ICCJ. Decizia nr. 295/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 295/2013

Dosar nr. 7230/86/2011

Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 195 din 09 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosar nr. 7230/86/2011, s-au dispus următoarele:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D.L. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani pentru tentativă de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.G.F. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani pentru tentativă de omor calificat.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 504,06 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească acordate părţii vătămate M.I.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 1930,144 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate M.I.

S-a luat act că partea vătămată M.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.D.L. la plata sumei de 1001,01 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, onorariul parţial pentru avocatul desemnat din oficiu se înaintează din fondul M.J.L.C. în fondul Baroului de avocaţi Suceava.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.G.F. la plata sumei de 1001,01 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, onorariul parţial pentru avocatul desemnat din oficiu se înaintează din fondul M.J.L.C. în fondul Baroului de avocaţi Suceava.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 717/P/2018 din data de 14 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S.D.L. şi S.G.F. ambii pentru tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) C. pen.

În sinteză, potrivit rechizitoriului, s-a reţinut că la data de 19/20 iulie 2008, cu aproximaţie orele 02:00, în timp ce se deplasa împreună cu amicul său M.C.I., pe str. A.B. din oraşul S., partea vătămată M.I. din localitate s-a întâlnit cu inculpatul S.D.L., persoană pe care o cunoştea din vedere, din oraş, între aceştia având loc o discuţie neprincipială, un conflict verbal soldat apoi cu o agresiune din partea lui M., conflict care s-a datorat unei stări conflictuale mai vechi dintre acesta şi tatăl inculpatului, numitul S.F. M.I. l-a întrebat pe inculpat dacă este băiatul lui S.F., iar la răspunsul pozitiv al acestuia, a început să-i adreseze injurii, a devenit violent şi l-a lovit cu palma peste faţă. Conflictul s-a stins, astfel că partea vătămată împreună cu însoţitorul ei, s-au îndreptat către localul denumit "C." pentru a consuma băuturi alcoolice. Vizibil iritat şi supărat de atitudinea lui M., mânat de dorinţa de a se răzbuna pe acesta, inculpatul S.D.L. l-a apelat telefonic pe fratele său S.G.F., spunându-i să vină repede în zonă, întrucât a fost agresat de către M.I. La scurt timp după acestea, inculpatul S.G.F. a sosit la faţa locului, iar împreună cu fratele său S.D.L. a pornit în căutarea părţii vătămate pentru a se răzbuna şi a-i aplica o corecţie. Inculpaţii au pătruns în incinta localului C., unde ştiau că se află partea vătămată, s-au îndreptat direct către aceasta şi, fără a-i adresa vreun cuvânt, S.G.F. i-a aplicat o puternică lovitură de pumn în plină figură. Luată prin surprindere, victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe pardoseală, în apropierea tejghelei - a barului de deservire.

În continuare, cei doi inculpaţi au tăbărât pe victimă, aplicându-i numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în zona corpului, dar şi a capului, profitând de poziţia în care se afla victima şi a imposibilităţii acesteia de a se apăra.

Inculpatul S.D.L. a luat de lângă partea vătămată o navetă ce conţinea sticle de băuturi răcoritoare, goale, navetă cu care a lovit-o puternic pe partea vătămată de mai multe ori la nivelul capului şi al spatelui.

Văzând starea gravă în care se afla victima, inculpaţii au părăsit în grabă incinta localului, îndreptându-se către domiciliul lor.

Altercaţia a durat aproximativ 2 - 3 minute, iar persoanele prezente în local nu au avut timpul fizic necesar de a interveni, mai mult decât atât le-a fost frică să-i despartă pe agresori pentru a nu fi şi ei la rândul lor agresaţi de către aceştia. După plecarea inculpaţilor, în sprijinul victimei au sărit mai multe persoane printre care şi martorul V.M., asistent medical din cadrul Spitalului orăşenesc S.. Victima se afla în stare de inconştienţă şi sângera abundent la nivelul capului.

Martorul V.M. a reuşit pe moment să oprească sângerarea şi împreună cu alte persoane l-au transportat pe M.I., pe braţe, la Spitalul din localitate, aflat la mică distanţă de local.

Întrucât se afla într-o stare gravă, medicii au decis ca victima să fie transportată de urgenţă la Spitalul judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava, fiind astfel internat în cadrul secţiei de neurochirurgie.

Conform certificatului medico-legal nr. 1087/E din 28 iulie 2008 victima a prezentat status posttraumatism cranio-cerebral minor gradul II, hematom extradural frontal stâng operat, edem cerebral difuz, fractură orbito-frontală stânga, fractură perete anterior sinus maxilar stâng, pneumocefalie frontal-stâng liniară, pareză nerv facial drept, perforaţie timpan drept. Leziunile au necesitat pentru vindecare un nr. de 54 - 55 zile de îngrijiri medicale, iar medicii legişti au concluzionat că pareza de nerv facial drept îi conferă victimei o invaliditate de 30 la sută pentru următoarele 6 luni de zile. De asemenea, medicii au opinat că prin ele însele, leziunile suferite de victimă i-au pus viaţa în primejdie.

