ICCJ. Decizia nr. 2839/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2839/2013
Dosar nr. 52469/3/2010
Şedinţa publică din 24 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 194/F din 17 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.Ş.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. dreptul de a exercita o profesie de natura aceleia de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, (respectiv aceea de director în cadrul unităţilor sanitare şi creşelor), pe o durată de 3 ani.
A aplicat art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.
În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce reprezintă termen de încercare.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen. şi anume:
a) să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de această instituţie;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Conform art. 863 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să desfăşoare, pe durata termenului de încercare, o activitate neremunerată, conform profesiei sale, în cadrul unor case de copii, după un program stabilit de Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei.
Conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 900 RON, consemnată la C. cu recipisa din data de 01 octombrie 2010.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în anul 2010, inculpatul F.Ş.S., de profesie medic, deţinea funcţia de director al Creşei nr. x din Bucureşti, una din atribuţiile sale de serviciu constând în aprobarea cererilor de înscriere a copiilor în această unitate.
Începând cu luna mai 2010, martora U.C.G. a făcut demersuri pentru a-şi înscrie copilul la creşă, în data de 30 august 2010 purtând o discuţie cu asistenta şefă B.E. martora aflând cu această ocazie că, în afară de taxa pentru înscriere, trebuia să aducă în ziua de 01 septembrie 2010 o sumă de bani şi pentru directorul unităţii, inculpatul F.Ş.S., pentru a avea siguranţa că acesta îi va aproba cererea.
În urma acestei discuţii, în data de 31 august 2010, martora U.C.G. a formulat un denunţ la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind de acord să colaboreze cu organul de urmărire penală pentru prinderea în flagrant a inculpatului F.Ş.S.
Prin ordonanţa din 31 august 2010, procurorul a dispus interceptarea şi înregistrarea, cu titlu provizoriu, audio şi video, în mediul ambiental, a convorbirilor purtate de denunţătoare şi de alte persoane în incinta Creşei nr. x pe o durată de 48 de ore, această măsură fiind confirmată de Tribunalul Bucureşti.
În ziua de 01 septembrie 2010, în prezenţa martorului asistent T.G., ofiţerii de poliţie judiciară au înmânat denunţătoarei suma de 500 de RON, compusă din bancnote ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, după care împreună s-au deplasat în zona Creşei nr. x, martora U. intrând în incinta unităţii şi deplasându-se la biroul inculpatului, conversând cu acesta, timp de aproximativ 50 de minute, despre starea de sănătate şi familială a copilului. Denunţătoarea i-a spus inculpatului despre discuţia avută cu asistenta şefă, martora B.E., precum şi faptul că are suma de bani asupra sa, după care a înmânat plicul conţinând suma de 500 RON, rugându-l să numere banii, însă inculpatul i-a răspuns că îi va număra după plecarea acesteia, "pentru a o necăji". U.C. a insistat ca inculpatul să numere banii, însă acesta doar i-a mulţumit, spunându-i că vor mai discuta pe parcursul anului, denunţătoarea părăsind biroul, revenind la poliţiştii din dispozitivul de supraveghere.
În continuare, în prezenţa martorului asistent T.G., organele de urmărire penală au pătruns în biroul inculpatului F.Ş.S., pe masa de lucru a acestuia fiind descoperit plicul adus de martora U.C., în interiorul căruia se afla suma de 500 de RON; în prezenţa inculpatului F.Ş.S., a martorei B.E. şi a martorului asistent s-a constatat că seriile acestor bancnote corespund cu cele consemnate anterior de poliţişti în proces-verbal.
