarea prevederilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010 şi ale art. 281 pct. 3 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, curtea de apel are competenţă generală, iar tribunalul are competenţă specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
S-a constatat că Sentinţa penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 15570/225/2012 de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin nu face parte dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 din C. proc. pen., întrucât a fost pronunţată cu privire la infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care acţiunea penală nu se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În considerentele deciziei, instanţa a mai reţinut că, într-adevăr, pentru infracţiunea la care s-a referit dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriul parchetului - art. 181 C. pen., acţiunea penală s-a pus în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă calea de atac a recursului vizează o sentinţă pronunţată pentru o altă infracţiune, pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale nu este condiţionată de o astfel de plângere.
De asemenea, este adevărat că potrivit art. 41 alin. 2 C. proc. pen. - invocat de curtea de apel, fără a se distinge între cele două alineate - schimbarea calificării unei fapte nu atrage incompetenţa instanţei, dar situaţia reglementată de textul legal are în vedere o schimbare a calificării faptei intervenită printr-o lege nouă şi nu prin schimbarea încadrării juridice a faptei prin dispoziţia instanţei.
Totodată, art. 41 alin. (1) C. proc. pen. se referă, în mod expres, la situaţia instanţei superioare, aceasta păstrându-şi competenţa, în detrimentul instanţei inferioare, în cazul în care, după cercetarea judecătorească efectuată de către instanţa superioară, aceasta dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, în infracţiuni care ar fi de competenţa instanţei inferioare, textul fiind aplicaţia practică a principiului "qui potest plus, potest minus". De pildă, în cazul în care tribunalul schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii, din tentativă la infracţiunea de omor - cu care a fost sesizat prin rechizitoriul parchetului -, în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, iar persoana vătămată înţelege să formuleze plângere prealabilă, competenţa materială rămâne dobândită tribunalului, acesta neputându-şi declina competenţa de soluţionare în favoarea judecătoriei.
În sens opus, dacă judecătoria este instanţa sesizată cu infracţiunea de viol, în condiţiile art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea persoanei vătămate şi dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de viol, în condiţiile art. 197 alin. (3) C. pen., aceasta nu poate rămâne competentă să judece cauza, fiind necesară declinarea competenţei materiale de soluţionare în favoarea tribunalului.
În altă ordine de idei, s-a mai constatat că opinia curţii de apel poate conduce la soluţii pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere la momentul stabilirii competenţelor materiale ale instanţelor, în condiţiile modificărilor aduse prin intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Dacă tribunalul ar rămâne învestit cu soluţionarea recursului declarat de inculpat şi ar preconiza o soluţie de respingere a recursului, hotărârea ar rămâne definitivă, iar inculpatul - condamnat pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale nu este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate - ar fi vătămat în dreptul său ca o eventuală condamnare pentru această infracţiune să fie pronunţată, în ultim grad de jurisdicţie, de instanţa superioară tribunalului.
Cauza având ca obiect conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Mehedinţi şi Curtea de Apel Craiova a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub numărul 15570/225/2011.
Examinând conflictul negativ de competenţă cu care a fost sesizată, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate de partea civilă S.D.A. şi inculpatul B.B.G. împotriva Sentinţei penale nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 15570/225/2011 de Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin este Curtea de Apel Craiova, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 281 pct. 3 C. proc. pen. stabilesc că recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii, în primă instanţă, se judecă de către curtea de apel, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului.
Aşadar, competenţa tribunalului este limitată şi expres prevăzută de art. 27 pct. 3 C. proc. pen., care statuează că acesta judecă doar recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii, privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Prin Sentinţa penală nr. 1356 din 22 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 15570/225/2011 de Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin s-a dispus condamnarea inculpatului B.B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru care acţiunea penală nu se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În consecinţă, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze recursurile declarate împotriva sentinţei penale menţionate este Curtea de Apel Craiova, neavând relevanţă faptul că, prin actul de sesizare al instanţei, inculpatul B.B.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe inculpatul B.B.G., în favoarea Curţii de Apel Craiova, instanţă căreia i se trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul B.B.G., în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Trimite dosarul acestei instanţe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