Audiată fiind, partea vătămată M.I. a declarat că în seara respectivă s-a întâlnit cu S.D.L., pe str. A.B. din oraşul S., între ei iscându-se un conflict verbal, adresându-şi jigniri reciproce şi uşoare îmbrânceli. Aceasta a precizat că incidentul a durat câteva zeci de secunde, însă în momentul în care s-a îndepărtat de acel loc şi se afla deja în incinta localului C., a simţit o puternică lovitură în zona capului, observându-i pe fraţii S. cum îl agresau. Urmare a loviturii, s-a prăbuşit la podea, pierzându-şi cunoştinţa, revenindu-şi apoi la Spitalul judeţean "S.I.N." Suceava.

Inculpaţii S.D.L. şi S.G.F. nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor au adoptat o poziţie procesuală incorectă, nesinceră, negând vreo implicare de-a lor în comiterea faptei.

Audiat fiind de către procuror, S.D.L. a recunoscut într-un final comiterea faptei, precizând că a fost deranjat de atitudinea victimei care l-a înjurat şi i-a aplicat o palmă peste faţă, astfel că a cerut ajutorul fratelui său pentru a se răzbuna. A mai arătat acesta că nu a intenţionat să-i suprime viaţa victimei, ci a vrut doar să-i aplice o corecţie.

Inculpatul S.G.F. a înţeles să se folosească de dreptul de a nu da nicio declaraţie, precizând că va da declaraţii doar în faţa instanţei de judecată, în eventualitatea unui proces penal. Inculpatul a declarat că s-a împăcat cu partea vătămată M.I., iar aceasta nu mai are nicio pretenţie de natură civilă faţă de el şi fratele său.

În local, în momentul comiterii faptei, se aflau mai mulţi tineri, care deşi au observat altercaţia fizică dintre părţi, au preferat să nu intervină pentru a nu fi şi ei agresaţi. Conform depoziţiei martorului C.A.D., inculpaţii au intrat în local şi s-au repezit asupra victimei, lovind-o cu pumnii şi picioarele peste cap şi corp "până au reuşit să o doboare la pământ". Au continuat să o lovească deşi era căzută pe pardoseală, iar S.D.L. a luat o navetă cu sticle goale aflată lângă tejgheaua barului, navetă cu care a lovit puternic victima peste corp şi cap. Aspectele relatate de martor sunt confirmate şi de declaraţia numitului T.C.G., declaraţie conform căreia toată altercaţia a durat maxim două minute, a fost de mare intensitate, iar victima a căzut la pământ încă de la prima lovitură recepţionată în plină figură de la S.G.F.

Martorul V.M. a precizat că în momentul în care a urcat în încăperea localului, a văzut victima căzută la pământ, cu faţa în sus, sângera puternic la nivelul arcadei, era inconştientă, nu putea să se mişte şi nici să vorbească. Întrucât este cadru medical, a încercat şi a reuşit să oprească sângerarea de la ureche şi împreună cu mai mulţi tineri a transportat victima, pe braţe, la spitalul din localitate.

La data de 10 iunie 2011, cei doi inculpaţi au luat cunoştinţă de cuprinsul materialului de urmărire penală administrat în cauză, fiind încunoştinţaţi de faptul ca urmează a fi deferiţi instanţei de judecată. Nici cu această ocazie, S.G.F. nu a dorit să dea declaraţii, precizând totuşi că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care este cercetat.

Instanţa de fond a constatat că în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere, declaraţie parte vătămată M.I.; certificat medico-legal nr. 1087/E; declaraţiile martorilor V.M., C.A.D. şi T.C.G., declaraţiile inculpatului S.D.L.; declaraţiile inculpatului S.G.F.

S-a reţinut de către organul de urmărire penală că în drept, fapta inculpaţilor S.D.L. şi S.G.F. care, la data de 19/20 iulie 2008, într-un loc public, cu intenţie, au exercitat acte de violenţă repetate şi de mare intensitate asupra victimei M.I., lovind-o pe aceasta cu pumnii, picioarele, precum şi cu o navetă ce conţinea sticle de băuturi răcoritoare, la nivelul corpului şi în special al capului, cauzându-i leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 54 - 55 zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată M.I. a precizat că s-a împăcat cu cei doi inculpaţi, astfel că nu înţelege să se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În faţa instanţei de fond, cei doi inculpaţi, la termenul din data de 30 noiembrie 2011, au recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost consemnate în rechizitoriu, solicitând ca judecata să se facă în baza procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen.

De asemenea, partea vătămată, la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2011 a arătat că, pe latură civilă, înţelege să solicite obligarea inculpaţilor la plata sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa de fond a apreciat, în primul rând, că situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu este dovedită.

