ICCJ. Decizia nr. 2971/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2971/2013

Dosar nr. 5946/97/2012

Şedinţa publică din 02 octombrie 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 20/24 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a fost condamnat inculpatul D.F.F., domiciliat în Arad, judeţul Arad, cu antecedente penale la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) şi c) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 861 alin. (2) C. pen. şi art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen. şi anume:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad pentru exercitarea supravegherii îndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a dispus şi suspendarea pedepsei accesorii.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.B. SRL Petroşani, prin administrator judiciar Q. Sprl Deva, cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara, să plătească părţii civile Statul Român - reprezentat de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. a judeţului Hunedoara suma de 28.901 lei daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere, începând cu data de scadenţă a datoriei şi până Ia stingerea acesteia şi a fost respinsă cererea de instituire de măsuri asigurătorii formulată de partea civilă.

S-a dispus comunicarea unei copii după dispozitivul prezentei hotărâri judecătoreşti O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la rămânerea definitivă a acesteia.

S-a dispus comunicarea unei copii după dispozitivul hotărârii judecătoreşti, după rămânerea definitivă, D.G.F.P. a judeţului Hunedoara pentru înscrierea în cazierul fiscal.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut următoarele;

Prin rechizitoriul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la instanţă sub nr. 5946/97/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.F.F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri, nu a evidenţiat în contabilitate veniturile realizate din taxele de şcolarizare obţinute de la persoanele participante la cursurile de pregătire profesională în perioada 2010-30 iunie 2011 şi că nu a achitat bugetului consolidat la statului suma de 37.579 lei.

Partea vătămată Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. a judeţului Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 28.901 lei, la care se adaugă şi accesorii (fila 12 dosar cercetare judecătorească).

În cauză a fost citată, în calitate de parte responsabilă civilmente, SC D.B. SRL Petroşani prin administrator judiciar Q. Sprl Deva.

Din procesul verbal de sesizare din oficiu, plângerea penală formulată de D.G.F.P. Hunedoara, nota de constatare întocmită de Garda Financiară Hunedoara, proces verbal de constatare încheiat de D.G.F.P. Hunedoara în urma controlului fiscal efectuat la SC D.B. SRL Petroşani în perioada 01 ianuarie 2010-30 iunie 2011, adresa A.J.P.S. Hunedoara cu privire la programele de pregătire profesională organizate de SC D.B. SRL Petroşani în anul 2010 şi documentele anexă, documentele contabile ridicate de la SC D.B. SRL Petroşani, balanţa sintetică şi jurnal pentru vânzări de la contabilul societăţii, contract de prestări servicii privind ţinerea contabilităţii, contract individual de muncă încheiat între SC D.B. SRL Petroşani şi inculpatul D.F.F., declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului, precum şi din celelalte acte şi lucrări ale dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 31 octombrie 2007, la iniţiativa inculpatului D.F.F., a fost înfiinţată SC D.B. SRL Petroşani având, în calitate de asociat unic şi administrator, pe T.l. (unchiul inculpatului), iar obiectul acesteia de activitate îl constituia - „lucrări speciale de construcţii".

În cursul anului 2008, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la Camera de Muncă, a fost încadrat în funcţia de manager inculpatul D.F.F., nepotul administratorului societăţii, T.l. În conformitate cu actele întocmite, ulterior numirii în funcţia de manager, respectiv contracte de prestări servicii întocmite în vederea ţinerii contabilităţii, acte adiţionale, etc. - şi având în vedere şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, implicaţi în contabilitatea firmei (T.S.V., B.C.) - întreaga activitate din cadrul societăţii era condusă de D.F.F., unchiul acestuia neavând nici o implicare în administrarea societăţii.

Sub acest aspect, a fost relevantă declaraţia martorei T.S.V., acreditată ca formator şi cu competenţe în predarea de cursuri de calificare în diverse meserii, care, în cursul anului 2008, a fost abordată de inculpatul D.F.F. şi rugată să organizeze astfel de cursuri în firma pe care intenţiona să o înfiinţeze.

Ulterior, martora a fost contactată de inculpat, încunoştinţată despre înfiinţarea societăţii şi împreună au convenit să demareze activitatea de predare a cursurilor de calificare.

