ICCJ. Decizia nr. 2990/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2990/2013
Dosar nr. 2753/1/2013
Şedinţa publică din 3 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
La data de 7 mai 2013, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., contestatorul N.C.O. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1321 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în Dosarul nr. 6561/99/2010*.
Prin decizia penală mai sus menţionată a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei penale nr. 115 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii M.M.D. şi N.C.O., a fost casată decizia penală recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi la Curtea de Apel laşi.
În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul a invocat faptul că la data de 16 aprilie 2013, când s-a judecat cauza în recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, întrucât soţia sa, diagnosticată de cancer, a fost supusă analizelor şi tratamentelor medicale, fiind internată în spital; totodată s-a arătat că în mod greşit, instanţa de recurs a judecat cauza în condiţiile în care la dosar exista o cerere pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, formulată de apărătorul său ales, domul avocat B.S., apreciind că astfel i s-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
S-a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.C.O. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestaţie, este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii. Condiţia comună tuturor cazurilor de contestaţie este ca hotărârea atacată să fie definitivă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1321 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de parchet şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, astfel încât, la momentul formulării cererii de contestaţie (7 mai 2013) cauza nu era definitivă, urmând a fi judecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi, la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel laşi.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.C.O. împotriva deciziei nr. 1321 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul 6561/99/2010*.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.C.O. împotriva deciziei penale nr. 1321 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul 6561/99/2010*.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2989/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3007/2013. Penal → |
|---|