În al doilea rând, referitor la cererea inculpaţilor de judecare a cauzei în baza procedurii speciale reglementate de art. 320¹ C. proc. pen., a reţinut că este îndeplinită cerinţa esenţială a acestui text de lege - respectiv cea de la alin. (1), în sensul că au recunoscut în mod expres săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare şi au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că urmează a se da curs acestei manifestări de voinţă, întrucât pe de o parte nu este incident în speţă vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., iar pe de altă parte dispoziţiile art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen. au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1470 din data de 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale. Chiar şi în cadrul normativ actual, ulterior modificărilor aduse alin. (4) şi (8) ale art. 320¹ C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 121/2011, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpaţi, astfel că cererea de judecare a cauzei în procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., a fost admisă.

Cu privire la situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut că la data de 19/20 iulie 2008 partea vătămată era sub influenţa băuturilor alcoolice (conform declaraţiilor martorilor T.A.C. şi R.T.M.) şi l-a abordat pe inculpatul S.D.L. întrebându-l dacă este "băiatul lui S.". Întrucât acesta a confirmat, partea vătămată l-a agresat pe inculpat trântindu-l cu capul şi spatele de peretele şi geamul localului în care se aflau, iar în momentul în care inculpatul a reuşit să iasă din strânsoare şi să se îndepărteze partea vătămată a aruncat cu pietre după acesta; inculpatul S.D.L. a aruncat şi el cu pietre către partea vătămată.

Acesta a constituit primul incident între părţi, şi a fost reţinut ca atare de către tribunal în baza susţinerilor inculpatului S.D.L. coroborate cu declaraţiile martorilor T.A.C. şi R.T.M. De altfel, şi partea vătămată a recunoscut existenţa acestui prim incident, iar prin ultima declaraţie dată în cauză a prezentat o situaţie de fapt foarte apropiată de cea a martorilor, cu anumite nuanţări ce ţin de gradul său de contribuţie şi intensitatea loviturilor. Însă aceste din urmă susţineri ale părţii vătămate nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, astfel că instanţa de fond a reţinut că partea vătămată a fost cea care a cauzat acest prim incident şi tot ea a exercitat acte de violenţă asupra inculpatului, determinându-l pe acesta să-şi asigure scăparea prin fugă.

După acest prim incident, inculpatul S.D.L. l-a sunat pe fratele său, i-a adus la cunoştinţă că a fost agresat, iar cei doi fraţi s-au hotărât să meargă după partea vătămată în "C." pentru a-i aplica o corecţie.

Însă, în ciuda acestei intenţii declarate, loviturile aplicate părţii vătămate au fost de mare violenţă, iniţial cu pumnii în zona capului, până ce M.I. a căzut. Din declaraţia părţii vătămate rezultă că aceasta şi-a pierdut cunoştinţa încă de la primele lovituri, neavând cunoştinţă despre desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Inculpatul S.G.F. i-a aplicat părţii vătămate o puternică lovitură cu pumnul în figură (declaraţia martorului T. şi cea a inculpatului S.D.L. Din declaraţiile martorilor oculari C.A.D., T.C.G. şi M.C.I. rezultă că ambii inculpaţi au lovit partea vătămată, cu pumnii până ce aceasta a căzut, iar ulterior au continuat să-l lovească cu picioarele în diverse regiuni ale corpului, inclusiv în cap.

Inculpatul S.D.L. a luat o navetă cu sticle goale cu care a lovit partea vătămată căzută la pământ, de mai multe ori (de 3 ori conform declaraţiei martorului C.). Loviturile au fost aplicate atât în zona capului cât şi în cea a umărului sau a spatelui, aspect ce rezultă atât din susţinerile inculpatului S.D.L., cât şi din declaraţiile martorului T. coroborate cu menţiunile din CML1087/E din 28 iulie 2008 al SML Suceava (dureri dorso-lombare drepte).

Partea vătămată a sângerat puternic în zona capului, aspect confirmat de martorul T. - căruia i s-a făcut rău de la mirosul de sânge, cât şi de către martorul V.M. Acesta din urmă nu a sesizat incidentul, însă în calitate de asistent medical a sesizat starea gravă în care se afla partea vătămată (avea faţa plină de sânge şi continua să sângereze la nivelul arcadei şi a urechii), şi a acordat primul ajutor.

Faţă de situaţia de fapt prezentată mai sus, reţinută de către instanţă în baza probatoriul administrat în cursul urmăririi penale instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au acţionat în baza unei legături subiective, fiecare dintre ei având reprezentarea faptului că acţiunile violente exercitate se adaugă la acţiunile violente ale celuilalt - ceea ce corespunde formei de participaţie a coautoratului.

