ICCJ. Decizia nr. 2989/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2989/2013
Dosar nr. 2674/1/2013
Şedinţa publică din 3 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
La data de 30 aprilie 2013, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) şi urm. C. proc. pen., contestatorii D.M., şi D.C.S., au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1446 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în Dosarul nr. 588/99/2008. Totodată, în temeiul art. 390 C. proc. pen. s-a solicitat suspendarea executării deciziei susmenţionate.
Prin decizia penală mai sus menţionată au fost admise recursurile declarate de inculpaţii Z.C., S.P. şi B.E. împotriva deciziei penale nr. 133 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost casată în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 166 din 22 martie 2011 a Tribunalului laşi şi în rejudecare:
1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Z.C., în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare, o lună închisoare şi două luni închisoare pe care le repune în individualitatea lor.
A fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului Z.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale, C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi s-a dispus ca inculpatul Z.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale, C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale, C. pen.
2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni aplicată inculpatului B.E. în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare.
A fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale, C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, menţionate mai sus, şi s-a dispus ca inculpatul B.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale, C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c), dreptul de a fi asociat, administrator precum şi dreptul de a ocupa vreo altă funcţie de conducere la societăţi comerciale, C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului S.P. pe un termen de încercare de 8 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 2178 din 5 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată.
În temeiul art. 863 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi, ca organ desemnat de instanţă pentru supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, precum şi modalităţile de petrecere a timpului liber;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe perioada termenului de încercare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Au fost respinse, ca nefondate,recursurile declarate de inculpaţii M.A., B.I.N., D.M., A.R., D.C.S., C.D., B.V., B.M. şi S.I. împotriva aceleiaşi decizii.
A fost dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.I.N., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 martie 2006 la 18 mai 2006 şi de la 22 martie 2011 la 26 aprilie 2013.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorii au invocat faptul că la termenul la care s-a judecat cauza în recurs, procedura de citare cu partea civilă SC D.G.M. SRL laşi nu a fost legal îndeplinită, întrucât aceasta a fost citată, în mod greşit la sediul social anterior şi prin afişare la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, dar niciodată la sediul social actual; s-a apreciat că citarea părţii civile prin afişare la sediul consiliului local „nu a fost de natură a acoperi lipsa de procedură”.
Un al doilea motiv de contestaţie în anulare l-a reprezentat faptul că la termenul de judecată a cauzei în apel din data de 21 august 2012, completul de judecată a fost format cu participarea judecătorului fondului, fapt de natură „a duce la anularea în integralitate a judecării apelului”, fiind afectat atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul la ui apel efectiv.
Pentru toate aceste motive s-a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Cu ocazia judecării admisibilităţii în principiu, apărătorul ales al contestatorilor, doamna avocat L.C. nu a solicitat să se ia act de cererea de renunţarea la cererea de contestaţie formulată de contestatorul D.C.S., astfel încât, Înalta Curte va proceda şi la judecarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie formulată de acest contestator.
Contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.M. şi D.C.S. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. f)-lit. i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeaşi instanţă, aşa încât, contestaţia în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii. Condiţia comună tuturor cazurilor de contestaţie este ca hotărârea atacată să fie definitivă.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestaţie, este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., clacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Înalta Curte constată că, deşi contestaţia în anulare a fost introdusă de contestatorii D.M. şi D.C.S. în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., motivul de contestaţie invocat este însă neîntemeiat.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.
Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile din Titlul V, Capitolul II privitor la citarea şi comunicarea actelor procedurale, art. 175-art. 184 C. proc. pen., cu referire la art. 197, art. 6 şi art. 289 din acelaşi cod, se constată că participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele, şi de principiul contradictorialităţii procesului penal.
Drept urmare, când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă priveşte judecarea în recurs a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.
Însă, nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părţii în raport de care iudecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. şi, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual.
Rezultă deci că acest caz de contestaţie în anulare [art. 386 lit. a) C. proc. pen.] poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.
Înalta Curte constată că D.M. şi D.C.S. au invocat în contestaţia în anulare formulată, neîndeplinirea procedurii de citare cu partea civilă SC D.G.M. SRL laşi şi nu propria citare nelegală, la judecarea în recurs a cauzei penale.
Totodată, Înalta Curte constată că cealaltă critică formulată de contestatori (privind faptul că la termenul de judecată a cauzei în apel din data de 21 august 2012, completul de judecată a fost format cu participarea judecătorului fondului) nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror întrunire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.M. şi D.C.S., în raport de împrejurarea că aceştia au invocat nelegala îndeplinire a procedurii de citare a altei părţi şi nu propria lipsă de procedură.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.M. şi D.C.S. împotriva deciziei penale nr. 1446 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 588/99/2008.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2990/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