Începând cu anul 2010 T.S.V. a început predarea cursurilor la SC D.B. SRL Petroşani, în condiţiile în care înscrierea cursanţilor a fost demarată încă de la finele anului 2009. Pentru a putea participa la cursurile organizate în modalitatea arătată, cursanţii trebuiau să achite suma de 550 lei, cel mai târziu până la obţinerea certificatului de şcolarizare, acesta neputând fi eliberat fără dovada achitării taxei de şcolarizare.

La data de 13 septembrie 2011 Garda Financiară Hunedoara a efectuat un control la societatea menţionată, constatându-se că veniturile obţinute sin taxa de şcolarizare nu au fost înregistrate în contabilitate, astfel încât nu au fost achitate impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, aferente acestor venituri.

În urma inspecţiei fiscale efectuate pe perioada 01 ianuarie 2010-30 iunie 2010 de D.G.F.P. Hunedoara în contabilitatea societăţii, s-a constatat că nu au fost înregistrate veniturile obţinute din taxa de şcolarizare, cauzându-se un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 28.901 lei, compus din: impozit pe profit: 9.423 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere: 3.064 lei - T.V.A.-12.609 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere:3.804 lei

Apărarea inculpatului D.F.F., care a susţinut că nu a fost implicat în conducerea activităţii SC D.B. SRL Petroşani, nu a fost reţinută întrucât a fost infirmată de declaraţia martorei T.V.S. care a arătat că inculpatul a fost cel care s-a ocupat de încasarea taxelor de şcolarizare, de achitarea diplomelor de absolvire care s-au predat cursanţilor la terminarea perioadei de şcolarizare şi de toate celelalte formalităţi necesare, precum şi de declaraţia martorului B.C. (contabilul care a ţinut evidenţa contabilă a societăţii în perioada ianuarie-iunie 2009) care a arătat că D.F.F. era cel care-i aducea actele contabile în vederea înregistrării în contabilitate şi că raporturile cu societatea au încetat întrucât inculpatul nu îi prezenta documentele la timp şi în mod complet.

Faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., faptă pentru care a fost condamnat.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. şi anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită şi persoana inculpatului, care a fost nesincer şi care şi-a desfăşurat activitatea infracţională profitând de buna credinţă şi credibilitatea unchiului său T.I.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a apreciat că s-a impus repararea prejudiciului şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul D.F.F. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.B. SRL Petroşani, prin administrator judiciar Q. Sprl Deva, să plătească părţii civile Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara suma de 28.901 lei cu titlu de daune materiale, la care s-au adăugat majorări de întârziere începând cu data de scadenţă a datoriei şi până la stingerea acesteia.

S-a respins cererea de instituire de măsuri asigurătorii formulată de partea civilă întrucât în patrimoniul inculpatului nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile (fila 205 dosar u.p.).

În acest context, instanţa a subliniat lipsa de iniţiativă şi chiar nepăsarea părţii civile care s-a limitat doar la a solicita instituirea măsurilor asigurătorii, fără a arăta în concret măsura ce se doreşte a fi luată şi fără a fi indicate eventualele bunuri din patrimoniul inculpatului, bunuri ce ar fi putut fi identificate cu uşurinţă de partea civilă prin exercitarea pârghiilor legale pe care le avea la îndemână.

II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul D.F.F. şi partea civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara.

Prin apelul său inculpatul D.F.F. a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea sa deoarece nu a săvârşit fapta de care este acuzat.

În motivarea apelului a arătat că din probele administrate a rezultat că în perioada în care este acuzat a fi săvârşit fapta, nu se afla în ţară. Nu există nicio împuternicire dată de administratorul societăţii, pentru perioada infracţională reţinută, prin care să fi fost abilitat să plătească taxele şi impozitele către stat.

Instanţa de fond a dat valoare probatorie doar declaraţiei martorei T.S. şi a declaraţiei martorului B.C. şi nu şi celorlalte declaraţii. Acesta a mai precizat că nu avea în fişa postului atribuţia de a colecta banii plătiţi de cursanţi, aceştia erau colectaţi de mai multe persoane şi erau lăsaţi la secretara societăţii

Prin apelul declarat de partea civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara s-a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii penale atacate şi rejudecând, admiterea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 68/A din 09 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpatul D.F.F. şi partea civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 20 din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

Din probele administrate în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti a rezultat că la data de 31 octombrie 2007, la iniţiativa inculpatului D.F.F., a fost înfiinţată SC D.B. SRL Petroşani. Societatea avea ca asociat unic şi administrator pe T.l. (unchiul inculpatului), iar obiectul acesteia de activitate îl constituia - „lucrări speciale de construcţii".