Loviturile exercitate au fost de o violenţă deosebită, aplicate în mod repetat cu pumnii şi picioarele asupra unei zone vitale (a capului), iar din declaraţiile martorilor oculari rezultă că partea vătămată era deja inconştientă sau aproape inconştientă în momentul anterior exercitării de către inculpatul S.D.L. a loviturilor cu naveta. În acest sens este şi declaraţia părţii vătămate în sensul că şi-a pierdut cunoştinţa încă de la primele lovituri (lovitura cu pumnul a inculpatului S.G.F.). De asemenea, din punct de vedere medico-legal nu s-a făcut o individualizarea a consecinţelor loviturilor aplicate, astfel că asupra părţii vătămate s-au constatat o multitudine de leziuni în zona capului, atât pe partea dreaptă cât şi pe cea stângă; de asemenea, aceste leziuni s-au putut produce atât prin lovire activă urmată de cădere, cât şi prin cădere.

Faţă de atitudinea subiectivă a inculpaţilor (reţinută de instanţa de fond ex re - din desfăşurarea incidentului) şi imposibilitatea de a stabili din punct de vedere medico-legal consecinţele fiecărei lovituri aplicate, s-a apreciat că în sarcina ambilor inculpaţi trebuie reţinută infracţiunea de tentativă la omor calificat, chiar dacă inculpatul S.D.L. este cel care a lovit partea vătămată cu naveta în zona capului. În situaţiile în care inculpaţii aplică lovituri multiple, de mare intensitate, în regiuni vitale ale corpului, amândoi au comis aceeaşi infracţiune de omor, şi nu doar cel despre care se presupune că ar fi aplicat o lovitură prezumtiv mai puternică (respectiv inculpatul S.D.L., cu naveta în zona capului). Ambii inculpaţi au acţionat identic sub aspectul laturii obiective şi subiective a infracţiunii de omor, prevăzând rezultatul faptelor săvârşite şi acceptând posibilitatea producerii acestuia.

În consecinţă, s-a concluzionat că fapta inculpaţilor S.D.L. şi S.G.F. care, la data de 19/20 iulie 2008, într-un loc public, cu intenţie, au exercitat acte de violenţă repetate şi de mare intensitate asupra victimei M.I., lovind-o pe aceasta cu pumnii, picioarele, iar inculpatul S.D.L. cu o navetă ce conţinea sticle de băuturi răcoritoare, la nivelul corpului şi în special al capului, cauzându-i leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 54 - 55 zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut însă, în favoarea ambilor inculpaţi, printre alte circumstanţe atenuante, circumstanţa atenuantă a provocării, raportat la incidentul iniţial dintre partea vătămată şi inculpatul S.D.L., având în vedere şi raporturile de rudenie dintre cei doi inculpaţi, cu următoarea argumentare:

Conform art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, provocată prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. În speţă, partea vătămată l-a agresat pe inculpatul S.D.L. fără niciun motiv, doar pentru că avea anumite neînţelegeri cu tatăl inculpatului. Această atitudine a părţii vătămate a fost suficient de gravă pentru a da naştere unei stări de puternică tulburare şi emoţie asupra inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost nevoit să-şi asigure scăparea prin fugă iar partea vătămată a aruncat cu pietre asupra sa. De asemenea, în ceea ce priveşte inculpatul S.G.F., deşi nu a fost agresat de către partea vătămată, instanţa de fond a reţinut că este fratele celuilalt inculpat (şi, în consecinţă, se află în legături foarte apropiate), iar agresiunea exercitată asupra unei rude apropiate şi membru de familie este de natură a cauza şi în persoana acestuia acea stare psihică de reducere a capacităţii de prevedere, de stăpânire, sub imperiul căreia cei doi au adoptat rezoluţia infracţională. Din chiar modalitatea de desfăşurare ulterioară a incidentului (respectiv agresarea părţii vătămate de către inculpatul S.G.F. în mod violent, prin surprindere şi fără a-i adresa vreun cuvânt), este evidenţiată starea de surescitare nervoasă a acestui inculpat.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut incidenţa acestei circumstanţe atenuante legale şi a apreciat că gradul de vinovăţie al părţii vătămate este de 30%.

A fost reţinută, în favoarea ambilor inculpaţi, şi circumstanţele judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. - conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii. În opinia instanţei de fond, acestea sunt relevate nu doar de lipsa antecedentelor penale, dar şi de caracterizările depuse, precum şi de poziţia procesuală a părţii vătămate care a arătat că s-a împăcat cu inculpaţii.

Pe lângă aceste criterii de individualizare, dar şi celelalte indicate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a reţinut şi gravitatea mare a faptei, violenţa deosebită a acţiunilor inculpaţilor (ceea ce a cauzat lipsa oricărei intervenţii din partea martorilor oculari) şi atitudinea preponderent nesinceră a inculpaţilor pe parcursul procesului penal în ansamblul său (inculpatul S.D.L. recunoscând săvârşirea faptei abia la data de 30 mai 2011, iar fratele său abia în faţa instanţei).