De asemenea, pe biroul inculpatului F.Ş.S. şi în sertare au fost găsite diferite sume de bani cuprinse între 150 şi 220 RON, precum şi mai multe bunuri de consum (whisky, vin, cafea, etc.), în diferite pungi de cadou sau separat, inculpatul declarând că îi aparţin.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, prima instanţă a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- declaraţiile martorului denunţător U.C.G.;
- declaraţiile martorului B.E., asistent-şef în cadrul Creşei nr. x, aceasta susţinând constant, pe parcursul procesului penal, că inculpatul F.Ş.S. i-a cerut să pretindă părinţilor care doreau să-şi înscrie copii la creşă, în afara taxelor legale şi alte sume de bani ce urmau să-i parvină inculpatului, martora informând-o în acest sens şi pe denunţătoarea U.C.;
- înregistrarea convorbirii purtate, în mediul ambiental, de U.C. cu inculpatul F.Ş.S., la data de 01 septembrie 2010 şi procesul-verbal de redare a acestei convorbiri. S-a apreciat că deşi înregistrarea video nu surprinde momentul când martora lasă plicul pe biroul inculpatului, discuţia dintre cei doi pe această temă este neechivocă, inculpatul acceptând suma de bani de la denunţătoare;
- procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din data de 01 septembrie 2010.
Inculpatul F.Ş.S. nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că nu a avut cunoştinţă despre existenţa plicului cu bani găsit pe biroul său, că răspunsul oferit denunţătoarei reprezintă un refuz şi o descurajare în privinţa eventualelor intenţii ale acesteia precum şi faptul că depoziţiile martorei B.E. sunt mincinoase, având în vedere relaţiile de duşmănie dintre aceasta şi inculpat.
S-a apreciat că poziţia adoptată de inculpat este nesinceră, declaraţiile martorei B.E. coroborându-se cu cele ale denunţătoarei U.C.G., respectiv cu înregistrările purtate în mediul ambiental, mijloace de probă din care s-a arătat că rezultă fără echivoc că F.Ş.S. a pretins, prin intermediul asistentului şef B.E., suma de bani pe care a primit-o de la denunţătoare, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel, solicitând pronunţarea unei hotărâri în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., lipsind intenţia în săvârşirea faptei.
A solicitat reaprecierea probatoriului şi constatarea că inculpatul nu a pretins vreodată banii, declaraţia martorului B.E. fiind tendenţioasă şi nesinceră.
În subsidiar, a solicitat aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 313 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost admis apelul inculpatului, desfiinţată sentinţa apelată, iar în rejudecare, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.; conform art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a restituit inculpatului suma de 900 RON, consemnată la C. cu recipisa din data de 01 octombrie 2010.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut, în esenţă, că pentru a stabili situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei, instanţa a dat o greşită interpretare a probatoriului administrat, din care rezultă, rezultă fără echivoc că inculpatul nu a pretins denunţătoarei vreo sumă de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, suma de bani fiind solicitată de martora B.E., colega inculpatului, care obişnuia să pretindă unora dintre părinţi sume de bani în numele inculpatului.
S-a mai argumentat că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi pretins vreodată bani, doar martora B.E. susţinând acest lucru, declaraţia sa rămânând izolată în ansamblul probator administrat şi neavând astfel putere probantă; declaraţiile acesteia sunt lipsite de obiectivitate, în condiţiile în care după descinderea organelor de cercetare penală la Creşa nr. x, aceasta a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, după care împotriva sa a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
S-a arătat că în cursul urmăririi penale au fost date numeroase declaraţii de părinţi care şi-au înscris copii la creşă în perioada respectivă şi din care nu a rezultat că inculpatul ar fi solicitat bani sau price alte bunuri pentru înscrierea copiilor lor la grădiniţă.
Astfel, s-a concluzionat că este neîndoielnic faptul că inculpatul nu a pretins bani sau alte foloase că nu a acceptat şi a respins promisiunea de bani sau alte foloase, neexistând probe din care să rezulte că inculpatul ar fi primit asemenea promisiuni personal sau prin alte persoane, declaraţia martorei B.E. nefiind concludentă în dovedirea unor asemenea raporturi fie prin singularitatea ei, fie prin nesusţinerea nici de către această martoră a acestor modalităţi de săvârşire a infracţiunii de luare de mită de către inculpat.