În baza contractului individual de muncă, înregistrat la Camera de Muncă în 2008, a fost încadrat în funcţia de manager inculpatul D.F.F., nepotul administratorului societăţii, T.l.

Ulterior numirii în funcţia de manager întreaga activitate din cadrul societăţii a fost condusă de inculpatul D.F.F., administratorul T.l. neavând nici o implicare în administrarea societăţii.

Acest aspect a rezultat din contractele de prestări servicii întocmite în vederea ţinerii contabilităţii, din actele adiţionale şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză implicaţi în contabilitatea firmei - T.S.V. şi B.C.

Relevantă a fost declaraţia martorei T.S.V., acreditată ca formator şi cu competenţe în predarea de cursuri de calificare în diverse meserii, care, în cursul anului 2008, a fost abordată de inculpatul D.F.F. şi rugată să organizeze astfel de cursuri în firma pe care intenţiona să o înfiinţeze.

Ulterior, martora a fost contactată de inculpat, încunoştinţată despre înfiinţarea societăţii şi împreună au convenit să demareze activitatea de predare a cursurilor de calificare.

începând cu anul 2010 T.S.V. a început predarea cursurilor la SC D.B. SRL Petroşani, în condiţiile în care înscrierea cursanţilor a fost demarată încă de la finele anului 2009. Pentru a putea participa la cursurile organizate în modalitatea arătată, cursanţii trebuiau să achite suma de 550 lei, cel mai târziu până la obţinerea certificatului de şcolarizare, acesta neputând fi eliberat fără dovada achitării taxei de şcolarizare.

La data de 13 septembrie 2011 Garda Financiară Hunedoara a efectuat un control ia societatea menţionată, constatându-se că veniturile obţinute din taxa de şcolarizare nu au fost înregistrate în contabilitate, astfel încât nu au fost achitate impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, aferente acestor venituri.

În urma inspecţiei fiscale efectuate pe perioada 01 ianuarie 2010-30 iunie 2010 de D.G.F.P. Hunedoara în contabilitatea societăţii, s-a constatat că nu au fost înregistrate veniturile obţinute din taxa de şcolarizare, cauzându-se un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 28.901 lei.

Prin apelul său inculpatul D.F.F. a reiterat apărările din faţa instanţei de fond, respectiv că nu a avut în atribuţiile sale colectarea sumelor de bani de la cursanţi, nu a fost împuternicit să plătească taxele datorate statului şi, mai mult, în perioada pentru care s-a efectuat controlul (01 ianuarie 2010-30 iunie 2010) era plecat din ţară.

Curtea de Apel a constatat că inculpatul a fost angajat la SC D.B. SRL Petroşani la data de 25 septembrie 2008, conform contractului individual de muncă. Potrivit acestui contract inculpatul a fost angajat în funcţia de manager, atribuţiile sale decurgând din fişa postului, fişă care însă - conform adresei SP E.I. SPRL (fila 25 d. fond), nu a fost identificată în actele societăţii.

Cu toate acestea, din actele existente la dosarul cauzei - declaraţii martor T.l. (filele 213 - 227 d.u.p.), T.S.V. (filele 228 - 236 d.u.p. şi fila 32 d. fond) B.C. (filele 241 - 244 d.u.p. şi fila 33 d.f. ), precum şi din declaraţia mamei inculpatului D.M. (filele 237 - 240 d.u.p. şi fila 24 d.fond ) a rezultat că societatea SC D.B. SRL Petroşani a fost înfiinţată la iniţiativa şi cu fondurile inculpatului D.F.F., dar a fost înregistrată pe numele unchiului său - T.l. Acesta nu a desfăşurat nici o activitate, societatea fiind în fapt administrată de inculpat care a şi angajat pe B.C. (contabil) şi a contactat-o pe T.S.V. pentru cursurile de calificare profesională.

Apărarea inculpatului la fond s-a bazat în principal pe împrejurarea că nu a fost abilitat să încaseze sume de bani şi să plătească taxe şi impozite. Cu toate acestea, din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a ocupat în totalitate de activitatea societăţii, acest aspect rezultând din toate actele existente la dosar.