Instanţa de fond a apreciat că executarea efectivă a pedepsei în regim privativ de libertate se impune având în vedere, în primul rând, natura infracţiunii reţinute (împotriva vieţii), cât şi, mai ales, modalitatea violentă de executare şi consecinţele medico-legale produse părţii vătămate. S-a arătat că suspendarea executării pedepsei (în modalităţile prevăzute de art. 81 sau 86¹ C. pen.) nu este de natură a corespunde gravităţii infracţiunii săvârşite, nu ar duce la împlinirea scopului de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni [art. 52 alin. (1) teza ultimă C. pen.] şi nu ar constitui o măsură de constrângere adecvată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi inculpaţii S.D.L. şi S.G.F., pentru motivele pe larg expuse în încheierea de şedinţă din data de 13 iunie 2012.

Prin Decizia penală nr. 63 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi de inculpaţii S.D.L. şi S.G.F. împotriva Sentinţei penale nr. 195 din 09 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosarul nr. 7230/86/2011, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în judecare:

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului S.D.L., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² alin. (1) C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul S.D.L. se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, respectiv la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului S.G.F., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² alin. (1) C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul S.G.F. se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, respectiv la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86⁴ C. pen. rap. la art 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Pe latură civilă, instanţa de apel a dispus înlăturarea din sentinţa penală apelată a următoarelor dispoziţii:

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 504,06 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească acordate părţii vătămate M.I.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 1930,144 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate M.I.

S-au constatat recuperate integral, prin plată, prejudiciile cauzate părţilor civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare deciziei.

S-a mai dispus ca cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, să rămână în sarcina acestuia, inclusiv suma de 150 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor din oficiu pentru ambii inculpaţi (câte 75 RON), ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Inculpaţii apelanţi au comis faptele deduse judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei atacate, vinovăţia lor fiind în mod corect stabilită.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că la data de 19/20 iulie 2008, cu aproximaţie la orele 02:00, în timp ce se deplasa împreună cu amicul său M.C.I., pe str. A.B. din oraşul S., partea vătămată M.I. din localitate s-a întâlnit cu inculpatul S.D.L., persoană pe care o cunoştea din vedere, din oraş, între aceştia având loc o discuţie neprincipială, un conflict verbal soldat apoi cu o agresiune din partea părţii vătămate M.I., conflict care s-a datorat unei stări conflictuale mai vechi dintre acesta şi tatăl inculpatului, numitul S.F. M.I. l-a întrebat pe inculpat dacă este băiatul lui S.F., iar la răspunsul pozitiv al acestuia, a început să-i adreseze injurii, a devenit violent şi l-a lovit cu palma peste faţă. Conflictul s-a stins, astfel că partea vătămată împreună cu însoţitorul ei, s-au îndreptat către localul denumit "C." pentru a consuma băuturi alcoolice. Vizibil iritat şi supărat de atitudinea lui M., mânat de dorinţa de a se răzbuna pe acesta, inculpatul S.D.L. l-a apelat telefonic pe fratele său S.G.F., spunându-i să vină repede în zonă, întrucât a fost agresat de către M.I. La scurt timp după acestea, inculpatul S.G.F. a sosit la faţa locului, iar împreună cu fratele său S.D.L. a pornit în căutarea părţii vătămate pentru a se răzbuna şi a-i aplica o corecţie. Inculpaţii au pătruns în incinta localului C. unde ştiau că se află partea vătămată, s-au îndreptat direct către aceasta şi fără a-i adresa vreun cuvânt, S.G.F. i-a aplicat o puternică lovitură de pumn în plină figură. Luată prin surprindere, victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe pardoseală, în apropierea tejghelei - a barului de deservire.

Curtea de apel a apreciat că este neîntemeiat motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul, în sensul greşitei reţineri a circumstanţei atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu următoarea argumentare:

În conformitate cu disp. art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă "săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."

În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, condiţiile de existenţă ale provocării sunt: existenţa unei activităţi de provocare din partea părţii vătămate; actul provocator al părţii vătămate să determine o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, sub stăpânirea căreia acesta să fi săvârşit infracţiunea, iar infracţiunea să se îndrepte împotriva părţii vătămate care a efectuat actul provocator.

Or, în speţă, din probele administrate în cauză, rezultă că fără niciun motiv întemeiat, partea vătămată M.I. l-a agresat pe inculpatul S.D.L., acesta încercând să-şi asigure scăparea prin fugă, iar partea vătămată a aruncat cu pietre asupra lui, activitatea părţii vătămate fiind de natură a-i crea inculpatului o puternică tulburare, respectiv o stare psihică de reducere a capacităţii de prevedere, de stăpânire, sub imperiul căreia acesta a adoptat rezoluţia infracţională.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.G.F., deşi acesta nu a fost agresat de către partea vătămată, curtea de apel a avut în vedere că el este fratele celuilalt inculpat, între cei doi existând, deci, raporturi de rudenie, caracterizate prin puternice sentimente de afecţiune, agresiunea exercitată de partea vătămată asupra inculpatului S.D.L. fiind de natură a-i cauza şi fratelui său acea stare psihică de reducere a capacităţii de prevedere, de stăpânire, sub imperiul căreia a adoptat rezoluţia infracţională.