În ceea ce priveşte modalitatea primirii banilor în plic susţinută şi prin rechizitoriu şi reţinută şi de prima instanţă, Curtea a apreciat că din probele administrate există un dubiu foarte serios care profită inculpatului, dubiu bazat pe modalitatea în care denunţătoarea a plasat plicul pe biroul inculpatului în timp ce discuta cu acesta, dar şi pe discuţia care nu a dovedit fără echivoc faptul că inculpatul a conştientizat existenţa plicului.
Astfel, prin încheierea din 25 octombrie 2011, Curtea a procedat la vizionarea înregistrării de pe D.V.D. din 01 septembrie 2010 (discuţiile dintre denunţătoare şi inculpat în cabinetul acestuia), constatându-se că discuţia privea problemele medicale ale copilului ce urma să fie înscris la creşă, iar la minutul 27 - 28 s-a observat cum denunţătoarea a aruncat o coală de hârtie albă, împăturită, spre biroul inculpatului, după care imaginea a purtat pe alte cadre, respectiv camera biroului inculpatului.
Discuţia dintre denunţătoare şi inculpat a fost cea cuprinsă în rechizitoriu la filele 6 - 7.
S-a arătat că este adevărat că din această discuţie rezultă că denunţătoarea, folosind un limbaj aluziv, a încercat să sugereze în finalul discuţiei că vrea ca inculpatul să fie "mulţumit" sau "ca de obicei îmi place să (...) fie bine şi acolo şi acolo", însă inculpatul a răspuns ferm: "staţi doamnă liniştită că nu facem aicea tarabageală (...) altfel am fi scris pe uşă intrarea 300 RON sau 700 RON sau nu ştiu (...) 100 RON", un asemenea răspuns practic, reprezentând un refuz şi o descurajare în privinţa intenţiilor martorei denunţătoare.
S-a motivat că dacă s-ar aprecia că asemenea răspuns reprezintă de fapt o necontestare a cuantumului sumei depuse în plic de către denunţătoare, ar însemna doar că s-ar face o simplă presupune de către Curte, presupunere care ar fi fără putere probantă, în condiţiile în care nu există certitudine că inculpatul ar fi văzut plicul şi ar fi conştientizat astfel că există o ofertă de mituire, cu atât mai mult cu cât sugestiile denunţătoarei au fost aluzive.
Practic, din vizionare nu s-a putut constata că inculpatul a vizionat plicul, iar din discuţie că ar fi conştientizat că în acel moment se dau bani sau că se promit bani, răspunsul acestuia fiind ferm.
S-a apreciat că şi dacă s-ar fi dovedit neîndoielnic toate aceste aspecte, fapta ar fi putut reprezenta infracţiunea de primire de foloase necuvenite, deoarece din declaraţiile martorei B.E. coroborate cu discuţia purtată cu denunţătoarea, reţinută şi în rechizitoriu, rezultă că minorul ar fi fost acceptat de principiu pentru înscrierea la creşă, discuţia purtându-se numai asupra unor aspecte medicale legate de copil, însoţite de sfaturi din partea inculpatului.
S-a concluzionat că neconştientizarea existenţei plicului, lipsa unei oferte clare din partea denunţătoarei, alături de răspunsul ferm al inculpatului, demonstrează că nu s-a dovedit îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, respectiv latura subiectivă a acestuia, existând dubii sub acest aspect care profită inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi pct. 10 C. proc. pen. şi arătând (după cum rezultă din motivele scrise de recurs şi concluziile orale ale procurorului de şedinţă expuse în partea introductivă a prezentei decizii) că soluţia de achitare constituie rezultatul unei eronate interpretări a probelor care contrar concluziei instanţei de apel, dovedeau primirea banilor de către inculpat în scopul îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorei B.E. şi ale denunţătoarei asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat; s-a solicitat admiterea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, instanţa de recurs constată că acesta este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Din verificarea şi în baza propriei aprecieri asupra ansamblului probelor administrate şi din analiza hotărârilor pronunţate, instanţa de recurs constată că soluţia recurată este legală, temeinică şi riguros motivată.