Din declaraţia dată în faţa instanţei de fond de către inculpat (fila 22 dos. fond ) rezultă însă că acesta s-a ocupat de activitatea societăţii până în luna iunie 2010, iar perioada controlului a vizat chiar perioada din 01 ianuarie 2010 până în 30 iunie 2010, astfel că apărarea sa este contrazisă de propria declaraţie. Mai mult, din declaraţia sa a rezultat că a organizat cursuri contactând-o pe martora Takacs, că a încasat sume de bani, a cumpărat diplome pentru cursanţi, a angajat firmă de contabilitate, astfel că apărările sale sunt nefondate.

Curtea de apel a constatat că din toate probele administrate, inclusiv declaraţia inculpatului se resprinde concluzia că inculpatul a fost persoana care a administrat în fapt SC D.B. SRL Petroşani şi a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de ari. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, omiţând evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

De asemenea, curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare a acesteia, ţinând seama de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., precum şi de dublul scop al pedepsei, aşa cum este acesta prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen.

Cu privire la apelul părţii civile, instanţa de apel a apreciat că acesta este nefondat deoarece din actele de la dosar rezultă că inculpatul nu posedă bunuri asupra cărora să se poată institui măsuri asigurătorii. Potrivit art. 163 şi următoarele C. proc. pen. măsurile asigurătorii se iau asupra bunurilor inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a pagubei. Din economia textelor care vizează instituirea măsurilor asigurătorii rezultă că aceste bunuri - mobile sau imobile, trebuie să existe, o măsură asigurătorie neputându-se institui doar ipotetic, eventual asupra unor bunuri ce se vor obţine în viitor. Or, neexistând bunuri de orice natură aparţinând inculpatului care să poată fi sechestrate, curtea de apel a considerat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea părţii civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale.

III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au formulat recurs inculpatul D.F.F. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara.

Partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara prin recursul formulat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., apreciind că s-a făcut o greşită aplicare a legii prin respingerea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

Inculpatul D.F.F. nu a motivat recursul declarat, iar în data de 18 septembrie a transmis la dosar o cerere prin care a învederat instanţei că este mulţumit de hotărârea pronunţată în cauză.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată că recursurile declarate de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara şi inculpatul D.F.F., sunt nefondate din următoarele considerente:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunţate anterior intrării în vigoare a legii. în această situaţie, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.

În speţă se constată că Decizia nr. 68/A a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost pronunţată în data de 09 aprilie 2013, după data de 15 februarie 2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conţinutul textelor art. 385⁹ C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. 1 din Legea nr. 2/2013.

Cu privire la recursul inculpatuiui, Înalta Curte constată că acesta nu a fost motivat, potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁰ C. proc. pen., iar din analiza hotărârii recurate nu a identificat aspecte de nelegalitate care să se circumscrie cazurilor de casare ce pot fi puse în discuţie din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei. în aceste condiţii, Înalta Curte constată că pentru instituirea măsurilor asigurătorii partea civilă ar fi trebuit să indice bunurile aparţinând inculpatului şi părţii responsabile civilmente, precum şi valoarea acestora pentru a nu depăşi valoarea aproximativă a prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii.

În ceea ce priveşte recursul părţii civile, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele anterioare au respins cererea de instituire a măsurilor asigurătorii, în condiţiile în care partea civilă nu a indicat bunurile asupra cărora instanţa ar fi putut să instituie o măsură asigurătorie, respectiv nu a indicat probatoriile utile identificării şi evaluării bunurilor asupra cărora măsura s-ar fi putut impune.

Rolul activ al instanţei presupune asigurarea, în realitate, a unui rol de arbitru între părţile din proces, respectiv asigurarea condiţiilor realizării principiilor egalităţii de arme şi al contradictorialităţii. Rolul activ nu presupune însă suplinirea voinţei părţii şi identificarea probatoriilor sau administrarea lor independent de aceasta, deoarece acest demers ar conduce la ştirbirea aparenţei de imparţialitate. „Ajutorul" dat părţii de către instanţă în condiţiile menţionate ar nega rolul apărării, prin avocat sau în persoana proprie, în procesul penal.

Toate aceste consideraţii trebuie urmărite în contextul în care partea are la dispoziţie posibilitatea obiectivă de a acţiona şi de a obţine datele utile, personal, după justificarea interesului legitim, de la O.C.P.I.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara şi de inculpatul D.F.F. împotriva Deciziei penale nr. 68/A din 09 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara şi de inculpatul D.F.F. împotriva Deciziei penale nr. 68/A din 09 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2871/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2972/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2972/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3026/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 242 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.