Prin urmare, ambii inculpaţi au exercitat acte de violenţă fizică asupra părţii vătămate, ei acţionând sub stăpânirea puternicei tulburări determinate de o provocare din partea acesteia.

În aceste condiţii, faţă de împrejurarea că, fără vreun motiv întemeiat, partea vătămată a iniţiat conflictul, acţiunea celor 2 inculpaţi fiind determinată de atitudinea ostilă şi violentă a acesteia, curtea de apel a apreciat că se justifică reţinerea unui grad de vinovăţie al părţii vătămate de 50%, constatând că ambii inculpaţi au săvârşit faptele deduse judecăţii în stare de provocare, având, fiecare, un grad de vinovăţie de câte 25%.

Referitor la cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, curtea de apel a apreciat că acesta a fost just şi proporţional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele aplicate fiind în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prev. de art. 52 C. pen.

În consecinţă, întrucât raportat la situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit în mod legal încadrarea juridică a infracţiunilor comise de către inculpaţi, iar sancţiunile penale aplicate acestora au fost în mod judicios individualizate în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), curtea de apel a apreciat că nu se impune reindividualizarea acestora, prin majorarea pedepselor aplicate de prima instanţă, neputând fi ignorate împrejurările săvârşirii faptelor deduse judecăţii şi persoana inculpaţilor. În argumentarea punctului de vedere adoptat, s-a arătat că s-a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.

Astfel, se impune ca în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Or, raportându-se la cauza de faţă, în funcţie de aspectele arătate, ţinând cont de faptele comise de către inculpaţii apelanţi, în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care acestea au fost săvârşite şi de persoana inculpaţilor, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., neimpunându-se a se da curs solicitării Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în sensul majorării cuantumului pedepselor aplicate, considerând că pedeapsa închisorii, în cuantum de câte 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilit de prima instanţă, este în măsură să contribuie atât la reeducarea inculpaţilor, cât şi la asigurarea scopului de prevenţie generală.

Astfel, curtea de apel a avut în vedere conduita bună a inculpaţilor anterior săvârşirii faptelor deduse judecăţii, ei aflându-se la primul conflict cu legea penală, existenţa stării de provocare din partea părţii vătămate, atitudinea procesuală corectă a inculpaţilor după săvârşirea infracţiunilor, faptul că aceştia s-au împăcat cu partea vătămată şi că au achitat în totalitate, nu doar raportat la gradul de vinovăţie ce le-a fost reţinut prin sentinţa penală recurată, contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească acordate părţii vătămate M.I. către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, precum şi contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate M.I., către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava. De asemenea, din înscrisurile depuse în circumstanţiere la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul S.G.F. este student masterand la Universitatea "Ş.M.S.", iar inculpatul S.D.L. îşi asigură existenţa prin mijloace oneste, ambii inculpaţi fiind cunoscuţi ca având un comportament corespunzător în familie şi societate.

În final, în ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepselor stabilite de prima instanţă, faţă de circumstanţele sus-menţionate, curtea de apel a apreciat că, chiar şi fără executarea pedepselor în regim de detenţie, inculpaţii nu vor mai săvârşi infracţiuni, scopul pedepselor aplicate putând fi atins şi fără privarea de libertate, prin stimularea eforturilor inculpaţilor de autoeducare, suspendarea executării acestora sub supraveghere fiind în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare, prev. de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, faţă de împrejurarea că inculpaţii au achitat în totalitate contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească acordate părţii vătămate M.I. către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, precum şi contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate M.I., către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava, curtea de apel a menţionat că "va înlătura din sentinţa penală apelată" dispoziţiile:

"În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 504,06 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, contravaloarea serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească acordate părţii vătămate M.I.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 vechiul C. civ., cu aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 1930,144 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate părţii vătămate M.I."

De asemenea, curtea de apel a constatat recuperate integral, prin plată, prejudiciile cauzate părţilor civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "S.I.N." Suceava.

Împotriva ambelor hotărâri, Ministerul Public a declarat recurs; de asemenea, ambii inculpaţi au declarat recurs.

Recurenţii au depus la dosar motive scrise de recurs, acestea fiind expuse şi oral, în cursul dezbaterilor, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă a deciziei.

Examinând recursul declarat de Ministerul Public, Înalta Curte reţine următoarele:

În motivele scrise de recurs, expuse şi cu ocazia dezbaterilor, procurorul a criticat hotărârile atacate după cum urmează:

- greşita reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 C. pen. "starea de provocare".