Se reţine că în mod just s-a apreciat, în esenţă, că prezumţia de nevinovăţie ce opera în favoarea inculpatului nu a fost înlăturată, astfel că orice dubii privind vinovăţia acestuia în comiterea faptei imputate au fost valorificate în sensul producerii de efecte în favoarea inculpatului.
Probele administrate şi care s-au coroborat nu au fost şi nu sunt apte a forma convingerea instanţei că inculpatul ar fi pretins martorei denunţătoare vreo sumă de bani - aspect pe care, de altfel, acesta l-a acceptat, în acest sens fiind denunţul şi declaraţiile sale din cursul urmăririi penale; totodată, pretinsul fapt al cererii (chiar indirectă) unor sume de bani de la părinţii ce doreau să-şi înscrie copii la creşă nu a fost susţinut decât de declaraţiile martorei B.E. În ceea ce priveşte veridicitatea acestora şi aptitudinea lor de a constitui probe care prin eventuala coroborare cu altele să conducă la stabilirea stării de fapt se reţine că după cum rezultă chiar din declaraţia martorei amintită aceasta se afla într-o relaţie încordată cu inculpatul, tensiunile existente datorându-se reclamaţiei pe care acesta o formulase împotriva martorei pentru modul de exercitare a atribuţiilor şi folosirea în interes propriu a bunurilor şi dotărilor de la locul de muncă - aspecte ce reies din declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de recurs şi de fond.
Se constată, de asemenea, că nici susţinerile martorei denunţătoare nu sunt apte să dovedească, mai presus de orice bănuială comiterea infracţiunii de luare de mită de către inculpat nici în modalitatea normativă a pretinderii sumei de bani şi nici a primirii; totodată, convorbirea purtată şi înregistrată nu susţine teza acuzării, potrivit căreia inculpatul nu a refuzat suma de bani predată de denunţătoare, discuţia purtată cu aceasta relevând refuzul său de a purta conversaţia urmărită de martoră şi respingerea aluziilor acesteia; nu s-a dovedit că inculpatul ar fi primit, ori nu ar fi respins promisiuni având ca obiect bani sau alte foloase, înregistrarea video neoferind date certe privind conştientizarea existenţei unui plic cu bani, ori a formulării unei oferte ferme din partea denunţătoarei.
În circumstanţele expuse, în mod evident, soluţia de condamnare urma să se fundamenteze în mod nelegal pe supoziţii şi incertitudini inapte să susţină coerent şi cert o stare de fapt şi să probeze vinovăţia inculpatului.
Comportamentului acestuia nu i se poate conferi relevanţă penală, demersurile sale în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinută neinculpându-l; astfel suspiciunile ce s-ar fi putut ridica având în vedere aspectele relevate de martora B.E. - pe fondul relaţiilor tensionate avute cu inculpatul - nu sunt apte a susţine o soluţie de condamnare, după cum nici declaraţiilor denunţătoarei şi înregistrărilor audio - video realizate nu li se poate acorda o asemenea valoare.
Astfel, se reţine că în mod legal şi temeinic instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului, pe baza probelor ce s-au coroborat, neacordarea relevanţei dorită de parchet unor probe cu caracter incert sub aspectul informaţiilor furnizate neechivalând cu nepronunţarea asupra lor, cu comiterea unei erori de fapt, după cum susţine parchetul.
Având în vedere aprecierile anterioare se constată că soluţia recurată respectă exigenţele prev. de art. 62, 63 343 şi 345 C. proc. pen., precum şi prezumţia de nevinovăţie şi dreptul inculpatului la un proces echitabil, cărora li s-a dat deplină eficienţă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 313 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind pe inculpatul F.Ş.S.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2827/2013. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2862/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
