ICCJ. Decizia nr. 2988/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2988/2013
Dosar nr. 2314/1/2013
Şedinţa publică din 3 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
La data de 5 aprilie 2013, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) şi lit. b) C. proc. pen., contestatoarea C.E. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 707 din 13 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în Dosarul nr. 1565/85/2010.
Prin decizia penală mai sus menţionată a fost admis recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-lulia.
A fost casată decizia penală nr. 24/A din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-lulia şi parţial sentinţa penală nr. 61 din 16 martie 2011 a Tribunalului Sibiu în ceea ce priveşte latura penală referitoare la C.A. şi rejudecând: în baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi lit. e) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.A., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi lit. e) din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul execută pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 2 februarie 2010, la 13 martie 2012.
A fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-lulia.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatoarea a invocat faptul că la termenul la care s-a judecat cauza în recurs, nu a fost citată la adresa unde locuia efectiv şi nici nu s-a putut prezenta în faţa instanţei, arătând că în acel moment locuia efectiv în străinătate de aproximativ patru ani, împreună cu cei patru copii şi că nu a putut să comită infracţiunea de trafic de persoane, „în situaţia în care era, respectiv cu patru copii minori”.
Contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.E. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii. Condiţia comună tuturor cazurilor de contestaţie este ca hotărârea atacată să fie definitivă.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestaţie, este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Astfel, una dintre aceste condiţii este ca motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare să fie dintre cele prevăzute expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen.
Analizând înscrisurile aflate în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care a fost pronunţată decizia a cărei anulare se solicită se constată că pentru termenul la care s-a judecat recursul (13 martie 2013) procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatoarea C.E., potrivit dispoziţiilor art. 181 C. proc. pen., contestatoarea fiind citată la adresa indicată în motivele de recurs.
Mai mult decât atât, prin cererea de contestaţie în anulare, contestatoarea a indicat aceeaşi adresă şi nu a dovedit în nici un mod că a fost în imposibilitate de a se prezenta şi a încunoştinţa instanţa de recurs despre această împiedicare.
Aşadar, cazurile de contestaţie prevăzute de art. 386 lit. a) şi lit. b) C. proc. pen. nu sunt incidente în speţa de faţă, nedovedindu-se contrariul tezei anterior precizate.
Criticile de fond ale soluţiei instanţei de recurs, în sensul că nu a putut să comită infracţiunea de trafic de persoane, „în situaţia în care era, respectiv cu patru copii minori” nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror întrunire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.E. împotriva deciziei nr. 707 din 13 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1565/85/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.E. împotriva deciziei penale nr. 707 din 13 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1565/85/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2986/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2989/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