În motivarea acestei critici, în sinteză, s-au menţionat următoarele argumente:

a) soluţionarea cauzei s-a realizat prin procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., fără ca instanţa să administreze probe în cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii fiind trimişi în judecată prin rechizitoriu fără reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) din C. pen.;

b) instanţa de fond nu a pus în discuţie, cu ocazia dezbaterilor, eventualitatea incidenţei dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., mai ales că această circumstanţă nu a fost solicitată nici de procurorul de şedinţă, şi nici de către inculpaţi, fiind reţinută, din oficiu, de către instanţă prin chiar hotărârea pronunţată;

c) probatoriul strâns în cursul urmăririi penale - probatoriu însuşit de către inculpaţi, care au solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. - nu justifică temeinicia reţinerii acestei circumstanţe atenuante, instanţa neadministrând, ea însăşi, alte probe pe situaţia de fapt, altele decât cele de la urmărirea penală, care să releve imperativul reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) din C. pen.

Înalta Curte apreciază întemeiate criticile Ministerului Public deoarece "starea de provocare" este una din componentele "stării de fapt/situaţiei de fapt" care trebuie să rezulte din coroborarea probelor de către judecător.

În condiţiile în care nici apărarea inculpaţilor, şi nici procurorul de şedinţă, nu au solicitat punerea în discuţie şi eventuala reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) din C. pen. "starea de provocare", instanţa de fond - în cazul în care ar fi apreciat că o astfel de posibilitate există - ar fi avut obligaţia punerii în discuţie contradictorie a eventualei incidenţe a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Această obligaţie a instanţei, de punere în discuţie a eventualei incidenţe a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. (care nu presupune aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.) rezultă, pe de o parte, din observarea dispoziţiilor art. 287, art. 289 şi art. 301 - 302 C. proc. pen., iar pe de altă parte, din observarea consecinţelor juridice ale reţinerii art. 73 lit. b) din C. pen.: 1) reducerea obligatorie a pedepsei sub minimul special al textului incriminator (art. 76 C. pen.), 2) diminuarea proporţională a despăgubirilor civile stabilite în sarcina inculpaţilor.

Respectarea acestei obligaţii ar fi fost de natură să conducă la acordarea cuvântului acuzării, apărării inculpaţilor şi celorlalte părţi civile ori părţii vătămate, atât cu privire la admisibilitatea de principiu a reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. în procedura simplificată de judecată, cât şi cu privire la îndeplinirea pe fond a cerinţelor legale prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen.

Însă, examinând pe fond cerinţele prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen., Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat, pe baza căruia a fost soluţionată cauza ca urmare a aplicării procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., nu justifică temeinicia concluziei că inculpaţii au acţionat pe fondul unei provocări a părţii vătămate, în sensul cerut de art. 73 lit. b) din C. pen. având în vedere următoarele:

Potrivit art. 73 lit. b) din C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Verificarea îndeplinirii acestor cerinţe - obligatorie pentru reţinerea circumstanţei atenuante - se face în concret, în raport cu fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi în raport cu persoanele implicate.

Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Astfel, întrucât dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (şi, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei "stării de provocare".

Pentru reţinerea "stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia "omului mediu" supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator etc.

În prezenta cauză însă, nu se poate reţine "starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, şi nici a criteriilor obiective deoarece "conflictul" anterior între inculpatul S.D.L. şi partea vătămată (discuţie contradictorie pe fondul unei stări conflictuale mai vechi între partea vătămată şi tatăl inculpatului şi, respectiv, aplicarea unei palme peste faţă) nu poate avea semnificaţia unei provocări grave care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; de asemenea, acest conflict nu a fost de natură să constituie "o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".

Ca urmare a acestui "conflict", după scurgerea unui anumit interval de timp, la locul faptelor a fost chemat telefonic coinculpatul S.G.F. şi, în continuare, inculpatul S.G.F., sosit la faţa locului, împreună cu fratele său S.D.L., a pornit în căutarea părţii vătămate pentru a se răzbuna şi a-i aplica o corecţie. Inculpaţii au pătruns în incinta localului C. unde ştiau că se află partea vătămată, s-au îndreptat direct către aceasta şi, fără a-i adresa vreun cuvânt, S.G.F. i-a aplicat o puternică lovitură de pumn în plină figură. Luată prin surprindere, victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe pardoseală, în apropierea tejghelei - a barului de deservire. În continuare, cei doi inculpaţi au tăbărât pe victimă, aplicându-i numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în zona corpului, dar şi a capului, profitând de poziţia în care se afla victima şi a imposibilităţii acesteia de a se apăra. Inculpatul S.D.L. a luat de lângă partea vătămată o navetă ce conţinea sticle de băuturi răcoritoare, goale, navetă cu care a lovit-o puternic pe partea vătămată de mai multe ori la nivelul capului şi al spatelui. Văzând starea gravă în care se afla victima, inculpaţii au părăsit în grabă incinta localului, îndreptându-se către domiciliul lor. Altercaţia a durat aproximativ 2 - 3 minute, iar persoanele prezente în local nu au avut timpul fizic necesar de a interveni, mai mult decât atât le-a fost frică să-i despartă pe agresori pentru a nu fi şi ei la rândul lor agresaţi de către aceştia. După plecarea inculpaţilor, în sprijinul victimei au sărit mai multe persoane printre care şi martorul V.M., asistent medical din cadrul Spitalului orăşenesc S. Victima se afla în stare de inconştienţă şi sângera abundent la nivelul capului. Martorul V.M. a reuşit pe moment să oprească sângerarea şi împreună cu alte persoane l-au transportat pe M.I., pe braţe, la Spitalul din localitate, aflat la mică distanţă de local. Întrucât se afla într-o stare gravă, medicii au decis ca victima să fie transportată de urgenţă la Spitalul judeţean de urgenţă "S.I.N." Suceava, fiind astfel internat în cadrul secţiei de neurochirurgie.

Nu în ultimul rând, se constată că inculpatul S.G.F. nici nu a fost de faţă la "conflictul" iniţial, fiind informat telefonic de către fratele său despre cele întâmplate.

- netemeinicia pedepselor aplicate, sub ambele aspecte, cuantum şi modalitate de executare.

În sinteză, argumentele expuse se referă la modalitatea concretă în care cei doi inculpaţi au săvârşit faptele, contribuţia conjugată a ambilor, spaţiul public în care s-au desfăşurat faptele, aducerea victimei, în prealabil, în situaţia de neputinţă de a se apăra, numărul şi intensitatea loviturilor, leziunile cauzate şi punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate.

Înalta Curte, având în vedere temeinicia criticii referitoare la greşita reţinere a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen., prin înlăturarea acesteia va majora pedepsele aplicate fiecărui inculpat.

Cu toate acestea, Înalta Curte nu poate ignora elementele favorabile de circumstanţiere a inculpaţilor (recunoaşterea necondiţionată a faptelor în faţa judecătorului instanţei de fond, prin solicitarea aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., plata integrală a despăgubirilor civile către unităţile spitaliceşti şi către partea vătămată, lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală corectă în cursul judecăţii constând în prezentarea la termenele stabilite şi motivarea lipsei lor la unele termene, atitudinea - ulterior faptelor - faţă de partea vătămată, care a şi justificat împăcarea cu ambii inculpaţi), toate acestea justificând concluzia îndeplinirii cerinţelor modalităţii de executare prevăzută de art. 86¹ C. pen. "suspendarea executării pedepsei sub supraveghere", scopul prevăzut de art. 52 C. pen. fiind realizat inclusiv prin respectarea obligaţiilor pe durata termenului de încercare cu o durată semnificativă.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii S.D.L. şi S.G.F., Înalta Curte apreciază că sunt nefondate.

Ambii recurenţi inculpaţi, prin apărător ales, au solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepselor din cea prevăzută de art. 86¹ C. pen. în cea reglementată de art. 81 C. pen.

Solicitarea inculpaţilor, exprimată ca o critică a deciziei instanţei de apel, este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În esenţă, diferenţa dintre modalitatea de executare a pedepsei prevăzută de art. 86¹ C.pen şi cea prevăzută de art. 81 C. pen. constă în respectarea, pe durata termenului de încercare, a unor obligaţii (în sens larg, supunerea unui control judiciar, unei supravegheri judiciare).

Or, aşa cum a motivat instanţa de apel, în raport cu gravitatea faptelor şi consecinţele acestora, cu modul concret de acţiune, cu vătămarea gravă a integrităţii corporale a părţii vătămate (viaţa fiindu-i salvată ca urmare a îngrijirilor medicale specializate şi de urgenţă), scopul pedepsei poate fi realizat numai în modalitatea reglementată de art. 86¹ C. pen., adică prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, corelativ însă cu supunerea lor unei supravegheri judiciare pe durata termenului de încercare.

Faţă de cele arătate, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., dar şi cu art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Deciziei penale nr. 63 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii S.D.L. şi S.G.F.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 195 din 9 decembrie 2011 a Tribunalului Suceava, secţia penală, după cum urmează:

Înlătură pentru ambii inculpaţi aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa pentru ambii inculpaţi de la câte 2 ani şi 6 luni închisoare la câte 3 ani închisoare, pedeapsă principală aplicată.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, inclusiv modalitatea de executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., majorând termenul de încercare la câte 5 ani şi 6 luni, pe durata căruia este suspendată sub supraveghere executarea pedepsei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D.L. şi S.G.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii-intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 293/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 336/2013. Penal. Contestaţie la executare... →

ICCJ. Decizia nr. 295/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 295/2013. Penal